Omilie a Sfantului Luca al Crimeei la Duminica lasatului sec de branza: DESPRE SLAVA DESARTA SI FATARNICIA CARE NE POT DERAIA CALEA POSTULUI

Maine purcedem pe marea cale a pocaintei si mantuirii, pe calea Postului Mare. Insusi Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne invata cum trebuie sa postim: “Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii, ca ei isi smolesc fetele ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor.” (Matei 6, 16).

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a poruncit, de asemenea, sa fugim de fatarnicie nu numai cand postim, ci si cand facem milostenie: “Luati aminte ca faptele dreptatii voastre sa nu le faceti inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei, altfel nu veti avea plata de la Tatal vostru Cel din ceruri. Deci, cand faci milostenie, nu trambita inaintea ta, cum fac fatarnicii in sinagogi, si pe ulite, ca sa fie slaviti de oameni; adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta sa fie intr-ascuns, si Tatal tau, Care vede intr-ascuns, va rasplati tie.” (Matei 6, 1-4).

Cat de insemnate sunt aceste cuvinte ale Domnului! Cat de important este sa nu pierdem rasplata de la Dumnezeu pentru faptele noastre bune! Vedeti, El spune ca daca savarsim cu fatarnicie aceste fapte bune, ne-am primit deja plata de la oameni, iar de la Dumnezeu nu mai avem ce plata sa asteptam. Am preferat plata de nimic, care e slava de la oameni? Am lepadat plata vesnica, plata cea mare: slava de la Tatal Ceresc.

Domnul a vorbit mult despre fatarnicie. In infricosatoarea Sa cuvantare in care-i infiereaza pe carturari si pe farisei, El la spune de multe ori: “Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici!” (Matei 23, 13-29), vestind ca va fi vai de toti fatarnicii. Acestia nici macar pentru parutele lor fapte bune nu vor primi de la Dumnezeu plata.

Daca Domnul vorbeste cu atata staruinta despre vatamarea si pierzania aduse de fatarnicie, inseamna ca trebuie sa cugetam: ce este fatarnicia, de unde vine ea, unde isi are radacinile si care ii sunt formele?

Formele ei sunt foarte diferite. O pilda a celei mai cumplite, mai pierzatoare fatarnicii, asemanatoare celei diavolesti, e sarutarea tradatoare data Domnului Iisus Hristos de catre Iuda in Gradina Ghetsimani. Acea sarutare n-a fost o marturie a dragostei, ci semn pentru strajerii pe care-i adusese acolo ca sa Il aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decat aceasta fatarnicie? Sarutul Iudei a devenit simbolul tradarii, fatarniciei, al celei mai mari josnicii si nemernicii omenesti.

In Sfanta Scriptura putem gasi si alte exemple de fatarnicie. Sa va povestesc despre unul dintre ele. Imparatul David avea o capetenie de oaste, un general ce se numea Ioav, iar Saul – vrajmasul lui, care voia sa il omoare – o alta capetenie numita Avenir, care dupa moartea lui Saul s-a supus lui David si a fost primit de el. Bland fiind, David l-a iertat, insa Ioav, care era plin de rautate, nu a putut sa-l ierte, si odata, cand s-a intalnit cu Avenir, l-a tras spre sine ca si cum ar fi vrut sa il sarute prieteneste, si in timp ce-l saruta i-a infipt un pumnal in pantece.

Acestea sunt exemple ale fatarnicei celei mai mari, insa fatarnicia cunoaste numeroase trepte: exista o forma de fatarnicie foarte fina, pe care cu greu o bagi de seama. Cu toti suntem supusi, mai mult sau mai putin, acestei boli sufletesti, cu totii ne straduim sa parem oamenilor mai buni decat suntem de fapt, si multi dintre noi aratam o masca de cucernicie fara sa aibe cucernicia in suflet.

Domnul Iisus Hristos i-a comparat pe farisei cu niste morminte ingrijite pe dinafara, insa pline pe dinauntru cu oase moarte (v. Matei 23, 27), iar Sfintii Parinti cu un mar rosu si frumos la vedere, insa pe dinauntru ros de viermi cu desavarsire.

Cat de potrivita comparatie! In sufletul fatarnicului nu este bunatate adevarata, nu este dragoste adevarata, insa pe dinafara el pare si bun, si evlavios. Iata ca Domnul ne previne cu privire la aceasta nenorocita fatarnicie. El cere ca in toate faptele noastre bune sa nu fie amestecata fatarnicia.

Dar cum sa implinim aceasta porunca a lui Hristos? Ei bine, pentru asta trebuie sa cunoastem pricinile si radacinile fatarniciei.

Exista patima slavei desarte, a dorintei nesaturate de slava, de lauda si incuviintare din partea oamenilor. De aceasta patima suferim cu totii: tuturor ne place sa fim laudati, toti nazuim spre slava de la oameni. Dar, oare, trebuie sa nazuim spre ea? Cat face slava de la oameni? De ce alearga oamenii dupa incuviintarea gloatei, silindu-se in fel si chip sa fie ridicati in slavi de ea?

Aceasta patima se vadea foarte puternic la nefericitii carturari si farisei, pe care Domnul i-a infierat pentru fatarnicia si nazuinta lor de a fi primit laudele poporului, care erau imbinate cu dispret: “Multimea aceasta, care nu cunostea Legea, este blestemata” (Ioan 7, 49), spuneau ei. Si de la cei pe care-i blestemau, de la cei pe care ii socoteau nestiutori, cautau fara saţ proslavire si preamarire.

Vedeti ce lucru josnic? De ce sa cauti incuviintare de la cei pe care nu-i respecti, pe a caror parere nu dai doi bani? De ce sa cautam lauda si slava de la o gloata care poate sa-si arate incuviintarea, tipand nebuneste, chair si fata de curvele vopsite, chiar si fata de oamenii lipsiti de orice valoare morala, dar care o cuceresc prin forta lor fizica sau prin alte calitati indoielnice?

De ce sa cautam incuviintarea unei gloate care, pe deasupra, astazi te preainalta, si te lauda, si te proslaveste, iar maine te defaima si te necinsteste? Nu se aseamana slava de la oameni cu fumul care se risipeste in aer si piere fara intarziere? Ea n-are absolut nici o valoare.

In plus, trebuie sa stim ca slava fuge de cei care o cauta si ii umbreste deseori pe cei care n-o cauta, o dispretuiesc si nu ii dau insemnatate.

Spuneti-mi, slava cui este mai presus de slava marelui Ierarh Nicolae, Facatorul de minuni? Slava cui este mai presus de slava si marirea Cuviosilor Antonie si Teodosie ai Lavrei Pesterilor, Serafim din Sarov, Serghie din Radonej? De la moartea Cuviosilor Antonie si Teodosie a trecut aproape 1000 de ani, de la moartea facatorului de minuni Nicolae – 1600, si pana acum slava lor nu a suferit nici o intunecare, ci pe masura ce trece timpul ea straluceste tot mai mult.

Acestia au cautat vreodata slava si lauda de la oameni? Oare a fost vreun pic de slava desarta in inimile lor? Nu! Inimile lor erau curate, sfinte, si de aceea le-a umbrit slava data nu de oameni, ci de Dumnezeu Insusi.

Celor ce cauta slava de la oameni, Insusi Domnul Iisus Hristos le vorbeste precum urmeaza: “cum puteti voi sa credeti, cand primiti slava unii de la altii?“ (Ioan 5, 44) Sa adancim intelesul acestor cuvinte. Domnul a spus ca cel ce cauta slava de la oameni nu poate sa creada in Dumnezeu, fiindca in locul Marelui Dumnezeu, Caruia trebuie sa-I slujim, el si-a facut un idol – slava omeneasca -, si acesui idol sa inchina si ii slujeste. Ce poate fi mai cumplit?

Aceste cuvinte ale Domnului s-au implinit asupra carturarilor si a fariseilor, care erau fatarnici pana in adancul fiintei lor – in inimile lor nu era credinta, caci daca ar fi fost credinta, daca L-ar fi cinstit pe Dumnezeu si ar fi avut frica Lui, cum ar mai fi putut sa-L rastigneasca pe Fiul lui Dumnezeu, cum ar mai fi putut sa faca aceasta nelegiuire, cea mai groaznica dintere toate pe care le-a cunoscut neamul omenesc!? Adevarate, adevarate sunt cuvintele lui Hristos: cine cauta slava de la oameni, acela nu poate sa creada.

Iar cei ce cred din toata inima in Dumnezeu, care fac binele nu de ochii lumii, ci din dragoste de bine, din dragoste si milostivire fata de oameni, din dragoste de Dumnezeu, din inchinare adanca in fata tuturor poruncilor lui Hristos, sunt straini de orice slava desarta. Ei savarsesc toate faptele lor nu pentru slava lumeasca, nu ca sa faca pe sfintii in chip fatarnic, ci fac binele fiindca nu pot sa nu-l faca, fiindca despre ei a zis Hristos: “Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate, ca aceia se vor satura!” (Matei 5, 6). Ei flamanzesc , ei inseteaza fara sat de dreptate, de bine, de pace, si de mantuire pentru toti, si de aceea implinesc toata dreptatea.

Astfel, credinta adevarata curata inima de orice pacat, iar otrava slavei desarte, dimpotriva, este cumplit de pierzatoare. Tocmai din slava desarta se naste fatarnicia.

Iar patima slavei desarte este cea mai perfida, cea mai felurita, cea mai primejdioasa si cea mai otravitoare dintre toate patimile, fiindca celelalte patimi, daca ne straduim prin propriile stradanii si cu ajutorul harului dumnezeiesc, ne pot lasa in pace cu timpul, insa patima slavei desarte nu ne va parasi niciodata: ea ne urmareste, se foloseste si de faptele nostre bune, si de caldura rugaciunilor noastre, si de postirea noastra, si de infranarea noastra, ca sa ne otraveasca cu otrava ei diavoleasca. Cand nevoitorul ajunge la oarecare sporire pe calea binelui, slava desarta incepe sa ii sopteasca la ureche: “Uite, acum esti mai presus de ceilalti, acum i-ai intrecut pe toti fratii!” El poate sa nici n-o spuna, ci numai s-o gandeasca, insa otrava slavei desarte i-a molipsit deja sufletul nefericit.

De aceasta otrava scapa doar cei care au dobandit plansul neincetat al inimii, intristarea necurmata pentru pacate, constiinta propriei pacatosenii. Despre aceasta Cuviosul Varsanufie cel Mare a spus un cuvant scurt, dar adanc: “Daca nu ai plansul inimii, atunci ai slava desarta“. Cel ce nu are plans in inima, cel care nu traieste doar pentru Dumnezeu, care nu cauta doar slava Lui, fugind de slava proprie, nu va scapa de slava desarta.

Slava desarta este subtire: ea nu ne paraseste nici cand ne rugam in biserica, fiindca iata ce spune un alt mare dascal al Biserici, Sfantul Ioan Scararul:

“Ia aminte ca nu cumva, aflandu-te intre frati, sa te arati mai drept decat ei in oarecare privinta! Daca vei face asta, doua rele vei savarsi in acelasi timp: pe frati ii vei rani cu ravna ta mincinoasa, iar tie iti vei da negresit prilej de semeata cugetare. Fii osarduitor in sufletul tau, fara sa dai in vileag asta nici prin miscarea trupului, nici prin infatisare, nici prin cuvant“.

Vedeti, asadar, ce invatatura adanca ne-a dat Domnul Iisus Hristos la inceputul Postului Mare, la inceputul nevointei pocaintei? Amintiti-va bine ce a spus Hristos despre fatarnicie; nu faceti din post prilej pentru fatarnicie, de slava desarta. Nu va rugati cu slava desarta, fiindca asa faceau carturarii si fariseii, motiv pentru care au fost osanditi pe veci de catre Domnul Iisus Hristos.

Iar pe voi, pe toti care va straduiti sa scapati de fatarnicie, care va temeti ca de foc de otrava slavei desarte, sa va pazeasca Domnul Dumnezeu de robia lor, sa va binecuvanteze pe calea pocaintei in vremea Postului Mare.

(din: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)

Legaturi: