“Mai suntem noi stăpâni pe trupurile noastre sau puterea politică decide pentru trupul meu?”. MUCENICII, PERSECUȚIILE ȘI VICLENIA “BINELUI COMUN”. “Să fim vigilenți, cu luare aminte! Diavolul este viclean, înșală şi perverteşte” (AUDIO, TEXT)

14-03-2021 Sublinieri

Predica Părintelui Tudor Ciocan la Sfântul Maslu, 10 martie 2021:

„Preacucernici părinţi şi iubiţi fraţi creştini,

Ne apropiem cu paşi mari de Postul cel Mare. Practic, mai avem şapte săptămâni (…) până la Sfânta Înviere a Domnului şi ştiţi prea bine că în timpurile din urmă vremurile se scurtează, astfel încât cei care vor să se mântuiască să n-aibă şi senzaţia asta a greutăţii duratei. Deci într-o clipită de ochi vom fi la Înviere. Această clipită de ochi trebuie să o folosim pentru ca să ne folosească duhovniceşte şi pentru aceasta trebuie să fim cu luare-aminte la ispitele pe care le avem.

Ieri au fost Sfinţii 40 de Mucenici care, dacă s-ar fi păstrat calendarul de până la 1920, când s-a schimbat, această sărbătoare ar fi căzut totdeauna în Post. Nu este, din punctul meu de vedere esenţial, cu toate că, probabil că odată ce este stabilită ca fiind o sărbătoare importantă de către Sfânta Biserică, înseamnă că acest moment este deosebit.

Sfinţii, v-am mai spus şi altă dată, au fost şi mulţi mucenici şi multe cete de mucenici care au murit. Au fost sfinţii 10.000 de mucenici din Nicomidia la un moment dat, alţi 44 de mucenici, alţi 42 deci nu sunt singurul grup de mucenici. Câteva lucruri specifice despre mucenicia lor care s-ar putea aplica şi nouă, e bine să le cunoaştem. În primul rând, au mucenicit după ce s-a dat Decretul de la Mediolan; Sfântul Constantin cel Mare în anul 313 la Mediolan a stabilit împreună cu ceilalţi, hai să spunem co-împăraţi, tetrarhi cred că se cheamă, ai Imperiului Roman, cei care conduceau au stabilit – dar Sfântul Constantin cel Mare a fost iniţiatorul – că religia creştină poate fi practicată în libertate. Aceasta a fost înţeleasă de către Biserică, şi pe bună dreptate, ca un semn dumnezeiesc pentru că persecuţiile de-a lungul timpului au fost groaznice, dar locale şi pe durate scurte de timp şi uneori adresate şi pe alte categorii sociale. Până în anul 251, aproximativ, persecuţia lui Deciu a stabilit ca toţi clericii de pe întreg teritoriul Bisericii să fie persecutaţi pentru a se lepăda de credinţă. Astfel, putea să fie o persecuţie într-o provincie romană, să spunem pe perioada verii, şi, cum se ieşea din perioada respectivă, creştinii puteau să trăiască oarecum liberi sau puteau să se mute într-o altă provincie care ţinea tot de Imperiul Roman, dar unde nu erau persecutaţi.

Dar, încetul cu încetul, diavolul a lucrat şi persecutorii au ajuns la concluzia că trebuie să-i persecute pe toţi creştinii peste tot şi fără limite. Asta s-a întâmplat la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea, acolo unde avem noi mai toţi sfinţii mucenici cei mai cunoscuţi, în afară de Sfântul Arhidiacon Ştefan, oricum Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, Sfântul Teodor Tiron, Sfântul Teodor Stratilat, Sfântul Mina sunt din perioada aceasta a persecuţiei generalizate care punea în mare pericol credinţa creştină, până când Constantin cel Mare a dobândit victoria de la Podul Acvilei (Podul Milvius) şi a înţeles că această victorie nu a dobândit-o el, pentru că avea armata foarte mică, ci puterea Lui Dumnezeu. Dumnezeul creştinilor l-a ajutat să dobândească această victorie politică şi atunci a determinat pe ceilalţi să semneze acest pact, Edictul de la Mediolan, prin care creştinii să nu mai fie persecutaţi.

Să fim cu luare aminte, că în partea finală a perioadei persecuţiilor, creştinismul ajunsese să pătrundă inclusiv la soldaţi. Deci soldaţii şi unii dintre ei oameni importanţi ai Imperiului, care aveau un cuvânt greu de spus privitor la Cezarul care avea să conducă Imperiul, începuseră să devină creştini în mare parte. Nu neapărat în majoritate, dar un număr suficient de mare. De aceea, pe Sfântul Gheorghe, Sfântul Teodor Tiron, Teodor Stratilat îi avem ca fiind soldaţi îmbrăcaţi, pentru că erau soldaţi. Mai importanţi în spectrul politic, nu în faţa lui Dumnezeu. Dar în spectrul politic erau foarte importanţi pentru că în anii aceia, de fapt Legiunile hotărau Cezarul.

Deci avem acest tablou. S-a semnat Edictul prin care creştinii aveau voie să-şi exercite în libertate credinţa, nu mai erau persecutaţi, nu mai erau obligaţi să aducă jertfe idolilor. Au semnat toţi care conduceau atunci Imperiul Roman, erau patru, inclusiv Liciniu, mi se pare că era ginere al Sfantului Constantin cel Mare. Dar la un moment dat, Liciniu era pe partea de răsărit a imperiului, Constantin cel Mare era pe partea de apus. La un moment dat, Liciniu s-a schimbat. Ba nu vreau aşa! Creştinii trebuie să continue să aducă cult Împăratului. De ce s-a schimbat? Vedeţi că puterea aceasta politică este foarte, foarte volatilă şi foarte făţarnică. Omul de la puterea politică poate să fie convins cu adevărat de credinţă, cum a fost cazul Sfântului Constantin, sau poate să se folosească de credinţă şi de fapt să nu creadă în ceea ce spune, pentru ca să-şi păstreze puterea sau să-şi mărească puterea politică. Faptul este că Liciniu a schimbat şi a început să-i persecute pe creştinii din partea lui de imperiu. Şi vă daţi seama prin ce au trecut soldaţii aceştia care prinseseră şi partea de persecuţie mare pe de o parte şi pe de altă parte prinseseră libertatea, putinţa de a sluji şi Împăratului şi în acelaşi timp să creadă în Hristos, în Dumnezeul cel Adevărat şi acum li se lua această libertate. Pentru că puterea politică a hotărât să facă pierdută această libertate. A hotărât altfel. Nu numai că li se lua această libertate, dar evident, ca şi cum s-a întâmplat şi până atunci în alte persecuţii, mai ales în această parte finală, când era vorba de oameni importanţi din imperiu, Teodor Tiron, Teodor Stratilat erau comandanţi de oşti sau având grade mari în cadrul legiunilor, Sfântul Dimitrie, mare mucenic, deşi „îl îmbrăcăm” ca ostaş, era de fapt prefectul, era primarul, conducea Tesalonicul, oraş foarte important din Imperiu, deci deodată se văd puşi din nou în situaţia de a-şi pierde libertatea, de a avea de ales între a-i sluji Împăratului omenesc şi a-l adora pe acesta, chiar şi făţarnic, sau a-L adora pe Dumnezeul cel Adevărat.   

Şi încă un cuvânt, pe care-l vedem în Vieţile Sfinţilor spus. Mi se pare că unul dintre comandanţii de acolo, care a trebuit să ducă la îndeplinire această poruncă de a-i convinge pe respectivii să se lepede de Hristos, le spune: „Nu mă iubiţi pe mine? Dacă nu faceţi ceea ce vă spun eu, de fapt nu vă arătaţi dragostea faţă de mine”. Le-a cerut cu un argument care pentru noi, creştinii, sună foarte tare. Cum adică să nu iubesc pe cineva? Nu îmi porunceşte Hristos să-l iubesc şi pe vrăjmaşul meu? Şi totuşi, au spus: Ne lepădăm de tine, ba chiar te blestemăm!”. Au mai fost ei creştini, sau nu? Bineînţeles că au fost creştini. Dar diavolul are această imaginaţie bolnăvicioasă prin care schimbă sensul trăirii autentice creştine. Şi sub pretextul acesta al iubirii, îi făcea să se lepede de Hristos! Şi asta o vedem foarte bine. Sub pretextul iubirii, responsabilităţii pentru celălalt, stăm la distanţă de celălalt. Unii chiar cred că este adevărat. Unii chiar cred că acest pretext şi această formă de comportament sunt o formă de comportament creştin. Nu este prima dată când se întâmplă aceasta.

Diavolul încearcă mereu prin viclenie, pentru că este unul dintre aspectele răutăţii sale, prin viclenie să pervertească gândirea creştină, să pervertească textul Scripturii, să pervertească sufletul nostru, astfel încât acesta să se rupă de Hristos. Chiar şi Mântuitorului, la întreita ispitire, vă aduc aminte, că i-a citat din Sfânta Scriptură şi am mai spus aceasta, fără să denatureze Sfânta Scriptură în forma ei, l-a pus pe marginea templului şi i-a spus: „sari de aici, pentru că scris este: îngerilor săi le va porunci să te ţină ca să nu-ţi loveşti piciorul tău de piatră”. Adică-L împingea practic pe Hristos la sinucidere. Există în Psalmul 90 acest pasaj. Dar nu acesta era sensul lui profund! Ci în faptul că omul care este credincios, într-adevăr este protejat de Dumnezeu, aşa cum ştie El, în chip nevăzut, în chip tainic, în chip în care în mintea noastră nu putem să înţelegem. Deci să fim iarăşi cu luare-aminte! Diavolul perverteşte. Este viclean şi perverteşte.

Şi un al treilea aspect şi cu asta voi încheia, se referă la ceva foarte interesant pentru noi. Spune: Nu mai sunteţi voi stăpâni pe trupurile voastre din momentul în care sunteţi în armată, ci împăratul cel văzut este stăpânul trupurilor voastre, aşa că el poate să facă cu trupurile voastre ce vrea. Iarăşi sună foarte tare [asemănător] a ceea ce trăim. Mai suntem noi stăpâni pe trupurile noastre sau puterea politică decide pentru trupul meu? Din pricini, spun ei, binecuvântate, dar evident mincinoase. Cum aşa ca altcineva, care nu este Dumnezeu, să hotărască ce fac eu cu trupul meu? A, că mă înşală diavolul, că fac păcate, că nu judec frumos şi corect şi bine, că Îl pierd pe Hristos din gândul meu şi de multe ori păcătuiesc cu trupul, da. Dar eu păcătuiesc. Cum aşa, să vină cineva să-mi spună mie că trupul meu nu este al meu? În ce condiţii se poate întâmpla asta: evident, ai făcut o fărădelege, ai făcut o crimă, ai făcut cine ştie ce altă încălcare a legii şi atunci te ia justiţia omenească şi te pedepseşte cu pedeapsa care este, în Ţara noastră, slavă Domnului, nu mai este pedeapsa capitală, dar în alte ţări poate să fie şi pedeapsa capitală. Dar, dacă nu ai făcut o astfel de fărădelege, de ce se porneşte cu ideea că trupul meu nu îmi aparţine, atâta timp cât eu sunt un om onest, corect şi încerc să împlinesc ceea ce este de folos tuturor? De ce unii vin şi stabilesc alte criterii decât cele de bun simţ?

Şi să vedeţi că suntem într-o situaţie acuma, în care sub pretextul „binelui comun” ni se impun porunci prin care se dovedeşte că nu suntem stăpâni ai trupurilor noastre, într-o societate teoretic liberă! Sub pretextul „binelui social”. Pentru că „societatea are nevoie de ceva” fiecare dintre noi trebuie să ne supunem unei porunci, de pildă acesteia a vaccinării. „Trebuie!” Eu nu sunt împotriva vaccinării, în mod [principial], nu mă interesează din punct de vedere creştin dacă să fiu pentru sau contra vaccinării. Dar acest „trebuie!” mă deranjează foarte tare. Pentru că există libertatea mea, atâta timp cât n-am păcătuit în vreun fel, cum să-mi spui tu mie ce să fac eu cu trupul meu? Cine eşti? Cine ţi-a dat această putere? „Societatea!”. Staţi puţin, că societatea suntem toţi! Unii care vin şi se pun ei şi spun că sunt reprezentanţii societăţii hotărăsc „peste mine”. Ca şi cum ei ar fi şi mai degrabă reprezentanţi ai societăţii decât sunt eu. Şi asta am văzut-o de mai multe ori în trecut, înainte de „pandemie”, cum anumite organizaţii nonguvernamentale, în România, dar şi în alte ţări, sunt foarte vocale şi monopolizează spaţiul public, ca şi cum ei ar fi societatea! Vocea societăţii! Şi Biserica în care suntem noi, măcar cea foarte vie, în care suntem 15-20% din poporul român, care vine măcar o dată pe lună la Sfânta Liturghie, dacă nu mai des, o dată pe săptămână trecem prin biserică – Biserica era total ignorată, Biserica n-avea dreptul să spună nimic sau, dacă spunea ceva, era imediat persiflată, oricum era ignorată mediatic, încât degeaba strigam noi la Trinitas şi la Lumina şi la Basilica, că nu ne auzea nimeni! În timp ce un grup de 100-200 de oameni ajungeau să impună ei societăţii criteriile lor şi non-valorile lor!

Aşadar, să vă aduceţi aminte de Sfinţii Patruzeci de Mucenici. Cum au murit ei, da, dar să vă aduceţi aminte: puterea politică chiar dacă se foloseşte de credinţa creştină nu este totdeauna onestă, de multe ori doar se foloseşte de această credinţă şi are alte scopuri, de cele mai multe ori, aş îndrăzni să spun lucrul acesta, cu rare excepţii. Oricum, în timpurile moderne, în mod sigur cu rare excepţii. Poate în Evul Mediu, poate în Evul Mediu târziu, cum a fost la noi cu Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, acolo într-adevăr, opţiunea creştină a respectivilor era o opţiune sinceră. Dar pe modelul occidental care ni se propune tot timpul, într-adevăr, puterea politică se foloseşte de credinţa creştină. Nu este creştină. Pe de altă parte, pentru că se foloseşte şi nu este creştină, în momentul în care va considera că nu mai are nevoie de creştinism, se va lepăda şi va fi vădită anticreştină.

Ce era Liciniu? De fapt, păgân! El a mimat creştinismul. Această putere politică se va vădi evident anticreştină. S-a vădit anul trecut! Când nu am fost lăsaţi să slujim Sfânta Înviere şi toată Săptămâna Mare, din pricini aşa-zis „binecuvântate” şi la modul cel mai absurd cu putinţă, nu am fost lăsaţi să mergem în cimitire la morţii noştri, acolo unde n-ar fi fost nici un fel de „înghesuială”, atunci s-a vădit de fapt starea lăuntrică a celor care ne conduc. Şi această aberaţie şi acest abuz, cum că cei „care ne conduc”, în numele „binelui social” pe care ei îl definesc şi care contrazice bunul simţ, au dreptul de viaţă şi de moarte asupra trupurilor noastre.

Şi această aberaţie şi abuz cum că cei care conduc societatea, în numele binelui social, pe care ei îl definesc şi care contrazice bunul simţ, au dreptul de viaţă şi de moarte asupra trupurilor noastre. Cum răspundem creştineşte la lucrul acesta? Exact ca Sfinţii 40 de Mucenici: noi slujim împăratului pământesc până la punctul acela în care ni se cere să-l adorăm şi să-L pierdem din mintea şi din inima noastră pe Hristos, pe Dumnezeul Cel Ceresc, pe Împăratul Cel Ceresc. În momentul în care ni se spune să ne vaccinăm nu spune nimeni să te lepezi, nu este explicit spusă lepădarea, dar faptul că cineva îndrăzneşte să abuzeze de trupul meu mă face să gândesc foarte serios dacă nu cumva va fi şi următorul pas pe aceeaşi linie.

„TREBUIE!”…

– „pentru binele social, trebuie să nu mai mergi la biserică” . S-a întâmplat asta.

– „pentru binele social, trebuie să nu te mai împărtăşeşti!”

– „pentru binele social, trebuie să nu-ţi mai botezi copilul mic!”

– „pentru binele social, trebuie să nu te mai închini!”

– „pentru binele social, trebuie să nu bată clopotele!”

– „pentru binele social, trebuie să nu fie icoane în locurile publice!”

– „pentru binele social, trebuie să nu fie ore de religie pentru copii!”.

Uitaţi, „trebuie, trebuie, TREBUIE!” Aberante, abuzatoare şi evident abuzive!

Şi atunci, nu pot decât să mă ţin foarte strâns de Hristos! Că trăim vremurile astea… nimeni nu şi le-a dorit. Dar dăm Slavă lui Hristos că suntem foarte întăriţi. Cu cât vremurile sunt mai grele, cu atât Harul lui Dumnezeu se revarsă mai mult peste cei care încearcă să stea cu Hristos. Şi îi ajută, şi îi învaţă şi îi ţine aproape pe aceştia, îi ţine aproape, să fie mădulare vii ale Bisericii. Să nu se lase înşelaţi de zâmbetul dulce al politicienilor, care este un zâmbet fals.

Ştim prea bine că şi Antihristul nu va apărea de la început ca fiind Antihrist. Va zâmbi şi va avea făţarnic chip al bunătăţii. Aşa învaţă Sfântul Efrem Sirul şi alţi Sfinţi Părinţi din vechime. Dreapta noastră socotinţă trebuie să fie [mereu trează], trebuie să fim mereu vigilenţi.Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua şi nici ceasul când va veni Fiul Omului, adică atunci când vom muri. Dar priveghem şi suntem treji de acuma pentru că înşelarea intră încetul cu încetul, se strecoară în suflet şi pe urmă nu-ţi mai dai seama. Nu mai poţi deosebi binele de rău. Înşelarea nu vine explicită ca înşelare.

Diavolul, când i-a ispitit pe Adam şi pe Eva nu le-a spus „că veţi muri”. Le-a spus că „veţi cunoaşte binele şi răul”. Şi da, l-au cunoscut. Am mai spus asta. Până atunci nu cunoşteau decât binele, pe urmă au cunoscut răul. Nu s-au aşteptat să cunoască răul în felul acesta. „Şi veţi fi asemenea lui Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. Nici asemenea lui Dumnezeu nu sunt, nici vii veşnici nu sunt, dar, cunoaştem răul. Deci diavolul, când vine, încearcă să înşele.

Iarăşi, scăparea este să medităm adânc la aceşti sfinţi şi la ei, pentru ca să înţelegem că nu suntem singuri. Că înainte de noi îi avem pe Sfinţi, care au mucenicit şi care au învăţat şi dacă stăm şi ne uităm cu atenţie la scurtele lor vieți, aşa cum sunt prezentate în Vieţile Sfinţilor, chiar dacă sunt stilizate. Dar, dacă ne uităm cu atenţie, înţelegem de fapt cum trebuie să ne purtăm noi în vremurile acestea.

Şi, în afară de aceasta, îi avem pe ei mijlocitori pentru noi. Şi, dacă îi avem mijlocitori pentru noi pe ei, atunci putem să spunem că suntem mai apăraţi de vicleniile lumii acesteia decât au fost ei. Bine, şi ei îi aveau mijlocitori pe sfinţii dinainte, pentru că n-au fost prima generaţie, ştiau şi atunci, se rugau sfinţilor dinainte, asta încă de pe vremea primei generaţii a Părinţilor apostolici… Dar iată cât nor de mărturii, cum spune Sfânta Scriptură, ce mulţime mare de sfinţi avem în cer, rugându-se pentru noi. Doar să avem evlavie la ei şi, cu ajutorul lor, cu ajutorul Maicii Domnului, cu ajutorul puterilor îngereşti, cu harul lui Hristos vom putea trece cu bine peste vremurile acestea încât să nu ne primejduim sufletul, încât în sufletul nostru să nu apostaziem, ci să fim cu adevărat ai lui Hristos, Care este Calea, Adevărul şi Viaţa, Care este Viaţa şi Învierea. Amin”.

Legaturi:

Părintele TUDOR CIOCAN: “Ceea ce gustăm acum, această limitare a libertății este doar sămânța societății viitoare în care ACEASTĂ LIBERTATE ESTE NIMICITĂ! În momentul în care începi să cedezi libertatea, ÎN CHIAR TRUPUL TĂU, la presiunea autorității, DEJA NU MAI EXISTĂ O LIMITĂ” (audio, text)

PACATELE MICI, INJECTIILE MICI sau RAUL FACUT IN DOZE MICI, PE NESIMTITE… Predica despre BISERICA, “STIINTA” si “PROMOVAREA VACCINARII”: “Desi trupul este trecator, este bine sa-l folosim pentru a ne apropia de Hristos cu el, conservandu-ne sanatatea, NU FACAND EXPERIENTE PE EL” (audio, text)

Părintele Tudor Ciocan – CUVÂNT DE ACTUALITATE despre ispitirea „tehnologiei izbăvitoare”, LIBERTATEA DE OPȚIUNE versus DICTATURA ANTIHRISTICĂ și FORȚAREA VACCINĂRII. Între NOUL TURN BABEL și NOUL POTOP iminent… (AUDIO, TEXT)

Parintele Tudor Ciocan despre PERSECUTIA MASCATA A BISERICII IN NUMELE UNUI “INTERES SUPERIOR”, riscul dependentelor si al expunerii la informatii manipulatoare si LUPTA PENTRU APARAREA LIBERTATII SI A CREDINTEI IN DUMNEZEUL ADEVARAT: “Oricând ni se poate spune că noi suntem de vină pentru tot… Să țin cu dinții de Hristos, de Biserică, să țin cu dinții de libertatea mea, în primul rând cea interioară”

CEZARUL si BISERICA – IERI, AZI SI MAINE, intre protectie si PRIGOANA. Ganduri pastorale la sarbatoarea SFANTULUI IMPARAT CONSTANTIN CEL MARE: “El a impus libertatea religioasa, azi conducatorii politici europeni si autohtoni o batjocoresc, desfiintand-o”

CREȘTINUL ȘI BISERICA ÎN LUME ȘI ÎN FAȚA PUTERII LUMEȘTI

Pr. Dan Bădulescu despre RESETAREA MONDIALĂ NEOMARXISTĂ prin pandemie, CAPCANA FARISEICĂ ÎNTINSĂ PREOȚILOR în privința vaccinării anti-Covid și RĂZBOIUL PENTRU CUCERIREA SUFLETELOR. În cine și în ce să (nu) ne punem nădejdea? (VIDEO, TEXT)

Predică la Sf. Prooroc Daniel a PĂRINTELUI DAN BĂDULESCU (video, text): “În anumite circumstanțe, noi NU SUNTEM OBLIGAȚI să ne supunem unor porunci oricât de demente sau de antihristice ar fi. NU-I ASTA DATORIA CREȘTINULUI, CI SĂ AIBĂ DISCERNĂMÂNT să vadă ce-i al cezarului, ce-i al lui Dumnezeu, când mă supun, când nu”

PARINTELE DAN BADULESCU – cuvant fulminant la SFANTUL MINA: “Noi suntem intr-o perioada asemanatoare cu cea a instaurarii comunismului: DICTATURA SE MANIFESTA INTAI DISCRET. Atunci au venit tancurile sovietice, acum vine un virus”. BINELE CU FORTA si PREGATIREA DE (ALTFEL DE) MUCENICIE (video, text)

Pr. Dan Bădulescu – CUVÂNT LA INTRAREA ÎN NOUL AN CIVIL despre PANDEMIE, MĂSURI, VACCIN, SILIRE și “PECETLUIRE”: “În mentalul nostru tot sperăm că vine vaccinul și vom scăpa de boala asta și ne vom întoarce la normal. Ce înseamna asta? Cuvântul cel mai gingaș care-mi vine e „naivitate”” (VIDEO, TEXT)

PR. DAN BĂDULESCU: “Gândiți-vă că o să avem ispite îndoite în Postul Mare de anul ăsta, față de anul trecut”. CUM LE VOM TRECE ȘI PE CE NE PUTEM BAZA PENTRU ÎNCERCĂRILE VREMURILOR DE PE URMĂ? “Cu cât e cineva mai cocoloșit, cu atât este mai puțin călit. Dacă nu treci prin necazuri și ispite, te doboară un zvon”

PROTOS. HRISOSTOM (Mănăstirea Putna): “Noi suntem astăzi puși în fața unor ALEGERI. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, SĂ FACEM COMPROMISURI care tare mă tem că ÎNDATĂ VOR FI EGALE CU LEPĂDAREA” (video, text)


Categorii

Pandemia noului coronavirus, Portile Iadului, Preot Tudor Ciocan, Prigoana impotriva crestinilor, Sfintii 40 de mucenici, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la ““Mai suntem noi stăpâni pe trupurile noastre sau puterea politică decide pentru trupul meu?”. MUCENICII, PERSECUȚIILE ȘI VICLENIA “BINELUI COMUN”. “Să fim vigilenți, cu luare aminte! Diavolul este viclean, înșală şi perverteşte” (AUDIO, TEXT)

  1. Diavolul vrea sufletele noastre, nu doar trupurile. Acesta este doar inceputul. Daca acum vom ceda (sa nu fie!), mai tarziu ce vom face?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate