PROTOS. HRISOSTOM (Mănăstirea Putna): “Noi suntem astăzi puși în fața unor ALEGERI. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, SĂ FACEM COMPROMISURI care tare mă tem că ÎNDATĂ VOR FI EGALE CU LEPĂDAREA” (video, text)

„Să nu ne temem că ne pierdem sănătatea sau chiar viața pentru Dumnezeu. De ce să-L sacrificăm iarăși pe Dumnezeu? De ce să sacrificăm Biserica și Sfintele Taine, de ce să facem astfel de sacrificii în numele unor absurdități? (…) Fiți acolo! Noi vorbim de iubirea de aproapele, nu iubirea de departe. Iubirea de cel de lângă noi… Trebuie să jertfești. Iubirea trebuie să fie concretă...”

„Jertfa este măsura iubirii” – Predică la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a Protos. Hrisostom (Mănăstirea Putna), 26 octombrie 2020:

„Preacuvioși părinți și frați, iubiți credincioși,

Dumnezeu ne-a dăruit iarăși privilegiul de a slăvi marea lui bunătate față de noi prin aceea că iată, am reușit să fim iarăși împreună pentru a cinsti pe Sfinții plăcuți Lui, pentru a cinsti felul în care oamenii pot să răspundă chemării lui Dumnezeu. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie pe care îl prăznuim astăzi este  unul dintre acești oameni.

Sunt trei cete mari de sfinți în Împărăția Cerului, ne învață Părinții Bisericii. Trei cete care corespund celor trei virtuți teologale: credința, nădejdea și dragostea. Sunt ierarhii, ca cei care au apărat credința, sunt mucenicii ca cei care arată prin viața lor strălucind dragostea lui Dumnezeu în lume și sunt cuvioșii care prin nădejdea lor întăresc și călăuzesc și pe ceilalți oameni, dându-le curaj să meargă către Dumnezeu și întărindu-le și lor nădejdea că vor intra în cămara de nuntă a Mirelui Ceresc.

Sfinții mucenici sunt aceia care reprezintă simbolizează dragostea lui Dumnezeu față de oameni și dragostea oamenilor față de Dumnezeu dar mai ales dragostea care strălucește în relația dintre Dumnezeu și oameni. Noi spunem într-o cântare a Bisericii că aceștia, mucenicii, și-au luat crucea ca jugul. Adică și-au plecat capul sub jugul cel bun al lui Hristos, adică și-au plecat capul alături de Hristos. Cruce pe care au luat-o ei este aceeași pe care Hristos a luat-o. De aceea noi îl slăvim pe Dumnezeu care este lauda Apostolilor și bucuria mucenicilor. De ce bucurie? Și de ce mai ales a mucenicilor? Pentru că toate cetele sfinților care au ajuns lângă Dumnezeu în Împărăția Cerului se bucură. Nu este tristețe în Împărăția Cerului. De ce spunem că mai ales mucenicii se bucură? Pentru că ei nu s-au bucurat doar atunci când au fost izbăviți de viața aceasta, când au primit răsplata vieții lor, când au pășit pragul spre veșnicie. Ci ei s-au bucurat tocmai în mucenicia lor. Ei împreună cu Hristos, împreună cu Dumnezeul lor au petrecut pe acest pământ împreună, au suferit și suferința aceasta ei au luat-o cu bucurie. Bucuria nu i-a părăsit nici aici în viața aceasta și bineînțeles că nici dincolo. Bucuria mucenicilor de a fi împreună cu Dumnezeu, de a trăi iubirea aici, pe pământ, de a-și începe această cununie duhovnicească, dacă vreți, cu mirele ceresc încă de aici.

Această bucurie a trăit-o și Sfântul mare Mucenic Dimitrie. Atât de mare a fost bucuria lui încât el, care era mare demnitar, deși tânăr, conducea multe oști și chiar unul dintre cei care conduceau Tesalonicul la vremea lui. Avea cum se spune astăzi, responsabilități, trebuia să de socoteală împăratului și celorlalți care erau alături de el. Trebuia să fie așa cum se consideră astăzi oamenii politici, foarte serioși și responsabili. Trebuia să știe când să facă anumite compromisuri. Să sacrifice interesul personal în favoarea interesului obștesc. Așa trebuia să facă Sfântul Dimitrie, dar n-a făcut. Sfântul Dimitrie n-a înțeles să facă compromisuri. Sfântul Dimitrie n-a înțeles că trebuie să-și păzească scaunul. N-a înțeles că trebuie să-și păstreze sănătatea și nici măcar viața. Pentru că Îl iubea pe Hristos. Pentru că iubirea cere totalitatea sacrificiilor de care este capabilă o persoană. Iubirea cere deplinătate. Nu poți să iubești așa, parțial. Și mai ales nu poți să iubești de la distanță. Nu poți să iubești online. 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie atunci când a fost pus în fața acestei alegeri: ori rămâi demnitar și te lepezi de Hristos și jertfești zeilor așa cum fac toate autoritățile Statului, ori vei muri. Și moartea nu-ți va fi ușoară. Pentru el nu era o dilemă. El nu avea din ce să aleagă. Pentru că el Îl alesese pe Hristos demult. El deja trăia bucuria și împlinirea acestei bucurii, cea care vine din relația de iubire cu Dumnezeul său.

De aceea, nu doar că L-a mărturisit pe Dumnezeu, însă această mărturisire a lui, această tărie de caracter a Sfântului Dimitrie a ajuns lumină călăuzitoare pentru toți ceilalți oameni. Pentru toți ceilalți creștini. Știți desigur din viața lui că era un luptător, Lie, din neamul vandalilor, foarte mare, puternic la trup. El făcea mare batjocură de creștini, pentru că cei care trebuiau să fie sacrificați, creștinii, erau aruncați în arenă ca să lupte împotriva lui Lie. Și un tânăr, Nestor, care nu era chiar așa de puternic, când a văzut batjocura pe care o răbdau creștinii din cauza acestui luptător, s-a dus chiar acolo unde era ținut Sfântul Dimitrie și l-a rugat să-l binecuvânteze ca să meargă la luptă împotriva acestui vandal. Și Nestor [a ales sacrificiul]. Sigur că se ducea la moarte sigură, dacă ar fi fost să-i întrebăm pe toți ceilalți și chiar și el era conștient de lucrul acesta, și totuși a avut încredere nu în argumentele acestea aparente, ci a avut încredere în puterea lui Dumnezeu. A înțeles că Dumnezeu poate să facă milă cu oamenii, însă Dumnezeu nu lucrează niciodată singur, are nevoie de ajutorul nostru, are nevoie de ajutoare. Are nevoie ca să lucreze prin noi, împreună cu noi, pentru ca să ne facă părtași la mântuirea lumii. Avea nevoie Dumnezeu de sacrificiul lui Nestor. Și acesta s-a dus la sfântul lui Dumnezeu și l-a rugat să-l binecuvânteze. N-a făcut de capul lui. A cerut binecuvântare. Pentru că cel care ascultă de sfinții lui Dumnezeu, de Dumnezeu ascultă. Sfântul Dimitrie l-a binecuvântat și i-a spus „Mergi! Și pe Lie îl vei birui și pe Dumnezeu Îl vei mărturisi”.

Lucrul cel mai frumos din acest episod este acela că Nestor când s-a văzut în fața lui Lie, acestui uriaș înfricoșător, așa ca odinioară David în fața lui Goliat, a strigat așa: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajută-mi!”. Dumnezeul lui Dimitrie nu era și Dumnezeul lui? Nu era și Dumnezeul celorlalți? Nu era Dumnezeu și al lui Avram și al lui Isac și al lui Iacov? Și al lui Petru și al lui Pavel? Nu. Nestor a zis Dumnezeul lui Dimitrie. De ce a spus așa? Adică relația care deja era atât de strânsă și strălucitoare între Dumnezeu și Dimitrie, dădea curaj tuturor. Vedeți, nu puterea lui Dumnezeu, nici sacrificiul omului, ci relația dintre acestea este aceea care ne inspiră, ne dă curaj și ne mântuiește. Când spui Dumnezeul lui Dimitrie, spui iubirea care este între Dumnezeu și Dimitrie. Harul pe care Dumnezeu i-l dă lui Dimitrie pentru iubirea lui, pentru jertfa lui. Și încă Sfântul Dimitrie era în viață. Nu-L mărturisise cu sânge încă pe Hristos. Și era considerat ca fiind mare apărător. De aceea și troparul închinat lui așa începe: „Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri”. Purtător de chinuri. Care chinuri? Chinurile sale chinurile lui Hristos, da. Chinurile sale și chinurile lui Hristos erau una, erau aceleași. Pe acelea le-a purtat cu iubire Dimitrie. Și astfel relația dintre el și Dumnezeu a devenit pentru noi emblematică, far călăuzitor.

Hristos, după cum poate știți, este traducerea termenului Mesia, Mashiach în ebraică, traducerea în greacă. Cuvântul grecesc pentru Mesia este Hristos. Și acesta înseamnă Uns, înseamnă Mântuitor. Prin urmare, creștin înseamnă mesianic, înseamnă cel care a primit lucrarea lui Iisus, lucrarea de Mesia, de Mântuitor. Creștin este cel care intră în lucrarea de mântuire pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o face. Prin urmare, această chemare a noastră de creștini este de a mântui lumea. Trebuie să ne facem ajutoarele lui Dumnezeu. Trebuie ca relația noastră cu Dumnezeu să strălucească atât de tare încât să inspire pe toți ceilalți. Nu doar creștini, ci și păgâni. Chiar și păgânii să spună: „Mare este Dumnezeul creștinilor.” Și mare este iubire de Dumnezeu față de oameni. Mare este mila lui față de noi. Astfel trebuie să facem, cum a făcut și Sfântul Dimitrie.

Atunci când s-a dat porunca de ucidere a lui, s-au dus ostașii. S-au temut să se apropie de el, deși era închis, era după gratii. S-au dus ostașii să-l împungă cu sulițele acolo, în închisoare. Și Dimitrie și-a ridicat mâna dreaptă și a fost străpuns cu sulița asemenea Mirelui său ceresc, asemenea lui Hristos. Și la fel cum din coasta Mântuitorului a ieșit sânge și apă, a ieșit adică apa Botezului și Sfintele Taine, la fel din coasta lui Dimitrie a curs viață și lumină pentru noi toți ceilalți. La fel se întâmplă cu orice creștin care-L mărturisește în felul acesta pe Hristos. Nu cel care spune doar „Eu cred în Dumnezeu.” Nu. Nu doar acela. Ci acela care jertfește tot pentru dragostea față de Dumnezeu, acela care se încrede în Dumnezeu, care Îl crede pe Dumnezeu care a zis că „atât de mult a iubit lumea încât pe unicul Său Fiu L-a dat”, acela este mărturisitor, pe acela să-l ascultăm. Și pe acela să-l urmăm. Orice om care caută să strângă relația cu Dumnezeu, care-L caută pe Dumnezeu și nu darurile lui, orice astfel de om devine lumină pentru întreaga lume. Orice om care se apropie de Dumnezeu curat, ca cel care și-a jertfit toate ale sale, ca cel care nu s-a gândit la sine, ci s-a gândit doar la Dumnezeu, ca cel care a arătat adevărată dragoste. Și ce este dragostea decât să nu mai trăiești viața ta, ci să trăiești viața celuilalt? Orice astfel de om este un vrednic urmaș al Sfântului Mucenic Dimitrie.

Noi suntem astăzi puși în fața unor alegeri. Suntem forțați aproape. Încă nu suntem pe deplin forțați, dar aproape, nu mai e mult, să facem compromisuri care tare mă tem că îndată vor fi egale cu lepădarea.

Auzim diferiți oameni cum ne învață să ne trăim relația cu Dumnezeu. Am auzit chiar o doamnă doctor, fiind întrebată despre opreliștea aceea de a veni oamenii să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Spunea acea doamnă că te poți închina și de departe, nu trebuie să te duci numaidecât acolo. Să-mi fie cu iertare, eu n-am auzit niciodată un preot să spună că te poți vindeca și prin email. N-am auzit niciodată un preot să spună că nu-i nevoie să te duci la doctor să fii consultat. Uită-te pe un tutorial pe YouTube. N-am auzit. Și atunci asta este credința pe care ne-o sugerează cei din jurul nostru, dar noi de asta aveam nevoie. Noi nu știm pe cine să credem și pe cine să ascultăm? Nu auzim ce spune Sfântul Pavel că noi, creștinii, vom judeca lumea și chiar pe îngeri? Nu auzim asta? Nu înțelegem noi că dacă nu jertfim tot ceea ce avem și mai ales ceea ce suntem nu putem să dăm mărturie că iubirea noastră este adevărată? Iubirea cere sacrificiul suprem și continuu. Iubirea cere să fii implicat în mod plenar, nu cu jumătate de gură.

Avem nevoie ca iubirea să fie până la capăt. Și Hristos, spune Sfântul Evanghelist Ioan, iubindu-i pe ai Săi, până la sfârșit i-a iubit. S-a încins cu ștergarul și le-a slujit, le-a spălat picioarele, a făcut gesturi trupești. Ați auzit vreodată de doi oameni care se iubesc să se căsătorească prin email? Ați auzit vreodată că iubirea poate fi concretizată de la distanță? Omul a fost fost făcut cu trup, spun Părinții Bisericii, pentru ca să primească iubirea lui, a omului, concretețe, ca această iubire să nu rămână teoretică, ci să fie deplină. La o astfel de iubire suntem chemați noi. Cum ar fi să-mi spună mie cineva: „Nu te duce să te închini la Sfântul Dimitrie să te atingi de sfintele lui moaște! Poți s-o faci de la 7000 de km distanță, mai ales că el nu e acolo, el e în cer.” Cum să-mi spună mie? Dar eu îi spun lui: „Poți să-i spui peste 10 zile și să-i trimiți, tu fiind plecat în vacanță, să-i trimiți soției mesaj să-i spui La mulți ani pentru aniversarea voastră de cununie. O să-i spui lucrul acesta și să-i mai zici c-o și iubești.” Nu poți, că dacă faci așa, ești ipocrit. Cel puțin ipocrit.

Nu o astfel de iubire ni se cere nouă din partea lui Dumnezeu. De ce avem nevoie ca să dăm mărturie de iubirea noastră încă de aici, de pe pământ pentru ca iubirea noastră să fie și concretă, cum spune sfântul Ioan Evanghelistul: Iubiți și cu fapta, nu numai cu vorba? Fiți acolo! Noi vorbim de iubirea de aproapele, nu iubirea de departe. Iubirea de cel de lângă noi. Pentru că față de cel de departe este ușor să zici că te apropii așa, cu inima, pentru că față de cel de departe nu trebuie să jertfești nimic, pe când cel de lângă tine are nevoi, are lipsuri pe care trebuie să i le împlinești cu cele ale tale. Trebuie să jertfești. Iubirea trebuie să fie concretă.

Însuși Hristos, când s-a adresat Tatălui pe care noi o numim arhierească din grădina Ghetsimani, a spus așa: „Iar eu acestea le spun acum încă, cât sunt în lume, pentru ca bucuria lor să fie deplină.” Aveau nevoie să audă cu urechile lor trupești, să vadă cu ochii lor trupești ucenicii. Aveau nevoie să-L audă pe Dumnezeu făcut om, pe Dumnezeul-OM, Cel care venise să fie la fel ca ei, lângă ei. Aveau nevoie să audă această declarație de iubire concret, acolo, în fața lor. Nu din cer. Putea să spună și din cer Hristos lucrul acesta, nu-L împiedica nimic. Și totuși a vrut să spună acele cuvinte încă de când era împreună cu ei pentru ca bucuria lor să fie deplină.

Prin urmare, iubiți frați întru Hristos Domnul, să ne comportăm ca niște creștini, ca acei care sunt chemați să mântuim lumea, să ne asumăm cu seriozitate această chemare și să iubim frumos și până la capăt. Să nu ne temem că ne pierdem sănătatea sau chiar viața pentru Dumnezeu.

De ce să-L sacrificăm iarăși pe Dumnezeu? De ce să sacrificăm Biserica și Sfintele Taine, de ce să facem astfel de sacrificii în numele unor absurdități? Noi vom ajunge în fața lui Hristos, nu în fața altuia. Și Hristos ne va primi sau nu, în funcție de iubirea de care am dat dovadă încă de-aici, pe pământ. În funcție de câte ori i-am zis „Doamne, pe Tine Te iubesc, pe Tine Te aleg, pe Tine Te aștept! N-am căutat la Dumnezeu străin”. De câte ori am zis lucrul acesta, de atâte ori sufletul nostru s-a curățat și s-a apropiat și s-a asemănat cu El.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a arătat ce înseamnă să fii creștin, să fii mântuitor împreună cu Dumnezeu al lumii. Să-l urmăm, să-l iubim și pe el. Să-L iubim pe Dumnezeu care i-a dat un astfel de har. Și iubirea noastră s-o facem să fie lumină călăuzitoare pentru toți oamenii din jurul  nostru. Pentru ca ei să nu se mai teamă de orice lucru absurd, ci sa-L slăvească pe Dumnezeu și să zică: „Mare este Dumnezeul creștinilor!” AMIN!”

Legaturi:

***