INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei…

Continuare de la:

4. Impartasirea cu Sfantul Trup si Sange ale Domnului Iisus Hristos

Impartasania este cea mai insemnata Taina a Bisericii Ortodoxe, daruita noua de Domnul. Impartasania luminea­za mintea si trupul. Cine se impartaseste dupa o pregatire atenta, cu sentimentul nevredniciei, zdrobirii si al rugaciu­nii de iertare, devine capabil de comuniune cu Dumnezeu, daca se va ingriji sa tina mintea la Domnul, Care i-a vizitat sufletul. Dupa impartasanie, omul devine de obicei linistit, curat, bland, bucuros. Sfanta Impartasanie lucreaza asupra noastra putin cate putin, facandu-ne mai buni. Dar daca cel care s-a impartasit nesocoteste sfantul dar (Impartasania), atunci el pierde harul lui Dumnezeu, ba mai mult, atrage asupra sa mania Domnului. Cine se impartaseste fara pre­gatire si fara o stare sufleteasca potrivita, acela se imparta­seste ca un trup mort!

Staretii recomanda ca cel care se imbolnaveste sa cau­te si sa primeasca mai intai tratament duhovnicesc: sa se spovedeasca amanuntit si sa se impartaseasca. Abia apoi, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, sa se adreseze medicului. Astfel ne invata si Evanghelia. Din pericopa despre vinde­carea femeii cu scurgere de sange invatam nu doar despre credinta care mantuieste de boala, dar si despre faptul ca in­totdeauna cel bolnav trebuie sa se atinga mai intai de Dum­nezeu. Sunt nenumarate cazuri cand oamenii s-au vindecat doar prin Sfintele Taine, care ii eliberau de pacat: Spovedania, Impartasania, Maslul.

Domnul a binecuvantat painea, vinul, untdelemnul. Ur­mand exemplul Mantuitorului, Sfanta Biserica face ase­menea. Aceste materii binecuvantate sunt sfinte, la fel ca si agheasma, si pot fi folosite pentru sustinerea sanatatii sufletului si a trupului. Se poate folosi in acelasi scop ule­iul din candela de la sfinti, de la icoanele facatoare de mi­nuni. Acesta poate fi folosit extern, dar si intern; nu este obligatoriu sa fie luat pe nemancate, ci in orice moment este nevoie [la cei bolnavi, n.n.].

In zilele noastre sunt multi bolnavi: si varstnici, si tineri, si copii. Uneori, prin boala copiilor Domnul vrea sa-i intelepteasca pe parinti. De aceea, cand copilul este bolnav, e bine ca ambii parinti sa se marturiseasca si sa se imparta­seasca. Adeseori, prin boala Domnul ne cheama la pocainta, dar noi nu auzim. Domnul este Doctorul nostru, El trateaza cu mijloace simple si sufletul, si trupul. Tot El a randuit sa existe medicii, care astazi sunt multi si trateaza fiecare dife­rit. Este mai bine sa recurgi la un medic ortodox, care, tratand bolnavii, imbina stiinta medicala cu rugaciunea, fiind astfel luminat de Dumnezeu.

In Evanghelie sunt relatate si cateva invieri din morti. Acest fapt ne invata sa inviem si noi sufletele noastre moarte prin spovedanie si prin impartasirea cu Sfantul Trup si Sange ale Domnului nostru Iisus Hristos.

5. Faptele bune

Fericiti cei milostivi, adica cei ce fac fapte de miloste­nie! Faptele de milostenie sunt cunoscute tuturor. Hranes­te, imbraca, munceste, fii de folos oamenilor, ajuta un inva­lid, nu trece pe langa un om fara un cuvant bland, fii ama­bil, primeste pe cel strain, imparte castigul tau cu cel sarac. Aminteste-ti ca cei fara de adapost, cei lipsiti, cei schilozi sunt mari inaintea lui Dumnezeu. Aici, pe pamant, ei par pedepsiti, dar la Dumnezeu vor fi miluiti.

Sfintii faceau bi­ne oamenilor, netinand seama ce fel de oameni sunt acestia: pacatosi, neortodocsi si altii. Trebuie sa ajutam tuturor celor care au nevoie, dupa puterea noastra. De exemplu, ingriji­rea bolnavilor este una dintre cele mai mari fapte de milosardie. Insa, cand mergi sa ingrijesti un bolnav, trebuie sa te cercetezi pe tine insuti. Daca il ingrijesti din interes, nu vei primi rasplata in cer. Cand cel care sufera de patima desfranarii ingrijeste un bolnav, primeste vindecare de patima sa.

Boala este folositoare pentru suflet, daca este asumata fa­ra cartire, cu rabdare. Insa cand bolnavul se plange si ii invidiaza pe cei sanatosi, atunci isi pierde rasplata cereasca. Omul poate suferi intreaga viata si sa nu aiba rasplata in ceruri, daca nu crede in Dumnezeu, carteste, se inraieste, jig­neste, ii supara pe altii. Daca insa fiind bolnav, un credincios ortodox va cadea in asemenea pacate, trebuie sa se caiasca indata si sa se roage sa dobandeasca intarire, ca sa nu se lipseasca de fericirea vesnica pentru o slabiciune de o clipa.

Vorbind despre faptele de milosardie, noi avem deseori in vedere si milostenia. Milostenia este materiala si duhovniceasca. Milostenia duhovniceasca este mai inalta. Aceas­ta poate fi: sfatul bun, cuvantul bun, compatimirea, suspi­nul, bucuria, o carte duhovniceasca daruita altuia sau pe care o poti recomanda cuiva ca lectura, a citi o carte duhovniceasca omului care nu stie sa citeasca sau care nu ve­de bine. Rugandu-te, sfatuieste-l, compatimeste-l pe cel ce sufera, povesteste-i ceva din Evanghelie, ajuta-l sa se roa­ge, poarta-te cu bunatate fata de el, fereste-l de pericol. Fie­care om este un semanator. El seamana zilnic. Ce seamana, aceea va secera in ceasul mortii. Celui care seamana raul ii va sta impotriva tot raul savarsit in viata sa si va fi dat chi­nurilor vesnice. Cu totul altfel se va intampla cu cel ce sea­mana binele.

Postind, omul se foloseste pe sine, dar este important ca el sa aduca folos si altora, dupa exemplul vaduvei, care I-a dat lui Dumnezeu ultimii sai doi bani, sau al altor saraci, ca­re nu aveau bani, dar aveau o inima generoasa. Unul sapa morminte gratis pentru cei raposati, alta culegea din padure poame si ciuperci pentru cei bolnavi si neputinciosi, un al treilea facea reparatii in biserica etc. Este imposibil sa enu­meram multimea faptelor bune, prin care un om poate fi de folos altora. Credinta si faptele ei il fac pe om mostenitor al Imparatiei cerurilor, pentru ca faptele bune, din mila lui Dumnezeu, se transforma in virtuti, iar sufletul impodobit cu virtuti este apt pentru Imparatia cerurilor.

In pilda despre lucratorii viei, Domnul spune ca fiecare lucrator va primi rasplata. Aceasta nu depinde de cat timp a muncit omul. Cei veniti in ceasul al saselea sunt cei credin­ciosi din copilarie; cei din ceasul al noualea sunt cei credinciosi din tinerete, iar cei din al doisprezecelea ceas sunt cei veniti la credinta inainte de rasplata, adica inainte de moarte.

Ce poti face in acest rastimp scurt? Poti doar sa aduci pocainta, sa faci fapte de pocainta accesibile omului aflat intr-o astfel de situatie. Copiii, veniti din frageda pruncie la Dumnezeu, cu supunere si cu ajutorul lui Dumnezeu se indrepteaza repede, dar cu cat omul este mai in varsta, cu atat mai greu se petrece acest lucru. Usor se smulge un pa­cat subtire si fraged ca o mladita, dar cu greu poate fi dezradacinata deprinderea pacatoasa veche. Dar nu trebuie sa te lasi cuprins de lene, ci sa te nevoiesti pentru Domnul, nadajduind in ajutorul si in sprijinul Sau.

Straduieste-te sa eviti situatiile si motivele care mijlocesc caderea in pacat, obiectele care te ademenesc la pacat, imaginile, intalnirile nepotrivite; fii constient ca te afli in fiecare clipa sub privi­rea atotvazatoare a Domnului. Vorbeste cu Domnul perma­nent prin rugaciune, vorbeste cu Maica Domnului, cu sfintii marturisitori, oriunde ai fi si orice ai face: aceasta este te­melia virtutii.

Fereste-te de rau si fa binele, ne invata Domnul. Adica: curata sufletul tau prin pocainta si nu uita sa il umpli de vir­tuti. Sufletul nu trebuie sa ramana gol, ca sa nu se intoarca in el patimile de odinioara cu mai mare putere.

Intre virtuti, mai intai sunt iertarea si nerautatea. Iarta tot si tuturor. Iarta nu doar cu cuvantul, ci din toata inima. Roaga-te ca Domnul sa-ti dea darul iertarii, roaga-te pentru cel care te-a suparat, fa-i bine. Aminteste-ti ca Domnul iti iarta tie mult mai mult decat poti tu ierta si trebuie sa fii recunos­cator pentru aceasta mila. Recunostinta ta trebuie sa constea in a ierta supararile ce ti se fac. Iertarea a toate aduce pace. Pacea este rodul harului Duhului Sfant. Iertarea suparari­lor duce la nerautate, iar nerautatea duce treptat la dragoste.

Biruieste raul cu binele, asemenea Sfantului Tihon de Zadonsk, ale carui sfinte moaste mijlocesc pana astazi vinde­carea demonizatilor. Nimic nu este mai greu decat sa-ti ierti vrajmasii, sa te rogi pentru ei si sa le faci bine. Acest lucru il poate face doar cel lipsit de rautate. De aceea, dobandeste nerautatea si bunatate sufleteasca prin fapte de milosardie: da milostenie dupa putere, si cu cuvantul, si cu fapta. Mun­ceste pentru tine si imbogateste-te in Dumnezeu, precum acel taran evlavios care impartea venitul gospodariei in trei parti: o parte o dadea manastirii, o parte saracilor si o parte o pastra pentru sine. Daca ai gospodarie, gradina, animale, dobandeste prin ele folos nu doar pentru trup, ci si pentru suflet, facand milostenie din rodul muncii tale. Tot binele pe care-l facem noi pe pamant, Domnul ni-l intoarce in cer.

Este mare cel care slujeste tuturor. Un om a postit doua saptamani, iar altul a slujit unui bolnav. S-a dovedit ca cel de-al doilea a fost placut inaintea lui Dumnezeu. Altul nu primeste gandurile pacatoase, ci le respinge cu rugaciunea si astfel se face bineplacut lui Dumnezeu. Cel care se opune gandurilor rele se zideste prin ganduri bune. Gandul rau es­te radacina pacatului. Nu este infricosator faptul ca ne asal­teaza gandurile, ci faptul ca noi le acceptam, ne complacem in ele si acestea ne conduc la savarsirea pacatului cu fapta.

In fiecare fapta si gand, daca ele sunt bune, este prezent Dumnezeu. Atata timp cat simtim prezenta Domnului, pri­mim tot ce este de folos si necesar.

Cand insa ne lasam gandurile in voie, demonii ne insufla tot felul de sugestii si chipuri: desfranare, frumusete, slava etc. Omul inghite toata aceasta mancare demonica si o adu­na in suflet. Apoi ne trezim ca ne vine in minte ba o ticalo­sie, ba alta, si ele devin aidoma unor pete murdare pe su­flet. Trebuie sa avem grija neincetat de sufletul nostru si sa spalam la timp aceste pete prin pocainta, tinand seama ca la nunta trebuie sa mergem cu haine curate.

Sfintii nevoitori Il aveau intotdeauna pe Dumnezeu in fata ochilor. Sfantul Serafim de Sarov parcurgea in fiecare saptamana tot Noul Testament. Citirea Evangheliei adu­ce Duhul Sfant in suflet. Daca citirea Evangheliei ti se pare dificila, greu de inteles, plictisitoare, inseamna ca aceasta este exact lectura care iti este necesara, inseamna ca tu esti bolnav si acest medicament amar este singurul care poate sa vindece sufletul tau. Nu-l respinge si te vei convinge tu insuti de acest lucru, cand el va deveni pentru tine mai dul­ce decat mierea. Domnul S-a trudit mult sa ne invete credinta cea adevarata. Stradania Lui nu a fost si nu va fi nici­odata zadarnica. Roadele ei sunt milioanele de oameni care se mantuiesc. Nu astepta momentul cand sufletul tau va fi dus la Judecata, unde toti cei care nu s-au ingrijit de sufle­tul lor in timpul vietii pamantesti plang amarnic. Lucreaza cat mai este timp.

Fa fapte bune in taina. In Evanghelie, in pericopa des­pre vindecarea orbului, Domnul ii porunceste aceluia sa nu spuna nimanui Cine l-a vindecat. Cu atat mai mult noi, pa­catosii, daca reusim sa facem fapte bune, nu trebuie sa le facem cunoscute celorlalti. Omul care iubeste slava pierde virtutea. Doar parintelui duhovnicesc le poti descoperi si sa te sfatuiesti cu dansul.

Ne amintim de Fericita Xenia, ca­re aducea caramizi pentru constructia bisericii noaptea, de Ioasaf de Belgorod, care taia lemne in taina, de Nicolae, Fa­catorul de minuni, care in taina a daruit aur, si de multi alti sfinti. Nu spune ca mergi sa te rogi: Iisus Hristos nu spunea nimanui cand Se indeparta de popor in taina, lasand in de­partare chiar si pe ucenicii Sai. Slava si vorbirea desarta inghit virtutea. Si postul trebuie sa fie tainic”.

(VA URMA)

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

Legaturi:

***