Predica PS Sebastian al Slatinei la vindecarea slabanogului din Capernaum. II PURTAM PE CEILALTI IN SUFLETELE NOASTRE? NE PASA DE SUFLETELE LOR?

“Vazand credinta lor…”

VINDECAREA SLABANOGULUI DIN CAPERNAUM SAU DESPRE CUM IMBOLNAVESTE PACATUL TRUPUL

“Dreptmaritori crestini, in evanghelia de astazi Mantuitorul Hristos, intrand intr-o casa din Capernaum, vindeca un paralizat. Patru oameni il aduc pe o targa, iar El, vazand credinta lor, i-a zis aceluia: „Indrazneste, fiule! Iertate sunt pacatele tale!” Apoi urmeaza arhicunoscuta contestare din partea iudeilor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate ierta pacatele fara numai unul Dumnezeu?” (Mc. 2, 7) Domnul Hristos, insa, nu intra in disputa cu ei. Le arata numai semnul puterii Sale: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta.” Ca sa inteleaga cu totii „ca putere are Fiul Omului pe pamant a ierta pacatele”, a tamaduit pe paralizat chiar in fata lor.

Iubiti credinciosi,

Trei lucruri as vrea sa subliniem astazi, plecand de la aceasta pericopa evanghelica. Intai, faptul ca, vazand credinta celor patru, a tamaduit Hristos pe paralizat. Ce inseamna aceasta? Aceasta ne incurajeaza pe noi sa credem ca putem cere de la Dumnezeu iertare de pacate, sanatate, implinirea bunelor cereri etc, si pentru cei ce nu sunt, pentru un motiv sau altul, impreuna cu noi la rugaciune: pentru cei de acasa, pentru cei aflati in nevoi, pentru cei din spitale, pentru cei din inchisori, pentru cei care nu pot sau nu vor sa vina cu noi la biserica. Putem sa purtam in sufletele noastre pe cei dragi ai nostri, vii sau adormiti, si sa-i „aducem” macar in felul acesta la altar, cerand Bisericii sa se roage pentru ei: pentru cei care nu pot, pentru cei care nu stiu si pentru cei care nu vor sa se roage.

Evanghelia de astazi ne incredinteaza ca, daca vom avea putina dragoste fata de aproapele si ne va pasa de sufletul lui, putem sa-l aducem chiar si in felul acesta inaintea lui Dumnezeu, iar El, care cauta spre noi cu atata iubire si ne asculta cu atata rabdare, priveste cu bunavointa spre rugaciunile noastre pentru ceilalti. Daca ar cauta Domnul numai la vrednicia faptelor, nu s-ar mai mantui nimeni, insa El cauta si la gandul nostru cel bun si la intentia noastra frumoasa, asa cum a cautat si la intentia si la credinta celor patru care l-au adus astazi pe paralizat. A primit gandul lor frumos, a cautat la jertfa lor si a ascultat rugaciunea lor tainica pe cand il purtau cu speranta pe targa. S-a aratat Dumnezeu „impresionat” de dorinta lor sfanta si n-a mai pretins paralizatului nimic, ci i-a zis doar: „Iertate sunt pacatele tale!”

Al doilea lucru demn de evidentiat in evanghelia de astazi ar putea fi sintetizat in zicala populara: „unde dai si unde crapa”. Cei patru l-au adus pe bolnav si, probabil, cei de fata se asteptau fie ca Mantuitorul sa faca cine stie ce preparate din plante sau medicamente si sa se aplece asupra lui ca un doctor asupra bolnavului, fie sa poarte cu paralizatul un dialog despre credinta si vrednicia lui, ca o conditie a vindecarii. Ce a facut insa Hristos, spre surprinderea tuturor, si chiar a noastra?

S-a adresat paralizatului astfel: „Iertate sunt pacatele tale!” Ce inseamna aceasta? Simplu! Bolnavul paralizase din cauza pacatelor lui. Era paralizat trupeste, pentru pacatele sale, probabil sufletesti. Iata ce legatura teribila exista intre suflet si trup! Iata ce mult conteaza sanatatea sufletului pentru trup! Vechii spuneau: „mens sana in corpore sano” (minte sanatoasa in corp sanatos), iar noi am zice, adaptand aceasta zicere la evanghelia de astazi: „suflet pacatos in trup neputincios”. Minunea savarsita astazi de Hristos ne atrage atentia ca noi nu suntem numai trupuri. Nu suntem doar ceea ce se vede, indeobste, ci suntem fiinte intregi, cu trupuri, dar si cu suflete, iar o sanatate precara a sufletului, constand in pacate nemarturisite, deci neiertate si netamaduite, poate aduce pana si suferinta fizica — paralizie in cazul slabanogului de astazi.

Asadar, sa avem grija si de sufletul nostru, dupa cum avem grija de trup — pe care il spalam, il curatim si il imbracam, fara insa a exagera ca doamnele, in special, care se vopsesc si se sulemenesc, intr-o incercare disperata parca de a-L corija pe Dumnezeu Care, draga Doamne, n-ar fi fost destul de inspirat atunci cand a creat femeia! Avem si fata de suflet la fel de multe datorii, ca fata de trup, daca nu cumva mai multe… Dupa cum, atunci cand ne imbolnavim, mergem la doctor, primim medicamente si cautam sa respectam cat mai strict prescriptiile medicale, asa trebuie sa procedam si cu sufletul din noi, obstructionat, de multe ori, de un trup care, parca, se voieste din ce in ce mai „independent” fata de suflet. Tot asa ar trebui sa alergam si la „Doctorul sufletelor noastre” si la duhovnic, pentru a ne ingriji „ranile” noastre sufletesti, caci altfel se distruge echilibrul sfant dintre suflet si trup, componente create de Dumnezeu ca sa traiasca impreuna in armonie, sa se completeze unul pe celalalt si impreuna sa duca o viata sfanta, iar nu sa se imbolnaveasca reciproc.

In fine, al treilea lucru care merita subliniat astazi este faptul ca toate duminicile din luna aceasta sunt consacrate unor vindecari. Am avut, acum doua duminici, vindecarea slugii sutasului din Capernaum, duminica trecuta vindecarea celor doi demonizati din Gadara, astazi s-a citit despre vindecarea paralizatului din Capernaum, iar duminica viitoare vom asculta evanghelia privind vindecarea a doi orbi si un mut. Tot atatea prilejuri pentru noi sa ne intrebam, pe de o parte, cum de au fost oamenii din vremea Mantuitorului atat de necredinciosi si de invartosati la inima ca, desi martori ai atator minuni, sa nu creada, totusi, in El? Sa-L considere, pana la urma, un mincinos si un profet fals, si sa-L rastigneasca pe cruce? Sau, altceva! Ne putem intreba, potrivit logicii omului de astazi: cum de nu „a abuzat” Mantuitorul Hristos de aceasta putere a facerii de minuni? Poate tindem sa credem, cei mai multi dintre noi, ca daca Domnul ar fi facut minuni in fiecare ceas, la fiecare pas, in fiecare cetate, pretutindeni, ar fi inteles necredinciosul iudeu din vremea Sa ca are de-a face cu Dumnezeu si nu L-ar mai fi dat la moarte!…

Mantuitorul Hristos, insa, a savarsit minunile pe care le cunoastem cu totii doar in situatiile in care se impunea sa fie infaptuite acestea. Asa, spre exemplu, a inviat pe fiica lui Iair la staruinta si credinta parintelui ei [Lc. 8, 41-56], iar pe fiul vaduvei din Nain de mila mamei care plangea nemangaiata (Lc. 7, 12-14) si, in general, savarsea minuni la solicitarea celor care sufereau sau il rugau, dar nu a abuzat niciodata de acestea. De ce oare, de vreme ce un calcul simplu — dar „ieftin” si fals — ne-ar putea determina sa credem ca minunile multe i-ar fi asigurat „succesul sigur” lui Hristos? Ei bine, Domnul n-a abuzat de darul acesta al facerii de minuni ca sa ne invete, in primul rand, pe noi, smerenia. Apoi, sa ne atraga atentia ca darurile si calitatile nu trebuie „afisate” sau „aruncate porcilor” (Mt. 7,6), ci pastrate cu sfintenie si discretie, asa cum isi pastreaza cineva bunurile sale cele mai de pret ca sa nu-i fie furate. Tot asa si darurile spirituale si insusirile cele frumoase, daruite noua de Dumnezeu, trebuie sa le folosim cu multa intelepciune si discretie, ca nu cumva afisandu-le sau laudandu-ne cu ele, diavolul ori lumea sa le smulga de la noi.

Dragii mei,

Asa trebuie sa fie si viata noastra in Hristos! Sa-i purtam permanent in inimile noastre, in rugaciune sfanta, si pe ceilalti — pentru ca Dumnezeu nu ne-a creat ca indivizi egoisti, ci pentru relatie de iubire cu El si cu aproa­pele — facandu-ne, astfel, datoria de buni crestini fata de El si fata de toti cei din jurul nostru!

Apoi, sa luam aminte ca nu suntem numai trup, ci sa dam si sufletului atentia si importanta spirituala care i se cuvin, si acestea toate intru smerenie, discretie sfanta si frica de Dumnezeu. Sa ne binecuvinteze Domnul, asadar, ca aceste adevaruri si invataturi sa le punem la inima si in practica vietii noastre, ca sa fim credinciosi adevarati, asa cum ne-a dat pilda El Insusi: intru smerenie si discretie, intru sfintenie si slujire deplina in viata aceasta si in viata de dincolo, Amin!”

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Legaturi: