PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)
Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine?
Mai sunt puţin cu voi…
“Zilele fericite trec cel mai repede pe pământ, prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare şi oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
O, dacă am şti dinainte aceste lucruri, pe care le ştim în urmă, cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite! Cum am folosi ocaziile binecuvântate şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni cât mai sunt cu noi!
Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi. De omul bun şi cu voia bună nu te saturi niciodată! De Dumnezeu şi de bunătate este atâta nevoie printre oameni, că oricât ar prisosi, tot va fi mereu lipsă! Dar când ai de la Dumnezeu harul de a avea lângă tine un învăţător preţios, un binefăcător atât de rar, un părinte atât de scump, un prieten şi un soţ atât de dulce şi de neînlocuit, nu te despărţi nici o clipă de el, ţine-i minte orice cuvânt, urmează-i orice sfat, preţuieşte-i orice îndrumare, învaţă-i orice pildă! Că de nimic nu vei avea nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi, nici cui să-i mai spui ceea ce îi spuneai numai lui. Abia atunci vei vedea pe cine ai avut lângă tine!
Dragă tinere şi tânără care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi, pe măsură ce trec zilele, aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte vor pleca de pe pământ. De aceea, cât mai sunt lângă voi, să-i preţuiţi şi să-i iubiţi cu toată puterea voastră, căci nici iubirea de soţ, nici cea de frate, nici cea de fiu nu va putea fi niciodată atât de frumoasă şi adevărată ca iubirea părintească! Soţ sau soţie poţi să ai pe oricine, fraţi poţi să ai mai mulţi, fii şi fiice poţi avea tot aşa, dar mamă adevărată nu mai poţi avea în vecii vecilor, decât numai una! Şi nici tată adevărat nu mai poţi avea un altul, decât unul. Dragă soţ şi soţie, aţi trăit atâţia ani împreună, Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi; aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri; anii vi se apropie acum de sfârşit şi numai Dumnezeu ştie cât veţi mai fi împreună! Atunci, de ce nu vă puteţi iubi mai mult, ierta mai mult, preţui mai mult?!
Dragă suflete reîntors la Hristos, de atâtea ori te-a chemat pe tine Hristos şi atâţia ani a fost El mereu lângă tine! Anii au trecut, atâţia dintre cei care au auzit şi au ascultat cuvântul sfânt alături de tine s-au întors la Hristos sau la mormânt, dar tu încă stai între Hristos şi mormântul tău. La Hristos ai putea sa vii, dar nu vrei. La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu te duci. Hristos mai este încă lângă tine, dar cine ştie cât timp? Tot nu vrei să preţuieşti acest har? Ce vei face când se va duce de la tine? Nu-L lăsa să plece, vino!
Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”
(din: Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2011)
***
Evanghelia dupa Matei 21: 18-19, 33-43
Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată…
… Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Cand a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: “Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.
Meditatie duhovniceasca:
Mult, foarte mult, ni s-a dat noua, crestinilor ortodocsi ai acestor vremuri de pace si de libertate, binecuvantati sa traiasca una dintre rarele si fericitele secvente (scurte, este drept) ale istoriei recente in care credinta lor nu numai ca nu le-a fost interzisa si prigonita, dar a si cunoscut, probabil, cele mai prielnice conditii de dezvoltare si manifestare, din punct de vedere al facilitatilor/inlesnirilor omenesti (pe orizontala). Pana in aceste zile, cand se itesc, iata, la orizont, norii negri amenintatori ai celor mai mari stramtorari si ale celei mai diabolice dictaturi de la inceputul veacurilor, asadar pana acum, oricat ne-am lamenta acum sau oricat ne-am fi plans, cei mai multi dintre noi – cei relativ tineri, sa zicem – daca am avea un strop de realism, de cunoastere a istoriei Bisericii, cat si, mai ales, de smerenie, ar trebui sa ne dam seama ca, de fapt,… ne alintam foarte mult.
Niciodata in istorie o masa atat de larga de credinciosi nu a beneficiat de privilegiul unui acces progresiv tot mai mare, iar ca urmare a internetului, a unui acces – practic – cvasitotal, nelimitat, la toate sursele de formare si de informare ortodoxa, teologica, duhovniceasca, de orice fel. Inclusiv, in ultimii ani, la posibilitatea de a cunoaste, din ce in ce mai amanuntit si mai “specializat”, care este mersul lucrurilor in ceea ce priveste viata bisericeasca de la noi si din lume, dincoace si dincolo de “cortina”; de A STI, A DESCOPERI SI A FI CONECTATI 24h/24 cu tot ce misca “in luna si in stele” in intreaga lume, cu o infinitate de alte informatii, cu tangenta si relevanta mai mica sau mai mare pentru viata noastra duhovniceasca. O perioada care, pentru foarte multi, a fost si una de relativa bunastare materiala, de confort sporit si de posesie facila a unor terminale de inalta tehnologie comunicationala (mai nou, devenite aproape indispensabile, iar pentru tot mai multi, o sursa de dependenta psihologica). Viata usoara si accesul larg la resurse informationale ne-a ajutat enorm sa ne ocupam cu activitatea de cunoastere a celor exterioare, mult dincolo de ceea ce ne puneau la dispozitie scoala si bibliotecile.
Niciunei alte generatii nu i s-a dat prilejul pe care l-am avut noi, din plin: sa cunoastem, sa discernem si sa putem alege singuri tot ceea ce inseamna reperele corecte, sanatoase, autentice de invatatura si de practica bisericeasca, ba chiar sa le transmitem si altora, sa le impartasim, sa le multiplicam. Ni s-au pus la indemana scrierile Sfintilor Parinti mai vechi si mai noi, am avut privilegiul sa ni se dea “pe tava”, in cantitati uriase, deja aproape “industriale”, vietile si cuvintele de invatatura ale parintilor, traitorilor si teologilor contemporani, atat in forme brute, cat si in compendii si versiuni concentrate, secventiale, filtrate, selectate, “gata preparate”… Am avut sansa imensa – pe care nici sfintii nostri martiri ai inchisorilor comuniste si intelectualii crestini interbelici nu o aveau – de a ne trezi, practic, fara vreun merit sau efort deosebit, la intelegerea riguroasa si plina de acuratete, la nivel rational, a ceea ce inseamna “dreapta credinta”, deosebind-o cu maxima acrivie de orice amestec, pervertire, omisiune sau adaugire dogmatice sau morale. Am putut cunoaste, aprecia si folosi tot ceea ce inseamna icoana bizantina veritabila, muzica psaltica traditionala, slujire ortodoxa curata, am putut cerceta, foarte frecvent, o multime de manastiri din tara si chiar din afara ei, am putut cunoaste si cere sfat unui numar foarte mare de duhovnici mai batrani sau mai tineri, mai incercati sau mai putin, am putut vedea si asculta zeci si sute de conferinte, predici si interviuri pe toate temele posibile, sa punem intrebari si sa primim raspunsuri… Si inca multe altele, care ar face si mai obositoare aceasta trecere in revista.
Este acuta nevoie sa constientizam toate acestea, pentru ca, se pare, atunci cand le avem pe toate la discretie, riscam extrem de usor “sa ni se urasca cu binele” si sa luam totul ca ceva absolut normal, ca pe niste drepturi “naturale”, care ni se cuvin, de care dispunem asa cum binevoim, si pentru care nu avem nicio socoteala de dat nimanui. In realitate, tot ce avem (am avut) este un DAR gigantic, coplesitor si… infricosator. Un dar si o responsabilitate, o misiune, adica datoria unei lucrari pe masura. Este via bogata si dotata cu tot ce trebuie, pe care trebuia numai s-o lucram. Este smochinul care a fost sadit si care trebuia numai sa aduca rod.
Sa ne uitam insa foarte atent si sincer la noi, si sa recunoastem daca avem ceva mai mult decat simple frunze, si acelea crescute fara meritul nostru, iar cu ele ne laudam cat e ziua de mare, ca si cum acelea ar fi totul. Iar Hristos-Domnul vine la noi, flamand de a gasi loc unde sa-Si reverse si sa-Si inmulteasca iubirea… si flamand ramane. Samanta Sa nu a adus rod. Suntem uscati, seci, gaunosi, dar ne infoim si ne umflam, falindu-ne prosteste… tot cu ceea ce El ne-a dat. Multi se lasa inselati si, nestiind ce inseamna rodul, se desfata infantil, de aspectul exterior, poate chiar orbitor, poate chiar si halucinogen, al frunzelor noastre. Ii ametim, ii imbatam cu iluzii, cu vorbe, cu pretentii, cu promisiuni, cu teorii si, mai ales, cu FORME. Cu forme “corecte” si “frumoase”.
Cand Dumnezeu Isi trimite slugile ca sa ne cerceteze, le alungam si le batem cu furie, fiindca ne deranjeaza si cauta sa ne “impiedice” din savarsirea propriei noastre voi, a bunului nostru plac. Nu vrem sa raspundem in fata nimanui, nu vrem sa ascultam de nimeni, nu vrem sub niciun chip sa acceptam ca nimic din ceea ce “avem” nu ne apartine de drept… Si ca nu ajunge sa spunem “Doamne, Doamne“, nu ajunge sa facem lucruri de fatada in numele Celui de Sus, ca sa si insemne ca “lucram in via Domnului”; ci trebuie, efectiv, sa-I slujim si sa-I inchinam numai Lui, cinstit si supus, tot ceea ce suntem si tot ceea ce facem, cu frica si cutremur, cu maxima recunostinta, pana acolo unde sa ne topim de uimire si de multumire pentru ca Dumnezeu ne-a miluit cu o asemenea uriasa binecuvantare, in ciuda ticalosiei noastre.
In loc de asa ceva, comoara ortodoxiei noastra a ajuns astazi, cel mai adesea, asa cum este traita si “marturisita” de noi, numai un ghem de pretentii tafnoase si ingamfate, numai un pretext de auto-afirmare indecenta si galagioasa, un “prilej de castig rusinos” de slava, de trufie a ‘desteptaciunii’, de putere si de… tot ce se mai poate. In beneficiul… viermilor care ne vor manca basica de desertaciune a bunastarii lumesti si a eului nostru hipertrofiat care se va transforma intr-un altfel de vierme, cel neadormit al constiintei, atunci cand toate iluziile de acum, grabnic, vor inceta, si cand toate orgoliile, vanitatile, placerile, visele, invidiile, intrigile, socotelile si planurile marete pe care astazi ni le hranim si le umflam pana peste masura vor fi spulberate si “date-n priveliste”.
Ne mandrim in zadar cu ce nu e al nostru si nu mai stim sa pretuim simplu, curat, inocent, toata avutia aceasta duhovniceasca de multe feluri care ni s-a incredintat spre a o preface in roade hranitoare de pocainta si de dragoste, tot timpul pretios pe care l-am avut, toata sanatatea si puterea cu care Domnul ne-a inzestrat ca sa putem sa purtam si sa plinim neputintele celor slabi, sa ungem ranile si sa spalam picioarele celor sarmani si suferinzi, cu trupul sau cu sufletul.
Senzatia noastra dureroasa, acuta este ca… avem inspaimantator de mult ajutor, de multe daruri si NE-AM CAM BATUT SI NE BATEM JOC IN CONTINUARE, cu nonsalanta, de tot. Se scrie imens, se publica, se tipareste, se posteaza in nestire, se copiaza, se multiplica, dar… de citit, cine mai citeste? Si din ceea ce citim, CUM CITIM, cat de atent, cat de profund, cat de rabdator si patrunzator pentru A NU PIERDE nimic din ceea ce ni se transmite ziditor si implinitor, spre mantuirea noastra? Si din cat citim, cat interiorizam si cat incercam sa aplicam in viata noastra, sa punem in aplicare? Sau numai ne multumim ca intelegem, ca ne place, ca ne imbogatim cunostintele, ni se “ascute” mintea si, mai ales, ca ne sporim… arsenalul si capacitatea de a ne inalta deasupra altora, de a-i judeca si de a-i critica pe cei mai ignoranti sau mai neglijenti in gandire si in exprimare? Din tot ceea ce ascultam si privim ca arta sfanta, cu ce ramanem? Numai cu desfatarea sau, iarasi, cu, satisfactia ca devenim “fini cunoscatori” si “esteti rafinati”? Deci… la ce ne foloseste, de fapt, tot ceea ce primim – intr-un volum cu mult peste masurile firesti ale unui om care… mai trebuie sa faca si altceva decat sa citeasca, sa inmagazineze? La ce ne foloseste multa desteptaciune, daca o exploatam cu viclenie si pretiozitate, daca sufletul – adica nevinovatia inimii, curatia de prunc iubita de Domnul – ni-l vom pierde? La ce ne foloseste SA STIM de toate, sa invartim lumea pe degete sau sa digeram zilnic milioane de cuvinte, daca acel “un singur lucru care trebuie” si care ramane ca “hrana pentru viata vesnica”, tocmai pe acela il uitam, il dispretuim si ii dam cu piciorul…
E Saptamana Mare, e vremea marilor examene de constiinta, in lumina Patimilor mantuitoare ale Celui care a suferit si a murit pentru noi, si a Carui jertfa, iarasi, in ochii nostri, s-a banalizat si s-a ingropat sub zgura nesimtirii sufletelor noastre… incat avem nevoie sa vedem cum alti nevinovati sunt chinuiti, sufera atroce si mor prematur langa noi, pentru a da chip mai real, si de aceasta data, Jertfei lui Hristos, Cel care sangereaza, Se batjocoreste, Se umileste si Se rastigneste si astazi, in ei, in toti cei umiliti si obiditi ai lumii.
E vremea sa tacem mai mult si sa ne intrebam mai mult: CE AM FACUT SI CE FACEM CU TOT CE NI S-A DAT? Am umplut candelele cu untdelemnul harului Duhului Sfant sau am socotit aceasta, pentru noi, ca ceva fie subinteles, usor, fie facultativ, risipindu-ne timpul si puterile in ORICE ALTCEVA DECAT CELE ESENTIALE ale vietii noastre care sa atraga si sa statorniceasca in noi harul?
Sa nu ne slabim impietrita inima din biciul constiintei pana ce nu va constientiza, nu va sangera si nu va varsa lacrimi de recunostinta si de rusinare pentru tot ce am primit si am irosit.
E vremea sa intelegem ca, dincolo chiar de pocainta mea personala, ca obste, suntem, intr-adevar, in situatia evreilor de acum doua milenii si ca suntem, iminent si implacabil, chiar la ora scadentei, exact in pragul clipei cand, dupa ce am facut praf cu inconstienta toata “mostenirea” Tatalui, bate ceasul in care se cere rod de la noi. Si cand, cu siguranta, vom fi gasiti nevrednici si se va lua de la noi comoara de care nu am fost vrednici, via pe care nu am lucrat-o pentru Stapanul nostru si pentru ai Sai frati mai mici… Si atunci vom dusi in crunta robie, in amarnice lipsuri si in cumplite – deloc eroice – prigoniri, vom fi lasati sa ne vedem zdrentarosi, neajutorati, jefuiti de toate si sa ne plangem goliciunea ca, macar asa, in ultimul ceas, sa ne putem mantui, “ca prin foc”.
Sa multumim acum din inima pentru tot bunatatii lui Dumnezeu, sa fagaduim ca de ASTAZI nu ne vom mai bate joc de El si… sa ne pregatim cu nadejde, cu umilinta si spasire, pentru acele momente de incercare care stau sa vina mai curand decat credem…
Slava indelung-rabdarii Tale, Doamne, Slava Tie!
Doamne, ai mila de robii Tai!
Admin. Cuvantul Ortodox
***
Parintele Rafail Noica: “SE POATE LUA SI DE LA NOI…”
Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat multora în Apus când ne-au lipsit cele pe care le luam de bune, am început să căutăm, căutând am găsit mai mult decât ne-am aşteptat. În cazul meu, când vă spun că am trăit ortodoxia ca fiind însăşi firea omului a fost acel mult mai mult decât mă aşteptam. Întrebam pe Dumnezeu în taina inimii: Doamne, dar de ce ar fi ortodoxia mai adevărată sau mai înţeleaptă sau mai adâncă sau mai nu ştiu ce decât protestantismul care-l descoperisem eu aşa cum mi se părea. Mi-a arătat Dumnezeu că nu era mai înţeleaptă, mai adevărată, era firea omului. De-aia este mai decât ori şi ce. Orice religie, orice rătăcire, orice ideal este un om care se caută şi ortodoxia este aia ce caută omul.
Pe meleagurile noastre se întâmplă ce se întâmpla cu evreii din Vechiul Legământ. Conştientizaţi de descoperirea dumnezeiască că ei sunt poporul ales, bineînţeles că păcatul şi-a tras spuza pe turta lui şi atuncea au început să se mândrească. Care este primul cuvânt de propovăduire al glasului Cuvântului lui Dumnezeu, adică Ioan Botezătorul? – Troparul zice că e glasul Cuvântului, glasul cel din pustie – “şi să nu vă ziceţi vouă că sunteţi sămânţa lui Avraam că zic vouă că din pietrele acestea Dumnezeu poate să ridice fii lui Avraam”. Echivalentul acestor cuvinte este valabil pentru toată ortodoxia în baştina ei astăzi, la noi, la ruşi, la greci am văzut aceleaşi lucruri. Paradoxal, ce s-a întâmplat în istorie, ce s-a întâmplat în Vechiul Legământ, aşa se întâmplă şi astăzi. Multe rătăciri în Apus şi diaspora, omul se caută şi un pic se găseşte şi un pic se pierde, dar conştientizarea a ce este ortodoxia mult mai puternic se dă acolo unde nu este, unde omul caută, decât aici unde o ai pe toată pe toate drumurile, o iei de bună, ai una aici, ai una acolo, toate străzile sunt pline de preoţi, vrei să te spovedeşti ai unde să te duci. Da! Toate sunt la îndemână, dar o luăm de bună, şi fiindcă o luăm de bună o pierdem fiindcă păcatul îşi trage spuza pe turta lui, păcatul fiind indiferenţa, păcatul fiind nepăsarea, păcatul fiind mândria că noi suntem popor aşa şi pe dincolo, poporul lui Dumnezeu. Vă spun că din popoarele pe care le-am cunoscut nu este nici un popor care să nu fie buricul pământului. Sunt zeci de burice dintre care, bineînţeles, sunt eu şi poporul meu. Ăsta este păcatul şi spuza care şi-o trage, pentru asta poporul lui Dumnezeu pe Dumnezeu l-au răstignit şi pe Dumnezeul lor şi tradiţia lor au pierdut-o. Apostolul Pavel s-ar fi făcut el anatema de la Hristos numai pentru ca poporul lui să poată reveni la adevăr şi n-a venit până astăzi. Spunea părintele meu duhovnic: noi suntem ortodocşi, dar noi nu putem fi mândri că suntem ortodocşi, noi trebuie să fim smeriţi că suntem ortodocşi. Ortodoxia în smerenie se păstrează“.
(din conferinta cu tema “Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie“, aprilie 2002, Alba-Iulia).
Cititi si:
Legaturi:
- “INCA PUTINA VREME LUMINA ESTE CU VOI. UMBLATI CAT AVETI LUMINA CA SA NU VA PRINDA INTUNERICUL!”
- De ce a cazut Constantinopolul?
- Cuvantul care ne ARDE, cuvantul lui Ieremia…
- A cui este vina pentru toate nenorocirile care ni se (vor) intampla?
- Dumnezeu Isi seamana in noi Sangele: noi ce semanam?
- “Vai si amar cand omul este satul si multumit in inima sa…”
- Parintele Rafail Noica: BOGATIA SI SUFICIENTA – DUSMANII POCAINTEI
- Vrem sa fim oamenii cei mai… ce din cimitir?
- Parintele Rafail Noica: “VOIA MEA PROPRIE ESTE IADUL!”
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
- Sfantul Nicolae Velimirovici: CUGETARI DUREROASE ASUPRA CADERII UNUI POPOR ORTODOX
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- O, generatie inconstienta si rasfatata!
- Sf. Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou?
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!” OARE NOI AVEM CREDINTA?
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- SA INCEPEM SA NE PREGATIM… CUM SI PENTRU CE?
- Cuv. Seraphim Rose: ESTE MAI TARZIU DECAT CREDEM! VA MAI SUPRAVIETUI CREDINTA NOASTRA?
- Descoperirile dumnezeiesti ale avvei Filotei Zervakos
- E vremea sa ne trezim din somn!
- Privire asupra scurtimii vietii
- DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? – Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
- INCEPUTUL SAPTAMANII PATIMILOR, cea mai sfanta saptamana a crestinilor. Talcuiri si cuvinte de invatatura la SFANTA SI MAREA LUNI. Cum se cuvine sa petrecem aceasta Saptamana Mare?
- MICII MUCENICI ASCUNSI. Cum ne rusineaza si ne mustra pacatele niste copii si tineri chinuiti, suferind de boli rare… O PROPUNERE DE PREGATIRE PENTRU INTRAREA IN SAPTAMANA PATIMILOR
- Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita…
- Iata, Mirele vine in miezul noptii!
- Talcuirea facuta de Sf. Ioan Gura de Aur pildei lucratorilor celor rai
- CU CE OCHI VOM PRIVI NOI LA HRISTOS IN ZIUA JUDECATII?
- “El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat”
- CHEMAREA LUI HRISTOS SI PRIORITATILE NOASTRE
- Parintele Ioan Sismanian la Duminica Fiului Risipitor (2011): PUTINI INTELEGEM CU CINE SA LUPTAM SI PE CINE SA IUBIM!
- Parintele Staniloae despre SFANTUL CALINIC DE LA CERNICA, smeritul si inlacrimatul binefacator al “sarmanilor frati ai lui Hristos”. NEVOIA DE SFINTI
- VLADICA BARTOLOMEU DESPRE TARELE OMULUI CONTEMPORAN: instrainarea prin Internet si TV, paranoia egocentrista, lingusirea si senzualitatea. “Cand va fi sfarsitul lumii?”
- CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?
- Cu parintele Rafail despre forme, formalism, formare in rugaciune sau despre cum putem striga ca Orbul din Evanghelie in toata vremea
- Sfantul Petru Damaschin ne invata cum putem si trebuie sa facem din toate prilej de pomenire si multumire neincetata catre Dumnezeu
- Duminica vindecarii celor zece leprosi. LEPRA NEMULTUMIRII SI A OBRAZNICIEI. “Nerecunoscatorul este mai prejos si decat animalele”
- DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI – Intre marinimia fara margini a Domnului si micimea noastra de suflet (Sf. Nicolae Velimirovici)
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- Sf. Ioan Gura-de-Aur – SE POATE DRAGOSTE MAI MARE CA ACEASTA? DAR SE POATE SI NEPASARE MAI SALBATICA?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Este adevarat ca astazi avem sansa sa putem citi si cunoaste, mai mult decat parintii si bunicii nostri care si-au trait cea mai mare parte din viata sub dictatura comunista, scrierile Sfintilor Parinti, ale Marilor Duhovnici si ale teologiei ortodoxe in general.
Insa este o mare primejdie aici, si anume aceea sa ajungem sa credem ca daca stim sa vorbim in citate din Biblie si Sfintii Parnti ne-am si umplut de Harul Duhului Sfant, le stim pe toate, le vedem pe toate mai bine decat altii si putem critica tot ce ni se pare neconform cu invatatura dreptei credinte.
Stiu frati care spun :”ma rog mai putin, dar citesc mult, pe mine asta ma hraneste duhovniceste”, si cam interpreteaza si dupa mintea lor ceea ce citesc.
Fara rugaciune, fara dorinta de a ne schimba si de a vedea cu SINCERITATE in noi insine pe cel mai mare pacatos, putem sa citim tone de carti de invatatura ortodoxa, sa invatam pe dinafara mii de citate, ca nu ne foloseste la nimic.
Cred ca ceea ce citim trebuie in primul si in primul rand sa se vada in felul in care ne transformam noi insine, si nu in vehementa cu care vedem pacatul in ceilalti.
Sfantul Evagrie Ponticul spunea ca :”Cel mai bun teolog este cel care se roaga”.
Numai rugaciunea cu pocainta sincera, ne pot aduce in situatia de a rodi si a da lui Hristos Dumnezeu sufletele noastre parguite de dragoste pentru EL si smerenie.
Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa ajungem la puterea de a ne ruga curat, neraspandit si dezinteresat, pentru ca sa putem fi mantuiti.
Sa ne amintim ca Biserica suntem Noi in primul rand, si nu cochilia formata din aspectul institutional al Bisericii, dogmele si canoanele Ei. E drept ele sunt f.bune si absolut necesare, dar nu in cazul in care sunt infaptuite de dragul (mandria) de a fi infaptuite, sau impuse altora cu forta. De fapt cine suntem noi in Hristos (Capul Bisericii) conteaza cel mai mult; numai asa dogmele si canoanele pot aduce roada cu folos. Altfel, traim cu gandul ca am infaptuit ceva, si poate chiar si facem lucruri “mari” (mai rau), dar metoda si ‘duhul’ pe care il raspandim este lipsit de sfintenie si respingator.
@Hrisanti,f frumos si adevarat ce ai spus.Sustin intru-totul opinia ta.
@ magda s.:
Dar cuvintele parintelui Sarbu?
Cineva care le-a citit inainte de a le pune pe site se temea ca au nevoie de un “avertisment”, atat de impresionante pana la taierea respiratiei le gasea… Oare mai vede si simte cineva la fel?
@admin ,
cred ca “avertismentul ” la care te referi fratia ta este …unul lacrimogen , nu ? Nu cred ca este om la care sa ajunga aceste cuvinte si sa nu simta ca se deschide izvorul lacrimilor , asa cum nu cred ca este om care sa nu se fi rugat cel putin O data pentru mama , tata , sot/sotie , fiu/fiica . Cu cuvintele parintelui Sarbu mi-ati adus aminte de cutremuratoarele versuri ale preacontestatului Adrian Paunescu cu a sa ” Repetabila Povara ” sau ” Ruga pentru Parinti ” ( doua dintre motivele pentru care voi spune , de cate ori imi voi aduce aminte ” Dumnezeu sa-l odihneasca pe Adrian Paunescu ” ).
” Mult, foarte mult, ni s-a dat noua, crestinilor ortodocsi ai acestor vremuri de pace si de libertate, binecuvantati sa traiasca una dintre rarele si fericitele secvente (scurte, este drept) ale istoriei recente in care credinta lor nu numai ca nu le-a fost interzisa si prigonita, dar a si cunoscut, probabil, cele mai prielnice conditii de dezvoltare si manifestare, din punct de vedere al facilitatilor/inlesnirilor omenesti (pe orizontala). ”
Adevarat graita-i , admin , suntem niste privilegiati din acest punct de vedere . Dar haideti sa va povestesc la ce imagine m-a dus gandul cand citeam cele ce le-ati scris : la aceea a unui om care beneficiaza de aer curat , de soare , de un cer atat de senin fara urma de nor , de cantece de pasarele . Vrea sa traga adnac aer in plamani , sa simta prospetimea si puritatea aerului dar ceva nu-i permite , ca si cum un corset i-ar limita capacitatea de respiratie si insistentele lui incep sa doara , sa simta intepaturi ca de spini , apoi o mana nevazuta ii aseaza pe o ureche o casca audio in care rasuna o mizica proasta , dogita si deodata in fata ochilor lui apar ca de nicaieri niste obloane si apoi … intuneric , frig , spaima . Grijile vietii , stresul cotidian , tentatiile , zgomotul lumii , zornaiala banilor , mobila vecinului , masina fratelui , acestea toate si mai mult decat acestea sunt cele care se interpun intre “privilegiile” de care vorbeam si om pana intr-atat incat uita sa mai fie …om . Nu interdictiile l-au distrus , nu lipsurile din comunism ci abundenta de dupa l-au adus intr-o stare de nerecunoscut . Este vremea semintei cazute langa drum sau a celei cazute intre spini si nu a celei care rodeste . Vremea aceleia nu cred ca va mai reveni .
” SA nu ne lasam inima impietrita din biciul constiintei pana ce nu va constientiza, nu va sangera si nu va varsa lacrimi de recunostinta si de rusinare pentru tot ce am primit si am irosit. ” ——sa tremuram de frica stapanului viei care ne-a asigurat toate conditiile pentru roada buna si noi am calcat-o in picioare . Mult am primit , mult ni se va si cere . Privilegiati am fost ,dar vine scadenta pentru fiecare din noi , rand pe rand si n-avem nici un raspuns vrednic de lauda . Atatia ani irositi aici , cu Hristos batand la usa inimii noastre , fara sa primeasca raspuns si deodata ne trezim ca situatia se inverseaza si ne zdrobim pumnii batand la usa Imparatiei Lui , strigand sa ne deschida … dar este prea tarziu .
Sfantul Ioan Damaschin spune atat de frumos in rugaciunea de seara :
” Iata groapa imi zace inainte si iata moartea imi sta inainte. De judecata Ta, Doamne, ma tem si de munca cea fara de sfarsit; iar a face rau nu mai contenesc. ”
Doamne , ajuta-ne !
Bogatia duhovniceasca izvorata din site-ul vostru este de nepretuit. Marturisesc acum ininatea Domnului ca voi ati pus piatra de temelie a cunoasteriii mele duhovnicesti. Nu numai ca efortul vostru mi-a redus la o fractiune efortul meu in a ajunge la cunostinta invataturii bisericii si a tuturor slujitorilor sai, sfinti, duhovnici, arhierei, preoti si mireni, dar ma gandesc ca poate n-as fi ajuns nicioadata la cunostinta tuturor acestora fara contributia voastra.
Ar fi intr-adevar minunat ca toti cei ce citesc site-ul vostru sa impartaseasca aceeasi convingere, dar numai Domnul stie din ce motive acest lucru nu se intampla. Voi, in schimb, sa va tineti cu tarie de aceasta lucrare pentru ca din multimea celor care citesc numai cativa daca se folosesc si voi v-ati adunat rasplata.
Indemnul Domnului este acelasi ca si acum 2000 de ani….”judecati de la voi”. Iti trebuie multa minte si judecata ca sa-l descoperi pe Domnul, sa te pocaiesti si sa ajungi la cunoasterea Adevarului.
Din pacate aceleasi surse de informare, prost folosite, te pot tine prizoner intr-o lume iluzorie, a minciunii si impietririi sufletului. Cei ce-L cauta pe Domnul trebuie mai intai sa se smulga din mrejele acestei perfide lucrari.
Si nu pot sa-mi imaginez ziua in care voi dori sa clickez pe link-ul vostru si sa constat ca site-ul nu mai exista. Sper ca asa ceva sa nu se intample.
“Usile pocaintei deschide noua Datatorule de viata…”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/11/06/la-adio-suntem-prea-batrani-ca-sa-ramanem-certati-ca-poate-nu-mai-avem-timp-sa-ne-impacam-vine-in-curand-miezul-noptii-acestei-lumi/
“Doamne, Iisuse Hristoase, Iţi mulţumesc că nu ai plecat nici de lângă mine până nu m-am hotărât să Te primesc şi eu şi să Te cuprind în inima mea pe veci! Mă rog din tot sufletul pentru toţi acei de lângă mine, precum şi pentru cei de pe pământ care încă nu Te-au aflat pe Tine. Ajută-i, Te rog, ca să Te afle şi ei cât mai sunt pe pământ!”(P Constantin Sarbu)
Ajuta-I Doamne,Iisuse,si pe tinerii rataciti in valtoarea vietii,pe sotii necredinciosi,pe copiii capriciosi,dar si pe “supercorectii”ortodocsi,care au plecat in lumea larga sa caute ceea ce la noi e atat de evident:ortodoxia curata,daruita cu mila si dragoste de Tine,Doamne,si neapreciata!”…cum a supravietuit ortodoxia?Prin darza rezistenta a poporului,a clerului si a monahilor.Cate suferinte si umilinte au rabdat bietii romani ardeleni,pentru ca nu erau lasati sa-si savarseasca in liniste liturghia lor.Dar nu au stat nepasatori,au marturisit alaturi de Sintii Visarion,Sofronie si Oprea.Acestia sa fie pilda pentru noi!”(Ne vorbeste P Justin)
Ajuta-I Doamne,Iisuse sa te descopere,cu smerenie si dragoste,pe calea blandetii si intelegerii,a ascultarii si resemnarii purtarii Crucii incredintate spre folosul oricarui om ,de Tine,Doamne!
“Aflat la o varsta care imi da dreptul sa spun ca as putea fi bunicul vostru,asadar un om care a trait sa vada si sa auda multe,sa citeasca din cartile batranilor scriitori si povestitori,am inteles ca nimic in lumea asta,pamanteasca,n-a fost,nu este si nu poate exista fara Dumnezeu.
Pornind de la cuvintele Mantuitorului,indraznesc sa afirm ca temeiul acestei carti despre istoria neamului nostru de eroi este credinta nestramutata in Dumnezeu,fara de Care nimic n-ar fi fost cu putinta:viata noastra,parintii fiecaruia dintre noi,fratii si surorile,sfanta familie,scoala si profesorii-izvor nesecat de lumina si intelepciune-,scrisul,cititul si socotitul,copilaria,tineretea si batranetea…si istoria neamului nostru…Pentru ca,”NIMIC NU ESTE FARA DUMNEZEU!!!”
“Azi la ceas de bucurie
Sau cand vine cate-un greu,
In fiinta noastra vie,
Cu noi este Dumnezeu.”
Dar rugati-va cu totii,
Cati suntem pe-acest pamant,
Intr-o singura suflare,
Cu credinta in cuvant.”
(Petru Demetru Popecsu-(“CU NOI ESTE DUMNEZEU”)
“Biserica a fost energia spirituala a neamului nostru,cum spunea Eminescu,Biserica a fost unitatea si lumina neamului nostru”
“Daca s-ar pune ortodocsii nostri numai o saptamana sa se roage,pai intoarcem si Dunarea inapoi,nu numai Iordanul.De aceea ne-a si lasat Domnul in gradina asta,unde a stiut ce sa semene Sf Andrei.””Nu ierarhii si preotii au tinut ortodoxia romaneasca,ci mucenicii din inchisori si mamele crestine care si-au crescut copiii in duhul acesta al adevarului ortodox.”
“Iar acum lumea este slaba si nu mai are niciun stimulent,nu mai zice numeni nimic.Lumea priveste numai la suprafata si nu stie sa mai aleaga esentialul.
Poti sa marturisesti si tacand din gura,numai sa te impotrivesti acestui duh lumesc,antihristic,sa nu te amesteci cu ei.”
“…monahii sunt candele vii si ochii permanent trezvitori ai vietii noastre crestine.Sa le spuna intotdeauna de unde bate vantul si incotro se indreapta ca sa se pregateasca crestinul si sa stie cum sa se apere.Si asa impreuna,sa infruntam greutatile acestui veac si sa ne facem mostenitorii vietii celei vesnice.Amin.”
(“Ne vorbeste Parintele Justin”)
Iertare
Mi-a placut mult subiectul,dar de scris…nu prea stiu..
Doamne ajuta!
Intr-adevar am primit cuvantul domului ca o desfatare , dar in loc sa ne apucam sa lucram via Domnului pentru fratii lui mai mici care de fapt sunt si fratii nostri , noi am inceput sa ne mandrim s-a pierdem timpul cu analiza desfatarii etc . Si totusi unde este rodul nostru ? .
Adrian Paunescu
Psalm de Pasti
Ce bine mi-e a-ti recunoaste
Stergarul alb de in la porti,
Te-ai pregatit si tu de Paste,
Hristos a inviat din morti.
Pe mal de riu mai cinta broaste
Si riul cinta-n contraforti,
Reinviem si noi de Paste,
Hristos a inviat din morti.
A re-nvia, a te mai naste
E darul crudei tale sorti,
Sa ne privim in ochi de Paste,
Hristos a inviat din morti.
Asinul ce pe pietre paste
Te reinvata sa suporti,
Si ani pustii, si Zi de Paste,
Hristos a inviat din morti.
Si vom muri, si ne vom naste,
Si plini de sorti, si fara sorti,
Dar vom avea o Zi de Paste,
Hristos a inviat din morti.
Ma poti vedea, te pot cunoaste,
Cum ma comport, cum te comporti,
Cind prin lumina grea de Paste,
Hristos a inviat din morti.
Crestine, ca sa poti renaste,
Deschide crucii orice porti,
Rectitoreste-te de Paste,
Hristos a inviat din morti.
(…)
In privinta comentariului admin.reiesea ca nu lucram in sensul DARULUI imens de a fi auzit/citit/vizionat asa de multi duhovnici, atatea carti, evenimente….eu cred ca DARUL de a fi avut la indemana atat de multa informatie (pentru cine a vrut si s-a interesat)ni s-a dat TOCMAI pentru a ne intari inima – suntem ‘cei de pe urma’;
-antidotul asta PUTERNIC ni s-a dat ca perfuzie, atat pentru vremurile traite pana acum cat si pentru cele ce vor venii peste noi!
Nu s-a zis/zice: ‘miluieste-ma, ca a lipsit cel cuvios’?!
In ciuda Bisericilor, in ciuda cartilor, in ciuda preotilor…bate o vifornita in oasele noastre, o tulburare, o amestecatura din care – aproape – nu mai stii sa discerni binele de rau, Adevarul de minciuna; atata ‘subtilitate’, atata viclenie… atat de pervers amestecat putin adevar cu multa minciuna; asistam la o deturnare ‘fina’ ori de-a dreptul grosolana si acaparatoare incat imbolnaveste chiar si pe cei ‘alesi’ (crestinii) ortodocsi;
-mediul isi pune PECETEA si peste noi; d-aia ramanem adesea la stadiul rational, cerebral; cu simtirea…doar a pacatelor noastre ca, de urcus duhovnicesc si de dobandirea Darului Sf.Duh – la propriu – in rare momente si foarte putin pastrat! Suntem smochini cu frunze multe, verzi, pline de clorofila (cunostinte) si…cam atat! S-ar putea ca, DORINTA apriga de a avea roade si a nu putea…sa constituie ea insasi roada in fata Adevarului dandu-ne posibilitatea chiar si pentru o secunda si pe ultima suta de metrii, sa facem un rod…cat de mic/pitic!
@admin
Pt ca m-ai intrebat:nu stiu ce sa spun mai mult decat ca si acum ca si atunci cand le-am citit prima oara,plang…Si ma simt foarte,foarte DATOARE si VINOVATA…
@fane
“Nu interdictiile l-au distrus , nu lipsurile din comunism ci abundenta de dupa l-au adus intr-o stare de nerecunoscut”
Comunismul poate ca nu a distrus oamenii ca indivizi, dar a distrus un sistem de valori crestine care cu greu va fi recuperat.
Comunismul a distrus monarhia, si un rege este dat de Dumnezeu, pe cand un presedinte este votat de noi, si se vede ce “bine” stim sa ne alegem conducatorii dupa mintea noastra.
Comunismul a distrus civilizatia, nu in sensul tehnico-economic, ci in acela al iubirii si respectului de aproapele.
Comunismul a distrus taranul cu iubirea lui de pamant, a distrus muncitorul punandu-l in slujba unei ideologii idolatre si ateiste, a distrus intelectualul transformandu-l intr-un corifeu al “tatucului” national.
Este foarte grav sa spunem astazi, cand avem martiri ai inchisorilor comuniste si mari duhovnici in viata persecutati de comunisti si de securisti, nu numai ieri ci si astazi intr-un mod mascat, ca starea natiunii de astazi nu se datoreaza deloc comunismului, ci doar perioadei de dupa.
Daca in libertate noi alegem raul, asta este numai vina noastra.
Au fost sfinti care s-au nascut in abundenta si au parasit-o pentru Hristos, asa ca…de noi depinde ce alegem.
@soram
“si pe “supercorectii”ortodocsi,care au plecat in lumea larga sa caute ceea ce la noi e atat de evident:ortodoxia”
Sora, numai Dumnezeu stie ce este in sufletul si viata celor plecati, cum si cand l-au intalnit pe Dumnezeu, care este jertfa lor, este bine sa nu ne hazardam cu aprecierile…
Nu cred ca cineva se considera “supercorect” ortodox, este un termen cam lumesc 🙂
Domnul sa fie cu noi toti !
@ Hrisanti:
E vorba de cei plecati la stilisti, adica parintele Nichita, fostul cunoscut duhovnic de la Man. Brancoveni (Olt) si de mai multe maici luate cu el. Nu este vorba de cei plecati din tara.
Supercorectitudine/hipercorectitudine e un termen folosit adesea de Cuviosul Serafim Rose, cu referire la cei atrasi de curentul zelotist, extremist, schismatic.
@admin
Am inteles, iertati-ma pentru confuzie.
Doamne ajuta !
@ Paisie:
Bogdaproste! Fa o rugaciune si pentru noi, te rugam… Din astfel de inimi poate conta mult mai mult decat ce (nu) putem noi face… Daca ne poti scrie pe mail.
Si totusi sa te pregatesti si pentru acea zi, care s-ar putea sa vina degraba.
Cuvintele sunt de prisos! Toate se implinesc dupa cum arata Scriptura. Sf. Prooroc Daniel ne spune ca in vremurile de pe urma “stiinta se va inmulti”, multi vor cunoaste si vor intelege mai mult, iar Domnul insusi ne spune ca “din pricina faradelegii inimile multora se vor raci”, adica dragostea va pieri din inimile oamenilor. Iata-ne! Noi suntem aceia! Sa-L rugam pe Domnul, acum in saptamana Patimilor Sale Sfinte, sa aprinda El inimile noastre impietrite din pricina faradelegilor noastre, spre pocainta cu “inima infranta si smerita” si spre dragoste pentru ca:
“Dragostea nu cade niciodată.
Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi”.
Rugaciunea de la sfarsitul Acatistului Sfintelor si matuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos este, poate, cea mai potrivita acum.
Sa ne ajute Dumnezeu pe toti!
Hrisanti
“Aceasta este cea mai iportanta experienta pe care o poti avea in timpul vietii:a te cunoaste pe tine insuti.
Apoi urmeaza operioada de consolidare pe calea suferintei,gratie careia reusesti sa te cunosti pe tine insuti.A fost total si simplu ca noi ne redescopeream la acele ore pe patul suferintei.
Dupa 15 ani si jumatate am intalnit pe unul din fostii detinuti ca episcop.
Se ratrasese de asemenea intr-o manastire si mi-a spus:”Parinte,stiu ca ai suferit mult,dar nu crezi ca n-ar trebui sa facem politica?””Preasfintite,cu permisiunea voastra,asta nu e politica.E dreptul si datoria noastra sa veghem si sa ne aparam pe noi si adevarul crestin.Aceasta presupune sa vorbim si sa aratam lumii pericolele cu care se confrunta crestinatatea in aceste zile.”[…]
Crestinatatea este foarte slabita si nu stiu daca se va mai indrepta ceva.[…]Pentru ca a slabit dragostea dintre frati si nu se mai poate intelege om cu om.Si,fara unitate,cum sa mai recladesti ceva?
Este nevoie de multa rugaciune,caci rugaciunea intretine buna noastra intelegere.
Dar unde sa fugi?Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului.Unde sa te duci?Ca tot lagar e peste tot,doar ca pare ca e mai bun,dar e aceeasi amaraciune.
Dragii mei marturisirea trebuie facuta fara echivoc,fara ascunzisuri.Adevarul trebuie scos la lumina,dar numai adevarul,pentru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge.Din pacate manualele teologice prezinta realitatea Bisericii trunchat si copiii nostri nu vor avea acces la o invatatura autentica a istoriei bisericesti.Sistemul politic a urcat si pana la varful ierarhiei bisericesti,ca de altfel,peste tot.Dar asta nu e nici o noutate.Cum a fost Biserica sub comunism,asa e si acum.Si tot asa va supravietui-prin jertfa si marturissire.
Insa nu iesim din staul si nu trecem la nici o alta biserica schismatica,chipurile ortodoxa.Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta.
Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra[…]Dar Dumnezeu isi va pastra alesii Lui si va pazi Biserica Ortodoxa,dupa cum ne-a fagaduit.Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vremuri si sa nu cadem in mreaja inselarii.Insa tot erezie este si sa te despari de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica,asa cum e cazul bisericii stiliste la noi.
Un apologet intelept si un adevarat apostol al vremurilor noastre are discernamantul marturisirii si nu marturiseste cu patima,fara socoteala,ci stie sa se faca tuturor toate,fara sa se abata de la Adevar.El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sentimentul de aparare a Adevarului.
Acesta este rostul marturisirii lui,dar,din pacate,tara noastra nu are un astfel de marturisitor la ora actuala.
Rostul marturisitorilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.”
(Ne vorbeste P J)
Iertare,daca am suparat pe cineva,
Doamne ajuta!
ietare,am gresit:”importanta” si “trunchiata”-oboseala,sau tastatura…nu stiu…
Exsistă iad, există rai,
Există bine dar şi vai.
Există ,,bun’’ şi de folos
Şi veşnicie în Hristos
Şi bucurie’n suferinţă
Şi curăţie prin credinţă.
Există pace şi iubire.
Există SFÂNTĂ fericire.
Există milă omenească
Şi dragoste dumnezeiască.
Există un divin frumos,
Dar numai prin Iisus Hristos.
Există bucurie’n rău,
Dar numai fără Dumnezeu,
Fără ruşine şi căinţă,
Fără respect, fără credinţă.
Fără de milă şi dreptate
Şi fără sfântă demnitate.
Există dragoste drăcească,
Destrăbălare omenească
Şi egoism şi dezbinare.
Există ură şi teroare.
Există dragoste de sine,
Ce se trăieşte în ruşine
Şi spurcă tou’n jurul său
Dispreţuind pe Dumnezeu,
Vrând şi plăcere şi putere,
Lux, cinste’n lume şi avere
Dar nu prin muncă dobândită,
-Pe cale dreaptă şi cinstită-
Ci prin subtil, prin ,,şmecherie’’
Prin înşelare şi hoţie,
Speculativ şi’n nedreptate,
Prin fals minciună,…prin păcate.
Există “râs” şi ironie,
Batjocură şi silnicie,
Există groaznic şi hidos,
Acolo unde nu-i Hristos.
Există frică, chin şi moarte,
Şi… miliarde de păcate,
Ce parcă nu mai au sfârşit
Și cresc și cresc necontenit.
Există pace şi lumină.
Există dragoste divină,
Frumos, sublim şi bucurie,
,,Miresmele’’ din veşnicie
Şi Har şi oameni minunaţi,
În Duhul Sfânt înveşmântaţi,
Care trăiesc ce-i mai frumos,
Prin Duhul Sfânt, prin ortodox.
Sunt oameni fără Dumnezeu,
Care vor binele prin rău
Care doresc tot ce-i mai bine,
Mai mult, mai lacom, pentru sine.
Există poftă de păcate,
Şi-un infinit în nedreptate.
Există iad, cu ce-i al său
Cuprins şi exprimat prin rău.
Există Rai, sfânt şi frumos
Prin Adevărul lui Hristos.
Şi toţi le ştim – demult- pe toate,
Că-s dureros de’adevărate.
Şi-adevărate or’să fie
Şi pe pământ şi-n veşnicie.
Că tot ce Domnul a rostit
E ADEVĂR DESĂVÂRŞIT.
Şi viaţa însăşi dovedeşte
Prin ceia ce omul trăieşte.
Există bine, dar şi rău,
Chiar de nu-l vrem pe Dumnezeu
Şi orice’am spune prin ştiinţă,
Omul e drept doar prin credinţă.
Este şi vrednic şi frumos ,
Dar numai prin Iisus Hristos
Prin Adevărul lui cel sfânt ,
Trăit (doar )sincer pe pământ.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/02/cuviosul-paisie-ne-invata-cum-sa-purtam-lupta-cea-buna-pentru-mantuire/
Miscatoare cuvinte, de piatra sa fi si tot versi o lacrima la astfel de indemnuri; se apropie delicat, tiptil de sufletul tau prin pomenirea celor dragi, copii, sot, sotie, parinti si se opreste la parinti. Dureroasa este amintirea parintilor cand acestia nu mai sunt langa noi….regretam fiecare clipa in care i-am suparat…apoi parintele trece la Tatal Ceresc…pe care L-am suparat mult mai mult si Caruia de fapt ii datoram tot ce avem: rude prieteni, pace, bunastare. Iar apoi dupa ce a reusit sa ne senzibilizeze cat de cat, pune intrabarea: Oare cat va mai sta cu noi Domnul, la asta ne-am gandit?
Cutremuratoare este si imaginea vietii vazuta ca un drum in care am fost insotiti de Domnul, la capatul caruia se afla moartea, care ne poate duce, la viata vesnica departe de Dumnezeu daca nu ne-am straduit sa stam langa El pe tot acest drum, sau macar pe ultimii pasi.
Concluzia: acum suntem cu Domnul, sub Harul Sau, sa profitam caci vine sfarsitul si ne gaseste goi; goi de fapte bune, de fructe, de ulei in candeli.
@soram
Iarta-ma, sora, ca am inteles gresit, si crede-ma ca gandesc la fel ca tine.
Ce nu vrem noi, credinciosii de rand, sa acceptam este ca a fi crestin inseamna a purta crucea si a te jertfi intr-o lume potrivnica.
Noi cautam “magie” la Biserica, cautam sa ni se implineasca dorintele patimase lumesti, in loc sa ne vedem pacatele si sa ni le plangem.
Daca ne-am vedea nimicnicia nu am mai avea timp nici de critici, nici de schisme, nici certuri intre frati, caci ne-ar ineca amarul.
Doamne miluieste-ne !
HRISTOS A INVIAT!subscriu la ce a spus PAISIE!anul trecut am avut neplacuta surpriza ca nu puteam intra pe saitul vostru,Slava Domnului ca mai existati,sa va tina cit mai mult timp.mie imi sunteti de real folos.Usa milostivirii deschide-o noua,binecuvinata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara,ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru Tine….