“Ne laudam ca luptam pentru omenire, dar uitam de omul concret”
Extras din: Predică la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Sfântului Partenie al Lampsakului de pe blogul lui Paul S. Grigoriu
“(…) Aşadar va sosi atunci vremea să fim cu toţii judecaţi, să intrăm în veşnicie după cum ne-am pregătit în viaţa trecătoare de pe pământ. Şi care va fi criteriul după care vom fi judecaţi? El se regăseşte într-un cuvânt simplu din Vechiul Testament: „Milă voiesc, iar nu jertfă”. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că ceea ce cere de la noi Mântuitorul Hristos e simplu, la îndemâna tuturor. Nu ne spune să-i eliberăm pe cei întemniţaţi, nici să-i vindecăm pe cei bolnavi sau să-i îmbogăţim pe săraci, ci doar să-i vizităm, să le spunem o vorbă bună, să le dăm un ajutor cât de mic, după putinţa fiecăruia. Dragostea de semeni e la îndemâna fiecăruia dintre noi.
După cum spune părintele Nicolae Steinhardt, pentru prima dată în predica lui Hristos, accentul cade pe om. Nu sunt vorbe mari, ci o învăţătură de bun simţ, aşa cum o formulează şi Sfântul Evanghelist Ioan: „Cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede”. Iar dacă ne întrebăm ce înseamnă a-l iubi pe cel de lângă noi, Hristos răspunde cu pragmatism. Lui I S-a dat judecata pentru că este Fiul Omului, este om ca şi noi, ştie cum stau lucrurile, care sunt durerile şi suferinţele noastre de zi cu zi, şi ne arată criterii foarte concrete.
În cuvintele lui despre judecată, nu găsim, cum spune tot Nicolae Steinhardt, „nimic elegant, superior, intelectualist, mistic, sofianic, transcendental, abisal, apologetic, ‚idealist’, mistagogic, tainic, pitagoreic, isihastic, ‚sublim’ ori extransenzorial şi parapsihologic”. Ci lucrurile elementare: să-i hrănim pe flămânzi, să le potolim setea celor însetaţi, să-i vizităm şi să le spunem o vorbă bună celor bolnavi şi din închisori.
Din punctul de vedere al falsului idealism care răspunde unor probleme concrete cu vorbe mari şi pompoase, se poate spune că Hristos e un materialist. E un contrast pe care-l putem observa şi astăzi: vorbim mult şi facem puţin. Auzim discursuri despre progres, dar uităm despre viaţa de zi cu zi a celui de lângă noi, ne lăudăm că luptăm pentru omenire, dar uităm de omul concret, cerem drepturi peste drepturi şi facem, pasămite pentru a ajuta aşa-numitele pături defavorizate, documente şi rezoluţii interminabile în cadrul unor reuniuni festiviste, unde se cheltuie bani din care s-ar putea hrăni un sat întreg timp de mai multe săptămâni.
Să iubeşti omenirea e uşor, pentru că omenirea nu e decât o vorbă, un concept abstract. Real e omul de lângă noi, cu micile lui mizerii, de multe ori enervant, cu tabieturi stupide şi nevoi care ni se par absurde, cu necazuri care de cele mai multe ori nu au aură de măreţie tragică, dar care pe el îl dor la fel de tare. Pe acesta trebuie să-l ajutăm, lui trebuie să-i spunem o vorbă bună, pentru el trebuie să jertfim cât de puţin din timpul nostru preţios. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că unele fapte bune nu au ca piedică sărăcia. Nu ne trebuie bogăţii pentru a vizita un bolnav sau un om aflat în temniţă şi a-i spune un cuvânt de încurajare. Cu aceşti oameni de lângă noi se identifică Hristos. Cel Care este Dumnezeu, fără început, extratemporal şi atotputernic, se coboară până la a avea nevoie de mila noastră. El ne spune astăzi că fiecare faptă bună pe care am făcut-o pentru unul dintre semenii noştri o socoteşte binefacere făcută Lui. Ne cere ca, având milă de cel de lângă noi, să ne fie milă de El. Să ne gândim că, în orgoliul nostru, ne simţim umiliţi cînd cuiva îi e milă de noi. Dar Fiul lui Dumnezeu atât Se smereşte, încât ne roagă pe noi, făptura Lui, care suntem praf şi pulbere, să ne fie milă de El. Mai mult, acesta este criteriul după care ne va fi judecata – să-L vedem pe Hristos în toţi năpăstuiţii pe care-i întâlnim.
Vedem din pilda de astăzi că sunt puşi faţă în faţă, ca pentru comparaţie, cei mîntuiţi şi cei care merg în iad. Pe primii Hristos îi numeşte „binecuvântaţii Tatălui Meu”, celorlalţi le spune pur şi simplu „blestemaţilor”, pentru că Tatăl nu blesteamă pe nimeni, ci pe aceia îi arată ca osândiţi chiar faptele pe care le-au făcut. Vedem de aici că singurii oameni care nu se mântuiesc sunt de fapt cei care nu vor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată şi că Împărăţia lui Dumnezeu este pregătită de El pentru oameni, în timp ce focul cel veşnic este „gătit diavolului şi îngerilor lui”. Deci Dumnezeu nu a pregătit pedeapsa pentru niciun om, iar cei care se duc către ea o fac doar refuzând mila lui Hristos revărsată asupra semenilor. Şi vor fi judecaţi cei osândiţi, după cum învaţă părintele Arsenie Papacioc, pentru răutăţile pe care le-au făcut şi pentru cele făcute de alţii din cauza lor, pentru bunătăţile pe care nu le-au făcut şi pentru cele pe care alţii nu le-au făcut din cauza lor. (…)
*
Astăzi îl pomenim pe Sfântul Partenie al Lampsakului, un om care a împlinit cu asupră de măsură porunca iubirii aproapelui. A trăit în secolul IV, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare şi pentru viaţa sa îmbunătăţită a fost uns episcop al Lampsakului, care astăzi se află în Turcia şi poartă numele Lapseki. A convertit oraşul, păgân pe atunci şi din marea sa credinţă şi iubire de oameni a săvârşit nenumărate minuni: a alungat demoni, a vindecat o femeie de metastază şi chiar a înviat trei oameni.
După moarte, a rămas un timp într-un con de umbră, dar a început să fie din nou cunoscut în zilele noastre. Acest lucru s-a întâmplat pentru că astăzi, după cum spune un părinte îmbunătăţit, Porfirie, trăim în vremuri asemănătoare cu cele în care a venit Hristos. Trecem printr-o perioadă de apostazie, de credinţe păgâne în zei şi semne şi energii, o perioadă în care scăderea credinţei şi a iubirii între oameni se îmbină cu nenorociri abătute peste noi.
Sfântul Partenie are o mare putere împotriva influenţelor demonice, dar este şi mare vindecător de cancer, această boală atât de prezentă astăzi. Mărturiile despre vindecările lui minunate se înmulţesc, iar unii dintre cei care vorbesc despre ele sunt contemporani cu noi. Un grec pe nume Stefanos Stefanou a început să aibă probleme cu cancerul din 1982, iar în timp i s-au descoperit, în ciuda operaţiilor şi a tratamentelor, multiple metastaze. A fost vindecat însă cu ajutorul sfântului, care i s-a arătat şi l-a întărit. Medicii mărturisesc că vindecarea lui nu s-a putut face doar cu ajutorul tratamentului. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu o femeie însărcinată din Atena, căreia i-a fost detectată o tumoare, ajungând să aibă 5% şanse de supravieţuire. Trăiesc însă şi ea, şi copilul ei, prin rugăciunile şi mijlocirea Sfântului Partenie. Medicii se bucură şi ei, dar nu-şi explică. O femeie ajutată de el a scris şi cartea, tradusă în română, care mărturiseşte despre vindecarea ei minunată. Chiar şi cineva apropiat mie a fost operat de o formă de cancer cu probabilitate de recidivă, însă a rămas sănătos prin mijlocirea Sfântului Partenie, a Maicii Domnului şi a altor sfinţi. De aceea socotesc un prilej providenţial faptul că în această duminică am putut spune acest cuvânt, pentru a-i mulţumi făcându-l cunoscut. Astăzi capul său răspândeşte uneori din senin mireasmă frumoasă, iar pe vechiul său mormânt, aflat astăzi în Turcia, chiar şi mulţi musulmani au găsit vindecare de boli.
Sfinţii lui Dumnezeu ne ajută chiar şi în nevoile noastre cele mai mici, şi cu aceasta ne întoarcem la cele spuse de Mântuitorul Hristos la Judecata Sa. Trăim vremuri grele, ale lepădării de credinţă. Putem însă trece prin ele cu ajutorul credinţei şi al faptei. Creştinismul nu e, cum spun unii din afara Bisericii, trăire abstractă în lumea ideilor, o spiritualitate nerealistă. Există un pragmatism creştin prin care nu lăsăm rugăciunea, dar nu uităm nici că cel de lângă noi are nevoie de pâinea cea de toate zilele. Nu habotnicia, nu tipicăreala, nu calendarul ne mântuiesc, ci ajutorul dat celor din nevoi. Astăzi cei mai mulţi dintre noi nu suntem postitori ca cei din vechime. Dar ce putem face, să facem: să-L mărturisim pe Hristos prin cuvânt, dar şi prin faptele iubirii de semeni. (…)
(Această predică a fost rostită în biserica Adormirii Maicii Domnului – Pitar Moş din Bucureşti, pe 7 februarie 2010)
– cititi integral la sursa
- O pagina web exhaustiva despre Sfântul Partenie din Lampsakos, VINDECĂTORUL CANCERULUI şi al TUTUROR BOLILOR, IZGONITORUL DEMONILOR, DEZLEGĂTORUL VRĂJILOR şi FARMECELOR şi MARE FĂCĂTOR DE MINUNI (cuprinzand inclusiv acatistul, paraclisul, slujba, troparele, etc.)
***
Legaturi:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Creştini Hristos ne cere milă
Creştini Hristos ne cere milă
Ne cere-un ban, o mângâiere
Ne-ntinde-o mână tremurândă
În sărăcie şi-n durere.
Creştini Hristos, stă gol în stradă
Sau plânge singur în spitale,
Nedreptăţit, lipsit de milă
Sau hărţuit prin tribunale.
Hristos, desculţ şi plin de lacrimi,
Sfios şi gol, pătruns de frig,
Orfan, pribeag, în colţul străzii,
Ne cere bani pentr-un covrig.
Ne cere nouă, Domnul milă
Sărman şi gol, de-atâea ori,
Prin cei mai mici ai săi din lume..!
Putem să fim nepăsători?
Să credem, că necazul nostru,
E tot la fel de greu şi mare,
Dar, că ni-l ducem în tăcere
Fără să cerem îndurare?
Sau să gândim că ajutându-l
Vom sărăci şi noi ş-apoi
Vom plânge-amar în colţul străzii
La fel ca El, flămânzi şi goi?
O!… Dumnezeu din cer veghează
El vede tot ce-nfăptuim
Din mila lui avem azi pâinea
Şi banii ca să nu cerşim.
Şi dacă azi ne cere milă,
Acum creştini, nu altă dată
Să-I acordăm azi mila noastră,
Ca s-o găsim la judecată.
El, doar a spus, că nu vrea jertfă,
Ci milă, să ne dovedim,
Prin mila noastră creştinească
Că suntem fraţi şi ne iubim.
Să ne rugăm plini de durere,
Petru creştinii fără pâine,
Şi pentru cei fără serviciu,
Fără nedejde de mai bine.
Să îl rugăm pe Tată-l nostru
Petru bătrîni, penrtu sărmani
Petru săracii ce-i cunoaştem,
Că nu suntem-creştini-orfani.
Că-n ziua sfânt-a judecăţii
Hristos va fi necruţător,
Hristos, umilul şi flămândul,
Ce azi ne cere ajutor.
Da, asa cum spune Steinhardt, la judecata nimeni nu ne va intreba despre filioque, doar despre aproapele. Altceva e fariseism
Multumesc din suflet pentru pagina Sf.Partenie din Lampsakos.Eu am acatistul dumnealui dar pentru ca nu obisnuiesc sa il citesc nu mai stiu pe unde e,plus ca am prea multe…Asa ca l-am citit acum de pe pagina dedicata lui.Am sa ii aprind si eu candela asa cum a cerut sa nu fie lasat in intuneric…Eu am mare evlavie-pe langa sfintii nostri parinti desigur-la sfintii parinti greci.Nu stiu dar uneori mi se pare ca ei ma gasesc pe mine si nu eu pe ei.Si imi ies in cale,carti,oameni care citesc aceeasi sfinti parinti in anumite situatii…in 9.11.2009 am fost in Atena pentru a ajunge la Sf.Nectarie.Totul parea potrivnic…avionul era sa plece fara noi,vaporul spre insula la fel,multe altele…de fiecare data ceva parca ne salta din situatia fara iesire.Am constatat ca am locuit cateva zile langa bisericuta Parintelui Porfirie.Am fost acolo si parca simteam bunatatea dumnezeiasca a Parinelui in fiecare coltisor,parca il asteptam sa apara in biserica…Am multumit Parintelui pentru dragostea lui pentru toti oamenii.Am simtit ceva inaltator ce in cuvinte nu poate fi spus.In bisericuta sunt si moastele Sf.Gherasim.Multumim lui Dumnezeu pentru toti sfintii Parinti!
@ Mihai:
Asta e rastalmacirea dvs. grosolana. La fel de fariseica si in dispretul Sfintilor Parinti. Va va intreba (in constiinta in primul rand) daca ati tinut dreapta credinta primita prin sangele atator Martiri si daca ati avut dragostea de a o darui mai departe celor inchisi in ratacirea acestui veac. Si mai este si celalalt sens, de adancime, al parabolei, revelat de Sf. Nicolae Velimirovici, printre altii:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/02/06/predica-sf-nicolae-velimirovici-la-duminica-infricosatoarei-judecati/
Fericita vaduva din Sarepta Sidonului. Multumesc frate Nicolae pentru versurile tale atat de inspirate. Multumesc fratilor ADMIN, DUMNEZEU sa va rasplateasca milostenia.
Isaia Cap 58
l. Striga din toate puterile si nu te opri, da drumul glasului sa sune ca
o trambita, vesteste poporului Meu pacatele sale si casei lui Iacov
faradelegile sale.
2. In fiecare zi Ma cauta, pentru ca ei voiesc sa stie caile Mele ca un
popor care faptuieste dreptatea si de la legea Dumnezeului sau nu se
abate. Ei Ma intreaba despre legile dreptatii si doresc sa se apropie de
Dumnezeu.
3. Pentru ce sa postim, daca Tu nu vezi? La ce sa ne smerim sufletul
nostru, daca Tu nu iei aminte? Da, in zi de post, voi va vedeti de
treburile voastre si asupriti pe toti lucratorii vostri.
4. Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu
pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se
auda sus.
5. Este oare acesta un post care Imi place, o zi in care omul isi smereste
sufletul sau? Sa-si plece capul ca o trestie, sa se culce pe sac si in
cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului?
6. Nu stiti voi postul care Imi place? – zice Domnul. Rupeti lanturile
nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si
sfaramati jugul lor.
7. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe
cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi.
Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu.
9. Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice:
Iata-ma! Daca tu indepartezi din mijlocul tau asuprirea, amenintarea cu
mana si cuvantul de cartire,
10. Daca dai painea ta celui flamand si tu saturi sufletul amarat, lumina
ta va rasari in intuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei.
11. Domnul te va calauzi necontenit si in pustiu va satura sufletul tau.
El va da tarie oaselor tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de
apa vie, care nu seaca niciodata.
12. Pe vechile tale ruine se vor inalta cladiri noi, vei ridica din nou
temeliile strabune si vei fi numit dregator de sparturi si innoitor de
drumuri, ca tara sa poata fi locuita.
13. Daca iti vei opri piciorul tau in ziua de odihna si nu-ti vei mai
vedea de treburile tale in ziua Mea cea sfanta, ci vei socoti ziua de
odihna ca desfatare si vrednica de cinste, ca sfintita de Domnul, si vei
cinsti-o, fara sa mai umbli, fara sa te mai indeletnicesti cu treburile
tale si fara sa mai vorbesti desertaciuni,
14. Atunci vei afla desfatarea ta in Domnul. Eu te voi purta in car de
biruinta pe culmile cele mai inalte ale tarii si te voi bucura de
mostenirea tatalui tau Iacov, caci gura Domnului a grait acestea.
spune parintele efrem din arizona (parca dansul a spus o) ca remediul/leacul pt cancer este in fata tuturor cercetatorilor, dar Domnul nu le ingaduie sa l vada pt ca altfel nu s ar mai mantui nimeni in aceste zile…
@ Tudor:
Au aparut deja semnale si dovezi ca remediul este de mult descoperit, dar nu exista interesul sa se afle si sa se utilizeze…. pentru oamenii obisnuiti, cel putin. Dar sigur, si asta tot cu inagduinta lui Dumnezeu.
Frate Mihai susţin întru totul răspunsul dat de admin. Ţi se pare neimportant in ce duh trăim si săvrşim faptele credinţei ? Órcât de jertfelnice ar fi ele dacă nu sunt in duhul sfintei evanghlii, ortodoxeşte – mie cel puţin- î-mi vorbesc de om, care face binele prin sine nu de credinciosul care în Dumnezeu prin DUmnezeu şi din dragoste şi ascutare de EL savărşeşte -în ascuns- milosenia.
Aşa cum ne-a cerut Domnul Iisus. Mie filantropia aceasta mediatizată făcută tocmai după filoque nu mi arată milostivire ci altceva. Primitorul prin mediatizare este umilit şi obligat faţă de dăruitor şi nu faţă de Ďumnezeu . Tot ce ne-a dat filioque platim şi vom plăti celor ce poartă acest duh. Care din sfinţii noştrii au făcut asfel de milostenii ? Mediatiazarea are scop. Vrea să convingă. Vrea de la om nu de la Dumnezeu de aceia este făcută la vedere. Desigur că îsi ia prinaceasta plata, dar primitorul rămâne dator la dăruitor . De aceia ne suflă in ciorbă ťoţi dăritorii şi ne cântă ce le place iar noi jucăm.
Mi-a plăcut foarte mult articolul! Am pus pe blogul meu un fragment, sub formă de citat şi cu trimitere la articolul complet de pe site-ul dvs. Sper să nu fie supărare. Dacă este, atunci şterg. Doamne ajută!
Nu e suparare, dimpotriva! Doar ca e mai bine sa faceti trimiterea la articolul original, de la sursa (blogul lui Paul Grigoriu).
Ok! Mulţumesc şi o să rectific. Doamne ajută!