ASEDIUL IMPOTRIVA SCOLII SI FAMILIEI ROMANESTI. Despre agenda si metodele “SOCIETATII CIVILE” anti-crestine si anti-familie/ Agenda Ministerului Educatiei: MANUALE DIGITALE si INVATAMANT OBLIGATORIU de la 3 ani

23-08-2014 14 minute Sublinieri

CUM SE CREEAZA “OPINIA PUBLICA” PRIN “SOCIETATEA CIVILA” ANTI-CRESTINA BINE STIPENDIATA SI CE AR PUTEA FACE PARINTII ORTODOCSI?

manuale-digitale-pentru-elevii-claselor-primare-din-toamna_01

De vorbă cu Eugen Jercan despre România reală

La aproape un an de la lansarea „Asociaţiei Părinţilor pentru o Educaţie Sănătoasă” (iniţiativa unui grup de părinţi care şi-au propus să lupte pentru menţinerea unui climat moral sănătos în mediul şcolar şi în familiile din România), reluăm dialogul cu Eugen Jercan, directorul executiv al acestei asociaţii, pentru a afla care sunt principalele probleme cu care se confruntă părinţii şi copiii în societate românească.

– Domnule Eugen Jercan, care au fost activităţile asupra cărora v-aţi concentrat în anul care a trecut?

– În linii generale, am încercat să monitorizăm situaţia din domeniul educaţiei, al sănătăţii şi al protecţiei copiilor, făcând anumite demersuri pe lângă autorităţi pentru a clarifica problemele punctuale pe care ni le-au sesizat părinţii în tot acest timp.

De pildă, am reuşit să obţinem un răspuns destul de ferm al Ministerului Educaţiei privind legătura dintre accesul la educaţie şi neobligativitatea vaccinării copiilor. Aşadar, din punct de vedere legal, vaccinurile nu sunt obligatorii în România şi, implicit, nu este necesar să fie vaccinat copilul atunci când e înscris la şcoală sau la grădiniţă.

Și totuși, se mai întâlnesc cazuri de copii care nu au fost primiţi în instituţiile de învăţământ din cauză că le-a lipsit dovada vaccinării…

– În mod paradoxal, a apărut o contradicţie între hotărârea Ministerului Învăţământului şi o alta, a Ministerului Sănătăţii, venită ulterior, parcă pentru a repara „greşeala” făcută de celălalt minister. S-a dat o hotărâre aberantă din punct de vedere legal, în flagrantă contradicţie cu legile actuale, prin care sunt ameninţaţi cu amenda directorii de şcoli ce acceptă să înscrie copii care nu sunt vaccinaţi.

– În asemenea cazuri, ce pot face părinții?

– Este un abuz. Dacă nu se reuşeşte înscrierea copilului, există soluţia de a fi chemat în judecată Ministerul Sănătăţii. Iar dacă şi o singură persoană câştigă acest proces – ceea ce e foarte probabil, căci legea e de partea noastră! – atunci hotărârea de guvern respectivă nu ar mai avea efect juridic. Noi asigurăm în prezent o consultanţă juridică pe această temă şi există deja două persoane care vor să dea în judecată Ministerul.

„Un asediu împotriva învăţământului românesc”

– Ca multe alte domenii ale societăţii noastre, învăţământul se confruntă cu o criză majoră, care se reflectă în rezultatele dezastruoase pe care elevii le obţin în ultimii ani la examenele naţionale şi la bacalaureat, precum şi în scandalurile mediatice în care sunt implicaţi profesorii şi elevii. De ce credeți că s-a ajuns aici?

– Statistic vorbind, în ultimii douăzeci de ani am asistat la o degradare continuă a învăţământului. Din 1990, peste 20.000 de şcoli s-au închis sau au fost comasate, peste 30.000 de cadre didactice au părăsit sistemul, iar numărul elevilor a scăzut cu mai bine de 1,5 milioane. Din păcate, aceste statistici nu sunt mediatizate şi nici nu am găsit vreo analiză competentă a acestui fenomen. Asistăm, după cât se pare, la un asediu împotriva învăţământului românesc.

Deşi permanent autorităţile declară că educaţia este un domeniu de interes naţional, finanţarea deficitară a acestui sector plasează ţara noastră în afara statelor civilizate. Mai mult, cu toate că lipsa banilor este folosită mereu drept scuză pentru situaţia în care a ajuns învăţământul, autorităţile iau decizii care implică nişte costuri care nu se justifică, ţinând cont de studiile de specialitate – și mă refer mai ales la cele realizate de cercetători din străinătate. Una din decizii, de pildă, vizează digitalizarea învăţământului românesc, prin introducerea de tablete încă din primii ani de studiu. Există numeroase cercetări care demonstrează faptul că utilizarea de la vârste fragede a tehnologiei pune în pericol dezvoltarea normală a copiilor. Grav este însă faptul că aceste decizii sunt luate fără a fi consultaţi toţi factorii implicaţi în procesul educaţional – şi în primul rând părinţii, care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt direct răspunzători de creşterea şi educarea copiilor şi care, teoretic, ar trebui să fie parteneri ai şcolii, inclusiv în deciziile pe care reprezentanţii acesteia le iau.

În acest sens, un lucru extrem de grav pe care l-am constatat e faptul că rolul părinţilor în creşterea şi educarea copiilor este neglijat de autorităţi, contrar prevederilor legislaţiei în vigoare. Deşi declarativ toată lumea recunoaşte şi încurajează rolul părinţilor în creşterea şi educarea copiilor, în fapt lucrurile sunt exact pe dos, părinţii fiind forţaţi, din raţiuni financiare, să-și petreacă prea puţin timp alături de copii, abandonându-i (dacă putem spune aşa) în braţele autorităţilor. Iar autoritățile, la rândul lor, îi așteaptă „cu brațele deschise”: au anunţat că doresc scăderea vârstei de la care învăţământul să fie obligatoriu – în primă fază de la vârsta de cinci ani, iar mai apoi de la trei ani. Așadar, cei „şapte ani de-acasă” se vor înjumătăţi, iar bazele educaţiei, atât de necesare unei dezvoltări normale a copiilor, vor fi puse undeva în afara familiei.

– Și ce părere aveți, părinţii îşi cunosc drepturile?

– Aproape deloc! Dar ar fi extraordinar să le afle. Se vorbeşte mult despre „drepturile omului”, însă acest concept este instrumentat în funcţie de interesele celui care are puterea şi banii. În acelaşi timp, e foarte greu în România să-ţi aperi drepturile ca persoană particulară, căci asta înseamnă că ar trebui să te lupţi singur împotriva unui întreg sistem. Şi nu-i vorba numai de sistemul de stat, ci şi de o mulţime de O.N.G.-uri care acţionează aproape întotdeauna împotriva intereselor românilor. Deşi strigă permanent că vor binele copiilor noştri (sau al nostru, al tuturor), cer să fie aplicate măsuri care subminează în mod evident interesele noastre. Parcă ne-am fi întors în comunism, când totul se făcea în numele „binelui comun”, inclusiv închiderea în puşcării şi schingiuirea a sute de mii de oameni…

„Instituţiile de stat parcă ar fi paralizate”

– Trăim totuşi într-un stat democratic…

– Într-un stat în care drepturile omului sunt instrumentate de cei care au banii, cei care au puterea sau sunt mai vocali la un moment dat în societate. Bineînţeles, mass-media joacă un rol foarte important în tot procesul acesta.

Să vă dau un exemplu. Îmi vine acum în minte o masă rotundă organizată de C.N.A. pe tema violenţei în şcoală, în cadrul căreia reprezentanta „Active Watch” (o organizaţie care monitorizează presa) susţinea cu „aplomb ştiinţific” că nu există nici un studiu care să dovedească legătura între violenţa în mass-media şi violenţa în lumea reală (!). Aşadar, discursul ei era de susţinere a mesajului violent în mass-media – care, potrivit a peste 2.500 de studii şi articole publicate în reviste de specialitate numai în S.U.A, cultivă şi naşte violenţă în societate. Afirmaţiile acestei doamne erau făcute în prezenţa mai multor secretari de stat, reprezentanţi ai unor asociaţii din domeniul protecţiei copilului şi educaţiei, şi chiar în faţa unor specialişti în problema educaţiei şi a unor reprezentanţi ai poliţiei române! Ne putem întreba: ce fel de monitorizare urmăreşte această asociaţie? Drepturile cui le apără? Și asta în condiţiile în care, în România, ca urmare a violenţei virtuale, agresivitatea copiilor a crescut la cote de neimaginat. Periodic, mass-media însăși aduce în centrul atenţiei fapte grave de violenţă petrecute în şcoală, fapte care, iată, de cele mai multe ori sunt muşamalizate chiar de către cei ce ar trebui să asigure protecţia copiilor noştri…

– Și care este atitudinea instituţiilor de stat?

– Nu ştiu ce se întâmplă, parcă ar fi paralizate. Legat violenţa în şcoală, trebuie precizat că la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale nu există nici o statistică a acestui fenomen, ci doar strategii şi planuri de acţiune – pe care nimeni nu le aplică. Practic, copiii sunt condamnaţi să se descurce cum pot, pe cont propriu, atunci când se confruntă cu un act de violenţă în incinta şcolii!

În ceea ce priveşte mass-media, o să mai amintesc un caz cu care asociaţia noastră s-a confruntat şi care explică, într-o bună măsură, impasibilitatea celor care ar trebui să asigure protecţia copiilor noştri, inclusiv în ceea ce priveşte programele de televiziune sau radio.

La începutul anului 2014, un părinte ne-a semnalat îngrijorat faptul că există riscul ca pe un post de televiziune pentru copii din România să fie difuzat un episod dintr-un serial deja difuzat în S.U.A., în care se făcea propagandă vădită aşa-zisei „familii homosexuale”. Drept urmare, ne-am adresat Consiliului Naţional al Audiovizualului, atrăgând atenţia că materialul respectiv contravine legislaţiei româneşti în vigoare, subliniind rolul pe care părinţii îl au în creşterea şi educarea copiilor şi cerând oprirea de la difuzare a episodului respectiv. Răspunsul C.N.A. a fost năucitor: ne-au transmis că nu pot interveni în grila de programe a unei televiziuni care deţine licenţă de difuzare într-un alt stat al Uniunii Europene şi că, oricum, pot sancţiona un anumit material doar după ce a fost difuzat! Astfel ne-au dat de înţeles că C.N.A. acţionează doar după ce agresiunea a fost săvârşită.

“Ajungem să trăim într-o realitate pe care alţii o creează pentru noi”

– Care credeţi că e cea mai importantă provocare privind educaţia copiilor noştri în ziua de azi?

– Sunt multe, şi poate că o analiză nu-i uşor de făcut. Dintre toate provocările, în prim-plan mi se par a fi presiunile care se fac pentru introducerea ca obligatorie a aşa-zisei educaţii sexuale în învăţământul românesc. Deşi controversată în Occident, din cauza manierei agresive şi anti-creştine în care este abordată, în România tema „educaţiei sexuale” a fost intens mediatizată în ultimii ani într-o perspectivă pozitivă. Astfel, la presiunea unor grupuri obscure, autorităţile pregătesc introducerea obligatorie a orelor de „educaţie sexuală” în programa şcolară. Promotorii sexualizării copiilor şi tinerilor ar vrea ca aceste ore să fie realizate conform unor standarde dezastruoase din punct de vedere moral, pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii le-a realizat în anul 2010.

În acest sens, la nivelul mai multor ministere au fost constituite comisii şi grupuri de lucru care au ca scop implementarea acestei măsuri. Ce ne îngrijorează e că, din aceste comisii şi grupuri de lucru care iau decizii ce îi vizează în primul rând pe copiii noştri, tocmai cei care ar trebui să-i reprezinte pe acești copii, adică părinţii, nu sunt prezenţi! În schimb, sunt prezente diverse organizaţii non-guvernamentale care au ca scop schimbarea comportamentelor adolescenţilor şi tinerilor. Mai mult, toate aceste asociaţii au în comun cel puţin unul din aceste trei puncte: militează pentru educaţia sexuală, drepturi sexuale şi reproductive; doresc scoaterea icoanelor din şcoli şi a religiei din programa şcolară; vor ca activităţile Bisericii să nu mai fie finanţate şi de stat.

– Care este motivul pentru care aceste asociaţii pot avea o influenţă atât de mare şi de semnificativă? Ce reprezentativitate au la nivelul populaţiei României?

– Ceea ce nu s-a înţeles încă de societatea civilă românească după ʼ89 e faptul că, în ceea ce înseamnă sistem democratic în societatea actuală, nu contează atât de mult părerea majorităţii, pe care nu o mai cercetează nimeni, ci activitatea, zgomotul, prezenţa mediatică pe care o au asociaţiile non-guvernamentale care se insinuează ca reprezentante ale societăţii civile. De pildă, douăzeci de astfel de asociaţii – formate din maximum două sute de membri activi, majoritatea remuneraţi – fac tot atâta zgomot şi sunt luate în seamă poate cu mult mai mult decât întreaga Biserică Ortodoxă sau chiar decât toate organizaţiile creştine care luptă pentru familie şi viaţă din România. E vorba așadar de o opoziţie a circa două sute de persoane la câteva milioane de credincioşi practicanţi şi familişti! Deci nu numărul contează, ci zgomotul sau vizibilitatea mediatică pe care o au. Printr-o politică mediatică bine pusă la punct, aceştia devin creatorii opiniei publice româneşti, supusă evident vectorului de opinie mass-media.

– Vă rugăm să ne daţi un exemplu, ca să putem înţelege mai bine fenomenul.

– Să luăm de pildă Asociaţia APADOR-CH care, împreună cu alte şase organizaţii, au reuşit să blocheze modificarea „Legii pentru prevenirea şi combaterea pornografiei”. În anul 2011 s-a încercat modificarea legii în sensul creşterii protecţiei copiilor şi a celor care nu doresc accesul acestor materiale pe calculatoarele lor. Mai exact, patruzeci şi cinci de asociaţii care luptă pentru familie şi copii ceruseră ca furnizorul de Internet, la cererea individuală a consumatorului, să blocheze acele site-uri care transmit mesaje pornografice. Ce poate fi mai democratic decât ca statul să te protejeze în faţa riscului uriaş pe care îl reprezintă accesul liber al copiilor la un Internet în care pornografia constituie mesajul cu cea mai mare răspândire în între paginile acestuia, adică peste 40%?!

Ei bine, în acel moment „Asociaţia pentru apărarea drepturilor omului” (APADOR-CH) şi celelalte şase asociaţii s-au împotrivit acestei măsuri, de parcă consumul de pornografie ar fi unul din drepturile fundamentale ale omului! Și asta cu toate că se ştie că pornografia dă dependenţă, afectează major sănătatea psihică şi somatică a copilului, scade performanţele şcolare, creşte rata infracţionalităţii – şi lista ar putea continua. Aşadar, cei care ar trebui să apere drepturile copilului, chiar drepturile constituţionale, apără una dintre cele mai eficiente modalităţi de a distruge individul şi comunitatea umană.

– Și cum s-a ajuns, totuși, la blocarea acestei legi?

– În primă fază, efectul acţiunii celor patruzeci şi cinci de asociații pro-familia a fost extraordinar. Parlamentarii din cele două Camere s-au arătat foarte deschişi, cu mici excepţii. Însă legea s-a tot învârtit în Parlament aproape un an de zile, suficient cât reprezentanţii acestor asociaţii pro-familie să-şi reducă prezenţa în Parlament. Vedeţi dumneavoastră, e vorba de un fel de luptă de gherilă: trebuie să fii acolo permanent, să te zbaţi, să te faci auzit în mass-media – ceea ce, pentru reprezentanţii acestor asociaţii nu e atât de ușor. Majoritatea sunt voluntari, iar voluntariatul se face în timpul liber. E greu să fii prezent săptămână de săptămână în Camera Deputaţilor sau în Senatul României, și asta luni de zile, în momentul în care ai o familie de întreţinut şi un serviciu care nu-ţi permite să lipseşti.

În schimb, cei care luptă împotriva familiei, a drepturilor noastre şi ale copiilor noştri, ei sunt bine organizaţi, lucrează full-time. E vorba de vreo sută de organizaţii care dispun de mijloace financiare fabuloase, de personal angajat şi de sprijinul mass-media. Angajaţii lor îşi cunosc foarte bine meseria. Sunt pregătiți să devină buni avocaţi ai ideologiei pe care o apără – ceea ce normal că-i face mai eficienţi. Au strategii bine puse la punct şi cunosc foarte bine mecanismele şi discursurile care să reducă la tăcere chiar şi pe cel mai tenace parlamentar în apărarea drepturilor noastre, ale românilor. Prin urmare, aceştia sunt cei care devin „reprezentanţii” poporului român, ai societăţii civile – chiar dacă în spatele lor nu se află nici măcar nişte minorităţi, ci doar nişte grupuri de interese! Aceste entităţi care nu au absolut nici o legătură cu valorile tradiţionale ale poporului român, pe care, din contră, le vor anihilate, ajung să determine autorităţile să ia decizii în numele nostru şi pentru noi, conform unor principii străine de modul de viaţă românesc. Practic, ajungem să trăim într-o realitate pe care alţii o creează pentru noi…

„Copiii şi tinerii sunt miza acestui război”

– Și ce putem face în această situaţie?

– În primul rând, trebuie să conştientizăm unde ne aflăm şi care sunt mijloacele prin care ne putem apăra ca şi comunităţi. Aproape că nu se mai poate vorbi de salvare individuală. Trebuie să ne unim forţele şi să facem ceva împreună. Însă, când spun aceasta, nu mă gândesc la voluntariat. Desigur că și voluntariatul își are importanţa lui, numai că, vedeți, se face în limitele timpului liber al fiecăruia, care acum s-a redus din ce în ce mult.

Trebuie să înţelegem că societatea civilă nu este un organism independent, care face voluntariat şi desfăşoară doar proiecte „drăgălaşe”. Societatea civilă este în acest moment un teatru de război, în care se duc lupte grele pentru schimbarea comportamentului oamenilor, în special al tinerilor, în vederea creării unui „om nou”.

Trebuie să înţelegem că în tabăra celor care doresc impunerea unei „noi ordini” se investeşte imens. În orice război e nevoie de tehnică de luptă şi de muniţie. Pe lângă „muniţia” duhovnicească pe care suntem datori să o folosim, avem nevoie în mod evident şi de mijloace similare celor folosite de „tabăra adversă” – mijloace financiare, personal angajat etc.

Avem în vedere, aşadar, crearea unor structuri sau întărirea celor existente, prin susţinerea financiară a unui personal care să se ocupe exclusiv cu aceste lucruri, cu monitorizarea acţiunilor anti-familie şi anti-educaţie, cu reprezentarea punctului nostru de vedere în dialogul cu statul, un personal care să aibă o prezenţă permanentă în Parlamentul României în momentul când au loc discuţii care privesc familia, educaţia şi valorile morale. De asemenea, avem în vedere formarea unor buni vorbitori care să poată asigura o susţinere a punctului nostru de vedere în cel mai clar mod cu putinţă. În momentul în care, în ziua de azi, totul s-a profesionalizat, noi încercăm să ne apărăm doar când avem puţin timp liber şi cu oameni care ştiu doar că nu e bine ce se întâmplă, dar nu au competenţele necesare să ducă această luptă…

– Și credeţi că puteți obţine resursele financiare pentru a se susţine această luptă?

– Cred în primul rând că trebuie să dobândim o anumită conştiinţă civică. Să conştientizăm că, dacă nu ne implicăm cu toţii în acest război, fiecăruia dintre noi îi va fi mult mai greu mai târziu. Sunt actualmente părinţi care au ajuns în situaţia fără ieşire a incapacităţii de-a mai face ceva pentru copilul lor care a ajuns dependent, fie de jocuri pe calculator, fie de pornografie, fie de alcool şi de droguri, fie că şi-a luat lumea în cap, atras în cine ştie ce anturaj. Ei bine, acum este târziu ca să-l mai poată ajuta, însă în urmă cu şapte-zece ani, când copilul avea până în 10-12 ani, puteau să-l ajute să-şi schimbe viaţa. Vreau să spun că anumiţi factori de risc pot fi înlăturaţi din viaţa copiilor noştri dacă le este oferit un mediu mai sănătos din punct de vedere moral.

În Occident s-a înţeles lucrul acesta, în special în America, unde există nenumărate instituţii întreţinute prin contribuţii, prin subscripţii publice. Să ne gândim că dacă măcar jumătate din familiile din România ar contribui cu doar un leu pe lună pentru întreţinerea unor astfel de organisme care să le protejeze drepturile, ar fi suficienţi bani cât să fie plătiţi tot atâţia oameni cât luptă în acest moment împotriva familiei şi împotriva unei educaţii sănătoase pentru copiii noştri. Vă mărturisesc că la această concluzie am ajuns după un an de frământări şi lupte, în care ne-am trezit de nenumărate ori că nu putem face mai mult, din cauză că ne lipseau resursele.

Cred că ar trebui să dăm slavă Domnului că lucrurile încă se mai pot îndrepta! Dar nu funcţionând ca până acum. Prin societatea civilă sunt legitimate acţiunile pe care autorităţile le întreprind, măsurile pe care acestea le iau. Cei care vor să anihileze valorile noastre tradiţionale acţionează în special în domeniul familiei, al educaţiei şi al sănătăţii. Practic copii şi tinerii sunt miza acestui război. Dacă sufletele lor vor fi cucerite, atunci lumea noastră românească, aşa cum s-a născut ea în istorie şi o cunoaştem noi astăzi, va dispărea.

– Ce mesaj doriţi să transmiteţi părinţilor, familiilor și, practic, tuturor cititorilor revistei noastre?

– Îi aşteptăm să ni se alăture. Unii care pot să dăruiască ceva din timpul lor, alţii care ne pot ajuta prin competenţele de care dispun – şi, desigur, să o spunem direct, avem nevoie de sprijin material, fără de care nu vom putea face faţă acestei ofensive. Cei care doresc să se implice ne pot găsi la adresa www.parintipentrueducatie.ro şi telefonul 0720.190.081.

Cred – și cred cu toată puterea! – că astăzi nu cu energii mari, ci cu tenacitate se poate face foarte mult pentru a asigura măcar încă niște ani de normalitate pentru copiii noștri…

Material realizat de Mihai Cristea

Articol publicat în numărul 67 (August 2014) al revistei Familia Ortodoxă.

***

“Faptul ca din aceasta toamna elevii claselor I si a II-a vor avea manuale noi, inclusiv in format digital, marcheaza o noua pagina in istoria educatiei romanesti. Acesta este un moment important in evolutia scolii si in dezvoltarea societatii romanesti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de invatamant la lumea tehnologiei si la ceea ce se intampla in mod concret in viata generatiilor actuale de copii. Practic, prin intermediul manualelor digitale, scoala romaneasca se apropie de elevi si raspunde mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”.

Citatul de mai sus, apartinand ministrului educatiei, are ca scop sa ne informeze despre motivul pentru care statul roman cheltuie sume imense de bani pentru inrautatirea educatiei romanesti.

De ce “inrautatire”? Deoarece, in ciuda propagandei ministeriale, manualele digitale in realitate nu “raspund mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”. Aceasta este doar o idee preconceputa a diriguitorilor moderni ai invatamantului. Studiile in domeniul neurologic si comportamental au scos la lumina, in ultimele decade, exact inversul acestor afirmatii. De aceea, atunci cand autoritatile romane vorbesc despre imbunatatirea educatiei la nivelul primelor doua clase primare prin introducerea manualelor digitale, nu au in vedere vreun studiu pe care l-ar fi derulat care sa le releve o asemenea realitate. Aceasta teorie, conform careia manualul digital imbunatateste procesul de invatare este doar o produs al fanteziei – atunci cand nu este, mai grav, produs al unui interes comercial concret.

Vom prezenta mai jos cateva studii care contrazic flagrant aceste preconceptii si demonstreaza un lucru foarte grav, si anume ca aceste manuale digitale nu sunt “inofensive”, ci sunt in fapt deosebit de daunatoare proceselor cognitive ale elevilor.

In ultima vreme, asadar, au fost intreprinse o serie de studii care au comparat cititul digital cu cititul clasic, scotand la lumina o seama de probleme. Un astfel de studiu, intreprins de Patricia M. Boechler de la Universitatea din Alberta, Canada, in 2001, arata ca cititul de hipertext (forma sub care este prezentat textul digital) conduce la supraincarcare cognitiva si dezorientare. Cu alte cuvinte, explica autoarea, textul digital se citeste mai greu – adica este mai obositor pentru creierul uman – mai ales din cauza faptul ca cititorul este nevoit, in timpul citirii, sa ia tot felul de decizii, cum ar fi ce legaturi sa urmeze si pe care sa le ignore sau in ce ordine; de asemenea este necesar ca el sa aiba in minte tot timpul un fel de “harta” a locatiilor informatiilor pe care le-a vizitat, pentru a se putea intoarce (“naviga”). Problema se agraveaza odata cu cresterea volumului textului, si duce de multe ori la dezorientare – cititorii descopera ca nu mai stiu de unde au venit si unde trebuie sa se indrepte cu cititul. Evident ca astfel de probleme se intalnesc in mult mai mica masura in cazul cititului liniar.

Un alt studiu, din 2004, desfasurat de Zimming Liu de la Universitatea San Jose din California, SUA, a analizat schimbarile in comportamentul cititorilor in perioada 1994-2004 (perioada in care a avut loc “explozia” internetului). Rezultatele studiului sau sunt foarte importante pentru intelegerea modului in care manualele digitale ii vor afecta pe cei mici (avand in vedere in ce mod ne-a afectat pe toti).

Iata-le prezentate sumar: 67% dintre participantii la studiu au declarat ca citesc mai mult decat cu zece ani in urma dar, noteaza cercetatorul, s-a schimbat dramatic modul de citire: modul de citire de pe ecran este caracterizat de petrecerea unui timp mai indelungat pentru parcurgere si scanare, vanarea de cuvinte cheie, citirea singulara (o singura data), citirea ne-lineara si citirea selectiva, in vreme ce este mai scazut timpul petrecut pentru citirea in profunzime si concentrat, odata cu scaderea atentiei sustinute.

Aceste schimbari de comportament, generate de cititul electronic, sunt confirmate de efectele lor:

“Un studiu din 1989 arata ca cititorii de hipertext ajungeau deseori sa apese distrasi mouse-ul «prin pagini in loc sa le citeasca cu atentie». Un experiment din 1990 a aratat ca cititorii de hipertext deseori «nu isi puteau aminti ce au si ce nu au citit». Intr-un alt studiu din acelasi an, cercetatorii au rugat doua grupuri de oameni sa raspunda unei serii de intrebari consultand un set de documente. Un grup a folosit documente electronice cu hipertext, in timp ce celalalt a folosit documente traditionale tiparite. Grupul care a folosit documentele tiparite a depasit grupul cu hipertext in completarea temei cerute. Analizand rezultatele acestui si altor experimente, editorii unei carti din 1996 despre hipertext si perceptie scriau ca, deoarece hipertextul «impune o incarcatura mai mare cognitiva asupra cititorului», nu este nicio surpriza «ca comparatiile empirice intre prezentarea tiparita (o situatie familiara) si hipertext (o situatie noua si solicitanta din punct de vedere cognitiv) nu favorizeaza intotdeauna hipertextul.» Dar ei au prezis ca, pe masura ce cititorii vor castiga o mai mare «pricepere in domeniul hipertextului», probleme cognitive probabil ca vor scadea”. Acest lucru insa nu s-a intamplat. Chiar si astazi, cercetarile contemporane “continua sa arate ca oamenii care citesc text liniar inteleg mai mult, isi amintesc mai mult, si invata mai mult decat cei ce citesc text presarat cu legaturi” (citate din cartea lui Nicholas Carr, “The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains”, care a analizat indeaproape fenomenul cititului digital).

Acestea sunt doar cateva minuscule franturi din abundenta literatura de specialitate care arata ca aceasta presupozitie ca textul digital este preferabil celui clasic nu are suport stiintific. Inca mai mult, in acest scurt text nu a fost abordata problema impactului textului digital asupra memoriei pe termen lung, memoriei de lucru si atentiei, realitati neurologice asupra carora textul electronic are efecte devastatoare.

Este deci pacat ca cei care ar trebui sa fie rigurosi si stiintifici, conducatorii invatamantului, se dovedesc lipsiti de dorinta de a fundamenta avansul educatiei pe cercetarile de specialitate, preferand sa actioneze “dupa cum bate vantul”, in dauna elevilor si a viitorului acestora.

Pentru ca daca scoala are un rol, acesta este mai ales acela de a oferi tinerilor pe care ii educa perspectiva alternativa a unei lumi a culturii, a frumosului, a linistii, in care procesele lor cognitive sa se desfasoare armonios. Asta asteptam de la ea, nu sa constate, prin ministrul educatiei, ca “cea mai mare parte a copiilor traiesc in era digitala”. Prin aceasta afirmatie si prin actiunile sale, Ministerul Educatiei ne arata ca nu mai are de gand sa promoveze o lume alternativa la cea a tabletelor, telefoanelor, jocurilor video si textelor de 2 paragrafe. Acea lume a cartilor, a bibliotecii, a romanului, a poeziei, a Domnului Trandafir, este destinata pieirii, pentru ca cei care ar fi trebuit sa o apere vor sa o abandoneze, pe drumul fauririi neabatute a omului nou, bun de dus pe cele mai inalte culmi ale progresului tehnologic. […]/ integral pe crestinortodox.ro

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a spus, joi, la Suceava că învăţământul obligatoriu în grădiniţe, de la vârsta de trei ani, ar putea fi introdus în România începând cu anii 2018-2019

In acest sens vor apărea noi reglementări, fie prin modificarea Legii Educaţiei prin Parlament, fie prin Ordonanţă de Urgenţă. “Învăţământul obligatoriu de la trei ani nu se va întâmpla anul acesta, poate nu se va întâmpla nici în următorii doi ani, dar progresiv, în maximum patru sau cinci ani, trebuie să ajungem acolo”, a spus acesta.

El a explicat că pregătirea copiilor în grădiniţe ar trebui să înceapă de la vârsta de trei ani, arătând că unii specialişti sunt de părere că educaţia trebuie începută încă din primul an de viaţă.

De asemenea, ministrul Educaţiei a spus că din anul 2015 ar uma să fie introdusă obligativitatea grupei mari la grădiniţă de la vârsta de cinci ani, iar din 2018-2019 învăţământul obligatoriu să înceapă de la vârsta de trei ani.

Pricopie s-a referit şi la problema creşelor, care a fost neglijată “cronic” până acum, arătând că împreună cu grădiniţele constituie priorităţi ale educaţiei, dar că acestea trebuie asociate unor grădiniţe puternice.

desc__rcare


Categorii

Educatie, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “ASEDIUL IMPOTRIVA SCOLII SI FAMILIEI ROMANESTI. Despre agenda si metodele “SOCIETATII CIVILE” anti-crestine si anti-familie/ Agenda Ministerului Educatiei: MANUALE DIGITALE si INVATAMANT OBLIGATORIU de la 3 ani

  1. Din pacate,sindicatele fac parte integranta in luarea acestor decizii socante.Uite ca se folosesc in continuare de sindicate,prin liderii lor,binenteles,ca sa-si atinga scopurile.
    In 25 de ani,aceasta categorie intelectuala de baza,profesorii,invatatorii si educatorii,n-am vazut sa aiba vre-o atitudine publica ,un miting,sau alceva,inpotriva distrugerii invatamantului ,si implicit, a copiilor nostri si ai lor.Aceasta problema ptr. ei nu exista.Doar cresterile salariale conteaza,si-atat.
    Oare suntem constienti de ceea ce ni se intampla, si care ar trebui sa ne fie adevarata atitudine?
    Drepturile salariale sunt necesare,dar sunt oare, singurele, care mai conteaza pentru noi si pentru domnii profesori,invatatori si educatori,in aceasta viata?
    Care sunt pretentiile pe care le putem pretinde ,in acest caz , copiilor nosti, si elevilor lor?
    Totusi,am convingerea ca aceste masuri socante ,vin si ca un sprijin actiunilor politice viitoare pentru creerea unei situatii similare celei din Ucraina,si pentru justificarea unei viitoare interventii armate a UE-USA,impotriva razvratitilor romani[si nu m-ar mira sa zica ,ca acestia sunt legionari].
    Ne vor in strada cu orce pret,si cat mai multi posibil .Acesta este latul pe care vor sa ni-l intinda, aceasta stapanire vremelnica.
    Doamne ajuta!

  2. pe copilul meu nu l-a ajutat deloc,studiul cu ajutorul calculatorului.
    ba mai mult,isi scotea referate gata facute,si usor,usor,a inlocuit munca individuala cu ‘iau totul de-a gata”.
    Este un mod de viata spre care suntem impinsi.
    nu mai vorbesc de multele si cunoscutele probleme create de calculator,tableta telefon.
    Ma uitam la niste baieti de la tara[mi-au atras atentia] ,veniti in piata cu mama lor.Ce diferenta!
    Unul avea mana rupta[mi-a zis ca-i place joaca,si c- a patit-o,asta e],dar la 9 ani, cati ani zicea ca are,stia sa repare o masinuta,stia ce este o surubelnita si un acumulator.Nu mai vorbesc de sprijinul pe care i-l dadea mamei lui, in vanzarea legumelor de la taraba.
    Asa da,mi-am zis.

  3. Indemn pentru viitorul neamului

    “Ce ar trebui să facă tinerii de astăzi pentru ca viitorul neamului nostru să fie pe măsura trecutului său glorios?

    Să iubească munca, să nu mintă, să-și păstreze demnitatea personală și națională, să-și păstreze conștiința curată, să frecventeze biserica – locașul de închinare, rugându-se cu rugăciunile care se rostesc la Sfântul Altar și la strană. Să învețe istoria țării și a poporului, să simtă frumusețile pământului, să-și aducă aminte cu recunoștință de înaintașii noștri, de eroii neamului care s-au jertfit pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și a credinței strămoșești.

    Să-și îmbogățească cunoștințele despre cultura, operele de artă făurite de înaintași și să contribuie la păstrarea lor prin cuvânt și prin faptă, să prețuiască tot ce înseamnă valoare netrecătoare – morală, religioasă, artistică, culturală, să contribuie la întocmirea și respectarea legilor de protejare a naturii amenințate de poluare și de exploatarea bunurilor materiale într-un mod necorespunzător, într-un chip de jaf devastator, cu referire specială la terenurile agricole și silvice.

    Să cultive în sufletul lor un comportament moral, care promovează demnitatea persoanei umane, a omului – chip al lui Dumnezeu, călăuzindu-se în trăirea vieții pământești de principiile moral-religioase, așa cum au trăit strămoșii noștri. Să aibă conștiința că omul trebuie să trăiască nu numai pentru sine, ci și pentru aproapele său, pe care este dator să-l ajute în lipsurile, nevoile și suferințele sale, să contribuie la eradicarea celor două mari plăgi care terorizează societatea noastră de astăzi: hoția și minciuna.”
    […]

    Sursa: http://www.putna.ro/revista2014/lib/pdf/revista-Putna-2014.pdf

  4. … Iar in BOR se investeste in continuare in zidarie si decoratiuni, in loc de a fi acolo cu finantare si sustinere pentru copiii nostri crestini.

  5. @Mahai:

    Pai sa faca doar Biserica scoli si spitale, ca oricum statul trebuie sa fie “modernizat”, nu? Si sa faca si filantropia doar ea, ca noua ce ne pasa, nu vrem sa mai dam bani “asistatilor sociali” si nu mai vrem sa “incurajam nemunca”. Altfel, noi sa platim bani la stat si sa nu indraznim sa mai cerem socoteala pentru ei, ca asa e in “statul de drept”, platesti fara sa cracnesti si daca ai frustari, ai Biserica drept tap ispasitor.

  6. Imbucurator ca apar articole in publicatii bisericesti, si sper sa penetreze si in mass media. Oricum, Eugen Jercan pune punctul pe i: societatea civila anti-crestina duce razboi impotriva familiei, iar societatea crestina, desi organizata admirabil (cat de multe biserici frumoase si ce procesiuni reuseste sa organizeze, avand la dispozitie o resursa umana extraordinar de bine pregatita si disviplinata), deci aceasta societate crestina care este BOR, este si ea paralizata… De ce?

  7. Nu e vorba de a face scoli si spitale, asta e un slogan al bejboinicilor, e borba de a lupta acolo unde e razboiul. Cine sa organizeze “lupta crestina” daca nu o face biserica?

  8. @Mahai:

    Aici iti dam dreptate: faptul ca structurile firave ale societii civile crestine nu sunt asumate cum trebuie si pana la capat de o parte a BOR. E un mare neajuns, o mare vulnerabilitate…

  9. admin:

    Ca veni vorba de educatia crestina, am si eu un of (sau poate ca sunt mai multe):

    De ce se citeste “Apostolul” cu spatele la credinciosi? Ca doar nu e rugaciune sa se faca cu fata la Sfantul Altar, e scrisoarea Sfantului Apostol catre credinciosi. Se presupune ca ar trebui sa ascultam si sa intelegem ce se citeste in obste. Dar asa, cu spatele la credinciosi, abia daca se aude un mormait. Si asta e valabil peste tot pe unde am avut ocazia sa intru, pe unde am prins duminica. Apoi, ar trebui sa avem canon implicit toti credinciosii sa citim din Sfanta Scriptura. Si nu doar ce e trecut in calendar, dar chiar si acelea, cu obligativitatea de a le fi citit inainte de spovedanie sau cuminecatura, dincolo de canonul primit de fiecare. Nu in manualul de scoala, la biserica sa fie mai intai. Pai asa, doar din auzite si din predici, practicam crestinismul sub forma telefonului fara fir, ajungem la “chestiile alea babesti” de care fug astazi toti ca sa nu para inapoiati.

    Sa ma iertati, dar parca astazi Biserica se straduieste tot mai mult sa faca educatie religioasa oriunde in alta parte decat in Biserica! A ramas totul dupa priceperea si sarguinta preotilor din parohii, care fac si ei ce pot si au voie si dupa cum ii taie capul, ce-i drept luminat de o facultate de Teologie si de harul Duhului Sfant primit la hirotonie. Dar nu se poate (doar) asa. Poate ma insel eu, dar evreii sunt obligati sa cunoasca Tora la 12-13 ani, adica sa o fi citit; lumea este si astazi mai dezvoltata acolo unde acum cateva sute de ani Luther, Calvin si cei care i-au urmat au spus “stati, nu mai ascultati ce vi se spune, cititi cu ochii vostri, iata am tradus Biblia ca sa o intelegeti”. Vedeti totodata ce se intampla acolo unde nu mai este citita Sfanta Scriptura, din nefericire in aceleasi locuri unde mai inainte era citita, dar si in lumea musulmana. Sa nu fugim de “sola scripta” si sa dam in partea cealalta, ca cei care au ajuns sa apere democratia de popor. Pur si simplu se vede ca citirea Sfintelor Scripturi deschide mintea, educa si aduce si prosperitate pe termen lung, pentru ca creeaza o societate sanatoasa.

    Sa nu se inteleaga de aici ca eu pledez sa citim ca sa intelegem de capul nostru. Departe de asa ceva. Unde citesti si nu intelegi, intreaba-ti parintele, unde citesti si intelegi, tot asa, intreaba-ti parintele. Dar citeste, fa un efort cu mintea ta, ia contact direct cu Cuvantul Domnului, doar de aceea a fost scrisa Biblia. Pai… ce faceti voi aici pe RIC este educatie religioasa! Se face pe argumente si pe dialog, temele sunt actuale si totul porneste de la punctul vostru de vedere care din fericire este Crestin Ortodox. Eu la slujbe vad doar ceva de genul eu vorbesc – voi ascultati si pe urma mergem fiecare la ale lui. Nu zic, preotii din parohii au si ei multe de indeplinit, au spovedanii, sfestanii, inmormantari, botezuri, nunti… daca aducem mai multi de unde sa-i platim, ca toti carcotesc cand e vorba sa dea un ban la Biserica… Tocmai de aceea ar trebui schimbat ceva IN Biserica mai inainte de ne bate pe educatia religioasa din scoala. Pur si simplu in felul acesta Biserica si in special BOR nu pare credibila(!) in demersul sau celor care se pozitioneaza in afara ei. Si credeti-ma sunt multi acestia, chiar daca la nunta, la botez si la inmormantare se duc la preot. De ce o mai fac este o alta discutie, de ce mai sunt primiti ar fi de discutat, dar cand vezi ca dintre acestia sunt un Boureanu care se insoara in Postul Mare cu Pelinel cu dispensa din Deal, cand ii vezi ca tin mortis tot astfel de ipochimeni sa se insoare la biserica a n’spea oara tot cu dispensa din Deal, pare ca totul e doar un troc pe sume necunoscute noua si atunci indoctrinarea religioasa este o actiune care foloseste cui si in ce scop? Caci a indoctrina asta inseamna a invata pe cineva ceva, a preda cunostinte.

    Poate sunt eu nebun, dar cred ca multe s-ar schimba daca “Apostolul” ar fi citit astfel incat credinciosii sa-l auda si sa-l inteleaga.

  10. Maria,

    Nici profesorii nu sunt de acord cu schimbarile luate la nivel de minister, care in majoritatea cazurilor este total paralel cu realitatea din scoli.Cum sa-ti mai arda de iesit in strada, cum sa te mai motiveze ceva, cand ai un asa salariu dupa atata timp de invatat? Usor de zis, dar greu de facut.

  11. Sa zicem ca ar fi ok (desi nu este!) invatamantul obligatoriu de la 3 ani.
    Dar sunt sigur ca ‘telectualii care au gandit-o pe-asta (sau mai degraba care o executa la ordin) n-au luat in calcul REALITATEA din teren, anume ca NU AVEM UNDE!”
    Priviti reportaje despre SCOLILE din tara, care nu au grupuri sanitare, nu au usi, ferestre, sunt in ultimul hal! Si ei vor sa introduca invatamant obligatoriu de la 3 ani? Pai, din punctul asta de vedere, putem sta “linistiti” ani buni, ca e imposibil de implementat. Sau, altfel, e mai mult timp pt demonstrarea inutilitatii acestei masuri, pana cand va fi efectiv aplicata… Se mai trezeste lumea, cauta solutii… Ca de ex gradinite si scoli ortodoxe (macar atat).

  12. @ Florin M.:

    Nu se vor impedica de asta, din pacate, asa cum nu s-au impiedicat in multe altele. In realitate, conditiile sanitare si mai ales ergonomic-educationale nu i-au interesat niciodata – de altfel “saracimea proasta” merita din plin sa ramana in mizerie, in conceptia “elitistilor” civilizatori -, acest gen de realitate fiind scoasa la iveala periodic (mai putin in vremea “reformatorilor” din guvernele Basescu-Boc), exclusiv pentru a putea acuza, cu mare scarba, “primitivismul” romanilor “medii”. Vezi PS-ul notei de aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/08/21/antidemocratismul-visceral-al-statilor-de-drept-euro-atlantici-romania-este-prea-primitiva-pentru-a-fi-condusa-altfel-decat-prin-forta-manipularii-forta-institutiilor-democratia-trebuie-apa/ Vor gasi solutii, nicio problema: vor ticsi gradinitele umfland (nu neaparat in scripte, dar prin directive informale in orice caz, cum se intampla azi in scoli deja) efectivele grupelor, pana cand, bineinteles, activitatea la grupa va deveni imposibila, iar atmosfera sufocanta si innebunitoare – dar nu-i problema, ca asta va mai “ajuta” la ceva: va putea oferi noi prilejuri de a pune biciul culpabilizant pe educatoare (si invatatoare la scoli), fiindca, daca nu se descurca, inseamna ca sunt prost pregatite si nu-si merita nici macar salariul ala de mizerie pe care inca li se mai face hatarul sa il primeasca!

  13. @ Titus L.:

    E de inteles frustrarea legata de cum se citeste Apostolul (e canonic asa, cu fata la Altar, dar nu stim sa explicam de ce, poate stiu teologii), problema fiind ca se face formalist, fara dictie si fara claritate, “ca sa fie”, nu ca sa se auda si sa se inteleaga. Insa asta nu ar rezolva mai nimic totusi din ceea ce spui. Apoi ar fi nevoie de talcuire, de aplicare la viata noastra de azi etc. Lumea nici la Evanghelie si nici la predica de multe ori nu este atenta. Iar predicile… sufera in multe locuri, dar asta tine de calitatea corpului preotesc si de aici… ajungem la altele, asa cum si tu ajungi, dar nu are sens sa le rascolim, fiindca oricum nu am putea rezolva nimic, doar sa ne facem sange rau si sa ne ispitim spre judecata si enervare iremediabile 🙂 Intr-adevar, multe s-ar putea face si nu se fac prin Biserica si la biserica, insa nu se poate totusi compara cu tot ceea ce se poate face prin si in scoala (ne referim la aspectele discutate in articolele de aici, iar nu la educatia propriu-zis religioasa, unde iti dam dreptate), si unde necesitatea este ca parintii crestini sa fie sprijiniti si concret de Biserica pentru a-si putea apara copiii de agresiunile la care sunt supusi.

  14. ines,
    Ma refeream la posibilitatea fiecaruia dintre noi,de a sesiza in scris aceste abuzuri-eu asa le vad ,ca pe niste abuzuri si necesita a fi tratate ca fiind abuzuri .
    Cate sesizari au fost facute de domnii prfesori,dimpreuna cu noi,parintii?Iesitul in strada,nici nu cred ca este o solutie.Ce este scris,scris ramane,si mai trebuie sa dea si un raspuns pentu el.In fond este vorba despre copii nostrii,nu a palestinienilor[pentru acei copii omorati acolo,nimeni,nici un ONG sau altcineva de la noi sau din alta tara europeana,n-a facut nimic,nu s-a sesizat nimeni].
    Imi aduc aminte de profesorul meu de matematica de la tara.Venea zilnic 2km pe jos,cu o ora mai devreme,prin frig,zapada sau caldura,sa faca meditatie cu noi,ca de, eram mai grei de cap,iar el avea acest cult al datoriei,a constiintei umane.
    Scoala nu mai este de mult,o institutie educationala.Si atunci,de ce ne obliga?de ce n-avem posibilitatea sa alegem,de ex. sa merg sa-mi dau doar examenele in aceasta institutie,si copilul meu sa invete acasa,cu o guvernanta sau o profesoara?
    Suntem in situatia hilara,in care atunci cand copilul ajunge in clasa-1,toata familia,la un moment dat, se trzeste ca a ajuns in clasa 1.Pai asa,parca ne-am pierdut mintile cu totii,nu mai avem nici o randuiala,jucam cum ni se canta.
    In loc sa simplifice lucrurile,ei le complica,venind cu tot felul de propuneri abuzive,iar noi,dragii de noi,le ingaduim.

  15. @maria
    Le ingaduim pt ca nu prea avem ce face, ne sunt impuse fara a se tine cont de noi. In al doilea rand, suntem dezorganizati, dezbinati si extrem de prinsi cu grijile de zi cu zi..
    Referitor la proteste in strada, nu sunt chiar inutile, aratam ca inca existam, cu toate ca esentialul este de a actiona fiecare in jurul sau – acolo trebuie actionat.
    De ce ne obliga? Pentru ca nici noi nu facem nimic – si marea majoritate chiar n-avem ce face. Dar in timp ce unii se plang continuu ca nu se poate face nimic si nici nu cauta altceva, altii cauta sa faca ceva, sa (se) ajute atat cat se mai poate.

    INTREBARE: oare nu sunt intre noi unii cu posibilitati (mai) mari (a nu se intelege ca-i judec, pt ca respect libertatea fiecaruia si stiu ca fiecare face binele atat cat poate/vrea), care pot face un fel de scoli/gradinite/afterschool particulare, unde fiecare sa plateasca (doneze) atat cat poate? Sau noi, unindu-ne mai multi, n-am putea face ceva de genul acesta? Ar fi dificil pana la obtinerea tuturor avizelor/autorizatiilor, dar nu cred ca este imposibil. Pana una-alta, ar trebui sa profitam de ce se mai poate profita, inca. Poate n-am avut ideea asta, inca.
    Vi se pare utopie ce am scris, legat de scoli/gradinite/after particulare? Dar sunt cazuri, unul este acesta, unde nu se serbeaza Halloween, unde se spune rugaciunea la masa, unde copiii picteaza si icoane si au si altfel de activitati, in afara celor “normale”: Grădiniţă ortodoxă si after-school în centrul educaţional Sf. Haralambie – sector 4, Bucureşti
    Nu fac reclama, arat doar ca se poate face ceva, ca nu este imposibil, daca se VREA. In cazul de mai sus, preotul care a organizat centrul educational locuieste la mansarda (cu sotia si copiii), cand ar fi putut ocupa si parterul si etajul 1 al vilei (casa parohiala), dar la parter este gradinita, iar la et.1 after-school. Sunt sigur ca sunt luni in care cheltuielile depasesc incasarile. “Dai vointa, iei putere”, nu?

  16. @florin,
    Asa da.Cu astfel de exemple,mai venim de-acasa, ne mai ridicam un pic de sub masa.Nu e singurul exemlu,mai sunt,Slava Domnului,dar ele sunt izolate si nu de putine ori, atacate
    Nu degeaba la mine in sat,cand eram copil,de la mic la mare,preotului din sat i se zicea ,Tata Parinte.
    Oricum as intoarce stuatia,tot la mila Domnului si in jurul bisericii,ajung.
    Asadar,nu ne ramane decat sa strangem randurile in jurul ei,avand grija in acelasi timp,sa respingem tot ce e gaunos si abuziv pentru noi si copii nostrii.
    In legatura cu iesitul in strada,la mine la serviciu cand se faceau astfel de manifestari,aveau intodeauna un substrat manipulatoriu.Acum,dupa ce vadem ce se petrece in Ucraina,gandesc ca este chiar periculos.
    Raman la sesizarile scrise,care nu au nevoie de nici o aprobare ptr a fi scrise,inca nu ne sunt intrzise,si mai sunt si obligati sa trimita un raspuns,o explicatie a ceea ce fac,tot in scris.
    Noua ne trebuie doar putin curaj.Atat.Ce-ar face minstru, daca ar avea de dat raspuns in scris la 10–20000 de sesizari.Si-ar pune si el niste intrebari mai serioase,ar zice,mai,ia stati putin,astia ne da de treaba,ne pun la lucru.

  17. Pingback: MAREA BATAIE DE JOC A DIGITALIZARII EDUCATIEI. In lipsa manualelor si a solutiilor pentru copiii saraci, PONTA vine cu TABLETIADA: RETETA SIGURA PENTRU CREAREA ANALFABETILOR FUNCTIONALI/ Parada tinutelor si profesorii eroi - Recomandari
  18. Pingback: TARA INVATAMANTULUI DIGITALIZAT: copii care invata la lumina lumanarii si invatatoare care si-au transformat sufrageria in SCOALA [reportaj VIDEO]/ UN RASPUNS PE TEMA RELIGIEI IN SCOLI - Recomandari
  19. Pingback: “EXPERTII” OENGISTI – veriga lipsa din lantul CAINILOR DE PAZA ai PUTERII. “Care e rolul acestor oameni? Să controleze opinia publică, să nu permită ridicarea unor lideri neșantajabili, să manipuleze subiecte-cheie” - R
  20. Pingback: MECANISMELE MANIPULARII ROMANIEI. Cum este practicat astazi RAZBOIUL NEVAZUT impotriva mintilor noastre - Recomandari
  21. Pingback: PENTRU O NOUA STRATEGIE MISIONARA A BISERICII - Recomandari
  22. Pingback: VOTATI PENTRU MENTINEREA RELIGIEI IN SCOLI! “Nu am invatat oare nimic din lectia celor 45 de ani in care Biserica a fost supusa terorii ideologice?” - Recomandari
  23. Pingback: PRIMA LINIE DE LUPTA PENTRU COPIII NOSTRI - Recomandari
  24. Pingback: DESPRE “STATUL PROFUND” SAU PUTEREA REALA ASTAZI. Coalitia de interese ale gruparilor din serviciile secrete, armata, sistemul judiciar, corporatii si mafie care ne impune agenda zilei | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare