Predica importanta a PS Sebastian la vindecarea a doi orbi si un mut: DISCRETIA DOMNULUI SI SETEA DE SPECTACOL SI DE SUCCES IEFTIN A LUMII

30-07-2011 Sublinieri

“Viaţa în Hristos nu are nimic comun cu spectacolul şi publicitatea!

“Când veţi vedea pe cineva pretinzând că este omul lui Dumnezeu, dar este ahtiat după publicitate şi spectacol, dorind numaidecât să se afişeze cu darurile pe care le are, acela să ştiţi că nu este de la Dumnezeu!”

DUMINICA A VII-A DUPĂ RUSALII

Vindecarea a doi orbi şi un mut – Mt. 9,27-35

DESPRE „DISCREŢIA” DOMNULUI

Dreptmăritori creştini,

Evanghelia de astăzi ne propune spre meditaţie alte două vindecări săvârşite de Mântuitorul Hristos, după ce, acum trei duminici ne-a fost prezentată vindecarea slugii sutaşului din Capernaum (Mt. 8, 5-13), acum două duminici vindecarea celor doi demonizaţi din Gadara (Mt. 8,28-34 şi 9,1), iar duminica trecută vindecarea slăbănogului din Capernaum (Mt. 9, 1-8). De data aceasta doi orbi, cerându-I cu credinţă izbăvire lui Iisus, au fost vindecaţi, iar unui mut, care avea şi demon, la insistenţele celor apropiaţi lui, Domnul i-a dezlegat graiul, şi acesta a putut vorbi.

Ei bine, ceea ce ar trebui să ne atragă atenţia în chip deosebit în această pericopă evanghelică este, cred eu, „discreţia” pe care Domnul o cere celor doi orbi vindecaţi: „Vedeţi, nimeni să nu ştie!” Nu este pentru prima oară când Hristos interzice difuzarea unei minuni pe care o săvârşeşte. A mai făcut-o şi în cazul învierii fiicei lui Iair (Mc. 5, 43), şi în cazul leprosului (Mc. 1, 44), şi în mai multe alte împrejurări, aceasta fiind o practică permanentă a Sa. O singură dată a cerut să-I fie vestită minunea săvârşită, în ţinutul Gherghesenilor (Lc. 8,39], şi aceasta pentru că a fost împiedicat El însuşi să propovăduiască acolo.

De aceea, cred că ar fi astăzi foarte nimerit să ne întrebăm, plecând de la logica simplă a veacului acestuia: cum de nu „a făcut uz” din plin Mântuitorul Hristos de această putere a facerii de minuni? Pentru că, s-ar putea să tindem să credem, cei mai mulţi dintre noi, că dacă Domnul ar fi făcut minuni în fiecare ceas, la fiecare pas şi în fiecare cetate, şi nu ar fi oprit în chip expres popularizarea acestora, ar fi înţeles necredincioşii iudei din vremea Sa că au de-a face cu însuşi Dumnezeu şi nu L-ar mai fi dat la moarte!…

Mântuitorul Hristos, însă, a săvârşit minunile pe care le cunoaştem prea bine doar în situaţiile în care se impunea să fie săvârşite acestea. Aşa, de exemplu, a înviat pe fiica lui Iair la stăruinţa şi credinţa părintelui ei (Lc. 8,41-56], pe fiul văduvei din Nain de mila mamei care plângea nemângâiată (Lc. 7, 12-14] şi, în general, săvârşea minuni la solicitarea celor care sufereau sau îl rugau, dar nu a abuzat niciodată de acestea. De ce, oare, de vreme ce un calcul simplu — dar „ieftin” şi fals—ne-ar putea face să credem că minunile multe i-ar fi asigurat „succesul sigur şi deplin” lui Hristos?” Ei bine, Domnul n-a abuzat de darul acesta al facerii de minuni, cel puţin din trei motive:

Întâi, pentru ca nu cumva iudeii, impresionaţi de puterea Sa, să dorească din nou să-L proclame rege, după cum au mai încercat şi altă dată (In. 6,15], pentru că pericolul pe care Mântuitorul a trebuit să-l înfrunte permanent, dată fiind concepţia şi mentalitatea greşită a conaţionalilor Săi, a fost acela de a fi considerat lider naţional şi politic. În virtutea acestei mentalităţi, probabil, L-au primit locuitorii Ierusalimului atât de triumfal în cetatea sfântă [In. 12, 12-16) şi, „dezamăgiţi” de faptul că împărăţia Sa „nu era din lumea aceasta (In. 18,36), şi-au schimbat radical atitudinea faţă de El în numai câteva zile (Lc. 23, 21).

A doua motivaţie a discreţiei Domnului este smerenia. A dorit să ne înveţe pe noi smerenia. Să ne atragă atenţia că darurile şi calităţile deosebite nu trebuie „afişate” sau „aruncate porcilor” (Mt. 7, 6), ci păstrate în taină, aşa cum îşi păstrează cineva bunurile sale cele mai de preţ, ca să nu-i fie furate. Tot aşa şi darurile spirituale şi însuşirile cele frumoase, dăruite nouă de Dumnezeu, trebuie să le folosim cu multă înţelepciune şi smerenie, ca nu cumva afişându-le sau lăudându-ne cu ele, diavolul ori lumea să le smulgă de la noi.

În al treilea rând, însă, Domnul Hristos nu a abuzat de darul facerii de minuni, ca să ne arate nouă că binele se săvârşeşte întru “discreţie”, acesta neavând nimic comun cu „spectacolul” şi „publicitatea”. Viaţa în Hristos nu are nimic comun nici cu „eroismul” lumii acesteia, nici cu mândria ori laudele şi slava deşartă atât de prietene veacului nostru. Chiar dacă ar putea părea unora că mai multa facere de minuni a lui Hristos ar fi fost cea mai eficientă armă de a fi „cucerit” lumea şi a o fi convins că are de-a face cu Dumnezeu, nu este aşa. Credinţa este ea însăşi o minune, iar viaţa în Dumnezeu nu este spectacol. Când veţi vedea pe cineva pretinzând că este omul lui Dumnezeu, dar este ahtiat după publicitate şi spectacol, dorind numaidecât să se afişeze cu darurile pe care le are, acela să ştiţi că nu este de la Dumnezeu! Mântuitorul Hristos nu a făcut aşa! Ba încă, atunci când tămăduia, datorită lacrimilor, insistenţelor şi credinţei, avea  grijă totdeauna să atenţioneze pe cel vindecat: „Vezi, nimeni să nu afle despre aceasta” (Mc. 5,43), ori „Nimănui să nu spui nimic.” (Mc. 1,44) De ce oare, căci, potrivit logicii noastre, ar fi trebuit „trâmbiţate” toate acestea până la marginile lumii, ca oamenii să creadă în El?…

Ei bine, nu este aşa! Haideţi să nu îi dăm noi „lecţii” lui Dumnezeu! Dacă lucrurile ar fi stat aşa, în mod cert El, Care nu ne-a dorit decât binele, ar fi făcut, poate, „tone” de minuni. Însă, nu multele minuni le-au lipsit contemporanilor lui Hristos pentru a crede în El, după cum nu minunile ne lipsesc nouă pentru a fi mai buni! Cel puţin nu minunile acestea exterioare!

Cunosc oameni în toată firea, la o vârstă respectabilă de acum, care aleargă numai după minuni şi după astfel de semne exterioare: aleargă de la Fatima la Medjugorje [locuri de pelerinaj catolice, unde se infatiseaza false minuni spre care sunt atrasi oameni de toate credintele, inclusiv ortodocsi neintariti in credinta lor si amagiti, n.n.] şi de la icoane care plâng la icoane izvorâtoare de mir… Unde aud că se întâmplă ceva ieşit din comun şi extraordinar, acolo se duc, aşteptând semne şi minuni, deşi Dumnezeu le-a plasat întotdeauna pe acestea în plan secundar, pentru că nu ele ne mântuiesc şi ne transformă! Acestea ne pot impresiona, ne pot şoca la un moment dat, mai ales pe cei necredincioşi, care au nevoie, poate, de astfel de imbolduri ca să se „trezească”, par nouă, care ne pretindem credincioşi, nu acestea ne trebuie ca să ne facem mai buni! Nu vedem atâtea semne în jurul nostru? Nu am citit despre atâtea minuni săvârşite de Domnul Hristos? Sau acelea s-au învechit? Ce ne lipseşte, dragii mei? Minunea nu trebuie să se întâmple în afara noastră şi, cu atât mai mult, nu trebuie să aibă nimic comun cu „spectacolul”! Minunea trebuie să se întâmple cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi şi, mai ales, înlăuntrul nostru! Viaţa în Dumnezeu nu trebuie să fie o fugă după minuni exterioare,  o „navetă” de la o minune la alta, căci acestea sunt „şocuri” şi „impresii de moment” care trec la fel de repede pe cât au şi durat, minuni „care ţin trei zile”, după cum zice românul.

Ce ne trebuie, aşadar? Ne trebuie „cuminţenia credinţei”, aş numi-o. Viaţa liniştită în comuniune cu Dumnezeu. Nu din şoc în şoc, din impresii tari în impresii şi mai tari, pe care să le povestim apoi cu emfază tuturor… Riscăm, în felul acesta, să cădem şi în păcatul mândriei ori al lăudăroşeniei… Nu aceasta este viaţa în Hristos! Ci, în casa ta, la bisericuţa din satul tău, în sufletul tău, cuminte şi liniştit, cultivă această viaţă, ce trebuie să curgă precum curge apa cea lină pe teren neted, iar nu peste bolovani, cu şocuri şi „senzaţii tari”.

Aţi văzut! Vin cutremure, inundaţii ori alte calamităţi şi, peste noapte, foarte mulţi devin dintr-odată „foarte credincioşi”! Fac şi făgăduinţe: „de acum nu ne va mai rămâne niciodată necitit Paraclisul Maicii Domnului” sau „vom ţine de astăzi înainte, cu sfinţenie, toate posturile de peste an” etc… O ţin aşa două-trei zile, după care uită, pentru că a fost şoc şi „credinţă” de moment, izvorâtă dintr-o impresie trecătoare; a fost minune care a durat doar trei zile…

Acesta este şi motivul pentru care Dumnezeu n-a făcut exces de minuni şi, mai ales, nu a făcut din acestea spectacol, şi de aceea nu ne lasă nici pe noi „să ne dăm în spectacol”. Viaţa în Hristos trebuie să fie slujire întru discreţie, întru prudenţă, în cuminţenie, în sfinţenie, în smerenieadică exact în ceea ce nu are nimic comun cu spectacolul şi „publicitatea”. Viaţa cu adevărat duhovnicească are o cuminţenie pe care, să dea Bunul Dumnezeu să o înţelegem şi să ne luptăm să ne-o agonisim şi noi: o cuminţenie a omului care, intrând aici, în lăcaşul cel sfânt, nu aleargă numaidecât de la un sfeşnic la altul, de la o icoană la alta, căutând să-şi facă simţită prezenţa şi distrăgând atenţia tuturor. Intrând aici, haideţi să iubim cuminţenia, discreţia şi smerenia vameşului care a venit să se roage cu adevărat (Lc. 18, 10-14). În biserică venind, şi într-un loc cât mai retras ocupând loc, unde ne-­am deprins şi unde ne simţim noi mai liniştiţi, să punem un gând la „inima lui Dumnezeu” Care priveşte în ascuns la rugăciunea noastră şi cunoaşte cele ascunse ale noastre mai înainte de a deschide noi gura (Mt. 6, 6), aşa cum a cunoscut şi dorinţa paralizatului din Evanghelie (Mt. 9, 1-8), fără ca acela să apuce măcar a spune ceva! A înţeles ce vor oamenii aceia care-l purtau pe targa, fără ca ei măcar să I-o ceară!…


Aşa trebuie să fie şi viaţa noastră în Hristos, dragii mei! Să căutăm a preţui smerenia, chiar dacă aceasta nu pare a face deloc „casă bună” cu veacul acesta. Hristos a riscat să fie taxat ca necunoscător al „tehnicii de cucerire” a maselor şi că „nu Şi-a văzut interesul” — cum s-ar spune în limbaj cotidian —, dar a făcut acestea pentru a ne transmite nouă veritabilele valori şi virtuţi, singurele ce merită cultivate şi agonisite cu adevărat.

Să ne binecuvinteze Dumnezeu ca, aceste adevăruri şi învăţături să le punem la inimă şi în practica vieţii noastre, ca să fim credincioşi adevăraţi, aşa cum ne-a dat pildă El însuşi, întru smerenie şi discreţie, întru sfinţenie şi slujire deplină în viaţa aceasta, pentru ca să putem moşteni şi viaţa de dincolo, Amin!”

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Legaturi:

De ce fel de fapte, de ce fel de lucrare avem noi nevoie?

Inainte de a raspunde, vreau sa spun ca de multe ori se intampla ca noi sa cadem intr-o stare de plictiseala, de delasare, de epuizare si de dezorientare si parca asteptam sa vina ceva asa, din afara sa ne aduca o solutie de eliberare, asteptam sa se intample ceva extraordinar, sa se petreaca un lucru spectaculos, insa de multe ori nu de acest lucru avem nevoie.

Noi multumim Lui Dumnezeu ca am primit cu totii de la El darul credintei, intr-un fel luminat, avem trebuinta sa-l lucram prin staruinta si rabdare, in chip neimprastiat faptele bune numite trupesti, caci acesta este inceputul calatoriei duhovnicesti. Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare, urmarind lucrarea faptelor bune trupesti, intr-un chip neimprastiat, cum spune Sfantul Petru Damaschinul, ca in lectiile de la scoala


Categorii

2. Slider, Duminica vindecarii a doi orbi si un mut in Capernaum, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, PS Sebastian, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “Predica importanta a PS Sebastian la vindecarea a doi orbi si un mut: DISCRETIA DOMNULUI SI SETEA DE SPECTACOL SI DE SUCCES IEFTIN A LUMII

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Predică Despre robii stricăciunii care propovăduiesc libertatea

    Ei le făgăduiesc libertate fiind ei înşişi robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpîneşte (II Petru 2: 19). Apostolul continuă şi aici să ni-i arate pe acei necuraţi, neruşinaţi şi îngîmfaţi, atrăgîndu-ne luarea aminte să ne ferim de laţurile înşelătoare ale vorbelor lor trufaşe şi deşarte (II Petru 2: 18). Grăind despre ei, Apostolul Petru a arătat mai întîi că ei hulesc slava lui Dumnezeu, şi că ei momesc întru poftele trupului, cu desfrînări (II Petru 2: 18). Acum el merge mai departe şi arată cum făgăduiesc unii ca aceştia o libertate pe care ei înşişi nu o au, căci, fiind ei singuri biruiţi de poftele trupului, sînt ei înşişi robi tuturor patimilor, sclavi neputincioşi ai celui mai cumplit tiran din această lume: trupul. O, fraţilor, cît de nimerite sînt cuvintele acestea apostolice, scrise acum peste nouăsprezece veacuri, pentru noi cei de astăzi!

    Priviţi în jur şi observaţi cum pretutindeni, cei care nu au nici cea mai mică adevărată libertate, o proclamă obsesiv tuturor! Auziţi strigătele acestor sclavi disperaţi ai patimilor şi viciilor, cum, înşelaţi fiind ei înşişi, îi înşeală şi pe alţii, şi cum, orbi fiind ei înşişi, propovăduiesc altora «luminile»! Căci patimile sînt năvodul pe care îl ţese diavolul, ca să prindă în el omenirea. Prinşi în această plasă, aceşti sclavi îi numesc pe alţii sclavi, iar pe ei se numesc liberi, şi aceasta spre rîsul dracilor, care strîng pe tăcute gura năvodului, şi trag imbecila pradă la malul iadului lor. O, fraţilor, păziţi-vă de aceşti disperaţi care se intitulează pe ei înşişi heralzi şi vestitori ai libertăţii, în timp ce zi şi noapte nu fac altceva decît să-1 slugărească pe diavolul, stăpînul lor! Ei îşi numesc sărăcia bogăţie, iar adevărata bogăţie pe care o văd la alţii o numesc sărăcie! Tot aşa cum nebunul se proclamă pe sine înţelept şi pe tot restul lumii ignoranţi! Astfel, cei care sînt cei mai sclavi dintre toţi îi numesc pe alţii lipsiţi de libertate.

    Ei numesc sclavie slujirea în duh de dragoste adusă lui Dumnezeu şi aproapelui, pe cînd slugărirea patimilor şi diavolilor o numesc libertate. Ei sînt plini de răutate cu oamenii şi cu Dumnezeu, aşa cum satana însuşi este plin de răutate şi de ură la adresa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Ori de cîte ori veţi auzi aşadar pe vreunii vorbindu-vă de libertate, luaţi-i mai întîi bine la întrebări, ca să vedeţi dacă nu cumva sînt chiar ei robi ai patimilor şi viciilor. Căci pe învăţătorul cel mincinos al libertăţii îl veţi recunoaşte imediat după necurăţenia vieţii lui,după neruşinarea şi îngîmfarea lui. Acesta este avertismentul Sfîntului Apostol Petru.

    O Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dătătorul adevăratei libertăţi, păzeşte-ne pre noi de aluatul celor care Te urăsc şi pe Tine, şi pe noi, Căci noi numai Ţie ne închinăm şi Ţie îţi mulţumim în veci, Amin.

    sfantul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida

  2. Oamenii alearga dupa minuni si le inchipuie in orice lucru, le identifica acolo unde nu sunt, isi hranesc imaginatia cu tot felul de intamplari “paranormale”. Iar atunci cand se afla cu adevarat in fata unei minuni, sunt atat de zdrobiti de firescul ei incat mintea o aseaza in sertarul coincidentelor sau o atribuie capacitatilor naturale omenesti-fac si reportaje pe aceasta tema.
    Sunt doua minuni care ma coplesesc: una e cand iti ti copilul in brate.
    Iar cealalta, oarecum asemanatoare se petrece in fiecare noapte-mai ales in noptile calduroase de vara. Daca stai la fereastra si asculti cu atentie, vei auzi cu claritate clocotul Vietii ce rabufneste din orice por al creatiei vazute si nevazute. Viata trece pe deasupra pamantului, a apelor, a fiintelor, insufletindu-ne iarasi si iarasi. Chiar si crengile uscate si frunzele cazute au viata, nimic nu moare, totul prevesteste innoirea. Grandios spectatcol!

  3. Pingback: Parintele Coman despre PEDAGOGIA DIVINA A SUFERINTEI si FORTA DEMONICA A TRUFIEI
  4. Toţi ne dorim pe lume
    Belșugul, fericirea
    Facilul, idealul,
    Supremul și iubirea.

    Toţi ne ferim de chinuri
    De trudă și de greu.
    Din bine am vrea totul
    Și nici un dram din rău.

    Din cinste vrem întregul.
    În simţuri, doar placerea;
    Frumosul, strălucirea,
    Înaltul și puterea.

    Dar, vai prin câtă truda
    S’ajunge la’înalţime
    La cinstea, la frumosul
    Și mult râvnitul bine.

    Și vai, suntem atâţia
    Ce vrem să-l dobândim
    Rapid, ușor și sigur
    Și far’să-l… împărţim

    Ce-i binele ? Ce-i răul ?
    Și vai cât e de greu
    Să le cunoști adâncul.
    Sa fii ca Dumnezeu.

    Că Dumnezeu (doar) ştie
    Ce-i rău şi ce e bine
    (În toată adâncimea)
    Ce-o are întru sine.

    Caci binele şi răul
    Noi numai l’am gustat
    Din pomul cunoştinţei
    Când nu l’am ascultat.

    În totate este-o taină,
    Un semn, o întrebare
    Ce cheamă și pretinde
    Efort și renunţare.

    În toate este’un bine
    (De taină) și un rău
    Ce duce către gheenă
    Sau către Dumnezeu.

    În toate se ascunde
    Un rost şi-o cunoştinţă
    O taină, o ispită
    Un rod şi o credinţă.

    Că orice “bine” pururi
    Va duce doar la rău
    Când nu-l vedem că vine
    Doar de la Dumnezeu,

    (Când nu vedem în “bine”
    Nici tainele de sus
    Nici limita, nici rodul
    Nici rostul lui ascuns).

    Când răul nu ne’ntoarce
    Căiţi la Dumnezeu
    De nu-i pricepem rostul
    Îl facem şi mai rău.

    Din bine’n rău s’ajunge
    Când nu mai e iubire
    Când “binele” ne duce
    În lipsa de simţire.

    Caci nu trăim iubirea
    Ca bunul Dumnezeu
    Ne egoist, ne lacom
    Netrufaş şi ne rău,

    Nici nu vedem în Domnul
    Imensa-i bunătate
    Şi nici smerita-i jerfă
    Cei veşnică și-n toate.

    Trăim în egoismul
    Trufaş prin Lucifer
    Cel care’n mândru-i ego,
    S-a prăbuşit din cer.

    Şi din mândrie credem
    În multele-i minciuni
    Iar Domnului îi cerem
    (Spre-a crede), mari minuni.

    Nu mai vedem în Domnul
    Imensa bunătate
    Smerenia-i divină
    În totul şi în toate.

    Nu mai vedem cum totul
    Ne dă în chip ascuns
    Spre viaţă, cu iubire
    Din cerul Lui de sus.

    Nu-i mai vedem nici jerfa
    Şi-i cerem doar minuni,
    Orbiţi de egoismul
    Şi marea de minciuni.

    Ce-i viaţa şi Adevărul ?
    De ce nu ne mai spune
    Că ceru şi pământul
    Şi ea este-o minune ?

    Că Dumnezeu e totul
    Smerit, blând şi tăcut,
    Şi prin Iisus şi Cruce
    (Cum este), l’am văzut.

    Că mic ni se arată,
    Nu plin de strălucire
    Nu trufaş să’ngrozească.
    Ci-n milă şi’n iubire.

    Noi îl vrem însă trufaş
    Semeţ, spectaculos
    C’așa ne’ar place sigur
    S’arate un Hristos.

    Să’inspaimâte zbirii,
    S’aducă fericirea,
    Progresul şi belşugul
    Nu…crucea şi…iubirea.

    De’ceia-i cere lumea
    Şi caută minuni,
    Setoasă de spectacol
    Şi mândrele-i minciuni.

  5. Pingback: Suflete... schimbate la fata (1): Alexandru Tudor. MARTURISIREA DE CREDINTA SI MINUNILE DIN VIATA UNUI ARBITRU ROMAN DE FOTBAL
  6. Pingback: Inmultirea painilor: ENTUZIASM SFANT SAU INTERES?
  7. Pingback: PUBLICITATE SAU DISCRETIE? IMAGINE SAU TRAIRE? Cine are nevoie de Hristos? "In loc sa evanghelizeze lumea, Biserica risca sa fie secularizata de duhul lumii"
  8. Pingback: CUM A FOST ALES PARINTELE CLEOPA, “PROSTUL DE LA OI”, STARET LA SIHASTRIA. Discretia care pazeste taina vietii duhovnicesti autentice -
  9. Pingback: Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca… -
  10. Pingback: NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: Cati dintre noi am cauta si am urma astazi un astfel de calauzitor, care nu face minuni? -
  11. Pingback: SLUGA SUTASULUI. Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”
  12. Pingback: In actualitate: IMPOSTORUL RELIGIOS, FALSUL PROFET, INSELATUL, FANATICUL… (I) -
  13. Pingback: In actualitate: PRIMITIVUL “MISTIC”, “VEDETA” DUHOVNICEASCA, “MINUNISTUL”, DREPTUL MANDRU, SARLATANUL RELIGIOS (II) -
  14. Pingback: Din provocarile crestinului ortodox de astazi: FRUMUSETEA INSELATOARE, GOANA DUPA MINUNI -
  15. Pingback: Vindecarea a doi orbi si a unui mut. PREDICI SI MEDITATII. “Suntem vazatori, dar nu vedem puterea lui Dumnezeu. PUTEREA LUI IISUS ESTE IUBIREA” -
  16. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre PACATUL TIMPULUI PIERDUT, PACATUL CURIOZITATII SI TRANDAVIEI FLECARE -
  17. Pingback: Predica audio la DUMINICA BOGATULUI NEMILOSTIV a Arhim. Hrisostom Radasanu: PRETENTII SI SIMPLITATE -
  18. Pingback: PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim apreciati” (si AUDIO) -
  19. Pingback: Vindecarea fiului lunatec. “O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi…?” MUSTRAREA DURERII LUI DUMNEZEU si CONDITIA CRESTINULUI IN LUME -
  20. Pingback: DUMINICA FLORIILOR. Predicile Parintelui Petroniu Tanase si PS Sebastian. CE FEL DE IMPARAT ESTE CEL CARE INTRA ASTAZI IN IERUSALIM? CUM IL PRIMIM? -
  21. Pingback: CUVIOSUL PAISIE OLARU (DE LA SIHLA) si DARURILE SALE: Simplitatea, Tainuirea de sine, Smerenia. “In lumea CV-urilor, tainuirea vi­etii inseamna nebunie” -
  22. Aceasta predica importanta a PS Sebastian a fost pentru mine ca o “revelatie”, ca atunci cand rasucesti comutatorul si se aprinde lumina. Desi sunt lucruri pe care in adancul meu le stiam, nu stiu cum, dar uneori, in anumite momente ale vietii, te “fura peisajul” si intervine “uitarea”.Si uite asa nu veghem pentru a ramane in voia Domnului. Trebuie sa-mi amintesc mereu ce recomanda Sfantul Evagrie, ca mai intai sa ne rugam sa ne curatim de patimi, in al doilea rand sa ne rugam sa ne izbavim de nestiinta si uitare si in al treilea rand sa ne izbavim de toata ispita.Acestor trei feluri de rugaciune le corespund cele trei trepte ale urcusului duhovnicesc: despatimirea, iluminarea si indumnezeirea. Multumesc admin pentru aceste “nestemate duhovnicesti.”

  23. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
  24. Pingback: VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite -
  25. Pingback: Sambata Mare: NADEJDEA CARE IZVORASTE DIN MORMANTUL TOTALEI DESCUMPANIRI. Pilda curajului si devotiunii femeilor mironosite si a Sfantului Iosif din Arimateea. CE NE RAMANE CAND RAUL PARE SA TRIUMFE, cand este dezlantuita prigoana “portilor iadului&
  26. Pingback: SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; va fi urmarea logica, indreptatita si fireasca a orientarii morale si duhovnicesti a oamenilor” -
  27. Pingback: Ce ne invata sfintii contemporani despre… SFINTENIE, LUCRAREA HARULUI, SPOVEDANIE, BINECUVANTARE si INSELAREA MENTALITATII MAGICE in practica ortodoxa -
  28. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!” -
  29. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului din Capernaum: RUGACIUNEA PENTRU CELALALT ARE MARE PUTERE, IUBIREA DE APROAPE DESCHIDE ORICE POARTA! -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate