MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria

2-12-2014 Sublinieri

IMG_0001

Vedeti si:

***

cuviosul cleopa-fresca pagarati

MĂRTURII  

Ai răbdare!

Era în anul 1994, în luna iunie, cînd Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului mi-a ajutat să ajung pentru prima dată la părintele Cleopa.

Cînd a apărut în pragul uşii, m-a uimit lumi­nozitatea chipului său. Avea pe chipul său o lumină ce venea din interior şi, fără să mă mai fi văzut vreodată, mi-a spus:

«Ştiam că ai să vii, te aşteptam! Ingerul mi-a anunţat sosirea! Ştiu c-ai mai vrut să vii, dar ai fost împiedicată…».

Credeam că nu am auzit bine, de aceea am întrebat şi pe copiii cu care venisem dacă într-adevăr au auzit şi ei aceleaşi cuvinte. Aşa era…

De cîteva ori îmi propusesem să ajung la Sfinta Mănăstire Sihăstria, dar nu reuşisem. De acel gînd nu pomenisem nici familiei mele. Acea întîlnire cu părintele Cleopa mi-a schimbat viaţa. Veneam din lume cu tot felul de dorinţe şi patimi, iar prin simpla apropiere de acest sfint părinte, m-am întors acasă simţind într-un alt mod existenţa noastră pe pămînt. Era de o bunătate şi de o blîndeţe cum foarte rar întîlneşti, iar dragostea cu care te primea era nemărginită.

Avea darul de a lua povara durerilor şi te ajuta, fără să-ţi dai seama, să lupţi cu neputinţele.

Cleopa7De cîte ori plecam de la părintele Cleopa sim­ţeam o undă de tristeţe că nu reuşisem să-l întreb mai multe… Atunci, îi scriam cerîndu-i sfat şi primeam imediat răspuns.

Mi s-a întîmplat de cîteva ori, cînd îmi doream fîe o iconiţă sau o rugăciune apropiată sufletului meu, ca, fără să spun nimănui acest gînd, să primesc in plic de la părintele Cleopa, fie iconiţa, fie rugăciunea de care simţeam că am atîta nevoie. Chiar, odată, i-am spus: „Nu ştiu, părinte Cleopa, cum se face de-mi tri­miteţi acasă ce-mi doresc, fără să vă spun!”. In sme­renia sfinţiei sale, a tăcut.

Imi amintesc că asupra fratelui meu a venit o mare năpastă. Intr-o zi a fost închis şi, apoi, a stat în arestul poliţiei cîteva luni, fără a avea probe să fie condamnat. Mergeam disperată la părintele sau îi scriam să se roage pentru el, deoarece suferea de ini­mă. Aveam mare încredere în rugăciunea sfîntului părinte. După cîteva luni, fratele meu a fost eliberat, neexistînd probe. Atunci m-am dus să-i spun această veste bună şi părintelui Cleopa şi să-i mulţumesc:

– Părinte, fratele meu este liber, însă trebuie să fie un proces. Cei care i-au dorit răul vor continua să-l acuze…

– Stai liniştită, va fi bine!

Din acea clipă sfîntul părinte mi-a luat toată neliniştea sufletului, fără să mai simt îngrijorare.

Această previziune a sfinţiei sale s-a adeverit după aproape cinci ani.

Nu pot uita marea lui milostenie, cum ne hră­nea nu numai duhovniceşte cu cuvîntul, dar şi cu fapta. Avea marele dar şi har de a se face înţeles atît de oamenii simpli, cît şi de intelectuali. De aceea sfinţia sa era căutat, respectat şi iubit de toţi oamenii ce veneau pentru binecuvîntare şi aproape nimeni nu pleca de la părintele Cleopa fără să primească un mic dar, care deştepta în fiecare o mare bucurie.

De multe ori mă întrebam: Oare cum a luptat părintele Cleopa cu vrăjmaşul în pustie? Cum i-a apă­rut? Trebuie să ajungi la un grad de înaltă sfinţenie ca Bunul Dumnezeu să-ţi dăruiască o astfel de forţă spirituală. Dar în vara anului 1998, Bunul Dumnezeu a rînduit să ascult dintr-o chilie alăturată o convorbire între doi mari duhovnici, părintele Cleopa şi părintele Sofian. Printre altele, părintele Cleopa i-a povestit şi despre cîteva ispite ale vrăjmaşului în pustie. Atunci părintele mi-a astîmpărat curiozitatea…

Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului m-a aju­tat ca într-o vară să cunosc la Mănăstirea Putna pe ieroschimonahul Simon. Acesta s-a născut infirm şi trăia într-o mănăstire din Moscova. Avea o mare evla­vie la Maica Domnului, care-l scăpase de la moarte cînd era foarte mic. Dorea să viziteze cît mai multe ţări creştine şi să se închine la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului. Aşa a ajuns şi la Mănăs­tirea Sihăstria. Ucenicul sfinţiei sale mi-a mărturisit că cel mai bine s-a înţeles cu părintele Cleopa, cu toate că nici unul nu ştia limba celuilalt. Deja aceşti sfinţi părinţi dobîndiseră darul de a se înţelege prin Duhul Sfînt.

icoana_cu_candela2Avea o mare evlavie către Maica Domnului şi de aceea mereu ne îndemna să citim dimineaţa Aca­tistul, iar seara Paraclisul Maicii Domnului. Apoi adăuga: «O mică căndeluţă sau lumînărică să aveţi aprinsă la Maica Domnului şi o să vedeţi ajutor de la ea». De atunci parcă mereu aud cuvintele acestui sfant părinte.

Inainte de plecarea sfinţiei sale dintre noi i-am spus cu mîhnire că soţul meu este un om bun, însă fumează şi mai bea. Părintele m-a ascultat, apoi mi-a spus:

– Ai răbdare! Nu ştii că femeia credincioasă sfinţeşte bărbatul necredincios?

Acum, din nefericire, soţul meu trece printr-o grea încercare, încît doar Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului îl mai poate vindeca. Nu mai fumează, nici nu mai bea. Oricum, nu mi-am pierdut nădejdea, deoarece părintele Cleopa nu mi-a spus că va păţi ceva foarte rău, încît să-i plîng de milă, aşa cum i-a spus unei colege despre soţul ei*.

A plecat discret, aşa cum i-a plăcut să trăiască, în marea lui smerenie, lăsîndu-ne totuşi în suflete dorinţa de a ne lupta cu ispitele, pentru a deveni şi noi fii ai Celui Preaînalt. De cîte ori mi-e greu, îl chem în rugăciunile mele, aşa cum am făcut şi cît a fost în viaţă. Ştiu că se roagă pentru lume şi pentru noi toţi ca să dobîndim împărăţia Cerului.

Ca şi mine, mulţi oameni l-au considerat pe părintele Cleopa sfînt din viaţă. Eu am convingerea că părintele Cleopa va fi canonizat. Cînd? Asta numai Bunul Dumnezeu ştie.

Prof.D.L.G.

*Acum soţul acestei doamne a trecut la cele veşnice, după o grea suferinţă, dar cele spuse de părintele Cleopa s-au împlinit, căci înainte de moarte a cerut să vină un ucenic de-al părintelui să-l spovedească, plecînd din această viaţă împăcat cu Dumne­zeu şi cu oamenii.

Treci, mamă, şi fă un pomelnic

12218_p18ai9buv7ortkaoh98143ocelaIntr-o zi din anul 1998 am mers la părintele Arhimandrit Cleopa la Mănăstirea Sihăstria. Am luat parte la slujba de seară în paraclisul mănăstirii, după care ne-am dus la chilia părintelui Cleopa. Cînd am ajuns în faţa chiliei nu îndrăzneam să bat în uşă deoarece lumina era stinsă. Nefiind singură, am cerut părerea celorlalte persoane ce să facem. Cu mine mai era maica stareţă, de la Mănăstirea Cotumba şi şofe­rul maşinii. Indrăznind, am bătut în uşă de două ori, la care părintele a deschis uşa şi a zis: «Hai, mamă, intraţi!».

După ce am intrat, părintele a zis să ne aşezăm pe pat, dar noi n-am îndrăznit. Maica stareţă a intrat în discuţie cu părintele, după care părintele i-a spus următoarele vorbe: «O să aveţi necazuri în mănăstire».

Ne-a mai povestit de minunile pe care le-a văzut cînd a mers la Ierusalim, după care maica l-a rugat să ne facă pomelnice. Cînd ceilalţi făceau pomelnicele, eu stăteam mai retrasă pentru că n-am îndrăznit să fac pomelnic, fiindcă nu aveam bani la mine.

Părintele mi-a făcut semn cu mîna, îndemnîndu-mă cu aceste cuvinte: «Treci, mamă, şi fă un po­melnic, poate eşti într-un proces, şi scrie aşa: pentru reuşire la proces şi întoarcerea pagubei».

M-am cutremurat, eu păcătoasa, cînd am auzit aceste cuvinte din gura unui om căruia nu-i spusesem nimic despre mine şi nici despre necazurile mele. Eu, cu adevărat, eram în proces pentru o vie pe care vo­iam să o recîştig, dar nu am avut nicio intenţie cînd am mers la părintele Cleopa să-i spun ceva despre necazul meu. După ce m-a chemat, m-am apropiat să scriu pomelnicul, dar nu reuşeam pentru că de emo­ţie îmi tremura mîna. Văzîndu-mă ucenicul părinte­lui, mi-a zis: «Lasă că ţi-l scriu eu».

Cînd a anunţat la televizor moartea părintelui Cleopa m-a chemat poştaşul şi mi-a dat un plic în care era hotărîrea de la judecată în care cîştigasem procesul.

Maria Pavel din Negreşti-Vaslui

Nu fi tristă

O doamnă din Bucureşti, Maria, povestea că a avut un copil care a fost omorît la revoluţie. Unii, cînd l-au împuşcat, l-au numit terorist; alţii şi-au dat seama de adevăr şi l-au trecut în rîndul martirilor.

„Eu, ca mamă, cunoscîndu-l cel mai bine, am mers la părintele Cleopa şi i-am povestit tot necazul, iar părintele mi-a spus: «Nu fi tristă, soră Marie, căci el este martir». Dar părintele a accentuat şi mi-a spus: «O să mai ai o lumină!». In acel moment nu mi-am dat seama la ce s-a referit părintele.

Băiatul meu cînd a fost omorît avea o fetiţă, singura lui urmaşă, care după cîtva timp a murit. Abia atunci mi-am dat seama că prin acele cuvinte părintele Cleopa mi-a prevestit moartea nevinovatei fetiţe”.

Tu vei sluji Maicii Domnului!

Era la începutul iernii, în preajma sărbătorii Sfintului Nicolae, cînd un gînd îmi şoptea să fac o vizită la Mănăstirea Sihăstria. In cele din urmă m-am hotărît să plec cu o fată din sat.

Dumnezeu a rînduit ca în autobuzul spre mănăs­tire să facem cunoştinţă cu o femeie credincioasă a cărei fiică dorea să se călugărească. Degeaba pe dru­mul spre mănăstire mi se povesteau multe de acea viaţă retrasă de lume, că nu simţeam nimic. Ştiam una şi bună, că eu vreau să mă căsătoresc.

Parintele-Cleopa-cu-crestiniiIată-ne ajunse la Mănăstirea Sihăstria. Ardeam de nerăbdare să ne întîlnim cu părintele Cleopa.

După ce ne-am închinat cu sfială în Sfînta Biserică, pătrunse de liniştea şi mireasma mirosului de tămîie, pornim la deal. Incet, încet, urcăm spre chilia cu vocile amuţite, cugetînd la întîlnirea cu acel pă­rinte de care se vorbea atît de mult, ce răspuns va primi fiecare la dorinţa sa. Nu ştiam nimic despre viaţa de mănăstire; aveam un singur gînd: să mă că­sătoresc.

Iată-ne ajunse în faţa chiliei. Se aude vocea părintelui, care vorbeşte cu mare evlavie şi credinţă cu­vinte dumnezeieşti. Indrăznim să ne apropiem. Cînd am dat cu ochii de sfinţia sa ceva m-a pătruns şi simţeam că sînt un nimic. Ceva se petrecea cu mine.

Ajunse în faţa lui, pe fiecare ne-a binecuvîntat. Era pentru prima dată cînd am simţit că mă pot pleca şi să sărut mîna unui preot. Am primit binecuvântarea şi părintele îmi spune: „Tu vei sluji Maicii Domnului!”. Am încremenit. Am rămas fără cuvinte. Eu care gîndeam să mă căsătoresc, de ce îmi spune că voi sluji Maicii Domnului? Cum? Nu înţelegeam! Nu am spus nimic, m-am retras şi m-am aşezat pe scaun, ascultînd cuvintele părintelui.

Din acea clipă n-am mai avut linişte. Tot tim­pul îmi veneau în minte acele cuvinte. Neliniştită şi nedumerită, am întrebat pe un alt părinte ce pot în­semna acele cuvinte şi mi-a spus: vei merge la mănăs­tire. Şi aşa a fost cum părintele Cleopa mi-a prezis, că voi sluji Maicii Domnului. Nu mai simţeam nici o dorinţă pentru a mă căsători; parcă nu mai puteam iubi nimic din cele lumeşti. Ardeam de nerăbdare să ajung cît mai repede la mănăstire.

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnu­lui am ajuns să intru într-o mănăstire şi nu sînt vred­nică să le mulţumesc.

Monahia E.

Du-te la Mănăstirea M.

Doream să îmbrăţişez viaţa de mănăstire, dar ceva din suflet îmi spunea să trec întîi pe la părintele Cleopa să primesc binecuvîntare.

Ajunsă în faţa chiliei lui, îi spun că vreau să merg la mănăstire. Părintele îmi răspunde: «Da. Bine te-ai gîndit. Dumnezeu să-ţi ajute şi să ai multă răb­dare, şi du-te la Mănăstirea M.».

Eu doream să merg la Mănăstirea Slatina şi ii răspund: «Vă rog, daţi-mi binecuvîntare pentru Mă­năstirea Slatina».

Părintele tace cîteva clipe, se uită la mine şi zice din nou: «La Mănăstirea M.». Eu nimic, insist din nou şi spun că vreau la Mănăstirea Slatina. In cele din urmă părintele m-a lăsat aşa cum am vrut eu, dar ştia că îmi voi da seama singură, mai tîrziu.

Am plecat mulţumită că am primit binecuvîn­tare pentru Mănăstirea Slatina; nu înţelegeam că voia lui Dumnezeu e alta, cea pe care mi-a spus-o părinte­le Cleopa.

Am mers de cîteva ori să fiu primită la Mănăs­tirea Slatina, dar degeaba. Toate mergeau anapoda, nu ştiam ce se întîmplă.

In cele din urmă, văzînd că nu mă primeşte, mi-am adus aminte de cuvintele părintelui şi am ple­cat spre Mănăstirea M. Simţeam o bucurie fără mar­gini, parcă mergeam spre un loc sigur care îmi aparţinea, mă chema. Totul a decurs impresionant. Maica stareţă m-a primit cu multă dragoste şi parcă mă aştepta.

Monahia T.

Măi frate, cînd te văd nu te pot uita

L-am cunoscut pe părintele Cleopa prin anul 1956, pe cînd lucram în apropierea Mănăstirii Sihăs­tria şi Sihla.

parintele-cleopa-dupa-retragerea-din-munti-1964Intr-o noapte, nu mai reţin exact data, în timpul prigoanei [in anul 1959 a fost dat Decretul prin care toţi călugării ce nu aveau vîrsta de 55 de ani să fie scoşi din mănăstiri, n.ed.], părintele Cleopa a plecat de la mănăstire spre localitatea Hangu. Acolo cunoştea mai bine pe unul Pantelimon Amariei, care era socrul meu. Pe atunci pe mine nu mă cunoştea prea bine. Socrul meu m-a chemat şi ne-am sfătuit unde să-l cazăm, să-l ferim de duşmani. Noi locuiam în vatra satului şi nu aveam cum să-l ferim de oameni, aşa că l-am dus într-o noapte la un moş de-al meu ce locuia în capă­tul satului Audia. Acolo a locuit 39 de zile. Eu mă duceam des la părintele şi-i mai duceam ceva pîine.

Părintele Cleopa m-a rugat să nu spun la ni­meni unde este, nici chiar la soţie sau la socrul meu.

Nici aici nu a putut sta mai mult, aşa că l-am dus într-o noapte în pădure în apropiere de locuinţa mea. Nu l-am putut lua la mine acasă căci aveam un chiriaş în gazdă. Cît a stat aici mergeam în fiecare seară la el, fără să ştie cineva.

Intr-o seară, pe 28 noiembrie, cînd m-am dus la el era foarte tulburat.

– Ce e, părinte? am zis eu.

–  Frate Ioane, salvează-mă, că m-a descoperit vrăjmaşul.

Il văzuse un om de-al partidului şi era neliniştit. Atunci i-am zis:

– Gata, părinte, nu te teme!

M-am dus repede acasă şi m-am pregătit. Am luat un topor, un rucsac şi felinar şi am plecat pe pîrîul Mitrofanu către Petru Vodă.

Afară era zăpadă mică şi părintele aluneca. Eu aveam opinci de pînză şi i le-am dat părintelui. S-a încălţat repede şi am mers toată noaptea.

Mergînd prin pădure pe culmea muntelui mă gîndeam ce fac eu dacă, Doamne fereşte, moare. Am mai mers puţin, a stat în loc şi mi-a zis:

– Măi, frate Ioane, dacă moare un călugăr, ştii ce faci? Citeşti Catisma 17 şi îl îngropi.

Mi-a fost ruşine că am gîndit aceasta. Am cu­noscut că Dumnezeu i-a descoperit gîndul meu.

Cînd mergeam alături de părintele, mergeam numai pe partea dreaptă, căci părintele avea în partea stingă, în dreptul inimii, cutiuţa cu Sfintele Taine, şi mi-a spus că pe partea aceasta unde sînt Sfintele Taine merg îngerii care le însoţesc.

Am ajuns la o stînă pustie, ne-am odihnit puţin, am făcut foc, căci transpirasem, şi m-am culcat puţin. Părintele nu s-a culcat, era cu mare grijă pentru Sfinte.

In sfirşit, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, am ajuns la Petru Vodă. Incă nu era ziuă şi a ieşit înaintea noastră un om bine cunoscut, Pavel Marin. Părintele Cleopa a rămas la el, iar eu m-am întors acasă.

Mai tîrziu, cînd s-a întors din pribegie, mi-a spus că a stat ascuns pe la case de oameni şi prin pădure. Se muta din loc în loc, ca să nu fie găsit.

Ce pot să mai spun? Cît am trăit pînă acum, nu am mai găsit un om cu atîta recunoştinţă ca a părin­telui. De cîte ori mă vedea, chiar de era mulţime de oameni, 100-200, îi lăsa pe toţi şi striga la mine: «Frate Ioane, vino încoace!», dar eu nu răspundeam. Ştiam că mai sînt şi alţii Ioan, dar părintele iar stri­ga: «Alexandru, vino încoace». Imi era ruşine de atîţia oameni care erau de faţă şi îi ziceam:

– Părinte, lăsaţi-mă pe mine, vorbiţi cu oamenii.

– Măi Ioane, oamenii nu se mai gătesc!

Mă mai întreba:

– Cu cine ai venit?

– Singur, părinte.

– Pe unde ai venit?

– Peste păduri, părinte.

– Măi Ioane, cînd pleci să vii pe la mine.

Mai zicea:

–  Măi frate, cînd te văd nu te pot uita că m-ai ajutat la mare nevoie şi, ca dovadă, uite şi opincile cu care m-ai încălţat atunci iarna. Uite, le am sub pat.

Odată mi-a povestit un cioban care a stat cu părintele la oi, la Tăciunele, că într-o noapte s-a stins focul şi el s-a trezit tocmai atunci şi îşi zicea în sinea sa că acum părintele nu va mai vedea ca să citeasca la Psaltire. Dar, deodată, faţa părintelui a strălucit şi citea la lumina aceea şi el nu a putut spune la nimeni nimic pînă acum.

*

Altădată au venit mai mulţi oameni cu mine peste munte la părintele Cleopa. Unul dintre ei, un văr de-al meu, îmi spune:

– Mă, eu nu pot să postesc în posturi.

S-a întîmplat de am venit chiar la începutul Postului Mare şi seara, la sala de mese, eram toţi care am venit peste munte. Părintele a vorbit mult despre post.

Am ieşit de la masă, ne-am dus la dormitor şi văru-meu mi-a zis:

– Mă, cînd i-ai spus tu părintelui Cleopa că eu nu postesc?

–  Nu am avut cînd să-i spun, doar odată am venit, i-am zis eu.

– Cînd vorbea se uita la mine şi zicea: «Poti sa posteşti, dar nu vrei». Mai vorbea ce mai vorbea şi iarăşi se uita la mine şi zicea: «Poţi să posteşti, dar nu vrei».

De atunci acel văr al meu posteşte fără nicio problemă.

*

Părintele Cleopa ne spunea:

„Odată, pe cînd stăteam ascuns într-o casă a unui om ce se afla la marginea satului, a trecut prin apropiere o nuntă cu muzică frumoasă. Atunci am gîndit: dacă mi se pare frumoasă cîntarea ce trece pe drum, atunci cum va fi cîntarea cea din ceruri? Şi m-am dus cu mintea în cer şi am stat un ceas şi opt minute şi atîta dulceaţă am avut că au curs lacrimi de am udat cinci batiste. După aceea, de atîta dulceaţă ce am simţit, o săptămînă am uitat de toate, de mîncare, de băutură, de somn”.

Intre cer şi ape

Un fost comandant de aeronavă ne-a povestit:

Este o zi frumoasă de toamnă, este «Acoperămîntul Maicii Domnului», este ziua de marţi, 1 octombrie 1974. Eram programat pentru cursa de Tel-Aviv cu decolare la orele 7.20 de pe Aeroportul In­ternaţional Otopeni.

Scularea de dimineaţă pare a fi programată prin calculator, ca în fiecare zi, şi plecarea la aeroport se face astfel ca la orele 6.00 echipajul să înceapă a lua în primire aeronava.

După controlul păsării de oţel, echipajul urcă la bord şi începe citirea cărţii, după care fiecare membru al echipajului îşi pune contactele pe poziţia iniţială de pornire a aeronavei, controlînd bineînţeles poziţia trenului de aterizare, a flapsurilor, a nivelului de ali­mentare cu petrol şi ulei, a dispozitivului antigivraj, a presurizării cabinei.

Sînt informat că «katering»-ul a adus la bord containerele cu hrana pentru drum, bagajele au fost puse în calele de bagaje conform indicaţiilor copilo-tului care răspunde de echilibrarea aeronavei. Aceste operaţiuni fiind terminate, în jurul orei 7.00 copilotul a informat turnul de control că totul e normal la bord şi se pot aduce pasagerii.

Priveam din cabina de pilotaj pe hubloul din stînga, unde stăteam pe scaunul comandantului de aeronavă şi deodată a început să se apropie de avion grupul de pasageri. In faţă călugări şi măicuţe în straie negre, iar în spate un grup mic de pelerini.

Uitasem unde merg, dar repede mi-am adus aminte că făceam cursa de Tel-Aviv, de unde se por­neşte spre locurile sfinte.

A urcat şi ultimul pasager. Stewardesa şefă de cabină ne-a comunicat că totul a decurs normal şi atunci am început operaţiunile de pornire a motoarelor, bineînţeles, după aprobarea primită de la turnul de control.

Parametrii fiind normali, am emis în eter: «Tarom YR-IML pentru Tel-Aviv, aprobaţi rulajul la pozi­ţia de aşteptare pentru pista 08». Primind aprobare, am început rulajul. La poziţia de aşteptare am cerut permisiunea de intrare şi după aprobare am intrat in poziţia de încercare a motoarelor. După tragerea la plin a motoarelor, am cerut decolarea.

După desprindere am comunicat că am decolat la minutul 21 şi am început urcarea către nivelul aprobat pe cap de URZ (Radiofonul Urziceni), apoi prin TND, G1E, G1D către Istambul.

Motoarele torceau din greu, cei 16.000 de cat nărăvaşi trăgeau după ei pasărea de metal ducînd-o către nivelul de 8.000 m. Cvadrimotorul nostru cu turbopropulsoarele lui scotea la vremea aceea numai 650 km/oră.

Auzim ciocănituri în uşa despărţitoare a cabi­nei de pilotaj. Era stewardesa şefă care venise să-mi ceară aprobarea pentru efectuarea unei slujbe la bord, cerere adresată de un părinte bătrîn cu părul alb.

In anii dinaintea Revoluţiei, căram cu noi la fiecare cursă cîte doi oameni de la «SECU», nu călu­gări de la mănăstire, ci «oameni devotaţi» regimului de tristă amintire, care «ne păzeau». Nu făceau nimic, primeau pensii în valută, uniforme, hrană de la TAROM şi lefuri cu diverse sporuri substanţiale de la M.A.I.

Mă gîndeam că ei erau primii oameni care ra­portau despre toate cele întîmplate la bord, dar trecînd peste asta mi-am spus: eu sînt comandantul aerona­vei; deci eu hotărăsc. Adresîndu-mă stewardesei i-am comunicat aprobarea mea, că se poate face slujba la bord.

Nu a durat mult şi prin difuzoarele din cabina de pilotaj au început a intra frumoasele cîntări de slavă ale călugărilor şi ale răspunsurilor date de măi­cuţe.

Mă găseam între cer şi apa cu valuri uşoare a Mării Negre. Cuplasem pilotul automat care luase în stăpînire aeronava, ducînd-o pe drumul indicat şi păstrînd nivelul alocat cursei.

Dus de gînduri am închis ochii şi mă vedeam în ceruri printre pilcurile de îngeri, heruvimi şi sera­fimi.

Aşa după cum am amintit, era ziua «Acoperămîntului Maicii Domnului» pe care o cinstea în cîntările lor întreaga suflare din cabina de pasageri a aeronavei.

M-am trezit visînd că şi eu, un simplu mirean păcătos, am contribuit cu ceva la desfăşurarea acestui ritual pe care cei de la «SECU» îl vor raporta pe întrecute la întoarcerea noastră acasă. Intîmplarea (sau mai degrabă pronia dumnezeiască) a făcut ca să nu fie urmată de repercursiuni nefaste; ori şefii erau plictisiţi, ori nu le mai dădeau nici o atenţie «antene­lor lor guralive», dornice de avansare în grad şi fun­cţie.

De cîte ori zburam pe diverse rute mă gîndeam la măreaţa zi în care am plutit între cer şi ape în cîntările îngereşti ale călugărilor şi călugăriţelor.

Am ieşit la pensie, dar acea zi a fost singura cu satisfacţii deosebite morale şi spirituale. Nu o voi uita niciodată şi am povestit-o tuturor celor ce au avut răbdarea şi m-au ascultat. Păcat că nu sînt toate zilele la fel.

După un timp, care aş fi dorit să fie cît mai lung, am început să revin şi la aeronava mea cu care duceam spre locurile sfinte o parte din cei care se roagă zi şi noapte pentru sănătatea, pentru binele şi liniştea sufletească a noastră şi care prin sfaturile lor ne ajută în ispite şi greutăţi.

Eram acelaşi comandant de aeronavă care ple­casem de la Otopeni la orele 7.21, dar parcă eram mai liniştit, mai plin de curaj şi cu mai mare încredere. Slujba din avion mă schimbase, mă întinerise, parcă şi gîndurile îmi alergau din nou la bunii călugări ce se roagă pentru noi.

Motoarele îşi băteau ritmul normal, aparatura indicatoare arăta că nu sînt probleme deosebite, pa­sărea îşi făcea drum printre pilcurile subţiri de nori ieşind deasupra lor în bătaia razelor puternice ale soa­relui, înaintînd mereu pe drum şi, în curînd, aveam la vedere portul Haifa şi litoralul israilitean.

Cerem aprobare de coborîre şi la ora 10.30 am pus roţile pe frumoasa pistă de la Lod.

Conform regulilor, noi, echipajul, trebuia să coborîm din aeronavă după coborîrea pasagerilor, dar de această dată i-am spus copilotului că eu voi coborî primul. Călcam această regulă pentru că voiam să-l cunosc şi eu pe părintele bătrîn cu părul alb.

L-am întîlnit. Cu glasul lui blajin mi-a spus că este părintele Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria.

De atunci, din ziua de 1 octombrie 1974, s-a le­gat o mare prietenie între mine şi marele duhovnic al Sihăstriei, care a durat pînă la trecerea lui la cele veşnice”.

[…]

Tu să cînţi în «opera» Maicii Domnului

Padre_Cleopa_Ilie1Am avut fericita ocazie ca în ultimii nouă ani ai vieţii Prea Cuviosului Părinte Cleopa să merg la sfîrşit de săptămînă în pelerinaj la Mănăstirea Sihăs­tria şi să particip la «Cursurile Academiei Duhovni­ceşti» pe care Prea Cuviosul Părinte le ţinea «la car­pen» sau în faţa chiliei. Nu o dată am rămas uimit de darurile părintelui Cleopa pe care încerca să le ascun­dă sub acoperişul adîncii sale smerenii.

Din ceea ce am văzut sau am auzit de la uceni­cii părintelui vreau să amintesc doar cîteva:

Intr-o duminică dimineaţa, după ce părintele ne-a ţinut un cuvînt de învăţătură, cînd a sosit vremea să înceapă Sfînta Liturghie ne-a trimis pe toţi să par­ticipăm la Dumnezeiasca Slujbă. Am rămas cîţiva credincioşi pentru o binecuvîntare sau o întrebare.

Cînd a ajuns la sfinţia sa o familie din oraşul G, pe care o cunoşteam, după ce i-a întrebat, aşa cum îi era obiceiul cu toţi care îl vizitau, de unde sînt şi cum îi cheamă, venind rîndul la binecuvîntare a uneia dintre tinere am rămas uimit de dialogul care a urmat:

– Tu unde lucrezi?

– Eu cînt la operă.

– Tu să cînţi în opera Maicii Domnului.

Tînăra nu a răspuns nimic.

Atunci părintele Cleopa s-a adresat mamei ei:

– Vezi, să n-o opreşti să meargă la mănăstire că ai mare păcat.

– Eu, părinte, nu o opresc, numai să vrea ea, a răspuns mama.

Părintele Cleopa se adresează din nou tinerei:

– Tu să cînţi în opera Maicii Domnului.

Tînăra nu răspundea nimic. Părintele se adresează din nou mamei:

– Vezi, mamă, să n-o opreşti să meargă la mă­năstire că ai mare păcat.

– Prea Cuvioase, eu n-o opresc, numai să vrea ea să se ducă, răspunde din nou mama tinerei.

Atunci, îl văd pe părintele Cleopa că se uită di­rect în ochii tinerei şi-i spune aceste cuvinte:

– Da, da! O să-ţi aduci tu aminte că, odată, un bătrîn ţi-a spus ţie aceste cuvinte, am să fiu eu putred atunci, da’ o să fie cam tîrziu!

Aceste cuvinte m-au cutremurat. Din cîte l-am cunoscut pe părintele Cleopa, ştiam că nu vorbeşte ca să se afle în treabă, mai ales cu astfel de lucruri. De aceea de cîte ori m-am întîlnit cu cineva din acea familie eram curios să aflu ce s-a mai întîmplat cu tînăra fată şi cu proorocia părintelui.

Din păcate părintele avusese dreptate. Oare cînd îşi va aduce aminte tînăra de cuvintele Bătrînului?

 

Da’ parcă te ascultă?

Un ucenic al părintelui mi-a povestit:

„In vara anului 1990 sau 1991, nu-mi amintesc chiar exact, vine la părintele Cleopa maica V[eronica]., stareţa de la Mănăstirea V[ladimiresti]., pentru «sfatuire duhovniceasca>>. Am fost trimis s-o conduc la părintele Cleopa. După ce l-am găsit stînd pe o bancă aproape de stupină şi i-am spus motivul pentru care îl deranjăm, am vrut să mă retrag, dar părintele mi-a spus să rămîn şi eu. Eram bucuros că puteam asculta o discuţie interesan­tă, după mintea mea, dar m-am înşelat.

Eu credeam că părintele Cleopa o să-i arate maicii unele lucruri care ar fi trebuit îndreptate să nu fie piatră de poticneală între ortodocşi, dar părintele i-a povestit multe… Eram mîhnit şi cumva revoltat în sinea mea: de ce părintele Cleopa nu-i spune nimic?

Seara, cînd a coborît părintele la chilie, l-am întrebat:

– Prea Cuvioase, de ce nu i-aţi spus nimic mai­cii V.?

– Da’ parcă te ascultă?

Iar nu eram mulţumit de răspunsul părintelui, dar ce să-i mai spun? Nici acum nu înţelegeam de ce părintele nu i-a spus nimic.

Peste cîteva zile un credincios ne-a adus un ziar în care era un interviu cu maica V. în care spu­nea printre altele că a fost şi la Sihăstria la părintele Cleopa şi… şi spunea maica V. acolo multe pe care nu le-a spus părintele. Abia acum mi-am dat seama că «Moş Costache» ştie dinainte ce spune!”.

 

Puteţi să staţi şi-o săptămînă…

Acelaşi ucenic a povestit: „Odată au venit două călugăriţe de la Mănăsti­rea G. cu dorinţa de a se spovedi la părintele Cleopa. Era spre seară şi după ce părintele le-a primit în chi­lie şi le-a întrebat de unde sînt, cum le cheamă şi ce doresc, a avut loc următorul dialog:

– Prea Cuvioase, am dori să ne spovedim.

– Foarte bine, mergeţi la Varsanufie şi vă spo­vediţi, şi le arăta chilia părintelui Varsanufie.

– Prea Cuvioase, noi am dori la sfinţia voastră.

– Nu, la Varsanufie.

– Prea Cuvioase, dacă sînteţi obosit putem aştepta şi pînă mîine şi două-trei zile, numai să ne spovediţi.

– Puteţi să staţi şi-o săptămînă, tot la Varsanu­fie vă spovediţi.

– Prea Cuvioase, v-am adus portocale, banane, lămîi, suc…

–  Bogdaproste; lăsaţi-le acolo lîngă masă, da’ vă spovediţi la Varsanufie.

Eu am intervenit în ajutorul maicilor şi i-am zis:

–  Părinte Cleopa, ştiţi, sfinţia voastră aţi fost pe la mănăstirea lor cînd eraţi mai tînăr…

– Da, da… la Varsanufie…

Ştiam că nu mai avea rost să insistăm, aşa că le-am spus maicilor să ia binecuvîntare şi să plece la cazare. Poate mîine…

După ce au ieşit de la părintele Cleopa, maicile m-au întrebat dacă pot să-mi spună problema lor si să mai insist pe lîngă părintele ca să le primească la spovedanie. Eu le-am răspuns să aştepte în sala alăturată, unde părintele vorbea la credincioşi iarna, şi, după ce voi termina cu părintele, am să le ascult.

Am intrat din nou în chilia părintelui Cleopa şi l-am întrebat:

– Părinte Cleopa, de ce nu le-aţi primit pe maici la spovedanie?

– Ei, să meargă pe urmă la mănăstire şi să spu­nă pe acolo că s-au mărturisit la Cleopa şi Cleopa a spus aşa şi aşa…

Ca şi altădată, nu am înţeles răspunsul părinte­lui, dar după ce am stat de vorbă cu maicile, mi-am zis în sinea mea: «Moş Costache» avea dreptate…

Pînă la urmă s-au mărturisit la părintele Varsa­nufie.

 

Cleopa Ilie, Patriarhul României?

cleopa_teoctist_si_bartolomeuDupă Revoluţie, care mai de care dorea cu orice preţ schimbare. Mulţi, doar aşa, de dragul schimbării.

Tot mulţi au fost şi cei care au dorit destabili­zarea Bisericii, de aceea s-au gîndit că acum e mo­mentul cel mai potrivit. Să dărîmăm Biserica de sus, de la Patriarh. Deci, ca lucrul să pară bun, au zis că Prea Fericitul Patriarh e compromis şi este nevoie de un alt Patriarh. Aşa s-a ajuns să circule întrebarea: «Cleopa Ilie, Patriarhul României?».

Cred că mulţi au gîndit că părintele Cleopa ar fi cel mai potrivit Patriarh, dar au fost şi părinţi luminaţi de Duhul Sfint, cum a fost şi părintele Paisie Olaru care, povestea părintele Cleopa, a spus unei delegaţii venite să-l ducă la Bucureşti:

«Domnul să vă miluiască, Domnul să vă mîntuiască, Domnul să binecuvinteze căsuţa voastră, măsuţa voastră… Dom­nul să vă dăruiască un colţişor de rai. Voi plecaţi de unde aţi venit, Cleopa rămîne aici!».

Aşa a fost de la Duhul Sfînt. Dacă ar fi plecat la Bucureşti, ar fi fost Cleopa. Rămînînd la Sihăstria a rămas Avva Cleopa.

Mergeţi la Episcopul locului

Un ucenic al părintelui ne-a povestit: „Intr-o dimineaţă, pe cînd părintele era încă la pravilă, am auzit bătăi în uşă. Am ieşit să văd cine este şi ce doreşte. Erau patru sau cinci tineri care au spus că sînt studenţi la o Facultate de Teologie şi do­reau să-i ceară un sfat părintelui Cleopa. Le-am spus să mai aştepte că părintele nu terminase pravila, dar, cum ei au insistat că se grăbesc, am intrat la părintele şi i-am spus dorinţa lor. Părintele a spus că pot să intre dar să nu-l reţină mult, aşa că i-am poftit pe toţi în chilia părintelui.

După ce i-au spus părintelui de la ce facultate sînt i-au arătat şi necazul lor, cerîndu-i sfatul. Părin­tele Cleopa le-a zis:

–  Mergeţi la Episcopul locului şi faceţi ce vă spune el.

Studenţii nu au fost mulţumiţi de răspuns, aşa că i-au explicat din nou situaţia lor, dar părintele le-a dat acelaşi răspuns:

–  Mergeţi la Episcopul locului şi faceţi ce vă spune el.

Am crezut şi eu că părintele Cleopa nu a înţe­les cum au explicat studenţii şi am zis:

– Prea Cuvioase, ei sînt acuzaţi de cei mai mari că au făcut asta şi asta, iar ei susţin că nu sînt vino­vaţi. Deci, ce să facă în acest caz? Daţi-le un sfat.

–  Să meargă la Episcopul locului şi să facă ce le va spune el.

Am înţeles că părintele nu le va da alt răspuns fi le-am spus studenţilor să nu se supere dar părintele mai are pravila de terminat, iar ei să facă aşa cum le-a spus. Totuşi, un gînd îmi zicea: «De ce părintele nu le-a dat nici un răspuns? Doar ştie ce spun Sfinţii Părinţi în astfel de situaţii. Ştie ce scrie în Pidalion…».

După ce au plecat studenţii m-am întors în chi­lia părintelui şi l-am întrebat:

– Prea Cuvioase, de ce nu le-aţi spus nimic alt­ceva? Doar ştiţi ce spun Sfinţii Părinţi!

– Ce? Să meargă acolo şi să spună că Cleopa le-a spus aşa şi aşa? Cine sînt eu? Să meargă la Episcopul locului şi să facă ce le va spune el.

Atunci am stat şi m-am gîndit: „Dar dacă aceşti studenţi nu i-au spus părintelui Cleopa tot adevărul! ci numai ce doreau ei şi cu un casetofon ascuns sub haină înregistrau răspunsul părintelui la «întrebarea lor», apoi mergeau şi făceau un «tărăboi de toată frumuseţea»? Ştii că părintele iar are dreptate? Mai am încă multe de învăţat”.

Vrei să vezi minuni?

Şi oamenii sfinţi au ispite de la cel rău. Dacă acum nu mai pot fi biruiţi prin patimile cele trupeşti, diavolul îi ispiteşte cu cele sufleteşti. Pe mulţi vrea să-i facă să creadă că ei sînt sfinţi, că fac minuni alte asemenea. De aceea, dacă nu au dobîndit adevărata smerenie, sînt în mare pericol de a-şi pierde toată osteneala. Şi, tocmai pentru a nu cădea în mîndrie, unii făceau lucruri care în faţa oamenilor erau sminteală.

După ce ziarele au început a scrie că părintele Cleopa este un sfint, că are darul înainte-vederii şi alte daruri, mulţi oameni veneau la cuvioşia sa doar pentru a vedea sau auzi ceva cu totul ieşit din comun, ceva pentru viitorul lor, pentru problemele lor. Desigur, aceştia plecau tot aşa cum au venit, ba cîteodată chiar smintiţi. Iar cei care veneau sinceri, din credinţă, aşteptînd un sfat ca de la Dumnezeu, auzeau şi lucruri pe care numai un om sfint le poate şti.

Intr-o zi, vine la mănăstire o doamnă care au­zise de părintele Cleopa că ar fi un om sfint, că face minuni…

După ce părintele şi-a terminat pravila, a cerut binecuvîntare de la duhovnicul său, părintele Varsanufie, să plece pe munte, la linişte, pînă la amiază. Aşa că a ieşit pe uşa din spate ca să nu fie văzut de oameni şi să poată merge liniştit cu rugăciunea în minte şi inima la cele cereşti.

Această doamnă a auzit poate uşa de la chilie închizîndu-se şi a ocolit clădirea ca să iasă în faţa părintelui. Crezînd că va fi pe placul părintelui, a în­ceput să-l laude şi să-i spună:

– Părinte, am auzit de dumneavoastră că sînteţi un om sfint, că faceţi minuni…

Auzind aceste cuvinte, părintele Cleopa i-a răs­puns tocmai cum nu se aştepta:

Parintele-Cleopa-Ilie-si-Parintele-Ioanichie-Balan1 Vrei să vezi minuni? Vino încoace. Vezi cîrja asta? Iţi dau una în cap de îţi crap capul. Să vezi mi­nuni!

Şi agita cîrja spre biata doamnă.

Cum puteţi vorbi aşa, părinte? Eu credeam că sînteţi un sfint!

– Da, vino să-ţi arăt eu minuni…!

Aşa că a plecat sărmana doamnă smintită de ce a văzut şi auzit, iar părintele era supărat pe diavolul care foarte uşor poate înşela pe unii oameni prin păruta evlavie şi faptă bună.

[…]

* * *

Ajutor la examene

„Am venit prima dată la Mănăstirea Sihăstria în noiembrie 1995.

Cînd am urcat la chilie, după ora 18.00, părin­tele Cleopa vorbea mulţimii. Nu cred că mi s-a părut, dar tot timpul nu am putut să-i deosebesc chipul. Am şi acum în imagine un chip luminos, care degaja mul­tă bunătate şi ne îndemna la răbdare şi înţelegere.

Să mă ierte părintele Cleopa că îndrăznesc să povestesc cîteva întîmplări:

Băiatul meu terminase armata şi nu reuşea să se angajeze. Aveam promisiuni foarte serioase şi bine discutate (ca-n cele lumeşti) să obţină un loc de mun­că foarte bun.

După predică am vorbit în particular cu părin­tele Cleopa şi am lăsat un acatist pentru reuşită la examen. Părintele mi-a subliniat să menţionez ajutor la examene (adică vor fi mai multe).

Pe moment m-am necăjit, că ţineam foarte mult să ia acel examen, dar întorcîndu-mă acasă am aflat că băiatul nu putea susţine examenul pentru că nu împlinise încă 21 de ani (era diferenţa de cîteva săptămîni). Insă a apărut o altă posibilitate unde au fost nevoie de mai multe examene, aşa cum subliniase părintele.

După puţin timp fiul meu a căzut în păcatul desfrîului, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului am reuşit şi l-am adus la mănăstire.

Părintele Cleopa predica în sală. Am intrat şi noi şi ne-am aşezat în partea dreaptă a părintelui pe o bancă. Fără să-i spun ceva părintelui, la un moment dat a început să vorbească despre păcatul desfrînării.

In timpul discuţiei părintele ofta cu mare durere şi zicea: «Ehe, numai mamă să nu fii!», privindu-ne pe mine şi pe fiul meu (cred că a repetat de 3-4 ori).

Atît eu cît şi fiul meu aveam convingerea că părintele ne ştie oful şi toată discuţia ne-a fost adre­sată nouă.

In timpul predicii, părintele a amintit că aceste necazuri cad pe părinţii care nu şi-au crescut copiii în frica de Dumnezeu. În loc să-i ducă la biserică, i-au dus la teatre, distracţii, spectacole.

Aşa era. L-am dus pe fiul meu la teatre, specta­cole, premiere de cinema şi la biserică nu.

Tot de la bunul părinte am înţeles că trebuie să rogi pe Bunul Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe toţi sfinţii să te ajute cum este bine şi nu cum ţi-ai dori tu.

Ani de zile am suferit de anemie. La 5-6 luni trebuia să fac tratament.

Cu vreo patru ani în urmă, în postul Paştelui, l-am rugat pe părintele Cleopa să mă sfătuie cum să fac că nu pot să ţin tot Postul, că sînt anemică. Părin­tele mi-a zis răspicat: «Ţine toate posturile şi-ţi trece anemia!».

De atunci, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am ţinut toate posturile şi nu am mai făcut tratament nici­odată”.

Hristos e puterea!

La 16 ani eram o domnişoară veselă, sănătoasă, fericită pentru că îmi plăcea de un băiat care apoi mi-a devenit prieten. Prietenia noastră a durat mulţi ani şi de la această legătură s-a abătut asupra mea toată nenorocirea.

Stăteam la internat şi adeseori visam urît, aveam coşmare. Eram chinuită de o persoană nevăzută. In timp, aceasta a luat contur devenind o umbră neagră, apoi umbra s-a transformat în diavol întruchipat.

După terminarea şcolii am început să lucrez, dar n-am rezistat prea mult. Mă simţeam rău şi în ciuda analizelor care erau foarte bune, mă uscam pe picioare. Au urmat ani în şir petrecuţi prin spitale fără ca doctorii să-mi poată stabili un diagnostic. Eram chinuită de diavol în fel şi chip.

Cu ajutorul unui frate din mănăstire am ajuns la părintele Cleopa, care în acea zi era la stupină.

Cînd m-am pomenit în faţa dînsului m-am ză­păcit, nu ştiam ce să spun, cu ce să încep, cum să-i explic. Cu vocea scăzută, am reuşit să îngîn:

– Părinte, sînt chinuită de diavol, sînt îngrozită, mi-e frică, mi-e foarte frică…

–  Frică? a strigat părintele. Frică? De ce să-ţi fie frică? şi a început să cînte cu glas puternic «Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat». Auzi ce spun? Eşti îmbrăcată în Hristos. Ce frică? Satana nu poate nimic. El face doar gălăgie. Hristos e puterea. Hristos e leacul tău. Credinţă, măi! Cre­dinţă!

Părintele striga «credinţă», dar ce credinţă pu­team să mai am? Eram obosită după atîţia ani de suferinţă, de groază, de nesomn. Eram un om deznădăj­duit, cu trei tentative de sinucidere. De zeci de ori mi-am dorit să mor, crezînd că astfel voi pune capăt acestui chin ce devenise de nesuportat. Distrusă fizic şi psihic, aşteptam moartea. Cei apropiaţi erau con­vinşi că nu mai am scăpare.

Părintele Cleopa mi-a ascultat dureroasa poves­tire cu multă răbdare şi deosebită atenţie. Apoi mi-a dat un canon pe care trebuia să-l fac patruzeci de zile. Erau metanii şi închinăciuni însoţite de rugăciuni pe care trebuia să le fac zilnic. Un canon mănăstiresc.

cleopa_34Eu nu aveam forţa fizică să mă aplec de atîtea ori şi nici puterea de concentrare pentru a citi atît, însă părintele m-a asigurat că voi reuşi, spunînd:

«Mă voi ruga în acest timp pentru tine. Te pun aici la Psaltirea mea, te pun la Psaltirea ce se citeşte mereu în biserică şi la Acatist la Sfinta Masă. O să le faci cu ajutorul Domnului. Spovedania şi împărtăşa­nia să nu-ţi lipsească. Seara culcă-te cu crucea pe piept. Cînd apare aghiuţă, fa cruce spre el, strig-o pe Maica Domnului, strigă-L pe Hristos. Rugăciune, măi! Rugăciune! Roagă-te!».

La plecare părintele Cleopa mi-a dat o cruciu­liţă, o iconiţă şi mi-a spus: «După patruzeci de zile Domnul îţi va răspunde».

Am plecat de acolo zburînd, avînd în minte ultimele lui cuvinte: «Mergi cu Domnul! Mînca-te-ar Raiul!».

In sfîrşit, cineva reuşise să-mi aducă în suflet speranţa.

Cu rugăciunile părintelui, am reuşit să fac acel canon, iar în ziua în care-l încheiam, cineva i-a spus mamei mele că prietenul meu s-a însurat cu o altă fată.

Răspunsul Domnului mi-a frînt inima, însă cine poate pătrunde judecăţile Lui?

La picioarele părintelui Cleopa a început însă­nătoşirea mea. Cu rugăciunile dînsului mi s-a lumi­nat drumul, trăiesc şi mi-e bine“.

Ingerul vă numără toţi paşii

„In anul 1995 eu cu soţia şi cei doi copii am plecat la Sihăstria, pe la Bicaz, cu maşina noastră.

După Cheile Bicazului este o localitate Bicazul Ardelean şi la o trecere de cale ferată fără barieră nu am oprit maşina, aşa cum prevede legea circulaţiei, ci doar am încetinit şi m-am asigurat să nu vină vreun tren. Nevenind nici un tren din nici o parte, am trecut. La un loc mai ferit un agent de circulaţie, ce pîndea acolo, a văzut faza şi ne-a oprit. Voia să-mi ia carne­tul, dar pînă la urmă am rămas numai cu o amendă.

Am sosit la Sihăstria pe ploaie şi am urcat la chilia părintelui Cleopa, care era pe cerdac şi stătea de vorbă cu 5-6 oameni. Numai atîţia erau atunci, că ploua.

Cînd ne-a văzut că stăm şi noi pe bancă, ne-a întrebat de unde sîntem. Apoi ne-a spus la toţi că în­gerul ne numără toţi paşii pe care îi facem către sfin­tele mănăstiri şi ne socoteşte toată cheltuiala făcută.

Atunci s-a întors, s-a uitat direct la noi şi a zis: «Şi amenda v-o socoteşte!». Ne uitam înlemniţi unul la altul fără să mai zicem măcar un cuvînt. Am văzut că Dumnezeu l-a înzestrat cu acest dar şi ne-am bucu­rat. Ne-am folosit mult de acest lucru, bucuroşi că am văzut cu ochii noştri un om cu viaţă sfîntă în mij­locul unei lumi agitate”.

Familia Popescu Ioan, Hunedoara

Privegheaţi şi vă rugaţi

Printre ultimele persoane care l-au vizitat pe părintele Cleopa înainte de plecarea sfinţiei sale la Domnul a fost şi familia preotului M., o veche cu­noştinţă a părintelui, care a binevoit, prin amabili­tatea doamnei preotese, să ne trimită rîndurile care urmează:

„Era bun şi sfînt, înţelept şi smerit, aşa l-am cunoscut. Drept şi cuvios; niciodată nu l-am auzit să facă vreun compromis cu ceva sau cineva. El cita din Sfinţii Părinţi şi Sfinta Scriptură versetul care se potrivea, pentru a argumenta orice răspuns. Deseori îl auzeai: «Iată ce spune Marele Vasile», sau: «Nu eu vorbesc, ci împăratul cuvintelor», sau: «Uite ce spu­ne în Sfînta Scriptură…».

Era un om minunat, plin de har, care cu noi a făcut multe minuni.

Cele mai frumoase clipe petrecute în preajma părintelui au rămas şi vor rămîne vii şi neşterse din inima şi sufletul nostru.

De multe ori mergeam la părintele, poate la ore nepotrivite, dar de fiecare dată ne primea cu acelaşi drag şi aceeaşi bucurie. «Ia uite, a venit părintele cel înalt cu preoteasa şi cei patru copilaşi», acestea erau cuvintele de bun sosit.

pr Cleopa - 06Pe mine m-a binecuvîntat pentru fiecare naşte­re, dar pentru ultimii doi prunci s-a rugat în mod special şi minunea a fost evidentă, fiind toate naşte­rile cezariene.

La ultimele două naşteri, deşi îmi puneam viaţa în pericol, am ieşit din spital ca la o naştere normală şi fără să se pună vreo problemă, în timp ce alte ma­me, deşi erau la prima cezariană se infectau, rămîneau mult timp în spital, se iveau mari probleme.

Eu simţeam binecuvîntarea părintelui, mă sim­ţeam bine atît eu cît şi copilaşul, şi totul a decurs ne­spus de uşor, spre uimirea doctorilor şi a cadrelor medicale. Aş dori să amintesc o altă întîmplare din care se poate vedea darul înainte-vederii pe care-l avea părintele Cleopa:

Intr-o seară am mers să luăm binecuvîntare pentru călătoria soţului meu în Grecia. Primise viza, doar trebuia să ridice paşaportul de la Consulat.

Eu stăteam în genunchi lîngă scaunul părintelui Cleopa, care era pe cerdac, şi deodată îmi zice:

– Ai să mergi şi tu cu el, n-o să plece singur.

– Ba nu, părinte, eu nu pot lipsi de la şcoală, nu am cu cine lăsa copiii, am multe alte probleme de rezolvat şi nici nu am viză, i-am spus eu părintelui uşurată, căci nu aveam cum să plec de acasă şi, ca niciodată, nici nu voiam.

– Ba da, o să mergeţi amîndoi, a repetat părin­tele.

Am mai stat noi de vorbă, dar eu am început să mă gîndesc ce a vrut să spună părintele Cleopa că voi pleca şi eu în Grecia, cînd soţul pleca la Bucu­reşti la ora 2.00 noaptea, iar eu nu aveam nici măcar o adeverinţă de la serviciu.

După ce am ajuns acasă şi l-am pregătit pe soţ să plece la Bucureşti şi apoi în Grecia, la plecare i-am dat şi paşaportul meu, spunîndu-i să nu-l supărăm pe părintele Cleopa, căci la întoarcere îi spunem că eu am vrut să merg, dar n-am avut viză.

A doua zi pe la orele 14.00, primesc telefon de la soţul meu, părintele M., şi-mi spune să mă pregă­tesc repede şi să iau primul tren spre Bucureşti, pen­tru că mi-a pus şi mie viza.

A fost o minune clară. Era un dar al părintelui Cleopa pentru mine. Tocmai în această zi era ziua mea de naştere!

Cu lacrimi în ochi, în timp ce-mi făceam baga­jele, ziceam: Vai, părinte, ce mi-ai făcut!

In Grecia am stat trei săptămîni şi peste tot am simţit ajutorul lui Dumnezeu. L-am vizitat şi pe Mitropolitul Ierotheos de Eghina, unde sînt moaştele Sfintului Nectarie, care spunea despre părintele Cleo­pa că este «un sfînt în viaţă».

După ce ne-am întors în ţară am venit la mă­năstire să-i povestim părintelui cum a fost cu vizita noastră în Grecia, dar ni s-a spus că părintele Cleopa este bolnav şi nu ne-am mai dus să-l deranjăm. Era pentru prima dată cînd plecam de la mănăstire fără să-l vedem.

Aveam însă un dor în suflet şi peste cîteva zile ne-am întors la mănăstire. Cînd i-a spus ucenicul că am venit doar pentru o binecuvîntare, părintele Cleo­pa ne-a primit, spunînd că «a venit părintele cel înalt cu soţia şi copilaşii».

Noi i-am povestit cum a fost în Grecia, ce mi­nune s-a întîmplat cu plecarea, dar el n-a pus preţ pe asta, ci ne întreba de copii, de tatăl meu, ne-a dat cîteva sfaturi şi ne-a mulţumit pentru ce i-am adus din Grecia.

pr Cleopa - 23I-am spus de maica Pelaghia, care i-a trimis un trandafir de pe mormîntul Cuviosului Arsenie de la Mănăstirea Souroti de lîngă Tesalonic, că vrea să plece la Domnul, dar părintele a zis că maica mai are pînă la 80 de ani şi că «mai întîi plec eu».

Ne-a binecuvîntat de mai multe ori pe fiecare şi ne-am luat rămas bun, spunîndu-ne: «privegheaţi şi vă rugaţi».

A rămas pe patul de scîndură cu Sfînta Cruce în mînă, cu părul şi barba albă, radiind lumină cerească. Ne-a petrecut cu privirea, spunîndu-ne: «Să ne vedem la rai, mînca-v-ar raiul! Uite cum au venit ei să mă vadă; mînca-v-ar raiul!».

Am plecat cu lacrimi în ochi şi în suflete şi pă­rintele ne tot îmbărbăta, cu crucea în mină, ridicată pentru ultima binecuvîntare. Era 1 decembrie 1998, seara, pe la orele 20.30…”.

[…]

*

Pînă nu demult părintele Cleopa ne aştepta în faţa chiliei… Acum ne asteaptă peste tot, iar de undeva din ceruri ne trimite «binecuvîntarea», ne trimite veşmînt de lumină, ne trimite picături de pace duhov­nicească, picături în stare să alunge neliniştea noastră.

Vestea trecerii la cele veşnice a părintelui Cleo­pa m-a găsit la Atena. La Radio Pireu s-a anunţat trista «ştire» în chiar acea dimineaţă. La cîteva ore am poposit la Biserica «Sfinţii doctori fără de ar­ginţi» Cozma şi Damian din Pireu.

Acolo, cu lacrimi în ochi, părintele Gheorghe mi-a vorbit de marile clipe ale vieţii petrecute cu părintele Cleopa, cînd i-a binecuvîntat casa la Atena.

