FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
– Aţi pomenit de Stareţul Mănăstirii Essex, Părintele Sofronie; vorbiţi-ne despre experienţa vieţuirii Sfinţiei Voastre alături de acest Părinte duhovnicesc, ucenicul Sfântului Siluan Athonitul.
– Părintele Rafail: In legătură cu ce ziceam, că sfinţenia nu este un lucru pe care l-a gândit Dumnezeu, pentru câţiva, mai-nainte de veacuri, şi pe acei câţiva, când s-au născut, i-a pus pe un piedestal înalt, Părintele Sofronie, poate mai presus de multe lucruri, aprecia firescul. Şi el era un om aşa de firesc! Într-una din Evanghelii se zice că Apostolilor li se împietriseră inimile, erau obişnuiţi cu minunile pe care le făcea învăţătorul. Vedeţi firescul sfinţeniei şi cum te poţi blaza, cum ţi se poate urî cu binele! Asta contemplam, într-un oarecare grad de conştient, când eram cu Părintele Sofronie, observam că mă obişnuisem cu Părintele Sofronie. Acesta-i un element între multe altele; aş putea să vorbesc zile întregi dar, nu ştiu de ce, elementul acesta al firescului îmi vine întâi.
Până unde mergea el? În bătrâneţile lui, Părintele Sofronie nu mai primea, nu mai putea nici să spovedească, nici să vorbească cu oamenii. Ne lăsa nouă asta. Rareori dacă mai venea, un Episcop, să zicem – a venit Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul Germaniei, şi atuncea Părintele Sofronie a făcut un efort să vorbească cu dânsul, dar asta doar cu foarte rare ocazii. Dar dacă era cineva bolnav de cancer care venea să-i ceară rugăciunea, pentru asta întotdeauna ieşea, de multe ori sprijinit de doi, îl purtam doi, unul la dreapta şi unul la stânga, şi-l duceam înapoi acasă. Cei care veneau din Grecia ca să se trateze de cancer în Anglia, înainte de a merge la spital (sau eventual după), treceau pe la Mănăstire să ceară rugăciunea Părintelui Sofronie. Şi am început să bănuiesc că nu era doar o întâmplare, că probabil se întâmplase câte ceva în Grecia. Ei, în vara asta am auzit de o sumedenie de minuni care s-au întâmplat. Dar trăiam lângă Părintele Sofronie, în firescul acesta – şi, cum spuneam la început, pe sfinţi nu minunile îi atrag şi îi interesează cel mai mult, ci smerenia şi dragostea, care sunt temeiul, de multe ori neobservat de om, pe care pot după aceea să se întâmple şi minuni, la o adică. Minunea este firescul omului când s-a îmbunătăţit, şi îmbunătăţirea este sfinţenie.
Şi, spunea Părintele Sofronie, cancerul e o boală care se teme de rugăciune. Şi zâmbea, şi chiar râdea. Iar despre el însuşi, de multe ori seara când mă duceam la el, spunea:
„Uite, iar au venit din Grecia. Ei cred că sunt un sfânt, îmi merge acuma renumele în Grecia că sunt un sfânt. Dar lasă-i, nu-i nimic, să creadă că sunt sfânt. O să aibă încredere în rugăciunea mea, şi atunci rugăciunea mea o să-i vindece“, zicea el; „dar Dumnezeu găseşte mijloace să mă smerească“. Şi râdea, îl pufnea râsul. Zicea: „Pentru mine există doar o singură realitate acuma: Toate dor! Toate oasele mele dor!“ şi într-adevăr, aşa era. Zicea asta şi râdea.
Iată un crâmpei din trăirea cu un om ca acesta. Şi am văzut acest firesc şi la Părintele Porfirie. Nu l-am cunoscut personal, dar prin ucenicii lui şi prin cărţile pe care le avem. Şi la Părintele Paisie – pe el l-am cunoscut – şi la alţii, Efrem de la Katunakia (şi despre el s-a scris ceva). Toţi oamenii aceştia, mari în duh, sunt oameni aşa simpli! Unii fiindcă sunt şi ţărani, oameni simpli, fără carte; alţii, ca Părintele Sofronie – cărturar, – cu multă cultură şi educaţie şi nu ştiu ce – dar simpli şi fireşti!
Şi zic asta fiindcă şi noi trebuie să o urmărim. Părintele Sofronie încuraja către asta, către firesc. Lui nu-i plăceau lucrurile prefăcute, comportamentismele şi manierismele. Nu-i plăceau deloc. „Smerenia”, zicea, „e adevărat firească, lucru frumos, lucru sfânt“. Şi frumos, sfânt şi firesc erau trei cuvinte care de multe ori erau în aceeaşi frază.
(fragment din conferinta: “Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie“, Alba-Iulia, aprilie 2002 – integral audio pe cuvintele evidentiate de mai sus; aparut in: Parintele Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2002)
Legaturi:
- Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om
- Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, izvorul de autentic intr-o lume falsa…
- “In aceasta lume in care diavolul isi striga isteric chemarile…” DESPRE DISCRETIA SFINTENIEI SI TAINA VIE A SALASLUIRII DUHULUI SFANT
- “In zilele cele mai de pe urma adevaratii slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni”
- Concentrate duhovnicesti de la PARINTELE PORFIRIE: “Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati…”
- Harismele minunate ale Cuviosului Paisie Aghioritul (6). Chipul purtator de lumina
- MINUNILE CUVIOSULUI PAISIE AGHIORITUL
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- DIN MARTURIILE ARHIM. ZAHARIA DESPRE CUVIOSUL SOFRONIE si sfaturi legate de problema rusinii la spovedanie: “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Daca un om cu adevarat MARE nu este cu adevarat MARE daca nu este SI modest (asa se spune…) adica, nu-zi zornaie stiinta (de carte) sau frumusetea trupeasca atragand atentia prin ‘accesorii’ lumesti (haine, casa, masa, masini, functie) asa si, un om SFANT nu este cu adevarat SFANT daca devine constient de sfintenia lui (cazul cuv.Sofronie si-al altora…) ci este simplu in purtari si ganduri mirandu-se de sfintenia de care este ‘acuzat’ el nevazundu-se DELOC asa pentru ca, in primul rand este si smerit;
-cred ca smerenia si simplitatea merg mana-n mana; ei – sfintii – lasa eticheta lumeasca aratand – in fata altora dar fara sa-si dea seama – datorita smereniei lor, o alta ETICHETA: interioara care iese evidenta prin simtire fara a fi strigata pe drumuri si dorita de catre cei care au nevoie atat ca model (ca adevarata eticheta) cat si ca modalitate de salvare prin rugaciune (salvare de boli, chiar si de cancer).
“Într-una din Evanghelii se zice că Apostolilor li se împietriseră inimile, erau obişnuiţi cu minunile pe care le făcea învăţătorul”
Cate minuni nu ne inconjoara si nu stim sa le vedem ! Sau poate ca Dumnezeu vrea ca noi sa nu le sesizam, ca sa nu ne vatamam. Mi-a ramas in gand o idee pe care nu-mi mai amintesc exact la ce sfant parinte am intalnit-o, si anume ca atunci cand in viata ta nu se intampla ceea ce-ti doresti, si suferi dureri cotidiene, care te macina putin, dar nu te distrug, sa te gandesti ca poate nici nu iti poti imagina de la cate primejdii Dumnezeu te-a scapat, fara ca tu sa-ti dai macar seama. Chiar si anumite boli daca ni se dau, este spre restrictionarea unor pofte sau patimi, si pana la urma ne fac mai mult bine, decat rau aceste boli, iar cu credinta si rugaciune le putem duce, unii chiar pana la adanci batraneti, ajungand sa ne bucuram de ele.
Eu sufar de diabet, nu a fost o surpriza pentru ca este o boala genetica, pe care probabil am mostenit-o pe cale materna, dar puteam si sa n-o dezvolt, nu era obligatoriu. Dar faptul ca am aceasta boala cronica, pe mine m-a ajutat foarte mult sa-mi stapanesc poftele, sa-mi ordonez viata si sa inteleg cat de folos poate fi crestinului boala.
Cand te uiti in jur si vezi cum merge lumea, cate pericole si cata nesiguranta este, nu poti sa nu te gandesti ca numai Mila Lui Dumnezeu ne ajuta sa mergem inainte, luptand si sperand la mantuire.
Ce minune mai mare putem astepta ?
“De multe ori nu ma rog lui Dumnezeu pt a-i raspunde unui om, ci spun ce cred eu din mintea mea, caci daca ma voi ruga si iau inteles de la Dumnezeu, iar acela nu asculta,atunci il va sfida pe Dumnezeu, va deveni potrivnic Lui, asa ca vorbesc eu din mintea mea, ca oamenii cel putin sa nu ma asculte pe mine, si nu pe Dumnezeu.” (Parintele Sofronie – Cunosc un om in Hristos)
Stiu, citatul ales de mine nu are legatura cu firescul sfinteniei, dar mi s-a parut ca e bine sa stim ca atat de mare este neascultarea noastra, incat marilor duhovnici le este frica sa ne spuna cuvantul lui Dumnezeu.
Buna ziua!
Va rog sa-mi spuneti unde il pot gasi pe Parintele Rafail Noica.
Doamne Ajuta!
@ Doina:
Nu il puteti gasi, din pacate. Este pustnic in Muntii Apuseni, dar nu mai primeste de cateiva ani pe nimeni.