PILDA SFANTULUI APOSTOL PAVEL: Cine mai arde pentru mantuirea fratilor? Cine vrea in mod sincer sa cunoasca adevarul, sa faca voia lui Dumnezeu?

29-06-2012 Sublinieri

Va recomandam si:

***

ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS, “TAINA MANTUIRII”:

Omilia I

Omul pe deplin unificat in numele lui Iisus Hristos

“De astazi intram in capitolul al X-lea al Epis­tolei catre Romani. Iar acesta este dintre cele mai importante capitole. Scrie Apostolul Pavel:

Fratilor, bunavointa inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu, pentru Israel, este spre mantuire. Caci le marturisesc ca au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara cunostinta. Deoarece, necunoscand drep­tatea lui Dumnezeu si cautand sa statorniceasca dreptatea lor, dreptatii lui Dumnezeu ei nu s-au supus. Caci sfarsitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede. (10, 1-4)

Sa vedem pana aici, iar daca avem vreme o sa parcurgem mai mult din text.

Apostolul Pavel adreseaza aceasta epistola cres­tinilor din Roma, pe care ii numeste aici frati, ca si in alte locuri. Si, intr-un fel, dupa toate cate a spus in capitolele precedente si in special in al IX-lea, isi arata si mai inflacarat simtirea sa. Fiindca Apos­tolul Pavel nu este un vorbitor rigid, care vorbeste pur si simplu despre teologie si comunica unele adevaruri, ci toate acestea izvorasc din inima lui.

Dupa cum stiti, crestinul este crestin adevarat atunci cand a ajuns la un anumit nivel duhovnicesc, adica atunci cand in inima lui traieste cu adevarat Hristos si este cu adevarat renascut si are inlauntrul sau Duhul lui Dumnezeu, atunci cand omul este pe deplin unificat. In acest stadiu vorbeste omul deplin. Un om al lui Dumnezeu, adica un sfant, nu vorbeste niciodata doar ratio­nal, ci si cu inima, cu intreaga lui fiinta.

Dupa cum am spus si altadata, ceea ce au su­bliniat in mod special Parintii neptici pe parcursul intregii jumatati a secolului al XIV-lea, avand drept corifeu pe Sfantul Grigorie Palama, este aceea ca cineva trebuie sa ajunga la aceasta unificare che­mand numele lui Hristos in inima sa; adica acolo, in pomenirea numele lui Hristos sa fie angajata si mintea omului, sa fie si inima lui si, fireste, si partea lui cugetatoare. Si, dupa cum spune Sfantul Grigorie Palama,

„cand cele trei devin una“, adica sufletul in intregime – care este constituit din cele trei parti: intelegatoare, rationala si iubitoare, min­tea, ratiunea si inima – ajunge sa uneasca aceste trei parti, cand, prin urmare, omul atinge aceasta unificare, invocand numele lui Hristos, insa fara a amesteca cele trei parti – adica puterea iubitoare ramane iubitoare, cea cugetatoare ramane cugeta­toare, iar cea rationala, rationala, asadar cand „cele trei devin una, iar una ramane trei, atunci ti se va arata Sfanta Treime”1,

atunci ai inlauntrul tau harul Sfantului Duh, Il ai inlauntrul tau pe Hristos, ai inlauntrul tau Sfanta Treime si devii omul lui Dumnezeu si vorbesti ca atare. Nu vorbeste doar ratiunea ta, nu doar pronunti cuvinte, ci participa si inima ta; si atunci, fireste, prin tine vorbeste Hristos.

Trebuie sa luam aminte la aceasta si sa nu cre­dem ca am ajuns la o astfel de masura sau ca am savarsit cumva o astfel de lucrare inlauntrul nostru. Aceasta se vadeste imediat. De pilda, omul care nu are smerenie, evlavie si frica de Dumnezeu, care se considera stapan, ca si cand le face si le desface pe toate, le taie si le coase, care are o indrazneala in intelesul rau al cuvantului, acest om nu este unificat. Este cu neputinta ca inima sa fie impre­una cu mintea, in numele lui Iisus Hristos, cum am zis, iar omul sa ramana nesmerit, egoist, fara frica de Dumnezeu si fara cainta in sufletul sau. Este cu neputinta! Iar aceasta, oricat ai incerca sa ascunzi, oricat ai incerca sa pari de diferit, se vede imediat, daca s-a produs sau nu in inima. Si chiar daca zici ca esti crestin in privinta celorlalte, nu ai nicio legatura cu esenta vietii crestine.

Toti sfintii au fost si sunt asa (unificati), si cu atat mai mult apostolii. Prin urmare, Sfantul Pavel nu doar teologhiseste aici, asa cum putem auzi azi pe cineva sustinand cu tarie ca teologhiseste despre Hristos, fara sa aiba totusi o legatura cu Hristos, fara sa aiba macar o urma a vreunei astfel de stari care sa arate ca este prezent in el Duhul lui Dumnezeu care sfinteste sufletul omului. Asadar, in mod special apostolii – si Apostolul Pavel, ca un om sfant al lui Dumnezeu, nu teologhiseste pur si simplu, nici nu face exces de zel, ci inlauntrul inimii sale simte durere, dor, exista aceasta flacara, si de aceea ii si numeste frati. Nu este doar o formula de adresare.

Poti folosi astfel de apelative si ele sa aiba un ton neutru, indiferent. Tot asa precum un om, daca este rigid, poate sa nu-ti inspire sa i te adresezi. Exista un alt duh in a te adresa cuiva cu „draga Gheorghe” sau „frate Gheorghe“. Si nu faci asta, desigur, ca sa il iei in ras, nici ca sa-i faci un bine sau sa-l pacalesti, ci pur si simplu iti vine firesc. Una este aceasta si altceva este sa-i vorbesti si sa nu-ti vina din interior pornirea sa-i spui fie macar si un „domnule” – „domnule Gheorghe, domnule Vasile, doamna cutare“. Exista, desigur, situatii in care cineva nu se adreseaza cu apelative. Pentru un anumit motiv, uneori nu se cade sa folosim apelative, insa adresarea trebuie sa fie atat de calda incat sa tina loc si de apelative.

Dorinta Apostolului, mantuirea lui Israel

Fratilor, zice aici Apostolul, bunavointa inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu, pentru Israel, este spre mantuire.

Dorinta puternica a inimii mele, ceea ce doreste inima mea, intreaga dorire a inimii mele, toata aceasta deschidere a mea catre Dumnezeu, ruga­ciunea mea si cererea mea catre Dumnezeu este sa fie calauzit Israel spre mantuire.

Sa luam aminte la acestea. Noi putem sa vor­bim despre cineva, dar sa-l si respingem mai mult sau mai putin, inlauntrul nostru, ca si cand l-am judeca, l-am respinge. Apostolul Pavel graieste aici intreg adevarul legat de Israel. Nu ascunde ade­varul, si vorbeste si cu durere in suflet. Tot ceea ce spune spune cu suferinta, o spune privind la frati si in acelasi timp referindu-se la adevarul care mantuieste. Unde se va ajunge daca arati ca-l iubesti pe celalalt, daca esti prietenul lui si ii vorbesti din inima, dar totusi nu spui adevarul? Si aici nu e vorba ca dezvalui un adevar oarecare. Si politicienii de astazi spun: „Sa spunem adevarul, sa spunem adevarul”. Nu inteleg la ce se refera. In orice caz, nu este acel adevar despre care vorbim aici. Aici este vorba despre a marturisi adevarul care il mantuieste pe om. Unde s-ar fi ajuns daca Apostolul Pavel ar fi simtit fata de compatriotii sai israeliteni bunavointa, dragoste, dor, suferinta, dar nu le-ar fi spus adevarul si i-ar fi lasat in intuneric, ceea ce ar fi dus la pieirea sufletelor lor?

Zice asadar aici: fratilor, dorinta puternica a inimii mele, care ar bucura pe deplin inima mea si rugaciunea mea catre Dumnezeu, este sa fie Israel mantuit. Nu am alt scop. Si pe acestea nu le spune ca sa-i castige pe compatrioti, ca sa-i aiba drepti aliati, cum facem noi adesea si suntem de rasul lumii. Aici problema sta in faptul ca o sa-si piarda sufletul, ca nu se vor mantui, daca nu cu­nosc adevarul, daca nu il aud. De aceea Apostolul arde pentru mantuirea lor.

Taina adanca a suferintei omenesti

Fiti cu luare aminte! De cate ori ne aratam interesul pentru ceilalti si suferim pentru ei, dar totusi nu ardem pentru mantuirea lor? Vi se pare straniu? Sa zicem ca vizitam un bolnav pe patul de suferinta sau auzim despre el si il compati­mim, ne pare rau si poate ne si rugam pentru el sa se vindece. Dar cat ne pasa, oare, daca acest om este pe calea mantuirii, daca se va mantui? Si se poate ca de multe ori acest lucru sa depinda de atitudinea pe care o luam noi, de ceea ce vom spune. Oare nu putem face altceva? Sa ne rugam, adica, lui Dumnezeu, dar sa auda Dumnezeu ca, impreuna cu ceilalti, ne pasa de mantuirea aces­tui om, ne pasa ca el sa se mantuiasca.

Este un lucru sigur ca trebuie sa mergi sa vizitezi un bolnav, sau sa fii incredintat ca are medicamente sau bilet sa se intoarca acasa, cand iese din spital. Sunt bune toate aceste lucruri, nu sunt rele. Dar in zilele noastre problema cea mare nu este ca lipsesc acestea, de vreme ce, mai mult sau mai putin, toti sunt asigurati. Cine nu are medicamente sau bilet sa se intoarca acasa sau cine nu are pe cineva de-al lui care sa-l viziteze? Este sugestiv faptul ca si noi, crestinii, ca si cei care cred ca sunt mai buni, ne purtam ca si cum nu am vrea sa vedem adevarul, intregul adevar, sa ne inspiram din tot ceea ce ne inconjoara si sa facem ceea ce trebuie sa facem. Adica, asa cum spuneam altadata, aduceti-va aminte ca Dumnezeu poate preveni imbolnavirea cuiva si ii poate vindeca pe toti bolnavii. Nu poate? Cum putem spune asa ceva?! Suntem mai iubitori de oameni noi cei care nu avem putere?

Si ca sa intelegem mai bine acest lucru, daca va aduceti aminte, spuneam ca, daca cineva dintre noi ar fi avut putere sa vindece bolnavii, si-ar fi aratat iubirea lui de oameni prin faptul ca ar fi trecut pe la toate spitalele si pe la toate clinicile si i-ar fi vindecat pe toti. Dumnezeu insa, Domnul nostru, are puterea sa o faca si nu o face. Prin urmare, problema noastra nu este sa-l vindeci pe celalalt. Da, inteleg sa-l mangai, in suferinta, sa-i tii companie, ca sa-i usurezi incercarea prin care trece, sa-i dai ceva material, care ii lipseste. Insa problema este o taina mare si adanca: Dumnezeu, fiind Dumnezeu, il lasa pe om sa sufere, deoarece omul a ajuns sa se imbolnaveasca prin atitudinea si faptele sale. Insa Dumnezeu este Dumnezeu, il mustra pe om, dar nu este nemilostiv, nici nu face cum facem noi cand poate uneori spunem: „Asa-i trebuie! O sa-i arat eu!Nu, Dumnezeu este numai iubire! Iar daca lasa pe cineva sa se imbolnaveasca, este spre binele lui. Ne gandim la acest lucru? Adica, s-a imbolnavit omul si il doare; vrea, nu vrea, o sa treaca prin toate, ca sa iasa pana la urma binele pe care il vrea Dumnezeu. Ne pasa de acest lucru, ne preocupam de el, facem o rugaciune si il ajutam in aceasta directie, asa incat sa se foloseasca de boala lui, sa iasa sfintit de acolo, si daca ii este dat sa lase lumea aceasta, atat de mare sa-i fie pocainta, intoarcerea si comuniunea cu Dumnezeu incat sa se mantuiasca? Nu ne preocupa foarte mult aceasta problema si nu ne intereseaza prea mult. De vreme ce de toate cele­lalte oamenii nu au atat de mare nevoie astazi, ar fi de dorit, in zilele noastre, sa existe o astfel de pronie asa incat, cata vreme Dumnezeu vrea ca fiecarui om sa-i fie de folos sa patimeasca, sa de­venim madulare ale Sale, sa avem folos fie dintr-o boala, fie din diferite greutati, fie din alte accidente.

Dar sa ne intoarcem la tema noastra. In text, Apostolul Pavel spune crestinilor Romei:

Fratilor, dorinta mea puternica si bunavointa inimii mele si toata rugaciunea mea catre Dumnezeu este sa se mantuiasca Israel, poporul cel ales, sa nu ramana toti acesti oameni in afara mantuirii. Nu scriu si nu spun acest lucru pentru un alt motiv, la fel si faptul ca acum nu sunt in vreun fel cu ei, ci il ur­mez pe Hristos, dar nu inseamna ca nu imi pasa de mantuirea lor. Ba, dimpotriva, inlauntrul meu este aceasta dorinta puternica sa se mantuiasca Israel si toata rugaciunea mea este pentru a se mantui Israel“.

O constatare cutremuratoare, in care inaintam odata cu textul. Caci le marturisesc ca au ravna pentru Dumnezeu, dar nu dupa cu­nostinta“. Vreau sa spun, vreau sa dau marturie, spune – in intelesul ca Apostolul Pavel era iudeu si le cunostea pe toate ale lor, dar cred ca in special intelege ca nu-i era necunoscut modul in care gan­deau si actionau. Avea acces la cultura lor. Nu era de alt neam, ci, fiind evreu el insusi, isi cunostea compatriotii si vedea, constata si putea sa dea marturie, adica sa spuna tot adevarul referitor la aceasta tema.

Dau marturie, vorbesc dupa adevar despre po­porul ales, despre israeliteni, despre iudei” – zice, ca au ravna catre Dumnezeu dar nu dupa cunostinta. Nu sunt, adica, atei, necredinciosi sau indiferenti. Nici nu fac anumite lucruri pur si simplu din obicei. Au ravna catre Dumnezeu. Si cand Apostolul Pavel a pornit ca Saul din Ierusalim spre Damasc, ca sa-i aresteze pe crestini si sa-i aduca legati in Ierusalim, a facut-o cu ravna, dar nu dupa cunostinta. El credea ca aceasta este vointa lui Dumnezeu si ca, facand aceasta, se oferea pe sine intreg in slujba lui Dumnezeu, si nu stia deloc ca atunci cand mergea sa prigoneasca si sa-i aresteze pe crestini, Il prigo­nea pe Insusi Dumnezeu. Pentru ca Hristos este Dumnezeu si, prigonindu-i pe crestini, Il prigonea pe Hristos. Asa cum i-a si spus cand se apropia de Damasc: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?2

Ravna catre Dumnezeu au, dar fara cunostinta. Au ravna, cred cu ravna, cred – am spune aici – si cu fanatism, isi fac jertfele, zi si noapte sunt acolo in templu, dar nu dupa cunostinta, ci dupa nestiinta. Se duc de rapa ravna si efortul si jertfa pe care le fac oamenii cu o astfel de ravna, fara cunostinta. Problema nu este numai ca un om sa fie activ si sa faca fel de fel de lucruri, ci sa lucreze dupa voia lui Dumnezeu, dupa poruncile Lui, inspirat de Dumnezeu.

O marturie cutremuratoare: „Nu fac voia mea”

Aduceti-va aminte ceea ce am spus, si reiese iarasi din cuvintele Domnului, din Evanghelia Sa: ca oricat de bun ar fi un lucru facut de cineva, daca nu este dupa voia lui Dumnezeu, este ravna fara cunostinta. Nu sta in picioare ceea ce credem noi, anume ca, de vreme ce ceea ce facem este ceva bun, prin urmare se face in concordanta cu vointa lui Dumnezeu. Nu este asa! Altfel nu ar fi spus Hristos: Nu fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis?3. Este oare posibil ca vreodata Hristos, ca Om, sa fi facut ceva rau? Tot asa cum, in ru­gaciunea Sa din gradina Ghetsimani, voia Lui este sa nu fie rastignit, sa nu moara – si era cel mai sfant lucru pe care ar fi putut sa-l ceara un om fara de pacat, cum era Hristos, care era fara de pacat si ca Om. Un om pacatos ar putea foarte usor sa spuna: eu sunt un astfel de om si merit acestea, asa cum spune si talharul pe cruce: Noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre4.

In gradina Ghetsimani, (si aici se vede mai bine ca Hristos a fost Om adevarat, si nu parelnic), ca om fara de pacat, asupra caruia moartea nu are nici o putere, Hristos spune: Parinte, daca este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta, dar nu cum voiesc Eu, ci cum voiesti Tu5. Am putea pre­supune ca Hristos ar fi putut sa staruie in acest lucru, sa zica, adica: nu sunt pacatos si nu e drept sa mor. Accentuam acest lucru fiindca de multe ori omul obisnuit face acest lucru, crezand ca se agata de ceea ce e drept si corect. Ar fi putut sa staruie Hristos, de vreme ce era fara de pacat, de vreme ce este Fiul lui Dumnezeu. Totusi, nu face asta. O spune la inceput, ca sa-Si arate voia ome­neasca, dreptatea pe care o are, ca sa Se arate om adevarat, dar imediat adauga: nu asa cum voiesc Eu, ci Tu. Si s-a facut in definitiv ceea ce a vrut Tatal cel ceresc. De aceea spunea si repeta Domnul: Nu fac voia Mea, ci voia Tatalui care M-a trimis“. Cine esti tu care spui: „Iata, ceea ce fac este bun“? Este de acord Dumnezeu, accepta acest lu­cru, de vreme ce, in definitiv, oricat de buna ar fi voia, aceasta este voia ta? Ar putea cineva sa faca metanii fara sir si sa nu fie deloc bine primite in fata lui Dumnezeu. Si ne referim la cel ce le face in ascuns, nu la cel care le face sa-l vada altii! Excludem aceasta situatie. Poate sa le faca des, asa, singur, ca sa-si satisfaca sinele, ca sa poata sa se bazeze pe virtutea lui si sa se indreptateasca pe sine, iar Dumnezeu sa nu le primeasca si sa spuna: ce sa fac cu ele? Eu am nevoie de metaniile tale? Inima ta o vreau, vointa ta sa asculte de vointa Mea, vreau tot sinele tau, vreau ascultarea ta. Nu vreau doar metanii si nici orice alte lucruri.

Ignoranta vinovata

Se poate asadar sa aiba cineva ravna pentru Dumnezeu. Iar aici Apostolul Pavel se refera si la situatia sa, atunci cand a mers in Damasc, crezand ca ceea ce facea era placut inaintea lui Dumnezeu. Si totusi, nu era deloc. Tot asa poate oricine sa aiba o astfel de ravna fata de Dumnezeu. Apostolul Pavel zice ca au ravna catre Dumnezeu, dar nu dupa cunostinta – fara cunostinta cea adevarata, asa cum e tradus. Totusi, in continuare spune: nestiind dreptatea lui Dumnezeu. Acest nestiind nu are intelesul ca nu stiau. Nu! Nu stiau fiindca, in cele din urma, nu voiau sa stie. Cineva poate ra­mane in ignoranta fiindca e limitat in cunoastere, nu stie. Dar poti ramane in ignoranta in legatura cu aceste teme si pentru ca nu vrei sa le cunosti.

Apostolul Pavel se duce ca Saul, cu aceasta ravna, sa faca ceea ce face, ceea ce i se spusese sa faca. Dar fiindca in adancul lui vrea sa cunoasca adevarul lui Dumnezeu, de aceea si Dumnezeu intervine in mod special si i Se arata pe cale: Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti?

Ziceam si altadata ca Dumnezeu, Domnul nos­tru, va da fiecaruia ceea ce ii trebuie. Dumnezeu stie daca avem dispozitia sa cunoastem adevarul, insa daca ramai in ignoranta nu ramai fiindca nu ti S-a aratat degraba Dumnezeu, ca si Apostolului Pavel, ca sa te indrume. Daca ramai in ignoranta nu ramai pentru ca asa s-au intamplat lucrurile sau fiindca te-a neglijat cineva, ci pentru ca nu ai o dorinta mai adanca sa cunosti voia lui Dumnezeu. Poti sa ai ravna si sa faci diverse lucruri, dar nu au nicio valoare, fiindca ravna ta nu este dupa cunostinta.

Noi toti cei care suntem aici o sa plecam cu totul schimbati, ca dintr-un inceput care are o continuare, daca stam in fata lui Dumnezeu cu sinceritate si cu cinste. Fiindca avem minte si putem pricepe aceste lucruri, putem sa credem si ne putem determina sinele sa ia atitudinea corecta, sa se plaseze corect si sa doreasca dupa dreptate. Dumnezeu asta asteapta si indata va veni sa ajute, daca ai indrazneala sa-i spui cele de taina ale tale:

Dumnezeul meu, de atatia ani pretind ca sunt crestin, dar vad ca am fost crestin atat cat nu ma fortau imprejurarile sa ies din confortul meu, sa ies din voia mea, sa renunt la viata pe care o traiam in lume. Hristoase al meu, vad clar ca niciodata nu am fost inaintea ta asa cum vrei Tu, niciodata nu m-am apropiat de tine cum ai fi vrut Tu, nicio­data nu am avut adevarata comuniune cu Tine, niciodata nu am crezut cu adevarat in Tine, nu m-am dat Tie. In adancul meu niciodata nu am vrut sa faci in sufletul meu ceea ce vrei sa faci ca un Dumnezeu, niciodata nu Ti-am dat aceasta libertate. Niciodata! Totusi, acum ma ofer Tie, Doamne, si ma incredintez Tie, si iti dau inima mea, dupa cum ai zis Tu: “Da-Mi Mie, fiule, inima ta”6. Orice s-ar intampla, sa faci din mine ceea ce voiesti Tu. Sa-mi dai si cunoastere, si dragostea Ta, bucuria Ta, luminarea Ta si sa ma faci omul Tau. Iar eu voi face voia Ta, ca sa nu mai fiu ca cel care are ravna, dar fara cunostinta, ci sa ascult de Tine si sa Te urmez, orice mi s-ar intampla.”

Sa rupem legaturile din radacina: Ce voi face, Doamne”?7

Luati aminte! Daca vrem sa cercetam adanc in inima noastra si sa fim sinceri, vom descoperi cateva legaturi greu de inlaturat, care ne leaga de lucruri diferite si pe care nu am vrea sa le taiem sub niciun chip, ca sa ne daruim lui Hristos. Si zicem: „Da, dar…” si mai pastram una sau alta dintre aceste legaturi. Atunci, de unde vrem sa ne aflam izbavirea sufletului? Cum vrem sa devenim ai lui Hristos, cand vrem sa fim propriii nostri sta­pani? Si esti legat si fara sa vrei. Asa pare dintr-un anumit unghi. Exista insa si suflete care sunt ne­voite a fi legate, intr-un mod bolnavicios. Dar daca cineva ia aminte la lucruri, va vedea ca din pricina neindraznelii, a fricii, a lasitatii, a iubirii de sine si a oricarui alt lucru pastreaza aceste legaturi si le ascunde. Nu le tai tu; Hristos le va taia. Spune-I sa le taie, daca tu nu poti.

Cineva are un buboi, sa zicem, si, are nevoie sa-l deschida, ca sa se scurga tot puroiul de acolo. Nu are curaj, si atunci ofera aceasta libertate de actiune doctorului. Ati vazut ca in anumite situa­tii doctorii nu actioneaza daca nu-si da acordul bolnavul sau o ruda de-a lui. Si imediat ce primeste acordul, actioneaza. Iar el stie sa taie, sa duca la bun sfarsit aceasta interventie si sa-l faca pe pa­cient sanatos din nou. Dar cine il lasa, cine ii da acordul? Daca nu poti altceva, macar spune-i Domnului: «Doamne, taie fara sa-Ti para rau».

Hristos trimite la Biserica

Dar, ca sa ramanem aproape de lucruri si sa nu se rataceasca iarasi omul, sa spunem ca in Biserica exista o anumita metoda de a taia aceste legaturi, fiindca nu e de ajuns sa zicem: „Hristoase al meu, taie-le!” Nu este exclus, adica, sa ne spuna Hristos ceea ce i-a spus si Apostolului Pavel. Caci, daca i-a spus lui, cu atat mai mult poate sa ne spuna noua. Si ce i-a zis cand s-a intamplat acel lucru minunat si i s-a aratat: „Saule, Saule, pentru ce ma prigonesti? Greu iti este sa lovesti in tepusa!“, iar Saul, Apostolul Pavel, il intreaba in cele din urma: „Ce sa fac, Doamne?. Iar Hristos i-a raspuns: „Du-te la Damasc si iti vor spune acolo ce sa faci“. Deci Hristos l-a adus treptat exact in acest moment in care sa intrebe „ce sa fac?” si apoi il lasa. Asta asteapta Dumnezeu sa auda.

Daca ne e permis sa spunem asa, pe diverse cai Dumnezeu te ghideaza, desigur, daca ai si o constiinta, ca si pe Apostolul Pavel, spre adancul pe care l-a vrut de fapt, iar Domnul gaseste o cale de a te intalni. Finalmente, oricine ajunge la acest moment sa intrebe „ce sa fac?”.

Am spus-o si altadata si as vrea sa luam aminte: noi, cu mintea noastra, crezandu-ne des­tepti, afirmam multe despre acest subiect, fie in­spirati de protestanti, fie din alt motiv. Dar, iata, Hristos Insusi vorbeste cu Apostolul Pavel, fara ca acesta sa se astepte, intervine intr-un mod cu totul special. Si avem cateva astfel de situatii in istoria Bisericii. Dincolo de acestea, nu-i spune Hristos: „Asa vei face“, ci il trimite la Biserica: „Du-te in Damasc si acolo iti vor spune ce sa faci“. Iar acolo era un preot. Si nu era unul dintre cei doi­sprezece Apostoli. Si nu este intamplator ca nu-i spune Hristos, de pilda, sa se intoarca in Ierusa­lim, unde putea sa-i gaseasca pe Apostoli, care aveau sa-i spuna ce sa faca.

Biserica este Hristos. Intreaga biserica este Hristos: apostolii, episcopii, toti clericii, credinciosii. Iar Biserica a aparut si s-a instituit asa cum a randuit Hristos – s-a infiintat prin lucrarea Duhului Sfant – si a fost organizata pana la ultima ei celula. De aceea, nu-l trimite pe Apostolul Pavel la ceilalti Apostoli, in Ierusalim, desi ar fi putut sa faca asta, ci il trimite la un preot, care era in biserica, si nu altundeva, sub directa ocarmuire a Apostolilor. Iar in clipa in care se duce la el, e ca si cand s-ar fi dus la Apostoli. E ca si cand s-ar fi dus la intreaga Biserica.

Du-te – i-a zis Domnul lui Saul – la Damasc si acolo iti vor spune ce sa faci“. Si se duce acolo Apostolul Pavel, fara sa stie detalii. E nevoie, deci, sa se straduiasca omul un pic in cele omenesti. Hristos manifesta aceeasi purtare de grija si cand ii spune lui Anania: „Stii? Asta si asta“. Iar Anania pe de-o parte este pe deplin slujitorul Domnului, iar pe de alta parte este si om si, instiintat fiind de motivul pentru care venise Saul, ii zice: „Dar, Doamne, eu am auzit ca acest om a venit aici sa-i prinda pe toti si…“. „Asa era, dar acum nu mai este asa. Du-te, deci, sa-l gasesti in cutare loc“. Ceea ce s-a si intamplat.

Apostolul Pavel se afla deja in Damasc. Acolo unde-i spusese Domnul ca i se va spune ce sa faca. Pe cine trebuia deci sa gaseasca? S-a dus asadar Anania si l-a gasit, l-a catehizat si l-a botezat, l-a facut crestin8 si a devenit marele Apostol.

Ca sa incheiem – si vom continua duminica vii­toare -, Apostolul Pavel a vrut in adancul sufletului sau sa-L cunoasca pe Hristos, iar Acesta a gasit calea sa fie cunoscut de Pavel si sa devina al Lui. Si, mai ales, sa devina cel dintai dintre Apostoli, dupa Unul, dupa Hristos. Iar acestui Apostol ii este datoare a-i multumi intreaga Biserica si mai ales noi, de vreme ce a venit si aici in Tesalonic, si in Grecia.

Sa ne nelinistim

Daca vrei cu adevarat, in adancul inimii tale, sa cunosti adevarul, se va gasi o cale prin care sa ti-l arate Dumnezeu. Daca trece vremea si nu-l afli, sa te nelinistesti. Inseamna ca nu ai inca atitudi­nea corecta inaintea lui Dumnezeu, nu esti dispus, chiar cu riscul propriei vieti, sa te daruiesti lui Hristos, ca sa-ti arate adevarul si sa-ti mantuiasca sufletul. Poti sa faci diverse lucruri, uneori bune, uneori mai putin importante, si sa para ca ai ravna, dar nu dupa cunostinta, si astfel sa se primejduiasca mantuirea sufletului tau.

Nadajduim ca noua sa nu ni se intample asa, ci sa ne mantuim toti. Ia ganditi-va, sa se sfar­seasca lumea intreaga – care oricum o data se va sfarsi – si sa fim cu totii in cer!”

***

1 Vezi Sf. Grigorie Palama, Despre rugaciune si curatirea inimii, cap.II, Filocalia, vol.IV, Ed. Astir, 1976, p.132: „Atunci cand unimea mintii se face triada, ramanand unime, se uneste cu Monada triadica tearhica, inchizand orice intrare a ratacirii si fiind mai presus decat orice trup si decat aceasta lume si stapanitorul ei”.

2 Fapte 9, 4.

3 Ioan 6, 38

4 Luca23, 41

5 Matei 56, 29

6 Proverbe 23, 26.

7 Fapte 22, 10

Vezi, de acelasi autor, si:

***

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “PILDA SFANTULUI APOSTOL PAVEL: Cine mai arde pentru mantuirea fratilor? Cine vrea in mod sincer sa cunoasca adevarul, sa faca voia lui Dumnezeu?

  1. Pingback: Lectiile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel: CHEILE POCAINTEI SI SABIA CUVANTULUI. PIATRA SI VASUL ALES - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Despre dragostea desavarsita vorbeste mult Sf.Apostol Pavel in epistolele sale avad ca scop indreptarea noastra.Ne arata ca aceasta porunca este data fara exceptie,pentru toate categoriile si ca de fapt este o datorie si nu o favoare.Dragostea o datoram fratelui nostru pentru inrudirea duhovniceasca ce o avem cu el
    si implicit in aceasta porunca se implineste toata legea:sa nu ucizi,sa nu savarsesti adulter,sa nu furi,sa nu marturisesti stramb,sa nu poftest…..si orice alta porunca ar mai fi se cuprinde in acest cuvant:”Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”,(cu masura egala!?)iar daca aceasta lipseste ,apoi cu nimic nu ne va folosi cea dintai.Dragostea catre aproapele pe o parte ne tine departe de rele,iar pe de alta parte lucreaza faptele bune:blandetea,indelunga rabdare,bunatatea,nobletea,tote izvoarele Sfantului Duh.
    Dar oare cine ne va desparti pe noi
    de iubirea Lui Hristos?Necazurile,sau goliciunea(sufleteasca)sau nevoia sau scarba?(fiecare cuvand avand in sine mii de feluri de ispite) sau in alt loc spune:”Caci sunt incredintat ca nici moatea,nici viata ,nici ingerii,nici stapanirile,nici cele de acum,nici cele ce vor fi,nici puterile,nici inaltimea,nici adancul si nicio alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de Dragostea lui Dumnezeu,cea Intru Hristos Iisus,Domnul nostru “.
    Sfantul Apostol Pavel, cand vorbeste de dragostea desavarsita a Domnului Hristos,ne arata ca nu conteneste a se ingriji de noi si nu Se multumeste cu Sfanta Sa Jertfa,ci,”Care si mijloceste pentru noi”si “Care este dea dreapta Lui Dumneze”. Marete lucruri spune aici!Dar noi nu le stim,fiindca nici nu avem o astfel de dragoste.

  3. @Adriana ,

    Poti citi la Sf.Maxim despre dragostea desavarsita.

    Il gasesti in Filocalia 2 si 3 .

    E la indemana noastra.

    O mica schita(nu neaparat din filocalie) :

    Sf.Maxim ne spune ca fericit este omul care poate sa iubeasca pt tot omul la fel.

    Dragostea desavarsita nu poate fi obtinuta in afara despatimirii.

    Sf.MAxim era constient ca ceea ce spunea este o masura inalta si atunci ne recomanda ca macar sa nu uram.

    Acum, multi stiu de la Sf.Isaac Sirul faptul ca nu pot castiga dragostea de oameni CEI CE IUBESC LUMEA.

    Sau – ca sa continuam cu Sf.Maxim – nu vom putea sa nu ne uram aproapele daca NU DISPRETUIM LUCRURILE LUMII.

  4. “Poti sa faci diverse lucruri, uneori bune, uneori mai putin importante, si sa para ca ai ravna, dar nu dupa cunostinta, si astfel sa se primejduiasca mantuirea sufletului tau.” – Sa luam aminte!

    “Domnul nos­tru, va da fiecaruia ceea ce ii trebuie(…) Prin urmare, problema noastra nu este sa-l vindeci pe celalalt. Da, inteleg sa-l mangai, in suferinta, sa-i tii companie, ca sa-i usurezi incercarea prin care trece, sa-i dai ceva material, care ii lipseste. Insa problema este o taina mare si adanca: Dumnezeu, fiind Dumnezeu, il lasa pe om sa sufere, deoarece omul a ajuns sa se imbolnaveasca prin atitudinea si faptele sale(…) Nu, Dumnezeu este numai iubire! Iar daca lasa pe cineva sa se imbolnaveasca, este spre binele lui. Ne gandim la acest lucru? Adica, s-a imbolnavit omul si il doare; vrea, nu vrea, o sa treaca prin toate, ca sa iasa pana la urma binele pe care il vrea Dumnezeu. Ne pasa de acest lucru, ne preocupam de el, facem o rugaciune si il ajutam in aceasta directie, asa incat SA SE FOLOSEASCA de boala lui, SA IASA SFINTIT de acolo, si daca ii este dat SA LASE LUMEA aceasta, atat de MARE SA-I FIE POCAINTA , intoarcerea si comuniunea cu Dumnezeu incat SA SE MANTUIASCA? Nu ne preocupa foarte mult aceasta problema si nu ne intereseaza prea mult. De vreme ce de toate cele­lalte oamenii nu au atat de mare nevoie astazi, ar fi de dorit, in zilele noastre, sa existe o astfel de pronie asa incat, cata vreme Dumnezeu vrea ca fiecarui om sa-i fie de folos sa patimeasca, sa de­venim madulare ale Sale, sa avem folos fie dintr-o boala, fie din diferite greutati, fie din alte accidente.” – Asa sa ne ajute Dumnezeu!

  5. Dă-mi dragoste Doamne Iisuse
    Ca să ascult de sfinţii tăi
    Ce-au scris cu viaţa lor credinţa
    Ca să’nvăţ lupta de la ei.

    Să simt că-mi port pe umeri crucea
    Şi caznele despătimirii
    C’ascult şi că-s în duh cu dânşii
    Pe sfântul drum al mântuirii.

    Lăuntrul meu să simtă’n luptă
    Că fac şi eu acelaşi drum,
    (Că pocăinţa mi-l confirmă)
    Şi că trăiesc ceia ce spun.

    Să nu-mi las mintea să adune
    O netrăită cunoştinţă
    (Spre-a m’arăta vrednic în vorbe)
    Care nu–mi vin din pocăinţă.

    Să nu silesc pe nimeni Doamne
    Să poarte jugul pocăinţei
    Dacă nu vrea s’adune roade
    (Ci doar ,,cuvintele credinţei’’)

    Dar să nu las învăţătura
    Greşită sau falsificată
    (Spusă “deştept”, cu viclenie)
    Când se pretinde’adevărată.

    Iar tot ce eu am spus în public
    Ajută-mi Doamne să trăiesc
    Ca nu prin propriile-mi vorbe
    La chinuri să mă osândesc.

    Dă să-mi cunosc nevrednicia
    Din ce-am promis şi n’am făcut
    De la botez şi până astăzi,
    (Din orice dor de început).

    Să plâng că nu-mi cunosc adâncul,
    Că trupul nu mi-l’am supus,
    Că nu simt milă pentru semeni
    Şi nu-s smerit deloc Iisus.

    Că mare-i cursa înşelării
    Când nu suntem profund smeriţi.
    (Când credem după mintea noastră)
    Şi na’ascultăm sfinţii părinţi.

  6. Va multumesc fratilor pentru recomandari,inca nu am avut timp sa ma uit prin ele,dar maine cu siguranta le voi citi;este un subiect care imi place in mod deosebit.Am avut multe de invatat aici,nu stiu ce m-as fi facut fara voi!
    Contributia mea este nesemnificativa,cu multe greseli si plagiatura dar o fac de dragul de a fi impreuna cu voi,cu fratii mei intru Hristos.Sa ma iertati de fiecare data cand scriu,de multe ori nu stiu ce scriu de la oboseala si boala.Iertati!

  7. Pingback: “TAINA MANTUIRII”: PREDAREA IN MANA LUI DUMNEZEU. “Sistemul” indreptatirilor nu lasa loc harului lui Dumnezeu. Sa daramam idolul din noi! -
  8. Pingback: Arhim. Simeon Kraiopoulos: PREDICA LA SFANTA ANA. Sa punem inceput nasterii in dureri a lui Dumnezeu in noi -
  9. Pingback: TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -
  10. Pingback: CU CE CREDINTA SI NADEJDE SA VENIM LA TAINA SFANTULUI MASLU? Predica Parintelui Simeon Kraiopoulos -
  11. Pingback: TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie? -
  12. Pingback: DUMINICA SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Parintele Petroniu Tanase si Arhim. Simeon Kraiopoulos despre RUGACIUNEA MINTII, VEDEREA LUMINII NECREATE SI TRAIREA VIETII LUI DUMNEZEU -
  13. Pingback: GHETSIMANI – limanul “cel mai sigur pentru pacatosul zdrobit, pentru cel revoltat de necaz, de povara, de deznadejde, de frica…” -
  14. Pingback: Gustari duhovnicesti satioase, pline de miez si sarate cu har din OSPATUL CUVINTELOR SI VIETII SFANTULUI APOSTOL PAVEL: “Le astampara foamea cu paine cereasca” -
  15. Pingback: VIATA SI MUCENICIA SFINTILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL - Recomandari
  16. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  17. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!” -
  18. Pingback: SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL si DUMINICA A TREIA DUPA RUSALII (“despre grijile vietii”). Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu. Pr. Marian Vild (video) la “Biblia in istorie” -
  19. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE… NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: CADEREA CETATII SFINTE: Predici ale Parintelui Simeon Kraiopoulos despre SENSUL DUHOVNICESC AL CUCERIRII CONSTANTINOPOLULUI: “Cu Dumnezeu nu este de gluma! Sa nu ne astupam urechile, fratii mei!” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni” | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: SFANTUL APOSTOL PAVEL SI IUBIREA “NEBUNA” CARE SE GOLESTE DE SINE. Riscul jertfelnic de a promova binele si de a vorbi in apararea celui calomniat, intr-o epoca a barfei generale, in care se scoate in evidenta numai raul | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: CUVINTE INSUFLETITOARE la SARBATOAREA SFINTILOR PETRU SI PAVEL, marii ravnitori si iubitori de Dumnezeu si apostolii TRANSFORMATI DE HRISTOS, inaintemergatorii nostri pe “drumul intoarcerii catre inima lui Dumnezeu” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate