POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii?

1-08-2012 Sublinieri

Cititi si:

***

Parintele Ioan Buliga despre POST SI TACERE

Despre post

Sfintii Parinti ne spun ca pentru cei ce vor sa se mantuiasca, postul si rugaciunea sunt precum doua aripi la o pasare ce zboara. Cu rugaciunea fara infranare nu facem nimic, la fel cum nu facem nimic cu infranarea fara rugaciune,  caci fara infranare suntem cuprinsi de patimi, si rugaciunea ar fi cum am cere ceva ce nu vrem (căci fiind plini de patimi, ce altceva putem cere decat sa scapam de ele, sau ce sens ar avea sa cerem altceva?), iar fara rugaciune nu mai avem legatura cu Dumnezeu, si atunci infranarea nu mai are sens.

Ca si in alte cazuri insa, problema apare atunci cand nu stim ce inseamna rugaciunea si postul. Despre rugaciune am mai vorbit si in alte locuri, si am pus „punctul pe i”, cand am spus ca a te uita la televizor nu inseamna ca te rogi, ba se poate ca pacatuiesti smintind si pe altii. Daca este sa vorbim despre postul din zilele noastre, sigur ca majoritatea dintre noi stim invataturile clasice, si postim de carne, lapte si branza, in zilele randuite de biserica, insa sunt nevoit sa ma repet, ca o randuiala este foarte folositoare pentru incepatori, pentru a se obisnui sa posteasca, insa cu trecerea timpului trebuie sa avem o infranare permanenta, nu neaparat mancand permanent de post, ci este vorba de un control al trupului si o permanenta stare de usurare a lui pentru a-l feri de zburdarea spre pacat, pentru a-l smeri, dar si pentru a fi intr-o permanenta stare de rugaciune, deoarece atunci cand te imbuibi, nu te mai poti ruga.

Astfel, asa cum bine se stie, trebuie ca in fiecare zi sa ne infranam si sa ne ferim sa mancam mult fara niciun folos. Pentru aceasta, si efortul fizic trebuia redus, si avantajul este ca in locul efortului fizic avem timp pentru suflet. Sigur ca lucrul acesta este valabil doar pentru cei care isi fac singuri programul, si sunt dispusi sa faca aceasta. Pentru cei care au multe obligatii familiale sau de serviciu, si nu pot sa practice aceasta infranare permanenta, nu ramane decat sa se smereasca, si sa se infraneze atunci cand o sa aiba prilejul.

Spuneam de starea de usurare a trupului, pe care trebuie sa o urmarim, iar aceasta stare de usurare putem sa o avem si mancand putina carne in zilele de dulce. Sunt unii care exagereaza si nici nu vor sa se atinga de carne (nu ma refer la manastirile unde este randuiala de a nu se manca carne, ci la mirenii sau chiar calugarii, care ii judeca pe cei care mananca carne), pe cand chiar in Canoanele Sfintilor Parinti, este blestemat cel ce considera carnea a fi ceva necurat. Faptul ca este foarte sanatos sa nu mancam carne este indiscutabil, insa de aici si pana a pune carnea ca pricina pentru a spori duhovniceste este o greseala mare.

Iarasi ma repet ca regulile stricte sunt pentru incepatori, iar atunci cand vrem sa inaintam duhovniceste trebuie sa traim si sa simtim ceea ce facem, iar trairea si simtirea ne spun ca putina carne nu schimba cu nimic un om duhovnicesc. Ba mai mult, el trece peste impedimentul de a se mandri ca, vezi Doamne, de cativa ani nu s-a atins de carne, sau trece peste situatia de a privi nepotrivit pe cei care mananca carne, poate de a-i judeca uneori, sau peste neplacerea in care se afla atunci cand se afla la o masa unde se servea carne, si nu in ultimul rand, poate vedea ca duhovnicia unei persoane poate sa nu fie cu nimic afectata de gustarea de carne, insa poate fi afectata serios de judecarea si barfirea altora, de pierderea timpului fara rost, si de neintelegerea a ceea ce facem.

Postul permanent, pe care trebuie sa-l tinem, este o viata echilibrata din toate punctele de vedere, si este bine sa ne amintim ca la inceput oamenii se hraneau doar cu fructe, legume si seminte. Sigur ca astazi, dupa trecerea a catorva mii de ani, metabolismul oamenilor s-a schimbat si s-a adaptat la noile alimente, si de multe ori, cei care vor sa manance doar cum mancau oamenii de altadata, dau de un razboi puternic al organismului, care s-a obisnuit cu noul mod de viata al oamenilor. De fapt, organismul se simte foarte bine cu fructe legume si seminte, insa stresul noii societati cere mult mai multe proteine si calorii, si de aceea este aproape imposibil sa traim doar cu acestea, atata timp cat suntem si noi in goana acestei lumi.

In Biblie scrie cum tinerii din Babilon, care erau hraniti cu seminte si verdeturi, aratau mai frumosi si mai grasi la trup, decat toti tinerii care mancau din bucatele regelui (cf. Daniel 1, 12-15). Acum insa, in afara faptului ca tinerii din Babilon aveau produse foarte diverse si de calitate, specifice climei din Babilon, in timpurile noastre, in afara de stresul, poluarea, iradiatiile nucleare si alte provocari prin care trece societatea, si natura este mult mai saraca, dar si calitatea produselor este mult slabita de tehnologia si schimbarile, la care au fost supuse de catre om. Nu mai stii daca mananci ceva natural, daca este plastic sau gelatina, daca este un produs original al naturii sau o facatura a omului, care a mutat bucataria in laboratorul de chimie. Astfel, mancam produse pline cu chimicale, si aratam si noi ca niste oameni modificati, care nici nu mai sunt in stare sa inteleaga ce se petrece in jurul lor.

In conditiile acestea, ne luptam sa fim intregi la minte, si postim mancand echilibrat din ceea ce ni se pare mai sanatos. Fiecare trebuie sa-si duca viata in functie de conditiile si posibilitatile pe care le are, si nu facem reguli pentru altii, pentru ca nici nu se potrivesc. Fiecare om este un unicat intre oameni, si din punctul de vedere al alimentatiei, diferenta de la un om la altul poate fi foarte mare. De aceea, ajunge sa avem vointa de a posti si a fi mai buni, si sa nu mai mergem dupa reguli stricte, care nu se potrivesc totdeauna cu trairea fiecaruia dintre noi, cu conditiila sau cu contextul in care traim.

Pornind de la cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „Oricine se lupta se infraneaza de la toate” (cf. 1 Corinteni 9, 25), ma gandesc ca pana si sportivii se infraneaza in perioadele premergatoare concursurilor, si atunci dupa cum spune apostolul in acelasi loc, daca ei alearga pentru o cununa stricacioasa, cu atat mai mult noi trebuie sa ne infranam, cei care dorim sa luam o cununa nestricacioasa si vesnica.

Pana la urma, tot ceea ce facem trebuie sa simtim si nu facem o nevointa oarba si fara de roade. Astfel, Sfintii Parinti ne spun sa mancam atat cat sa nu ne pierdem rugaciunea, deci atunci cand mananc nu o sa mai gandesc sa fiu neaparat satul, ci sa fiu cu gandul la lucrarea pe care o am de facut. Omul cu cat este mai patimas, cu atat are nevoie de o mai mare infranare, caci numai asa o sa poata sa-si schimbe vechile obiceiuri, iar daca dupa o perioada de lupta va tine situatia sub control, atunci asceza nu trebuie sa fie asa de mare ca la inceput; insa sa fie atent sa nu ia din nou patimile putere asupra lui.

Sfintii Parinti ne spun iarasi, ca oricat de aspru ai tine un post, si oricat de mult te-ai ruga, este zadarnic daca ii judeci si ii clevetesti pe ceilalti. Acum este destul de greu sa nu vorbesti despre cineva, insa pentru a nu cadea in judecata, este bine sa ne obisnuim sa vorbim mai mult despre lucrurile pozitive. De asemenea, luand lucrurile invers, daca nu judecam pe nimeni, ne putem mantui fara osteneala grelelor nevointe, numai ca trebuie sa intelegem ca a nu judeca implica si ascultarea de aproapele, pentru ca in momentul in care cineva are nevoie de noi, iar noi inchidem ochii, de multe ori ne scuzam in sinea noastra cu un fel de judecare a situatiei, care nu intotdeauna este corecta. Lucrurile sunt subtile, insa tocmai in aceasta consta frumusetea credintei noastre.

Pentru a castiga un lucru pretios avem nevoie si de osteneala, altfel daca ar fi la indemana oricui, acel lucru nu ar avea niciun pret“.

Despre tacere

“Din vietile Sfintilor Parinti, aflam ca tacerea era folosita pentru practicarea rugaciunii.

Astazi insa, cand rugaciunea noastra este mult mai slaba, incercam sa tinem o cale de mijloc, si sa ne punem paza gurii, (cf. Psalmii 140,3), nu numai pentru practicarea rugaciunii, dar si pentru a pacatui cat mai putin cu limba. Sfantul Apostol Iacov ne sgune ca: „Daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit”, si ca: „Limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domoleasca” (cf. Iacov 3, 2-8). Foarte mult putem gresi cu limba, mai ales atunci cand vorbim mai mult decat ne rugam, atunci cand traim departe de Dumnezeu, sau cand suntem aprinsi de manie.

De aceea, este bine ca zilnic sa ne controlam si sa incercam sa reducem pe cat posibil vorbele nefolositoare, dar si sa ne formam un control asupra noastra de a nu reactiona atunci cand suntem provocati.Pus-am gurii mele paza, cand a stat pacatosul impotriva mea”, spune iarasi proorocul (cf Psalmii 38, 2), iar Inteleptul Solomon ne spune: „Nu raspunde nebunului dupa nebunia lui, ca sa nu te asemeni si tu cu el” (cf. Pilde 26,4), si de asemenea, am vazut si gestul Mantuitorului de a nu mai raspunde nimic lui Pilat, atunci cand era de prisos acest lucru.

Vedem dar, ca sunt multe cazuri, in care este bine sa tacem. Sunt oameni pe care nu-i putem lamuri oricat de intelepti am fi; sunt oameni aprinsi de manie in fata carora trebuie sa tacem, si sunt oameni care nici nu merita sa ne intindem la vorba cu ei. Mantuitorul ne spune: „Nu aruncati margaritarele voastre in fata porcilor” (cf. Matei 7, 6). Nu trebuie sa spunem cuvinte intelepte celor care le dispretuiesc, si nici celor care nu vor sa le auda, si nici chiar celor apropiati, pe care dorim sa-i apropiem de Biserica, si care nu vor sa auda de cele sfinte. Trebuie sa asteptam momentul in care simtim ca ei ar fi dispusi sa primeasca cuvantul nostru. Sigur insa ca sunt si oameni care au nevoie de un cuvant bun si atunci incercam sa tinem o cale de mijloc, sa vorbim atat cat sa nu ne vatamam pe noi si nici pe altii, si sa avem si momente de tacere, incercand sa evitam un rau, dar si pentru a ne intelepti in rugaciune.

Putem spune ca tacerea ar fi mai mult pentru calugari, insa nu este deloc adevarat. Calugarii au fagaduit sa traiasca fara a avea lucruri personale, au fagaduit sa traiasca in curatie, si au fagaduit sa traiasca in ascultare, insa tacerea este foarte folositoare atat calugarilor, cat si oamenilor din lume. Bineinteles ca trebuie sa procedam asa cum ne lumineaza Dumnezeu, dupa situatia in care ne aflam, si sa nu facem niste reguli absurde prin care mai mult sa ne tulburam decat sa ne folosim.

Sunt multe situatii, in care daca tinem gura inclestata si putem sa ne abtinem cateva secunde, atunci putem evita un conflict sau o tulburare. Putem sa suparam pe cineva si cu o vorba nevinovata. De aceea, atunci cand ne intalnim cu cineva, salutam frumos, iar in gandul nostru putem sa ne rugam pentru persoana respectiva. Daca vom face asa, atunci vom avea mult mai multa bunatate fata de dansa, iar posibilitatea ca sa o jignim cu un cuvant este mult mai mica.

Sunt multi vorbareti in jurul nostru, si este mai bine sa ne rugam inauntrul nostru, decat sa ne implicam in ceea ce spun ei. Se spune ca, chiar daca sunt subiecte despre Dumnezeu, tot tacerea este recomandata, deoarece vorba multa tulbura sufletul omului. Şi mai mult, se tulbura omul atunci cand mai apar si contraziceri, completari sau corectari, si in loc sa mearga acasa sa se roage in liniste, este urmarit de discutia precedenta, pe care a avut-o.

Proorocul David spunea ca: „Barbatul limbut nu se va indrepta pe pamant” (cf. Psalmi 139, 11); si fiind insuflat de Duhul Sfant, spunea un lucru foarte important pentru mantuirea noastra. De aceea, trebuie sa avem mereu inaintea ochilor aceste cuvinte, sa punem paza gurii (cf. Psalmi 140, 3), sa ne ferim de galceava si de vorba multa“.

(Din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

Legaturi:

***


Categorii

Ce este pacatul?, Cum sa tinem post?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Ieromonah Ioan Buliga, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii?

  1. Maica Domnului sa ne acopere si sa ne pazeasca de tot raul si de toata inselaciunea ! Post cu folos sa aveti!

  2. Multumim, post cu folos! Maica Domnului sa ne pazeasca si ocroteasca sub sfantul ei acoperamant.

  3. Cum postul este si timpul faptelor bune, va propun sa ajutati o biserica dintr-o parohie saraca din sudul Olteniei, sa isi refaca pictura.
    Pe blogul http://parohiacretesti.wordpress.com gasiti detalii.

    Domnul sa ne ajute sa ducem postul cu gand bun si fapta buna!

  4. Imi place MULT cum scrie, cum ‘pune problema’ Ieromonahul Ioan Buliga in tot ce-a scris/SCRIE pana in prezent (parca ar fi printre/dintre noi, n-ai zice ca sta intre zidurile unei manastiri privind atat de ‘prin pereti’ si cu ochi vulturesti 🙂

    Se pare ca Duhul BATE mai PREGNANT la cei care au facut nevointa si au depus niste juraminte la calugarie (de castitate, de saracie si de de ascultare – care mi se pare CRIMINALA, poate cea mai grea de indeplinit);

    -se exprima atat de potrivit vremurilor noastre pastrand o linie de mijloc, demarcatia (d)intre lumesc si duhovnicesc fiind foarte fina – si, pentru ca suntem mai mult TRUP indruma sa-l strunim un pic (nu mult!) incat sa nu alunece de-a stanga sau de-a dreapta… lasand sufletul sa se adape corespunzator prin rugaciune si/sau invataturi – iar aceasta nu se poate decat prin neimbuibarea trupului care ingreuneaza prin lacomie (care-i pacat);

    P.S. Am observat cum, cei care si-au inchinat viata lui Dumnezeu (prin purtarea rasei) fie ei preoti (de mir sau calugari) ori simplii monahi si monahii…le da Dumnezeu o istetime, o profunzime CHIAR o intelepciune in fata careia ramai MUT si trebuie sa recunosti (macar in sinea ta) Harul si harismele (dupa caz) pe care le-au primit in dar de la Dumnezeu! E o taina aici, iar in unele cazuri…O MINUNE!

  5. Cu regret in suflet constat ca pentru unii dintre noi,postul este o perioada de timp trista.Nu este deloc asa!Fara indoiala,inseamna tanguire si pocainta,dar,in mod miraculos aceasta tanguire este nascatoare de bucurie,asa cum se spune si in una din cantarile bisericesti:”Sa postim post primit,bine-placut Domnului”.Iar cand crestinul se straduieste sa indeparteze din inima sa pacatul,care este cauza bolilor si al necazurilor,atunci in el straluceste aceasta bucurie luminoasa a Harului.
    Sfintii Parinti spun ca postul este perioada culegerii roadelor duhovnicestisi mai ales timpul bucuriei harice.
    Intr-o carte despre Sfantul Munte Athos este descrisa o istorioara foarte frumoasa despre un anahoret care coborase din sihastria lui in manastire pentru a imparti bucuria Invierii Domnului,cu fratii sai.La trapeza,un monah a observat ca el manca mai deoparte o coaja de paine uscata.Mirat,fratele a exclamat:”Parinte!De ce mananci aceasta?”Atunci,sihastrul i-a spus cu dragoste si blandete:”Pentru mine,Pastele e in fiecare zi…”
    Si pentru asemenea Parinti Biserica este vie,datorita lor.Dar oare noi suntem vrednici sa-i avem?
    In primul volum al cartii “Experiente ascetice”,Sfantul Ignatie a scris un capitol care reprezinta o buna invatatura despre post.Printre altele, Sfantul spune ca, calitatea hranei influenteaza actiunea mintii omului:”
    Consumul carnii ingreuiaza si ingrasa mult trupul,infierbanta sangele si impovareaza mintea.De aceea monahii nu consuma deloc carne.Este alimentul preferat al mirenilor care se indeletnicesc cu munca fizica asidua(dragutul de el,ca sa nu ne mahneasca!).Totusi consumul ei excesiv este daunator.Prin canoanele si randuielile sale ,Sfanta Biserica le-a permis mirenilor crestini sa intrebuinteze carnea in hrana cu masura”.Sfantul Ignatie se mai refera de asemenea si la alimentele din peste.El spune:”Consumul pestelui,indeosebi al celui marin,ingreiuaza trupul si actioneaza negativ asupra mintii”.Iar cercetatorii nostri binevoitori de castiguri mari,fac reclama pe toate drumurile la Omega3.Drept pentru care si eu m-am inselat cheltuind o multime de bani fara niciun rezultat.
    Mai exista un fragment in care Sfantul spune ca cel mai bun post este doar mancarea o data pe zi fara imbuibare,care ajuta mult trupului la lucrarea duhovniceasca,iar cine este slab trupeste si munceste fizic ,sa manance de doua ori pe zi.Tot Sfantul spune ca orice crestin incepe mai intai cu nevointa trupeasca,apoi cu cea sufleteasca care nu este mereu pe intelesul sau;esenta celei de pe urma descoperindu-se cu timpul..Iata in ce consta nevointa trupeasca,descrisa de Sfant:”Nevointa trupeasca consta in implinirea poruncilor evanghelice,adica faptele milei trupesti care sunt:milostenia materiala(exp:anuntul de mai sus),primirea strainilor,curatenia trupeasca,adica indepartarea luxului,veseliei,adunarea gandurilor,departarea de la ras,a clevetirii,a cuvintelor care exprima rautatea etc.Iar nevointa duhovniceasca(paza mintii si a inimii in rugaciune) nu se poate savarsi fara cea trupeasca,sunt intr-o stransa legatura.Iar celui care se va nevoi corect,Domnul ii va descoperi,mai devreme sau mai tarziu,lucrarea duhovniceasca.
    Am scris(copiat) cam mult,nu stiu daca trebuia,probabil mi-am facut curaj…
    Doamne ajuta!

  6. Ajută-mă Doamne Iisuse
    Să pot posti, să mă smeresc
    Să fiu stăpân în mine însumi
    Pe ce nu pot să î-mi strunesc.

    Ajută-mi să-mi răpun lăuntric
    Răul ce ştiu (că-l am) ascuns
    Prin post (prin slaba-mi nevoinţă)
    S’ajung şi blând şi bun, Iisus.

    Să cad zdrobit, în umilinţă
    Sub vina-mi grea, ars de ruşine
    Că ştiu, dar nu’mplinesc (cu fapta)
    Nici post curat nici rugăciune.

    Să nu socot succes vre-o faptă
    (Ori nesmerita-mi nevoinţă)
    Ci darul Tău primit prin ele
    În Adevărul credinţă.

    Să biruiesc puterea poftei
    Să pot vedea ce mi-a ascuns
    (Şi cât pierdeam din curăţie,
    Din rod şi din ce-mi dai Iisus).

    Că fără post şi rugăciune
    Credinţa nu e nici putere
    Nici Adevăr trăit lăuntric
    Nici viu, nici Har, nici înviere.

    Fără de post şi rugăciune,
    De osteneală şi răbdare
    Succesul nu e biruinţă
    Ci rod părut (şi înşelare).

    Ajută-mă ca înlăuntru
    (Prin post şi rugă’n chip ascuns)
    Să văd comorile divine
    Ce sunt dar nu le ştiu Iisus.

    Să lepăd tot ce mi-a dat lumea.
    (Tot cei păcat şi înşelare)
    Şi să pătrund în taina vieţii
    (Din mine însumi) prin răbdare.

    Că nu e oră (ce se scurge)
    În post curat şi în credinţă
    Fără ispită, ori revolta
    (Şi făr’o mică biruinţă).

    Nu-i renunţare (ortodoxă)
    Fără de’o cruntă’mpotrivire,
    Nu-i pas, nu-i rugă, nu e faptă
    Făr’o şireată ispitire.

    Numai prin lupta ne’ncetată
    (Şi după ani), în chip ascuns
    Vedem lăuntric şi’nţelegem
    Ce’avem şi ce ne-ai dat Iisus.

  7. Sfanta Maica a Domnului, ai mila de noi pacatosii, acopera-ne de tot raul si da-ne putere sa ne despatimim !

  8. Iata ce pedeapsa au cei care nu tin post! Cum e pacatul, asa e randuita si pedeapsa.
    Invierea sotiei soldatului
    Cand a sosit mobilizarea pentru razboiul din 1916, un barbat a avut intr-o noapte un vis in care a venit la el un tanar (inger) care i-a spus: ,,T u ai sa mergi pe front si nu ai sa te mai intorci acasa. Spune-i sotiei tale sa nu se mai casatoreasca si sa-ti faca cele trebuincioase pentru sufletul tau si al ei.’’ Apoi tanarul a plecat, iar el desteptandu-se din somn, i-a spus sotiei sale ce vazuse.
    Si chiar asa s-a intamplat pentru ca a fost luat pe front iar nu dupa mult timp, s-a intors un soldat de acolo care i-a adus sotiei inelul si ceasul, spunandu-i ca chiar el l-a ingropat. Ea cand a auzit si a vazut si inelul lui, a lesinat deodata ca tinea foarte mult la el. A stat vreo doua zile tulburata caci de durere nu stia ce ar putea face.
    Dupa aceea s-a recules si a inceput sa faca milostenie, gandind ca sufletul lui sa fie la bine pentru ca ei erau oameni tineri si abia traisera impreuna vreo patru ani, avand impreuna doi copilasi.
    Si a inceput a vinde din lucrurile pe care le avea. A vandut batoza (masina de treierat), trasura cu cai si mai multe lucruri mari, de valoare pe care le avea pe langa casa, caci ei fusesera oameni instariti si gospodari. Iar cu banii cumpara cu carul zilnic paine si haine pe care le impartea la saraci. Ii ajuta pe bolnavi, cumpara icoane foarte multe si de valoare si le dadea de pomana mai ales acolo unde nu aveau, iar sarindarele si parastasele mergeau continuu. Viata ei s-a schimbat cu totul. Se imbraca numai in negru si petrecea numai in post si rugaciune, mergand des la biserica si umbland din sat in sat, ii invata pe oameni despre credinta in Dumnezeu.
    A umblat asa un an de zile, venind din cand in cand acasa unde statea cateva zile cu copii si cu socrul ei care era batran, iar in aceste zile petrecea mai mult in camera ei pe care si-o umpluse cu icoane, intre care avea si o icoana cu chipul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil carora se ruga cu lacrimi adeseori ca sa-i arate unde se afla sotul ei si unde sunt milosteniile pe care le facea.
    Intr-o zi, a venit acasa dupa mai mult timp in care fusese plecata departe. Cum a ajuns acasa, s-a dus in camera ei si punanadu-se in genuchi in fata icoanei Sfintilor Arhangheli, zicea in gand: ,,Doamne, aici in lume cand este frig, ne ducem la caldura, cand este cald, ne ducem la umbra, bem, mancam si facem ce vrem ca suntem liberi, dar ce vom face cand se va desparti sufletul de trup ca nu mai este vointa noastra?’’ Si a inceput a plange si a se ruga.
    Si tanguindu-se ea, deodata ii apare Sfantul Arhanghel Mihail in mare lumina, cu sabie de foc in mana, zicandu-i: ,,Haide sa-ti arat ce doresti!’’ Si invartind sabia de foc din care sarea scantei pe la gura ei, s-a dezlipit sufletul de trup si a cazut moarta. Unul din copilasi care avea vreo patru ani cand a vazut-o pe moarta, s-a dus si a chemat pe bunicul lui: ,,Haide ca mama doarme si nu vrea sa se scoale.’’ Acesta vazand ca intradevar e moarta, a chemat vecinii. Femeile au scaldat-o, au imbracat-o cu haine de inmormantare si au pus-o in cosciug. S-a tras clopotele la trei biserici, unde a facut ea milostenie. Lumea a priveghiat trei zile si trei nopti si toti se mirau cum a murit asa de repede.
    A treia zi, cand preotii slujeau si neamurile ridicau coliva sa-i cante ,,vesnica pomenire’’, ea s-a ridicat si a sarit din cosciug in mijlocul casei, s-a asezat pe marginea patului, uitandu-se in toate partile. Cand au vazut asta, preotii si lumea au fugit cum au putut, ingramadindu-se la usa, iar de frica au cautat prin curte ciomege sau topoare si stateau uitandu-se speriati la cine se repede moarta ca sa-l omoare, toti crezand ca s-a prefacut in strigoi, cum zice lumea, si trebuie sa faca la cineva rau. Dar vazand ca nu se intampla nimic, s-au apropiat cativa barbati de fereastra, sa vada ce face. Cand s-au uitat pe fereastra, au vazut-o ca se lupta sa scoata sicriul afara, dar nu putea deoarece era foarte slabita si obosita ca de la drum lung. Atunci oamenii au intrebat-o: ,,Ce faci, Stanico’’, ca acesta ii era numele. Ea le-a raspuns cu glas stins: ,,Nu stiu ce-au facut aici. Cred ca a murit sotul meu ca vad un cosiug. Eu acum am venit de departe si sunt tare obosita. Dar oamenii i-au zis:
    -Acela e sicriul tau, Stanico, si ai fost tu in el.
    -Eu nu stiu ca am fost in el, dar daca ziceti voi, asa sa fie. Eu de trei zile umblu prin locuri necunoscute si nemaivazute de ochii omului pamantean si multe am sa va spun din cele ce am vazut, dar nu pot, dupa cum vedeti, ca sunt tare slabita si nu mai pot vorbi. Veniti maine la ora 9 dimineata si va voi spune ce-am vazut si mi s-o poruncit sa va spun. A doua zi dimineata a inceput lumea sa vine la casa ei, in urma zvonului adunanadu-se o multime de popor. Au venit preotii, jandarmii, primarul satului si din toate treptele conducerii de acolo si asteptau cu nerabdare si curiozitate sa auda ce are de spus Stanica din ce a vazut pe lumea cealalta.
    Pe la 9 dimineata, dupa cum spusese, a iesit din casa palida si slabita ca o moarta, imbracata in negru. S-a suit pe o masa ca sa o poata vedea toata lumea, s-a facut liniste, si-a facut semnul Sfintei Cruci si a inceput a vorbi cu glas tare neputincios zicand:
    -Oameni buni, venind din drumurile mele, dupa cum stiti, am intrat in camera mea de rugaciune si m-am rugat in genuchi Sfantului Arhanghel Mihail sa-mi arate unde este sotul meu si milosteniile la ce-au folosit. Si rugandu-ma, mi-a aparut Sfantul Mihail intrupat viu si luminat, iar pe el era o panza subtire si in mana tinea o sabie de foc pe care invartind-o pe la gura mea, mi-a scos sufletul din trup si mi-a zis:
    -Vino sa-ti arat ce mi-ai cerut!
    Si m-a luat Sfantul Mihail si am zburat prin sat, trecand in drum pe la primarie pana am iesit in camp, si am zburat in sus spre rasarit. Si tot mergand in sus, am dat de o casa mica pe care scria sus cu litere de pacura: Vama I. Iar eu am inceput a tremura de frica atunci cand am vazut ca m-au inconjurat o multime de harapi negri care atat de urati erau incat de ar fi fost cu putinta sa mai mor odata, muream de frica. Erau unii cu cate o limba de trei coti care le atarnau de pamant ca la cainii turbati si-mi promiteau fel de fel de chinuri ingrozitoare si au inceput a trage de mine zicandu-mi:
    -Femeie, unde mergi si unde-ti sunt actele tale? Iar eu tremurand am zis Sfantului Mihail:
    -Sfinte Mihaile, de ce nu mi-ai spus, ca am trecut pe la primarie si sa fi scos si eu actele? Iar Sfantul Mihail a scos sabia si le-a zis:
    -Aceasta femeie nu are nevoie de acte pentru ca va trece inapoi. Si asa am plecat zburand inainte si intalnind alte 23 de casute de acelea unde aveau scris la fiecare deasupra pana la vama a 24-a. Si la fel ma inconjurau diavolii si ma intrebau de faptele mele si noi tot mergem inainte. Si atatia ieseau din casutele acelea de credeam ca izvorasc si eu l-am intrebat pe Sfantul Mihail de unde au iesit atat de multi deoarece casa era mica. Iar Sfantul Mihail mi-a zis:
    -Nu te mira, ca dedesupt este iadul si prin aceste casute care sunt ca niste rasuflatori, ies ei. Mergand mai departe cu Sfantul Mihail pe aceasta cale trista pe care era numai pacura si smoala, mi-a zis Sfantul Mihail sa calc pe urmele lui ca nu cumva sa cad in locurile acelea de unde alunec in iad. Am mers cu mare grija pana am scapat de acolo si am ajuns intr-un camp mare cat vezi cu ochii. Pe el erau niste uriasi imbracati cu par negru ca pacura si stateau cu fata in sus si cu mainile intinse, iar in loc de degete aveau gheare ca de vultur. Iar stomacul lor era in forma de ceaun mare si intr-insul erau tot felul de spurcaciuni: caini si pisici putrezi, viermi mari si multe necuratii din care mancau multi oameni si femei, avand toti cate o lingura si tipand, mancau acolo. Unii mancau intruna, altii mai rar, altii gustau din cand in cand si toti tipau de ti-era mai mare mila sa-i auzi. Aici ne-am oprit si mi-a zis Sfantul Mihail sa mananc si eu dandu-mi si o lingura. Iar eu am inceput a ma ruga de el zicandu-i:
    -Sfinte Mihaile, iti dau toata averea mea ce mi-a mai ramas, numai sa nu mananc de aici si sa ma inac cu viermii acestia si sa mor. Dar el mi-a zis:
    -Nu te teme, ca nu mori. Pentru ca aici nu mai este moarte. Te ineci si te dezneci si nu mai mori in veci.
    -Da, asa este, dar ma spurc Sfinte Mihaile, am zis eu.
    -Dar cand mancai in posturi, miercurea si vinerea, nu te spurcai, mi-a zis el? Si cu mare greutate m-a lasat de nu am mancat si mi-a zis:
    -Ia aminte, si vezi tot ce-i aici ca tu vei merge inapoi in lume si sa spui ca cei ce nu tin posturile si zilele de post din saptamana, aici se vor munci (chinui). Apoi am plecat mai departe si m-a dus Sfantul Mihail ca sa-mi arate muncile iadului si mi-a aratat unde era soacra-mea. O stiam femeie rea. Aici statea intr-o casa de fier pe un scaun, iar in fata ei era o masa plina cu tot felul de bucate. Ea plangea ca ii era foame iar niste muste mari cat vrabiile atat o intepau ca toata era insangerata. Cand m-a vazut m-a intrebat:
    -Cum Stanica, si tu ai venit aici? Daca poti sa te intorci acasa, ajuta-ma ca nu mai pot de foame si mustele astea rau ma chinuie si sunt pline de necuratii si murdarie si de le spal mai rau se umple. Soacra-mea avea obiceiul urat ca de cate ori da milostenie, il certa pe sarac si-i zicea vorbe necuviincioase. A plans si m-a rugat s-o scap din locul acela. Mergand mai departe, am dat peste niste inchisori de fier. In ele o multime de oameni cu trupurile goale, iar de sus curgea un foc de smoala si rasina clocotita si-i ardea grozav. Ei fugeau din colt in colt ca sa scape dar in zadar.Si atat se vaitau de tare, ca zbirau ca dobitoacele. Am plans de mila lor si am intrebat pe Sfantul Mihail:

  9. Este pe internet carte online despre viata Maicii Domnului? Am vazut la manastire dar atunci am cumparat alta carte.Acum as vrea sa citesc despre viata, minunile, cat mai multe despre Maica Domnului dar nu am posibilitatea acum sa merg la manastire.

  10. -Acestia, de ce se chinuie asa?
    -Acestia sunt crestinii botezati care au luat in ras pe cei care le propovaduiau credinta si care au injurat de lucruri sfinte si au ras de cei care se pocaiesc adica de cei care sunt pe calea credintei si a Bisericii. Asa se chinuiesc in veci si nu are cine sa-i miluiasca la voi pe pamant cu sarindare. Mergand de acolo, am ajuns la un loc intunecat si trist, plin de fum si putoare. O multime de diavoli negri si urati stateau toti cu tigarile in gura, gata sa arunce sufletele care veneau in niste gropi ce erau pline de scuipat si viermi foarte mari unde erau o multime de suflete care se vaitau grozav. Si mi-a zis Sfantul Mihail:
    -Acestia sunt cei care au fumat tutun si asa se vor chinui in veci. Mergand mai departe, am ajuns intr-o vale plina de flacari si tipete. Din loc in loc apareau niste ziduri prin focul acela si pe ele erau spanzurate femei nenumarate carora le sfartecau sanii niste serpi infricosati de ma lua groaza numai de frica. Pe unele erau cate doi, iar pe altele erau mai multi. Si intreband pe Sfantul Mihail, mi-a zis:
    -Acestea sunt cele ce au mancat carne de om, adica acelea care au facut avorturi. Cati copii au avortat, atatia serpi sunt pe ele si asa se vor munci in veci. Mergand mai departe, s-a facut un zid de stanca, dar era asa de inalt ca nu vedeam unde este sfarsitul. Sfantul Mihail ca pe o minge m-a pus pe palma si m-a aruncat pe zid, iar el a zburat.
    Acolo, ce sa-mi vada ochii, atata frumusete era ca nu se mai saturau ochii privind si urechile auzind. Dar eu eram goala si ma rusinam asa de mult ca nu mai stiam ce sa fac. Atunci Sfantul mi-a zis:
    Ti-ai dat tu vreo haina de pomana? Dar eu nu mi-aduceam aminte sa-mi fi dat ceva pentru mine, nu-mi purtam de grija cat am fost in viata ci numai de sotul meu aveam grija. Si mi-a aratat o multime de haine fiecare cu numele ei zicandu-mi:
    -Du-te si cauta si tu o imbracaminte acolo! Si mergand, am gasit o rochie pe care o aruncasem la o saraca ca pe un lucru de nimic. Am luat rochia si m-am imbracat cu ea si mult imi parea bine de dansa.
    Erau acolo pomi de tot felul cu flori frumoase si pasarile cantau in alte voci, iarba era moale si ca de aur, mese intinse printre flori, canite cu apa, vin, lapte, farfurii frumoase care aveau numele scris pe ele ale celor ce le dadusera si cu lumanari aprinse. La unele mese, in dreptul vaselor erau oameni care mancau si se veseleau. Unele erau singure si fara oameni si mi-a zis Sfantul Mihail:
    -Acestea sunt ale celor ce si-au dat in viata si au murit si s-au mantuit si se veselesc de ele, iar la cele singure nu au murit cei care le-au dat, ci sunt inca in viata si ele au venit aici inainte si-i asteapta. Si sa stii ca numai cei ce si-au dat de pomana sau pentru cine au dat de pomana, se indulcesc cu ele, altul nu poate. M-a dus apoi pe o pajiste de o frumusete rara. Acolo erau o multime de soldati imbracati in alb care asteptau pe iarba si se veseleau si canta o muzica dulce de nu te mai puteai satura. Pana sa ajung acolo, vad o livada de pomi de tot felul cu niste roade de o frumusete tare placuta; cirese frumoase mai mari ca la noi,iar pe o poarta scria numele socrului meu. Fiindu-mi sete, mult m-am bucurat ca voi manca si eu din pomii aceia. Dar cand sa ma duc, Sfantul ma opreste si-mi zice:
    -Nu te apropia ca nu e al tau. Iar eu i-am zis:
    -E a socrului meu.
    -Da, dar stii cand il certai si-i ziceai sa inchida gradina, sa nu o mai lase asa deschisa. Socrul meu lasa pe oricine sa-si ia cate fructe vrea. Si nu m-a lasat Sfantul Mihail sa iau nici o fructa si mi-a zis sa dau si eu de pomana ca sa am cand ma voi intoarce aici pe veci. Apoi mi-a zis:
    -Hai sa vezi pe sotul tau. Si m-a dus la soldatii aceia pe care ii vazusem de departe in multa veselie si apropiindu-ne noi, se scoala unul de pe iarba unde sedeau si cantau si vine spre noi, iar cand s-a apropiat, eu l-am cunoscut. Era sotul meu dorit. De bucurie, am alergat spre el sa-l imbratisez, dar el mi-a zis:
    -Nu te apropia, si in acel moment s-a facut un zid mare intre noi ca un gard de sarma, asa ca nu am putut sa ma apropii. Bucuroasa eu i-am zis:
    -Mult mi-a fost dor de tine si am facut asa cum m-ai rugat si nu m-am casatorit. Iar el mi-a zis:
    -Stiu toate si le vad. Stiu milosteniile si viata ta pana acum si ma bucur ca m-ai ascultat. Iata, acesti soldati, camarazii mei care sunt in acest loc fericit dar sunt tristi ca sotiile lor s-au casatorit. Eu nu i-am zis ca copii s-au facut marisori, dar el a zis ca si cum mi-ar fi stiut gandul:
    -Stiu si chiar ii vad in acest moment cum se joaca. M-am uitat si eu, dar n-am vazut nimic. Apoi mi-a spus ca vede tot ce fcem noi pe pamant.
    -Mult as vrea sa raman aici, sa nu-ti mai duc dorul pe pamant, dar el mi-a zis:
    -Nu poti sa ramai acum; te duci inapoi in lume si sa faci asa cum ai inceput pana la sfarsit ca mai ai inca de trait pe pamant. Atunci au sunat trambitele si ne-am despartit. El s-a dus unde era mai inainte, iar pe mine m-a luat Sfantul Mihail si m-a dus la un munte de zahar si eu ma gandeam de unde sa fie atat de mult zahar. Dar Sfantul Mihail mi-a spus:
    – Adevarat este cuvantul Domnului care zice:,, Orice va da omul, insutit va primi si viata vesnica va mosteni.’’ Tu ai dat una, si in cer s-a facut o suta. Si intradevar, eu aveam obiceiul de a da zahar la copii in loc de bomboane. Apoi Sfantul Mihail imi zice:
    -Hai sa te duc la ai tai, sa mergi iarasi si sa faci asa cum ti-am spus. De acum incolo picioarele sa nu-ti mai stea, gura sa nu-ti mai taca. Sa te duci din sat in sat, din oras in oras, din casa in casa si sa ai grija de sufletul tau. Stai aici! Apoi Sfantul ma puse pe o polita care era tinuta in lanturi, zicandu-mi:
    -Vezi ca eu te las in jos, iar tu cand vei vedea ca e la un metru de pamant, sa sari jos ca eu o trag la mine si ma duc sa ma inchin Dreptului Judecator.
    Asa ca eu stiu ca din aceasta polita am sarit, nu din cosciug. Aceasta s-a intamplat toamna iar in iarna aceea am stat acasa si le spuneam la toti cei ce veneau la mine cate am vazut pe lumea cealalta. Iar noptile le petrec in rugaciune si plangand merg la biserica si ma rog pentru cei din iad. Ea mai spunea ca il vedea pe Sfantul Mihail mereu la dreapta ei. Amin si slava lui Dumnezeu pentru toate!

  11. @Ioan Dan

    Să dea Domnul ca osteneala făcută să aducă şi să-ţi aducă roade. Acea lucrare a lui Dumnezeu, (la vremea de atunci), a fost pentru oamenii simpli, neştiutori de carte, sau de puţină ori foarte puţină . Mă refer la cunoştinţa (de carte) care ajuta multe suflete să-şi mărească şi să-şi întărească credinţa, din citirea cu inima şi cu sufletul din sfintele cărţi. Căci multe erau cărţile scrise astfel. Pentru noi cei de astăzi locurile şi caznele cred că sunt mult mai multe şi mai combinate, după cunoştinţele din timpul de acum, (după ce ni s-a dat prin instruire, prin diverstatea şi înălţimea cunoştinţelor, a capacităţii şi a mijloacelor de astăzi). Mulţi se vor simţi mult deasupra celor citite, (în toate privinţele) şi le vor socoti ne-vrednice de crezare ( tocmai pentru că au avut ca ţintă astfel de oameni simpli ). Omul de bună credinţă însă poate înţelege ( după legea dreptăţii lui Dumnezeu ) că osânda şi răsplata vor fi după măsura cunoştinţei şi capacităţilor fiecărui om şi fiecărei epoci. Mult am primit, mult ni se cere. Omul zilelor noastre nu mai acceptă sau nu prea acceptă astfel de texte vechi, în care totul pare naiv , pentru că a fost prezentat prin ochii, exprimarea şi înţelegerea cuiva situat la un nivel aşa de jos . Omul smerit vede ce e de văzut şi înţelege ce-i de înţeles (din text ) la nivelul său. Mulţi socot naive astfel de texte ( chiar unii clerici). Iadul ( în viziunea lor) nu-i cu smoală, cu cazane încinse,cu şerpi, cu furci şi cu ceia ce se susţine că este de factură populara, ci doar aşa… un întuneric… o căinţă… o însingurare…. oricum ceva mai elevat, mai teologic….Am îndrăznit să vin cu această părere personală din credinţa că iadul este cu mult mai mult decât se întrevede din astfel de texte, că este cumplit de adevărat şi că totul va fi…actualizat după om şi pretenţiile “sale”. Istoria ne arată iadul creat de oameni cât este de cumplit, şi de ce atrocităţi sunem înstare. Despre cel cee ste în stăpânirea demonilor ne putem măcar închipui. Părintele care mi-a fost cel mai “înalt” duhovnic ce l-am avut, trei ani a fost încarcerat, pus la cazne şi muncă la canal şi când uneori î-mi vorbea de cele îndurate atunci, le socotea ca pe ceva mult prea uşor în comparaţie cu chinurile iadului. Focul nostru de pe pământ capabil să topească cele mai greu de topit metale, care transformă nisipul în sticlă, ţipă (spunea sfinţia sa) de-l va cuprinde focul iadului. Dea Domnul, măcar de frica chinurilor să se înfricoşeze inimile noastre (a celor câţi credem) spre a ne feri de tot ce poate duce acolo. Iertaţi îndrăzneala.

  12. Ioan Dan, am citit postarea ta, foarte frumoasa povestirea, minunata. In postarea mea de mai sus, am mentionat ca nu am posibilitatea sa merg la manastire, cu bucurie in suflet va spun ca maine o sa merg in pelerinaj la manastire. Doamne Tie iti multumesc ca ai ascultat rugaciunile mele.

  13. Pingback: Iata ca a sosit si POSTUL CRACIUNULUI…. Ce trebuie sa facem? -
  14. Am o cunostinta care spune ca tine postul Maicii Domnului pentru toata viata si asta presupune ca are voie sa manance doar incepand cu ora 12, la pranz, pana la ora 24.

    Poate sa ma lamureasca cineva daca exista asa un canon? Mie mi se pare anormal din punct de vedere medical sa nu mananci pana la pranz o viata intreaga.

  15. @ Miriam957:

    Nu exista un astfel de post al Maicii Domnului. Nu inseamna ca este anormal din punct de vedere medicl, sunt destui oameni care nu mananca dimineata si nu patesc nimic, asa s-au obisnuit, asa se simt bine. Si calugarii, mai ales. Cel mult poate sa aiba acest canon de la duhovnic, eventual (desi nu se dau canoane din acestea pentru toata viata), dar daca pretinde ca il are direct de la Maica Domnului sau ca ar scrie undeva asta – este inselare. Dar si asa nu este vorba de vreun post propriu-zis, sub forma asta, ci doar de o mica infranare. Si inca o data, nu are legatura cu postul Maicii Domnului, care se tine intre 1 si 14 august in cinstea Adormirii ei.

  16. Pingback: Duminica lasatului sec de carne. INFRICOSATOAREA JUDECATA si pacatele de la care ne opreste gandul la ea. Cum ajungem sa vedem si sa judecam si noi drept? -
  17. Pingback: POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI -
  18. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc despre POSTUL ADEVARAT (video) -
  19. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA despre POST, INFRANARE si MILOSTENIE -
  20. Pingback: Arhim. Andrei Coroian: GANDURI DUHOVNICESTI LA INCEPUTUL POSTULUI NASTERII DOMNULUI -
  21. Pingback: A INCEPUT POSTUL CRACIUNULUI. Cuvant al Sfantul Ioan Gura de Aur: “Ce folos ai de pe urma postului, cand postesti cu trupul, dar te desfranezi cu ochii?” -
  22. Pingback: “CUVINTE DIN INIMĂ” ale Cuvioasei Starete Macrina (III): “S-O IUBIM MULT PE MAICA DOMNULUI! Nici nu poate pune cineva in mintea sa nemasurata dragoste a Maicii Domnului… CE BUN ESTE DUMNEZEU! INDELUNG RABDA… Orice face cineva pentru
  23. Pingback: “CUVINTE DIN INIMĂ” ale Cuvioasei Starete Macrina (III): “S-O IUBIM MULT PE MAICA DOMNULUI! Nici nu poate pune cineva in mintea sa nemasurata dragoste a Maicii Domnului…” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: A inceput POSTUL MAICII DOMNULUI. Parintele Arsenie Papacioc: “ADEVARATUL POST ESTE SUFLETESC: retinerea cu orice chip de la a nu mai judeca, A NU MAI VORBI DE RAU – un lucru atat de grav si care se face atat de usor… Biserica ii incadre
  25. Pingback: TACEREA CEA BINE GRAITOARE: “Lumea a obosit de vorbe multe, mari, opace, prefăcute, de lemn… Avem nevoie de odihna tăcerii celei de aur, de ascultarea cea de mult preţ, de folosirea cuvinte­lor necesare. PREDICA TUNĂTOARE A NĂSCĂTOAREI
  26. Pingback: ESTE SUFICIENT POSTUL TRUPESC? CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? “Urechile să postească, prin a nu asculta bârfe, nici calomnii. Gura să postească abţinându-se de la orice cuvânt imoral şi nedrept” | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: DRUMUL OMULUI INSPRE RAIUL PIERDUT. Rostul, puterea, masurile si… dusmanii Postului. PREDICI folositoare ale Parintelui IOANICHIE BALAN la INCEPUTUL POSTULUI MARE: “Cântarea Domnului nu se cântă în pământ străin şi bucuria Duhului Sfâ
  28. Pingback: DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT… NU MI-L DA MIE! – Când are valoare TĂCEREA, când este de folos CUVÂNTUL? “În lucrul cu care se laudă omul, în acela Dumnezeu îngăduie să cadă, pentru a se ruşina şi a învăţa smerenia” | C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate