Pilda prietenilor slabanogului: SA NE RUGAM NEINCETAT, CU INDRAZNEALA SI STARUINTA. SA NE RUGAM SI PENTRU CEI CARE NU SE ROAGA!

25-07-2011 Sublinieri

SFANTUL LUCA AL CRIMEEI despre rugaciune

Povestind despre vindecarea slabanogului, Sfintii Evanghelisti Marcu si Luca spun ca atunci cand l-au adus pe acesta la Domnul, n-au putut sa intre in casa unde Se afla Hristos din cauza multimii poporului. Asa ca s-au urcat pe acoperis, au ridicat acolo patul cu slabanogul, au desfacut acoperisul si l-au coborat in fata Domnului.

 Ce eveniment umitor, indraznet, cum nu s-a mai auzit!

Atunci cand desfaceau acoperisul, a cazut lut si praf peste capetele celor ce stateau in casa si peste capul Domnului Hristos. Orice alt om in locul Lui, desigur, s-ar fi revoltat si ar fi raspuns indata oamenilor indrazneti, care l-au umplut de praf. Dar Domnul Iisus Hristos nu le-a spus nici un cuvant de mustrare. In loc de mustrare, El le-a facut o mare binefacere – l-a vindecat pe nefericitul bolnav, spunand ca i se iarta pacatele lui, i-a poruncit sa-si ia patul si sa mearga la casa sa.

Priviti cum au actionat acesti oameni.

Doar ei, in sensul propriu al cuvantului, au mers de-a dreptul la Domnul, cu mare indrazneala, fara a cugeta la faptul ca fac o fapta cum nu s-a mai pomenit, desfacand acoperisul. Inimile lor ardeau de o speranta fierbinte ca marele Facator de minuni le va da dupa credinta lor. Asa s-a si intamplat. Domnul a spus ca dupa credinta lor va fi vindecat nefericitul bolnav.

Si in alte situatii Domnul vindeca bolnavii dupa credinta lor, incuviinta marea indrazneala cu care veneau la el oameni necajiti. Amintiti-va de femeia cananeeanca, pagana, care atunci cand trecea Domnul Iisus Hristos, a cazut in genunchi in fata Lui si L-a rugat: Doamne, fiica mea este greu chinuita de demon, vindec-o! Iar Domnul Iisus Hristos nu-i acorda nici o atentie si mergea mai departe. Ea Il urma insistent si cu tot mai multa ravna Il ruga. Si atat de insistent L-a rugat, ca in cele din urma Sfintii Apostoli au fost iritati de rugamintile ei si I-au spus Domnului: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra! Si ce s-a intamplat, cum i-a raspuns Domnul Iisus Hristos?Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o dai cainilor! Iar femeia, ca replica la aceasta, a raspuns astfel incat Domnul a fost uimit de credinta ei neobisnuit de adanca, de dragostea si de nadejdea ei.

„Da, Doamne, eu sunt asemenea cainelui, eu sunt pagana, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor!”

Atunci Domnul i-a spus: O, femeie! Mare este credinta ta! Fie tie dupa cuvantul tau! Si s-a vindecat fiica ei.

Iata cat de mare a fost indrazneala acestei femei nefericite, care nu-L cunostea pe Dumnezeu cel adevarat. Si Domnul i-a apreciat indrazneala foarte mult.

Cu aceeasi indrazneala trebuie sa ne apropiem si noi de Dumnezeu. Rugandu-ne Lui, trebuie sa fim asemenea copilului mic care, cu manutele deschise, cu toata fiinta lui se duce spre mama sa, asteptand ajutor. Trebuie sa fim asemenea saracului nefericit, care moare de foame, care a venit sa ceara ajutor de la omul cunoscut pentru milostivirea lui. Trebuie sa fim asemenea femeii cananeence, care L-a rugat neincetat pe Hristos, intinzandu-si mainile spre Dansul. Cu indrazneala ea cere, fiindca crede si stie ca va primi, si dupa credinta ei i se ofera ajutor.

Asadar, vedeti ca sunt necesare doua conditii pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita de Dumnezeu. Intai de toate este necesara o credinta profunda in Domnul, Caruia Ii inaltam rugaciunile.

Sa nu existe nici o indoiala, nici o ezitare a inimii noastre. Trebuie sa existe credinta in milostivirea nesfarsita a Lui; si doar atunci cand, cu inima plina de   credinta fierbinte, strigam catre Dumnezeu, vom fi auziti.

Dar, in afara de credinta, este necesara si staruinta in rugaciune. Trebuie sa stim ca de la primele cuvinte nu ni se va da ceea ce cerem. Noi trebui sa ne aratam nadejdea noastra, o nadejde fierbinte si tare in Dumnezeu, sa aratam staruinta in rugaciune.

Domnul Iisus Hristos a spus o data ucenicilor Sai:

Sa presupunem ca cineva dintre voi, avand un prieten, se va duce la el in miez de noapte si-i va zice: prietene, imprumuta-mi trei paini, ca a venit un prieten din cale si nu am ce sa-i pun  inainte; iar acela, raspunzand dinauntru, sa-i zica: nu ma deranja, acum usa e incuiata si copiii mei sunt in pat cu mine; nu pot sa ma scol sa-ti dau! Zic voua chiar daca sculandu-se nu i-ar da pentru ca-i este prieten, pentru indrazneala lui, sculandu-se, ii va da cat ii trebuie (Luca 11, 5-8).

Domnul a spus si alta pilda — despre vaduva nefericita care era necajita de un om rau si care neincetat, de la o zi la alta, mergea la judecator cerand aparare. Judecatorul acesta nu se temea de Dumnezeu si nu se rusina de oameni. Mult timp a alungat-o pe aceasta vaduva nefericita, dar ea tot venea la el si cerea neincetat. Si s-a saturat de ea in sfarsit judecatorul si a spus:

Desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez, totusi, fiindca vaduva aceasta imi face suparare, ii voi face dreptate, ca sa nu vina mereu sa ma supere. Si a zis Domnul: Auziti ce spune judecatorul cel nedrept? Dar Dumnezeu, oare, nu va face drepta­te alesilor Sai, care striga catre El ziua si noaptea, pentru care El rabda indelung? (Luca 18, 4-7)

Daca judecatorul nedrept in cele din urma a auzit rugamintile vaduvei nefericite, oare Tatal Cel Ceresc nu va auzi rugaciunile voastre, daca cererile voastre vor fi la fel de staruitoare ca ale acesteia? Iata, astfel, cu credinta profunda, cu staruinta trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu – mereu sa ne rugam, fiindca asa ne indeamna Sfantul Apostol Pavel.

Ce inseamna aceasta – sa te rogi neincetat?

Oare noi nu avem probleme cotidiene? Putem sa ne ocupam numai cu rugaciunea? S-ar parea ca aceasta cerinta este imposibil de indeplinit. Nu, ea poate fi indeplinita, fiindca Domnul Iisus Hristos nu cere nimic imposibil de indeplinit de la noi.

Cum poate fi implinita aceasta cerinta adresata fiecarui crestin? A te ruga neincetat nu inseamna doar a sta la rugaciune, a citi rugaciuni, a face metanii, a merge mereu la biserica.

A te ruga neincetat poti oriunde si oricand; trebuie doar ca in inimile noastre sa existe mereu starea de rugaciune. Trebuie ca inima noastra sa fie mereu plina de zdrobire pentru nevrednicia si pacatosenia noastra, sa fie plina de frica in fata maretiei lui Dumnezeu, pe Care neincetat Il maniem. Si, daca aceasta dispozitie sfanta nu ne va parasi niciodata, atunci ne vom ruga mereu si oriunde, cu toate problemele noastre cotidiene, in timp ce ne indeplinim activitatile zilnice, in timp ce practicam meseria noastra, in timp ce lucram pamantul. Ne vom ruga si atunci cand ne cheama sa dam socoteala cei care sunt la conducere si, stand in fata usilor lor, vom inalta in tacere ruga spre Dumnezeu, cerand aparare.

In timpul oricarei activitati, intotdeauna si oricand ne putem ruga: trebu­ie doar sa existe dorinta sa te rogi, ca inima sa fie indreptata neincetat catre Dumnezeu, si atunci aceasta cerinta apostolica este implinita.

Noi toti suntem mai putin ocupati decat Sfantul Proroc David. El doar era regele Israelului si de dimineata pana seara se ocupa cu multimea activita­tilor de stat, era impovarat de griji pentru buna organizare a vietii poporului sau. Cand avea el timp sa se roage? Dar priviti cum se roaga: Cu lacrimi am mancat painea mea ziua si noaptea. Mereu varsa lacrimi Sfantul Proroc si lacrimile ii inlocuiau painea. Zi si noapte inalta rugaciuni lui Dumnezeu si, dupa cum se stie, a scris o multime de psalmi, toti acestia constituind rugaciuni catre Dumnezeu. Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu cu lacrimi. Iata cum se ruga el – stand in asternut, spala patul cu suvoiul lacrimilor sale. In miez de noapte m-am ridicat ca sa marturisesc Ţie despre judecatile dreptatii Tale. El Il preamarea pe Dumnezeu in timp de noapte, fiind toata ziua impovarat de grijile imparatesti.

Noi oare, cei care suntem mai putin impovarati de griji, nu putem gasi timp pentru a-I inalta lui Dumnezeu suspinurile si lacrimile  noastre? Trebuie sa ne rugam nu doar cu cuvintele rugaciunilor invatate, ci ca din prea-plinul inimii noastre gura sa vorbeasca. Trebuie ca in tacere, din inimile noastre, sa inaltam rugaciuni lui Dumnezeu, asa cum le inalta Sfanta Ana, mama Prorocului Samuel. Ea era stearpa si suferea si se caznea cu nerodirea sa, isi dorea foarte mult sa aiba un copil. Si iata, o data a mers in templul din Ierusalim. Stand in genunchi il ruga pe Dumnezeu sa-i daruiasca un fiu, si I-a fagadu­it ca il va inchina pe acesta Lui. Se ruga fara cuvinte, doar buzele i se miscau incet. Cu toata inima, cu tot sufletul ei inflacarat ravnea spre Dumnezeu si Il ruga, Il ruga neincetat, fara cuvinte, doar cu suspinurile inimii ei.

Asa se ruga si Sfantul Proroc Moise, rugandu-L pe Domnul sa schimbe cumplita pedeapsa a poporului lui Israel care i-a fost pregatita. Tacand, cu toata inima sa inalta rugaciuni lui Dumnezeu. Buzele lui nu se miscau, cum se miscau buzele Sfintei Ana. Iar Domnul i-a spus: De ce strigi catre Mine, Moise? Moise tacea, dar rugaciunea lui inflacarata, rugaciunea fara de cuvinte a inimii se inalta la Dumnezeu ca un suspin dureros, plin de tristete.

Vedeti cum se poate ruga cineva? Esenta rugaciunii este aceea ca toata inima sa fie indreptata catre Dumnezeu in cererile noastre, pentru ca rugaciunea sa fie plina de credinta si de nadejde neinfruntata. Dar oare asa se roaga cei mai multi dintre noi? Nu! Rugaciunea noastra este de obicei doar repeta­rea cuvintelor invatate, si, repetand aceste cuvinte in mod obisnuit, noi nu ne rugam deloc cu duhul, iar cuvintele rugaciunii le pronuntam mecanic, fara sa ne gandim la ceea ce cerem.

Noi singuri nu ne auzim rugaciunile noastre, iar daca noi nu le auzim, atunci cum le poate auzi Dumnezeu?

Dumnezeu nu aude acele rugaciuni care nu-I sunt bineplacute. Dumnezeu respinge acele cereri ale noastre care sunt facute spre raul oamenilor, ca de exemplu atunci cand ne rugam sa-i pedepseasca pe vrajmasii nostri. Cerem deseori si inconstient in rugaciunile noastre lucruri daunatoare apropiatilor nostri, iar Dumnezeu nu indeplineste asemenea rugaciuni. El   n-a indeplinit nici chiar cererea Sfantului Apostol Pavel, care singur spunea ca de trei ori L-a rugat pe Dumnezeu sa fie scapat de urmarirea si de jignirile argintarului rau Alexandru, insa Domnul a refuzat sa-i implineasca aceasta cerere. El i-a spus: Iti este destul harul Meu, fiindca puterea Mea in neputinta se arata.

Cand suntem neputinciosi, atunci suntem tari, atunci avem indraznire ca­tre Dumnezeu. Aceasta trebuie sa tinem minte, ca mereu trebuie sa cerem de la Dumnezeu numai daruri duhovnicesti, si nu ceea ce, in ratacirea noastra, consideram bun pentru noi.

Domnul stie mai bine decat noi ce ne trebuie si ce ne este de folos. El ne da ceea ce meritam. Se intampla, cum vedem si in prezent, ca pedeapsa cade nu pe oameni aparte, ci pe popoare intregi.

Ne rugam cu osardie, in fiecare zi, ca Domnul sa ne miluiasca si sa incetezecumplitele ploi care distrug gradinile si painea. Iar ploile cad fara incetare. Ce inseamna aceasta? Inseamna ca nu avem de ce sa ne rugam, ca Dumnezeu nu ne aude rugaciunile? Nu, nu inseamna aceasta! Dar daca Domnul trimite un dezastru asupra intregului popor, atunci tot poporul trebuie sa-L roage sa-l scape de acesta. Tot poporul trebuie sa procedeze la fel cum au procedat locuitorii vechiului oras Ninive, cand au aflat de la proroc ca orasul lor a fost condamnat de Dumnezeu la pieire. Atunci tot poporul, ca un singur om, s-a rugat si a postit trei zile si trei nopti. Si l-a crutat Domnul, fiindca tot popo­rul s-a rugat cu osardie. Iar in prezent, cand ploile neincetate ne pregatesc o grea nenorocire, sunt multi oare cei care se roaga lui Dumnezeu pentru izba­virea din acest necaz?

Iata, voi sunteti putini aici. Daca e sa comparam numarul celor care se roa­ga cu populatia intregului oras, a intregii regiuni peste care se varsa ploi, se va constata ca doar o mana de oameni se roaga lui Dumnezeu, iar restul nu se roaga deloc.

Cand insa o pedeapsa cumplita a fost data poporului lui Israel pentru in­departarea de Dumnezeu cel adevarat si inchinarea la Astarta si Baalam – robia babilonica si distrugerea Ierusalimului -, iata ce a spus atunci Prorocul Ieremia:

Cutreierati ulitele Ierusalimului, uitati-va, cercetati si cautati prin pietele lui: nu cumva veti gasi vreun om, macar unul, care pazeste dreptatea si cauta adevarul? Caci Eu as cruta Ierusalimul… Tu ii bati si ei nu simt durerea; Tu ii pierzi si ei nu vor sa ia invatatura; si-au facut obrazul mai vartos ca piatra si nu vor sa se intoarca… Fiii tai M-au parasit si se jura pe dumnezei care n-au fiinta. Eu i-am saturat, iar ei au facut desfranare… E cu putinta sa nu pedepsesc aceasta, zice Domnul, si Duhul Meu sa nu se razbune asupra unui popor ca acesta? (Ieremia 5, 1,3,7,9).

Vedeti care este raspunsul? Iata de ce nu inceteaza la noi ploile pentru rugaciunile noastre! Dar noi nu trebuie sa deznadajduim; stim ca, atunci cand Domnul a condamnat la nimicire orasele Sodoma si Gomora si dreptul Avraam a auzit despre aceasta, atunci el a inceput sa-L roage pe Domnul de indu­rare. El Ii spunea Domnului: Oare nu vei cruta aceste orase, daca se vor gasi in ele 50 de drepti? Si Domnul era gata sa le crute. Avraam a continuat sa-L roage: Dar daca se vor gasi 40, 20, chiar si zece drepti, oare ii vei cruta? Domnul era gata, chiar si pentru zece drepti sa crute Sodoma si Gomora. Dar nu s-au gasit nici zece drepti in acele cetati.

Noi, care suntem turma cea mica a lui Hristos, nu putem sa fim oare drepti in fata lui Dumnezeu, nu ar trebui sa avem asemenea merite in fata lui Dumnezeu pentru ca, de dragul dreptatii noastre, Domnul sa crute pe toti, chiar si pe cei care nu I se roaga? Trebuie ca neincetat sa ne rugam, necautand la aceea ca Domnul fara graba ne implineste dorintele noastre.

Nu rareori marii sfinti timp indelungat se rugau ca Dumnezeu sa le indeplineasca o oarecare cerere, indeosebi cand se rugau pentru poporul cel pacatos. Atunci trebuiau sa se roage luni in sir ca Domnul sa miluiasca pe poporul Sau.

Mereu, neincetat trebuie sa ne rugam, amintindu-ne cuvintele lui Hristos:

Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide; fiindca oricine cere primeste si oricine cauta afla si celui ce bate i se va deschide.

Asta trebuie sa retinem: mereu, neincetat trebuie sa batem la usa milostivirii lui Dumnezeu, inaltand rugaciuni nu doar pentru noi, crestinii, ci si pentru cei care niciodata nu se roaga. Si va auzi Domnul rugaciunile noastre si ne va da noua dupa mila Sa nemasurata”.

(Din: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)


Categorii

Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Luca al Crimeei, Vindecarea slabanogului din Capernaum

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

58 Commentarii la “Pilda prietenilor slabanogului: SA NE RUGAM NEINCETAT, CU INDRAZNEALA SI STARUINTA. SA NE RUGAM SI PENTRU CEI CARE NU SE ROAGA!

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Tare frumoasa pilda asta!

    Sunt 4 atitudini foarte diferite aici: a lui Iisus Hristos, a fariseilor si carturarilor, a bolnavului si a prietenilor lui.

    ° Iisus Hristos face ceea ce face Dumnezeu: iubeste, iarta, vindeca, miluieste.

    ° Fariseii si carturarii fac ceea ce stiu ei mai bine – cârcotesc!

    ° Prietenii bolnavului, precum am vazut, fac ceea ce putini ar face azi: risca sa se faca de râs in fata oamenilor pentru prietenul lor. Daca vindecarea prietenului lor nu s-ar face ar fi de râs in fata oamenilor: au urcat pe casa, au desfacut acoperisul, au facut deranj, mizerie, au deranjat multe lucruri si multi oameni.
    Oare câti dintre noi am face acum asta pentru un prieten al nostru? Sau câti dintre noi se pot lauda cu 4 prieteni ca cei aratati?
    Femeia cananeeanca s-a umilit singura in fata multimii! Orbul Bartimeu striga cât putea fara sa ia in seama parerea multimilor: “Fiule al lui David, miluieşte-mă!”!

    ° Bolnavul nu se poate misca deloc, ca altfel ar fi mers poate sprijinit de cineva prin multime. Are credinta mare ca Iisus poate sa-l vindece, sau poate ca prietenii lui au credinta mare si dragoste si mai mare! Nu spun nimic: nici el nici prietenii lui. Dar Domnul vede inlauntrul lor! Si reactioneaza ca atare!

    Sunt 2 puncte de vedere (din ce in ce mai) diferite : uman si divin. Cel mai greu e sa ai puterea sa-l alegi pe cel bun, sa te opui curgerii parerii multimii, sa “te faci de râs” in fata umanului.
    Am observat ca umanul tinde de cele mai multe ori sa se opuna divinului. Daca as face invers decât “zice lumea” – de cele mai multe ori as lua decizia adevarata.

    Slabanogul de la Vitezda nu a avut om – dar a gasit OM. Bolnavul acesta a avut prieteni iar cu ajutorul lor a gasit si OMUL.
    Doamne ajuta-ne sa te gasim!

    Doamne, iarta-ne si ne miluieste!

  2. Indraznesc un cuvant legat de prietenie…
    Nu stiu altii cum sunt dar personal simt un gol legat de lipsa prietenilor.Nu am asemenea slabanogului din evanghelie apropiati care sa ma aduca in fata Mantuitorului cu paralizia mea sufleteasca.Aceasta lipsa de comuniune si comunicare intre ortodoxi am observat-o peste tot sau poate sunt o persoana mai retrasa si vad numai partea goala a paharului.In biserici oamenii participa la slujbe si se intorc acasa si raman la fel de straini.De ce oare?La biserica din satul meu nu sunt tineri care sa vina frecvent.
    Am descoperit pe acest site un numar de aproximativ 10 comentatori care iubesc acest colt de rai si in consecinta trimit comentarii aproape zilnic.Nu ca ar avea ceva important mereu de spus dar se simt ca intr-o familie.Si atunci ma intreb,oare e bine sa nu ne cunoastem,sa nu ne sprijinim?
    Am lansat un apel si nu stiu cat e de intelept.Sper sa nu sune a miscare civica…

  3. cristi_g,
    va raspund eu, ca una ce am multi si buni prieteni. Daca as putea, cu toata dragostea v-as oferi cativa dintre ei. 🙂 Fac precizarea ca ii numesc prieteni pe cei care merg la biserica, se spovedesc si se impartasesc regulat. Ceilalti sunt rude, cunostinte, vecini sau colegi de la locul de munca.
    Nu stiu cum este in biserica din satul dvs, dar in orasul meu, este cam in felul urmator: in jurul preotilor s-au format grupuri de crestini care s-au imprietenit, se ajuta intre ei reciproc, s-au si casatorit tineri din biserica, unii le-au fost nasi, au botezat pruncii, etc.
    Eu nu pot intelege – si daca se poate, astept raspuns, nu numai de la dvs. – cum este posibil sa mergi la aceeasi biserica o perioada de timp si sa nu te imprietenesti cu nimeni?
    Nu pot sa cred ca “oamenii participa la slujba si se intorc acasa si raman la fel de straini”. Oamenii aceia, chiar daca nu isi vorbesc, nu se roaga unii pt altii? Rugandu-se, nu se simt in comuniune??? Cum poti sa te impartasesti din acelasi potir (la propriu) si sa il simti pe celalalt strain?
    Ma iertati, aceasta problema pe care o aveti dvs am vazut ca o mai au si alti crestini, unii chiar au facut propuneri de a se cunoaste intre ei…de a forma comunitati crestine…Eu cred cu tarie ca nu gresesc cand spun ca aceste comunitati crestine este ideal sa se intemeieze in jurul duhovnicului, sau macar cu recomandarea acestuia, care isi cunoaste fii duhovnicesti, altfel se pot isca mari ispite.
    P.S.Nu stiu daca sunt si eu printre cei zece descoperiti de dvs, dar aveti dreptate, eu ma simt aici ca intre prieteni.

