FUGA DE (PE) CRUCE si MANGAIERILE OTRAVITE ALE DUHULUI LUMII

14-09-2017 Sublinieri

(icoana de Ioan Popa)

“In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELORLALTI si REGASIREA SINELUI AUTENTIC, ELIBERAT DE INTERESE SI DE CLISEE

– Dacă realitatea şi, mai ales, mediul în care trăieşti îţi impun să fii într-un fel anume, ce poţi face să fii tu însuţi şi să rămâi în legătură cu Dumnezeu? Şi încă o întrebare legată: Cum am putea să trăim o realitate interioară diferită de cea exterioară în care te afli?

-Păi, în primul rând, să nu fugim de Cruce. Să ştiţi că oamenii apelează la toate aceste clişee – și de comportament, și de adresare, și de comunicare – din comoditate, [pentru ca le] e greu să-și definească propria identitate. E greu. Acolo trebuie dialog foarte mult, ca să ştii tu cine eşti e nevoie de dialog cu tine, dialog cu celălalt, dialog cu Dumnezeu, dialog cu neamul tău, cu geografia ţării, cu cultura, cu astea. Şi din toate aceste dialoguri ajungi să-ţi dai seama cine eşti tu de fapt. Dialogul este cel care face să se manifeste identitatea omului. În momentul în care încerci să explici ceva cuiva, atunci înţelegi şi tu lucrurile, atunci ajungi să ţi le defineşti tu, în momentul în care încerci să îi explici cuiva trăirile tale. Atunci ajungi să le descifrezi, să le conceptualizezi, să le traduci în cuvinte și în concepte. Deci dialogul este cel care te ajută să te găseşti pe tine însuţi. Și dialogul cu Dumnezeu.

Şi atunci este greu, este un demers greu, un efort. Și oamenii apelează, din comoditate, din confort, la clişee. Şi îţi construiești o identitate, îţi compui o identitate sau ţi-o recompui din fel de fel de clişee comportamentale, împrumuţi de acolo o vestimentaţie, de dincolo împrumuți cosmetică, de dincolo împrumuţi nişte expresii, din filme îţi compui comportamentul, toate sunt lucruri confortabile, ţin de mentalul comun, toţi le asimilează cu uşurinţă pentru că le cunosc, fac parte şi din universul lor, să zicem, din mentalitatea lor. Deci din comoditate.

Şi atunci, ca să ajungi la această găsire de sine, trebuie să-ţi asumi Crucea. Deci trebuie să fugi de zona facilului. Cine îşi face viaţa uşoară ajunge uşuratic. Şi cine îşi face viaţă grea ajunge om cu greutate.

[…]

***

PE CRUCE, IMPREUNA CU HRISTOS… De ce este SUFERINTA o realitate duhovniceasca de neocolit pentru un crestin? “Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul NEW AGE – un fel de CREȘTINISM FĂRĂ CRUCE”

(Arhim. Zaharia de la Essex)

[….]

Energia durerii duhovniceşti se preface în energie pentru rugăciune, inima se umileşte şi învăţăm să ne punem toată nădejdea în energia dumnezeiască a mângâierii Duhului Sfânt. Într-adevăr, focul patimilor poate fi stins numai de focul mai puternic al mângâierii dumnezeieşti, pe care Sfântul Pavel îl numeşte mângaierea dragostei dumnezeieşti. Duhul lumii acesteia caută să ne slăbească încordarea duhovnicească, oferindu-ne drept mângâiere bunăstarea materială trecătoare. Duhul lui Hristos, însă, ne învaţă mângâierea Crucii, mângâierea dragostei care suferă.

Omul este în stare a primi calea cea strâmtă a suferinţei numai atunci când Domnul Cel Sfânt, Care este răstignit şi pătimeşte neîncetat în această lume, Se atinge de viaţa lui. De aceea este firesc ca şi noi, mădularele Trupului lui Hristos, al cărui Cap mult-pătimitor este El, să îmbrăţişăm aceeaşi suferinţă. Dacă Domnul, Capul Trupului, poartă cunună de spini, cum ar putea oare mădularele Lui primi mângâierea duhului unei lumi care Îi cere Celui ce moare răstignit pe Cruce: „Coboară-Te de pe cruce şi vom crede în Tine”?

Mângâierea va veni când va rândui Dumnezeu, adică atunci când omul este coborât de pe cruce, iar nu când se coboară el însuşi. Mângâierea noastră constă în a urma pilda Celui ce a răbdat totul până la moarte şi a înviat a treia zi.

[….]

Întrebarea 5: Trăim într-o lume care vrea răsplată şi nu jertfă. Oamenii caută bucurie, vor să vadă rezultate, dar le vine foarte greu să accepte Crucea. Mulţi dintre enoriaşii mei nu sunt pregătiţi să primească Crucea, însă fără Cruce nu vor avea parte de bucurie.

Răspuns: Da, aveţi dreptate, părinte. Biserica mărturiseşte în cântările ei: Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus […], că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea”. Părintele Sofronie obişnuia să spună că binecuvântarea lui Dumnezeu în această viaţă este ca un blestem, iar blestemul lui Dumnezeu – suferinţa – este ca o binecuvântare. Pentru noi care am păcătuit, binecuvântarea Domnului, harul Lui, este precum blestemul, fiindcă nu putem păstra acest har. Suferinţa este, aşadar, de neocolit: ne-am lipsit de slava lui Dumnezeu şi trebuie să pătimim Crucea pentru a ne izbăvi de blestem. Dacă fugim de Cruce, vom sfârşi în sistemul New Age – un fel de creştinism fără Cruce. În ziua de astăzi au apărut multe secte care încearcă să creeze astfel de sisteme, întrucât Crucea li se pare grea, cu neputinţă de purtat.

***

CRESTINUL NEAPARAT TREBUIE SA FIE UN NEVOITOR. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”

(PARINTELE SOFRONIE SAHAROV)

VIATA CRESTINA ESTE NEVOINTA

Crestinul niciodata nu va putea atinge nici dragostea pentru Dumnezeu, nici adevarata dragoste pentru om, de nu va trai foarte multe si grele dureri. Harul vine numai in sufletul care a suferit pana la capat.

Situatia tragica in care te afli acum nu imi este necunoscuta. Eu insumi pana astazi imi amintesc de acea lupta, nespus de grea, pe care am avut-o cu vrajmasul in lume, mai ales la Paris. In parte iti voi povesti. Se intampla ca ma intorceam de la biserica acasa si simteam o dorinta atat de mare sa ma duc sa vad pe vreun cunoscut, sa vorbim, sa ne distram, incat parca nu aveam putere sa ma intorc acasa si sa raman acolo singur. Dar totusi, intr-o extrema incordare a vointei, ajungeam la mine in odaie si aproape cadeam la pamant in neputinta, din pricina zbuciumului si a uratului, gata sa zgarii pamantul cu unghiile, gata sa plang din durerea inimii, si chiar plangeam. Si numai rugaciunea ma ridica si reaseza pacea in inima. Dar o pace pe care inainte nici nu mi-as fi putut-o inchipui cu putinta, care pana atunci nici nu venise in inima mea.

Au fost multe alte imprejurari. Veneam acasa de pe undeva. Vreau sa intru intr-un Café, dar ma lupt cu dorinta. Si ce crezi? Dintr-o data, intr-un chip de neinteles mie insumi, ma simt ca si cum mi-am pierdut vointa si, literal, ca un dobitoc pe care cineva nevazut il trage catre vreun Café oarecare. Devenea infricosator. Numai Domnul stie, ba si cei ce au suferit astfel de ispite, de cata durere, de cata truda de neinchipuit era nevoie ca sa biruiesc aceste dorinte dobitocesti. Sau, imi amintesc, ma atragea cu atata putere undeva, la vreun cinematograf, sau mai stiu eu pe unde, in astfel de locuri catre care in realitate eu niciodata nu trageam. Dar in schimb, ajungand acasa, daca nu cedasem, rugaciunea mi-era ca un foc.

Ceea ce-mi scrii, o inteleg atat de bine. As fi facut orisice, numai sa nu ma rog. Atunci am inteles puterea cuvantului Parintilor, ca nu este lucrare mai grea decat rugaciunea. Dar cand omul biruieste ispita, insa prin rugaciune, rugaciunea devine atat de dulce, ca nimic altceva pe lume. Iar calea aceasta este cu adevarat dureroasa, stramta, si putini sant, dupa cuvantul Domnului, care o afla.

Credinta mea adanca este ca daca mata (si este adevarat pentru tot omul) nu vei trai astfel de scarbe, de saracii, de injosiri, poate si foame, parasire desavarsita de catre toti- si de catre oameni, si chiar de catre Dumnezeu Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, [de ce] m-ai parasit? niciodata nu vei cunoaste dragostea Dumnezeiasca. Inima ce nu s-a zdrobit de catre loviturile durerilor si nu s-a smerit pana in sfarsit de saracii de tot felul (si duhovnicesti, si trupesti), nu este in stare a primi harul lui Dumnezeu. El se cumpara cu un pret deosebit de scump.

Caci vrajmasul ne lupta folosindu-se de cele mai firesti dorinte ale iubirii omenesti, sufletesti, iar uneori si ale celei pur si simplu animalice, trupesti, atunci, asemenea Mariei Egipteanca, vom cadea la pamant si vom ruga pe Dumnezeu ca, pentru milosardia Sa, sa ne dea a Sa Dumnezeiasca dragoste in schimb pentru cea trupeasca si omeneasca, pe care pentru El am lepadat-o. Insa rugandu-te astfel, trebuie sa te rogi numai pana cand se va stinge toata dorirea dragostei trupesti si va salaslui pace in suflet si in trup. Mai mult nu trebuie sa cauti, spre a nu cadea in ispita, in “inselare”.

Daca se poate, rabda, dragul meu. Ocaraste-ma, pe vinovatul napastelor matale, dar rabda. Oare ma crezi ca indraznesc sa-ti vorbesc astfel numai pentru ca (…) si eu am cunoscut dureri asemanatoare?

Daca vrei sa imparatesti cu Hristos, atunci biruieste patimile. Alta cale nu este – la drept vorbind, patimile nu sant decat o “ispita”. Eu niciodata nu voi crede ca ceva din lumea aceasta te va putea multumi. Teatrul, cinematograful, Café-urile si altele asemenea nu sant decat pentru copii, cei cu inima neintelegatoare…

Viata dupa poruncile lui Hristos este cu adevarat o Golgota. Iar calea aceasta este astfel incat cel ce paseste pe ea, de nu va birui prin rugaciune greutatile ce nu fac decat sa creasca, ci se va abate de la ea si se va intoarce inapoi, el nici acolo unde se va intoarce, adica in lume (la viata dupa patimi) nu va afla acea bucurie pe care o au oamenii acestei lumi care nu au cunoscut pe Dumnezeu.

In Razboiul trecut, cel Mare, adesea cand trimiteau vreun soldat la atac, mai-marii asezau mitraliere indaratul celui ce ataca, sau ofiterul ii urma cu doua pistoale in maini, ca tot cel ce se infricosa si se intorcea, sa fie impuscat. Astfel, situatia celor ce se aruncau in atac facea ca mantuirea si viata lor era doar inainte, daca aveau sa biruiasca pe vrajmas. Cu noi, monahii, situatia este asemanatoare. Mantuirea noastra, in toate sensurile cuvantului, este doar inainte.

Cand durerile tot crescande ale sufletului meu ajunsesera, precum parea, la culmea lor, atunci nu prin judecati abstracte, filosofice, ci printr-un simtamant al inimii viu si adanc am cunoscut valoarea sufletului omenesc, am cunoscut ca este mai de pret decat lumea intreaga. Suferintele aduc un rod atat de maret, incat, daca am fi noi ceva mai intelegatori, nu am dori nicicum a ne “pogori de pe cruce”.

Unui ieromonah de la noi i s-a aratat Domnul in vis, rastignit pe Cruce, si i-a zis: “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau. Iar aceste cuvinte Domnul le-a repetat de trei ori. Si apoi vedenia s-a sfarsit.

[…]

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Inaltarea Sfintei Cruci, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate