ACTIVISTII IDEOLOGIEI DE GEN IMPOTRIVA SOCIETATII CIVILE. Protocol incheiat intre INSPECTORATE SCOLARE JUDETENE si Ambasada SUA pentru actiuni privind ”ROLURILE” si ”IDENTITATEA DE GEN”/ Seful CNCD a cerut public OSTRACIZAREA formatorilor de opinie care ar ”discrimina”/ SLOVACIA a respins CONVENTIA DE LA ISTANBUL/ Studii despre COMPORTAMENTUL HOMOSEXUAL si implicatiile sale/ PROPAGANDA INTENSA PRO-LGBT pe HBO si CINEMAX

Vrancea Media:

După București, Vrancea intră sub asediul presiunii activiștilor LGBT prin activități ”educaționale”?

După ce, în București, liceenii au fost duși cu liste de către profesori la o dezbatere cu activiști LGBT pe tema educației sexuale, cu vizionarea unui film cu scene de sex între doi bărbați, dintre care unul este bolnav de SIDA si cu prezentarea actului sexual homosexual cu potențial de infectare cu SIDA drept o dovadă de iubire între cei doi, se pare că a venit rândul Vrancei să intre in colimatorul activiștilor LGBT.

Urmare a unui protocol încheiat între Inspectoratul Școlar Vrancea și Consiliile Americane pentru Educație Internațională prin care s-a stabilit “derularea unor acțiuni de educație extrascolară, axată atât pe cunoștințe, cât si pe atitudini si valori, respectiv dezvoltarea personală a elevilor”, liceenii din Vrancea au fost invitați la activități care au drept scop învățarea despre ce inseamna “rolurile de gen”, “egalitatea de gen”, “identitatea de gen”, de la activiști LGBT, toate sub titulatura care induce în eroare “drepturile și discriminarea femeii” , “egalitatea de gen”, “combaterea violentei impotriva femeilor”, pentru că asa se numește Conventia prin care aceste noțiuni au ajuns în lege in România.

Este vorba despre Conventia de la Istanbul pe care statele din jurul nostru refuză să o ratifice pentru că, deși se numește pentru combaterea violentei impotriva femeilor si a violentei domestice, normativizează noțiunile mai sus amintite, considerând că femeia si bărbatul sunt doar niște roluri stereotipe, iar genul este dat de rolul social pe care si-l asumă individul si nu de sexul lui biologic. Fiecare este genul in care el se identifică, nu genul in care s-a născut.

Pe pagina activității sunt anuntați cunoscuți activiști LGBT (Lesbian Gay Bisexual Transgender) care să ii învețe pe liceenii vrânceni aceste roluri de gen.

Astfel, acesta este in realitate obiectul activităților școlare sau extrașcolare la care merg copiii nostri sub titulaturile: “rolurile de gen”, “egalitatea de gen”, “identitatea de gen”, “drepturile și discriminarea femeii”, “combaterea violentei impotriva femeilor”.

Inițial activitatea a fost anunțată fără nicio menționare ca ar fi necesar acordul părintilor. Ulterior, după ce societatea civilă a solicitat explicații Inspectoratului Școlar, acesta a recunoscut că nu si-a dat avizul pentru acest gen de activități. Probabil că nu a cunoscut obiectul noțiunilor in discuție. Se naște aici necesitatea ca fiecare cadru didactic să știe ceea ce se ascunde de fapt în spatele unui termen de acest fel, mai concret ce înseamnă el de fapt. Pentru că egalitatea de gen nu inseamna egalitatea de șanse a femeii cu bărbatul, ci înseamnă că femeie si bărbat nu trebuie înțelese in sensul natural, stereotip, dat de sexul lor, ci inclusiv in sensul nestereotip funcție de rolul asumat de bărbat sau de femeie indiferent de sexul pe care individul il are.

În orice caz, este necesar – ca părinți – de a înțelege aceste noțiuni pentru a fi in cunoștința de cauză atunci când asupra minții copiilor dumneavoastră se încearcă exercitarea acestor schimbări.

“Roluri de gen” înseamnă roluri care nu sunt determinate de sex. Mai concret, înseamnă că o persoană nu este genul în care s-a născut funcție de sexul ei, ci este genul în care se identifică.

Acesta este obiectul ideologiei de gen și a teoriei identității de gen. Potrivit acestei teorii ce face obiectul activităților la care sunt invitați copiii nostri, un băiat este băiat doar pentru că părinții lui i-au dat jucării de băiat, i-au pus nume de băiat și l-au tratat ca pe un baiat, îngrădindu-i astfel libertatea de a alege; insă acum vine marea ”eliberare” si el trebuie să fie lăsat să aleagă dacă este băiat sau fată, sau ambele, sau niciunul dintre aceste roluri.

Față de acest obiect, fără să fim de acord cu nici o formă de discriminare, considerăm că școala românească nu poate fi implicată în activități care să presupună educarea copiilor în spiritul de mai sus.

Potrivit art. 26 din Constituția României, părinții au dreptul constituțional să iși educe copiii potrivit propriilor convingeri, iar potrivit art. 487 C.civil, tot părinții au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică a copiilor potrivit propriilor lor convingeri.

Reamintim faptul că Ungaria, Bulgaria, Slovacia, Lituania, Letonia, Croația au refuzat ratificarea Conventiei prin care toate aceste noțiuni au ajuns la noi in lege, Conventia de la Istanbul.

Precizam că România a ratificat în 2016 Convenția de la Istanbul potrivit căreia genul nu este un dat biologic, ci un rol asumat, iar statul român se obliga la art 12 și 14 din Convenție sa ia „măsurile necesare

– pentru a promova schimbările în modelele sociale şi culturale de comportament al femeilor şi bărbaţilor, în vederea eradicării prejudecăţilor, obiceiurilor, tradiţiilor şi a altor practici, care sunt bazate pe… roluri stereotipe pentru femei şi bărbaţi precum și

– pentru a include material didactic pe probleme cum ar fi egalitatea între femei şi bărbaţi, rolurile de gen ne-stereotipe” (adică nu cele determinate de sex ca dat biologic, ci de rolul asumat)

Aceste norme nu anihilează insă dreptul părintilor de a-si educa potrivit propriilor convingeri copiii si deci, de a-si da acordul in deplină cunoștință de cauza fiind asupra a ceea ce vor învăța copiii lor.

Din aceasta perspectivă, modelul de acord adăugat ulterior de organizatorii propagandei din Vrancea, nu îndeplinește nici pe departe condițiile prevăzute pentru a fi un acord pentru că nu conține dovada că părintele este informat explicitasupra a ceea ce va afla copilul lui in cadrul acelei activități, ci pare mai mult o măsura de prevedere pe care si-o ia Ambasada SUA să nu fie acționată legal pentru acea activitate.

Dumneavoastră înțelegeți de aici care este obiectul activității copiilor nostri si ce le vor conferenția speakerii? (Matei LUCA)

APOR Vrancea: COMUNICAT

Asociația Părinti pentru Ora de Religie Vrancea, asociație compusă din 26.000 de părinti din județul Vrancea, am luat act cu profundă îngrijorare de discursul incitator la ură proferat în spatiul on-line împotriva asociației noastre și a unora dintre membrii ei, urmare adresei pe care asociația prin președinte a facut-o la Inspectoratul Județean Vrancea pentru a arăta că noi nu suntem de acord cu nici o formă de discriminare, însă dorim, ca părinți, să se țină cont de dreptul nostru de a ne exprima acordul sau dezacordul cu privire la activitățile educaționale în care ne sunt implicați copiii.

Dacă invocarea art. 26 din Constituția României potrivit cu care părinții au dreptul constituțional să își educe copiii potrivit propriilor convingeri sau invocarea art. 487 C.civil potrivit cu care tot părinții au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, nu este permisă părinților creștini în România, atunci înseamnă că drepturile omului sunt aplicate cu dublă măsură la noi în țară.

Noi, părintii care îndrăznim să invocăm respectarea valorilor consacrate juridic, suntem supuși discriminării prin etichetarea care ni se aplică unora dintre noi, precum și asociației noastre în ansamblu doar pentru că am înțeles să uzăm de un drept legal.

Dacă o asociație compusă din 26.000 de părinți nu are dreptul să își spună părerea cu privire la un proiect care îi implică pe elevi, încheiat de Inspectoratul Școlar Vrancea cu Ambasada SUA, fără anunțarea și fără obținerea acordului părintilor pentru tema reală a conferinței, ori dacă noi nu avem dreptul să nu fim de acord ca părinți, înseamnă că ne sunt încălcate mai multe drepturi fundamentale ale omului.

Ne exprimăm convingerea că valori precum educația și familia sunt cu adevărat respectate în România, după cum sunt respectate și în Statele Unite ale Americii, potrivit discursului Șefului Administrației SUA, Președintele Donald Trump care a afirmat în mod expres că „Protejăm sacralitatea vieții și familia ca fundament al societății”.

Președinte,
Dr. Laurentiu Taban

Stiripesurse: Activiștii ideologiei de gen împotriva societății civile

Un grup de activiști ai ideologiei de gen au căutat, sub pretextul unor sesiuni dedicate egalității de gen, să își promoveze agenda în școli din Județul Vrancea, implicând elevi și instituții publice.

Doamnele și domnii activiști au tot dreptul să își promoveze concepțiile lor despre cum a fi băiat sau fată este un fenomen artificial, nu natural. Totodată, doamnele și domnii activiști au datoria de a respecta Constituția și legea, precum și de a respecta oamenii, comunitatea căreia i se adresează.

În acest sens, Asociatia Părinti pentru Ora de Religie din Vrancea, compusă din 26 000 de părinți (!), ceea ce denotă o reprezentativitate fără dubiu, a luat atitudine și a cerut respectarea cadrului legal. Mai exact, a cerut ca părinții și elevii să fie respectați prin informarea corectă asupra naturii și obiectivelor acțiunii „Woman Talk” și prin asigurarea existenței acordului explicit din partea părinților sau/și a tutorelui legal.

De asemenea, APOR a considerat că acest tip de evenimente trebuie să se desfășoare într-un cadru privat, neimplicând instituțiile publice sau școala.

Reacția inițiatorilor conferințelor „Woman Talk” a fost absolut clarificatoare. O reacție a societății civile care a repus în ordinea legală acest eveniment a devenit prilej de bătaie de joc pe rețelele de socializare la adresa „bigoților” din APOR care citesc doar Biblia și ocazie de auto-glorificare pentru activiștii ideologiei de gen.

Suntem în plin absurd, de vreme ce inițiatorii „Woman Talk” nu se reprezintă decât pe ei înșiși, iar APOR reprezintă substanțial părinții elevilor din școlile vrâncene. Să înțelegem că mesajul implicit al inițiatorilor „Woman Talk” este că societatea civilă autentică trebuie amuțită? Nu avem dreptul nici măcar să cerem să fim respectați? Să cerem să fie respectată Constituția, care precizează clar că părinții au dreptul să-și educe copiii potrivit propriilor convingeri? Ca absurdul să fie dus până la capăt, ținta preferată a suporterilor activiștilor ideologiei de gen este Ana-Corina Săcrieru, avocat și purtător de cuvânt al Coaliției pentru Familie. Și femeie. Dar, se pare că femeia nu are voie să vorbească decât într-un singur sens, cel al ideologiei de gen.

Orice om de bună credință, conservator sau nu, promovează egalitatea în drepturi și demnitate a femeii și a bărbatului. Totodată, oricine are un minim discernământ și o doză sănătoasă de bun simț nu poate decât să respingă noile ideologii radicale care, sub umbrela falsă a egalității de gen, promovează, de fapt, ștergerea diferențelor și a specificității genurilor.

Și nu, nu e nimic glorios în a sfida concepțiile părinților și copiilor lor, în a sfida spiritul și litera Constituției, în a-ți bate joc de cei care îndrăznesc să ia atitudine față de acțiunea ta.

Anghel Buturuga: Lupta de gen a ajuns in teritoriu

Un detasament de oameni ai genului si LGBT-ului, cu sustinere inalta pe linie de ambasada si de ONG, descinde hotarat intr-o urbe din provincie.

Scopul: sa invete liceenii ca baiatul nu e baiat decat printr-o conventie sociala, ca fata nu e fata decat idem.

Intamplator, urbea e un fel de stronghold al unor asociatii de parinti si de oameni doritori de normalitate hetero si iubitori de diferente naturale de gen.

Drept urmare, asociatiile respective s-au activat, au reactionat si au pus problema just: actiuni de agitprop gender nu pot avea loc decat daca e respectat cadrul legal, ce include si acceptul parintilor.

Evenimentul de lupta de gen se muta, asadar, din locatia initiala intr-o alta, iar accesul se face, de-acum, respectand cadrul legal, fara a angaja scoala si elevii de-a valma, cu turma.

Cazul e simplu de inteles. Chiar si de catre activistii de gen. Nu e asa greu sa incerci sa respecti cadrul legal, nu? Ca, cica, stat de drept, valori, respectul fata de individ si comunitate, alea, alea.

Ei, insa, cu activistii de gen lucrurile nu sunt simple niciodata. O astfel de intamplare nu face altceva decat sa ii inalte in proprii lor ochi. De-acum, sunt eroi, sunt persecutati, sunt ”pericol public”, antisistem, ce sa mai!

Greu de luptat cu asa ceva. Auto-mitizarea si auto-glorificarea acestor personaje functioneaza cu o eficienta diabolica si se hraneste din aproape orice. Din lipsa de initiativa, pentru ca au calea deschisa si se pot desfasura in voie, angajand mase intregi de receptori. Din contrareactie, caci le valideaza narativa cu lupta hotarata impotriva bigotilor. Din critica discursiva, caci e ”hate speech”.

Ei nefiind altceva decat mercenari ai unor cauze pe care, uneori, nici nu le inteleg pana la capat.

DW/ Horatiu Pepine:

Ostracismul în versiune recentă

Cu câteva zile în urmă președintele CNCD, Csaba Asztalos, a făcut o declarație surprinzătoare care a trecut aproape neobservată: ”Eu cred că trebuie să ajungem la un nivel în care formatorii de opinie, fie că sunt politicieni sau jurnaliști, atunci când fac declarații discriminatorii să se retragă din viața publică. Aceasta este sancțiunea efectivă într-o societate democratică funcțională”. (Hotnews după Digi24). Cu câteva zile mai înainte Viorica Dăncilă îi acuzase de ”autism” pe adversarii politici, dar contextul contează mai puțin, deoarece putea fi oricare altul. Important este că ni se arată ce se poate întâmpla dacă o instituție ca CNCD va dobândi mai multă putere.

Desigur la prima vedere pare de bun simț: cei care abuzează de autoritatea lor publică, ofensându-și sau umilindu-și prin cuvinte concetățenii, nu-și merită locul. Cuvintele sunt balsam, dar tot ele pot fi ucigătoare, așa cum ne învață tradiția esopică. Dar pentru a dicta ”ostracizarea” unei persoane s-ar cuveni să existe un tribunal investit cu toată autoritatea și cu deplină legitimitate democratică. Cu toate că știm prea bine că nici un asemenea tribunal nu e infailibil și că pe vremea în care ostracizarea era practicată la propriu, așa cum era vechea Atenă, deciziile au fost câteodată amarnic regretate.

Astăzi cu atât mai mult a merge pe această cale ar însemna să deschidem calea unor mari nedreptăți. Cine decide astăzi dacă o exprimare este vătămătoare sau nu și mai ales cine apreciază gravitatea daunelor provocate? În sistemul legal românesc e vorba de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care se reduce la o echipă de câteva persoane despre care nu știm mai nimic și care nu răspund efectiv pentru deciziile lor. Desigur ei sunt numiți de Parlament, dar pe o filieră de recomandări care scapă opiniei publice ca și majorității militanților de partid. E un aspect important, căci, spre deosebire de cel care rămâne ascuns în spatele unui paravan instituțional, omul care apare des în public își angajează răspunderea pentru deciziile sale, supunându-se sancțiunii publicului fie și prin replicile de pe Facebook. Prin urmare dacă am da curs reveriei ideologice a președintelui CNCD, echipa pe care o coordonează ar fi investită cu puterea de a decide ostracizarea unor persoane (politicieni și jurnaliști) care s-ar fi făcut vinovate de exprimări ”discriminatorii”.

Dar ce însemnă ”discriminatorii”? Chiar dacă unii vorbesc ca și cum ar fi clar pentru toată lumea, lucrurile nu sunt pe deplin lămurite. Dacă ne uităm în trecut la ”jurisprudența” CNCD găsim destule decizii cel puțin controversate cum ar fi aceea împotriva unui scriitor care vituperase votul ”pensionarilor”. Sancțiunile CNCD par uneori luate după metoda lui Procust. Sunt vârstnicii vulnerabili? Sunt. E condamnabil să ataci persoane vulnerabile? Este. Și atunci cine critică preferințele politice ale unor vârstnici comite o gravă discriminare și trebuie amendat sau, în versiunea ”ideală” a președintelui Csaba Asztalos, somat să se retragă din viața publică.

Subiectul nu e deloc futil, căci sugestia președintelui CNCD tinde deja să fie pusă în practică pe rețelele de socializare. Tot mai multe persoane au fost suspendate din rețea ca urmare a unor sesizări evident anonime, așa cum se practică. Iar printre ele, aflăm în fiecare zi, se găsesc persoane de ireproșabilă condiție intelectuală (care au, cu alte cuvinte, proprietatea termenilor și sunt perfect apte de autocontrol stilistic). Echipele care iau în considerare aceste ”denunțuri” funcționează în principiu la fel ca CNCD-ul, atâta doar că nu au fost investite ca instituții oficiale și nu au nicio îngrădire. Ele sunt mici cenecedeuri mai incisive și mai eficiente, căci aplică sancțiunea maximă, ”ostracizarea”, aceea la care adevărații membrii CNCD doar visează.

Deunăzi un om de carte, diplomat și fost ministru de externe (e important să semnalăm acest lucru, căci cel puțin în virtutea profesiei e foarte moderat și prudent în formulările sale) a fost sancționat pe Facebook pentru că a folosit expresia  ”a umbla cu cioara vopsită”. Eliberate de minima obligație de a-și motiva decizia, care limitează din fericire CNCD-ul, echipele de pe Facebook își desfășoară nestingherite intransigența ideologică. Chiar dacă pare exagerat, există o singură comparație posibilă: Muttawa, poliția religioasă din țările islamice, însărcinată să combată toate conduitele considerate vicioase. Diferă conținutul, diferă definiția binelui și a răului, diferă mijloacele, dar au o structură logică similară fiind animate de același literalism obtuz.

Evident nu e deloc de glumit, căci dacă societățile libere vor consimți să fie reglementate de un soi de islamism întors pe dos, ne vom trezi pe nesimțite într-o distopie în care cei care se vor abate de la limba de lemn vor fi pur și simplu alungați din cetate.

Referendum pentru România:

Implicațiile juridice majore pentru întreaga Europă pe care le va avea decizia în cazul Coman

Reamintim:

Dacă pentru România, o eventuală decizie pe care CJUE ar putea să o pronunțe împotriva statului român înseamnă argumentul final pentru organizarea referendumului privind definirea constituțională a căsătoriei, pentru întreaga Europă, din perspectiva aplicabilității tuturor celorlalte reglementări privind relațiile de familie, implicațiile juridice sunt copleșitoare întrucât ar forța recunoașterea în orice colț al Uniunii, a unui status dobândit juridic în alt Stat Membru indiferent care este obiectul lui, respectiv daca este vorba despre vârsta legală de căsătorie, despre tipul de căsătorie, ori alte raporturi de familie care în unele țări sunt reglementate, iar în altele nu sunt legal recunoscute.

Problema a fost deja semnalată de New York Times încă de la începutul audierilor în acest proces: „Este pentru prima dată când Curtea Europeană de Justiție a fost solicitată să decidă dacă termenul de ‘soț’ include un soț de același sex”, a declarat Robert Wintemute, profesor de drept la King’s College din Londra.”

Cazul prezentat curții îi are ca protagoniști pe Adrian Coman, activist român pentru drepturi, și pe partenerul său american, Claibourn Robert Hamilton. Cuplul s-a căsătorit în 2010 în Belgia, la șapte ani după ce în această țară a fost legalizată căsătoria între persoane de același sex. Belgia este una dintre cele 13 țări din Uniunea Europeană care permite căsătoria între persoane de același sex, în timp ce alte 9 state membre au parteneriate civile sau alte forme similare, potrivit profesorului Wintemute.

Legislația Uniunii Europene oferă cetățenilor statelor membre și membrilor familiilor lor dreptul de a se deplasa și locui în întreaga uniune, sub rezerva anumitor condiții. Dar odată cu intenția cuplului de a se muta în România, autoritățile din București au refuzat să le recunoască relația ca motiv pentru rezidență.

România interzice căsătoria între persoane de același sex și nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex încheiate în străinătate. Este una dintre cele șase țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște legal relațiile de același sex.

În 2013, domnii Coman și Hamilton au contestat refuzul țării de a recunoaște dreptul de rezidență al domnului Hamilton ca soț/soție. Cazul a făcut obiectul instanțelor naționale până când Curtea Constituțională s-a adresat Curții Europene de Justiție în noiembrie 2016. În prezent, cuplul locuiește în Statele Unite, dar dacă instanța se pronunță în favoarea lor, impactul ar putea fi considerabil și nu doar pentru ei. Efectiv ar forța România și alte cinci țări – precum și orice altă țară care aderă la Uniunea Europeană în viitor – să ofere cuplurilor de același sex care s-au căsătorit în altă parte, reședință și drepturi de muncă, atât timp cât unul dintre ei este un cetățean al Uniunii Europene.

La începutul lui 2016, trei milioane de români dintr-o populație de aproximativ 20 de milioane, au semnat o petiție prin care se solicită modificarea definiției constituționale a căsătoriei, de la o uniune între doi soți la una specifică între un bărbat și o  femeie. În iulie 2016, Curtea Constituțională a acceptat validitatea propunerii, deschizând calea pentru un referendum pe această temă, care ar putea avea loc în 2018.“

ADEVĂR: “Tensiunile în societate se produc de către cei care atacă valorile fundamentale.”

Dreptul copiiilor de a avea o mamă și un tată, dreptul părinţilor de a-și educa copiii în conformitate cu propriul sistem de valori, libertatea de exprimare, de credinţă și conștiintă sunt valori fundamentale.

Scindarea și tensionarea situaţiei este determinată de către cei care atacă aceste valori universale și vor să reinventeze legile firescului, legile existenţei, impunand o nouă formă de totalitarism, similară comunismului, în care libertăţile fudamentale sunt erodate.

• Stiripentruviata

Actualul guvern slovac va include în legislație prevederile despre violența împotriva femeii fără să ratifice Convenția de la Istanbul. IATĂ DE CE

Robert Fico, Prim Ministru al Slovaciei, a declarat joi, 22 februarie 2018, că, în urma presiunilor opiniei publice, în mandatul său Slovacia nu va ratifica un document european controversat, Convenția de la Istanbul. El a mai afirmat că are susținerea totală a coaliției de guvernare în această privință.

Premierul slovac a explicat că prevederile din document referitoare la violența domestică vor fi preluate în legislația slovacă, dar ratificarea integrală a acestuia nu se poate face, deoarece ar intra în conflict cu legea fundamentală a țării: în prezent, Constituția Slovaciei definește căsătoria ca uniune între un bărbat și o femeie.

„Convenția Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenței împotriva femeilor şi a violenței domestice”, cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul, a fost semnată de 45 de reprezentanți ai țărilor prezenți la o adunare de la Istanbul în 2011, dar a fost ratificată la nivel intern de numai 28 dintre aceste țări.

Liderii religioși și societatea civilă se opun prevederii documentului, care, pe lângă prevederile referitoare la combaterea violenței împotriva femeilor, redefinește noțiunea de „gen”, prezentând-o ca pe un construct psiho-social schimbător, fără legătură cu sexul biologic. În plus, convenția cere și măsuri de educare a populației – inclusiv a copiilor – pentru acceptarea acestei redefiniri a noțiunii de „gen”.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ales o judecătoare pro-familie pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Judecătoarea María Elósegui Ichaso a fost de curând confirmată de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei  în funcția de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Au existat și contracandidați pro-LGBT în cursa pentru acest post, dar confirmarea Maríei Elósegui Ichaso s-a făcut cu o majoritate confortabilă de 114 voturi. Candidatul care s-a plasat pe locul doi a primit doar 76.

María Elósegui Ichaso s-a exprimat public, atât oral, cât și în scris, în publicații de orientare conservatoare, împotriva ideologiei de gen și a homosexualității. Se pare că aceasta nu a descalificat-o, ci dimpotrivă. Redăm câteva extrase din opiniile sale, publicate în cartea Diez temas de género: hombre y mujer ante los derechos reproductivos / „Zece teme în legătură cu genul: bărbatul și femeia în contextul drepturilor reproductive” (Ediciones Internacionales Universitaria, 2002):

Pentru mulți, sexul și sexul biologic, adică rolurile sociale, nu sunt legate, așadar ne-am putea construi identitatea sexuală fie bazându-ne pe sexul nostru biologic, fie fără nicio legătură cu acesta. În această carte arătăm că această construcție a identității sexuale în afara sexului biologic este fezabilă din cauza libertății umane, deoarece ființele umane nu sunt determinate de biologie. Dar, chiar dacă o putem face (întotdeauna în anumite limite, din moment ce nu putem schimba ADN-ul masculin sau feminin), nu înseamnă că aceasta nu va afecta echilibrul și construcția personalității. Rezultatul final nu este lipsit de importanță. Cei care își construiesc și își exprimă comportamentul sexual în conformitate cu propriul sex biologic dezvoltă și o conduită echilibrată și sănătoasă. Iar cei care se dedică unui parcurs împotriva propriei lor biologii dezvoltă câteva patologii. Este clar.

Maria Elósegui este profesor de Filosofie de Drept la Universitatea din Zaragoza, a fost expert acreditat pe lângă ONU și Consiliul Europei, este un membru corespondent al Academiei Regale de Jurisprudență și lLegislație și a primit, printre altele, Premiul „Luis Portero” pentru Drepturile Omului.

STUDIU. Acceptabilitatea socială a homosexualității a scăzut în America

Pe blogul Turtle Bay, al organizației Center for Family and Human Rights, Stefano Genarini, doctor în științe juridice și expert acreditat ONU, remarcă faptul că, la nivel internațional, agenda LGBT nu pare să aibă viitor politic.

Un studiu efectuat la comanda organizației GLAAD a descoperit că în SUA acceptabilitatea socială a problematicii LGBT a scăzut – și aceasta în ciuda faptului că în 2013 toate statele americane au fost obligate printr-o decizie a Curții Supreme SUA să legifereze „căsătoria” pentru persoane de același sex.

Același studiu a mai descoperit că a scăzut procentul americanilor care sprijină puternic agenda LGBT. Activiștii dau vina pe Administrația Trump, dar comentatorii pro-familie cred că acesta ar putea fi rezultatul intransigenței cu care promotorii agendei pro-homosexualitate îi vânează în instanță pe oamenii care refuză să aplaude mesajul lor.

Sondajul integral aici.

Coalitia pentru Familie

STUDIILE ASUPRA CREIERULUI CONTRAZIC IDEOLOGIA DE GEN

Un important studiu american, realizat recent de o echipă condusă de Ragini Verma, neurolog al Universității Pennsylvania din Philadelfia, confirmă diferențele biologice existente între bărbați și femei. Rezultatele cercetării efectuate asupra a 949 voluntari (428 bărbați și 521 femei) cu vârste cuprinse între 8 și 22 de ani au fost publicate în prestigioasa revista științifică Proceedings of National Academy of Science.

Acestea demonstrează cum „conexiunile cerebrale la bărbați și femei sunt distribuite diferit”, evidențiind, prin intermediul unor tehnici avansate de neuroimaging, prezența la femei a unui număr major de conexiuni între emisfera dreaptă și stângă (prima destinată mai ales gândirii intuitive, iar a doua, elaborărilor logice), în timp ce, din contră, la bărbați se observă prezența unei mai bune inter-conexiuni în cadrul acelorași emisfere.

Cu privire la acest lucru, Ragini Verma a declarat: „Am constatat cu uimire că rezultatele confirmă multe stereotipuri pe care credem că le avem în creier. Spre exemplu, bărbații sunt fără îndoială cei mai buni bucătari și frizeri. În schimb, femeile sunt mai eficiente în acțiunile care necesită coordonarea ambelor emisfere: sunt mai intuitive, au memorie mai bună, sunt mai implicate emoțional când ascultă pe cineva”.

Doar în cerebel, parte a sistemului nervos destinată în principal controlului motor, lucrurile par să meargă diferit: în această zonă, bărbații demonstrează o conexiune mai bună între o emisferă și cealaltă. În acest sens, neurologul american explică: „Dacă, spre exemplu, ați vrea să învățați să schiați, cerebelul ar fi zona implicată cel mai mult”.

La aceeași concluzie au ajuns și studiile lui Simon Baron-Coehn, profesor de psihiatrie la Universitatea Cambridge din Regatul Unit și expert în autism, care, în 2004, a desfășurat unele experimente inovative asupra copiilor în faza prenatală, demonstrând existența unor diferențe importante între creierele bărbaților și femeilor. În articolul său, „Autismul: o formă extremă a creierului masculin?” (Simon Baron-Coehn, L’autisme : une forme extrême du cerveau masculin ?, “Terrain” n°42, marzo 2004), autorul distingea tipurile de creier pe baza a doua aspecte fundamentale: capacitatea de empatie și capacitatea de sitematizare.

Experimentele conduse de el tind să demonstreze că la femei capacitatea de empatie e mai dezvoltată decât la bărbați. Din contră, capacitatea de sistematizare este mai importantă la bărbați decât la femei. Referitor la aceasta, el afirmase: „într-un studiu, băieții au demonstrat în 50 de ocazii spirit mai competitiv, în timp ce fetele au fost de 20 de ori mai dispuse decât băieții să-și aștepte rândul”. După cum afirma profesorul englez, diferențele capătă formă înainte de naștere, în uterul mamei, unde bărbații și femeile produc diferite cantități de hormoni și, în mod particular, bărbații produc dublul testosteronului feminin. Nivelul diferit al producției are un impact determinant asupra dezvoltării creierului, demonstrând importanta elementului biologic în creșterea și dezvoltarea copiilor.

Aceste studii științifice care pun în lumină rolul unic și decisiv pe care îl are natura în proces biologic al fiecărui individ, constituie o dezmințire a tezelor ideologilor de gen, pentru care diferențele sexuale au origini și cauze pur socio-culturale.

ContraMundum:

Toleranță și Progres

de Joseph Sobran

Nimic nu este mai obositor și mai lipsit de viață ca Ultima Modă în Gândire. De mai bine de un secol, am fost bombardați cu ea, prin apostoli avansați ai Progresului ca George Bernard Shaw, H.G. Wells, Sidney și Beatrice Webb, și Bertrand Russell, ca să-i numim doar pe acei câțiva ale căror nume încă au mai rămas cumva în minte. Ideile lor au fost aplicate cu rezultate dezastruoase dar crezul lor merge mai departe.

Unul dintre părinți fondatori ai Ultimei Mode în Gândire este cercetătorul american al sexualității Alfred Kinsey, eroul unui nou film. Faimosul studiu al lui Kinsey din anul 1948, „Sexual Behavior in the Human Male”, a învățat două generații că toate practicile sexuale sunt naturale, drept urmare legitime. Se considera a fi un om de știință pur, fără parti-pris-uri, dar de atunci au ieșit la iveală dezvăluiri care ni-l arată ca pe un individ destul de pervers, cu un interes personal în abolirea distincțiilor între normal și anormal. Studiul său includea experimente pe copii mici, care, deși ilegale, dintr-un motiv necunoscut au fost trecute cu vederea de justiție. Probabil că magia cuvântului „știință” l-a făcut intangibil.

În orice caz, morala implicită a cărții era departe de a fi neutră, după cum își dă seama oricine azi. Era o respingere categorică a însăși ideii de virtute în spațiul relațiilor carnale. Kinsey era un dușman al castității, virginității și inocenței însăși. Judecând după recenzii, filmul nu accentuează – care este termenul? – sadomasochismul lui Kinsey, și nici sexul cu copii.  Dar Hollywoodul are o lungă tradiție în a-și înfrumuseța eroi, iar adevăratul Kinsey are nevoie de foarte multă înfrumusețare.

Socialismul, altădată unul din punctele forte ale Ultimei Mode în Gândire, a ieșit un pic șifonat din istoria modernă, dar revoluția sexuală – cunoscută cândva ca „free love” – merge în continuare neabătută. Dacă te simți bine, fă-o. Dacă apar probleme, întotdeauna poți face mai târziu un avort sau o penicilină.

Cei care încă se opun acestei revoluții, care ar mai putea fi numită și etica lui Kinsey, sunt acuzați astăzi de „intoleranță”.  Poți citi asta pe paginile de editoriale ale ziarelor, unde creștinii republicani care se opun avorturilor și „căsătoriilor” între persoane de același sex sunt acuzați că acționează contrar învățămintelor lui Hristos. La urma urmelor, Hristos a predicat toleranța, care le lipsește cu desăvârșire acestor oameni. Cel puțin, așa ni se spune.

De fapt, Hristos nu a propovăduit niciodată ceva atât de siropos și neclar ca toleranță, fără să mai vorbim de o toleranță a la Kinsey. A propovăduit iertarea, răbdarea, mila – care acoperă destul de multe, dar sunt la distanță considerabilă de Kinseyland. Destul de intolerant, conform Ultimei Mode în Gândire. „Mergi; de acum să nu mai păcătuiești.” Sunt cuvinte încântătoare, dar severe de iertare, chiar de încurajare, dar departe de „totul e permis”.

De ce se presupune că toleranța ar fi o virtute indiscutabilă? Dr. Samuel Johnson, mereu gata să ia poziție împotriva Ultimei Mode în Gândire din vremea sa, a avut cuvinte grele despre „toleranța nelimitată”. După cum le-a spus lui Boswell și altor prieteni: „Bătrânul Baxter (Reverendul Richard Baxter, 1615-1691), țin minte, susținea că un magistrat trebuie să tolereze toate lucrurile care sunt tolerabile. Sub nicio formă aceasta nu este o definiție bună a toleranței. Dar arată măcar că s-a gândit că unele lucruri nu sunt tolerabile.”

În afara cazului în care afirmăm că totul este tolerabil, trebuie să existe niște limite. Și trebuie să ne întrebăm dacă nu am tolerat deja prea mult. Răspunsul depinde de întrebări asupra naturii umane, despre care Ultima Modă în Gândire nu se arată prea tolerantă. Avem suflete nemuritoare? Dacă da, există riscul să ajungă în iad? Și care sunt păcatele care cresc șansele? Ar putea fi păcatele sexuale printre ele?

Ultima Modă în Gândire răspunde negativ la aceste întrebări. Sau, mai degrabă, presupune răspunsuri negative. Creștinul le ia în serios. Dacă în mod fundamental suntem mai mult decât animale, ele trebuie înfruntate.

Să-i lăsăm deoparte pe amărâții bolnavi și părăsiți ai revoluției sexuale, fără să mai vorbim de cei omorâți înainte de a se naște. Ce putem spune de învingători? Se uită cineva cu admirație la asemenea moguli ai masturbării ca Hugh Hefner și Larry Flynt? Ați auzit vreodată pe cineva că vorbește admirativ despre ei?

Trăim acum în ruinele falselor speranțe progresiviste, atât în chestiuni morale cât și politice. Totuși, așa este domnia acestor idei banale încât nimeni nu îndrăznește măcar să sugereze a reconsidera meritele unor asemenea progrese ca divorțul și contracepția, ale căror efecte sunt mai rele decât orice ar fi prezis un pesimist.

Toleranța s-ar putea să fie sfârșitul nostru. Ultima Modă în Gândire are nevoie de foarte multă regândire.

Cultura Vietii: 

Curricula orientării sexuale: implicații pentru pedagogi

Rezumat

Programele de a eliminare a heterosexismului din sistemul școlar din Columbia Britanică (B.C., Canada) ar cere ca pedagogii să-i învețe pe copii că homosexualitatea și bisexualitatea sunt forme normale, sigure și acceptabile de exprimare sexuală în relațiile umane echivalente cu heterosexualitatea. Această lucrare va demonstra că datele care susțin homosexualitatea ca o condiție inerentă sunt neconcludente și tot aceste date susțin conceptul că homosexualitatea rezultă din dezvoltarea psiho-socială anormală. Succesul tratamentului pentru cei care doresc să-și schimbe orientarea este mare, cu aplicarea unor varietăți de tehnici.

Introducere

La data de 16 martie 1998, delegații la Adunarea Generală anuală a Federației Cadrelor Didactice din Columbia Britanică au aprobat un set cuprinzător de linii directoare menite să implementeze programe de reducere a homofobiei și a heterosexismului. Inițiativa a fost aprobată, în principiu, la Adunarea Generală din martie 1997, după lobby-ul făcut de  pedagogii homosexuali și lesbiene din Columbia Britanică (GALE BC). Măsurile presupuneau includerea homosexualilor sau a lesbienelor ca instructori ai profesorilor și studenților în domeniul homosexualității, cerând universităților și Colegiului de Profesori din Columbia Britanică să facă  din instruirea anti-homofobie/heterosexism o cerință pentru toate programele de educare a cadrelor didactice, făcând lobby la guvern pentru a adopta legislația de împiedicare a comisiilor școlare să interzică materialele curriculumului legate de formele alternative de sexualitate. De asemenea, au făcut lobby ca orientarea sexuală ca fie introdusă ca element (item) de curriculum la toți subiecții (elevii), de la grădiniță până la clasa a XII-cea (BCTF, februarie 1998).

În timp ce majoritatea oamenilor e de acord că reducerea hărțuirii sau a urii față de orice grup minoritar este un obiectiv bun, presupunerea că societatea este gata să accepte homosexualitatea și bisexualitatea ca sănătoase, normale, acceptabile și echivalente moral cu heterosexualitatea, este controversată. Dacă e așa, atunci acest punct de vedere ar putea fi predat copiilor. Dar dacă nu e așa, atunci profesia de pedagog, de profesor s-ar face vinovată că îi învață pe copii falsități, în numele corectitudinii politice. Această lucrare demonstrează că imaginea socială îmbunătățită a acestor forme de sexualitate se datorează mai mult lobby-ului efectiv și utilizării abuzive a cercetării îndoielnice, decât dovezilor concludente privind etiologia homosexualității.

Riscurile de infectare cu HIV/SIDA și BTS

A-i învăța pe copii că stilul de viață homosexual este normal și sănătos ar fi extrem de iresponsabil. Riscurile enorme pentru sănătate asociate stilului de viață homosexual sunt bine documentate. De exemplu, în S.U.A., doar 9% din cazurile de SIDA sunt din cauza contactului heterosexual sau a transfuziei de sânge (2%), iar restul infecțiilor provine de la activitatea homosexuală și abuzul de droguri intravenoase. (Centrele pentru Controlul Bolilor, 1994) În Canada, peste 90% din cazurile de SIDA la bărbați au drept cauză activități homosexuale sau bisexuale. (Health Canada, decembrie 1996)

Un sondaj medical din 1999 al tinerelor lesbiene și tinerilor homosexuali, bisexuali și transgender din British Columbia a constatat că tinerii LGBT au fost de peste trei ori mai susceptibili de a fi avut vreodată o boală cu transmitere sexuală (BTS). (McCreary Center Society, 1999)

Promiscuitate și comportamente cu risc ridicat

Un studiu recent publicat de Health Canada privind infecția cu HIV a raportat că, în ultimul an, 40% dintre tinerii homosexuali din Vancouver au avut relații sexuale anale neprotejate. Acest lucru este alarmant, având în vedere dovezile unui studiu recent efectuat în Florida de către doctorul Bill Darrow de la Centrul pentru Controlul Bolilor din S.U.A., care a arătat că 75% dintre bărbații HIV pozitivi, care știau că au fost infectați s-au angajat oricum în sex nesigur. (în: Jonas, 22 august 1997) Un alt studiu publicat in revista New England Journal of Medicine din 9 ianuarie 1992 a arătat că numai 7% dintre bărbații HIV pozitivi au fost informați voluntar despre infecția lor de către un partener sexual. (în: Gairdner, 1992) Aceste statistici clarifică faptul că bărbații homosexuali nu acționează responsabil în comportamentul lor sexual, în ciuda faptului că educația publică a cheltuit milioane de dolari, în ultimii 15 ani, pentru a promova sexul sigur/protejat.

Sexul anal și partenerii sexuali multipli, care reprezintă caracteristici comune ale comportamentului homosexual masculin, sunt activități cu risc foarte ridicat și au condus la rate ridicate de infecție cu HIV în rândul comunității homosexuale. Într-adevăr, persoanele homosexuale cu SIDA au avut o medie de peste 1.100 de parteneri pe întreaga durată a vieții, conform unui studiu efectuat în 1982 de către Centrele pentru Controlul Bolilor din S.U.A. Un studiu cuprinzător, efectuat înainte de epidemia de SIDA, a constatat că bărbatul homosexual are în medie 500 de parteneri „pe durata vieții”, în timp ce 28% au raportat peste 1000 de parteneri. Mai mult, 79% dintre bărbații homosexuali din același studiu au declarat că mai mult de jumătate dintre partenerii lor le-au fost străini total. (Bell și Weinberg, 1978)

Un studiu al homosexualilor care țineau jurnale sexuale, publicat în New England Journal of Medicine, a arătat că acești bărbați aveau anual aproximativ 100 de parteneri sexuali. (Corey and Holmes, 1980) Ei au o probabilitate de patru ori mai mare față de heterosexuali de a avea peste 100 de parteneri sexuali. (Patterson și Kim, 1991). În mod similar, tinerii homosexuali din Columbia Britanică aveau de patru ori mai multe șanse față de tinerii heterosexuali de a avea trei sau mai mulți parteneri sexuali în ultimele trei luni. (McCreary Center Society, 1999)

În timp ce studiile au confirmat că majoritatea homosexualilor asimptomatici își schimbă comportamentul ca răspuns la riscul de SIDA, 70% încă admit o continuare a practicilor sexuale care i-ar expune la infecția cu HIV. (Siegel et al., 1988). Ceea ce este mai îngrijorător este faptul că Siegel a constatat că la fiecare doi bărbați care adoptau practici mai sigure, un respondent se muta de la un comportament sexual mai sigur la unul mai riscant.

Comportamentele cu risc ridicat sunt cele care cauzează fisuri sau rupturi într-un orificiu, oferind astfel acces virusului HIV în sânge. Astfel, HIV este cel mai răspândit la persoanele care se angajează în „fisting” receptor neprotejat (introducerea pumnului în rect), coitusul anal receptor, felație receptoare și analingus și care fac acest lucru cu mai mulți parteneri. (Allgeier și Allgeier, 1995)

Chiar și bărbații homosexuali, care aleg sexul sănătos în relațiile lor voluntare nu pot conta întotdeauna pe siguranță. „Întâlnirea cu viol”, o problemă serioasă în comunitatea heterosexuală, pare să fie și mai răspândită în rândul homosexualilor. Într-un sondaj anonim la nivel național (SUA), 20% dintre femei au raportat un viol, însă peste 37% dintre bărbații homosexuali sau bisexuali au dezvăluit că au fost violați de bărbați cunoscuți. (Patterson și Kim, 1992)

Un număr mare de parteneri multipli, anonimi reprezintă dovezi că o persoană poate avea dependență sexuală. Condițiile de dependență sexuală au fost tratate cu succes cu programe în 12 pași, similare celor utilizate de Alcoolicii Anonimi. (Carnes, 1984) O variantă a acestui program, de 32 de săptămâni, este folosită de Exodus International, o organizație condusă de foști homosexuali pentru a ajuta homosexualii, care doresc să se întoarcă la heterosexualitate. (Hopper, 2 mai 1997)

Instabilitatea relațiilor și atitudinile față de monogamie

Cât de comună este monogamia sau fidelitatea între homosexualii care trăiesc împreună? Cercetătorii homosexuali David McWhirter M.D. și Andrew Mattison M.S.W., Ph.D. (1984) au constatat că mai puțin de 5% dintre bărbații homosexuali ar putea fi clasificați drept monogami și nici unii din relațiile din grupul lor de studiu nu au păstrat fidelitatea mai mult de 60 de luni. (Marcus, 1988). Bell și Weinberg (1981, în: Marco, 1996) au descoperit că doar 3% dintre bărbații homosexuali au avut mai puțin de 10 parteneri „pe toată durata vieții” și ar putea clasifica doar 2% ca monogami sau parțial monogami.

Majoritatea heterosexualilor în relații permanente sunt rareori promiscui. Aproximativ 60% dintre bărbații căsătoriți sunt exclusiv monogami, în timp ce alte 25% sunt în primul rând monogami. 15% raportează legături extramaritale regulate. (Carter, 1990) Studiul Universității din Chicago (Laumann, Gagnon și Michael, 1989) a stabilit că numărul estimat al partenerilor sexuali de-a lungul vieții de la vârsta de 18 ani pentru populația SUA în ansamblu este de 7,15 și de doar 8,67 pentru cei care nu se căsătoresc niciodată.

Într-adevăr, monogamia susținută ca un ideal în relațiile heterosexuale pare a fi „inacceptabilă din punct de vedere cultural” pentru homosexuali. Când cercetătorii de la San Francisco au recomandat participanților din grupul de studiu că limitarea lor la un partener le-ar reduce riscurile asupra sănătății, ei au fost dezamăgiți, spunând că monogamia „nu avea creativitate și arăta lipsă de înțelegere a celor din afară față de stilul de viață gay”. (McCusick și colab., Decembrie 1985)

Riscul de suicid

Rata crescută de sinucidere în rândul tinerilor homosexuali este un motiv principal pentru implementarea programelor homosexuale în școli. Această concluzie se bazează pe date discutabile, raportate de lucrătorul social homosexual și activistul Paul Gibson din San Francisco, ca parte a unui raport din 1989 al unui grup special de lucru federal privind prevenirea sinuciderilor. Gibson a pretins că peste 30% dintre sinuciderile la tineri sunt în rândul tinerilor homosexuali, că aceasta a fost principala lor cauză de deces și că sinuciderile lor ar fi fost cauzate în parte de „internalizarea homofobiei”. (Gibson, 1989)

Gibson a colectat date de la centrele de acces pentru homosexuali tineri fără adăpost, din orașele mari din S.U.A., apoi a folosit date vechi și discreditate cu privire la numărul de homosexuali din rândul populației pentru a extrage cifrele sale pentru întreaga populație. (LaBarbera, 1996) El nu și-a prezentat datele la o evaluare riguroasă, iar „eseul” său conținea mai mult date „hocus pocus” decât date noi de cercetare, potrivit lui David Shaffer, psihiatru al Universității din Columbia și specialist în suicidul la adolescenți. (Shaffer, 3 mai 1993) Bell și Weinberg (1978) au constatat că cea mai frecventă cauză raportată pentru o tentativă de suicid (47%) a fost o dispută cu un iubit.

Cea mai comună cauză a tinerilor homosexuali din Columbia Britanică a fost: „s-a simțit singur și izolat”, urmată de „probleme cu părinții” (fără legătură cu problemele de orientare). Respingerea de către prietenii școlii din cauza orientării se afla pe ultimul loc într-o listă cu zece motive cu privire la încercarea de sinucidere. (McCreary Center Society, 1999)

Nu este surprinzător faptul că unii tineri aflați în dificultate și fără adăpost au gânduri suicidare, însă statisticile lui Gibson, întemeiate pe o corelație cauzală între orientarea sexuală și sinucidere, nu s-au ridicat la înălțimea nici unui control științific al experților în cercetarea sinuciderii. Afirmațiile grupurilor de homosexuali că „homofobia internalizată” ar fi cauza probabilă a ratei ridicate de sinucidere în rândul tinerilor homosexuali sunt, de asemenea, nefondate. Desigur, cercetătorii nu pot determina cauza reală a celor care își iau propria viață, dar impactul problemelor de sănătate cronice, cauzate de infecția cu HIV sau hepatită, eșecul repetat de a stabili o relație de lungă durată de îngrijire emoțională și depresia clinică exacerbată de acești doi factori cu siguranță merită cercetați în continuare.

Un sondaj efectuat de Gallup în 1991 pe 1.152 de adolescenți a arătat că 15% au încercat să se sinucidă, dar într-o întrebare deschisă, nici unul nu a declarat că acest lucru s-a datorat unor probleme legate de orientarea sexuală. (Gallup, ianuarie 1991) Un studiu nepublicat despre 64 de tineri cu risc crescut la Universitatea Washington din Seattle, de către Leona L. Eggert, a constatat doar un singur respondent care și-a dat orientarea sexuală ca prim motiv al încercării sale de a se sinucide. (LaBarbera, 1996) Studiul lui Patterson și Kim pe 2000 de respondenți anonimi (1991) a arătat că 32% din heterosexuali față de 37% dintre homosexuali au avut în vedere sinuciderea. Având în vedere marja lor de eroare de 3,1%, nu a existat statistic nici o diferență în ceea ce privește ideația suicidului între orientări.

Incidența generală a homosexualității în rândul populației

Afirmația mișcării homosexuale potrivit căreia 10% din populație este gay este pur și simplu falsă. Această cifră se bazează pe studiul învechit (1948) de Kinsey, deși videoclipurile pentru Viața de familie, aprobate pentru utilizarea în școlile din Columbia Britanică au folosit aceste statistici ca un fapt adevărat. Kinsey i-a întrebat pe subiecții săi dacă au participat la orice activitate homosexuală în ultimii trei ani (1945-1947). Incredibil, dar 26% dintre cei 5.300 de subiecți ai lui Kinsey erau deținuți de sex masculin, inclusiv infractori sexuali. (Pomeroy, 1972) Alți subiecți au fost recrutați din locuri mai puțin decât neutre, cum ar fi barurile gay din Chicago. Kinsey pur și simplu nu a folosit un eșantion reprezentativ. Statisticile sale nu erau valabile în 1948, și cu siguranță nu sunt nici 50 de ani mai târziu.

Un sondaj privind sexualitatea la nivel național din 1994 de Laumann et al. de la Universitatea din Chicago, a constatat că incidența recentei activități homosexuale la bărbați era de 2,8% și de 1,4% la femei. (Laumann, 1994) Cei care erau complet homosexuali formau între 1 și 1,3%. La adolescenți, ratele de homosexualitate sunt chiar mai scăzute (0,7% pentru băieți, 0,2% pentru fete), potrivit unui studiu recent efectuat în școlile publice din Minnesota cu un număr mare de eșantioane de 36 741. (Remafedi și colab., Aprilie 1992)

Constatări cu procentaje aproape identice au fost stabilite în alte țări, cum ar fi Marea Britanie (Johnson et al., 3 decembrie 1992) și Franța (Spira et al., 22 noiembrie 1990). Un studiu recent pe 5000 de studenți canadieni a raportat rate de homosexualitate de 1,7%. (McCormick, în: Social Action Commission, 1993) Un sondaj de peste 15.000 de adolescenți din Columbia Britanică a constatat că mai puțin de 1% s-au identificat drept homosexuali. (McCreary Center Society, 1993)

Homosexualitatea: natură sau cultură

Convingerea că homosexualitatea este o trăsătură comportamentală moștenită nu a fost demonstrată în mod convingător. Studiul recent citat cel mai adesea a fost unul în care neurologul Simon LeVay (1991) a constatat că hipotalamusul a 19 bărbați care au murit de SIDA erau diferite net de 16 creiere „presupuse heterosexuale”. Un reporter media homosexual a descoperit cercetarea neglijentă a lui LeVay, care a fost nevoit să recunoască faptul că nu știa cu certitudine orientarea sexuală a oricăruia dintre subiecții grupului său de control – pur și simplu a presupus că orientarea lor era heterosexuală. (Botkin, 5 septembrie 1991)

Deși acest studiu ar fi trebuit invalidat, având în vedere acest lucru, presa populară (Newsweek, 24 februarie 1992) a anunțat descoperirea „creierelor homosexuale”. (în: Marco, 1996) În plus, deoarece aproximativ 25% dintre cei care mor de SIDA suferă de demență neurologică, anomaliile hipotalamice pot fi atribuite bolii însăși. (Marco, 1996)

Studiile pe gemeni identici, care demonstrează o corelație între homosexualitate și markerii cromozomului X (Hamer et al., 1993) au fost criticate pentru lipsa unui grup de control de gemeni identici crescuți separat și a unui număr insuficient de subiecți care să extrapoleze concluziile în populația generală.

De altfel, alți experți în cercetarea genetică, la Universitățile Columbia (King și McDonald, 1992) și Harvard (Billings și Beckwith, iulie 1993), care au găsit dovezi similare cu Hamer, au ajuns la concluzia că studiile pe gemenii identici oferă de fapt dovada puternică a influenței mediului mai degrabă decât o dovadă genetică în dezvoltarea homosexuală. Billings și Beckwith numesc în mod caustic cercetarea lui Hamer „frenologie moleculară”. (în: Satinover, 1996a) Și o încercare recentă de a reproduce rezultatele lui Hamer de către colegul său, Dr. Alan Sanders, a eșuat. Sanders a declarat, „Deși studiul inițial a găsit dovezi în legătura genetică, al nostru nu a găsit”. (Byfield și Byfield, 15 iunie 1998)

În mod ironic, chiar și Journal of Homosexuality nu susține acum teoria „genei gay” sau teoria „creierului gay”. (Socarides, 1996) Activiștii homosexuali îmbrățișează acum ideea de a-și considera homosexualitatea drept o sărbătoare a autonomiei și libertății personale. Sociologul Ira Reiss pledează pentru un pluralism sexual pentru a „elimina” îngustimea heterosexismului din toate instituțiile societății, inclusiv din școli, familii și biserici. (Reiss, 1990, în: Marco, 1996) Activista lesbiană Donna Minkowitz scrie: „Homofobii … au dreptate atunci când spun că le amenințăm familia, dominația masculină și etica calvină a muncii … care au paralizat „căutarea plăcerii” de către majoritatea americanilor”. (1 aprilie 1996) Este evident că aceasta este o filozofie hedonistă a cărei scopuri sunt în contradicție cu valorile multor familii heterosexuale.

Influențe psihosociale

Identitatea sexuală s-a dovedit a fi puternic influențată de informațiile culturale. „Că suntem sexuați este determinat de un imperativ biologic față de reproducere, dar cum suntem sexuați – unde, când, cât de des, cu cine și de ce – are de a face cu învățarea culturală, cu sensurile transmise într-un cadru cultural. (Fracher și Kimmel, 1992)

Dinamica dezvoltării psihosexuale umane adecvată genului a fost studiată în profunzime, cu un accent deosebit pus pe stima de sine pozitivă și pe dezvoltarea capacității de intimitate și putere a eului în copilărie. (Freud, 1953/1981, Miller și Simon, 1980). Modul în care sunt exprimate sentimentele și interesele sexuale este rezultatul temperamentului moștenit al copilului, al genului, al impactului membrilor familiei, inclusiv al familiei extinse, sentimentelor, atitudinilor, experiențelor și comportamentelor membrilor familiei față de „alți factori semnificativi” din afara familiei, natura sistemului familial și interacțiunea tuturor membrilor familiei cu mediul mai larg. (Chillman, aprilie 1990)

Neconformitatea rolului genului în copilărie a fost indicată că ar avea o corelație puternică cu comportamentul homosexual la adult în cel puțin cinci studii.(Bailey, Miller și Willerman, 1993, Bell, Weinberg și Hammersmith, 1981, Green, 1987, Phillips and Over, 1992, Whitam, 1977) De copii, bărbații homosexuali au o probabilitate mult mai mare de a se implica în comportamente stereotipe femeiești, cum ar fi îmbrăcarea în haine de fete, preferința pentru compania prietenilor de sex feminin, adoptarea rolurilor de sex feminin în jocul sexual și preferința pentru jocurile și activitățile de fete. (Whitam, 1977) Într-adevăr, Whitam a constatat că 97% dintre homosexualii din studiul său au raportat una sau mai multe dintre aceste experiențe, în timp ce majoritatea heterosexualilor (79%) nu a făcut-o.

Rolul experiențelor sexuale timpurii a fost, de asemenea, demonstrat că influențează orientarea. O analiză detaliată a celor 11.000 de subiecți ai lui Kinsey (1938-1963) a arătat că experiențele sexuale intense, sentimentele de excitare, plăcerea sau disconfortul asociate cu experiențele timpurii erau cel mai puternic corelate cu orientări sexuale adulte. (Van Wyk și Geist, 1984) Van Wyk a constatat de asemenea că acei băieți care au învățat să se masturbeze fiind masturbați de alt bărbat erau mult mai probabil să fie atrași de bărbați la vârsta adultă. O corelație similară a fost de asemenea întâlnită la cei care au avut primul orgasm într-un contact homosexual.

În timp ce contactul homosexual la băieți pare să influențeze homosexualitatea adulților, inversul pare să fie adevărat la lesbienele adulte. Bell și Weinberg (1978) au constatat că, deși numai 20% dintre bărbații homosexuali se angajaseră în relații sexuale heterosexuale înainte de adoptarea homosexualității, 85% dintre lesbiene avuseseră o experiență heterosexuală anterioară. Datele lui Van Wyk și Geist (1984) oferă sprijin pentru conceptul că lesbienele adulte aveau mult mai multe șanse decât femeile heterosexuale să fi avut un contact sexual pre-pubertal cu bărbați adulți.

Un element important pentru pedagogii consilierii din cercetarea lui Van Wyk a fost corelația dintre vârsta la care au aflat despre homosexualitate și orientarea adultă. Vârsta medie de învățare despre homosexualitate pentru femeile predominant homosexuale a fost de 13,9 ani, în timp ce cele care erau în primul rând heterosexuale era de 19,4 ani (amintiți-vă că aceste date provin din baza de subiecți ai lui Kinsey din 1938-1963). La băieți, vârsta medie de învățare despre homosexualitate la homosexualii adulți era de 12,0 ani, în timp ce vârsta medie la heterosexualii adulți era de 16,4. Practic, datele arată că, cu cât mai devreme un copil învață despre homosexualitate, mai ales din experiență, cu atât mai mare este probabilitatea de a adopta homosexualitatea ca orientare ca adult. (Van Wyk și Geist, 1984)

Impactul pedofiliei

Experiențele sexuale din copilărie care sunt abuzive par să fie corelate cu orientarea. Finkelhor et al. (1990), într-un eșantion telefonic național pe 1 145 de bărbați, a raportat că 9,5% au confirmat că au fost ținta unui contact sexual nedorit, finalizat sau tentativă, înainte de vârsta de 19 ani (80% din contacte erau de aceleași sex). Cu toate acestea, Doll et al.(1992) a constatat că 37% dintre cei 1 001 de bărbați homosexuali și bisexuali au raportat că au fost abuzați ca copii, dintre care 94% de către bărbați mai în vârstă. Vârsta medie când au fost abuzați era de 10 ani, în timp ce abuzatorii lor erau în medie cu 11 ani mai în vârstă. Rezultatele lui Doll par să susțină concluziile lui Van Wyk și Geist (1984), adică experiențele cu același sex din copilărie sunt corelate cu orientarea adultului. Un studiu recent realizat de Columbia Britanică susține această afirmație. 40% dintre tinerii homosexuali chestionați au raportat că au fost abuzați sexual, față de 12% din tinerii heterosexuali. (McCreary Center Society, 1999) Cu toate că cercetările ulterioare sunt fără îndoială justificate, aceste statistici par a implica pedofilia ca factor în dezvoltarea psihosocială a homosexualității tinerilor și adulților.

Incidența homosexualilor adulți care au fost victime ale pedofililor în copilărie este susținută puternic de datele care arată că persoanele de orientare homosexuală sau bisexuală sunt mult mai susceptibile de a comite molestări în rândul copiilor. O revizuire a 19 studii separate, care examinează proporția molestărilor heterosexuale-homosexuale ale copiilor a constatat că cei care practică homosexualitatea au o probabilitate de 12 ori mai mare decât heterosexualii să atace sexual un copil și bisexualii aveau de 16 ori mai multe șanse să facă același lucru. (Cameron, 1985)

Aceste statistici sunt susținute și de datele din Raportul către membrii Colegiului de Profesori din Columbia Britanică. Problemele din perioada 1990-1996 au fost examinate de autor cu permisiune, în octombrie 1997. În această perioadă, 54 de profesori au fost disciplinați pentru abateri sexuale cu copii. Dintre cadrele didactice de sex feminin, patru au fost disciplinate: trei au fost incidente de același sex și pentru unul sexul victimei nu a fost identificat. Pentru profesorii de sex masculin: 33 au fost infracțiuni heterosexuale, 13 au fost homosexuale și patru nu au fost identificați. Astfel, dintr-un total de 49 de cazuri în care a fost identificat sexul victimei, 16 au fost homosexuali (33%), ceea ce este de aproximativ 15 ori mai mare decât incidența acestora în rândul populației, utilizând datele de incidență din studiul Laumann et al. (1994).

Aceste date sunt susținute și de două studii privind delincvența sexuală la adulți, conduse de Kurt Freund, psihiatru la Departamentul de Sexologie Comportamentală al Institutului Clarke de Psihiatrie din Toronto. (Freund et al., 1984; Freund și Watson, primăvara anului 1992). În studiul din 1984 (care a examinat numai bărbații), Freund a constatat că predilecția pedofilă este mult mai probabil să se regăsească în orientarea homosexuală și că avea cea mai mare rată de recidivă.

Un studiu înrudit (Abel et al., 1987) a stabilit că numărul auto-raportat de bărbați victime ale pedofililor de sex masculin a înregistrat o medie șocantă de 150,2 (rata corespunzătoare pentru pedofili heterosexuali a fost de 19,8).

În cel de-al doilea studiu, Freund a examinat înregistrările infracțiunilor a 457 de infractori sexuali și a constatat că prevalența proporțională a infractorilor homosexuali era de 36%. (Freund și Watson, primăvara anului 1992) Alți cercetători au remarcat că 23% din bărbații homosexuali și 6% din lesbiene recunoșteau interacțiunea sexuală cu tinerii sub vârsta de 16 ani (când respondentul avea vârsta de 20 de ani sau mai mult). (Jay and Young, 1979) Dovezile arată clar că persoanele orientate homosexual sunt mult mai sensibile la tendințele pedofile.

Lipsa părinților și sănătatea mentală parentală în transgenderism

Alți cercetători și-au îndreptat toată atenția asupra rolului lipsei părinților în procesul de învățare a rolurilor sexuale. George Rekers, un expert recunoscut în tulburarea identității de gen, care a fost autorul sau co-autorul a peste 60 de studii pe această temă, scrie: „Impactul privării paterne asupra dezvoltării psiho-sexuale este cel mai evident în studiile clinice retrospective ale bărbaților homosexuali și transsexuali”. (Rekers, 1996) În cazurile cu tulburările cele mai grave nu aveau 100% tată, și, totodată, a menționat el, 80% dintre mame și 45% dintre tații din grupul său de studiu au avut un istoric cu probleme de sănătate mentală sau tratament psihiatric. (Bentler, Rekers și Rosen, 1979). Cu alte cuvinte, identitatea sexuală este o interacțiune extrem de complexă a forțelor psihosociale, influențate în mod special de absența unei figuri paterne, de sănătatea mintală a părinților, de experiențele sexuale din copilărie și de comportamentul de gen neconform.

Terapia de inversare a preferinței sexuale

Poate cineva care crede că este homosexual să se întoarcă la heterosexualitate? Răspunsul scurt este da, dar mulți homosexuali cred că acesta e un afront scandalos adus demnității lor dacă sugerezi acest lucru. De fapt, diferite grupuri de sprijin al homosexualilor au făcut lobby din greu ca Asociația Americană de Psihologie (APA) să declare neetic pentru psihologi să asiste homosexualii cu terapie de conversie, chiar dacă o cer. (Satinover, 1996b) Acestui lucru i s-a opus puternic NARTH, Asociația Națională de Cercetare și Terapie a Homosexualității, condusă de psihologul clinic Joseph Nicolosi. Situația a ajuns la apogeu la Convenția anuală a APA din 1995 în Chicago.

Consiliul Reprezentanților APA, după ce a analizat cu atenție toate dovezile prezentate de ambele părți ale problemei, a stabilit că nu există dovezi că terapia de conversie este dăunătoare și că a face o astfel de modificare potrivit liniilor directoare etice reprezenta o intruziune nejustificată în relația client-terapeut și poate fi interpretată drept „limitare a negocierii”. (Sleek, October, 1997) Consiliul a reafirmat, totuși, poziția Asociației Americane de Psihologie, conform căreia orientarea homosexuală sau bisexuală nu constituia o boală mintală sau o condiție pentru tratament.

Dar cei care doresc să-și schimbe orientarea au avut un succes considerabil cu metodele terapeutice existente. În cazul terapiei comportamentale, s-a constatat o rată a succesului de inversare a identității sexuale de 65% după o perioadă de urmărire de cinci ani (Schwartz și Masters, 1984) și 71% după o perioadă de urmărire de șase ani, raportată de Masters și Johnson, cunoscuți cercetători în domeniul sexologiei americane (1979). Chiar si Kinsey a raportat peste 80 de cazuri de terapie reușită de inversare. (Pomeroy, 1972)

Dr. Jeffrey Satinover observă că într-o perioadă de opt ani (1966-1974), peste 1.000 de articole despre tratamentul homosexualității au fost înregistrate în baza de date Medline. Mai mult decât atât, o parte reprezentativă a acestor modalități de tratament înregistrează o rată medie de succes de 52%, cu mult peste rata de succes de 30% pe care psihoterapeuții o consideră importantă pentru tratamentul oricărei stări psihiatrice. (Satinover, 1996b) De fapt, aceste rate de succes oferă validarea poziției conform căreia homosexualitatea nu este o tulburare mintală sau o caracteristică imuabilă și că terapia pentru schimbarea orientării pentru cei care o doresc este probabil să aibă succes și relativ rezistenți la recidive.

Dr. Judd Marmor, fost președinte al Asociației Americane de Psihiatrie și al Academiei Americane de Psihanaliză, spune că „între 20 și 50% dintre pacienții cu comportament homosexual caută psihoterapie pentru a-și schimba orientarea … și merită ajutorul psihiatriei pentru a realiza acest lucru”. (Marmor, 1975)

Există dovezi considerabile că oamenii au o schimbare de orientare chiar și fără tratament. Cercetătorii Institutului Kinsey, Bell și Weinberg, au constatat că 84% dintre homosexuali și 29% dintre heterosexuali și-au schimbat orientarea sexuală cel puțin o dată în viața lor, iar 32% dintre homosexuali și 4% dintre heterosexuali au raportat o a doua schimbare de orientare. Un procent semnificativ de 13% dintre homosexuali și 1% din heterosexuali au susținut că au avut cel puțin cinci modificări de orientare în timpul vieții lor. (Bell și Weinberg, 1978). Astfel, afirmațiile privind imuabilitatea orientării nu par să aibă prea multe dovezi care să le susțină.

Homosexualitatea și comunitatea psihiatrică

Într-adevăr, până în 1973, Asociația Americană de Psihiatrie (APA) a numit homosexualitatea o boala psihologică bona fide. Ea a fost scoasă din manualul de diagnostic al tulburărilor psihologice, nu din cauza unor noi cercetări și dezbateri academice, ci datorită lobby-ului politic intens din partea comunității homosexuale. (Bayer, 1981) Se pare că ei au amenințat că vor continua să demonstreze la fiecare convenție APA și vor bloca cercetarea până când aceasta va fi scoasă din manual. (Zustiak, 14 februarie 1993)

Joseph Berger, un psihiatru canadian, care a fost la acea convenție, a raportat că APA a fost bombardată cu scrisori și petiții pentru această eliminare, o campanie care mai târziu a fost descoperită ca fiind orchestrată și finanțată de grupuri activiste homosexuale. (Berger, în: Comisia de acțiune socială, 1993)

Charles Socarides, fostul președinte al NARTH (Asociația Națională pentru Cercetare și Terapie a Homosexualității), a scris că psihiatrii care au continuat să creadă că homosexualitatea este o tulburare erau „repede reduși la tăcere în timpul întâlnirilor noastre profesionale, prelegerile noastre erau anulate în interiorul comunității științifice, iar documentele de cercetare erau respinse de revistele științifice”. (Socarides, 1996) Acest lucru spune mai mult despre eficiența lobby-ului homosexual decât despre o schimbare în gândirea profesională.

Eficacitatea lobby-ului homosexual a fost intensificată de influența la nivel înalt din cadrul Consiliului de Administrație APA. Un fost homosexual a spus psihiatrului Jeffrey Satinover la o conferință din 1994 din Anglia că el și iubitul său au sărbătorit victoria din 1973 în apartamentul unui funcționar al Consiliului de Administrație APA. Satinover consideră acest lucru drept o dovadă că conducerea Asociației Americane de Psihiatrie (APA) ar fi putut fi mituită în această decizie. (Satinover, 1996b)

În mod semnificativ, la patru ani după ce homosexualitatea a fost re-etichetată din „tulburare” în „condiție”, un sondaj al Institutului Național de Sănătate Mintală a 2.500 de psihiatri a constatat că 69% încă considerau că homosexualitatea „reprezintă de obicei o adaptare patologică”, și doar 18% nu. (în: Bayer, 1981) Mai mult decât atât, în 1980, Asociația Americană de Psihiatrie a identificat o nouă formă de psihopatologie după o cercetare considerabilă, pe care a întitulat-o „tulburarea identității de gen la copii”. Este o tulburare tratabilă a copiilor care își asumă comportamente de gen netradiționale. (Rekers, 1996) Acest lucru ar sugera că tinerii „transgenderi” identificați de consilierii școlari ar trebui să fie îndrumați spre evaluare la profesioniștii din domeniul sănătății mintale cu experiență în tratarea disfuncției sexuale.

Cea mai recentă ediție a DSM-IV conține o categorie numită „tulburare sexuală care nu este specificată altfel”, ce include „o persistență și o tulburare marcată de orientarea sexuală”. În timp ce majoritatea profesioniștilor din domeniul sănătății mintale sunt de acord că orientarea homosexuală nu constituie o boală psihică există în mod clar persoane pentru care homosexualitatea este suficient de tulburătoare pentru a le provoca disfuncții, iar opțiunile de tratament ar trebui puse la dispoziția lor.

Concluzii și recomandări

Este evident că plasarea homosexualității pe picior de egalitate cu heterosexualitatea în instruirea școlară nu este justificată de cercetarea empirică. Părinții și pedagogii trebuie să fie conștienți de faptul că „dovezile” că homosexualitatea este comună și rezultatul imperativelor genetice sunt foarte suspecte și manipulatoare. Cu toate acestea, toți consilierii școlari din Columbia Britanica ar trebui să susțină orice program care ar reduce hărțuirea copiilor cu orientări sexuale alternative.

Psihoterapia pentru transgenderism și pentru inversarea preferințelor de gen au o rată ridicată de succes pentru cei care caută tratament.

Consilierii școlari care identifică copiii cu idei transgender sunt sfătuiți să-i trimită la serviciile de psihoterapie comunitară (atâta timp cât părinții susțin acest tratament, bineînțeles). A accepta că nu se poate face nimic pentru a schimba ideația orientării, în special înainte de activitatea sexuală auto-inițiată, în lumina ponderii considerabile a datelor empirice și a studiilor de caz terapeutice, ar fi iresponsabil din punct de vedere profesional. Părinții ar trebui să știe că există opțiuni de tratament.

Mai mult, având în vedere incidența mult mai mare a abuzului copiilor din rândul homosexualilor și rata șocantă de victimizare a băieților în mâinile pedofililor homosexuali, consilierii ar trebui să fie atenți la abuzurile sexuale nedivulgate și netratate în rândul elevilor, care prezintă probleme legate de orientarea sexuală.

Datele citate în această lucrare au arătat că stilul de viață homosexual este caracterizat de niveluri ridicate de instabilitate a relațiilor, promiscuitate și risc de boli grave. În calitate de consilieri, avem obligația de a învăța adevărul și de a nu favoriza, ca profesioniști, agenda unui grup de lobby bine organizat și vocal.

Este clar că această problemă necesită o dezbatere mult mai serioasă înainte de implementarea oricărui program anti-heterosexist. Numai datele clinice și empirice, nemaivorbind de problema substanțială a credințelor morale și religioase, impun ca profesia de pedagog să abordeze această problemă cu precauție considerabilă.

Cu toate acestea, cred că programele de reducere a hărțuirii elevilor de orientări sexuale alternative, dacă sunt dezvoltate cu sensibilitate față de tradițiile religioase prezente în rândul studenților, profesorilor și părinților, în sistemul școlar public, vor fi benefice și ar trebui implementate cât mai curând posibil. […]/ integral pe culturavietii.ro

Se poate trata homosexualitatea?

Nu se poate vorbi de fatalitate aici!

Primul lucru care poate fi spus: marea majoritate a literaturii difuzate pe această temă conține o minciună, anume că homosexualitatea  ar fi o predispoziție congenitală, adică, „natura”. La baza acestei minciuni stă o decizie, care a dus la eliminarea, în 1973, a homosexualității ca patologie a personalității din DSM (Manualul de clasificare a tulburărilor mentale al Asociației Americane de Psihiatrie).

Această decizie a fost întărită prin studii nesigure, de exemplu, declarațiile senzaționale ale neurofiziologului și activistului homosexual Simon LeVay în 1991. Declarațiile sale nu au fost la momentul dat verificate de cercetări competente, dar încă continuă să apară ca general recunoscute, cu toate că, ulterior, au fost respinse de numeroase studii suplimentare.

De fapt, nu este chiar atât de simplu, alegerea unui partener sexual, homosexual sau heterosexual înseamnă rezultatul unor deprinderi psiho-sociale, istoria copilăriei și adolescenței.

În al doilea rând, trebuie să înțelegem că aceasta nu este o boală, ci o denaturare a persoanei. Nu este o preocupare din sfera medicală, deoarece, de fapt, nu există o componentă psihiatrică. Nici narcologul, nici neuropatologul, nici psihiatrul nu pot ajuta aici, pentru că nu există simptome clinice. Aceasta este o violare a personalității, care poate avea consecințe.

Este important să rețineți că homosexualitatea poate fi exprimată în multe feluri. Deci, există oameni cu tendințe homosexuale, iar problemele lor nu interferează cu identitatea lor de gen, adică, recunoașterea de un bărbat ca fiind bărbat și de o femeie ca fiind femeie. Există oameni cu tendințe homosexuale, care nu le practică, adică, nu traduc dorința lor în zona acțiunilor și nu practică relații sexuale cu persoane de același gen.

Și, în sfârșit, sunt de fapt homosexualii – și aceștia sunt într-un număr foarte mic – care nu numai că au tendințe homosexuale, dar, de asemenea, le pun în aplicare în mod deschis, fac alegerea lor și, de fapt, prin această alegere dorită își determină comportamentul.

În acest caz, unii homosexuali trăiesc în mod deschis, preferând în toate aspectul lor exterior, în îmbrăcăminte, în comportament, în comunicare, să acționeze în conformitate cu noua lor identitate sexuală. Iar alții nu arată la exterior acest lucru, rămân fideli sexului lor, iar înclinațiile homosexuale le realizează numai în comportamentul sexual.

Este foarte important să înțelegem că, în realitate, homosexualii, care și-au dat seama de alegerea lor, sunt foarte puțini. Noi vedem în societate o campanie de informare homosexuală, umflată artificial de această minoritate. De exemplu, dacă facem un calcul, în societatea noastră, există un procent mult mai mare de oameni cu diabet zaharat sau cu claustrofobie. Dar niciuna dintre aceste „minorități” nu face o propagandă atât de activă și nu încearcă să impună societății abilități, tradiții și forme de comportament străine.

Acesta este un semn al timpului nostru, deoarece homosexualitatea există de foarte mult timp, dar niciodată această problemă nu a fost o problemă centrală culturală și etică. La urma urmei, aici e vorba și de procentul de persoane care intră în relație, care aplică înclinațiile lor homosexuale, care nu corespunde cu amploarea dezbaterii ce are loc în societate – și mai ales în mass-media.

În Rusia, în urmă cu câțiva ani, în 2008,  s-a publicat o carte a doi autori americani de origine greacă, oameni de știință psihologi, Joseph și Linda Ames Nicolosi, care se numește „Prevenirea homosexualității”. Această carte povestește în detalii despre homosexualitate și le recomand această carte mai ales părinților care se confruntă cu probleme similare sau se tem de apariția lor în familie.

Fără îndoială, tot ceea ce se întâmplă cu copilul este interconectat cu familia sa, de aceea influența familiei aici, bineînțeles, vine pe primul loc. Motivele și condițiile în care un homosexual poate crește într-o familie sunt cunoscute de psihologi. Aceasta este o anumită combinație de comportament și caracterul părinților, care poate crea condiții pentru ca un copil să dezvolte comportament homosexual. Dar acestea sunt doar condiții.

Este important să se înțeleagă că, chiar dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-adevăr în familie, într-un anumit fel, asta nu înseamnă că copilul va deveni neapărat homosexual.

Desigur, în practică, se întâlnește de fapt, într-o măsură extremă, un comportament distorsionat al părinților. De exemplu: a vrut un băiat și s-a născut o fată. Și acestei fetițe i-au cumpărat haine de băieți, a fost tunsă ca un băiat, tatăl său a luat-o cu el în garaj, a învățat-o cum să folosească cheia și ciocanul… În general, părinții și-au dorit într-adevăr un băiat și au fost supărați că s-a născut fată. Deci ei fac un băiat din această fată.

Există un exemplu invers: o femeie singură și-a dorit copii; prin toate mijloacele, a conceput cumva și a dat naștere băiatului ei, pe care și l-a făcut drept prietena ei. În sensul literal al cuvântului – de la o vârstă fragedă, l-a educat ca să-i fie prietena ei. Și, în general, fiul a ales modul de interacțiune cu mama, în care îi era convenabil să se dezvolte ca fată.

Copiii din loialitate sunt capabili de diferite fapte și minuni. Nu există o predispoziție biologică, hormonală, naturală și nu poate fi. Dar, încă o dată, trebuie să subliniez că, un copil poate, totuși, să crească complet diferit, chiar cu toate condițiile care au apărut în familie. Și nu există nici o fatalitate aici, este important să înțelegem.

Cu atât mai mult cu cât identitatea sexuală este finalizată în adolescența timpurie, când toate sunt foarte plastice, schimbătoare, iar copilul are diferite posibilități de a se dezvolta – fie pe calea homosexuală sau heterosexuală.

Prin urmare, în cele din urmă, adolescentul face el însuși alegerea. Perioada finală de auto-identificare este efectuată de către adolescent însuși; în plus, influența părinților este deja minimă.

Foarte des, din păcate, băieții homosexuali spun că, în copilărie, au fost seduși de cineva din adulți sau din copiii mai mari. Din nefericire, acesta este un eveniment foarte frecvent – seducerea de către adulți sau de copiii mai mari. Acest lucru se întâmplă în instituțiile de învățământ închise, în organizațiile sportive.

În străinătate sunt colegiile și universitățile, unde grupuri de băieți și fete locuiesc în separat, închiși și retrași, ca să spunem așa, „fierb în sucul propriu”. Acolo se întâmplă foarte des prima seducție, care apoi împinge persoana să caute în continuare astfel de relații.

Ce ar trebui să facă părinții? Când au aflat, au citit toate cărțile, pot apela la un specialist psiholog pentru a depăși propriul lor șoc și de a învăța ceva cu privire la modul în care să se comporte.

Aceasta este o direcție. A doua direcție este de a căuta ajutor din partea bisericii. Desigur, că Biserica poate face multe pentru părinți și pentru copiii seduși, precum și pentru copiii care au astfel de înclinații. Dar există o dificultate: copiii în adolescență, în general, stau departe de mărturisire și de multe ori o evită anume pentru că au probleme de natură sexuală și nu doresc să le discute cu preoții, fiindu-le rușine și frică că vor fi judecați.

Aceasta este o perioadă foarte dificilă, și în timpul acesta, desigur, e nevoie de specialiști pedagogi, experți în adolescență, și, cred, e nevoie de o pregătire specială a preoților. Nu toți preoții sunt capabili să facă față acestui lucru.

Am recomandat deja cartea lui Nicolosi; ce altceva pot face părinții? Poate copilul să se întoarcă la orientarea sa naturală? Da, poate. Dar – aici este foarte important să se înțeleagă – poate face asta doar dacă dorește asta el însuși, pe baza propriei sale decizii. Nu există altă cale. Din exterior este imposibil să schimbi orientarea sexuală a unei persoane.

Aceasta este viața interioară și doar interioară și orice modalități de invazie externă asupra lumii interioare a omului nu pot schimba nimic. Cum, de exemplu, unii părinți au adus prostituate pentru fiii lor homosexuali, în speranța de a le schimba modul lor de viață. Dar acest lucru este, în primul rând, un păcat teribil, și în al doilea rând, este abuz asupra copilului, și în al treilea rând, nu duce la nimic. Din nefericire, părinții fac astfel de greșeli.

Ei bine, orice violență este o greșeală gravă. A impune prin forță, convingând, amenințând, trimițându-l la mănăstire – nu funcționează.

Dorin Deac

dacă vreţi să vedeţi filme multe şi mişto cu gay, nu trebuie să mergeţi până la Muzeul Ţăranului Român, uitaţi-vă pe HBO-uri şi pe Cinemax-uri (5 canale). Dacă ar ateriza acu un extraterestru pe pământ şi n-ar avea decât posturile astea TV, ar rămâne cu impresia că jumate din populaţia pământului e gay.

Eu cred că am văzut aproape toate filmele astea cu gay. Oricât am încercat să le evit, cum mutam telecomanda pe alt post HBO sau Cinemax, ăla se dovedea a fi tot cu gay şi din ăştia (astea?). Mi s-au părut filme destul de bunicele, cum e marea parte a filmelor de pe posturile astea, de aia mă şi uit în continuare. Doar că tot nu înţeleg de ce-s aşa de multe cu gay.

Ştiţi cum se numeşte asta, când ţi se livrează aşa ceva cu lopata? PROPAGANDĂ se numeşte. Doar că eu nu ştiam că am plătit lunar abonament pentru atâta propagandă (aş renunţa dar încă mai sunt şi câteva filme fără gay, destul de mişto). Adică am plătit pentru mere şi am primit cartofi.

Mai ştiţi probabil că în ziua de azi, regizorii/producătorii găsesc foarte greu buget pentru un film care să intre pe HBO. Pentru din astea cu gay însă se găsesc bani. În general, bani pentru PROPAGANDĂ se găsesc.

Profit.ro/ Oana Osman

10 zile din viața unui expert în egalitate de șanse

[…]

Ziua 3: Preasfântă Simone de Beauvoir, măiculiță Yoko Ono, câtă treabă o să am!!! Compania care m-a angajat expert în egalitate de șanse e mai rea decât Guvernul României! Doar 10% din top management sunt femei! În schimb, în munca precară…ce să vezi… exact cum avertiza premierul: suprareprezentare feminină. “Sunt femeile de serviciu, doamnă, ce vreți...”, mi-a zis directoarea de HR. Da, o femeie… dacă și ea tot misogin se raportează la situație, îmi închipui ce e în rest. I-am semnalat că a folosit încă din primele cuvinte un stereotip de gen. Femei de serviciu? Serios? Asumăm așa, fără discernământ, că mătura e doar pentru femei în companie? Asta e cultura de corporație pe care o transmitem? Și-a înghițit începutul de glumă cu încercări de masculinizare a denumirii postului, a acceptat că vom avea “persoane de serviciu” în viitor și că trebuie să găsim și bărbați cu care să reducem suprareprezentarea feminină în această muncă precară. Nu am acceptat sugestia de compensare statistică prin calcularea bărbaților suprareprezentați în alte activități, precum cele de instalatori.

Ziua 4: Persoanele de serviciu din companie se uită urât la mine. Azi nu mi-au aspirat biroul. Le-a zis cineva că vreau să aduc bărbați care să le ia jobul unora dintre ele și, poate, să fie redistribuite în posturi de instalatori pentru echilibru statistic de gen. În mod clar sunt victime ale lipsei de educație. Voi cere traininguri tematice pe problematic de gen, e nevoie acută în companie la toate nivelurile.

Ziua 5: În mod bizar, nu doar persoanele de serviciu mă privesc chiorâș, ci și femeile din middle și top management, de la care aș fi avut pretenții mai mari. Am cerut să fie stabilită o cotă minimă obligatorie de reprezentare a femeilor în conducerea executivă, măcar 40%, dacă nu 50% cum ar trebui. Voi trimite oricum raport la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu situația actuală precară, așa că ar fi bine să se ia măsuri măcar pentru viitor. În loc să aplaude măsura, după ce ani de zile au fost victime ale discriminării de gen, condamnate la subreprezentare statistică în posturile de conducere, femeile manager mă bodogăne mai rău decât persoanele de serviciu salvate de la suprareprezentare în munci precare. Cică e umilitoare pentru ele tocmai sugestia de a intra “la cotă” în conducere, pe posturile rezervate special femeilor, asemeni locurilor păstrate pentru persoanele cu handicap sau celor rezervate în facultăți studenților din categorii entice defavorizate. Auzi! Se simt jignite de propunerea de a fi avansate “la cotă”, nu pentru competențe și merit! Cică n-au nevoie de discriminare pozitivă, pentru că nu suferă de niciun handicap. Asta e! Va trebuit să lupt pentru dezideratul egalității de gen și pentru protejarea femeilor de discriminări potențiale chiar împotriva voinței acestora. Nu putem aștepta să se schimbe mentalități ca să clădim societatea egalitaristă de gen multilateral dezvoltată!

[…]

Ziua 7: M-am concentrat prea mult pe remedierea dezechilibrelor de gen la nivel statistic și managerial și am neglijat alte niveluri, planuri, birouri și cotloane din companie în care se pot petrece abuzuri împotriva femeilor. Azi am intrat în departamentele de marketing și publicitate. Împărțirea echilibrată pe sexe a personalului era cât pe ce să-mi anihileze vigilența și să nu mai verific și ce lucrează. Oroare! Compania nu e putredă doar în interior… otrăvește mai departe și societatea cu reclame pline de stereotipuri de gen, în care femeia e prezentată fericită în captivitatea unor activități casnice, ce-i sunt rezervate exclusiv, conform mentalității paternalist-misogine a cărei propagare ar trebui interzisă. Pe scurt, în reclama pentru fiarele de călcat produse de firmă apare o femeie care calcă o bluză! Oribil! Iar ea zâmbește mulțumită! Au încercat să mă anestezieze cu cifre: “Doamnă, cei mai mulți cumpărători pentru produsele noastre sunt femei, avem date…” Sigur că da…și vreți să propagăm mai departe situația asta anormală, în care femeile calcă rufe și gătesc? “Păi, așa am vrea, că doar vânzând avem venituri!” Le-am explicat că în țările civilizaate deja se discută serios despre interzicerea stereotipurilor de gen în publicitate. S-a terminat cu femeile învârtind singure la cratiță, cu fetițele jucându-se cu păpuși, iar băieții cu mașini și avioane. Nici măcar stereotipuri de culoare nu vor mai fi acceptate, d-apoi imagini de astea cu femei călcând rufe, din preistoria misogină a publicității! Dar n-ai cu cine! Au început cu ironii, mi-au zis să mă calmez pentru că, uite, își calcă propria bluză, nu vreo cămașă de soț opresor. Au început să imagineze scenarii în care apare un bărbat călcând bluza respectivă, sugerând contexte vădit sexiste în care ar putea fi, totuși, convins să facă așa ceva de către o soție dezinhibată. Am trântit ușa! Voi face un raport mai amplu decât credeam!

Ziua 8: Aflu că mai mulți colegi m-au poreclit Ana Pauker. Avem, deci, și problem de bullying. Voi face încă un raport!

[…]/ integral pe profit.ro