CUVANT AL PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC PENTRU UNITATEA BISERICII si impotriva celor care puneau intrebarea tendentioasa: “Unde a fost Biserica Ortodoxa in vremea comunismului?”
“Este nevoie de o mare unitate. Toate problemele şi neregulile din Biserică le va judeca şi rezolva Biserica cu harul ei, după rânduielile ei canonice şi după îndemnul Sfântului Duh”.
Cuvânt despre revoluţie, despre înnoirea în Biserică
Am fost invitat şi rugat să îmi spun şi eu părerea în legătură cu soluţia de salvare- “înnoirea în Biserică” şi sunt întrebat de unde să vină, din afară sau dinăuntru, de sus sau de ios!
Înnoirea să vină din toate părţile, să fie o înnoire interioară, trăire şi răsuflare în Duhul lui Dumnezeu. Conştiinţa să fie neraţională, fără îndreptăţire. Să plecăm la unirea cea mare de la cel mai micuţ creştin român până la cel mai mare vlădică.
Nu este timp să facem procese care mai mult destramă valorile şi unirea în Biserică. Pe cine să judecăm? La întrebarea tendenţioasă: “Unde a fost Biserica?”, răspundem: în puşcării crunte, umilinţe grozave, bătăi păgâne, insulte pline de venin.
Îi întrebăm şi noi: dar ei până acum unde au fost? 
Putem condamna întreaga ţară că a trăit sub ruşinea unui tiran incompetent şi îndrăcit? Cei care au avut harul deosebit să înfrunte duşmanul pe te miri unde şi în felul lor, au şi merite pline de laudă. Sute şi mii de preoţi, călugări trăitori, fraţi de credinţă au purtat lanţuri grele, lanţuri bătute la nicovală prin beciuri ascunse. Ne-au smuls bărbile şi ne trăgeau de ele ca pe animale de căpăstru. Ne-au înfometat îngrozitor cu intenţii de exterminare, ani nesfârşiţi. Am fost aruncaţi în celule fără lumină (celule negre), în haine de puşcăriaşi murdare de puroi şi sânge închegat şi uscat scoarţă pe ele. Ne-au cerut lepădări de Hristos şi de sfinţii Lui şi nu ne-am lepădat, ferească Dumnezeu! O cât de mică amăgire nu am făcut, măcar că ştiam că trebuie să murim şi mulţi au murit.
Ne-au cerut aceste lepădări insistent şi sistematic, izolaţi şi băgaţi în congelatoare (camere frigorifice) ca să poată obţine măcar un cuvânt împotriva învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Şi nu am cedat. Ne-au dat condamnări mari, ca tiranii cei mici să creadă cu adevărat că suntem mari criminali. Pe mine m-au condamnat patruzeci de ani. M-a distrat acest abuz şi nesocotinţă, dar m-a costat.
Aici a fost Biserica – în temniţă. Aici unde erau mii de creştini care cereau întărire duhovnicească, dezlegări, întăriri şi speranţe pe care le dădeam prin bătăi în perete (morse).
Am scăpat din închisori, cei care am mai scăpat, fericiţi că am fost ajutaţi de bunul Dumnezeu să-L purtăm cu drag în suflete. Nu ne-a părăsit! Simţeam că stă îndurerat lângă noi ca să înţelegem marea taină a crucii Lui. Ca să înţelegem rostul grozav al eliberării prin suferinţă pentru El. Şi harul Lui ne-a ajutat să nădăjduim, să dăm un răspuns bun cândva, la răspântia cea din urmă.
Am venit fără bărbi, fără carne pe noi, fără dinţi, cu ochii ascunşi în orbite dar care străluceau încă. Am venit fără chip de clerici. Aşa cum eram, am mers smeriţi la superiorii noştri, fiindcă ei poartă harul harurilor, să ne blagoslovească pentru treabă la sfântul altar. Ei nu erau lepădaţi de Hristos pe nici o cât de mică fibră dogmatică.
Nu ne-am permis să îi judecăm, că de ce trăiesc şi că au fost cum au fost, liberi.
Sfântul Apostol Petru s-a lepădat cu jurământ de Hristos chiar când îl privea. Dar Domnul Iisus Hristos, Care suferise, a înţeles marele proces al neputinţei şi cu câtă gingăşie l-a menajat şi l-a iertat prin trei întrebări, întrebările iubirii, să poată paşte mieluşeii şi oiţele Lui. Petru, se înţelege, a rămas smerit toată viaţă, dar şi-a făcut apostolia cu îndrăzneală, demnitate şi putere.
Vlădicii noştri nu s-au lepădat nici formal, nici pe ascuns. Au procedat cu înţelepciune şi nu le-a fost uşor şi bisericile aproape fără excepţie au fost pline până la refuz şi s-au cununat şi s-au botezat pe ascuns mii şi mii de suflete.
Se observă că se vorbeşte cu împătimire. Noi nu suntem o instituţie limitată de activitate. Noi suntem Biserica. Noi şi toţi aceştia, toţi care vorbesc, suntem Biserica şi se vede că îi interesează prea puţin unitatea acestei mari instituţii sacre şi spun, pentru că sunt liberi acum: “Unde a fost Biserica?”
Slujitori şi mii şi mii de credincioşi au fost sub lacăte şi cătuşe grele, sub sârmă ghimpată şi sub cel mai diavolesc dispreţ şi ură umană, fără semne de ieşire sau vreo mică uşurare, se părea că scrie deasupra acestor inferne negre: “lăsaţi orice speranţă voi cei care intraţi!”
Unii au fost aici, iar alţii şi-au dus zilele cum au putut, dar au pus râvnă să nu lipsească la slujbele bisericeşti. Veneau la hramurile mari şi stăteau zile în şir, în coloane nesfârşite să poată săruta sfintele moaşte.
Aceştia se îngrămădeau la sfânta spovedanie şi la sfânta împărtăşanie şi se rugau, noi suntem martori acestor sentimente, se rugau ca bunul Dumnezeu să libereze lumea şi România de diavol.
Întreb ca un duhovnic, aceştia care spun acum: “Unde a fost Biserica?” sunt oare spovediţi şi împărtăşiţi? Pentru că acolo erau creştini, în biserici la sfintele taine. Apoi să înţeleagă că ei fac parte din Biserică şi neliniştea lor poate să aducă destrămare şi răsturnare de valori.
Este nevoie de o mare unitate. Toate problemele şi neregulile din Biserică le va judeca şi rezolva Biserica cu harul ei, după rânduielile ei canonice şi după îndemnul Sfântului Duh.
Nu proces de înnoire în scaune, ci un proces de conştiinciozitate adevărată pentru fiecare din noi şi cei care au fost comozi şi lipsiţi de marea responsabilitate în calitatea ce o aveau, aceia se vor elimina singuri.
Că noi aşa credem, că avântul unei înnoiri de conştiinţă a unităţii Bisericii, înnoire în fiecare inimă din noi, va repara uşor şi sigur orice deviere.
Nu vă atingeţi de fiinţa Bisericii! Vreţi, adică, să spuneţi despre anumiţi oameni din Biserică? Aceasta este altceva, dar şi aşa nici cultura, nici armonia, nici jertfa, nici bunul simţ şi mai ales încleştarea în lupta cu puterile întunericului nu ne dau voie să fim slobozi şi lipsiţi de condescendentă.
Nu este nimeni neprihănit şi nu vom fi noi cei care vom [ras]plăti; numai Acela Care a împărţit talanti, El va cere fiecăruia să dea socoteală la vreme.
Am îndrăznit să îmi spun părerea pentru că prea mult am fost singur, în suferinţe şi prea mult doream să îmi văd fraţi de credinţă mici sau mari, să ne rugăm împreună şi să ne întărim împreună, inimă la inimă şi îndreptăţiţi să spunem pentru oricine: e greu să ocârmuieşti lumea fără marea putere a iubirii.
(Foto: Man. Dervent)
Legaturi:
- Cuvant de exceptie si de forta duhovniceasca al IPS Teofan la inmormantarea Parintelui Arsenie Papacioc (AUDIO): DUMNEZEU L-A DARUIT NEAMULUI ROMANESC CA SA IL AJUTE SA TRAIASCA CLIPE DE ADEVAR
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, izvorul de autentic intr-o lume falsa…
- LA MARGINEA EXISTENTEI – Interviu cu Parintele Arsenie Papacioc
- Parintele Arsenie Papacioc: “Nu pierdeti timpul, dragii mei!”
- Parintele Arsenie Papacioc despre IPS Bartolomeu Anania si despre stilisti
- Parintele Arsenie Papacioc, despre ucenicul sau, Vladica Bartolomeu Anania, dupa trecerea sa la Domnul: ERA ODIHNITOR, MANGAIETOR, INIMA CALDA…
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului”
Conducatorii aia de care spuneti, cu corabia, ierarhul e conducator si daca ar fi sa judecam dupa randuieli, nu-i conducerea fara voia lui Dumnezeu. E aparent ca va muri. Dar daca el e conducator, e inspirat, el e ajutorul. Deci El nu lucreaza sa salveze corabia printr-un corabier, ci printr-un conducator. Ca de-aia e conducator. Mata esti in familie, casatorit cu o nevasta (poveste asa, in general – da o pilda – n.n.) rea. Copii au nevoie de un sfat. Il dai dupa cum salvezi unitatea familiala, familia, nu dupa agitatia si nervozitatea muiereasca. Desi are dreptate, dar nu i se da dreptatea. Nu exista conducator decat de la Dumnezeu. Mai ales unde e vorba de viata si moarte.
– Parintele Mihail: Si noi ne rugam ca sa-i lumineze Duhul Sfant pe pastorii nostri, parinte, si sa ii tina cu adevarat in lumina adevarului.
– Parintele Arsenie: Eu stau de vorba cu ei (arhiereii – n.n.), ma cauta, le deschid cu multa placere si le spun: domn`e, nu ma intereseaza cum intri, ma intereseaza cum ai sa iesi de la mine
Pai voi n-ati venit degeaba? Nu va costa nimic. Va costa ceva mai scump decat credeti: sa va schimbati imediat conceptiile. Nu dolce far niente, dulce trandavie…
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC A TRECUT AZI, 19 IULIE, LA DOMNUL (UPDATE VIDEO)
- CUM SA NE RUGAM? Ne invata ca nimeni altul… PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, asta este esenta rugaciunii…” (si VIDEO)
- Articolele saptamanii: PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE MOARTE: “Auziti? Viata e dincolo, si noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viata”
- Parintele Arsenie ne invata cum sa stam impotriva curviei, a mandriei si a vorbariei
- MARTURISIREA TESTAMENTARA A PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC: “Numai in Adevar e unitate; daca nu e Adevar nu e unitate. HRISTOS ESTE ORTODOX”
- Parintele Arsenie: “Una-i ortodox sa mori, alta-i ecumenist vandut!”
- Parintele Arsenie Papacioc: “DOGMELE SI CANOANELE NU SE POT SCHIMBA DUPA DORINTELE RATACITILOR”
- Parintele Arsenie Papacioc: “Este o batjocura ceea ce a facut Mitropolitul Nicolae Corneanu!”
- Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”.
- Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”
- Cuviosul Arsenie Papacioc, nascut acum 96 de ani in lumina Adormirii Nascatoarei de Dumnezeu, despre iubirea Preacuratei pentru noi: “O, FERICITA INCREDERE! O, SCAPARE SIGURA! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SA NE ARATAM FII!”
***
- AVEM SI IERARHI MARTURISITORI SUB COMUNISM, CARE AR MERITA CANONIZATI?
- Parintele Aldea despre lectiile esentiale pentru noi ale marturisitorilor din inchisorile comuniste. CE INVATAM DIN CADERILE SI RIDICARILE NOILOR MARTIRI? CUM LUPTAM IMPOTRIVA DIAVOLULUI?
- VAMESUL SI FARISEUL DIN INCHISORILE COMUNISTE. Ce putem invata pentru viata si vremurile noastre?
- DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I)
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- Parintele Calciu despre “dorul” de Aiud, rugaciunea din inchisoare si despre Pitesti
- CUVINTE VII DE LA PARINTELE CALCIU DESPRE SENSUL SUFERINTEI
- TESTAMENTUL SFANTULUI MARTIR VALERIU, OMUL IN CARE VIA HRISTOS: Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul! Duceti Duhul mai departe!
- FERICITUL MARTURISITOR CONSTANTIN OPRISAN – “Nu a fost tanar mai schingiuit ca el la Pitesti”
- 26 iulie – ziua in care s-a nascut in cer unul din cei mai mari sfinti ai inchisorilor: COSTACHE OPRISAN: “Niciodata n-a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a facut. Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea de iertare si dragoste”
***
- “A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala”
- Parintele Calciu – cuvinte puternice, actuale si esentiale despre VORBIREA DE RAU IN BISERICA, LIMBAJ VULGAR SI MÂNIE: “Sa revenim la demnitatea limbajului!”
- Omilia Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII GARBOVE, despre fatarnicie si pacatul judecarii aproapelui si a arhiereilor
- Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (I)
- Despre cei ce otravesc Biserica cu ponegriri si agita spiritele cu gand de osanda
- PAIUL SI BARNA. Judecarea si gandul cel bun
- Fanatism sau relativism – extremele pierzarii. RAVNA CARE NE INSALA versus CALEA CEA STRAMTA SI DE TOTI PRIGONITA
- UNA DIN BOLILE CRESTINULUI POSTMODERN: SEMANAREA CU VOLUPTATE A SMINTELII OTRAVITOARE AVAND CHIPUL “MARTURISIRII ADEVARULUI”: “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că exista si luptatori ai diavolului?”
- CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL DESPRE CLER SI BISERICA (II): Cum se infrunta problemele bisericesti...
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre PUBLICITATEA FACUTA PACATELOR DIN BISERICA
- CE VALOARE AU SINCERITATEA SI ADEVARUL FARA DISCERNAMANT? Cuviosul Paisie ne invata cum sa facem binele, cum sa-i indreptam pe altii si cum sa marturisim
- Pr. Mihai-Andrei Aldea: DE UNDE INCEPE SI CUM SE FACE LUCRAREA DE PROPOVADUIRE (MARTURISIRE)? Cum putem sa-i iubim pe cei aflati in rataciri si pacate grele? Cum poti sa cazi din Adevar chiar fara sa stii?
- ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba?
- Parintele Serafim Rose despre FERICITUL AUGUSTIN SI “ZELOTII” SUPERCORECTI (II): “Simt in aceste inimi reci o pregatire pentru lucrarea lui Antihrist”
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI. Pur si simplu actual
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Hristos vorbeşte lumii,
-Cu drag şi cu dreptate-
Prin sfinţii săi cu viaţă
Și fapte minunate.
Căci sfinţii au scris cu sânge
Mereu aceiaşi carte,
Mereu aceiaşi cale
(Prin fapte minunate),
Mereu vechea lumină.
Mereu vechea credinţă
(Smerită) în iubire
Şi-n duh de pocăinţă.
Mereu aceiaşi cale
Ne’atinsă de schimbare
Dar care schimbă răul,
Cu binele cel mare.
Mereu aceiaşi viaţă
-În dogme și-n predanii-
În luptă cu’noirea
Din cursele satanii,
Cu noi şi noi ispite
Şi pofte transformate
De pătimaşii lumii
În noi şi mari păcate.
C’au scris fapta de credinţei
Cu mila, cu iubirea,
Cu pacea şi răbdarea
Şi cu mărturisirea.
Şi-aduc dovezi profunde
Smereniei divine,
În daragostea de semeni
Şi-n lepădări de sine,
În sfânta ascultare
Şi-n tot ce e frumos,
În om pe calea crucii
Purtate în Hristos.
Ei ni vin să ne’arate
Că știu (din ce-au citit)
Ci vin cu însăși vieţii
În care au trăit.
Iar pilda lor ne spune
Mai mult decât au spus
Cuvintele lor simple
Dar vii într-u Iisus.
Căci toţi și-au “purtat crucea”
Smeriţi în rugăciune
Cu drag și cu răbdare
Dispreţuiţi de lume.
Iar traiul lor cel simplu
I’ori aspră nevoinţă,
Ori lanţuri, ori prigoane
Ori cruntă suferinţă.
Dar n’a cerut niciunul
Reformă, ușurare
Ori ajustarea dogmei
Că…, lumea în schimbare.
Căci noul rău al lumii
E tot vechiul pacat
Cu’nfăţișare nouă
Și duh emancipat.
Ei n’au cerut reforme
(La cer nici pe pământ)
Ci-n aspră nevoinţă
Cereau doar Duhul Sfânt.
Și prin statornicie
S’au înnoit în Har
Prin Duhul Sfânt în taine
Și “hrana” din altar.
Și dacă’n lume încă
Mai este trai frumos
Și curăţie sfânta,
E numai prin Hristos,
Biserica Lui sfântă
Prin mila-i și prin Har
Ne dăruiește viaţa
Și sfântul, din altar.
Poporul cel curat şi sincer
Te cheamă Doamne’n rugăciune,
Însingurat şi plin de lacrimi,
Când totu-i strâmb şi rău în lume.
Creştinii cei săraci Iisuse,
Care-şi păstrează curăţia,
În acest veac al făr’delegii
Î-Ţi cer cu sete veşnicia.
Ei duc necazul, duc amarul,
Duc jugul greu al umilinţei
Răbdând în suflete şi-n inimi
Batjocura dată credinţei,
Ei duc povara datoriei
Trăind cu greu de azi pe mâine
Minţiţi și vămuiţi stanic
Și’n cel din urmă colţ de pâine.
Ei poartă jugul și rușinea,
Durerea și amarul ţării
Nadăjduind în mila-Ţi sfântă
Și în puterile iertării.
Si plâng cerandu-Ţi îndurarea
Şi ajutorul Tău ceresc,
Că toate cele bune astăzi,
Din zi în zi se prăbuşesc.
Din ţara noastră ortodoxă
Piere rspid sfânta ruşine
Răbdarea , mila, pocăinţa,
Și vin păcatele păgâne.
A pierit dragostea cea sfântă
Ce se trăiește’n curăţie,
Smerenia ,discernământul
Şi dorul pentru veşnicie.
O grea durere arde’n inimi
Când vedem ţara sărăcită,
Familia în destrămare
Şi dragostea batjocorită,
Valorile sfintei credinţe,
Şi toată zestrea strămoşească
Dispreţuite şi schimbate
Cu desfătarea păgânească.
Poporul cel curat şi sincer
Te cheamă Doamne-n greu suspin,
Tot mai hulit și tot mai singur,
Mai izolat şi mai străin.
Dar va răbda până la sânge,
Batjocura şi umilinţa,
Durerea lipsa şi ocara,
Numai să-şi apere credinţa.
Căci numai Tu ne iubești sincer
Ne ești, părinte drag și sfânt
Și singura nădejde astăzi
În relele de pe pământ.
“Nu ne-am permis să îi judecăm, că de ce trăiesc şi că au fost cum au fost, liberi.”
“Vlădicii noştri nu s-au lepădat nici formal, nici pe ascuns. Au procedat cu înţelepciune şi nu le-a fost uşor şi bisericile aproape fără excepţie au fost pline până la refuz şi s-au cununat şi s-au botezat pe ascuns mii şi mii de suflete.”
BRAVO!
acesta este modelul de gandire si de atitudine pe care trebuie sa-l avem in fata!
Vesnica pomenire ,dragului nostru parinte!
Cinste si multumiri,voua,frati admini,pt ca ne reamintiti ,mereu ,(aceste)lucruri esentiale!
“am mers smeriti la superiorii nostri, fiindca ei poarta harul harurilor”, “nu ne-am permis sa ii judecam”.
“Legat de tema judecarii arhiereilor este nevoie de o mare atentie. Niciodata nu stim cu adevarat conditiile vietii lor”.
“Cand parintele (Sofronie) vorbea despre monahi, intelegea adevaratii monahi care se disting prin duh ortodox isihast si respecta darurile date de Dumnezeu Bisericii, si harisma arhieriei, pe care el o pretuia. Niciodata nu ii lasa pe monahi sa vorbeasca impotriva episcopilor, ci mai mult, ii invata sa respecte darul arhieriei, in ciuda anumitor patimi, anumitor greseli” (Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie Saharov)
Cei care au suferit rastignirea urmand lui Hristos merita ascultati. Dupa putere, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa ne silim si noi sa implinim sfaturile lor.
În anii comunismului Biserica a fost prigonită în diferite forme în funcţie de etapa prin care trecea societatea totalitară romanească a acelor vremuri. Mulţi au acuzat Biserica de faptul că nu a făcut suficient, sau că nu a luat poziţie într-o problemă sau alta din lipsă de informare, deoarece martiriul preoţilor şi al creştinilor în general nu a fost făcut cunoscut, ci din contră s-a aşternut tăcerea cea mai deplină asupra celor ce se petreceau.
Am putea însă să ne întrebăm dacă s-a făcut suficient, şi dacă noi toţi am făcut ceea ce era necesar să facem după 1990, când nu mai exista nici o piedică în calea propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. De ce întreb aceasta? Pentru că dacă ne uităm în jur, nicicând imoralitatea românilor nu a atins cote atât de ridicate, şi nicicând soietatea românească nu a fost atât de prăbuşită din toate punctele de vedere.
@ Antuza:
In completare meditatia noastra neputincioasa de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/04/19/putina-vreme-mai-sunt-cu-voi-cuvinte-rascolitoare-ca-niste-denii-ale-parintelui-mucenic-constantin-sarbu-si-o-meditatie-la-evanghelia-primei-denii-smochinul-neroditor-lucratorii-cei-rai-darul/
admin,
foarte adevărat!
Ha-ha!
Ati observat cum isi bate joc Duhul Sfant de actiunile necuratului?
Priviti cum au aplicat comunistii capsele pe poza de detinut a Parintelui! Cerculetul sfinteniei ar aparea din acel unghi de captare a imaginii exact ca un segment de dreapta.
Cu alte cuvinte avem dovada materiala si arhivata de ei a declararii chiar de catre comunisti ca sfant a parintelui Arsenie inca de la inceputul “procedurii” de creare a omului nou, caci cu adevarat Parintele a realizat lepadarea de sine si si-a luat crucea urmandu-i Mantuitorului in puscariile comuniste.
Bucurie!
“Este nevoie de o mare unitate. Toate problemele şi neregulile din Biserică le va judeca şi rezolva Biserica cu harul ei, după rânduielile ei canonice şi după îndemnul Sfântului Duh”.
Repet si eu, dar nadajduiesc ca nu ca prostul. Noi trebuie sa ne ingrijim de poruncile Evanghelice si de Fericiri. Restul se vor rezolva cu ajutorul si intelepciunea lui Dumnezeu!
Completare
Se pare că atât poporul iudeu în vremea sa, cât şi popoarele ortodoxe astăzi, care au fost avantajate de Dumnezeu de a trăi în credinţa cea adevărată, ori au căzut în mândrie şi în autosuficienţă, ori în delăsare şi în uitare de Dumnezeu. Acest fenomen nu este caracteristic numai popoarelor, ci se poate extinde şi la diferite categorii de oameni, care avantajaţi fiind, au crezut că li se cuvine totul fără a mai da şi ei ceva în schimb.
În ceea ce proveşte dragostea de mamă ea este din păcate singura autentică, singura care s-a probat de-a lungul veacurilor a fi o dragoste necondiţionată şi jertfelnică. În rest cuvintele amintite în link-ul pe care l-aţi menţionat mai sus sunt cam ecleziastice, cuvinte mustrătoare care, dacă n-am avea un fir de credinţă ne-ar duce în deznădejde. Oricum este clar că nimic nu ne aparţine, şi că tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu ne-a dat din preaplinul dragostei Sale, şi că oricâte eforturi am face, tot nu ar fi deajuns, şi oricum am rămâne datori. Să încercăm măcar să fim buni administratori a ceea ce am primit.
“Biserica rusa traieste agonia lui Hristos in Ghetsimani si crucea lui Hristos pe Golgota. Toti cei care osandesc atitudinea bisericii “oficiale” in vremurile acestea de incercare si prigoana, in care se incearca sa se salveze ce mai poate fi salvat, nu au cuget ortodox.”
“(…) nu a negat niciodata canonicitatea patriarhiei rusesti, ci considera Patriarhia Moscovei, de care multi emigranti incercau sa se dezica, o considera ca Biserica martirilor vii.(…)Grija lui de baza a fost nevointa pentru desavarsirea interioara”
(Parintele Sofronie Saharov – Cunosc un om in Hristos)
Si un lucru infricosator: putin inainte de a adormi, a trimis scrisoare la Patriarhia Ecumenica sub a carui jurisdictie se afla Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, sa ceara binecuvantarea pentru a se indrepta catre “dorita lumina a Invierii lui Hristos”. Aceasta arata cugetul sau bisericesc.
@Antuza
Referitor la comentariul Dvs de mai sus (de la 16.26).
Am mai intalnit undeva un punct de vedere (asemanator pe undeva) in care se compara (mai degraba se facea o paralela – acolo, nefericita) intre ortodoxie si credinta evreilor din VT. Eu imi dau seama din ce spuneti ca intentia e de a ajuta pe fratii in credinta sa constientizeze fiecare “vina” sa.
Am o simpla completare (fara a contrazice spusele Dvs, caci nu e nevoie): noi ortodocsii, astazi, comparativ cu evreii VT, Il avem pe Hristos care S-a rastignit si a inviat, avem sfintenia, sfintii si avem Sfintele Taine care nu exista decat AICI, in Ortodoxie, Ortodoxie care nu are granite, o Ortodoxie universala.
In timp ce evreii L-au respins si L-au rastignit pe Hristos tocmai din lipsa „credinţei”, din invartosarea inimii lor, fiind incapabili sa recunoasca in El pe Mesia despre Care scrisesera proorocii, noi, ortodocsii, Il avem pe Hristos, Il cunoastem si Il recunoastem ca Domn si Dumnezeu.
Grav este ca si noi Il rastignim, prin pacate, si ne-am indepartat astazi atat de mult de El, incat de multe ori cu greu ne punem chiar problema: ce este pacat(ul)? Totusi, acestea se intampla tocmai din cauza pacatului, iar nu din cauza ca suntem ortodocsi si nu stiu cati sunt din aceia care se mandresc ca sunt ortodocsi luand aceasta ca pe un merit, si nu ca pe un dar.
Ce-ar fi daca, fara a face din aceasta o scuza!, am privi neputintele /incercarile noastre (ca popor, sau cele individuale) ca pe niste incercari date de Domnul slugii care a stiut mai mult si careia i se va cere mai mult, tocmai din marea Sa Mila, ca sa avem si noi pacatosii o usurare la Judecata?
Si normal, la nivel personal este esentialul, caci depinde de fiecare cum se raporteaza fata de rau, fata de pacat si legat de asta, citeam undeva (parca la Pr. Savatie), ca nu omul se lupta cu diavolul, ci Hristos, omului ramanandu-i doar alegerea. Noi sa-L alegem pe Hristos, nu indiferenta, nu pacatul. Si cu riscul de a ma repeta, faptul ca suntem ortodocsi nu este un merit, nu este o rasplata, ci este un talant, o responsabilitate, un mare dar de a ne putea apropia de Domnul mult mai usor (si asta se datoreaza si inaintasilor nostri carora se cuvine sa le fim pe veci recunoscatori dupa cuviinta), dar cu conditia lepadarii pacatului si a alegerii celei bune. Pentru ca si noi suntem liberi, dar aceasta libertate trebuie sa o folosim spre folos, adica spre Slava Domnului, nu spre ocuparea locurilor in iad, unde niciodata nu mai avem ceva de castigat.
Domnul sa ne ajute fiecaruia dupa cuviinta sa se implineasca ce ne dorea Pr. Cleopa (“Manca-v-ar raiul!”), cel langa care a plecat dintre noi si Pr. Arsenie!
Le-a inchis gura,Avva Arsenie,tuturor chibitilor de credinta si Biserica !
Parinte Arsenie,ajuta-ne sa fim prezenti !
Sa fim curajosi, dar si intelepti !
Florin M., este bine că aţi detaliat. Eu am scris ceva mai prescurtat. De fapt nu am vrut să fac o comparaţie între situaţia evreilor de acum 2000 de ani şi ortodocşii de astăzi, pentru că nici nu se poate face o comparaţie, ci vroiam doar să spun că de multe ori s-a întâmplat de-a lungul istoriei un fenomen asemănător, şi anume faptul că tocmai celor cărora Dumnezeu le-a dat din belşug au fost nerecunoscători, s-au mândrit, şi nici măcar nu au îngropat talantul, ci l-au risipit.
@ Florin M, Antuza:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/09/vindecarea-slugii-sutasului-sau-despre-un-pagan-care-ne-da-lectii/
Cuvantul p. Teofan de la Putna, mai ales, e cel mai la obiect apropo de ceea ce ati scris!
Cei care intreaba “unde a fost Biserica ortodoxa romana in anii comunismului”, ar trebui sa fie ei intrebati : de ce nu au fost in Biserica, in anii comunismului, ca vedeau unde a fost Biserica…
Au fost sute de mii de romani care nu si-au ascuns credinta, desi sigur ca uneori era riscant si impiedica o “evolutie” profesionala sau chiar sociala…
In schimb erau multi care si-au vandut sufletul pentru avantaje profesionale sau materiale in acele timpuri. In general cei care acuza Biserica ortodoxa ca a avut caderi in perioada comunista, de fapt sunt cei care L-au renegat pe Hristos pentru a avea avantajele ce le-am spus mai sus, sau copiii acestora care nu au fost crescuti in Biserica, din aceleasi motive.
Fiind in occident si mergand o lunga perioada in biserica ortodoxa rusa, am aflat acolo ca la rusi nici macar botezuri, nunti sau inmormantari crestine nu s-au mai facut timp de zeci de ani, sau se faceau pe ascuns. Odata am facut la biserica ortodoxa rusa din Vanves un parastas pentru mama mea, Dumnezeu s-o odihneacsa, si ei nici nu stiau ce este coliva, le-am explicat, si intr-un final unii mai trecuti de 60 de ani si-au amintit ca atunci cand erau mici si la ei exista ceva asemanator. Ei au regasit multe traditii abia dupa ’89.
La noi nu a fost asa, si se gasec unii sa intrebe unde a fost Biserica ?
Mai bine s-ar intreba unde au fost ei.
PS: nu am povestit acest episod din Vanves pentru ca am “parere de sine”, ci pentru ca este o dovada a felului in care Biserica ortodoxa romana a fost mult mai prezenta in timpul comunismului de cat alte bisericii ortodoxe in care prigoana se pare ca a fost si mai acerba.
Ma iertati ca nu ma pot abtine sa ma exprim 🙁