Atunci aveam să aflu de la un prieten «CEVA» ieşit din comun pentru noi păcătoşii de rînd. Priete­nul meu trebuia să traducă, mai bine zis, să înlesneas­că dialogul dintre părintele Gheorghe şi părintele Cleopa, pentru că parohul grec nu ştia româneşte, iar părintele Cleopa nu ştia greceşte!

Uimit, de la primele fraze, prietenul meu s-a retras şi i-a lăsat singuri pentru că… deşi cei doi pă­rinţi vorbeau în limbi diferite se înţelegeau perfect!

Şi aşa au stat de vorbă mai bine de o oră. Unul vorbea în greceşte, iar celălalt în româneşte. «Comunicarea» avea alt limbaj, numai de Dumnezeu ştiut…

28 august 1999, ora 21.00, Mircea Motrici, Radio România Actualităţi.

(din: “In memoria Parintelui Cleopa. Manca-v-ar Raiul”, vol. I, Editura Manastirea Sihastria, 2010)

mincavar-raiul-cop-1

Legaturi:


Categorii

Mari duhovnici, preoti si invatatori, Minuni si convertiri, Parintele Cleopa

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “MARTURII despre darurile duhovnicesti ale CUVIOSULUI CLEOPA de la Sihastria

  1. Desi nu l-am cunoscut pe Parintele Cleopa personal, ii datorez foarte mult. Au fost si alte scrieri ale altor sfinti care m-au hranit la vreme de intoarcere din rataciri, dar nu ca scrierile sale. Cuvintele lui puneau degetul pe rana, ardeau dar si vindecau. Aceasta a fost experienta mea. Mii de multumiri, Parinte! Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

  2. +++DOAMNE AJUTA!

    Draga Sfinte Parinte Cleopa, uite, ma-ncumet eu, asa.., o marunta printre altii mai putin marunti ca mine.., sa-ti scriu cu litere mari.., cat mai mari…, CELE MAI MARI LITERE POSIBILE, “LITERELE INIMII, SUFLETULUI SI CUGETULUI MEU” astfel:

    Da, “MANCA-NE-AR RAIUL SA NE MANANCE PE TOTI!”

    Si, de-am indraznit prea mult sa cer in nevrednicia mea, MA ROG SCUMPULUI DUMNEZEU SA MA IERTE….Si, roaga-te si tu draga sfinte Parinte pentru noi toti si pentru mine, cea mai de pe urma….

    Ieri, marea Sarbatoare a Sfantului Andrei, sarbatoarea laica nationala.., astazi, comemorarea plecarii Dvs. la Domnul…

    “Nimic nu este intamplator”.., asa se mai spune….pentru-ca toate le pregateste si oranduieste Domnul intr-o mare TAINA…
    Sa ne rugam si sa ne ostenim deci, ca taina noastra, a romanilor,( si nu numai a noastra…) sa fie in cele din urma, o FRUMOASA TAINA……..

    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU! +++

  3. Am fost si eu intr un an la parastasul Parintelui Cleopa,si am ajutat pana noaptea tarziu la facutul sarmalelor.Eu aveam misiunea de a spala si curata frunzele de varza,afara cu apa rece ca gheata.Ma mai incalzeam din cand in cand la o plita mare pe foc de lemne,unde fierbea borsul si se prajea pestele.Totul mergea ca pe banda si atmosfera era incantatoare,in liniste deplina,rar cand mai intreba cineva cate ceva.Dupa Vecernie,gazdele noastre ne-au pregatit dormitorul:in pod,culcati pe dusumeaua acoperita de paturi oferite de calugari,unii langa altii,ca sardelele,iar mie mi a revenit si o perna dintr o blana de oaie cu un miros imbatator.Unii mai cu ifose s au luat la harta cu calugarii,s au suparat si au plecat noaptea pe banci,afara.Dormitoarele erau ocupate cu o zi inaintea noastra,era imposibil sa gasesti un loc mai confortabil.Din grupa noastra toti am fost smeriti si oarecum revoltati pe cei nemultumiti.Fiind obositi am adormit cu totii fara sa ne mai intoarcem pe cealalta parte.
    Dimineata,cand ne am sculat am fost cuprinsi de o bucurie de negrait si eu am spus cu tot sufletul ca niciodata nu m am simtit mai bine ca acolo si ca nu voi uita acea noapte.
    Altadata,m am dus cu cativa crestini intr un pelerinaj,oprind si la Sihastria.Era iarna grea cu zapada mare,iar soarele anemic,incerca sa o mai topeasca.Cu greu am reusit sa urc pe aleea din deal a cimitirului.Ne-am inchinat pe la toti Sfintii,am meditat si ne am rugat.Colegii mei,grabiti,m-au atentionat ca trebuie sa plecam.I-am rugat sa ma mai lase putin caci mai aveam sa-i spun ceva Parintelui Cleopa.Dupa vreo zece minute,i-am auzit strigand dupa mine.Dau fuga sa plec si cand ajung in varful pantei,nu am mai putut cobora caci era polei si am probleme si cu articulatiile.Disperata,ma intorc cativa pasi si strig in gura mare: Parinte Cleopa,ajuta ma sa cobor! Ce credeti? M-am trezit jos,sub panta si ma intrebam pe unde am coborat? In fata mea se vedea o carare din iarba uscata pe unde probabil am coborat.
    Nu mai stiam cei cu mine.In masina,am ramas tacuta tot drumul.O singura intrebare am pus:daca au vazut si daca au coborat si ei pe cararea cea cu iarba uscata.Nimeni nu vazuse asa ceva.Din aceasta tacere si bucurie,m am hranit vreo doua zile.
    Altadata,tot iarna,urcand pe alee pe la sase dimineata,ma intalnesc cu Parintele meu ce tocmai aghezmuise mormantul Parintelui Cleopa si ma cheama spre dansul,spunandu mi:vino,sa ti spun ceva.Stii,a venit un crestin la mine cu un bulgare de zapada care mirosea a mir.Zapada era de pe mormantul Parintelui.Parintele Cleopa Ilie,este sfant!

  4. +++DOAMNE AJUTA!

    MARE SI MINUNAT SI DULCE ESTE DUMNEZEU INTRU’ SFINTII LUI!!! +

    Frumoasa povestirea lui Adriana…..

    Doamne, iti multumim Tie Doamne, MARET ESTI TU DOAMNE, PRIN SFINTII TAI!!!

    Personal, am TRAIT MULTE SI ATAT DE MANGAIETOARE MINUNI CU SFINTII: EFREM CEL NOU +, NECTARIE +, GHEORGHE ,marele purtator de biruinta..+, SAVA +, DIONISIOS +, (Sf. SAVA SI DIONISIOS de la doua manastiri gresesti din USA…), PETRU +, Arhanghelul MIHAIL +…; PARASCHEVA de la Iasi +, BRANCOVENI +, si nu in ultimul rand.., CU MAICUTA PREACURATA, IMPARATEASA CERULUI SI A PAMANTULUI………..+

    Tu Dulce Maicuta, mai frumoasa si mai nobila ca un trandafir.., mai pura si mai diafana ca un crin.., mai delicata si mai gingasa ca o lacramioara.., mai frumos mirositoare ca o gardenie…..

    Spunea un preot cu har.., gardenia miroase a tamaie….sau cel putin, asa i s-a parut lui…

    Si daca marturisirea mea poate fi indoielnica in mintea cuiva, aceasta nu este decat, o pierdere spirituala….

    Si eu cred ca duhovnicii nostri sunt Sfinti Mucenici adevarati intru’ HRISTOS! AMIN!

    ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU! +++

  5. Pingback: Sfaturi duhovnicesti pentru o neincetata SARBATOARE A SUFLETULUI de la PARINTELE MELCHISEDEC VELNIC, staretul Putnei: “Mâna lui Dumnezeu este deschisa si bratele Lui imbratiseaza pe oricine se preda Lui. Omul sa caute sincer, si nu iscoditor, iar D
  6. Pe tare muuulti ne-a mai ajutat Parintele Ilie Cleopa!
    Mare binecuvantare am avut prin sfintia sa!
    Mare-i Dumnezeu intru sfintii sai!

  7. Pingback: “Ai răbdare!” – MARTURII DESPRE SFINTENIA PARINTELUI CLEOPA: “De cîte ori mi-e greu, îl chem în rugăciunile mele, aşa cum am făcut şi cît a fost în viaţă” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate