ALEGERILE DIN 9 DECEMBRIE. Sa mai votam?
Vezi si:
Reluam aici o parte din raspunsul pe care l-am dat unui comentator care intreba daca mai are vreun rost votul de la alegerile parlamentare de pe 9 decembrie, dezvoltandu-l apoi cu alte cateva consideratii:
(…) Daca exista candidati de incredere in colegiul de care apartinem, e bine atunci, cand am avea ce vota pozitiv, fiind vorba acum, macar partial, de un vot pe persoane. Din punctul nostru de vedere, absenta de la vot nu este o solutie, in general, ci mai degraba votul anulat, atunci cand nu ai ce alege sau nu te poti decide cu constiinta impacata. A se vedea si: http://www.gandul.info/puterea-gandului/votez-cu-mine-10377624
(…)
Pe de alta parte, din semnalele pe care le-au dat in ultima perioada chiar cativa dintre ziaristii si analistii de casa ai lui Basescu, dar si din siguranta si relaxarea afisate de Ponta et co, si pe care nu le aveau absolut deloc la referendum, se pare ca, de aceasta data, acestia “au batut palma” cumva cu stapanii colonizatori ai tarii, cel putin cu cei din Europ; prin urmare… daca UE ii va sustine, e clar ca nu e de bine. Si se bazeaza tocmai pe un sprijin popular consistent in primul an de mandat pentru a putea lua masuri foarte dure, nepopulare si chiar antisociale, cerute de jupanii straini, incepand cu legea sanatatii si cu vanzarea resurselor strategice. Iar in acel moment, probabil, si Basescu fie se va “linisti”, fie, daca se va dovedi prea recalcitrant, va fi scos din joc chiar de stapanii sai care au mare nevoie de “stabilitate” aici.
Vezi, de pilda, semnalele foarte clare de la:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/11/09/basescu-aur-cupru-ponta-acord-fmi/
Este o certitudine care nu se mai schimba, din pacate, ca tara noastra nu mai este de mult, cu adevarat suverana – in chestiunile esentiale, cel putin. Si ca serviciile secrete (ele insele, primele, vanzandu-se, nu de ieri, de azi, serviciilor mai-mari, pentru care functioneaza ca simpla filiala de provincie) NU vor da din mana puterea (controlul) unor “civili” reali, care ar putea cumva sa le destructureze in miezul lor otravit. Deci nu avem scapare. Cu sau fara Basescu, tot ochii albastri ne conduc…
In ceea ce ne priveste, ne-am exprimat de mai multe ori in mod clar si apasat, NEINCREDEREA in Victor Ponta, care, chiar daca, uman, este infinit mai tolerabil (cel putin acum, cat inca nu i s-a urcat puterea la cap) decat Traian Basescu, din orice alt punct de vedere, pare dispus la orice fel de tradare si vanzare, numai pentru a ramane in varful puterii. E mult prea tanar, numai pt asta s-a pregatit si nu accepta in ruptul capului o ratare, asa ca este dispus la orice, nemaivorbind aici si de backgroundul sau ascuns, dar neprobat:
In fine, este de ajuns sa fi urmarit cat de cat orientarea mass-media favorabile lui Ponta (RTV-ul candidatului Ghita si, mai nou, Realitatea lui Gusa), dar si pozitiile mai nuantate si diferentiate ale unei parti a presei basiste (si nu doar de acum), pentru a remarca faptul ca, pe cat de agreat (sau macar tolerat) este Ponta, “pro-europeanul”, pe atat de detestat, injurat si calomniat este partenerul acestuia, Crin Antonescu, hulit si dorit a fi eliminat tocmai fiindca… nu are legaturi cu serviciile, fiindca mai are niscaiva convingeri nationale sincere (dar insuficient de ferme in urmarirea lor practica, dupa noi) si, evident, nu e santajabil cu nimic, nu este “omul lor”, le scapa si atunci… nu are ce sa caute acolo sus – planul fatis fiind cel al ruperii dintre acestia doi si al pastrarii lui Ponta in calitate de “good cop”, dupa ce poporul s-a saturat de “bad cop” Basescu, care, peste toate, a mai si expirat…
Deci de bine nu ne asteapta, oricum, din 2013.
La acestea adaugam urmatoarele completari punctuale:
1. Consideram preferabila optiunea votului ANULAT, acolo unde nu exista un candidat care sa reprezinte o optiune pozitiva, pentru ca absenteismul este nu doar o non-solutie, ci chiar periculos in actuala conjunctura. Caci ce este absenteismul, altceva decat un semnal ca noi, cetatenii, NU PARTICIPAM la treburile cetatii? Ca nu suntem prezenti? Si, daca nu suntem prezenti, atunci logica democratica isi pierde de-a binelea orice sens, putand fi inlocuita de logica dictatoriala a reprezentantului/reprezentantilor luminat/i care stie/stiu el/ei ce are nevoie tara fara sa mai fie nevoie sa consulte poporul si parlamentul. Cine vrea sa dea un vot de blam clasei politice sau cine nu se regaseste in nicio optiune isi poate anula votul, facandu-si, insa, macar simtita prezenta politica. Suntem, din acest punct de vedere, consecventi cu principiul democratiei participative pe care l-am evocat si cu ocazia referendumului si cu avertismentul Vladicai Hierotheos Vlachos: SA NU PERMITEM SUBMINAREA DEMOCRATIEI
2. Este evident ca toate partidele/aliantele importante care participa la aceste alegeri nu s-au raportat la MIZELE REALE ale Romaniei. Acele mize pe care le-am pomenit mereu si la care am facut referire si la referendum. Miza Romaniei tine de supravietuirea acestei tari si de existenta unei conceptii STRATEGICE cu privire la economia romaneasca, sistemul social si cultura nationala, cu privire la situatia noastra geopolitica. In aceste domenii esentiale pur si simplu lipseste o gandire strategica. In economie (si nu numai), o asemenea conceptie ar insemna, pe scurt, refuzul doctrinei neoliberale promovata de FMI/UE/SUA (impartasita atat de Basescu/ARD cat si de Ponta/Antonescu/USL) si inlocuirea ei cu o conceptie de integrare strategica in economia globala reala si europeana. Izolarea nu este o optiune, autarhia nu este posibila, insa pastrarea unor industrii nationale esentiale, a exploatarii resurselor naturale, pastrarea/dezvoltarea capitalului bancar autohton, limitarea capitalului strain si a corporatiilor internationale, limitarea importurilor in anumite sectoare, sunt lucruri practicate de orice tara care vrea sa existe dar la care la noi s-a renuntat demult din partea clasei politice. Un exemplu pozitiv in acest sens este Polonia. Existenta unui sistem social viabil si a unei culturi nationale promovata organic sunt legate de aspectul economic si nu pot functiona in absenta acestuia. Este vizibil ca nu exista macar a umbra unei gandiri strategice de acest gen la actualele partide, iar tara noastra functioneaza, efectiv, pe sistemul de avarie (cu precizarea ca nici macar nu este o avarie asumata, constientizata, ci indusa). Putem spune ca suntem, la modul cel mai propriu, la mila lui Dumnezeu.
Singura diferenta, sub acest aspect, intre principalele blocuri politice, Basescu/ARD si Ponta/Antonescu/USL, este data de ritmul dezintegrarii tarii si a statului national. Varianta Basescu/ARD s-a dovedit a fi varianta TURBO a desfiintarii Romaniei, iar varianta USL pare a fi cea a relativei tergiversari, cel putin asa cum se vede in acest moment. Nimeni nu poate garanta ca USL nu va apasa pe TURBO, la randul sau, in viitorul apropiat, o data ce va beneficia de capitalul unui vot popular masiv si de impulsia violenta din afara.
Si fireste ca miza Romaniei nu este “statul de drept”, care in acest moment este, pur si simplu, statul mafiot subordonat lui Traian Basescu, sustinut de pilonii “democratici” ai serviciilor secrete si ai procuraturii, asa cum cauta sa convinga presedintele.
Un alt tertip propagandistic al Basescu/ARD este crearea unei false dihotomii intre optiunea pentru UE/SUA, incarnata, fireste, de presedinte, si asa-zisa optiune “mai” pentru Rusia, “mai” pentru China, pe care ar reprezenta-o, chipurile, USL. Nu stim cine mai poate ‘sa inghita asemenea diversiuni si intoxicari. Deci nici orientarea geopolitica nu este o miza, asa cum incearca, tot mai strident, fals si inept, sa arate presedintele care, de altfel, a reusit sa dea inca o masura a gandirii sale anti-romanesti, afirmand, recent, ca voteaza “pentru SUA si UE“ la alegerile parlamentare. Gura pacatosului adevar graieste: optiunea sa nu este un vot pentru (interesele) Romaniei, ci pentru (interesele) SUA si UE! Desigur, presedintele a vrut sa spuna ca solutia la problemele Romaniei sunt aceste optiuni geopolitice, dar modul in care a formulat ideea a tradat realitatea optiunilor sale. Si chiar daca ar fi formulat altfel aceeasi idee, fondul acestei optiuni este la fel de inept si antinational: niciun om care isi respecta calitatea de… om si, astfel, are o tara, nu poate indica alta tara sau alta supra-putere ca solutie la problemele patriei sale!
Remarcam, totodata, o oarecare repetare ciclica a istoriei noastre recente: suntem condamnati (de propriile noastre pacate, cu siguranta) sa votam nu pozitiv, nici macar pentru raul cel mai mic, ci ca sa scapam de cate un scelerat pe care tot noi l-am ridicat in fruntea noastra…
3. In afara principalelor blocuri politice, exista si formatiuni care indeplinesc rolul tactic al captarii voturilor nemultumitilor. Rolul acesta este jucat, in prezent, de PPDD, partidul otevist (otrăvist) infiintat, practic, de Traian Basescu, dar condus de Dan Diaconescu, acest “mesia de tomberon”. Incredibil, dar adevarat, exista unii, chiar crestini, care pentru ca la otv s-a vorbit (pe linia New-Age si pe linia isteriei hoaxurilor virale) si de cipuri, Codex Alimentarius si de alte teme “crestine”, sunt gata sa-si dea votul acestei facaturi ordinare. Singurul motiv pentru care PPDD exista este acela de a dispersa voturile potentiale care s-ar duce catre USL si de a servi in jocurile de putere din Parlament. Este un non-partid, un non-lider, o non-optiune.
4. Anul 2013 va fi un an foarte greu, va fi anul scadentei. Ilie Serbanescu ne-a avertizat inca de anul trecut. Sa conteze sau nu cine conduce tara intr-un astfel de moment? Sa conteze sau nu prezenta sau absenta noastra? Desigur, fiecare trebuie sa isi raspunda si sa actioneze asa cum il indeamna constiinta.

Legaturi:
- IPS Hierotheos Vlachos: SA NU PERMITEM SUBMINAREA DEMOCRATIEI
- PS Sebastian: ASTA NU E DEMOCRATIE, NEPASAREA ACEASTA!
***
- ROMANIA IN METASTAZA. Otevizarea unei tari. “SENZATIONALUL” DD (DAN DIACONESCU) – “MESIA” DE CARTON, DIN TOMBERON
- CINISMUL MACOVEI-BASESCU-BARROSO/ “Vehiculul” lui MRU, prezidentiabilul “dreptei”: FORTA CIVICA, O DIVERSIUNE A SERVICIILOR IMPANATA CU TRASEISTI
- ARD(e) FITILUL NEOPROTESTANT: Mihai Razvan Ungureanu si “teologul ortodox” Mihail Neamtu tin predici electorale in ADUNARILE NEOPROTESTANTILOR (video)
- Victor Ponta la PENTICOSTALI in timpul vizitei din SUA (VIDEO). DE CE ESTE ATAT DE INFLUENTA ACEASTA SECTA?
- REGIONALIZARE, REORGANIZARE SAU… DESTRAMARE TERITORIALA? Cornel Nistorescu (video): “Suntem in fata unor decizii care pregatesc autonomia unui teritoriu din Romania”
***
- “Alianta de Centru Dreapta” – MASCOTELE ELITIST-”CRESTINE” ALE LUI BASESCU (MRU, Neamtu, Papahagi) in cardasie ipocrita cu vechea garda portocalie si lafaindu-se in direct in haznaua diversionista OTV-DDD (video)
- Dan Diaconescu, MRU si Mihail Neamtu: FILONUL MESIANIC/ Cum se traduce ARD (Alianta Romania Dreapta)?
- Rus, Maior, MRU sau TOTI OAMENII… NOII SECURITATI “TRILATERALE”. “Statul de drept” condus prin serviciile secrete
- CE ESTE INTELECTUALUL, CE INSEAMNA A FI EDUCAT? Jalnica decadere a “intelighentilor” grobieni si ridicoli
- “NOUA REPUBLICA” = noua diversiune cu pretentie de “alternativa”, pusa in slujba regimului BASESCU-CIA-FMI. Despre manipularea miscarilor “ANTI-SISTEM”
- Cotidianul patriarhal Lumina, rampa de lansare pentru MIHAIL NEAMTU si NOUA REPUBLICA a lui Traian Basescu
- REEDUCAREA DE BUNAVOIE A OAMENILOR “SUBTIRI” sau cum ajung “intelectualii de dreapta” PROPAGANDISTII DE NADEJDE ai tiranilor
- Teodor Baconschi si Adrian Papahagi, dedicati TRUP SI SUFLET cauzei STATELOR UNITE ALE EUROPEI
- Teodor Baconschi inaltand ode POLITICIANULUI NEPERECHE AL ROMANIEI CONTEMPORANE. Tristul tablou al terfelirii crestinismului in noroiul oportunismului politic
- Fantasma ‘crestin’-democrata si propulsia artificiala a lui Baconschi – un alt experiment politic?
- Mihai Razvan Ungureanu – CREATIA DE LABORATOR A SERVICIILOR, candidatul ideal pentru VANZAREA DEFINITIVA A ROMANIEI
- Noul premier: Mihai Razvan Ungureanu, SEFUL SIE SI OM DE BAZA AL AMERICII IN ROMANIA. SEMNAL DE FORTA: condusi pe fata de serviciile secrete!
- MISIUNEA PREMIERULUI UNGUREANU: VANZAREA COMPLETA A ROMANIEI?
- “Declaratiile de neconceput anunta ACTIUNILE de neconceput”. DESPRE SFIDAREA CELOR PUTERNICI, “spiritul civic” si BUBOIUL COPT AL “MODERNIZARII”
- Mai multi angajati ai guvernului sustin ca PRIMUL MINISTRU UNGUREANU A ORDONAT VERBAL SCOATEREA ICOANELOR (video). Guvernul corporatist, neo-bolsevic si iconoclast?
- Ce sunt romanii pentru Europa si pentru propagandistii fascisti ai regimului Basescu? OAMENI INFERIORI (video)
***
- AGENDA COLONIALISTA a Consiliului Investitorilor Straini din Romania: retragerea statului din societatile strategice, distrugerea micii proprietati taranesti, subventionarea e-guvernarii si a multinationalelor
- Inadmisibil: Ateul ignar, agresiv si speculant REMUS CERNEA, BAGAT DE PSD-ul lui Ponta in PARLAMENT pe spinarea romanilor din HARGHITA?
- Semnal foarte prost: ATEISTUL MILITANT REMUS CERNEA, CONSILIERUL PREMIERULUI PONTA
- Agenda generalului Wesley Clark, consilierul premierul Ponta: EXPLOATAREA RESURSELOR MINERALE, ROSIA MONTANA SI HIDROCARBURILE
- Vanzarea Romaniei catre americani continua, garantat si fatis, sub guvernul PONTA: WESLEY CLARK – seful NATO si al operatiunilor de bombardare a Serbiei – CONSILIER AL PREMIERULUI (video)
- Barroso catre Ponta: REFORMA SANATATII E CRUCIALA. “Legea sanatatii”, ANTISOCIALA si EXPERIMENTALA si in varianta guvernului USL. CE URMARESC STAPANII COLONIALISTI AI ROMANIEI?
- GUVERNUL PONTA PROMITE FMI-ului: reducerea serviciilor medicale, cresterea contributiilor si INTRODUCEREA COPLATII IN 2013
- PROIECTUL PRIVATIZARII SANATATII: “daunator la maximum pentru sistemul sanitar”. Guvernul a cerut stapanului, FMI, SA AMANE COPLATA
- COPLATA MINISTRULUI CEPOI sau Legea genocidului celor saraci merge mai departe din ce in ce mai halucinant si sub guvernul USL!
- Dr. Vasile Astarastoae: EXODUL MEDICILOR, DE NEOPRIT. Seful Colegiului Medicilor evoca o DEMISIE IN BLOC a corpului medical
***
- Traian Basescu si revenirea atmosferei anilor bolsevici: TEROARE SI TUPEU
- Al doilea DIKTAT EUROPEAN in favoarea lui Traian Basescu. BARROSO, COMISARUL-SEF EUROPEAN, PRESEAZA PENTRU INVALIDAREA REFERENDUMULUI
- DE CE IUBIM SMECHERII?
- SFARSITUL ROMANIEI, CU “FLACARA” (ANTI)DEMOCRATIEI LA CAPATAI?
- DE CE UN CRESTIN CARE ISI IUBESTE TARA TREBUIE SA VOTEZE ASTAZI LA REFERENDUM?
- Prinsi in haosul Marelui Diversionist, intre fumul petardelor si menghina “reformatoare” a cioclilor de la capataiul Romaniei… CE NE MAI RAMANE?
“Lucrurile ce se pot face de către oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu.” (Cuv. Paisie Aghioritul)
http://www.apaceavie.ro/sa-nu-cerem-de-la-dumnezeu-lucruri-care-pot-fi-facute-de-catre-oameni/
@ emanuela
Nu pricep in ruptul capului rationamentul tau. Deci, ideea de baza este sa ma duc si sa transfer puterea, cu votul meu, in mana unor tradatori de neam, la fel de rai sau unii dintre ei poate chiar mai rai decat cei impotriva carora au murit luptand tinerii in ’89 ? Sau cum ?
Si ar TREBUI sa fac asta doar pentru ca pot ?
@ admin
Apropo de acest link: http://www.antena3.ro/alegeriparlamentare2012/
Daca adunam procentele de pe coloana cu senatul, ies 101% 😀
@ Lucian: E evident ca procentele sunt rotunjite, nu sunt date precis, cu zecimale.
Puteau sa le rotunjeasca si ei astfel incat in total sa dea 100% 🙂
@Ortodox
Iertati-ma pentru interventiile inoportune de ieri – in care am intrebat despre linkul adaugat de unii contributori, nu de numele lor. Credeti-ma ca a fost o neintelegere. Daca aveti timp, recititi unde scriam ca cer ajutor sa-mi lamuresc ceva, sa nu traiesc cu suspiciuni clar prostesti.
Am gasit lucruri de folos in cele pe care le-ati scris. Va multumesc si
iertare pentru sentimentul de neincredere pe care l-am starnit si eu, fara sa vreau, tocmai in asemenea zile.
@Diana:
Din pacate @ortodox a inceput sa improaste cu noroi intr-un mod cu totul abject, asa ca la noi pe site are, de acum, accesul oprit.
http://www.basilica.ro/stiri/patriarhul-romaniei-a-votat-la-sectia-641-din-bucuresti_1859.html
Inteleg…
Vai de linistea noastra care pe unde suntem. Nimeni nu stie din ce amar scrie fiecare, cum citeste iutit printre randuri odata ce calca pe cioburi de unde nu se astepta. Intalnirile astea pe internet ale noastre sunt pana la urma in rasparul firii, nu vezi omul, nu te auzi in timp ce scrii, sa ghicesti cam cum te citesc altii. Te simti uneori jignit, incoltit si reactionezi ca incoltit. Mi-a parut rau mai ales ca acum doua zile imi spunea un prieten foarte apropiat cum si-a descarcat inima in fata cuiva care nu l-a inteles, parinte duhovnicesc fiind. Si cat de ranit s-a simtit ca si-a aratat rana si n-a primit absolut nimic… Asa mi s-a parut si gandul lui @Ortodox apropo de o alta monarhie, romaneasca.
Nu stiu cum o fi in locul vostru, ca admini, fiindca pe langa ce lucrati in buza stirilor negre trebuie sa ne cititi pe fiecare, sa ne raspundeti si sa ne si selectati una, alta. Sunt sigura ca n-as reusi nici macar o zi. Asa ca nu va contest reactia, doar imi pare rau ca am pus si eu o piatra in carca omului pentru o intrebare care, in fond, nu merita. Pentru mine conteaza fiecare om care indrazneste totusi sa scrie, pentru ca stiu cat de greu imi e si mie. Ce fel se tavaleste bolovanul dupa aceea, numai Dumnezeu stie.
Doamne, ajuta!
“Statul tău, patria ta a îmbătrânit deja şi trebuie să cadă. Nu a căzut din pricina unei bătrâneţi cronologice, ci din pricina otravei pe care a tot luat-o şi a acumulat-o întru sine. Această otravă a îmbătrânit-o şi a făcut-o să se zbârcească la chip. Pentru nobilii feudali ai Serbiei ţara a îmbătrânit cu sufletul. De aceea Duhul lui Dumnezeu i-a părăsit şi s-a retras în sufletul poporului. Fumul patimii, însă, care a alungat Sfântul Duh de la nobilii feudali şi care a ieşit din iad, pătrunzând în duhul natural, a început însă să se răspândească chiar şi în popor; a existat pericolul ca sufletele oamenilor să fie readuse la tărână, cenusă şi moarte de către duhul răutăţii. Doar o mare groapă, ca un vânt puternic, ar fi putut alunga acest duh scârbos şi izbăvi poporul lui Dumnezeu de la distrugere. TOCMAI PENTRU A IZBAVI POPORUL SAU DUHOVNICESTE A TREBUIT CA STATUL SAU SA CADA. Şi chiar înşişi SFINTII SERBIEI, cu Sfântul Sava în frunte S-AU RUGAT şi L-au rugat pe AtotPuternicul Dumnezeu SA INGADUIE CADEREA MOSTENIRII VREMELNICE A POPORULUI LOR, dar cu credinţa CA SUFLETUL POPORULUI SA POATA FI IZBAVIT de la veşnica pieire. De aceea nu te întrista prea înţelepte principe. Alegerea ta a fost după planul Providenţei şi a adus bucurie sfinţilor Serbiei. Prin testamentul tău poporul tău va fi apărat şi păstrat. Prin acest testament generaţiile vor fi hrănite şi li se va da băutură. Nobilii feudali vor pieri şi odată cu ei fumul care a otrăvit şi înăbuşit sufletele. Certăreţii cei răi vor fi distruşi şi odată cu ei şi pilda cea rea pe care ei au dat-o poporului. Groaza, sărăcia şi întristarea vor apărea – cele trei forţe care îndepărtează sufletele oamenilor de pe pământ şi le trage spre cer. OAMENII SE VOR SIMTI STRAINI IN PROPRIILE LOR CASE SI VOR CAUTA PATRIA IN CER. Aceasta le vor curăţi sufletele de cele lumeşti şi-i va izbăvi de lepra materialismului, cu care trupurile lor a fost îngrăşat de către duhul natural şi duhul iadului. Iar poporul tău va fi transfigurat într-un popor duhovnicesc şi clarvăzător, nebiruit în credinţă şi nădejde, profund în cugete şi nobil în clarviziune. El poate fi chiar ultimul în ochii celorlalte naţiuni pământeşti, dar va fi cel dintâi în ochii duhurilor nemuritoare ale cerului. Iar poporul tău te va binecuvânta, o, principe. Căci testamentul tău prin care ai ales împărăţia cea cerească va fi pentru ei o linişte a frământărilor lor şi o făclie în întunericul robiei. În consecinţă nu ai greşit prin alegerea făcută, o, principe, al cărui cap a fost îndoit încununat – cu o cunună cerească, precum şi cu una pământească. N-ai greşit prin alegerea împărăţiei celei cereşti, ci păcătuieşti însă acum prin faptul că te îndoieşti de corectitudinea alegerii tale. Nu te lăsa influenţat de minte, ci de o inimă statornică, neclintită. Nu confunda primejdia oştirii tale cu primejuirea poporului tău. NU PUNE IN BALANTA CADEREA STATULUI CU DISTRUGEREA A TOATE. STATELE SUNT DATE POPOARELOR, ASTFEL INCAT SA POATA EXISTA ALTCEVA CARE SA CADA IN LOCUL POPORULUI – pentru ca să poată exista altceva care să cadă în locul poporului – PENTRU CA SA SE POATA OFERI CEVA DREPT RASCUMPARE PENTRU SUFLETUL UNEI NATIUNI. Când ceva ieftin este oferit în schimbul a ceva nepreţuit – acesta este negoţul cel bun şi nu altul. Naţiunea ta s-a plecat înaintea Celui Care distinge ceea ce este ieftin şi păstrează ceea ce este nepreţuit, care seceră paiele şi păstrează grăunţele. Să nu intri în discuţii, precum mult pătimitorul Iov, cu Creatorul poporului tău şi cu Cel Ce a proiectat statul său. Voia sa e pururea bună, cugetul Său e pururea luminos, iar lucrarea Sa e pururea dreaptă. Când El plantează un pom, El Se gândeşte la tăierea lui; atunci când El îl taie, El se gândeşte la răsaduri. Dinaintea măreţiei Sale toate lumile create sunt ca o picătură de apă în palma unei mâini. Iar această picătură este o lacrimă de bucurie din ochii Săi. Într-însa se reflectă El şi ea luminează cu strălucirea Sa.”
http://www.librariasophia.ro/carti-Taina-si-semnificatia-bataliei-de-la-Kosovo-icolae-Velimirovici-sf.;-so-1076.html
Si intr-o dictatura se voteaza,chiar mai mult decit in democratiile confiscate de astazi,prezenta la vot fiind peste 99.99%.Cel mai bun exemplu,tara noastra acum nu foarte multi ani sau USSR.In unele tari ca Polonia comunista sau Germania de Est,erau chiar 2 partide oe listele de votare ( partidul comunist si partidul agrar ( aprox ) )
Diferenta dintre dictaturi si democratiile confiscate de astazi este aceea ca in primele,dicatorii sint la vedere si conduc de obicei printr-un partid,pe cind in democratiile confiscate,dictatorii sint ascunsi si conduc de obicei prin 2 partide,care se succed aproape periodic.
Probabil ca o democratie confiscata este mai buna decit o dictatura vizibila,desi e discutabil….macar a doua stii macar ca este rea si cine iti sint “dusmanii “,laic vorbind.
In 2 zile s-au adunat 50 de comentarii..
Putin folositoare pt zidire duhovniceasca.
Aici nu am inteles mai nimic, doar ca mai multi caragiale discutau aprins-stins..
Inteleg sa invat din pataniile unei Doamne Hrisanti, sfaturile unei Doamne Magda, a unui Domn Vela, si altele si altii – RESPECTUL meu
Adevarul te face liber, cand esti liber zbori…
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_parlamentare_2012-13781040-exit-poll-televiziunile-pregatesc-anunte-sondajele-iesirea-urne.htm
http://www.dcnews.ro/2012/12/alunecare-de-teren-usl-ingroapa-ard-5758-vs-1887/
http://www.dcnews.ro/2012/12/basescu-a-transmis-un-mesaj-maghiarilor-pe-facebook/
@ Petru:
Tare ar fi bine sa nu ne inaltam pe noi insine si sa nu ne jignim unii pe altii…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13781511-kelemen-hunor-vom-prezenti-parlament-vom-incepe-discutiile-usl-avem-nevoie-stabilitate.htm
http://www.rtv.net/ponta-usl-incepe-negocierile-cu-udmr_57207.html
http://www.hotnews.ro/stiri-13781362-romania-toti-liderii-ard-fost-invinsi-colegiile-lor.htm
http://www.antena3.ro/politica/romania-la-vot/gura-pacatosului-blaga-ard-a-dus-cea-mai-cumplita-campanie-de-mistificare-a-realitatii-195354.html
Alte întrebări înrudite:
1. De ce trebuie ca susținerea noastră, a românilor care am votat USL (ca să scăpăm de băsescu și de toți care-l susțin, inclusiv UDMR), să fie transferată tocmai UDMR pe nedrept, când nici chiar maghiarii nu i-au legitimat pe UDMRiștii lor? Adică, de ce să obțină scaune nu numai în parlament, dar chiar și în guvern (, mai ales când știm că ei vor fărâmițarea României), pe votul nostru, nu al maghiarilor simpatizanți? Oare capii USL nu gândesc, sau au primit comanda de la SS?
2. De ce trebuie să le dăm maghiarilor gratis ce nu au putut obține ei singuri prin instigarea propriilor electori din timpul campaniei electorale? E dezastru ce se-ntâmplă!!!
3. De ce trebuie ca românii trebuie să piardă iarăși la masa cârdășiei dubioase cu UDMR butoane care ar putea fi ale lor?
Sună a regie tristă pe banii și încrederea poporului. Înseamnă că agenții au fost activați și comanda a ajuns la momentul oportun. Astfel ca băsescu să se vaite și mâine la UE de noile subminări ale statului de drept…
binenteles ca am votat si astept sa se intample si lucruri bune in tara asta!
@Eugenia:
Lucruri bune nu ne iluzionam ca se vor intampla… singurul lucru bun care ar putea fi ar fi sa se amane/ tergivreseze o serie de actiuni destructurante ale statului si societatii romanesti.
@Av. George P:
E foarte posibil sa fie ”necesara” negocierea cu UDMR pt ochii Bruxelles-ului si obtinerea unei majoritati absolute. Adevarul este ca, daca USL ar fi condus de oameni destepti si patrioti, ar fi o ocazie unica de a transa problema influentei UDMR si a chestiunilor legate de autonomie/regionalizare. La ce majoritate are USL, puterea sa de negociere ar fi formidabila si spatiul de manevra al UDMR minim, deci ar fi o ocazie de a decide o serie de lucruri sensibile in favoarea statului national, plasand ungurii pe un rol decorativ dar interesat prin pozitii de putere (cumparandu-i, ca sa spunem pe aia ”dreapta”). Dar… DACA SI CU PARCA…
@ Eugenia
Sper ca esti dispusa atunci sa-ti asumi si toate faradelegile pe care le vor face cei pe care i-ai votat.
Fratiile voastre, admini si cititori, ati citit “Fenomenul Pitesti”? Sau va mai amintiti ceva despre aceasta frantura de vreme pentru care greu se gasesc cuvinte de descris? Sa mai continui?
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/12/07/fenomenul-pitesti-reeducare/
Ei cu cine ar fi votat? Puteti presupune? Ei pentru cine ar fi avut bias politic ieri, in calitate de cetateni liberi? Sa mai pun o intrebare: vazandu-i pe tortionari in viata, cu pensie, contemporani cu nepotii lor sau cu cei ai nomenklaturistilor, infiltrati pe te miri unde, cu cine ar fi votat cei din generatia Fenomenului Pitesti? Exista raspunsuri?
Incercam sa ne identificam (sau macar sa empatizam) cu martirii de atunci pe diverse cai (cum facem si cand e vorba de Sfinti). Se poate sa o facem si acum, reprezinta acesti eroi o orientare pentru generatia noastra de purtatori de vot?
@Emil:
Oare sa fi votat ”cu UE si cu SUA”? Pentru ”valorile euro-atlantice”? Noi zicem sa nu mergem pana acolo cu speculatiile plecand de la prejudecatile noastre. Si sa intelegem din fenomenul Pitesti mai ales invatamintele cele mai importante: macar ca pe noi nu tortureaza nimeni, sa nu ne dezbinam prosteste intre noi din cauza politicii. Sa incercam sa rezistam ispitelor de a ne supara si osandi unii pe altii, sa nu ne pierdem increderea, sa ramanem frati, sa ne iubim intre noi…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/06/14/monahul-moise-iorgovan-sa-nu-ne-razbunati-sfintii-inchisorilor/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/11/17/sandu-tudor-impotriva-extremismelor-politice-si-pentru-trezirea-crestina-nu-slujim-nici-dreapta-nici-stanga-sa-ne-dezmeticim-cat-mai-e-vreme/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/03/06/parintele-amfilohie-despre-jertfa-sfintilor-inchisorilor-si-intoarcerea-la-hristos-video-azi-la-libraria-sophia-despre-pocainta/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/30/aspazia-otel-petrescu-familia-ortodoxa-temnita-comunista-suferinta-soidaritate-hristos/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/09/14/familia-ortodoxa-parintele-augustin-de-la-aiud-despre-mucenicii-neamului-din-inchisorile-comuniste-suferinta-pilde-si-minuni/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/24/obstea-duhovniceasca-din-inchisoarea-aiudului-sau-mica-filocalie-a-temintei/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/29/numai-cel-care-va-avea-inima-buna-va-rezista/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/22/parintele-aldea-despre-lectiile-esentiale-pentru-noi-ale-marturisitorilor-din-inchisorile-comuniste-ce-invatam-din-caderile-si-ridicarile-noilor-martiri-cum-l
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/04/incep-cu-adevarat-vremurile-grele-pentru-romani-dar-acum-ni-se-da-si-sansa-de-a-rascumpara-timpul-si-de-a-fi-o-biserica-vie-i/
Sincer…n-am avut rabdare sa citesc toate comentariile!
Un lucru e CERT: indiferent de partidele politice, TOTI se ‘trag’ din fostul PCR, FSN si-apoi toate cele (re)denumite in fel si chip;
-hidra, balaurul este acelasi si are mai multe capete, asa cum caracatita are mai multe tentacule – si-ntr-un caz, si in altul….indiferent de specie, procedeul este identic: dupa ce te prinde in gheara/tentacula, iti varsa veninul otravitor in fata pentru a te amorti si a te manca pe-ndelete, incet, dar sigur…iar cei tineri (urmasii seniorilor/dinozaurilor) sunt mai rai, si mai periculosi decat inaintasi fiindca au crescut, s-au hranit la umbra lor si sunt mai lacomi si mai de neoprit!
-este uimitor cum e posibil, dupa ce-ti iei palme peste obraz, suturi in dos, dezbracat nu numai de haina, dar si de camasa, cu stomacul gol si parul ravasit tu – fiinta rationala, pe doua picioare, cu inima in piept care simte, intuieste – iti pui girul, votezi cu acelasi drac care se preface in inger de lumina pana-l votezi, pana i te incredintezi…atunci sa nu te mire ca esti desconsiderat, ca ti se strange tot mai tare latul in jurul grumazului tau,iar lanturile de la picioare iti patrund in carne pana la sange….pai o sa ingenunchezi definitiv transformandu-te in vierme inelar care lasa DOAR dare pe asfalt fiindca coloana ti-ai calcinat-o de buna voie si nesilit de nimeni in falcile balaurului- si o sa fi blestemat penru asta, si de cei care depind de tine (in prezent) dar si de urmasi (in viitor).
@ Magda:
Nici in cazul tuturor partidelor (exista si unele istorice), nici in cazul multor persoane, “certitudinea” ta absolutizanta (“TOTI se trag din…”) nu e decat un mit facil, fara legatura cu realitatea. Cu tot altele sunt problemele care ii apropie pe majoritatea, nu provenienta comuna. Nu comunismul, nu trecutul, cat… “viitorul” si legatura cu “anticomunistii” si “atlantistii” (de fapt mai rai decat comunistii, cum am si fost avertizati) care fac agenda tarii. Dar exista si exceptii, oricum, macar ca a fost un vot semi-uninominal.
Oh Doamne ajuta!
Ne-a mai dat Dumnezeu o amânare și timp de pocăința.
Dar pana când?
Depinde de cât de repede vor accepta și ei regulile jocului impus de UE/USA și cât de mare le este foamea și cam cât dram de conștiință le-a mai rămas.
Nuanțările stau în proporții, pe care, deocamdată doar ei le cunosc.
De fapt totul se reduce la cata credință le-a mai rămas.
Nu este rea idea cu UDMR de carton discreditându-se singur în fata propriului electoral din lipsa de pârghii
Doamne ajuta!
PS: De data asta, nu am votat pentru ca mi-au expirat toate documentele românești oficiale cu care as fi putut participa la vot. Par default as fi votat contra lui basescu, dar din lipsa de valoare electorala propusa la Montreal, as fi anulat buletinul.
Obținerea unui document provizoriu ar fi fost mult mai complicat ca emigrarea în sine,
Pe de alta parte, imposibilitate exercitării dreptului de vot, l-am perceput ca pe o pronie cereasca, care m-a împiedicat pe mine, trăitor definitiv pe meleaguri străine (deocamdată), sa ma amestec și sa influențez în vrun fel viata celor de-acasă. Sigur ca, dacă sondajele ar fi arătat clar o tendința pro basescu , m-as fi dat peste cap sa obțin actele ,dar asa mi-am zis ca va puteți descurca și fără umilul meu ajutor
încă o dat Doamne ajuta!
Impresii personale dupa alegeri:
-Primarii deja si-au pregatit bagajele pentru plecarea la USL,deci la vremuri noi tot noi
-Presedintele UDMR vorbea cu patos despre Transilvania,uitand ca traieste in Romania.Era un mare castig pentru noi daca nu reuseau sa prinda Parlamentul
Nu stiu cati m-or intelege dar eu am votat contrar convingerilor mele. Inconjurat de PD-L-isti care au facut o presiune fantastica asupra mea,am dat votul unui lider fara caracter si formatiunii lui.Calculele sunt simple:m-a pus intr-o sectie de votare si m-am simtit dator.
@admin
Aveti dreptate, ma luat valul..
Iertare, si va doresc mereu zambet si putere sa mergeti inainte.
Sanatate si Doamne ajuta
http://www.realitatea.net/primele-tensiuni-in-usl-nu-am-vorbit-de-nici-o-alianta-cu-udmr-spune-antonescu_1070459.html
http://www.realitatea.net/hasotti-sunt-ferm-impotriva-unei-aliante-cu-udmr_1070491.html
http://www.realitatea.net/mesajul-aliatilor-europeni-ai-lui-basescu-dupa-alegerile-parlamentare_1070488.html
Nu este neapărat un lucru bun să nu intre UDMR-ul în parlament.
UDMR este o entitate politică aflată sub dublă tutelă SRI şi IH (serviciul maghiar de inf) spre deosebire de noile partide radicale din Transilvania, mult mai efervescente care fac o eventuală neutralizare mult mai dificilă, aflate mai degrabă sub controlul IH maghiar decât al SRI.. Nu este de dorit ca o comunitate precum cea a maghiarilor, aflată în plină campanie revizionistă să rămână fără reprezentare democratică, forţându-i pe aceştia la acţiuni de stradă ş.a. Este totuşi mai bine pentru românia ca revizionismul ungar să se manifeste exclusiv pe tărâm politic, dar parlamentar.
Acesta este şi unul dintre motivele pentru care toate ziarele noastre mari au avertizat prin articole principale, cu o zi-două înainte de alegeri, că UDMR riscă să nu intre în parlament, tocmai pentru a mobiliza electoratul maghiar la vot, în condiţiile în care se preconiza o participare masivă a românilor, care ar fi condus la un procent al UDMR sub pragul electoral. Şi aşa, procentul de 5,5% e la limită, în marja de eroare şi bănuiesc că Băsescu a intervenit tocmai pentru a se asigura intrarea UDMR în parlament.
O eventuală ratare a acestui obierctiv ar fi condus la pierderea prim planului în rândul organizaţiilor civice/politice maghiare, lăsând loc de manevră celorlalte partide aflate sub controlul serviciilor de informaţii maghiare.
Faptul că Ponta s-a grăbit să curteze UDMR-ul, vine să tempereze neliniştile maghiarilor cum că pentru prima dată după 20 de ani nu vor mai fi la putere şi să reconfirme potenţa UDMR de a la reprezenta interesele în parlamentul României, făcând ca orice alt cadru de manifestare a revizionismului să pară a veni din partea unor radicali. Acesta este şi motivul pentru care Lazlo Borbely (politician cu dosar penal la DNA, în lucru) a menţionat expres drept condiţie de negociere o lege a minorităţilor, fără a stipula exact ce anume doreşte de la aceasta, lăsând loc unor negocieri mai mult sau mai puţin prelungite.
Reacţiile de nemulţumire a românilor faţă de această atitudine vine să întărească în ochii maghiarilor importanţa UDMR. Acelaşţi rol vor avea şi viitoarele prezumtive neînţelegeri ale aliaţilor din USL cu privire la UDMR, menite să scadă puterea acestora la negociere. Adică PSD ar vrea cu UDMR.. dar vezi dragă.. nu vrea naţionalistul de Crin (s-a străduit Băse din răsputeri să-i rupă şi nu a reuşit şi acum se vor certa de la UDMR).
Aşadar, atât Preşedintele ţării cât şi Primul ministru arată că acordă importanţă acestei etnii, în principiu jocul statului român în privinţa problemei maghiare bazându-se pe butada “ţine-ţi prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape”.
Problema cu maghiarii e că statul român prin politicienii săi nu a avut putere de negociere, cedând prea multe maghiarilor, care trebuie să aibă şi ei victorii pentru a se legitima în faţa propriului electorat. Aceste alegeri au fost capitale pentru noua generaţie a liderilor din UDMR aflaţi la primul examen electoral.
Problema cu această tactică este că Ungaria prin celelalte partide “radicale” ridică aşteptările electoratului maghiar, astfel încât UDMR-ul trebuie să devină din ce în ce mai agresiv pentru a-şi păstra relevanţa.
În condiţiile acestei majorităţi, eu unul aş iniţia negocieri cu UDMR, de la care aş căuta să obţin o alianţă în parlament fără a i se da dreptul de reprezentare în Guvern. Totodată ar fi necesare ca reprezentranţii UDMR să fie neutralizaţi în posturi de condicere din agenţii guvernamentale. Sunt multe de spus cu privire la această tactică a statului român şi este de aşteptat ca aripa naţionalistă a PNL să devină din ce în ce mai vocală, pentru ca electoratul maghiar să se repoziţioneze într-o poziţie defensivă, “să aştepte vremuri mai bune”, mulţumiţi fiind că măcar UDMR-ul e la negocieri/ e în joc.
Concesiile propriu-zise pe care USL le va face maghiarilor ţin de ceea ce au obţinut deja maghiarii pe sub masă şi de cât de pricepuţi negociatori sunt usliştii, ajutaţi fiind de rezultatele electorale. Practic, pentru noi e ideală relativă “îngheţare” a problemei maghiare, pe poziţii defensive în electoratul lor, unde să se pună accent pe victoriile simbolice ale maghiarilor în dauna celor juridic-administrative, păstrându-se şi aici un echilibru (victoriile simbolice trebuie să pară semnificative faţă de contextul majorităţii absolute a USL, din care face parte naţionalistul PNL).
iertaţi-mă! Doamne, ajută!
@Emil:
Frate… Ce ar fi sa iesi din mitologie urmand propriul tau indemn la trezire? Cine ne conduce acum de la Cotroceni? Nu un reprezentant de SUCCES al securitatii si al Romaniei comuniste, mult iubitor si decorator de tortionari?! Oare pe ce lume traim daca nu vedem ca euro-atlanticii nu au nicio jena sa dea mana (si au si dat!) cu tortionarii sau securistii de ieri si sa ii unga guvernatori ai acestor tinuturi?
http://www.gandul.info/politica/rezultate-alegeri-parlamentare-2012-primul-scandal-in-usl-dupa-noaptea-victoriei-fara-udmr-10381131
http://www.gandul.info/politica/rezultate-alegeri-parlamentare-2012-gigi-becali-tulbura-apele-usl-nu-avem-nevoie-de-udmr-nu-il-inteleg-pe-ponta-10381228
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-13785438-exclusiv-ascunde-oferta-lui-victor-ponta-catre-udmr.htm
Pentru aceia dintre noi care NE TREZIM suficient de devreme si obisnuim sa citim rugaciunile de dimineata, ceva in plus, daca acelea nu ne sunt suficiente:
“Este binecunoscuta si deosebit de frumoasa si folositoare Rugaciunea de dimineata a ultimilor Stareti de la Optina:
Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.
Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.
În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.
În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.
Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.
Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.
Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.”
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/11/rugaciunea-de-dimineata-a-staretilor-de-la-optina-11-octombrie-rugaciune-pentru-izbavirea-de-antihrist/
http://www.gandul.info/puterea-gandului/inghite-bou-si-inghite-porc-10380963
Ha!… ce treaba, frate, si cu politica asta!
Lumea merge la vot cu gandul “sa se faca dreptate”; dar, “ca o carpa lepadata (a curvei) toata dreptatea noastra!” (Isaia 64;5) – http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/07/09/predica-grea-a-sfantului-ignatie-briancianinov-cum-devenim-ai-lui-hristos-cat-valoreaza-dreptatea-noastra/
Asa ca inteleg foarte bine ce a vrut sa spuna constantin_ox (nu neaparat cu referire la vladica Hieroteos Vlachos), insa in lumina comentariului postat de Magda. Pentru ca asa e: avem de-aface cu o hidra cu mai multe capete care se hranesc, toate, din esenta puterii politice (includem aici si toate cel’lalte componente ale hidrei – presa, servicii, firme cu dedicatie, etc.). Si sunt de acord si cu ce spunea Lucian pe 09 decembrie ora 18.43. Caci cele ale cezarului devin, parca, tot mai mult cele ale satanei!
Deci, daca pui cap la cap sensurile de mai sus si asezonezi cu lectura propusa de Alin-7 mai pe la inceputul postarilor afli, de fapt, ca te afli intr-o fundatura fara de iesire! Cu adevarat, moncher, nu asa ca impresie psihotica!
Altfel, daca-mi spuneti ca mai intai v-ati rugat la Sf. Liturghie si apoi ati votat, inseamna ca noi n-am inteles nimic din duhovnicie. Rugaciunea nostra nu are sorti de izbanda de indata, nu e magica, iar altfel nici tarie nu are ca s-o facem degrab-folositoare! Asa ca rugaciunea asta trebuia facuta de ani buni cu durere de inima ca sa iasa acu’ ceva. Ba, mai mult, trebuia facuta de o anume massa critica dintre traitorii “cetatii” ca usurarea sa coboare acum, deplin, asupra neamului. Ori ea nu s-a facut!!
Asa ca, si noi, ne urmam destinul conform legii duhovnicesti decelate de Nicolae Velimirovici in carticica “Biblia si razboiul”.
Aparte de cele de mai sus, mai este un aspect. Democratia, cand o scoti din spiritul “de bine” care o insotea la inceputurile ei, in definitia ei originara, a devenit – vizibil – un instrument pe zi ce trece tot mai indracit si va deveni instrumentul, prin excelenta, prin care lumea il va alege pe Antihrist de bunavoie (http://www.cuvantul-ortodox.ro/tag/alegerea-lui-baraba/); iar asta pentru ca humea insasi se indraceste din ce in ce mai mult. Ca doar nu credeti ca se cheltuiesc atatea eforturi si atatia bani in reclama, televiziuni, manipulare si functionalitati multiple ale sistemului fara ca acestea sa-si aduca, la urma, roada lor ne-duhovniceasca! Totul va converge in alegerea (votarea) libera a Antihristului de catre lume!
Si atunci, poate ca si ne-votarea are un sens al sau: anume legat de “ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi” (II Cor., 6.17). Caci sfintii parinti se rugau ca nici macar sa nu-l vada pe Antihrist dar’mite sa i se opuna, vajnic, printr-un vot de blam (cum ar fi, de exemplu, anularea votului!).
Fratilor admin., inteleg si punctul vostru de vedere. Dar el ar putea fi functional doar daca anularea votului s-ar face in massa. Atunci, da, daca ar fi 80% voturi anulate tot politicianul ar tremura ca frunza! Insa si neparticiparea la vot in proportie de minim 80% ar avea acelasi efect – mesajul ar fi mai mult decat evident! Dar asa, impactul este infim cu toata notorietatea acestui site, fie ca te prezinti la vot si anulezi votul din fronda fata de sistemul ticalosit, fie ca nu mai votezi dintr-o scarba ontologica fata de lume si ale ei. Asa ca discutia mi se pare fara rost din capul locului, odata ce toata lumea face cele ale lumii. Zilele sunt asa de rele ca n-avem timp nici sa mai invatam cum sa rascumparam vremea (invatatori nemaiavand, nu mai zic de parinti!), dar sa mai pierdem timpul ocupandu-ne de ale vremii!
Cat despre alesii nostri, ai vechi ori ai noi: “necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu/ El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o/ Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine/ Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât (Psalmul 35, 1-4)
Sa va fie postul cu folos (in continuare) si colindele sa va incalzeasca inima, ca de acu-ncolo (azi, la anu’ ori mai peste cativa ani) urmeaza ceasul lor si frigul dimprejurul inimii devine din ce in ce mai mult un ger de-ti trosneste oasele!
Domnul si Maicuta Domnului sa ne ocroteasca! caci “de n-ar pazi Domnul cetatea ….” (Psalmul 126)
@Alexei:
Daca nimic nu mai are rost si toate sunt mult prea lumesti pentru inaltimile noastre duhovnicesti, atunci mai bine am renunta si la acest site si la preocuparea foarte “odihnitoare” de a tria actualitatea, cum e cazul aici. La ce bun sa ne mai batem capul?
Asta cu absenta e o marota a celor care, iertati sa fim, nu prea stiu despre ce vorbesc. Sunt unii care viseaza la absenteisme masive ca sa se scuture clasa politica. E ceva total nerealist: absenteismul masiv, adica ultramajoritar, nu va fi niciodata posibil, iar prezenta la vot in statele democratice este… foarte aproape de ceea ce adeptii acestei teorii considera drept absenta devastatoare. Si clasa politica, vedeti bine, nu e deloc devastata in acele state. In SUA participa vreo 30%, uneori, la alegerile prezidentiale, ca sa luam un exemplu.