OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”?

16-11-2016 Sublinieri

“Cuvant pentru suflet”/ Trinitas TV:

Arhim. Zaharia Zaharou, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia:

Omul lăuntric și valoarea lacrimilor

Pr. Ovidiu Dincă: Avem astăzi bucuria de a-l avea ca invitat pe Părintele Arhimandrit Zaharia Zaharou, de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex. Bine ați venit, Părinte Arhimandrit!

În zilele noastre se pune mare accent pe starea văzută a lucrurilor. Putem să mai intrăm în interiorul nostru?

20101127_1914_010Arhim. Zaharia Zaharou: Da. Nu este însă ușor să facem asta. Nu putem să intrăm în interiorul sufletului nostru, nu putem să intrăm cu adevărat în inima noastră fără harul lui Dumnezeu. Pentru a putea face asta avem nevoie de minunatul ajutor al Cel de sus.

De la început omul a fost unit, a fost creat de Dumnezeu având o anumită integritate și unitate: mintea și inima se aflau în unitate, erau una. Mai mult, i se dăduse puterea de a se bucura de vederea lui Dumnezeu. Dar, mai târziu, prin păcat, ochiul interior al inimii a fost întunecat și inima a încetat să mai fie un instrument spre cunoașterea lui Dumnezeu; a devenit o simpla pompă, o pompă pentru circulația sângelui, și nu un loc al întâlnirii cu Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu Se revarsă ca o ploaie. Trăim fără să simțim propria inimă. Astfel, încercăm să ne redescoperim inima prin pocăință. Prin pocăință obținem har, iar harul îl vindecă pe om și îi unește ființa. Unite, mintea și inima sunt capabile să simtă într-un mod dumnezeiesc poruncile cerute, de a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima și de a face loc bunătății omenești în inima noastră.

Pr. Ovidiu Dincă: Cum ne regăsim ca om interior, cum ne regăsim interioritatea noastră?

Arhim. Zaharia Zaharou: După cum am spus, putem să descoperim omul lăuntric prin pocăință, dar pocăința poate fi atinsa în mai multe feluri. Primul dintre ele este să acceptăm cuvântul lui Dumnezeu, să credem în el, să ne rugăm cu cuvântul lui Dumnezeu. Prin acestea, strângem în inima noastră urmele harului Său, iar când ajungem la o anumită deplinătate, inima se deschide complet pentru a primi harul lui Dumnezeu și pentru a-l primi deplin, prin credință – după cum ne spune Sf. Ap. Pavel în Epistola către Coloseni. Aceasta este o modalitate: să acceptam să credem și să trăim conform cuvântului și poruncilor lui Dumnezeu.

Un alt mod de a strânge mărturiile prezenței lui Dumnezeu în inimile noastre este invocarea numelui Lui. Numele lui Hristos este inseparabil de Persoana Lui, iar când Îl chemam prin numele Său, Îl vivificăm, îi grăbim prezența în inima noastră, iar prezența Domnului este mântuitoare. În Epistola către Tesaloniceni, ni se spune că la A Doua Venire a Domnului, puterea prezenței Lui va supune duhul slăbiciunii, pe Antihrist. Astfel, acum anticipăm venirea Domnului, Care a venit, care este alături de noi până la sfârșitul veacurilor, și Care va veni din nou. Prin invocarea numelui Lui, Îi grăbim prezența în inimile noastre și, încet-încet, alungăm rugina acumulată în urma păcatului, în urma stricăciunii din lumea aceasta. Acesta este cel de-al doilea înțeles al invocării numelui Domnului nostru Iisus Hristos.

Mai sunt și alte înțelesuri, și trebuie să subliniez, odată ce am spus că pocăința este o modalitate importantă de a ne descoperi inima, importanța rușinii înaintea lui Dumnezeu, prin spovedanie. Suntem uniți în Biserică prin Taina Pocăinței, a Spovedaniei. În spovedanie simțim o anumită rușine care ne copleșește inima, iar această smerenie atrage harul. Prin aceasta inima, omului lăuntric, iese la iveală. Cu cât mai mare rușinea – trebuie să spunem, cu cât este mai sinceră spovedania noastră -, cu atât mai mult har vom dobândi și vom fi uniți, ne vom alătura Trupului lui Hristos care este Biserica. Este cu atât mai important, în special în zilele noastre, când nu excelăm în asceză. Aceasta rușine, pe care o simțim în spovedanie, compensează, într-o anumită măsură, lipsa ascezei.

Un alt mod foarte important de a atrage harul în inimile noastre, este de a ne curăți ochiul interior al sufletului, primit prin Taina Sfântului Botez, printr-o participare vrednică la Tainele Bisericii, mai ales la Sfânta Euharistie. Deoarece, acolo, la Sfânta Euharistie, oferim lui Dumnezeu întreaga noastră viață: întreaga noastră credință, întreaga noastră smerenie, întreaga noastră pocăință, toate stările bune ale sufletului nostru, toate așteptările către El, pentru mântuirea noastră. Pe toate acestea le investim în darurile pe care preotul le aduce în numele nostru. Ne punem întreaga viața în acele daruri, iar preotul îi spune lui Dumnezeu: “Ale Tale, dintru ale Tale, Tie Îți aducem de toate și pentru toate”. Iar Dumnezeu acceptă darul acesta și face la rându-I același lucru: pune în acele daruri Viața Lui divină, Harul Duhului Sfânt. Le transformă în Trupul și Sângele Lui, în care sălășluiește dumnezeirea Lui și ni le dăruiește spunând, prin gura preotului: “Sfintele, Sfinților!”. Există așadar un schimb puternic, inegal, ce-i drept, dar foarte puternic schimb de vieți: Îi oferim viața noastră limitată, o viață mică, în schimbul Vieții Lui infinite și veșnice, în Sfintele Daruri. In concluzie, printr-o împărtășire vrednică cu Trupul și Sângele Domnului, primim Duhul Sfânt care luminează omul nostru lăuntric, inima noastră lăuntrică. De aceea, în Biserică, după ce primim Sfânta Împărtășanie, intonăm o cântare triumfală de mulțumire lui Dumnezeu pentru acest minunat schimb de viață în Biserică, în Liturghie: Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne”. Este o cântare triumfală, pe care poporul lui Dumnezeu o cântă, pentru că a făcut acest schimb sublim de viață prin taina Sfintei Liturghii. De asemenea, mai este un sens foarte important: acela de a clădi templul lui Dumnezeu în noi; un templu care nu este făcut de mâini omenești, ci de harul Duhului Sfânt. Deci, Biserica oferă posibilitatea omului prin toate Sfintele sale Taine, prin toate practicile sale, să clădească în interiorul lui, în inima lui, templul Duhului lui Dumnezeu, templul dumnezeirii Sale. Și, deși prezența Lui este deplină în templele făcute de mâini omenești, Dumnezeu este mai mulțumit să se sălășluiască în templul inimii omului.

Pr. Ovidiu Dincă: Puterea aceasta, de transformare, pe care o dorim cu toții, se face de multe ori prin lacrimi și ne spuneți, de fiecare dată, și Sfinția Voastră și Sfinții Părinti, de puterea lacrimilor. În ziua de astăzi societatea ne învață că omul curajos nu trebuie să aibă lacrimi. Mai putem avea astăzi lacrimi?

Arhim. Zaharia Zaharou: Da. Atunci când Sfinții Părinti și, în general, Tradiția Bisericii vorbește despre lacrimi, nu vorbesc despre lacrimi din punct de vedere psihologic. Acestea din urmă, într-adevăr, îl secătuiesc pe om și nu ajută. Dar lacrimile care izvorăsc din pocăință sunt vindecătoare, deoarece, atunci când ne rugam lui Dumnezeu cu lacrimi avem un singur gând: gândul către Dumnezeu. Dacă avem mai multe gânduri, nu putem să plângem înaintea Lui. Întrucât acest gând unește întreaga ființă, ne aduce și vindecare. Unite mintea cu inima, reorientează întreaga noastră ființa către Dumnezeu. Deci lacrimile de pocăințăsunt vindecătoare și sunt socotite valoroase de către Biserică, spre deosebire de celelalte lacrimi. […] Nu putem avea un limbaj mai potrivit atunci când vorbim cu Dumnezeu decât cel nobil, al lacrimilor.

[…]

Arhim. Zaharia Zaharou: Știți, există un criteriu atunci când vorbim de lacrimi bune. Când lacrimile sunt cu adevărat vindecătoare, ele încurajează vorbirea cu Dumnezeu, și întăresc inima pentru a sta în prezența lui Dumnezeu. Celelalte lacrimi împrăștie mintea și fac imposibilă șederea în prezența lui Dumnezeu. Așadar, când lacrimile susțin rugăciunea de pocăință, sunt foarte ziditoare, foarte benefice și foarte valoroase. De aceea, “Duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. De ce sunt atât de apreciate lacrimile și înfrângerea inimii? Pentru că prin însuși modul Lui de a fi, Dumnezeu este Părintele Milostivirii și Domn Mângâietor. Pentru cine însă? Pentru cei ce sunt întregi, bine [sănătoși]? Ne spune că doctorul vine la cel care are nevoie de vindecare. Astfel, fiindcă natura Lui este să fie Tată Mângâietor, Fiu Mângâietor și Sfânt Duh Mângâietor, nu putem intra cu adevărat în legătură cu El, nu putem veni cu adevărat la El decât cu inima înfrântă și cu lacrimi de pocăință. Așa ni se spune: “Milă voiesc și nu jertfă”. [El se milostivește de cei cu inima înfrântă și smerită, pentru că ni se spune: “inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.]

Pr. Ovidiu Dincă: În lumea aceasta dobândim cunoștințe prin cele cinci simțuri. Putem dobândi o astfel de cunoaștere prin alte simțuri extrasenzoriale în afara simțurilor?

Arhim. Zaharia Zaharou: Conform Sfintei Scripturi, există o singură cunoaștere folositoare și necesară nouă: cunoașterea dată inimii, “trăirea vie a lui Dumnezeu în inimă” – ne spune Înțelepciunea lui Solomon. Această cunoaștere este cunoașterea în care trebuie să creștem, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Putem să creștem prin curățirea continuă a inimii, iar când inima ne este curată, Îl vom putea vedea pe Dumnezeu. “Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu, spune Domnul în Fericiri.

Pr. Ovidiu Dincă: Se poate mântui omul fără dobândirea lacrimilor?

Arhim. Zaharia Zaharou: Nu mă pot pronunța ferm în privința aceasta. Dumnezeu are putere să mântuiască pe oricine, dar nu cred că oricine poate atinge desăvârșirea vieții în Dumnezeu fără lacrimi. Sfântul Ioan [Scărarul] spune că nu ni se va cere socoteală pentru că nu am săvârșit minuni, pentru că nu am teologhisit, dar vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru că nu am plâns pentru păcatele noastre. Prin acest plâns de pocăință vine cunoașterea lui Dumnezeu care este mântuitoare.

Pr. Ovidiu Dincă: Avem această căutare duhovnicească; știm că omul dobândește lacrimile fizice printr-o emoție puternică. Ce emoție duhovnicească îi trebuie pentru a dobândi lacrimile interioare?

Arhim. Zaharia Zaharou: Cea mai bună cale, cea mai vindecătoare cale de a primi lacrimi, lacrimi care vindecă și sunt mântuitoare pentru sufletul nostru, este cea a recunoștinței. Cu cât îi mulțumim mai mult lui Dumnezeu,  cu atât mai mult primim harul Lui. Putem ajunge să mulțumim lui Dumnezeu pentru orice, după cum ne învață Liturghia: pentru toate pe care le știm și pe care nu le știm, pentru binefacerile arătate și cele nearătate”, așa cum spunem în rugăciunea Anaforalei. Când Îi mulțumim pentru orice, chiar și pentru fiecare suflare pe care ne-o dă, după cum citim în slujba Botezului, cu cât ii mulțumim mai mult, cu atât mai multă putere ne dă. Și ajungem într-un punct în care dorim să-I mulțumim și mai mult, după cum trebuie și Îi datorăm. Astfel, descoperim că nu suntem capabili să Îi mulțumim pe măsură, și plângem din recunoștință, nefiind însă în stare să Îi înapoiem toate acele lucruri sfinte, drepte, desăvârșite, fiecare virtute, fiecare laudă, după cum este scris în ultimul capitol al Epistolei către Filipeni [toate “câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă” (Filip. 4, 8)]. O astfel de pocăință izvorâtă din recunoștință – pentru că nu Îi putem mulțumi pe măsura binefacerilor primite, este dătătoare de viață și nețărmurită pe pământ.

Pr. Ovidiu Dincă: În lumea aceasta lacrimile înseamnă slăbiciune; omul care a dobândit lacrimile duhovnicești interioare este privit ca un om slab?

Arhim. Zaharia Zaharou: Depinde de ce fel de minte avem. Dacă avem mintea îndreptată către Iisus Hristos, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, atunci vom fi precum Domnul nostru. El nu ne-a mântuit prin atotputernicia Lui, ci ne-a mântuit prin rănile Sale, prin slăbiciunea Lui. Dar slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică, după cum spune Sf. Ap. Pavel, decât tăria oamenilor. Dacă Dumnezeu ne-a mântuit prin slăbiciunea Lui și nu prin atotputernicia Lui, la fel și noi asemenea suntem uniți cu El – nu prin puterea noastră, ci prin acest fel de slăbiciune izvorâtă din recunoștință și din smerenia de a accepta mântuirea, în mod liber, și având mereu în minte gândul că nu suntem vrednici de această mântuire. Mântuirea nu ne stă nouă în putere, ci este darul lui Dumnezeu. Aceasta este slăbiciunea cea buna care mântuiește.

Pr. Ovidiu Dincă: Cum ne mai păstram mintea curată și luminată, în ziua de astăzi, când oferta de păcate este atât de vastă?

Arhim. Zaharia Zaharou: Citim în scrierile Sfântului Ap. Pavel că acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul (Romani 5, 20). Multe ispite ale lumii contemporane ne fac și mai puternici, și mai însetați după mântuirea noastră și după harul Lui mântuitor. În Epistola către Corinteni (I Cor, 7, 29-31), Sfântul Apostol Pavel spune că ar trebuie să trăim în această lume ca și cum nu am avea nimic, ca și cum nu am fi atașați de nimic: “cei ce au femei să fie ca şi cum n-ar avea și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea”... Ce înseamnă aceasta? Vrea să spună că trebuie să ne aflăm într-o permanentă conversație cu Raiul și doar în treacăt să ne întoarcem atenția către aceasta lume, doar pentru a-i vedea întinăciunea și sărăcia. Apoi, ne vom întoarce cu și mai mare râvnă, cu mai multă sete și foame pentru darurile lui Dumnezeu. Aceasta este modul în care trebuie să trăim în lumea aceasta.

[…]

Pr. Ovidiu Dincă: Căutam această stare interioară a noastră și, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu reușim sa o găsim. Putem spune că ajungem la un nivel unde stăm liniștit, acolo?

Arhim. Zaharia Zaharou: Nu. Conform Sfântului Ioan Sinaitul, în “Scara”, acest urcuș duhovnicesc nu are un final, nici chiar în viața de apoi. Chiar și îngerii, în mod continuu, se desăvârșesc prin cunoașterea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne dă să înțelegem acest fenomen și experierea unirii inimii cu Duhul Său, care este începutul, atunci de fiecare dată când acestea scad în intensitate, avem un indiciu că trebuie să avem un nou început înaintea lui Dumnezeu. Altfel spus, trebuie să ne întoarcem la pocăință, din nou, pentru a restaura acea stare înlăuntrul nostru. Urcăm și coborâm mereu, pentru a învăța o singură lecție importantă: mântuirea nu este a noastră, ci darul lui Dumnezeu.

Pr. Ovidiu Dincă: Poate fi omul simultan și activ social, dar și omul căutărilor interioare prin care să găsească pe Dumnezeu?

Arhim. Zaharia Zaharou:  Depinde de măsura activității lui. Dacă scopul vieții lui este acea activitate, bineînțeles că nu este posibil. Dacă însă are o oarecare activitate – ceea ce este absolut necesar pentru a supraviețui în aceasta lume -, cred că Dumnezeu îi poate dărui deplinătatea conștiinței prezenței Lui. Depinde cum trăim. Dacă Îl punem pe Dumnezeu întâi, sigur că atunci când ne trezim dimineața, primul lucru pe care îl facem este să ne rugam până când simțim că am stabilit legătura cu Duhul Lui. Apoi mergem la muncă fără să uităm senzația prezenței lui Dumnezeu în inima noastră, simțită în rugăciunea de dimineață. Apoi, când ne întoarcem, ne rugam din nou, pentru a ne curați mintea de impresiile lăsate de lumea aceasta și pentru a restabili legătura cu El.  Rugăciunile Bisericii ne oferă un program: dimineață spunem “Întărește-ne, Doamne, în aceasta dimineață sa nu păcătuim”, după amiaza spunem “Întărește-ne, Doamne să trăim fără de păcat”, iar seara: “Întărește-ne, Doamne, să petrecem noaptea fără de păcat”. [„Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi” n.tr.]. Dacă avem această grijă de a nu păcătui, în mod sigur Dumnezeu ne va însoți mereu, iar prin aceste rugăciuni marcăm întreaga zi. Biserica ne oferă un program în rugăciunile sale.

Pr. Ovidiu Dincă: Cuvioase Părinte, ce e mai plăcut înaintea lui Dumnezeu, omul care își plânge păcatele sau omul care plânge păcatele celuilalt?

Arhim. Zaharia Zaharou: Amândouă sunt foarte prețioase înaintea lui Dumnezeu, dar mai întâi trebuie să fi plâns pentru noi înșine și să ne fi curățit inima. Altfel spus: dacă nu ne-am vindecat noi înșine, nu ne putem ruga pentru vindecarea altora într-un mod eficient. Deci amândouă sunt plăcute lui Dumnezeu, însă fiecare la vremea ei. Cu siguranță, sfinții care au atins desăvârșirea prin harul lui Dumnezeu au puterea de a interveni în mântuirea tuturor, dar cineva aflat la începutul vieții lui duhovnicești se roagă, în mod sincer, pentru el, până când ochii sufletului lui se deschid. Iar când aceștia s-au deschis, prin harul primit, începe să vadă și să dorească același scop pentru oricine vine în lume, anume mântuirea fiecărui om care vine în această viață și, atunci, poate începe să se roage pentru toți ceilalți […]”.

20101127_1918_011

Legaturi:

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Zaharia de la Essex, Pocainta, Razboiul nevazut, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la “OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”?

  1. Pingback: TAINA MULȚUMIRII | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: ÎNTOARCEREA LA LUCRAREA DINLĂUNTRU/ Unde să te duci ca să nu mai păcătuiești? | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: PARINTELE ARSENIE MUSCALU – conferinta de la Iasi despre STAREA NOASTRA DE CADERE si FARAMITARE LAUNTRICA si inceputul vindecarii sufletesti prin RUGACIUNEA LUI IISUS. Sfaturi duhovnicesti practice pentru CHEMAREA NUMELUI DOMNULUI si atitudinea fata
  4. Pingback: AFLAREA INIMII ADÂNCI PRIN NEVOINȚA POSTULUI MARE. Părintele Zaharia de la Essex: “Tragedia omului contemporan este aceea că vieţuieşte ÎN AFARA INIMII sale. El gândeşte, lucrează şi chiar iubeşte şi se roagă în afara inimii” |
  5. Pingback: PROGRAMUL DUHOVNICESC pentru omul zilelor noastre. PARINTELE RAZVAN IONESCU: “Un singur lucru trebuie: sa fim vii”. CUM SA NE INCEPEM SI SA NE SFARSIM ZIUA, cum sa ne rugam si sa traim crestineste si la serviciu, cum ne raportam la telefonul m
  6. Pingback: “PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. “De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si s
  7. Pingback: SUNTEM ADEVARATI DOAR ATUNCI CAND PLANGEM/ “La multimea faptelor mele celor rele, cugetand eu ticalosul…” – CUVANT PROFUND SI PUTERNIC DE TALCUIRE LA CANONUL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL (audio, text) | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: PRIN CRUCE NE-A VENIT INVIEREA, PRIN NECAZURI SI DURERE NE VINE ADEVARATA BUCURIE MANTUITOARE. Pastorala Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit SERAFIM la Sfintele Paști, 2019 | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: MAICUTA DOMNULUI si FAGADUIREA COPIILOR LUI DUMNEZEU, IAR NU “PERFORMANTEI” IN LUME. Dialog duhovnicesc de mare folos al Parintilor Liviu Vidican-Manci si Ovidiu Dinca (VIDEO)/ PS IGNATIE TRIF: “Toți suntem invitați să devenim o biser
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate