ROMANIA TREBUIE SA SE DESCURCE SINGURA. Concluziile analizelor Stratfor despre ROLUL ROMANIEI in CORDONUL SANITAR anti-Rusia. Friedman: “Interventia [americana] vine mult mai tarziu, DACA VINE VREODATA”

28-05-2014 26 minute Sublinieri

UNGARIA NU E PARTE A CORDONULUI SANITAR IMPOTRIVA RUSIEI

CONFORM STRATFOR, SUA NU VA TRIMITE TRUPE IN ROMANIA SI NICI NU VA ACORDA CREDITE PENTRU INARMARE

stratfor-cordon-sanitar

sursa: stratfor.com

Directorul agenţiei de analiză Stratfor, supranumită şi CIA-ul privat, a făcut o vizită în România, în contextul crizei din Ucraina. George Friedman a publicat o largă analiză a rolului pe care îl are ţara noastră în conflictul rece dintre SUA şi Rusia.

„Am ajuns în Bucureşti, România, la o zi după vicepreşedintele american Joe Biden. Secretarul american al Apărării Chuck Hagel va ajunge aici în câteva săptămâni. Subiectul discuţiilor din Bucureşti, nu numai la nivelul conducerii, dar şi al publicului, este Ucraina. Îngrijorările sunt palpabile şi nu se referă numai la ruşi. Ele privesc NATO, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii şi dacă toate aceste structuri vor sprijini România în cazul în care se va opune Rusiei.

Cealaltă parte a ecuaţiei este, bineînţeles, dacă România va face ceea ce trebuie pentru ca ajutorul din afară să poată fi pus în aplicare. Biden a părăsit România lăsând impresia că Statele Unite intră în joc. Dar aceasta nu este o regiune care se încrede uşor în promisiuni. Primul pas a fost uşor. Următorii sunt mai grei.

Dacă acest mic Război Rece va deveni semnificativ, două ţări europene au cea mai mare importanţă: Polonia şi România. Polonia, pe care urmează să o vizitez, se întinde între Germania şi Rusia pe câmpia nord europeană lungă şi plată. Populaţia atinge în jur de 38 de milioane de oameni. România, la sud, după râul Prut şi traversată de Munţii Carpaţi, are o populaţie de circa 20 milioane.

Din cele aproximativ 82 de milioane de oameni de pe graniţa estică (Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria), circa 58 de milioane trăiesc în Polonia şi România. Vizita lui Biden în România şi cea planificată de preşedintele american Barack Obama în Polonia oferă indicii despre modul în care Washington abordează regiunea şi, cel puţin pentru moment, lumea. Cum vor decurge lucrurile în final depinde, bineînţeles, de Rusia şi de cursul crizei ucrainene.

Toţi sateliţii sovietici au avut de suferit după prăbuşirea vechii ordini în 1989. Puţini au fost însă atât de afectaţi ca România. În multe privinţe, răul a fost autoprovocat: autorul a fost un român, Nicolae Ceauşescu. Ceauşescu a urmat o linie anti-sovietică, rămânând în pactul de Varşovia, dar afişând ostilitate Uniunii Sovietice. Îmi aduc aminte că americanii erau încântaţi de România lui Ceauşescu având în vedere că, fiind anti-sovietic, se presupunea că era,  prin definiţie, pro american.

Spre surprinderea Americii, nu era. Nu era nici măcar pro-român având în vedere că a pus la cale o schemă prin care să plătească toate datoriile externe ale României, cu preţul distrugerii vieţilor unei generaţii de români, prin exportul întregii producţii agricole şi industriale a ţării. În plus, a creat un sistem de securitate de coşmar, care era corupt şi necruţător. Lumea întreagă abia a observat. Când a sosit sfârşitul, a venit şi pentru Ceuşescu şi soţia sa, singurii lideri est europeni care au fost executaţi (în mijlocul unor lupte intense între facţiuni).

Cu toate acestea, România s-a descurcat remarcabil. Rata de şomaj din România este de numai 7 procente – una foarte scăzută, după standardele europene. Rată anuală de creştere este de peste 3 procente. Când discuţi cu români, vezi că rănile psihice sunt mai adânci decât în alte ţări ex-comuniste (nu-i usor sa intelegi ce gandesc cu adevarat – n.n.). Deşi este mai greu să priveşti în sufletul lor, par un popor graţios şi prietenos, cu un nivel de neîncredere şi aplecare spre conspiraţie nu mai mare decât media acestei regiuni. Ceea ce este remarcabil la români este că nu sunt neobişnuiţi. Au ieşit dintr-un coşmar produs de unul de-ai lor şi şi-au recăpătat echilibrul.

Lăsându-l pe Ceauşescu la o parte, coşmarul a fost creat de sovietici, care au fost atraşi de nemţi. De aici rezultă o trăsătură naţională: când ruşii acţionează, stârnesc [o] frică adânc[a] în inima românească. Când ruşii acţionează şi nemţii iau parte la acţiune, ia viaţă cel mai urât coşmar al românilor. Reacţia lor nu se manifestă ca în cazul polonezilor, care sunt mereu devotaţi [atasati unei] confruntări decisive. În schimb, scenariul coşmarului dă naştere unui răspuns mai prudent şi mai sinuos, care include căutarea unei căi de a rezista şi, în acelaşi timp, dacă situaţia o cere, de a se acomoda. Cel mai adesea, duce la o căutare de aliaţi, de preferat poziţionaţi destul de departe aşa încât să nu îi cotropească şi îndeajuns de puternici încât să ofere sprijinul necesar.

Evident, americanii sunt croiţi pentru acest rol, atâta timp cât nu ies din tipar şi nu generează temeri de dominaţie.

Factorul ucrainean

Evenimentele din Ucraina au pus în mişcare acest proces. În mod surprinzător, Statele Unite, care a fost doar un privitor în alte dăţi, s-a implicat rapid şi semnificativ de data aceasta. Nu există dubii în România cu privire la importanţa Ucrainei pentru Rusia, şi nici vreo impresie că ruşii vor renunţa la ea. Părerea mea este că Rusia nu va renunţa, dar va lăsa lucrurile să se liniştească puţin.

Ruşii merg pe ideea că, indiferent de rezultatul alegerilor din Ucraina, ucrainenii nu vor fi în stare să formeze un guvern coerent. Dacă acest lucru se dovedeşte adevărat, atunci ruşii îi pot dezbina pe ucraineni în timp, întorcându-se la status quo-ul anterior. Aşadar, ruşii vor aştepta. Timpul, dacă această previziune este corectă, este de partea ruşilor.

Ruşii nu vor să fie excesiv de agresivi şi din alt motiv: Germania. Germanii nu vor să treacă dincolo de retorica obişnuită în confruntarea cu Rusia. De fapt, nu vor să confrunte Rusia deloc. Vor să facă afaceri cu Rusia. Am auzit de mai multe ori că nemţii au optat deja pentru alinierea cu Rusia din motive comerciale.

Din punctul meu de vedere, politica Germaniei se îndreaptă în această direcţie, dar înţelegerea nu este încă parafată. În acelaşi mod în care s-a grăbit să meargă în China măcar pentru a obţine aparenţa unei opţiuni strategice, preşedintele rus Vladimir Putin îşi doreşte o relaţie cât mai apropiată cu Germania. El nu va fi agresiv în mod făţiş şi excesiv până nu va fi nevoie. Nemţii nu pot fi văzuţi că pur şi simplu îşi abandonează aliaţii europeni şi Putin nu poate să îi pună în această poziţie.

Ruşii vor să liniştească situaţia din Ucraina şi dintr-un alt motiv. Crizele îi determină pe americani să acţioneze rapid şi, de cele mai multe ori, eficient. Crizele care îşi pierd din intensitate îi fac pe americani să se oprească şi să gândească evenimentele. Cum a arătat şi vizita lui Biden în România, Washington se mişcă repede în timpul unei crize.

Ruşii pot controla tempo-ul acţiunilor americanilor prin calmarea situaţiei din Ucraina – sau cel puţin aşa cred. Şi exact acest lucru îi îngrijorează pe români. Se văd în situaţia de a avea o problemă legată de Rusia pe termen lung. În acest moment, pariază pe faptul că americanii îşi vor respecta angajamentele şi interesul chiar dacă ruşii vor detensiona criza imediată.

Pe bună dreptate sau nu, românii percep administrația Obama ca insuficient implicată şi nepăsătoare la pericolele puse de ruşi. De asemenea, ei văd că administraţia este critică la adresa corupţiei împământenite [“cultura a coruptiei”  in original – n.n.] în România – ceea ce românii admit că este o problemă – dar profund interesată de coordonare militară şi politică. Ei înţeleg Statele Unite, lucru care îi îngrijorează. Pe de o parte, vor fi intens curtaţi de vicepreşedinte, ca apoi să fie criticaţi de Departamentul de Stat şi să se aştepte de la ei să se expune atacului Rusiei. Am încercat că explic complexitatea de a fi american. Simpatia românilor nu a dat pe afară. Consideră că au primit un angajament din partea americană, dar pur şi simplu nu ştiu cât de sincer este.

În timpul mai multor conversaţii am încercat să explic punctul meu de vedere asupra situaţiei. Statele Unite au un tipar al angajamentelor în Europa. Întârzie intervenţia până în ultimul moment, construieşte structuri aliate, sprijină aliaţii cu ajutoare militare şi economice, şi apoi aşteaptă până spre final să intervină, întotdeauna cu speranţa că nu vor fi nevoite să o facă.

Vizitele lui Biden şi Hagel fac parte din acest proces al creării unui bloc regional care să-i ţină în frâu pe ruşi şi care să creeze un cadru pentru ajutor militar. Intervenţia vine mult mai târziu, dacă vine vreodată.

Românii sunt mult mai confortabili cu această strategie decât polonezii, care au cerut prezenţa a 10.000 de trupe NATO pe teritoriul lor. Românii nu au asemenea aşteptări. Sunt de asemenea pregătiţi să crească bugetul apărării cu 2 procente din PIB, ceea ce este semnificativ pentru Europa, în aceste timpuri. Dar se aşteaptă ca Statele Unite să suporte costul armelor pe care vor trebui să le cumpere. Să aştepţi finanţare când te confrunţi cu ruşii nu este mai raţional decât a supune o ţară criticilor Departamentului de Stat în timp ce Departamentul Apărării îi cere să îşi asume riscuri. În cele din urmă, românii simt că intenţiile Statelor Unite nu sunt clare.

Obiectivele Statelor Unite

La acest moment, intenţia americanilor este de a menţine o Ucraină independentă, pro-vestică. Acest lucru pur şi simplu s-ar putea să nu fie posibil. Dar problema în avea un asemenea obiectiv şi al urmări, într-o oarecare măsură, este că Statele Unite i-au făcut astfel pe ruşi să creadă că intenţia lor este să rupă Federaţia Rusă prin a-i sustrage o sferă de influenţă esenţială. Ruşii au ajuns la concluzia că, orice s-ar întâmpla în Ucraina, acest proces nu va lua sfârşit.

Oricare ar fi fost intenţiile iniţiale ale americanilor, acum realizează că ameninţarea rusească în Ucraina este permanentă şi că orice se va întâmpla în Ucraina, se va extinde în ţări precum România. Şi România este importantă pentru Rusia din două motive. În primul rând, România se află la Marea Neagră, şi Marea Neagră este accesul maritim sudic al Rusiei către lume. Din acest motiv a trebuit să ţină Sevastopolul şi de aceea Odessa a contat atât de mult.

Ruşii sunt conştienţi că au nevoi de acces la Bosfor, controlat de turci. Totuşi, avioanele militare din România şi navele româneşti din Marea Neagră ar putea complica substanţial vieţile ruşilor, inclusiv influenţa lor în Caucaz, având în vedere că şi Georgia se află la Marea Neagră. Trebuie avut în vedere că intensificarea puterii navale este un punct important pe agenda româno-americană şi ambele ţări înţeleg provocarea pe care aceasta o pune Rusiei.

A doua provocare este aceea că România este potenţial capabilă să producă hidrocarburi, inclusiv petrol. Cartea pe care poate să o  joace Rusia este vânzarea de energie către Europa. Dacă o opresc, presiunea este uriaşă şi această presiune economică poate să fie convertită în putere politică. Atitudinea Germania este influenţată de mai multe aspecte, dar dependenţa de energie este cu siguranţă unul dintre cele mai importante. Nu există o alternativă simplă la energia Rusiei, dar una se poate combina, din mai multe surse, dacă nu chiar poate înlocui pe ea rusească pentru a-i slăbi puterea.

România are energie şi alte resurse pentru a contribui la această alternativă, şi declaraţia publică a oficialilor americani şi români a făcut referire la un angajament al României, care trebuie să se focuseze pe producţia de energie ca un element principal al parteneriatului dintre cele două state. Dar asta nu este atât de simplu pe cât pare. România are o reputaţie proastă în afară din cauza lipsei de seriozitate şi birocraţiei.

Acest este un alt aspect în care noua strategie a României se intersectează cu interesele Rusiei. Punctul de vedere al românilor este că ruşii îşi măresc influenţa în regiune, dar mai ales în România. O fac prin metode tradiţionale precum folosirea serviciilor secrete pentru manipularea procesului politic în România. La fel de important, se pot folosi de relaţiile comerciale pentru a ţese reţele de influenţă al căror scop este de a creşte costurile tentativei României de a se opune Rusiei.

Ruşii sunt experţi în folosirea Gazprom şi subsidiarele sale, precum şi alte companii energetice ruseşti, pentru a cumpăra şi investi în România şi în companii regionale. Înţelegerile nu sunt niciodată neatractive pentru părţile implicate din punctul de vedere al termenilor afacerii, dar de asemenea poziţionează Rusia în postura de a controla politica energetică şi dinamica politică.

Asta este ceea ce eu numesc imperialism comercial: folosirea contractelor, mai ales pe cele din energie, pentru a crea blocaje în sistemul politic atunci când interesele ruşilor sunt ameninţate. Acest mecanism nu este aplicat numai României, ruşii folosesc acest instrument pentru a determina comportamentul altor ţări. Deşi este mul mai puţin neplăcut decât ocupaţia sovietică, este un aspect care creează provocări pentru influenţa Statelor Unite.

Moldova, energia şi subtilitatea rusească

George-Friedman-388Mai este o dimensiune a acestei probleme, şi anume Moldova. Moldova este o ţară etnic românească, dar a fost dominată de Uniunea Sovietică şi, înainte de asta, de Imperiul Rus. Este o ţară care supravieţuieşte datorită isteţimii sale şi prin acomodarea la influenţa rusească. Este un stat important pentru că, dacă ar fi ocupat de ruşi, Moscova ar avea acces la râul Prut, şi doar o câmpie între ea şi Bucureşti. Dacă Moldova s-ar alipi României, atunci NATO ar ajunge la râul Nistru, la mai puţin de 100 de mile de Odessa.

Dar astfel de calcule contează doar pe timp de război, şi ruşii sunt, din fire, slabi. Singurul lor avantaj sunt exporturile de energie şi acest avantaj depinde de preţul petrolului, de unde îşi trag adevăratul profit. Nu controlează acest preţ şi în viitor este posibil ca Statele Unite, brusc un mare producător de petrol, să împingă preţul în jos. Dacă acest lucru se va întâmpla, ruşilor le va rămâne foarte puţin.

Dar asta nu se va întâmpla în următorii ani, dacă se va întâmpla vreodată. Şi SUA nu vor acţiona în forţă la prima chemare a României în următorii ani, dacă va acţiona vreodată. Şi obligaţia României de a produce energie nu va fi posibilă în următorii ani. Aşa că aici, în Europa de Sud-est, ruşii au o oportunitate să creeze un context care să facă faţă iernii ce vine.

Nu pot trăi fără Ucraina. Nu pot lua România. Cu sau fără americani, ruşii nu sunt destul de puternici pentru asta. Ce pot face este să manipuleze, să submineze, să deruteze şi să devieze. Trebuie să submineze parteneriatul României cu Statele Unite, şi sunt pricepuţi la manevrele politice necesare acestui lucru. Pentru mulţi români, Rusia este aproape şi este puternică, America este departe şi nehotărâtă. Acest lucru mi s-a adus la cunoştinţă într-o întâlnire. Am răspuns: „In secolul 20, Statele Unite au câştigat trei războaie în Europa. Câte au câştigat românii?”

Remarcabil la România şi chiar la Europa ca întreg este că în ciuda realităţii istorice că SUA câştigă războaie europene, există percepţia că SUA sunt naive, nefocusate şi bâlbâite. Acest lucru este valabil pentru toate administraţiile, nu doar pentru cea actuală. Şi, totuşi, Statele Unite sunt cele care decid substanţial soarta Europei.

Românii ştiu acest lucru, dar tot simt că ruşii sunt mai deştepţi şi mai capabili decât Statele Unite. Cred că motivul este că ruşii acţionează cu maximă subtilitate şi complexitate. Fac acest lucru pentru a compensa pentru slăbiciunea lor. Statele Unite operează mult mai simplu. Îşi permit, joacă dintr-o poziţie de putere. Pentru moment, românii acceptă acest lucru, dar acceptarea lor este fragilă. Depinde de consistenţa politică a Statelor Unite, dar din cauza distanţei foarte mari ar putea lua în considerare alte opţiuni şi ar putea schimba macazul.

România este aici şi nu poate pleca nicăieri. Poate doar să schimbe alianţele şi să se roage să fie bine, ceva ce ambele părţi trebuie să ia în considerare.

Premierul Ungariei Viktor Orban balanseaza intre Rusia si Occident, pentru a supravietui, in conditiile in care Budapesta nu crede ca o alianta Romania-Polonia poate bloca avansul Rusiei spre vest, considera agentia de strategie Stratfor, intr-o analiza publicata marti. Seful Stratfor, George Friedman, care semneaza analiza, face o comparatie intre Viktor Orban si liderul Ungariei dintre cele doua razboaie mondiale, Miklos Horthy.

Sub titlul “Zone de frontiera: Manevrele Ungariei”, Stratfor analizeaza atitudinea Ungariei lui Viktor Orban in contextul crizei din Ucraina si al confruntarii dintre Rusia si Occident. Agentia independenta de strategie si analiza sustine ca premierul de la Budapesta “vede Uniunea Europeana ca pe un esec masiv”.

“Marea Depresiune din Europa mediteraneana, in contrast cu prosperitatea germana, este pur si simplu repetarea unui joc vechi. Ungaria se afla in est, in zona de granita dintre Peninsula Europeana si Rusia. Criza din Ucraina indica faptul ca tensiunea in regiune se apropie de un punct de fierbere. El trebuie sa conduca Ungaria undeva. (…) (Orban – n.r.) se confrunta cu o criza la frontierele sale, in Ucraina, care poate sau nu poate aduce fortele ruse inapoi la frontiera ungara, descrie Stratfor situatia in care se afla Budapesta in prezent.

In acest context regional, Viktor Orban nu se poate baza nici pe sprijinul Germaniei, nici pe cel al Statelor Unite, considera Stratfor.

Exista putin sprijin de la vest, altul decat avertismente in mare parte goale. (… ) Criza din Ucraina poate fi inteleasa numai in termenii esecului Uniunii Europene (…). (Orban) stie ca germanii nu-si vor risca prosperitatea pentru a ajuta la stabilizarea economiei ungare sau a pozitiei ei strategica. Nici el nu-i asteapta pe americani sa apara de-o data sa salveze ziua“.

De asemenea, Stratfor ia in calcul ca Europa mediteraneana “a fost devastata de somaj”, iar “criza financiara europeana s-a transformat in criza sociala europeana”, care “are consecinte politice”.

Pe de alta parte, Viktor Orban “s-ar putea confrunta cu o Rusie care sa revina la frontiera de est a Ungariei. Ungaria are doar 9 milioane de locuitori, iar forte externe o pot coplesi cu usurinta. Spatiul lui de manevra este limitat”, mai crede agentia de analiza.

In aceste conditii, Viktor Orban nu crede ca o alianta romano-polona, la care Ungaria sa se alature, ar putea bloca Rusia.

Chiar daca Ungaria s-ar alatura unei aliante polono-romane, el nu ar avea nicio siguranta ca aceasta ar putea bloca puterea rusa. Pentru ca aceasta sa se intample, o putere majora trebuie sa-si ofere sprijinul. Cu o Germanie iesita din joc, mai ramane SUA. Dar chiar daca Statele Unite ar intra in lupta, aceasta nu se va intampla prea curand, sustine Stratfor.

Astfel, premierul ungur Viktor Orban “trebuie sa fie flexibil”, concluzioneaza Stratfor.

“Europa nu este ceea promitea sa fie. Rusia nu este ceea ce europenii asteptau sa fie. In interior si in afara tarii, cel mai bun lucru pe care Orban il poate face este sa balanseze, iar cei care balanseaza supravietuiesc, dar sunt frecvent batjocoriti. Ceea ce putea Ungaria sa fie in 2005 nu este ceea ce poate fi astazi Ungaria. Orice lider ungar care a dorit sa evite dezastrul este nevoit sa se confrunte cu asta. Intr-adevar, europenii de pe intreg continentul privesc cum lumea in care se asteptau ei sa traiasca s-a dus, iar ceea ce a inlocuit-o, in interiorul si in afara tarilor lor, este diferit si periculos”, explica Stratfor.

Jobbik ar putea prelua puterea in Ungaria, fara politica lui Orban

Autorul analizei Stratfor, George Friedman, un american evreu de origine ungara, face o comparatie intre premierul Viktor Orban si conducatorul autoritar al Ungariei din perioada intrebelica si din al Doilea Razboi Mondial, Miklos Horthy, in ceea ce priveste atat politica externa, cat si cea interna.

“Ungaria este intr-o pozitie foarte diferita astazi, dar circumstantele sale au similitudini cu perioada lui Horhy”, considera Stratfor.

“Horthy conducea o tara mica si slaba. Populatia sa era de 9,3 milioane de locuitori in anul 1940. Telul lui Horthy era sa-i pastreze suveranitatea in fata puterii crescande a lui Adolf Hitler si a lui Iosif Stalin”, noteaza Friedman. Analistul nu pomeneste, insa, nimic despre primul Arbitraj de la Viena, din anul 1938, prin care Ungaria horthista a primit de la Hitler sudul Slovaciei, ori despre Dictatul de la Viena, din 1940, prin care Horthy i-a luat Romaniei nord-vestul Transilvaniei.

In privinta politicii interne, Friedman arata ca Horthy nu i-a trimis in lagarele de exterminare germane pe evreii din Ungaria, astfel reusind sa supravietuiasca si parintii sefului Stratfor.

“Fascistii maghiari au cooperat (cu nazistii germani – n.r.) cu entuziasm la crime, dar Horthy a reusit sa-i tina sub control, intr-o anumita masura, inainte de ocupatia germana. Ungaria a avut o tulpina puternic antisemit, dar nu atat de puternica incat sa-l poata matura pe Horthy de la putere. Odata ce Wehrmacht-ului, SS-ul si Adolf Eichmann, organizatorul-sef al Holocaustului, au ajuns in Budapesta, au gasit Partidul Crucii cu Sageti plin de colaboratori entuziasti”, arata George Friedman.

In cele din urma, in 1944, Horthy a fost fortat de catre aliatul sau, Hitler, sa abdice si sa-l lase ca succesor pe Ferec Szalasi, liderul Partidului Crucilor cu Sageti, formatiunea  fascista ungara din acea perioada.

Reveind in prezent, analistul Stratfor remarca puterea crescanda a partidului de extrema dreapta din Ungaria, Jobbik, “neoficial anti-semit”, care a obtinut 20% la alegerile parlamentare din aprilie.  De asemenea, premierul Viktor Orban, de centru-dreapta, si partidul sau Fidesz, se bucura de popularitate, mai remarca Stratfor.

“Te intrebi de ce anti-semitismul este atat de puternic in Ungaria. Partide de dreapta, cele mai multe fiind anti-imigrationiste si mai ales anti-musulmane si anti-rome, cuceresc Europa. Extrema dreapta ungara merge pe un tip de ura mai traditional“, sustine Stratfor.

Daca adversarii il acuza pe premierul ungar ca se foloseste de Jobbik pentru a-si creste forta, George Fridman crede ca Viktor Orban se teme ca extremistii ar putea prelua puterea in Ungaria.

“Ceea ce face Orban de fapt este sa izoleze partidul. Fara politicile pe care le urmeaza el, Jobbik ar putea sa preia puterea”, avertizeaza Stratfor. 

“Orban nu este Horthy sub nicio forma, dar situatiile lor sunt similare”, conchide Stratfor.

Analiza Stratfor apare in contextul in care zilele trecute premierul ungur Viktor Orban a cerut autonomie pentru populatia maghiara din sud-vestul Ucrainei.

“Statul ungar in ansamblu sprijina cererile de autonomie ale maghiarilor din Transcarpatia. O Ucraina stabila si democratica este in interesul nostru, dar Ucraina nu poate fi stabila si democratica fara sa acorde drepturi minoritatilor si comunitatilor nationale care traiesc aici”a declarat Orban, la televiziunea publica ungara M1, citat de AFP. La inceputul acestui an, Ungaria si Rusia au incheiat un acord de cooperare privind constructia a doua reactoare nucleare la centrala de la Paks. Acordul semnat la Moscova de premierul ungur Viktor Orban si de presedintele rus, Vladimir Putin, prevede ca Rusia sa puna la dispozitia Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru constructia reactoarelor. Acordul reprezinta, practic, o incredintare directa a lucrarii catre compania rusa Rosatom, cu ocolirea normelor europene in domeniul achizitiilor publice. Intelegerea arata abilitatea lui Putin de a folosi controlul Rusiei asupra resurselor de energie pentru a-si extinde puterea dincolo de tarile fostei Uniuni Sovietice, noteaza Bloomberg.

Avem o nouă generație de război în Ucraina? În cele din urmă, nu este o invazie clasică.

Este un război hibrid. Este o combinație între o formă de război antică și formele sale postmoderne. Istoria premodernă și modernă aparține formațiunilor de luptă masive. Apogeul a fost atins de războaiele napoleoniene și de primul război mondial. Dar se prea poate să fi fost 200 de ani de aberație, în afara normalității. Ne întoarcem la dezbaterea pe care am avut-o în America în timpul războiului din Irak despre insurgență și contrainsurgență. Atunci, susținătorii contrainsurgenței spuneau că ne-am întors la o formă de război diferită – trebuie să câștigi „suflete și minți“, să folosești un număr redus de trupe, trebuie să contramanipulezi opinia publică, să oferi servicii populației. Armata americană, altfel o instituție extrem de conservatoare, a spus că nu vrea să se implice în asta. Atunci contrainsurgenții au replicat că se prea poate ca armata să nu vrea să se implice, dar să fie forțată să practice această formă de război, în special dacă în mod eronat America ajunge din nou să lupte într-un loc unde nu ai cum să eviți să folosești tehnici de contrainsurgență. Ideea este să fii pregătit și pentru asta, în viitor. Acum, în Ucraina, Putin aplică metode de război neconvențional, ceea ce mai bate un cui în cosciugul războiului modern convențional. NATO și UE trebuie să devină capabile să poarte acest tip de războaie. În cele din urmă, Articolul 5 protejează România împotriva unei invazii, a unei agresiuni tradiționale, dar Articolul 5 nu se aplică, pentru că Rusia nu o să invadeze în modul tradițional. Astăzi, provocarea ține de acțiunile subversive, care slăbesc textura unei societăți.

LIMITELE ARTICOLULUI 5

Articolul 5 protejează împotriva unei invazii terestre, dar mai puțin împotriva acțiunilor subversive, împotriva activității serviciilor de informații sau împotriva imperialismului, prin intermediul companiilor energetice. Nu protejează flancul estic împotriva acțiunilor subversive, prin cumpărarea media și a băncilor.
Unde este NATO în această fotografie de ansamblu?

NATO are mai multe probleme. Ele sunt structurale, de bază. Statele europene, cu anumite excepții, nu vor să-și mărească bugetele destinate apărării. Și chiar dacă o spun, chiar dacă se angajează retoric, trebuie să ne uităm la statistici, să verificăm cifrele. Sunt sigur că vor fi cosmetice. Adică, să ridici nivelul de la 1,5% din PIB la 1,7% din PIB este minimal, ce cumperi altceva decât echipament nonletal? A doua problemă se leagă de prima. Statele Unite au oferit o umbrelă de securitate pentru Europa în timpul Războiului Rece pentru că poporul american a sprijinit acest lucru. Motivele sunt multiple: cel de-al doilea război mondial era o experiență relativ recentă, cei mai mulți din generația războiului erau în viață, aveau familii pentru care Europa avea o anumită semnificație. Cu alte cuvinte, o bună parte a opiniei publice americane avea o conexiune cu Europa. Suplimentar, America avea de înfruntat o amenințare ideologică foarte concretă, Uniunea Sovietică. Nu trebuia să te implici în dezbateri intelectuale prea profunde pentru a convinge americanul de rând că apărarea Europei era necesară. Astăzi ne aflăm într-o situație diferită. Putin, oricât de rău ar fi, nu este Stalin, nu este nici măcar Brejnev, iar Rusia nu este chiar fosta Uniune Sovietică. Generația războiului a cam dispărut sau este pe cale de dispariție. Există din ce în ce mai puțin o memorie vie a celui de-al doilea război mondial. Iar ceea ce publicul american vede acum este o Europă care nu-și plătește contribuția la propria securitate. În aceste condiții, sprijinul opiniei publice americane pentru apărarea Europei este mult mai soft în aceste vremuri față de cum era după cel de-al doilea război mondial. În parte, astfel se explică frustrarea intelectualilor europeniști față de Obama. Acum, Obama pare slab din propria sa vină, dar și pentru că această atitudine reflectă opinia publică. Ce ar fi făcut Ronald Reagan după o criză de tip Crimeea? Ar fi zburat în statele baltice, ar fi mers pe graniță și ar fi spus: domnule Putin, vreau să știți că stau pe un teritoriu NATO sacru. Nu îndrăzniți să traversați această linie roșie. Iar Reagan ar fi spus-o cu mânie, cu substanță. Un astfel de mesaj în sine ar fi transmis putere. Și nu este doar stilul lui Obama de vină. Mai există un motiv. Opinia publică și elitele implicate în creionarea politicilor publice locuiesc emoțional în atmosfera unei societăți care a dezvoltat un sindrom izolaționist după războiul din Irak. Vorbim de o societate war-weary, epuizată de război. Sigur, toate aceste tendințe sunt schimbătoare. Așa se întâmplă în istorie. Dar emoțional încă ne aflăm într-o atmosferă în care societatea americană se află în acea stare de osteneală și scepticism după războaiele care au urmat momentului 9/11. Pentru opinia publică, Irakul a însemnat costuri imense, cu rezultate cel puțin nesatisfăcătoare. Aceasta este în fond problema Siriei, unde publicul nu vede decât începutul unor angajamente și mai extinse, o pantă alunecoasă. Intervenționiștii umanitari spun că nu se pune problema de trupe terestre. Însă publicul și Casa Albă spun că nu vorbim acum de trupe terestre, dar dacă schimbăm realitatea prin bombardamente, atunci vom avea o responsabilitate specială în stabilizarea acelei societăți, unde 15 grupări diferite se luptă acum între ele. Și cum faci acest lucru fără desfășurări terestre semnificative? Iată câțiva dintre parametrii structurali de avut în vedere când așteptăm un răspuns american lipsit de ambiguitate și viguros.

AGRESIUNEA ALTFEL

Avem o criză de credibilitate în legătură cu liniile roșii americane?

În cazul liniei roșii siriene, Obama a făcut o greșeală. Cred că și-a învățat lecția. Dar faptul că administrația nu declară public existența unor linii roșii, asta nu înseamnă că nu există linii roșii ferm enunțate la nivelul administrației. Dar Moscova ar putea răspunde altfel: nicio problemă, va fi o anexare lentă, subversivă. Nu va exista un moment în care vom traversa nici măcar o linie roz. Va fi foarte subtil. Toți se vor trezi de dimineață într-o nouă realitate. Ce fac chinezii în Marea Chinei de Sud? Câștigă „teritoriu“ fără a trage un foc de armă. Nu începi să tragi în flota adversă, ci pur și simplu plasezi o instalație petrolieră civilă în apele revendicate, încercuind-o cu tot felul de alte ambarcațiuni civile. Putin va încerca ceva similar.

Și dacă Putin nu se oprește în Ucraina, încercând să testeze statele baltice, România, Moldova?

Nu cred că Putin își permite să piardă Moldova. Dacă pierde Moldova, acest lucru înseamnă să pună în pericol Ucraina. Acordul de Asociere la UE va amplifica și mai mult tensiunile din Moldova. Dar Ucraina contează pentru efectul demonstrativ pe care îl transmite. Este importantă pentru mesajul pe care îl transmite pentru tot flancul estic, de la baltici la bulgari. Dacă aceste state văd o Europă fragmentată și slabă, un Obama ambivalent, s-ar putea să fie nevoite să ajungă la înțelegeri negociate cu Moscova. Sunt convins că acesta este planul lui Putin. El trebuie să fi calculat că Europa, în cea mai mare parte, este mult prea dependentă de gazul natural rusesc pentru a instiga și implementa sancțiuni cu adevărat eficiente. În timpul Războiului Rece, URSS nu avea economie. Nimeni nu făcea afaceri cu ei. Astăzi Rusia are o economie capitalistă, sigur, foarte coruptă, dar francezii și germanii fac o mulțime de afaceri acolo. Vânzarea Mistralului vorbește de la sine. Putin chiar cred că spune cercului său de apropiați: vedeți, v-am spus că nu avem de ce să ne îngrijorăm. Moscova va încerca să creeze propriul său flanc estic în interiorul flancului estic al NATO – Bulgaria, Slovacia, Ungaria. Orbán este foarte inteligent. Acționează într-un mod autoritar, mai ales pentru că simte că Bruxellesul poate să facă din ce în ce mai puține lucruri pentru el. Și mai știe că o relație consolidată cu Rusia o să ofere dividende.

În aceste condiții, România trebuie să lucreze mai mult cu Polonia și statele baltice. Liderii români trebuie să fie înțelepți și să spună Poloniei: preia tu conducerea, ești fratele mai mare, avem nevoie de tine mai mult decât ai tu nevoie de noi, ești mai dezvoltată instituțional, ești mai importantă pentru Vest, populația ta este mai mare, sunteți plasați central în Europa.

Aud propuneri de implicare și a Turciei. Dar Turcia este o putere ambivalentă astăzi. Lui Erdoğan îi place Putin, dar anexarea Crimeei creează probleme pentru Turcia. În plus, Turcia depinde și ea de gazul rusesc. Turcia este mereu ambivalentă, cu umbre diferite, manevrând și navigând printre probleme regionale complexe. Turcia nu va fi cu adevărat niciodată anti-Rusia, având în vedere nevoile sale energetice. Erdoğan îl place pe Putin pentru că este antioccidental și este foarte emoțional. Politica este mai mult despre Shakespeare, decât despre știința politică.

Cum vedeți pericolul generat de instituțiile slabe în regiune?

Este fundamental. Rușii iubesc instituțiile slabe, democrațiile slabe, pentru că, în esență, acest lucru înseamnă mai mulți oameni pe care pot să îi cumpere, să îi mituiască. În cazul românesc, văd un progres instituțional, dar în perspectivă comparată, față de Nordul Europei, România este încă departe. Instituțiile sale rămân fragile.

LACURI CHINEZEȘTI

Este o problemă a tranziției sau de trecut istoric?

România a avut o formă de comunism mult mai severă decât celelalte state. Chiar și Jaruzelski era un lider mai liberal decât Ceaușescu. Intelectualitatea poloneză îl urăște pe Jaruzelski, dar el nu a fost Ceaușescu. În țări precum Polonia a existat o aripă liberală, luminată, tehnocrată a partidului comunist, pregătită să preia administrația, dar în România lui Ceaușescu nu a existat așa ceva. După ce el a fost ucis, în România am avut o perioadă de comunism neoliberal sub Iliescu, ceea ce a lăsat România în urmă.

Pe parcursul anilor ’90 ați scris despre o tendință pe care ați numit-o „venirea anarhiei“. Era o lume balcanizată. Este această tendință anarhică mai consolidată astăzi, încă și mai clară?

Dacă ne uităm la Orientul Mijlociu, Primăvara Arabă nu a creat democrații. Poate cu excepția Tunisiei. Dar a precipitat colapsul unor state, dacă ne gândim la Libia și Siria. Egiptul este condus de un regim mai dur decât în epoca Mubarak. Cu siguranță, avem mai mult haos în Orientul Mijlociu față de anii ‘90. Iar această imagine se consolidează, dacă adăugăm pe listă Afganistanul, Irakul, Yemenul, care devine în fiecare zi mai kaplanasemănător cu Afganistanul. Africa este o fotografie mixtă – cu zone de creștere surprinzătoare pe coasta estică a Africii, la Oceanul Indian, față de centrul Africii. Avem cu siguranță un sistem internațional mai anarhic.

Mai au instituțiile internaționale, multe dintre ele moștenite din alte vremuri, capacitatea să răspundă și să gestioneze acest mediu anarhic?

Nu cred în capacitatea instituțiilor internaționale. La fel cum Statele Unite nu au putut să reinventeze Irakul, nici instituțiile internaționale, care în esență sunt mai slabe decât guvernul american, nu pot să salveze societăți largi. Pot salva sau stabiliza țări mici, precum Liberia sau Sierra Leone. Dar nu există instituție internațională care poate să stabilizeze Nigeria, Pakistanul sau Yemenul.

LUMEA ORAȘELOR

Ce se întâmplă cu China? Care sunt intențiile sale în Mările Chinei de Est și Sud? Se invocă tot mai mult o memorie anti-Vest, „secolul marilor umilințe“.

În mod preponderent, leadershipul chinez încearcă să încetinească și să-și reformeze economia. Este prioritatea lor numărul unu. Cu asta se ocupă în majoritatea timpului, să gestioneze corect tranziția. Nu sunt convins că vor și reuși. Nu cunosc răspunsul, nu sunt un economist. Dar este o economie imensă, care este capitalistă, dar în același timp autoritară, un mix pe care nimeni nu prea l-a mai văzut înainte în istorie. Cea mai mare necunoscută a relațiilor internaționale nu este Ucraina sau Siria, ci direcția economiei chineze. Pe de altă parte, ceea ce Beijingul încearcă să facă în Mările Chinei de Est și Sud nu este foarte diferit de ceea ce America a făcut în zona Caraibelor, spre sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. Controlul efectiv al Caraibelor a transformat Statele Unite într-o mare putere. Dominând Emisfera Vestică, putea să genereze un impact asupra echilibrului de putere din Emisfera Estică. În cele din urmă, despre asta a fost secolul XX. Beijingul vrea să domine mările din imediata sa apropiere, împingând US Navy în afara acestui perimetru, ca să controleze Estul Asiei și Oceanul Indian.

Vedeți o apropiere între China și Rusia, o alianță emergentă?

Rusia construiește gazoducte înspre Est pentru a exporta gaz în China și în Japonia, iar prin Coreea de Nord încearcă să ajungă astfel și pe piața sud-coreeană. Moscova vede piața europeană ca fiind tot mai instabilă politic. De aceea este China atrăgătoare. În opinia mea, Rusia și China pot forma o alianță tactică, de conjunctură, colaborând pe un număr limitat de dosare. Dar pe fond nu pot avea încredere una în cealaltă. Între cele două există o frontieră disputată de secole. De partea rusă a frontierei sunt doar 20 de milioane de cetățeni ruși și majoritatea nici nu sunt etnici ruși. De partea cealaltă sunt sute de milioane de chinezi care vor să se mute spre nord. Rusia nu poate avea încredere în China.

Cum ar trebui să arate macrostrategia Statelor Unite într-o lume în care, pe de o parte, avem tot mai multă anarhie și, pe de alta, trezirea unor supergiganți regionali precum China sau Rusia?

Pentru a face un bine lumii, America are nevoie de o aviație și de o flotă puternice, pentru a securiza liniile de comunicare maritimă și arterele comerciale, așa-numitele bunuri comune globale (global commons). Un fel de Pax Britannica. Dar mai are nevoie de o armată puternică, pentru contingenţe și crize neprevăzute. În general, ar trebui să evite să se implice terestru oriunde în lume. Cu alte cuvinte, nu Siriei sau unui nou Irak. De asta generalul Dempsey era atât de ezitant să recomande o implicare în Siria. Pentru el era un déjà-vu, o pantă alunecoasă, care ar fi condus la americanizarea conflictului. Și apropo de credibilitatea garanțiilor de securitate oferite de America, ar fi bine să ajutăm Siria, dar, dacă facem asta, împingând America într-un nou război terestru, ce vor crede aliații noștri din Asia? Sau ce veți spune voi, cei de pe flancul estic, dacă America ar fi prinsă într-o mlaștină siriană, slăbind și mai mult poziția Washingtonului în Europa? Și mai este un aspect. Washingtonul s-a descurcat bine într-o lume în care dictatorii erau interlocutorii principali. Era mult mai ușor să apeși punctele de presiune cheie ale regimului pentru a obține anumite rezultate. Dar dacă ești într-o democrație slabă și haotică, aflată în tranziție, când în loc să te concentrezi pe un individ trebuie influențezi o sută? Va fi foarte greu pentru America într-o lume în care centrii de putere se multiplică. În acest context, România trebuie să se bazeze mai mult pe forțele proprii și pe vecini, în loc să aștepte ca Washingtonul să facă totul pentru ea.

Interviu în exclusivitate cu ROBERT D. KAPLAN, chief geopolitical analyst pentru Stratfor și autorul cărții Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare şi lupta împotriva destinului (Editura Litera, 2014).

Interviu realizat de ARMAND GOȘU și OCTAVIAN MANEA,
17 mai 2014

basescu-presedinte-stratfor

Nota noastra:

Intr-un foarte tarziu, presa mainstream a devenit atenta la George Friedman si a tradus analiza scrisa in urma calatoriei sale geopolitice in Romania (si in imprejurimi). Doar ca, de aceasta data, au facut-o in cazul unui text care nu spune mare lucru si scotand in evidenta exact lucrurile irelevante. Majoritatea s-au legat de “manipularea procesului politic” romanesc de catre Rusia, desi Friedman nu descrie o realitate prezenta, ci un mod de actiune al Rusiei (de parca nu ar fi un mod de actiune universal al tuturor puterilor). Insa “ai nostri” au rafuielile lor electorale interne si incearca sa extraga din astfel de analize arme pentru batalia interna. La fel cum, in vechime, boierii se turnau reciproc la Inalta Poarta pentru “colaborare” fie cu austriecii, fie cu “moscalii”, asa si liderii nostri cauta sa se toarne reciproc de influenta ruseasca pentru a castiga gratiile neosultanului si a capata mult-doritul caftan al domniei.

Revenind, exista totusi lucruri interesante si in acest text. In primul rand, a se observa diferenta de empatie (pana la un punct fireasca, datorita originilor lui Friedman) intre textul despre Ungaria si cel despre Romania. Este, totusi, remarcabil, cum, in cazul nostru, originarii din Romania, fie etnici romani, fie de alta etnie, afiseaza, uneori ostentativ, un dezgust si o delimitare de realitatile politice autohtone, pe cand, in acest caz, un evreu cu familia abia scapata de nazisti evoca atat de nostalgic, de romantic, Ungaria, si o intelege atat de bine chiar si cand e fascista, hortysta sau orbanista. Este o trasatura culturala la care ar merita sa ne gandim mai mult si care are legatura, probabil, cu acest sentiment de dispret fata de orice inseamna “rasaritean”, “estic” (adica ortodox, inapoiat, necivilizat, neeuropean etc.). Europa Centrala e respectabila chiar si cand e fascista. Noi, dispretuibili chiar si sunt suntem oameni normali care voteaza normal in contextul unei Europe care o ia razna.

In analiza asupra Ungariei, Friedman, de fapt, justifica totalmente strategia lui Orban de balans intre Est si Vest. Mai mult decat atat, il compara cu Horthy, pe care, de altfel, il abordeaza intr-un mod extrem de incorect politic, reabilitandu-i imaginea si actiunea. Culmea e ca, intr-adevar, Horthy ar avea mai multe circumstante atenuante decat Orban, pentru ca, daca primul a actionat, deseori, constrans de imprejurari, premierul actual al Ungariei, departe de a fi reactiv, este pro-activ, voluntar, speculativ si agresiv in strategia sa. Si aici falsifica, de fapt, Friedman, analiza Ungariei – de-responsabilizandu-l pe Orban de rolul de agent destabilizator capatat de Ungaria in acest moment, in regiune. Nu, Ungaria nu e nevoita sa faca joc de balans, Orban nu e nevoit sa aiba accente fasciste sa combata Jobbik, ci Ungaria a ALES, a ACTIONAT astfel incat sa faca balans intre Est si Vest, si Orban a schimbat intentionat propaganda, parasind complet liberalismului sau initial si asmutind fascismul latent din societate. Nu din constrangeri geopolitice, ci din strategie proprie, speculand realitati locale. 

In orice caz, concluzia lui Friedman, confirmata si de Kaplan, este ca Romania NU poate conta pe Ungaria intr-o alianta regionala care sa se opuna Rusiei. Ungaria va juca la doua capete incercand sa profite la maximum, Romania e invitata sa-si asume toate riscurile anti-rusismului geostrategic, alaturi de Polonia, fata de care trebuie sa se subordoneze. Reamintim, in acest sens, ca scopul calatoriilor lui G. Friedman in regiune a fost testarea posibilitatilor inchegarii unei aliante regionale, intra-NATO, care sa functioneze ca un coridor sanitar impotriva Rusiei. 

Lipsa de empatie se vede si in modul de raportare la cele doua tari. Ungaria, cu tot balansul sau, e vizibil, implicit, considerata “de-a noastra” (de-a Occidentalilor), respectata, stimata. Romanii, priviti mai rece, cel mult ingaduitor, si tratati mai de sus. Pacatul lor cel mai mare – neseriozitatea. A invoca neseriozitatea intr-o analiza geopolitica este, insa, culmea neseriozitatii. Ar fi hilar, daca nu am avea de-a face cu lucruri prea… serioase! Sa intelegem de-aici ca pentru a castiga empatia Occidentului, ar trebui sa devenim fascisti? Ca sa nu mai fim chiar asa de prea “obisnuiti” si “neseriosi”…

De fapt, ce ne spune, implicit, Friedman, este ca SUA nu prea are incredere in alianta cu Romania. Si ne arata si de ce: pentru ca America va interveni, in cazul unui conflict, foarte tarziu, daca o va face, iar Romania, judecand dupa comportamentul istoric, incearca sa se acomodeze situatiilor dificile si amenintarilor externe, nu sa le confrunte frontal. Cu alte cuvinte, daca polonezii s-au dus sa lupte cu cavaleria impotriva tancurilor germane, Romania a devenit aliata, de nevoie, a nemtilor, desi societatea romaneasca era orice numai germanofila nu, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. 

Mutatis mutandis, judeca Friedman, in caz de confruntare cu Rusia, sau daca aceasta va alege calea dura a interveniei in regiune, Romania e foarte posibil sa incerce sa se acomodeze situatiei in loc sa se arunce in razboi. Nu stim pe ce baza si-a facut seful Stratfor aceasta impresie – caci banuim ca nu din dialogurile cu Basescu sau Maior. Altfel, putea sa aiba aceste ganduri si fara vizita in Romania, citind istorie acasa, in fotoliu. Sa nu fie, mai degraba, doar un pretext invocat de americani pentru a se preface ca au motive sa nu aiba incredere in “fidelitatea” romanilor si sa ceara dovezi (sa faca Romania ce trebuie…).

Totusi, Friedman da si cateva justificari pentru neincrederea pe care ar avea-o, de aceasta data, partea romana fata de americani. Spune el ca e cam bizar sa ceri unei tari, prin Departamentul de Aparare, sa-si asume riscuri maximale si, totodata, sa o critici prin Departamentul de Stat. Criticile la care e supusa Romania de catare Departamentul de Stat sunt cunoscute: coruptia, homosexualii si greco-catolicii. Este o prima si palida constientizare, dinspre spatiul american, macar a ineficientei unei astfel de puneri la punct autoritariste, daca nu a nedreptatii sale structurale sau a ipocriziei ascunse indaratul maretelor idealuri. Asa cum spuneam si noi, de altfel, nu poti construi o identitate politica si un parteneriat pe baza anticoruptiei, care este un demers negativ prin excelenta, care are doar o dimensiune de sanctiune, atat fata de stat, in raporturile internationale, cat si fata de societate, pe plan intern. 

Intre timp, unii din dreapta politica autohtona s-au mai dumirit si ei cu privire la acest aspect, in urma esecului electoral de la euroalegeri. Alti analisti de politica externa, ca Dungaciu, desi au preluat intr-un mod ne-tipic pentru ei, necritic, frazeologia stereotipa americana, au introdus o nuanta interesata legata de identitatea de pro-american construita in jurul anticoruptiei (“singurul lucru riscant aici este excesul care poate provoca dezechilibre in sistemul romanesc si asa fragil. In Romania este nesanatos ca unele institutii, indiferent care ar fi acestea, sa aiba o greutate excesiva in economia sistemului”).

Tot Dungaciu, in interviul citat, considera ca americanii au intentii serioase, avand planuri energetice in regiune (cat priveste chestiunea energetica, aceasta poate deveni relevanta in cativa ani abia. Prin urmare, in prezent, e mai degraba tot o chestiune de propaganda, vizibil si din modul in care analistul Stratfor expediaza, fara prea multe cuvinte, subiectul) si dorind sa vada investitii in armament. Dar tocmai in acest punct, al investiilor in armament, iese la suprafata …neseriozitatea americanilor, caci Friedman zice clar ca e nerezonabil ca romanii sa astepte credite de la americani pentru a cumpara armament. Cu alte cuvinte, trebuie sa ne descurcam singuri si sa platim cu banii nostri, nici macar pe datorie, armamentul american. De ce e profund neserios acest lucru? Pentru ca SUA baga bani (la modul cel mai direct) in armatele unor tari islamice, cum ar fi Egiptul, Yemenul si altele. Si SUA da armament pe gratis unor “rebeli”(adevarat teoristi) in Siria capabili sa ridice dificultati unei armate regulate! Faptul ca nici macar nu se gandesc sa ne dea credite, daramite sa faca investitii sau sa aloce fonduri pentru armata romana, arata clar ca rolul nostru strategic nu e nicidecum la fel de important, pentru americani, asa cum vor unii sa o arate. Este un rol secundar, in cel mai bun caz, de frontiera, desigur ca relvant, insa nu esential. Restul e propaganda. Suntem tot in paradigma “pamantului parjolit”

La modul concret, acest lucru inseamna ca SUA nu va aloca trupe (“ai nostri” nici macar nu au mai cerut), nu va da fonduri pentru armata, nu va face investitii serioase in tara (americanii au o contributie foarte modesta la “investitii straine” in Romania), nu va asuma riscuri. Minim de costuri, minim de riscuri pentru americani, maxim de angajament pentru noi, de la care se asteapta sa investim in Armata si sa inlaturam obstacolele puse de “birocratie” (adica sa exploateze Chevronul linistit in Moldova si RMGC-ul in Apuseni). Este, deja, absolut evident ca aceasta este strategia aplicata de SUA in cazul nostru. Friedman ne face atenti ca ea castiga toate razboaiele, deci trebuie sa stim de-acum ca oricum nu merita sa schimbam tabara, sa ne aliem cu cei care vor pierde razboiul insa, pana atunci, NE DESCURCAM SINGURI, inclusiv in caz de invazie militara. 

Este de remarcat si modul in care e vazuta situatia Moldovei. Pratic, ni se spune, Rusia nu va ceda Moldova, devenita si mai importanta pentru Moscova de cand cu Ucraina si tentativa de creare a Noii Rusii in estul acesteia. Perspectiva integrarii europene nici macar nu e luata in calcul – nici de Friedman, nici de Kaplan.

Cat priveste “razboiul subversiv” sau “manipularea procesului politic”, ne pricepem singuri atat de bine la acest lucru incat rusii nu trebuie decat sa culeaga roadele. Dupa ce economia noastra a ajuns fie in mainime austriecilor, fie ale germanilor, rusii nici macar nu mai trebuie sa incerce ceva pe terenul nostru national. E de ajuns sa se inteleaga cu Berlinul si cu Viena. In “manipularea procesului politic”, discursul anticoruptie, asociat americanismului, a ajuns sa fie intr-atat de isteric, si transformant intr-un instrument de control si presiune prin frica, incat a ajuns cu totul decuplat de suportul social. Nu exista reclama mai proasta pentru USA decat ce face Ambasada SUA cand cu marsurile LGBT si ce face Basescu (si intransigentii basismului) atunci cand vrea sa domine autoritar jocul politic intern. Sansa americanilor este ca romanii sunt niste oameni foarte “obisnuiti”, adica predictibili, care nu fac jocuri de balans intre est si vest, care nu au porniri fasciste, care nici macar nu cer trupe ca sa fie protejati, obedienti pana la slugarnicie fata de de stapanirile inalte. Suntem pro-occidentali in ciuda Occidentului, pro-americani in ciuda Americii. Iar noi suntem pro-romani in ciuda “alor nostri”. Sau, ca sa o spunem altfel, in loc sa isterizeze romanii cu amenintarea razboiului subversiv si cu rusii care vor actiona din umbra, mai degraba americanii ar schimba, daca nu strategia (caci cum poti forta mana SUA?), atunci macar tactica in raport cu Romania. Nu mai merge cu arogante colonialiste, cu bruscari sociale, cu discurs axat pe binomul “elite” europene si modernizatoare vs popor corupt, prost si sarac. Aceasta abordare este cel mai mare pericol la adresa sigurantei nationale. Nu poti sa ai pretentii de autoaparare si de soliditate de la un popor reeducat intru ura de sine si dispretuirea propriei sale culturi, istorii, propriilor sale resurse, propriului stat. 

Instructiva este si remarca si Friedman conform careia democratiile “slabe”sunt mai costisitoare si mai greu de gestionat decat dictaturile (!).

Altfel, americanii au reevaluat situatia si merg pe varianta soft a scenariului conflictului din Ucraina. Rusia, din considerente tactice de moment, a ales temporizarea.  Nu a inregistrat cine stie ce succese, dimpotriva, insa are (inca) oportunitati. Practic, inca o amanare, sau, de fapt, revenirea la primul scenariu, notat si de noi aici, valabil in primele momente ale “victoriei” Euromaidanului – cel al subrezirii treptate a directiei occidentale a Kievului, al evitarii unei confruntari escaladate cu americanii. Ceea ce inseamna ca e foarte posibil ca SUA sa forteze mana Rusiei pentru a devenit agresiva, pentru a rupe tempo-ul nefavorabil dictat de Moscova. Friedman arata de ce  – Rusia are mult mai multe “argumente” pentru a-si consolida, in continuare, pozitia si pentru a capata ascendent in regiune, decat are SUA cu “piata energetica” si razboiul impotriva “razboiului subversiv”. De aceea, in opinia noastra, amanarea nu poate fi de durata prea lunga, pentru ca americanii nu-si vor permite sa lase Rusia sa se intareasca, ci vor cauta sa o atraga intr-un conflict militar “macar” local. 

In concluzie, reiese ca trebuie sa stim sa ne descurcam singuri in actualul context precum si in caz de conflict militar. Sa nu ne asteptam ca America sa sara in apararea noastra asa, ca o garantie absoluta, “sacra”, dupa cum s-a exprimat Biden. Dar sa si avem in vedere ca nu va trece neobservata o eventuala “dezertare”in tabara cealalta. Nu vom avea parte de aceeasi intelegere cu care sunt tratati vecini ai nostri, cum ar fi Ungaria. Nu e noutate faptul ca trebuie sa ne descurcam singuri si nu asta e problema noastra cea mai grava, ci faptul ca ne mintim singuri si ca opinia publica e linistita amagitor cu sloganuri despre cat de “sacrosancte” sunt garantiile de securitate ale NATO. 

Kaplan si Friedman

*

 

*


Categorii

America, Basarabia, Gazele de sist, George Friedman/ Stratfor, Justitie, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina, Ungaria

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “ROMANIA TREBUIE SA SE DESCURCE SINGURA. Concluziile analizelor Stratfor despre ROLUL ROMANIEI in CORDONUL SANITAR anti-Rusia. Friedman: “Interventia [americana] vine mult mai tarziu, DACA VINE VREODATA”

  1. “Asadar intru aceasta inaltime fiind facut omul,asezat intr-un oarecare chip intre firea cea schimbatoare si cea neschimbatoare,mijloceste in mod potrivit cele doua margini,pe de o parte aducand lui Dumnezeu rugaciunile pentru cei instrainati din pricina pacatului,iar pe de alta parte purtand mila dumnezeiasca cea mai presus de fire peste cei care au nevoie de milostivire”.-Sf.Grigore de Nyssa-“Cuvant la talcuirea Psalmilor”

  2. Pingback: CORPORATISM NELIMITAT PE BAZA DE “ANTIRUSISM”. Ponta arata “directia cea buna”: SUSTINEREA EXPLOATARILOR GAZELOR DE SIST/ Rusia denunta “CRIME” in Estul Ucrainei si cere ONU “CORIDOARE UMANITARE”/ Putin R
  3. Pingback: ULTIMATUM LA LUGANSK/ Miscari de trupe la granita cu Rusia si Transnistria/ Obama: POLONIA, CEL MAI BUN ALIAT AL SUA - Recomandari
  4. Pingback: update – RUSIA ISI TRIMITE BOMBARDIERELE IN KALININGRAD/ Concluzia Stratfor: ROMANIA – IN CENTRUL STRATEGIEI AMERICANE ANTIRUSESTI DIN MAREA NEAGRA/ Putin da ULTIMATUM Ucrainei in chestiunea GAZULUI - Recomandari
  5. Domnul aceste nu le prea nimereste deocamdata.
    Joaca din Ucraina e tot mai nervoasa.Nicio linistire.
    Americanii au trupe in toate tarile din Estul Europei care au cerut si vor baze permanente.
    Ca nu sunt sute de mii nu sunt dar sunt si mai vin.Nu ca vor veni daca vor veni.
    Nemtii nu sunt deloc impotriva opririi lui Putin si merg pe mana lui Obama.Deocamdata.
    Alta e nenorocirea si domnul habar nu are dupa cate vad.
    Dughin a spus-o.Eurasia prin omorarea dusmanilor ei.
    Iar Dughin=KGB nenicule.
    Punct.

  6. Pingback: Ministrul de externe al Poloniei: “ALIANTA CU SUA NU VALOREAZA DOI BANI. MAI RAU FACE, CACI CREEAZA UN FALS SENTIMENT DE SECURITATE”/ Executii ale oficialilor statului irakian de catre ISIS - Recomandari
  7. Pingback: BASESCU PROVOACA GRATUIT RUSIA si SE RASTESTE LA LIDERII EUROPENI: “Federatia Rusa este parte a actului terorist. Putin nu poate fugi si nu se poate ascunde sub amanari si minciuna de responsabilitate”. De asemenea, vrea REDEFINIREA relatiei N
  8. Pingback: TRĂIM SFÂRȘITUL ROMÂNIEI? - Recomandari
  9. Pingback: Inaintea summitului NATO: AGENDA ROMANIEI – BAZA (operationala?) la CAMPIA TURZII si PREZENTA NAVALA in MAREA NEAGRA?/ Strategia NATO – “FLEXIBILITATEA”, adica FARA TRUPE permanente in ESTUL EUROPEI/ George Friedman: ROMANIA –
  10. Pingback: COMANDAMENT NATO IN ROMANIA SI CENTRU DE ANTRENAMENT LA MAREA NEAGRA. E de ajuns? Summitul NATO: triumfalism gaunos vs slabiciuni evidente/ “PACE” IN DONBAS? Armistitiul intre Ucraina si “separatisti” - Recomandari
  11. Pingback: ORBAN la CLUJ despre “SCHILODIREA UNGARIEI” si la cina privata cu BASESCU/ MERKEL, reunificarea Germaniei si AUTODETERMINAREA Republicii Moldova/ DAN DUNGACIU despre riscurile “TRILATERALEI” Romania-Ucraina-Moldova. “O Rusie
  12. Pingback: FRIEDMAN face lobby cinic: GAZELE DE SIST POT INTARZIA RAZBOIUL!/ Putin – primit cu parada militara la BELGRAD/ Ce zic serviciile secrete germane despre AVIONUL DOBORAT in UCRAINA/ KOSOVARII umplu randurile STATULUI ISLAMIC/ Pe cine ucid DRONELE AME
  13. Pingback: REVOLUTIE ANTI-”VIKTATURA” LA BUDAPESTA [video]. CESI: Rusia ar incepe destabilizarea Europei prin Ungaria/ DAN DUNGACIU despre tensionarea relatiilor dintre SUA si UNGARIA. Este regimul Orban un ”EXPERIMENT TOLERAT” care va lua sfarsit din ratiun
  14. Pingback: REVOLUTIE ANTI-”VIKTATURA” LA BUDAPESTA [video]. CESI: Rusia ar incepe destabilizarea Europei prin Ungaria/ DAN DUNGACIU despre tensionarea relatiilor dintre SUA si UNGARIA. Este regimul Orban un ”EXPERIMENT TOLERAT” care va lua sfarsit din ratiun
  15. In fata acestei analize Stratfor, ajungem sa ne intrebam daca nu eram mai in siguranta aliati cu URSS?
    De fapt nu mai intelegem ce face NATO si UE, de ce am intrat in ele?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare