Cuvantul PARINTELUI DAN DAMASCHIN la praznuirea INVIERII DOMNULUI in vremea pandemiei. Ce PUTERI i se dau crestinului prin credinta si prin HARUL SFINTELOR TAINE si care este conditia absolut necesara ca “totul sa fie bine”?

Parintele Dan Damaschin:

Dragii mei,

Cu siguranță, în ultimele săptămâni, fiecare dintre noi a avut posibilitatea sau a fost nevoit să asculte sute de mesaje, încheiate în același spirit de incertitudine, mascat de un “totul va fi bine!”.

Atunci când spui că “totul va fi bine!” te gândești, fără îndoială, că viața ta, în momentul de față învăluită de furtună, într-un viitor nu foarte îndepărtat, se va lumina și încălzi într-o bucurie care te va face să uiți de toate durerile și neajunsurile ființei tale.

Acum, când totul pare a fi răvășit de un microb invizibil, pământul întreg oprindu-se în loc, atât de mulți oameni treziți la realitate ar da orice să poată strânge în brațe pe cei dragi, să aprindă o lumânare la căpătâiul părintelui, să primească un strop de lumină dumnezeiască și, mai ales, o binecuvântare slobozitoare de păcat și o părticică de Har din Trupul Domnului Hristos cel Înviat.

Suntem aceiasi oameni ce ne agățăm cu toate puterile de “veșnicia” acestei vremelnice vieți, ne îndestulăm trupurile și ne clădim cetăți “indestructibile”, chiar dacă, de atâtea ori în viața, cum bine vedem în această perioadă, Domnul îngăduie să ni se arate cât de amăgitoare sunt toate.

În Sfintele Evanghelii Îl vedem pe Mântuitorul Hristos, înconjurat mereu de cei 12 Apostoli, vindecând bolnavi, înviind pe cei morți, săvârșind înfricoșătoare minuni, din Galileea până în Iudeea. Toate acestea ne arată că Dumnezeu Iisus, Fiul, este aproape de noi și de durerile noastre, nu doar mental, nu doar simbolic “în inimă”, ci în mod real, haric și fizic.

Priviți la Apostoli! Trimiși de Domnul Hristos înainte de Pătimirile Sale, au primit puteri minunate, “Tămăduiți pe cei leproși, înviați pe cei morți, scoateți afară pe demoni…” (Matei, X, 1, 5-8). Ceva mai târziu, aceiași Apostoli, în fața lui Iisus încătușat, răstignit și îngropat, se risipesc ca năpârcile, se izolează în spatele ușilor încuiate, tremurând din toate mădularele. Până și Petru, ucenicul de nădejde, se comportă cu nimic mai presus decât Iuda, lepădându-se de El tocmai atunci când ar fi avut nevoie de cineva să-I aducă un strop de alinare.

Atât de mult s-au înfricoșat de suferințe și moarte (așa cum și noi am început să ne temem), încât nici măcar nu au îndrăznit să meargă la Mormânt și să se convingă de adeverirea Învierii Învățătorului, lăsând femeile mironosițe să meargă în locul lor pentru a-L unge pe Mântuitorul.

Și cine erau aceste mironosițe? Niște „nebune”, cu spuse de “aiurare”, și care, cu siguranță, dacă nu ar fi fost Măicuța Domnului, în mijlocul și înaintea lor, cu dragostea ei de mamă, mai tare decât moartea, ar fi fugit asemeni tuturor.

Cu alte cuvinte, lipsa lui Dumnezeu din viața noastră, duce oricum la moarte sufletească, prin deznădejde sau, spuneți-o dumneavoastră cum vreți, stres, atacuri de panică, depresie și alienare.

Vestea Învierii aduce mai întâi de toate puțin curaj, Hristos pare a reaprinde, pentru câteva clipe, inimile lor. Încep a-și aduce aminte de cuvintele pe care le spunea și să prindă contur îndemnurile Sale. Trecerea prin ușile încuiate, adică vederea Sa, nu a fost nici ea în măsură să le aducă pe deplin pacea. A fost nevoie de ceva mult mai puternic și înălțător, pentru a învia și ei, odată cu El.

Binecuvântându-i cu “Pace vouă!” și suflând asupra lor, “Luați Duh Sfânt…”, Hristos deschide ochii credinței și le dă puterea vindecătoare de păcat, de moarte și dătătoare de viață. Din acel moment și până în zilele noastre, Evanghelia și întreaga lucrare a lui Dumnezeu în lume prin Biserică ne învață același lucru: Omul inundat de Harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine (Botez, Ungerea cu Sfântul Mir, Preoția, Spovedania, Împărtășania, Cununia și Maslul), adică aflat tot timpul în brațele lui Dumnezeu, este nimic altceva decât un purtător de Hristos, un biruitor a tot ceea ce înseamnă teamă, durere sau moarte, un adevărat creștin.

În fața tragediilor și dramelor de tot felul, omul cel îndumnezeit de Harul Sfintelor Taine pare a avea o atitudine bizară, în ochii multora. Aprinde lumânări și sădește flori acolo unde zac trupurile putrezite ale celor dragi, renaște ca om în bolile grele sau incurabile, se pocăiește, plângându-și păcatele, atunci când deja a pierdut totul, iar unii chiar se bucură că li se apropie sfârșitul.

Întâlnesc des un soț văduvit de puțină vreme, la o vârstă mult prea fragedă, cu doi copii minunați alături. Zi de zi, fie că este ger, ploaie, sau caniculă, îngenunchează cu flori și lumânări în mână lângă crucea iubitei sale, mulțumindu-i pentru tot ce i-a dăruit și ce-i mai frumos în viața sa: copii, credință, onoare și dragoste. De la el, de la toate bunicuțele, bunicuții, soțiile și copiii întâlniți prin cimitire, am învățat că atunci când le ai pe toate, le ai de la Dumnezeu, și când crezi că nu mai ai nimic, îl ai de fapt pe Dumnezeu, adică totul.

Cum reușești să ajungi la așa trăire? Hrănindu-te cu Harul Său, stând mereu lângă Hristos cel din morți Înviat și trăind fiecare clipă încredințat că următoarea poate fi nu ultima, ci prima din veșnicia unde inima și-a găsit deja lăcaș.

Doar cu o astfel de trăire, creștinii devin oameni îndumnezeiți, adică oameni despre care tot vorbește lumea, ce “în numele Meu vor scoate diavoli; în limbi noi vor grăi; șerpi vor lua și de vor bea ceva dătător de moarte, nu-i va vătăma; pe bolnavi mâinile-și vor pune și bine le va fi” (Marcu 16:18).

Sunt întrebat adesea: “Părinte, cum reușiți să îmbrăcați și să hrăniți atâtea mii de copilași?”; “Cum reușiți să-i țineți la școală?”; “De unde putere să ridicați atâtea case?”.

Dacă vă spun că doar Domnul Iisus Hristos, Cel din morți Înviat, ne trimite atâția oameni plini de Harul Său, răspund greșit? Vă mărturisesc că alt răspuns nu găsesc.

Dragilor, acum, când Sfânta Lumină s-a coborât deja peste Sfântul Mormânt dătător de viață, iar în câteva ceasuri va arde în făcliile și în candelele din casele noastre, vă rog fierbinte să alergați, atât cât ni se îngăduie acum și cât mai curând, spre a vă umple întreaga ființă cu binecuvântarea și Harul Domnului Hristos, încredințați fiind că, doar împreună cu El, totul va fi bine!

Un Paște frumos cu Domnul Iisus Hristos!

Hristos a înviat!

Preot Dan Damaschin

Biserica Maternității “Cuza Vodă” Iași

18.04.2020

Ora 16:05

***

Rostul omului pe pământ este dobândirea sfințeniei, ca har și dar divin, simbolizată de Sfânta Lumină.

Aceasta veghează permanent de pe masa Sfântului Altar chivotul sau bisericuța ce conține Sfântul Trup și Sânge al Domnului Iisus Hristos.

Să ne gândim în aceste ceasuri sfinte că invitația pascală “Veniți de luați lumină!” este de fapt chemarea Domnului Iisus Hristos – “Luați Duh Sfânt!” la împărtășirea Sfintelor Taine, spre inveșnicirea bucuriei Învierii.

… Iar iubirea față de aproapele aflat în lipsă și suferință, manifestată prin milostenie și jertfă, gătește calea pe care să pășim vrednici spre lumină.

Un Paște frumos cu Domnul Iisus Hristos!

Preot Dan Damaschin
Biserica Maternității Cuza Voda

***

Tarnita Adrian Iulian

HRISTOS A ÎNVIAT!

Știți ce am înțeles?

Mă tot întrebam de ce femeile mironosițe au fost cele ce au mers la mormântul Domnului Hristos, și de ce nu ,,adevărații bărbați” care au stat împreună cu Mântuitorul Hristos mai tot timpul. Acei bărbați care asistau totdeauna la puhoiul adunat în jurul Mântuitorului. Acei bărbați cărora li s-au arătat foarte multe minuni. Au văzut cu ochii lor cum morții au înviat, oamenii s-au vindecat, demonii au fugit!

Ce s-a întâmplat când Hristos a fost prins și luat de lângă ei?

Să analizăm: Iuda s-a spânzurat, Petru s-a lepădat, ceilalți Apostoli au stat ascunși de frica iudeilor. Dar cum se ascundeau? Încuiați și fermecați bine, ca nu cumva să fie găsiți și să fie și ei judecați la fel cum a fost Hristos. Aveau să îndure și ei lovituri, scuipari, batjocură. Dar au fugit și s-au ascuns. Au stat și ei ,,acasă”.

Și totuși de ce femeile au avut ,,tupeul” să meargă la mormânt? Să nu uităm în grija cui au fost femeile mironosițe: Maica Domnului! Cea care l-a purtat în pântece pe Hristos și care știa că Fiul ei va Învia! Câtă râvnă are o mamă pentru copilul ei! Cât curaj a avut!

Atunci nu era așa cum este acum. Vai nu ai declarația, vai nu ai trecut data pe ea, vai amendă. Să vii tu la Mormântul Celui ce a stârnit atâta vâlvă pe atunci, știind că era păzit de soldați, știind că dacă măcar încercai să te atingi de piatra de la intrare puteai fi acuzat că furi trupul lui Hristos și puteai fi judecat și condamnat la moarte, știind că iudeii puteau face din tine orice doreau ei dacă măcar îndrăzneai să afirmi ceva despre Iisus! Acolo curaj!

Concluzia? Când Dumnezeu se ia de la noi, ajungem la fel ca Apostolii. Fricoși, înspăimântați, stresați…

Dar nu deznădăjduiți!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Ps: la Cincizecime, când Hristos a venit la ei și le-a spus că vor fi cu ei pana la sfârșitul veacurilor, atât de mare putere au prins încât au mers în toată lumea și au propovăduit Evanghelia la toată făptura! Și au indurat și răstignire, și bătaie, și frig! Dar Hristos a fost cu ei!

Morala? Fără Dumnezeu… Nu suntem nimic. Vorba unui prieten, consumăm oxigenul de pomană. Ne umplem viața cu întuneric!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Să Îl aveți pe Hristos, Cel din morți Înviat, pretutindeni!

Și da.

S-a ajuns și la varianta de live-uri pentru a avea aproape pe toți cei ce ne apreciază misiunea. Cum spuneam, Dumnezeu pretutindeni, dar nu oricum. Plenar în Sfânta Împărtășanie!

Hristos a Înviat încă o dată!