  4. @ioana
    “Eu cred cu tarie ca nu gresesc cand spun ca aceste comunitati crestine este ideal sa se intemeieze in jurul duhovnicului, sau macar cu recomandarea acestuia, care isi cunoaste fii duhovnicesti, altfel se pot isca mari ispite”.
    M-am linistit.Este cel mai bine asa.Multumesc pentru raspunsul mangaietor.
    Nu fii modesta,esti printre cei 10…

  5. cristi_g,
    e departe modestia de mine ca cerul de pamant. 🙁
    Domnul sa va dea prieteni – si puterea de a plange cu ei cand vor plange si rabdare sa ii suportati atunci cand va fi nevoie, si dragoste ca sa va bucurti impreuna cu ei cand vor fi fericiti!
    Prietenii sunt o mare binecuvantare, dar prietenia implica multe (responsabilitate, suferinta, etc).
    Doamne ajuta!

  6. Doamna Ioana,

    Din pacate nu peste tot este la fel de bine… Rareori se incheaga astfel de comunitati autentice, fie la oras, fie la sat, de prea multe ori se practica un individualism acerb eclezial si liturgic (desi asta e un oximoron, o contradictie in termeni, in teorie), de prea multe ori nu se coaguleaza mai nimic in jurul preotilor… fiindca nu are cine sa-si dea interesul de altceva decat de fonduri, colecte, ziduri, ziduri, ziduri… Si de mult formalism relational. Din pacate, trebuie sa ne asumam tragedia ca in cele mai multe locuri nu traim precum credem, sau nu in suficient de mare masura… Ne ducem la biserica din datorie, sau doar pentru proriille nevoi, sa zicem. Cultura asta a comuniunii si a intrajutorarii, a familiei duhovnicesti, a fratietatii manifestate concret nu exista la noi… decat prin exceptie. Si, in general, cand au existat “motoare” umane care sa-i dea viata, sa formeze in acest sens. Altfel, suntem deja celebri pentru cat de egoisti, de interesati si de dezbinati suntem. E trist, dar asta e realitatea de foarte multe ori. E enorm de multa singuratate, de multe ori inabusita sau deturnata catre cine stie ce surogate de (falsa) comuniune. Ei, multe sunt de zis… Daca ai binecuvantarea unui preot bun si implicat, e MARE dar! Daca nu… e mai greu… Si nici asa nu e de ajuns in unele locuri. De pilda, ca tanar, pe la tara… rareori ai sansa sa mai gasesti alti congeneri (macar apropiati) prin biserica, unde media de varsta trece de 7 decenii… Si daca gasesti, poate doar canta pe la strana, dupa care vorbeste despre fete, discoteci, motociclete, masini si plecat “afara”. Desigur, se poate si altfel, dar… prea des este si asa.

  7. @admin
    Ma gandeam ca sunt singurul care vad singuratate.Termenul e impropriu caci ai rude,cumetrii…Da,dar acestia ii da Dumnezeu,pe cand prietenii ii faci singur.Nu se pune problema unei comunitati crestine,asa cum arata Ioana,ci a unui nucleu minim care sa impartaseasca aceleasi idei.Nu cred ca descopar eu roata acum.Tot ce stiu e ca maine acest site poate nu va mai fi,nu va mai fi nici Biserica asa cum o stim noi.Atunci ai cui vom fi?

  8. admin,
    multumesc de raspuns. Cum ziceam mai sus, doream un raspuns la nelamurirea mea, nu numai de la cristi_g. Este ceva care chiar ma preocupa, in sensul ca ma mahneste, ma indurereaza.
    Dvs.cunoasteti din comentariile mele si din cat am mai comunicat pe mail situatia mea si stiti ca sunt indreptatita sa sustin ceea ce spun.
    Sunt si eu f dispusa sa va dau dreptate, desi imi este greu.
    Cine merge la biserica din datorie, nu afla decat datoria implinita, nu si prieteni. Pe Hristos, nicidecum.
    Sa ii lasam pe preoti sa faca ziduri si colecte, si noi sa incercam sa ne cunoastem si sa ne ajutam si Domnul va misca si inima preotului dinspre ziduri, spre noi si spre El.
    Va intreb: este vina preotului daca un crestin sta duminica de duminica in acelasi loc in biserica si nu se imprieteneste cu cel de langa el? Credeti ca parintele meu duhovnicesc ne-a luat de mana si a facut prezentarile asa cum se obisnuieste in lume, sau a fost petitoare intre cei tineri?
    In primul rand, poti afla usor numele celui de langa tine cand se impartaseste, si INCEPI PRIN A TE RUGA pt el, apoi, de ziua numelui ii dai un mic dar, ii oferi ajutorul daca afli (cate nu se afla numai stand la rand sa cumperi o lumanare) ca are oarece nevoie…
    Si unde scrie ca cei tineri pot fi prieteni doar cu cei de varsta lor???
    Multe dintre prietenele mele sunt de varsta fiului meu. Altele, de varsta mamei. Si am multi prieteni barbati, casatoriti sau nu…Prietenia in Hristos nu mai este supusa acestor “legi”.
    Dragii mei – iertati formula de adresare – prietenia inseamna sa iesi din tine. Sa dai tu primul, riscand sa nu primesti in schimb decat suferinta. Si riscand, vei reusi, poate. Pana la urma si mantuirea este un risc pe care crestinul si-l asuma constient (pr.Nicolae Steinhardt).
    De ce sa astept sa vina acela sa imi ofere prietenia? Poate si el este tot atat de dornic precum sunt eu sa impartaseasca o bucurie sau sa planga pe umarul cuiva. Hristos a facut primul pas, nu a asteptat sa avem noi initiativa. Sa luam exemplul Sau.
    Si inca ceva important: de obicei, se intampla ca azi sa fim slabanogul care are nevoie sa fie purtat de prieteni iar maine (Hristos asteapta!!!) sa fim cel care poarta pe slabanog. Nimeni nu este mereu slabanog, dupa cum nimeni dintre oameni nu se gaseste intotdeauna in ipostaza celui care poate ajuta.
    Iertati-ma pt lungimea comentariului, si pentru tonul care poate parea prea categoric, si va iert si eu pt ca mi-ati spus “doamna”.
    Cu dragoste, in Hristos!

    P.S. Daca dvs considerati ca pot aparea ispite, nu postati comentariul meu.

  9. cristi_g,
    adevarat ati grait: prietenii ii faci singur. Iata ca ati descoperit roata.
    Ma bucur prieteneste pentru dvs. Sper sa aveti puterea si curajul sa purcedeti la lucru.
    Domnul neindoielnic va va ajuta, nu veti fi chiar singur!

  10. …dumneavoastra, Cristi_G, stiti dar va mai spun si eu ca pentru acel “atunci” se cade a zice astazi si mereu, din tot sufletul nostru :

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/10/01/o-rugaciune-de-care-avem-mare-nevoie-astazi-rugaciunea-pentru-lume-a-cuviosului-paisie-aghioritul/

  11. @cristi_g
    Am avut si eu acelasi sentiment. Pe care l-am impartasit duhovnicului meu. Si am auzit de la el urmatoarele: “Doamne, OM NU AM ca, atunci cand se tulbura apa, sa ma arunce in scaldatoare.” Am plecat acasa fara sa inteleg pe moment. Apoi, in timp am inteles. Sigur ca am Om, am Prieten, am de toate-tot ce imi trebuie, doar ca asteptam sa faca El primul pas, sa-mi arate El intai prietenia si apoi sa raspund eu. Asa a si fost.
    Sentimentul nu a disparut in totalitate, dar i s-a micsorat intensitatea. In schimb s-a marit nadejdea.
    Sa ai pace!

  12. Eu nu pot intelege – si daca se poate, astept raspuns, nu numai de la dvs. – cum este posibil sa mergi la aceeasi biserica o perioada de timp si sa nu te imprietenesti cu nimeni?

    In Bucuresti, cel putin, asa se intampla, cel putin pe unde am fost eu. Cei care se cunosc, se cunosc de obicei din afara bisericii. Pentru a forma prietenii, ar trebui sa participi la activitati comune, care nu prea exista, sau foarte rar. La biserica de obicei lumea vine pentru Slujbe, se miruiesc si pleaca la casele lor. Si pe mine ma necajeste faptul ca nu prea se leaga prietenii la biserica (sau la multe dintre ele). In general in comunitatile mai mari asa se intampla.

    In primul rand, poti afla usor numele celui de langa tine cand se impartaseste, si INCEPI PRIN A TE RUGA pt el, apoi, de ziua numelui ii dai un mic dar, ii oferi ajutorul daca afli (cate nu se afla numai stand la rand sa cumperi o lumanare) ca are oarece nevoie…

    🙂 Asta cu darul merge la putine persoane (cred), intrucat intervin suspiciunile. Adica asa, tam-nisam, vine unul la tine sa iti dea un cadou… prin Bucuresti asa ceva este foarte neobisnuit. Eu nu am aflat nimic niciodata stand la coada la lumanari. Pe aici oamenii nu sunt atat de comunicativi, cu alte cuvinte nu prea exista o cumuniune adevarata. Eu ma minunez de cele ce spui, Ioana, ca exista si asemenea comunicare/comuniune intr-o biserica. Sa fii fericita pentru asta si sa multumesti lui Dumnezeu ca ai parte de asa ceva si de prieteni. Prin Bucuresti, este o mare singuratate in general, cu atat mai mult in cazul crestinilor care frecventeaza biserica. Asa cred. Bine ar fi sa ma insel. Eu, de exemplu, nu am niciun prieten care merge la biserica si e mai cu frica de Dumnezeu, decat cei pe care ii cunosc de pe net. Si ca mine cred ca sunt multi altii.

    Cat priveste “prietenii ii faci singur”, nu e chiar asa. Lucrurile sunt ceva mai complexe. Caci poti sa vrei sa ai, sa incerci aceasta si sa nu ti se raspunda. Cred ca prietenii (adevarati) sunt un dar de la Dumnezeu, si fericesc pe toti cei care au parte de asa ceva. Este o mare alinare si binecuvantare aceasta.

  13. Intradevar,asa cum reiese si din cuvintele acestui mare si iubit Sfant(Luca al Crimeei),CHEIA si MOTORUL vietii noastre de crestini este rugaciunea,dar rugaciunea facuta din toata inima,fiinta si cugetul nostru.Atunci,daca reusim sa facem aceasta si daca,bineinteles,ceea ce-I cerem Domnului este spre folosul nostru(duhovnicesc,desigur)vom vedea cum Domnul,chiar si numai pt cateva clipe de acest fel,grabnic ne va raspunde!Pt ca mai Bun ca El nu este nimeni si pt ca El cunoaste cel mai bine masura noastra,a fiecaruia in parte, si dupa ea ne cere…Dimpotriva ore si luni de rugaciune formala imprastiata,stearpa,vor ramane fara raspuns .Fara raspuns imediat,dar nu fara a fi auzite de Dumnezeu caci, cred eu ,chiar si pt acasta “buna incapatanare” a noastra Domnul ne va ajuta,”rasplatindu-ne” intr-un tarziu,stradania noastra,cu “o picatura de har”ce va rodi,printre altele si clipa de rugaciune adevarata.

  14. In ceea ce priveste schimbul de comentarii dintre cristi_g,ioana si admin,as mai vrea sa spun cate ceva.
    Cred ca ,privind din perspectiva/experienta mea,adevarul este undeva…aproape la mijloc.Aproape ,zic ,pt ca inclina mai mult inspre ceea ce spune admin.Ceea ce descrie Ioana este un caz fericit,dar doar unul,iar ceea ce spune admin,mult mai des se intalneste…Din pacate!M-as bucura sa vina alti comentatori cu marturiile lor si sa ma contrazica!

    La biserica la care merg eu de ani de zile ma simt,de ceva vreme doar(deci nu de la inceput si asta numai din cauza mea,a firii si starii mele duhovnicesti) prietena cu cateva persoane.Unele sunt cele langa care traiesc cot la cot si umar langa umar,timpul Sfintei Liturghii,altele…nici macar atat…Un “Doamne, ajuta”de intampinare,dimineata,din partea acestora imi umple inima de bucurie pt intreaga zi, pt ca simt ca este spus dintr-o inima prietenoasa!Cand apucam sa mai si schimbam cateva vorbe si sa ne impartasim cate un pic din durerile sau bucuriile proprii este de-a dreptul minunat si hrana adevarata pt sufletul meu.De cateva ori,pe cele care-mi sunt cele mai apropiate le-am rugat chiar si ma ajute cu rugaciunea lor si…credeti-ma ca s-a simtit cu adevarat ajutorul!
    Asa ca,Slava lui Dumnezeu SI pt prietenii pe care ni-i da(sau…pe care ne ajuta sa ni-i facem?)

  15. Revin,iertata sa-mi fie indrazneala,cu un exemplu recent.
    Fiul meu cel mare a trecut recent printr-un bac destul de greu si de…” special”si printr-o admitere si mai grea,consider eu,la o facultate din Bucuresti.Si a trecut ,nu oricum, ci…f bine,chiar mai bine decat eu, ca mama, m-am asteptat.Si asta, sunt sigura,si datorita acestor prieteni(-e)de la biserica la care merg …si nu numai…Tuturor,cu sincera prietenie,le multumesc!
    Am sa incerc sa va povestesc cum a fost,de exemplu,in ziua examenului.Mi-am dus fiul pana in fata facultatii si am mers apoi la biserica.Era ziua Sf Ilie…Dar cred ca si de ar fi fost orice alta zi,tot in biserica m-as fi aflat pe parcursul examenului.Am stat de la inceput cu telefonul, dat pe “mut”,bineinteles,langa mine.Proba ar fi trebuit sa se incheie la 11,30 si asteptam, cu sufletul la gura,vesti,incepand cu acea ora,chiar daca era de imaginat ca va mai dura ceva si corectarea testelor(de fapt,fiind de tip grila,numararea punctelot realizate).
    Slujba se terminase, miruitul de asemenea,ne-am luat la revedere,rand pe rand unii de la altii,am refuzat invitatia unei prietene de a pleca impreun a spre casa,cum faceam de multe ori(pt ca simteam nevoia sa fiu acolo cand voi afla vestea,indiferent care ar fi ea…)In cele din urmanemaiavand ce face, m-am indurat sa plec, desi nu stiam inca incotro;spre casa sau spre facultate .I-am zis Domnului sa-mi indrume pasii incotro o vrea El.Era trecut de 13,30.La nici 5 minute suna,in sfarsit, fiu-meu,spunandu-mi ca a terminat si ca a facut un punctaj…mai mare chiar si decat cel pe care eu,in cele mai optimiste sperante,il anticipasem.(A intrat,adica chiar pe locurile de la buget)
    Este greu sa va redau in cuvinte… explozia de bucurie pe care am simtit-o si recunostinta imensa catre Dumnezeu,ca a binevoit ca acest lucru sa se intample.Ca sa ma intelegeti,am sa va spun doar atat:cand ai aceasta reusita dupa doar 3 luni de invatat(zdravan,e adevarat,dar,totusi,doar 3 luni…in timp ce altii,pt acelasi lcru,se pregatesc 2 ani!)nu poti s-o pui decat pe seama ajutorului Domnului si a Maicutei Lui,oricat de serios a muncit respectivul sau..de destept ar fi!Caci si desteptaciunea,oricum,tot de la Domnul a primit-o!
    Ei,si atunci,abia atunci am observat ca in fata mea,la 100 de metri,se aflau, pe drum 2 dintre “doamnele” cele mai iubite de mine,de la biserica.Am inceput atunci sa alerg ca nebuna si, cand eram aproape, ele m-au auzit,s-au intors si le-am impartasit bucuria cu sufletul la gura(si la propriu si la figurat!)Scena care a urmat poate ca ar fi parut caraghioasa si deplasata altora din afara,dar pt mine,ramane inscrisa pe cerul inimii mele,pt vesnicie.Inchipuiti-va doar,3 femei, toate in jurul a 50 de ani,tipand,topaind si imbratisandu-se(sarutandu-se) ziua in amiaza mare,pe strada,in mijlocul…targului!
    Doamne, Iti multumesc,inca o data,pt toate!
    Si va multumesc si voua,dragi frati si PRIETENI,pt ca ati avut rabdarea sa cititi aceasta mult prea lunga marturie.Iertati-ma!

  16. vlad,
    raspunsul dvs pentru cristi_g m-a bucurat foarte mult. Este ceva pe sufletul meu. Eu asta imi doresc: sa simtim ca Hristos ne este de ajuns, sa implineasca El toate nevoile noastre.
    Nu am indraznit sa zic asta, ca sa nu il necajesc pe cristi_g, pentru ca nu stiu in ce situatie se afla dumnealui, ce nevoie are in acest moment/perioada. In fine, aveam nevoie de o confirmare (aici pe site) ca nu sunt singura care gandeste asa.

    Mirela,
    va multumesc mult pentru ca mi-ati raspuns.
    Raspunsul de ieri al adminilor m-a mahnit pana in adancul sufletului. Si nici acum nu mi-am revenit 🙁
    “Cultura asta comuniunii si a intrajutorarii, a familiei duhovnicesti, a fratietatii manifestate concret nu exista la noi decat…prin exceptie”. Deci, e nevoie de o cultura, poate de o intreaga filozofie ca sa traiesti CONCRET crestinismul/fratietatea. Eu credeam ca Hristos le-a simplificat pe toate, nu ca le-a incurcat si mai tare…Cum o fi trait Biserica primara fara Noul Testament doar cu Sf. Liturghie?
    Despre “individualism eclezial si liturgic”, nimic nu pot sa zic, pt ca mintea mea nu pricepe aceasta.
    Vad ca si dvs aveti aceeasi “experienta” din biserica.
    Am citit linkurile pe care ni le-au recomandat, dar din pacate, si acestea (inclusiv comentariile)nu au facut decat sa imi intareasca parerea pe care o aveam. Poate am inteles eu gresit, se poate si asta. Nu sunt omul care sa ramana convins pe viata de ceva ce crede, dar imi pare din ce am citit ca nu eu cred gresit.
    Ca sa nu ma lungesc prea mult, trec la ceva concret. Desigur, cand oferi un cadou, risti sa ti-l tranteasca in cap celalalt 🙂 Daca e o simpla iconita plastefiata care infatiseaza sfantul al carui nume il poarta persoana, nu te expui la un pericol prea mare, totusi. Merita riscul, daca vrei prieteni, nu? Ca doar nu trebuie sa ii cumperi aspirator sau pahare de cristal. Si daca seara te-ai rugat pt persoana respectiva si insotesti “cadoul” cu un zambet SINCER, poate Domnul iti ajuta si acela nu va fi suspicios. 🙂
    “La biserica lumea vine pentru slujbe, se miruiesc si pleaca la casele lor” Aceasta este ideal! Mie asa mi-ar place, ca sa evitam cleveteala.
    Cativa ani, cand mergeam la un schit din afara orasului, prin padure, parintele ne-a sfatuit sa mergeam in grup de trei-patru persoane, dar in rand, distantati, ca sa nu vorbim intre noi. Asa este bine.
    “Eu n-am aflat niciodata nimic stand la coada la lumanari” Si asta e f bine. Inseamna ca in bisericile acelea nimeni nu vorbea. Dar in jurul bisericii? Nici acolo, nimeni nu spune nimic?
    Prietenii sunt o mare binecuvantare, dar cata lepadare de sine trebuie ca sa ii pastrezi, stie doar cine ii are. Daca nu ma credeti pe cuvant, ii puteti intreba pe prietenii mei cat le este de greu cu mine. Dragostea, (ca si intre soti, nu numai intre prieteni) este dar de la Dumnezeu, ceresc, si in conditiile vietii pamantesti se ofileste si moare daca nu ne silim sa ii cream conditiile in care se dezvolta ea cel mai bine.
    Daca nu putem lua exemplu de la Hristos care a avut curajul sa “iasa” din dumnezeirea Sa, sa se coboare din Cer, sa isi asume riscul de a ne avea prieteni, atunci, sa invatam de la copilasii nostri, cat de usor isi fac ei prieteni la locul de joaca, in parc, sau chiar in jurul bisericii.
    “Eu ma minunez Ioana de cele ce spui ca exista asemenea comunicare/comuniune intr-o biserica” Vestea buna este ca nu doar intr-o biserica este asa. Si am constatat in ultimul an de zile ca asa este si in alt oras.
    Nadajduiesc sa nu va fi suparat.

  17. @Ioana,

    Ma bucur sincer de ceea ce spui, si te cred. Insa pe unde merg eu asa ceva se intampla mai rar. Iconite am primit, dar gestul s-a limitat la atat si nu a ascuns intentia unei deschideri sufletesti, ci doar a unei fapte bune, de moment. Legaturile care se pot forma astfel sunt mai degraba unele de moment, cel putin din experienta mea. In jurul bisericii, da, lumea comunica (nu si la biserica unde merg eu), dar de cele mai multe ori tot cei care se cunosc deja intre ei. Sau poate sunt dintre cei care au freceventat ani de zile o biserica. Mie rar mi s-a intamplat sa dau peste persoane deschise spre dialog, conversatiile pe care le-am mai avut s-au rezumat la atat.

    Oricum, eu inteleg ca un prieten e ceva mai mult decat cineva cu care schimbi cateva vorbe in sau la iesirea din biserica, sau te rogi pentru el din marinime (sau datorie) crestineasca. Nu toata lumea este dispusa sa lege o prietenie, in general, oamenii au problemele lor, legarea de noi prietenii nu se regaseste pe lista prioritatilor. Si repet, nu e suficient sa iti doresti, sa fii deschis spre asta, mai trebuie sa si gasesti pe cineva dispus sa lege o prietenie, dar aici pot intervini mai multe, idei, afinitati, valori comune. Caci cine se aseamana se aduna. Si aici e mai greu, sa afli persoane cu care sa gandeasca ca tine.

  18. Mirela,
    daca nici despre cei care participa la Sf. Liturghie in aceeasi biserica nu se poate spune ca se aduna pentru ca se aseamana, eu nu mai am cuvinte.
    Am spus mai sus ce inteleg eu prin prietenie: sa plangi cu celalalt cand el are o suferinta chiar daca tu esti bine merci, sa te bucuri cu el cand tu esti efectiv la pamant, etc. Intr-un cuvant, lepadarea, uitarea de sine. Jertfa. Si mai concret: sa renunt la o bluza noua daca daca APROAPELE, cel din biserica nu are bani de medicamente.
    Daca cineva isi doreste prietenii dupa idei, afinitati, preocupari comune, apoi acelea nu se gasesc in biserica ci la club, la locul de munca, etc. Eu, in prostia mea credeam ca “afinitatea” crestinilor este Hristos si in numele Lui se pot lega prietenii indiferent de cele pe care le enumerati dvs.
    Ca pe lista de prioritati a oamenilor este sau nu este legarea de prietenii, nu stiu. Sa il intrebam pe cristi_g, pt ca dumnealui a adus subiectul in discutie. 🙂 Personal, merg la biserica doar ca sa ma unesc cu Hristos. Legarea de prietenii a fost ceva suplimentar, un “bonus” de la Domnul.
    De multe ori i-am multumit lui Dumnezeu pentru prietenii pe care mi i-a dat, dar au fost si momente cand as fi vrut sa nu ii am. Cel mai adesea, atunci cand treceau prin mari necazuri si ma durea sufletul pentru ei…
    Sa ma iertati toti, va rog, si admini si ceilalti. Va scriu acestea plangand si daca ati fi acum impreuna cu mine, as ingenunchia in fata voastra rugandu-va sa va “imprieteniti” in Hristos cu cei din bisericile unde mergeti, REAL, CONCRET. Nu pe internet ne mantuim, ci in biserica.

    magda.s,
    daca vedeam cele descrise de dvs, as fi considerat ca e ceva frumos si firesc.
    Parintele Sofronie zice ca sfintenia este smerenie, firesc, frumos (ceva de genul acesta, oricum).

  19. @Ioana,

    daca nici despre cei care participa la Sf. Liturghie in aceeasi biserica nu se poate spune ca se aduna pentru ca se aseamana, eu nu mai am cuvinte.

    Da, se parca ca vorbim despre lucruri usor diferite. Crestini ortodocsi care participa la viata bisericii sunt multi, foarte multi. Si da, ne leaga Hristos e adevarat. Insa nu toti suntem sfinti, ne uneste Hristos, dar sa nu uitam totusi ca ne despart PATIMI pe care le avem fiecare, mai mult sau mai putin. Acestea ne sunt punctele slabe… ce bine ar fi sa putem sa iubim pe toti la fel de mult… Spunem ca iubim, dar oare o facem toti? Eu vreau, dar nu pot tot timpul. Si vorba Parintelui Arsenie Papacioc, macar sa reusim sa nu uram, si adaug, macar sa nu ne facem dusmani…

    Am spus mai sus ce inteleg eu prin prietenie: sa plangi cu celalalt cand el are o suferinta chiar daca tu esti bine merci, sa te bucuri cu el cand tu esti efectiv la pamant, etc. Intr-un cuvant, lepadarea, uitarea de sine. Jertfa. Si mai concret: sa renunt la o bluza noua daca daca APROAPELE, cel din biserica nu are bani de medicamente.

    Da, asta ar fi idealul. Dar inainte sa plangi pt el, sau sa te bucuri cu el, sa te jerfesti pt el trebuie sa il cunosti… Bine, eu nu ma refeream la aproapele in general, ci pur si simplu la un prieten pe care sa il ai aproape de tine, caruia sa i te poti confesa, care sa te poata sprijini la necaz, si invers, cum ai spus, sa ii poti da tu ajutorul atunci cand acesta are nevoie. Asadar, mai intai trebuie sa existe (personalizat). Pentru oameni, in general, te poti ruga, pentru lume… dar e altceva, nu despre aceasta era vorba, sau nu la aceasta m-am referit eu. Sunt mai multe categorii de prieteni. Asa despre toti putem spune ca suntem frati, dar nu toti sunt alaturi de noi.

    Daca cineva isi doreste prietenii dupa idei, afinitati, preocupari comune, apoi acelea nu se gasesc in biserica ci la club, la locul de munca, etc. Eu, in prostia mea credeam ca “afinitatea” crestinilor este Hristos si in numele Lui se pot lega prietenii indiferent de cele pe care le enumerati dvs.

    Nu este totusi chiar asa, nu oriunde ii poti gasi, chiar este nevoie sa existe ceva in comun. Aveti dreptate ca in numele lui Hristos e suficient sa legi prietenii. Eu ma gandeam pur si simplu la nivel practic, social, asa am vazut ca stau lucrurile. Oricum, o minima empatie reciproca e necesar sa existe. Teoretic, iubirea ar trebui sa inlocuiasca orice fel de afinitate, insa aceasta daca am fi si unii dintre noi mai avansati duhovniceste.

    Am remarcat in aceste randuri si o oaresce intepatura, imi cer iertare daca am indraznit sa spun ce gandesc, ofensandu-va cu aceasta gandire mai putin duhovniceasca. Nu ca sa va contrazic in niciun caz :(. Eu sunt mai incepatoare, mai am mult pana a ajunge sa simt asa cum simt unii ca dvs. (Va vorbesc acum la pers.2 pl, pt ca v-ati adresat cu aceasta formula. As fi preferat adresarea la pers.2 singular, pt ca nu induce o distantare, dar cum doriti, sper doar sa nu va supar.)

    Personal, merg la biserica doar ca sa ma unesc cu Hristos.

    Daca am remarcat si eu ca si cristi, ce se intampla in unele biserici, faptul ca oamenii nu prea formeaza o comuniune, nu inseamna ca eu sau altii cum e cristi, nu mergem la biserica pentru Hristos. Acum si eu m-am intristat citind ce ati scris, n-as fi vrut sa va supar. Oricum, inaite de prieteni, principalul este sa ne doara sufletul in primul rand pentru pacatele noastre pe care sa le plangem, si Dumnezeu ne va milui, ne va ajuta, ne va fi alaturi.

    Cu simpatie si respect.

  20. Mirela,
    eu nu am fost ofensata si nici dvs nu trebuie sa fiti suparata. Asta ar fi o copilarie.
    Dupa cuvantul Evangheliei, din pilda slabanogului este clar ca trebuie sa avem prieteni credinciosi. Unde si cum ii gasim este intre noi si Dumnezeu.

    Aveti dreptate, vorbim despre lucruri diferite. Dvs. – voi 🙂 – va staduiti sa imi aratati realitatea, eu ma incapatanez sa privesc Adevarul. Sunt doua lucruri total diferite. Realitatea este marea involburata – a acestei vieti- Adevarul este Iisus, care merge pe apa.

    Domnul sa va binecuvinteze nevointa postului!

    P.S. Spuneti-mi Ioana, e f bine asa 🙂

  21. 1. Sa nu uitam, pe cat se poate, nici unul dintre noi, nici de…

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/05/cine-ma-va-duce-la-cetatea-intarita/

    • “Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufera impreuna cu cel ce nu-l are isi pastreaza darul prin impreuna patimire; iar cel mandru si-l va pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei“.
    • “Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea”.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/05/14/duminica-slabanogului-de-la-vitezda-de-ce-suferinta-de-ce-boala-cum-sa-il-ajutam-pe-cel-care-sufera-ne-raspunde-parintele-arsenie-muscalu-audio/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/06/dreptul-iov-si-prietenii-sai/

    2. Fara a vedea si a ne tine mintea cat mai lucid in iadul realitatii, nici nu putem nadajdui cum se cuvine in Adevar, asa am citit/ascultat, cel putin, ca ne invata Cuviosii Sofronie si Rafail Noica. Lucrurile acestea nu pot fi separate, fara a risca un idealism iluzoriu si o mai dificila intelegere a neputintei si slabiciunii celui care nu traieste inca la masura mea. De unde riscul fie de a fi dezamagit la un moment dat, cand ma lovesc de… realitatea slabiciunii lui care nu corespunde asteptarilor mele inalte, fie riscul de a-i vorbi de sus, moraliza, ironiza, si, mai ales, de a nu putea suferi impreuna cu el, de a nu-l putea intelege si compatimi (fara condescendenta). Parintele Arsenie Boca: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca”.

    Apropo de asta, imi aminteam de un titlu de carte aparuta la un moment dat in Occident, titlu care il fascina pe p. Nicolae Steinhardt: “NUMAI PENTRU PACATOSI”. 🙂

    3. Prietenia sau inrudirea duhovniceasca nu sunt totuna cu datoria de a implini porunca iubirii fata de fiecare semen. Ar fi gresit sa folosim termenul de prietenie in mod prea usor, prea general. Prietenia adevarata si duovniceasca este extrem de greu de gasit si de pastrat. Si cere reciprocitate si, da, un mod de gandire si traire cat mai afin. Desigur, si aici exista grade si grade.

    Despre acestea am incercat sa scriem sau sa transcriem aici cate ceva:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/29/sfintii-trei-mari-dascali-ai-lumii-si-ierarhi-vasile-grigorie-si-ioan-taina-prieteniei-sau-zidul-intarit-al-unimii-in-hristos-versus-taina-dezbinarii/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/30/cuviosul-paisie-despre-folosul-ce-se-dobandeste-dintr-o-prietenie-duhovniceasca-si-despre-vatamarea-mediilor-si-tovarasiilor-lumesti/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/10/31/prietenia-duhovniceasca-de-pr-marc-antoine-costa-de-beauregard/

  22. admin, (numai pt dvs)
    Asta cu titlul cartii “NUMAI PT PACATOSI” vi se potriveste mai bine decat mie 🙂 🙂 🙂 Nu eu, ci dvs vedeti la altii lipsa de cautari duhovnicesti! 😉

  23. @ Ioana:

    Da, ni se potriveste noua cel mai bine, tocmai asta si spuneam. Cine are cautari duhovnicesti se vede si se crede pe sine foarte pacatos si se framanta, cauta ajutor, simte nevoia de partasie, nu-si este siesi suficient, nu se simte “sanatos” si multumit. Cine nu are astfel de cautari se presupune ca si le-a rezolvat (asa isi inchipuie cel putin) sau nu il intereseaza, oricum, este mult prea “drept” pentru a se mai cobori la nivelul celor cu tot felul de cautari, nevoi, lupte. Poate trece la alte lucruri mai “importante”, precum cele de care am dat exemplu, sau multe altele… Mai ales in sezonul estival 🙂 Noi sau Cristi G., de pila, am impresia ca tot niste pacatosi nemultumiti de sine si nelinistiti in sensul bun cautam sau… am cautat si am gasit.

  24. @ioana
    Daca ar fi sa ne uitam la cati comentatori au raspuns apelului meu,vom vedea ca am pe undeva dreptate.Vorbeam mai sus de cifra 10.Mantuitorul poate intreba si astazi:”Dar cei 8 unde sunt?”
    Abordezi din alta perspectiva subiectul pentru ca esti probabil o fire deschisa si relatiile cu cei din jur se stabilesc in mod spontan.Dar noi vorbim aici de o prietenie cu totul speciala…
    As cita in acest sens doua observatii ale administratorului:
    “Ar fi gresit sa folosim termenul de prietenie in mod prea usor, prea general. Prietenia adevarata si duovniceasca este extrem de greu de gasit si de pastrat. Si cere reciprocitate si, da, un mod de gandire si traire cat mai afin”.
    “Cultura asta a comuniunii si a intrajutorarii, a familiei duhovnicesti, a fratietatii manifestate concret nu exista la noi… decat prin exceptie”.

  25. Dar daca am zis ca e numai pt dvs, de ce ati facut publi?
    Nu mai stim nici de gluma acum?

  26. @ Ioana:

    Iertati-ne, nu ni s-a parut a fi ceva secret si a fost un prilej pentru a lamuri o idee pe care tineam sa o explicam si ratasem celelalte prilejuri (comentarii).

  27. Prietenul la nevoie se cunoaste. La nevoia ta! Capata mult mai multa stralucire daca pe lânga greul tau este si el la greu si totusi te ajuta!

    Nu poti tu sa-i faci pe alti sa iti fie prieteni, poti doar sa fii tu prieten cu ei!

    In multe situatii in relatia dintre “prieteni” e ca la piata: eu las un pic de aici, tu faci cealalta… (Câteodata se intâmpla asta si in familie.)
    Dar când in momente de lipsa si foame celalalt spune: “Manânca tu – ca mie nu mi-e foame!” atunci se vede cine e el cu adevarat. Un prieten adevarat te ajuta dezinteresat si nestiut, se roaga mereu pentru tine daca altceva nu poate sa faca!

    In relatia cu Dumnezeu insa e altfel. Nu astepti niciodata rasplata pentru ceea ce faci bun (doar esti dator sa faci astfel!). In schimb, in ceea ce priveste relatia cu cei din jur, faci fara sa astepti nimic, dimpotriva – refuzi rasplata umana si astepti rasplata de la Dumnezeu (doar L-ai facut “dator”).

    Eram la un moment dat in Franta (la Nantes!) pentru o perioada mai lunga. Mi s-a facut brusc dor de biserica si de Dumnezeu. Am intrat intr-o biserica sa ma rog, iar preotul de acolo (catolic) a venit spre mine foarte jovial si binevoitor si a intrat in vorba cu mine (a vazut ca sunt strain de parohie). M-a intrebat daca sunt singur “acolo”. Fara sa ma gândesc am raspuns: “Nu – cu Dumnezeu”.
    NU suntem NICIODATA singuri, dar prin ispita asta a singuratatii trebuie sa trecem cu totii. Ne-a aratat asta Iisus pe Golgota!

    P.S. Dupa ce ai simtit OMUL incerci sa fugi de om.

    Doamne, iarta-ne si ne miluieste!

  28. @admin,

    Prietenia adevarata si duohvniceasca este extrem de greu de gasit si de pastrat. Si cere reciprocitate si, da, un mod de gandire si traire cat mai afin.

    Intr-adevar, la acest gen de asemanare ma refeream, si la o potrivire de caracter. In general caracterele frumoase se inteleg, insa din cauza patimilor fiecaruia, toti avem cate un defect care ne desparte de unul sau de altul. Este deci necesara si aceasta potrivire de fire intr-o relatie de prietenie mai apropiata. De aceea spuneam ca cine se aseamana se aduna (instinctiv). Si daca ar fi sa dau exemplu Sfintilor, caci multi dintre cei care au trait in aceleasi timpuri si nu prea departati unii de ceilalti, cu totii aveau iubire duhovniceasca unii fata de altii, intelegere si comunicare, dar m-as referi mai degraba la acel gen de prietenie care s-a legat intre Sf.Vasile cel Mare si Sf. Grigorie Teologul.

    @cristi_g,

    “Tot ce stiu e ca maine acest site poate nu va mai fi,nu va mai fi nici Biserica asa cum o stim noi.Atunci ai cui vom fi?” Si eu m-am intrebat aceasta de mai multe ori.
    A cunoaste si a tine legatura cu oameni care au preocupari comune (duhovnicesti in cazul de fata) este sau ar fi o binecuvantare si o bucurie pentru oricine (deci si pt mine).

    @calin,

    “NU suntem NICIODATA singuri, dar prin ispita asta a singuratatii trebuie sa trecem cu totii. Ne-a aratat asta Iisus pe Golgota!” – asa este, si totusi deseori simtim nevoia unei prezente fizice. Nu stiu daca “trebuie” neaparat. Exista doua pareri diferite, unii care zic sa ne mantuim singuri, altii care sunt de parere inversa, ca nu ne mantuim singuri, ci impreuna cu ceilalti. Sunt cateva intamplari in Pateric, cand unora li se dadea pentru a se mantui (dintre nevoitori) cate un suflet, un om alaturi de care sa se mantuiasca prin indurarea neputintelor aceluia, ca prin rabdare si sacrificiu pentru celalat sa primeasca cununa mantuirii. Cred ca depinde de la caz la caz. Sau poate pentru cei mai puternici sau care pot duce aceasta greutate le este dat sa treaca prin singuratate.

    Sa nu uitam insa, cum spuneam mai sus, ca daca vegehem asupra noastra, ne ferim de pacate, plangem pentru ele si ne rugam, Dumnezeu va auzi rugaciunile noastre, ne va da ceea ce avem nevoie (neinsemnand ca noi nu trebuie sa facem nimic, dar ni se vor descoperi oportunitati). De aceea inainte de a ne dori orice (prieteni si nu numai), sau in paralel cu acestea, sa avem grija de pocainta noastra, si sa tinem mereu legatura cu El.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate