PARINTELE VISARION ALEXA, duhovnicul adolescentei fugite de acasa: “Cunoasteti-va copiii! Ajungeti la inima lor!” (VIDEO)/ ORTODOXO-FOBIA si sportul national al ATACULUI LA BISERICA. Copiii muritori de foame sau cei exploatati sexual nu sunt o problema – DAR PLECAREA LA MANASTIRE, DA…

• ProTV: Visarion Alexa, duhovnicul Iuliei Ionescu: “Parintii fetei stiau de intentia ei de a merge la o manastire”

UPDATE 19:00 “Parintii stiau de intentia Iuliei de a merge la o manastire”.  A spus-o si duminica preotul Visarion Alexa, duhovnicul fetei de 15 ani. Parintele a atins acest subiect delicat in predica de dupa slujba de duminica.

“Le-am adus la cunostinta parintilor ca fiica lor trebuie ingrijita indeaproape“, insista slujitorul Domnului, care declara ca nu a manipulat-o pe Iulia pentru a-i indrepta pasii spre manastire.

Enoriasii ii iau apararea si povestesc ca nu este pentru prima data cand parohul bisericii Sfantul Nicolae din Militari ajuta o familie. Si in urma cu un an el ar fi convins o adolescenta sa renunte la calugarie.

Duhovnicul Iuliei: “S-a vorbit foarte mult de duhovnic, ca duhovnicul poate manipula sau poate directiona constiinta. Lucrul acesta este nedrept, doar va spovediti la mine, nu am nicio putere asupra dvs.”

Asa si-a inceput predica parohul bisericii Sfantul Nicolae din Militari, duhovnicul Iuliei Ionescu. Timp de o jumatate de ora, preotul Visarion Alexa le-a explicat pe indelete enoriasilor in ce a constat implicarea sa in acest caz delicat.

Visarion Alexa: “Parintii Iuliei s-au spovedit la mine si stiau toate lucrurile, toate pericolele la care este expus copilul. Le-am adus la cunostinta faptul ca Iulia trebuie ingrijita indeaproape. Daca copiii tac in fata dvs., asta nu inseamna ca ei nu au probleme. ”

In plus, preotul a tinut sa explice de ce este potrivit, mai ales in acest caz, ca un copil de 15 ani sa se spovedeasca.

Visarion Alexa: “Ganditi-va ca totusi cineva stia de Iulia. Ca acel cineva este duhovnicul ei. Nu stia unde a plecat, pentru ca aceasta decizie a luat-o singura. Si aceasta intentie a fost adusa la cunostinta parintilor. ”

Preotul nu este la primul caz de acest fel. Un enorias afirma ca i-a cerut preotului sa-l ajute. In timpul unei vacante i-a permis fiicei sale de 13 ani sa stea cateva zile la o manastire.

Anton Tudorache, enorias: “Dupa trei zile primesc telefon de la fiica mea si imi spune ca vrea sa ramana la manastire. Parintele Visarion mi-a spus sa ma sui imediat in masina si sa ma duc sa iau copilul de acolo. Eu aveam intentia sa o las acolo. Parintele Visarion are un discernamant extraordinar in privinta asta.”

Visarion Alexa, parohul bisericii Sfantul Nicolae: “Am avut momente cand am plans cand nu mi-am dat seama unde e si ce se intampla cu ea, am doua fete si nu ma gandesc ca ele ar fi putut trai drama aceasta.”

Preotul spune ca in aceste zile a colaborat cu Politia si cu ofiterii SRI. Mai mult, sustine ca de fiecare data cand are un enorias cu probleme care ii depasesc competentele cere ajutor. Pana acum spune el a indrumat 20 de persoane la psiholog sau la psihiatru si nu a lasat totul la voia cerului.

• Antena3: Duhovnicul elevei DISPĂRUTE: Am plâns cât a lipsit Iulia. Era ca şi fiica mea

Duhovnicul Iuliei spune că a suferit alături de părinţi când fata a plecat de acasă şi a plâns când ea a plecat de acasă. Duhovnicul ştia că Iulia voia să plece de acasă, dar asigură că nu i-a spus niciodată când sau unde.

Preotul i-a sfătuit pe credincioşi să fie mai apropiaţi de copiii lor.

Duhovnicul fetei a povestit momentele grele prin care a trecut odată cu dispariţia fetei.

“Am două fete şi nu mă gândesc decât că ele ar fi putut trăi drama aceasta. Nu am putut fi insensibil. Iulia era ca şi fiica mea, aveam faţă de ea aceleaşi sentimente pe care le am faţă de copii mei”, le-a spus preotul jurnaliştilor.

Preotul a vorbit şi în timpul slujbei despre dispariţia fetei şi despre secretul spovedaniei. Spune că mai degrabă oamenii ar trebui să aprecieze că exista totuşi o persoană care ştia cu adevărat prin ce trece Iulia.

Părintele spune că a înştiinţat părinţii de ceea ce se întâmpla cu Iulia, înainte ca ea să fugă la mânăstire.

• Romania TV: PRIMA DECLARAŢIE A DUHOVNICULUI Iuliei Ionescu. Ce a spus preotul despre eleva dispărută VIDEO

Duhovnicul Iuliei Ionescu, eleva Colegiului “Sf. Sava” din Capitală dispărută zilele trecute, a vorbit la slujba de duminică despre faptele fetei şi despre fuga ei. Preotul Visarion Alexa a declarat că ştia de intenţia fetei. Mai mult, acesta a subliniat, în timpul slujbei de duminică, că taina spovedaniei i-a interzis să ofere detalii inclusiv anchetatorilor despre destăinuirile acesteia.

“Nu sunt stăpânul nimănui şi nu spun nimănui ce să facă. Nu manipulez conştiinţe, nu îndrum lumea să facă anumite lucruri, pentru că fiecare om este stăpân pe viaţa şi pe faptele lui. Iar pe faptele copiilor sunt stăpâni părinţii. Părinţii Iuliei s-au spovedit la mine şi ştiau toate lucrurile şi toate pericolele la care le este expus copilul. Şi bunicilor şi părinţilor le-am adus la cunoştinţă faptul că Iulia trebuie îngrijită îndeaproape. De aceea sfatul meu este pentru toţi părinţii: cunoaşteţi-vă copiii! Ajungeţi la inima lor! Dacă copii tac în faţa dvs. asta nu înseamnă că nu au probleme. Noi spune “e vesel, e voios”. Asta nu înseamnă că nu au probleme.

S-a pus întrebarea dacă e potrivit ca un copil de 15 ani să se spovedească. Gândiţi-vă că totuşi cineva ştia de Iulia. Că acel cineva este duhovnicul ei. Nu ştia unde a plecat pentru că această decizie a luat-o singură, dar ştia de intenţia ei şi aceasta a fost adusă la cunoştinţă părinţilor şi cu toate acestea părinţii s-au străduit să aibă grijă de ea. E un pic nedrept să spui că e nepotrivit ca un copil să se spovedească. Întotdeauna spovedania Iuliei avea loc aici, în faţa icoanei, cu mama şi bunica la doi metri în spatele ei. Nu venea singură la spovedit şi la biserică. (…)

Eu nu sunt pus să dau directive, sunt pus aici doar să ascult, nu judec, nu condamn, nu critic, doar ascult”, a spus preotul Visarion Alexa, de la Biserica Sfântul Nicolae.

• Digi24:

Cazul elevei dispărute. Preotul Visarion Alexa: Iulia venea cu mama ei la spovedanie. Părinţii știau de intențiile ei

Duhovnicul elevei care a fugit miercuri de acasă, Iulia Ionescu, a răspuns acuzaţiilor lansate de tatăl fetei şi spune că i-a anunţat pe părinţi de intenţiile ei. Preotul mai declară că Iulia Ionescu a venit de fiecare dată la spovedanie însoţită de mama şi de bunica ei.

„Am trăit aceste zile cu sentiment de tată faţă de Iulia, lucrul acesta m-a mâhnit profund. Eu însumi am eşuat. Nu am ajuns la inima Iuliei, să o fac să înţeleagă că locul ei este acasă”, a spus preotul.

Duhovnicul elevei, preotul parhoh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Militari, Visarion Alexa, ştia cu mult timp înainte de dispariţia fetei ce gânduri avea Iulia. Mai mult, duhovnicul mărturiseşte că i-a anunţat pe părinţi ce intenţiile fetei.

„Părinţii Iuliei s-au spovedit la mine şi ştiau toate lucrurile şi toate pericolele la care este expus copilul. Le-am spus şi bunicilor şi părinţilor că Iulia trebuie îngrijită îndeaproape. Știam de intenţia ei, iar această intenţie a fost adusă la cunoştinţă părinţilor”, a spus el.

Preotul răspunde şi acuzaţiilor aduse de tatăl fetei, care spunea că nu este potrivit ca un copil de 15 ani să se spovedească.

„Cred că este nedrept să spui că e nepotrivit ca un copil să se spovedească. Întotdeauna, spovedania Iuliei a fost făcută în faţa acestei icoane, cu bunica şi mama Iuliei la doi metri în spatele ei”, a povestit Visarion Alexa.

Duhovnicul ştia că adolescenta vrea să abandoneze şcoala şi să se călugărească. Preotul a pus la dispoziţia echipelor de căutare un mesaj primit de la copilă pe e-mail. Fata i-a scris că nu mai poate trăi departe de I[i]sus şi că ar vrea să ajungă la o mânăstire din Moldova.

Pe de altă parte, vineri, într-o discuție cu un reporter Digi24, întrebat dacă a anunțat familia Iuliei despre intențiile acesteia, a răspuns: „Nu e treaba mea să intru în spațiul unei familii.”

Eleva de 15 ani a fost găsită sâmbătă după-amiază, în Suceava. Aseară a ajuns în Capitală adusă de poliţişti, iar de la secţie a plecat însoţită de părinţi.

Iulia Ionescu a dat la poliție o declarație de câteva pagini, în care a scris de ce a plecat de acasă și unde a fost în cele patru zile. Fata a spus că a stat la mănăstirea Dorna Arini din Suceava, dar maica stareță și angajații mănăstirii spun că nu au văzut-o acolo.

Eleva dispărută. Dosar penal în cazul Iulia Ionescu

Un dosar penal a fost deschis în cazul elevei care a dispărut de acasă săptămâna trecută. Acuzaţia principală este lipsire de liberate, însă până în acest moment nicio persoană nu a fost învinuită. De acest dosar se ocupă Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Eleva de 15 ani a dispărut miercuri, în drum spre liceu. Ea a fost găsită sâmbătă după-amiază, în Suceava. Aseară a ajuns în Capitală adusă de poliţişti, iar de la secţie a plecat însoţită de părinţi.

Iulia Ionescu a dat la poliție o declarație de câteva pagini, în care a scris de ce a plecat de acasă și unde a fost în cele patru zile. Fata a spus că a fost în pelerinaj la mai multe mănăstiri.

Iulia Ionescu, pelerinaj la mai multe mănăstiri

Polițiștii verifică acum această informație, dacă Iulia Ionescu a fost la una sau mai multe mănăstiri. Din informațiile de la această oră, se pare că fata le-ar fi spus anchetatorilor mai multe lăcașe de cult în declarația dată aseară la Poliția Capitalei.

Cazul elevei dispărute. Iulia Ionescu spune că a fost la mănăstirea Doi [Dorna] Arini. Stareța o contrazice

Declaraţii contradictorii în cazul elevei olimpice care a fugit de acasă timp de patru zile. Fata le-a spus poliţiştilor că a stat în această perioadă la o mănăstire din judeţul Suceava, ceea ce contrazice declaraţiile reprezentanţilor Bisericii, care spuneau că au verificat toate lăcaşele de cult. Mai mult, stareţa de acolo spune că nu a găzduit-o pe tânără.

Odata ajunsă acasă, copila de 15 ani a povestit că în tot acest timp a stat la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din localitatea Dorna Arini, Suceva. Maica stareţă spune că Iulia Ionescu nu a călcat pe acolo.

Discuție reporter – maica stareță:

Aţi văzut-o pe fata asta?

Nu o ştiu…

Aţi văzut-o pe aici zilele astea?

Nu.

Nu a fost în chilie, în biserică?

Nu.

Nu a fost deloc pe aici?

Nu a fost, nu.

Nici cei care muncesc la mănăstire spun că nu îşi amintesc să o fi văzut.

Discuție reporter – angajat al mănăstirii:

Ai văzut-o vreodată pe fata asta?

Nu.

E posibil să fi fost să se închine aici?

Nu, aici nu a fost. De când sunt aici nu am vazut-o. Nu.

Poliţiştii au făcut şi ei verificări serioase la mănăstirile din Moldova. Fără rezultat.

„Fiecare mănăstire sau schit, unitate de cult din județul Suceava, care pot caza pelerini, acestea au fost vizitate de catre echipe de poliție. Vorbim de un număr de 112 unități de cult din județ care au fost verificate”, a declarat la Digi24 Florin Sinescu, prefectul județului Suceava.

Fata de 15 ani s-a întors în București la patru zile după ce fugise de acasă. Ea s-a urcat într-un tren la Suceava, iar ceferiștii spun că au vazut că Iulia Ionescu a fost adusă la gară de un călugăr, care i-a cumpărat și bilet.

• Antena1: Arhiepiscopia Sucevei infirmă că eleva dispărută ar fi fost la vreo mănăstire din Moldova

Iulia Ionescu, eleva de 15 ani care a dispărut în urmă cu cinci zile, a fost găsită!

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, a declarat că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor infirmă informaţia potrivit căreia fata ar fi fost la vreo mănăstire din judeţul Suceava, informează Mediafax.

Potrivit lui Stoica, poliţiştii din Suceava au verificat la rândul lor în ultimele două zile toate mănăstirile şi chiar biserici din judeţ şi nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele.

Stoica a mai spus că l-a contactat personal pe şeful Poliţiei Transporturi Feroviare (TF) Suceava, Florin Catană, pentru a afla mai multe despre călugărul despre care s-a spus că a însoţit-o pe fată la gară şi i-a luat bilet. Catană i-a spus reprezentantului Patriarhiei că informaţia o are de la un lucrător al său, care a văzut un călugăr cumpărând un bilet de tren, dar nu poate spune cu certitudine că acesta avea legătură cu cazul, a mai spus Stoica, informează antena3.ro.

Patriarhia este interesată să afle dacă există o mănăstire sau un singur călugăr care a primit-o pe tânără fără să anunţe autorităţile, a subliniat purtătorul de cuvânt, adăugând că o astfel de încălcare a disciplinei bisericeşti ar fi sancţionată.

Adolescenta s-a urcat într-un tren internaţional, de la Suceava, şi a fost recunoscută de un angajat CFR, care a contactat imediat poliţia. 

Vestea bună pentru familie este şi că fata nu a fost răpită. Purta haine monahale şi a fost urcată în garnitură de către un călugăr, care i-a cumpărat şi biletul de călătorie.

Ea a fost coborâtă din tren în gara din Focşani şi adusă în Bucureşti cu maşina poliţiei.

Timp de patru zile, poliţiştii au răscolit gările, au oprit maşinile, au întrebat taximetriştii şi au căutat-o pe Iulia chiar şi la mănăstiri. Abia ieri după-amiază, şeful unui tren internaţional care circula pe ruta Moscova-Sofia a dat alarma.

Fata s-a urcat în tren din Gara din Suceava şi era însoţită de un călugăr. Era îmbrăcată în straie monahale şi s-a schimbat în timpul călătoriei în hainele pe care le purta în ziua în care a dispărut.

Imediat au intrat pe fir poliţiştii care au fost ajutaţi şi de angajaţi ai Serviciului Român de Informaţii.

Poliţiştii au urcat în tren la Bacău şi au coborât cu adolescenta la Focşani. De acolo, ei şi-au continuat drumul spre Bucureşti cu o autospecială.

În Bucureşti, ea a fost aşteptată de către mama ei. Adolescenta i-ar fi spus femeii că-i pare rău pentru ce a făcut. Tatăl ei acuză preotul la care se spovedea fiica lui că nu l-a avertizat despre gândurile fetei.

“Nu vreau să vorbesc cu duhovnicul ei. Am o supărare. Dacă el a primit un mail, trebuia să anunţe familia. Atunci când a primit mesajul, trebuia să spună şi familiei”, spune tatăl Iuliei.

Preotul a tăcut, însă. Aşa prevede taina spovedaniei. În faţa lui Dumnezeu, a procedat corect. În faţa legii, însă, a trebuit să dea socoteală în scris.

“S-a bucurat aş spune, în ghilimele, de un control sctrict, de o supraveghere atentă, un pic ieşită din comun din partea celor apropiaţi, bunica şi mama. Probabil acest lucru a făcut-o să evadeze din acest decor îngust”, a declarat Pavel Abraham, fost şef al Poliţiei Române.

Iulia dispăruse miercuri, după ce şi-a luat rămas-bun de la mama ei, pe peronul staţiei de metrou Eroilor. Trebuia să meargă la Colegiul Sfântul Sava, unde intrase cu media 10, şi avea în continuare note foarte mari. Nu a mai ajuns, însă. S-a oprit la un amanent, unde şi-a lăsat telefonul şi lănţişorul de aur şi a primit, în schimb, puţin peste 800 de lei.

Copila a ratat acum şi şansa să câştige un loc la naţionala de fizică. O reuşită pe care şi-o dorea din tot sufletul.

Iulia este, acum, în siguranţă, acasă la părinţi.

• Digi24: Cazul elevei dispărute. Polițiști sub acoperire au mers în același compartiment cu Iulia Ionescu

Iulia Ionescu, eleva olimpică din București care a fugit miercuri de acasă, a dat o declarație la poliție în care spune că a stat, încă din prima seară a dispariției ei, la o mănăstire. Prefectul de Suceava, de unde fata a urcat în tren pentru a se întoarce la București, a spus că au fost verificate 112 de lăcașuri de cult din județ, dar nu a fost confirmată prezența fetei acolo.

Actualizare 13.50. În acest caz s-au implicat şi serviciile secrete. În trenul cu care Iulia Ionescu a venit aseară acasă, la Bucureşti, erau mai mulţi agenţi sub acoperire, care îi luaseră urma.

Surse din rândul anchetatorilor spun că fata a fost identificată de polițiști, iar ofițeri sub acoperire au stat chiar în același compartiment cu ea, în trenul cu care Iulia Ionescu se întorcea la București. Astfel, polițiștii au știut că fata și-a sunat mama de pe un telefon mobil. Sursele spun că fata plângea la telefon și că i-a spus mamei sale că se va întoarce acasă.

Polițiștii din tren l-au chemat pe un angajat al CFR și i-au cerut acestuia să fie martor, deoarece aveau nevoie de un civil în momentul în care au întocmit raportul final, înainte ca fata să fie adusă acasă. Este posibil ca bărbatul să fi spus apoi că el a găsit-o pe fată în tren, ceea ce, potrivit Poliției, nu este adevărat.

Fata de 15 ani a dat la poliție o declarație de câteva pagini, în care a scris de ce a plecat de acasă și unde a fost în cele patru zile. Polițiștii nu i-au pus nicio întrebare, dar au rugat-o să scrie ce a făcut începând de miercuri, de când a dispărut de acasă.

Surse din rândul anchetatorilor spun că Iulia Ionescu a scris în declarație că a stat la o mănăstire încă din prima noapte, dar nu au precizat despre ce locaș de cult este vorba.

Este posibil ca în următoarele zile să se facă noi audieri în acest sens. Încă din prima zi a dispariției, anchetatorii au presupus că fata a plecat la o mănăstire, deoarece a lăsat mamei sale un bilet în care spunea că vrea să facă acest lucru. Polițiștii au făcut o solicitare la BOR, dar reprezentanții bisericii au spus că nu s-a confirmat prezența elevei în niciun lăcaș de cult.

După ce, aseară, presa a relatat că Iulia Ionescu ar fi venit la gara din Suceava însoțită de un călugăr și că ar fi purtat straie monahale, pe care le-a dat jos la urcarea în tren, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica a spus că BOR a cerut Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților s-ă verifice din nou mănăstirile din zonă.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat la Digi24 că toate mănăstirile sau schiturile din județ care pot caza pelerini au fost vizitate de echipe de polițiști și s-au realizat documente prin care acestea au declarat că nu există persoane care corespund descrierii Iuliei care să fi fost în acele zile la un lăcaș de cult din Suceava.

Au fost verificate 112 lăcașe de cult din județ, a precizat prefectul.

„Vom vedea exact din declarațiile tinerei dacă e vorba de o mănăstire din județ sau din altă parte”, a adăugat el.

Eleva de 15 ani a fost găsită sâmbătă după-amiază, în Suceava. Aseară a ajuns în Capitală adusă de poliţişti, iar de la secţie a plecat însoţită de părinţi. Când a fost găsită, Iulia Ionescu se afla într-un tren internaţional care plecase de la Moscova şi venea spre Capitală. Poliţiştii spun că ei sunt cei care i-au dat de urmă fetei, deşi reprezentanţii CFR susţin că şeful trenului respectiv a identificat-o pe tânără şi a anunţat autorităţile. Acesta a declarat că fata a fost adusă în Gara Suceava de un călugăr şi că, la rândul ei, adolescenta purta haine monahale, pe care le-a dat jos la urcarea în tren.

Polițiștii au declarat că au localizat-o pe fată în trenul internaţional care plecase de la Moscova şi că aveau de gând să o însoțească discret până la București, însă aceasta a fost văzută de un angajat CFR care a sunat la 112. Alți polițiști au preluat-o pe Iulia Ionescu din gara Focșani și au încredințat-o familiei. În acest moment, fata nu se află la locuința mamei, acolo unde stă de obicei, ci, cel mai probabil, acasă la tatăl său. Părinții au luat această decizie pentru a evita ca Iulia să fie și mai traumatizată din cauza prezenței jurnaliștilor.

• RomaniaTV: Lucian Mândruţă, atac dur la adresa Bisercii în cazul Iuliei Ionescu, eleva dispărută din Bucureşti

Iulia Ionescu a fost găsită, sâmbătă după-amiază, într-un tren care venea de la Suceava la Bucureşti. Lucian Mîndruţă a prezentat pe blogul său o ipoteză surprinzătoare. El crede că există interese pentru ca acest incident să fie muşamalizat.

Dispărută de miercuri, când nu a mai ajuns la şcoală, fata în vârstă de 15 ani ar fi fost însoţită la gară de un bărbat îmbrăcat în straie de călugăr, ea purtând veșminte monahale pe care le-a schimbat în tren. Pentru găsirea tinerei de 15 ani, Poliţia susține că a colaborat cu SRI şi DGIPI, însă şeful de tren susţine că a sunat la 112 după ce s-a convins că a recunoscut-o pe eleva dispărută de acasă.

Lucian Mîndruţă a prezentat, pe blogul său, o ipoteză tulburătoare. el crede că există interese pentru ca acest incident să fie muşamalizat.

“Povestea Iuliei Ionescu, plecată de la Bucureşti să se călugărească în Moldova sună romantic şi adolescentin. Să-l descoperi pe Dumnezeu, să-i dedici viaţa, să fii mireasa lui Hristos… Sună bine, însă nu şi legal. La 15 ani nu ai voie să te căsătoreşti nici măcar cu un bărbat în carne şi oase. La 15 ani nu ai discernământul necesar pentru a-ţi dedica viaţă cuiva. La 15 ani, singurii care te pot îndruma sunt părinţii tăi. Nu confesorul şi nici diriginta. Părinţii”, a scris jurnalistul.

“Eu nu cred că autorităţile ecleziastice de la Bucureşti au vreo vină. Cred că mai degrabă discutăm de o lipsa de sinceritate locală, din parte celor care au adăpostit-o atâtea zile. Oricum ar fi, undeva, la mijloc, e o minciună. Tocmai de aceea îi încurajez pe colegii jurnalişti să întrebe în continuare: ce s-a întâmplat în acest timp? Are Patriarhia control complet asupra mănăstirilor sale? Joi aveam un comunicat că Patriarhia încearcă să afle dacă fata e la vreo mănăstire. A aflat? Au fost minţite autorităţile bisericii de la Bucureşti de către călugării care în acel moment (ipoteza mea) foarte probabil o adăposteau? Dincolo de toate: e legal să iei în custodie, într-o mănăstire, un minor? Nu, nu moral. Asta am stabilit deja: să sculptezi cu cădelniţa şi mătăniile în destinul fragil al unei fete naive nu e vreun semn de dragoste faţă de Dumnezeu. E doar un semn de iresponsabilitate faţă de oameni. Deci: e legal să-mi ţii copilul, fără să-l pui să sune acasă?”, a adăugat Lucian Mîndruţă.

• Adevarul/ Pr. Eugen Tanasescu: Fata, duhovnicul şi duşmanii BOR

Sunt foarte multe planuri de discuţie în cazul elevei care a plecat de acasă. Nu mă refer aici la posibilul triumfalism al autorităţilor, care s-au grăbit să anunţe succesul găsirii fetei, chestiune cumva motivată după tragicul accident din Apuseni. Mă refer strict la planul bisericesc, asupra cărora mulţi „pricepuţi” s-au grăbit să „comenteze”, de fapt să mai acuze un pic Biserica, fără a pricepe prea mult cum funcţionează. Dovada este faptul că imediat după ce autorităţile au oferit detalii oficiale legate de caz, majoritatea televiziunilor de ştiri au abandonat brusc subiectul. Nu se confirmase nimic din teoriile mediocrilor, care doreau prinderea pe picior greşit a Bisericii.

Dar să ne aplicăm un pic asupra acestor planuri de discuţie. Ordinea este aleatoare, fără a prioritiza ceva anume.

1. Duhovnicul. Puţin a lipsit ca duhovnicul (sau Biserica) să nu fie scos (scoasă) vinovat(ă) de gestul fetei. Deşi Patriarhia a explicat în detaliu ce înseamnă duhovnicul şi viaţa monahală, opozanţii BOR mai aveau puţin şi puneau pistolul la tâmpla duhovnicului/Bisericii, nepricepând chestiuni de profunzime. Cum ar fi:

a) Duhovnicul nu poate fi obligat să divulge secretele spovedaniei. Mai mult, legile româneşti îl protejează în faţa aceste invazii în spaţiul intim al fiecăruia.În cazul fetei, deşi era minoră, duhovnicul nu putea fi obligat de nici o lege să spună ceva părinţilor. El are libertatea (garantată de legi, repet) de a acţiona de la caz la caz, spre binele fiului său duhovnicesc, cât şi al familiei. El nu poate „turna” copilul părinţilor, dacă aceştia nu-l pot înţelege, deoarece ar provoca tensiuni inutile în familie (mai ales când aceştia sunt despărţiţi şi îşi dispută copilul). Dar nici nu poate ţine secrete date care ar pune în pericol integritatea copilului. Pentru modul în care îşi tratează fii duhovniceşti, duhovnicul nu poate fi judecat decât de către instanţele bisericeşti, în afară de situaţia când la mijloc ar fi încălcări ale legilor zis lumeşti. În schimb, duhovnicul poate colabora cu autorităţile oricând, în interesul fiului său sufletesc.

b) Când un copil destăinuie unui duhovnic gânduri pe care nu le poate comunica părinţilor, înseamnă că deja există o barieră de comunicare între părinţi şi copil. Nu e vina duhovnicului pentru această situaţie. Dar el nici nu poate fi poliţist, să stea să facă anchetă în sufletul copilului, în numele părinţilor.

c) Duhovnicul te sfătuieşte, niciodată nu-ţi poate impune. „Ascultarea de duhovnic” precum şi „canonul” sunt chestiuni liber consimţite. Nimeni nu poate fi stăpânitorul conştiinţei altcuiva şi nici nu-l poate îndoctrina spre fapte contrare voinţei lui, cum fals acuză opozanţii BOR. Alegerea unei vieţi monahale nu este o joacă, nu se discută pe loc şi nu se poate impune de nimeni. Există o perioadă de probă care are tocmai rolul de a demonstra practic dacă eşti făcut pentru aşa ceva. Dar toate acestea numai după vârsta majoratului. Cine îşi închipuie că BOR este un bau-bau care papă copii părinţilor onorabili, smulgându-i de la inima lor, se înşeală amarnic. În plus, sunt destui monahi intelectuali, cu studii superioare, chiar premianţi, ca şi Iulia. De unde, deci, această tendinţă de a blama monahismul, ca fiind rezervat celor slab pregătiţi? Monahismul nu este rezervat „rataţilor vieţii”. Poate că unii merg spre mănăstire cu decepţii, dar vor fi primiţi doar ca mireni ce caută alinare pentru o vreme.

2. Fata risipitoare. Adolescenţii au adeseori crize de personalitate şi li se pare că ştiu totul. Cine n-a trecut prin aşa ceva? Chiar Hristos rosteşte pilda fiului risipitor, care pleacă de acasă, luând ce credea că-i aparţine şi nesocotindu-şi tatăl. Este şi motivul pentru care sfatul duhovnicului a contat prea puţin în faţa Iuliei Ionescu. Ba încă a mai găsit cu cale să-i atragă atenţia că vine Apocalipsa şi ar fi bine să pună mâna să se roage (cum ar veni, duhovnicul era slab pregătit în faţa ei). Din acest moment, relaţia sufletească cu duhovnicul a fost ruptă, probabil în favoarea altei „oferte spirituale” mai tentante: un alt duhovnic, un alt cult sau poate chiar un şarlatan spiritual. Ortodoxiei nu îi este caracteristică nici neascultarea de părinţi, nici previziuni apocaliptice [?!?! – n.n.], deşi Internetul pare plin de situri fals-ortodoxe.

3. Internetul. Spaţiu al libertăţii maxime de exprimare, Internetul a ajuns precum odinioară hârtia: suportă multe falsuri şi aiureli. Sunt absolut convins că iminenţa Apocalipsei din mintea Iuliei nu a fost culeasă de pe siturile oficiale ale BOR, ci de pe o serie de situri anonime, aproape para-ortodoxe sau extremiste, care au uneori pretenţia că sunt mai ortodoxe decât Ortodoxia. Există, mai ales în zona monahală, tot soiul de „sfinţişori” socotiţi mai de încredere decât toată Ortodoxia la un loc, care devin generatori de opinii ce nasc uneori, în mintea unor credincioşi, în circumstanţe aproape patologice, curente de opinie mai puternice decât învăţăturile oficiale al Bisericii. Acestea, de regulă, desconsideră autoritatea preoţilor de mir, socotiţi mai „lumeşti” şi incapabili de desăvârşire spirituală. Posibil ca Iulia să fi fost atrasă de un asemenea curent, Eu însumi am fost (şi sunt convins că voi mai fi) înjurat de diverşi „curentaţi” pentru poziţia privind CIP-ul sau alte bazaconii, scornite de aşa-zişi „ucenici” ai unor duhovnici cu renume.

[Nota noastra:

Aparitia acestor para-ortodoxii este rezultatul direct al neimplicarii unora dintre mai-marii Bisericii in gravele probleme sociale si in durerile mirenilor. Cat timp vom considera “bazaconii” unele subiecte, sa nu ne mai miram ca suntem pocniti apoi in moalele capului de schisme, grupari sectare si extremiste. Solutia nu este bagatelizarea sau luarea in bascalie, ci tratarea lor serioasa, astfel incat poporul sa aiba incredere ca păstorii iau aminte si vegheaza si, astfel, sa nu se ia dupa lupi rapitori deghizati in blana de oaie].

4. Haina monahală. Mulţi au spus că presa a avut un rol benefic în descoperirea fetei, prin mediatizarea cazului. Corect. Dar nu aş folosi asta ca mască sub care să ascund mecanisme viciate de atragere a audienţei. Presupuneri, insinuări, afirmaţii nefondate sau nedocumentate, răstălmăciri, toate acestea nu au ce căuta într-un act de presă de calitate. De pildă,s-a vehiculat ideea că un angajat CFR a găsit-o pe fată în tren, în haine monahale. După ce autorităţile au demontat ipoteza (hainele erau aceleaşi cu care plecase de acasă), nişte „gurnalişti” au mai încercat să mai stoarcă ceva audienţă, inventând un călugăr care ar fi adus-o înapoi pe fată la gară îmbrăcată în haine, iar acolo s-ar fi schimbat şi s-a suit în trenul de Bucureşti. Pai, până la urmă, ce a văzut CFR-istul? Sau era doar prilej de a specula că BOR face monahi la repezeală, chiar şi minori, din lipsă de personal? Rog presa să se documenteze bine înainte de a afirma lucruri grave. Hainele monahale sunt însemne oficiale ale cultului şi se dau în anumite condiţii stricte. N-am văzut însă măsuri concrete luate de autorităţi pentru şarlatanii care folosesc ilegal astfel de haine, monahale sau chiar preoţeşti, dându-se ceea ce nu sunt. Pare că autorităţile nu prea mai au autoritate.

5. Autorităţile. Este absolut jenant să vezi demnitari ai Statului care, profitând de acest caz, au reacţionat repede, atacând Biserica şi religia cu aceleaşi argumente uzate şi dezumflate. De pildă, domnul Remus Cernea, nici una, nici două, vrea să scoată religia din trunchiul comun (asta e veche, o ştim toţi) dar are pretenţia ca junii României să studieze „obligatoriu” etica. N-am aflat care, dar înclin să cred că cea materialist-ştiinţifică. Cea creştină nu-i place. E dreptul dumnealui. Dar aş vrea să-i comunic două chestiuni (dacă tot îl plătesc, deşi, spre deosebire de dânsul, nu protestez că o fac):

a) Ar trebui să lase interesele personale şi cele de alianţă politică în favoarea interesului celor ce l-au votat. Nu înţeleg de ce se comportă ca şi cum l-au votat doar opozanţii Bisericii. O fi etic să te voteze ortodocşii şi să lucrezi contra lor? 

b) Deşi pretinde că a citit mult, calificarea dânsului (absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, dar nelicenţiat, zice Wikipedia) îmi lasă de înţeles că nu prea ştie ce spune sau chiar face afirmaţii eronate, când vine vorba de religie. Două mi-au atras atenţia, într-un mic dialog televizat cu dânsul.

Prima ar fi citarea tendenţioasă a Art. 29, alin. 6 din Constituţie: Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Domnul Cernea consideră că ora de religie contravine acestui articol, părinţii fiind obligaţi să-şi îndoctrineze religios copii în şcoală. O enormă falsitate. Orice părinte poate să refuze participarea copilului la ora de religie. Iar libertatea de conştiinţă presupune, egal, şi posibilitatea de a-i asigura educaţia religioasă.

Dar tendenţiozitatea nu se opreşte aici. Aud că domnul Cernea vrea ca participarea la ora de religie să se facă doar printr-o cerere expresă a părinţilor, în schimb etica domniei sale trebuie predată obligatoriu. În virtutea cărei legi? Ce are periculos religia, faţă de chimie, fizică, matematică şi alte materii pozitive, de îţi trebuie cerere expresă? Uite-aşa se nasc dictatorii, limitând ce nu le convine şi impunând propriile viziuni.

A doua afirmaţie domniei sale ar fi opinia că etica nu are legătură cu teologia. Fals, dar nu contează acum. Ceea ce contează este că domnul filosof Cernea vrea să ne spună altceva: că sunt mai multe sisteme etice în filosofie, unele într-adevăr neţinând seama de teologie. Dar în acest caz, pe care îl vor studia copii obligatoriu? De ce pe unul şi nu pe altul? Care ar fi criteriul de alegere al domniei sale? Îl impune cu de la sine putere sau face un referendum? Are curaj să facă unul? Eu nu cred că are, dar sunt convins că toate acţiunile domniei sale urmăresc doar atragerea de capital electoral din partea celor ce nu iubesc Biserica sau religia. Caz în care practică ceea ce fac toţi politicienii lipsiţi de soluţii realiste pentru România: atacul la adversar.

Şi ar mai fi ceva. Domnul Cernea, ca şi alţi „analişti”, consideră că preotul nu se poate adresa unui copil, nefiind abilitat să facă asta. Îi informez cu condescendenţă că în Facultăţile de Teologie, viitorii preoţi urmează şi un modul psiho-pedagogic, tocmai în virtutea faptului că ei pot deveni viitori profesori de religie. Cât despre faptul că discuţiile unei fete de 15 ani cu un duhovnic ar fi anormale, ca reminiscenţe din Evul Mediu, cred că susţinătorii acestei idei nu s-au documentat suficient. Ei nu cunosc nici ce este un duhovnic şi nici faptul că un duhovnic are foarte multe în comun cu un psiholog, poate că şi cu un sociolog. Adică, să trimitem psihologii în Evul Mediu? Sau sociologii?

Din fericire, Iulia s-a întors acasă, dar cred că deocamdată doar fizic. Ce-o fi în sufletul ei, doar Dumnezeu ştie şi cui o vrea ea să spună. Nouă ne rămâne doar să urmăm modelul tatălui din Pilda Fiului Risipitor, care şi-a reprimit copilul cu iubire infinită. În nici un caz să nu facem precum fratele celui plecat, care a devenit invidios şi duşmănos pe tată, pe fiu şi pe dragostea dintre ei. Probabil supărat că nu i-a mai ieşit o ştire negativă cu fiica cea pierdută de către BOR.

• Gandul: Maratonul unei călugăriţe de 15 ani de Andrei Luca POPESCU

 

Fuga de patru zile a Iuliei Ionescu în braţele călugăriei din nordul Moldovei pare mai degrabă finişul exploziv al unui maraton de lungă durată, care s-a desfăşurat în tăcere şi pe nevăzute, de ceva ani.Mulţi arată acum cu degetul către Biserică şi către relaţia periculoasă de încredere între un preot şi o adolescentă de 15 ani.Biserica Ortodoxă Română şi practicile ei rămase undeva în negura Evului Mediu pot fi acuzate de multe, însă astăzi, în cazul Iuliei Ionescu, nu spre ele ar trebui îndreptat degetul sau privirile mirat-acuzatoare.

Este foarte incomod şi până la urmă ipocrit să vorbeşti despre un om pe care nu îl cunoşti, despre legăturile lui cu nişte părinţi despre care ştii doar că sunt divorţaţi de 6 ani, despre trăirile, obiceiurile, plăcerile şi frământările unei adolescente şi ale unor părinţi despre care ai auzit prima oară acum două zile. Sunt chestiuni intime, care nu îşi au locul în spaţiul public. Totuşi, pentru că acest caz a pus pe jar timp de câteva zile autorităţile acestei ţări şi pentru că probabil în România sunt mii de adolescenţi care au o soartă mai precară şi mai nefericită decât a Iuliei, câteva lucruri trebuie spuse, chiar şi văzute aşa, printr-o fereastră neclară, din depărtare, cu riscul de a greşi.

Aproape 100% din copiii care fug de acasă o fac din proprie voinţă, pentru că s-au săturat de ceva ce durează de prea mult timp. Întotdeauna o fac pentru că nu le este bine. În cele mai multe situaţii, fug pentru că le e foame, pentru că au părinţi care îi bat sau se bat între ei, care beau sau se droghează. Până la urmă, oricât de tragice şi de individuale pentru fiecare familie ar fi, e vorba de nişte situaţii devenite clişeu în această lume haotică şi plină de trăiri sucite.

Tocmai de aceea, când o fată-model ca Iulia, care excelează în îndeplinirea şi depăşirea canoanele discutabile ale sistemului de educaţie românesc, care pare să aibă o situaţie materială bună, cu Iphone 5 şi lanţ de aur la 15 ani, intră aparent pe neaşteptate în tagma copiilor fugari, lumea e uimită şi caută noimă în locuri greşite.

Iulia Ionescu este exact genul de tânără la care, din afară, totul pare ok. Şi totuşi nu e. Copila aceasta intrată în adolescenţă nu a fugit de acasă de prea bine ce îi era. Ochii ei mari şi trişti şi lipsa zâmbetului de pe o faţă atât de tânără şi neatinsă de hârtoapele vieţii sunt primele indicii că Iuliei Ionescu nu îi este bine.

Asta ar fi trebuit să vadă în primul rând părinţii ei, nu noi, publicul de pe canapele, şi nici preotul duhovnic, căruia acum i se pun în cârcă responsabilităţi. Acest lucru, precum şi faptul că la vârsta de 15 ani şi-a găsit refugiul în discuţiile cu un preot, la care merge regulat şi cu care corespondează de câţiva ani, ar fi trebuit să tragă alarma în primul rând părinţilor Iuliei Ionescu. Nu noi, privitorii, şi nici vreun preot ar trebui să desluşim motivele din spate.

Nu Biserica şi nici duhovnicul Iuliei sunt de vină că părinţii nu au văzut sau au ignorat aceste semnale, făcându-se sau crezând sincer că totul e pe roze – fata este eminentă, nu bea, nu fumează, nu se droghează, nu merge la club sau la bar, nu se înhaită cu golanii. Da, dar pe de altă parte nici prieteni nu prea are, nici din casă nu prea iese, este strict supravegheată, iar preocupările ei, aşa cum le descriu părinţii ei, nu duc cu gândul la o viaţă de adolescent echilibrat.

Aşa este ea, silitoare, nu o presează nimeni să nu rupă cu nimic altceva ritmul lecţiilor şi al olimpiadelor pe bandă rulantă, spune tatăl Iuliei, care a păstrat o relaţie pe care el o consideră apropiată cu fiica sa, în ciuda faptului că el şi mama Iuliei sunt divorţaţi de 6 ani. Şi totuşi, şi el ştie că ceva nu e în regulă: “mă rog eu de ea şi îi spun: nu te mai duce la toate olimpiadele”.

Nu cred că există un copil aflat în creştere echilibrată şi sănătoasă din punct de vedere sufleteşte şi spiritual, bine ghidat şi sprijinit de părinţii săi, pentru care singurele bucurii în viaţă sunt olimpiadele, lecţiile sau spovedania la biserica. Acestea sunt nişte refugii, nişte locuri în care un copil alege să se ascundă sau este forţat să intre, chiar dacă ele se află la polul opus de refugiile majorităţii adolescenţilor de astăzi – alcool, cluburi dubioase, droguri.

Privirea neclintită şi trăsăturile de piatră de pe faţa mamei Iuliei Ionescu, pe care am putut să le vedem în timp ce vorbea despre fiica sa dispărută de câteva zile, te fac să crezi că aceste lucruri au rămas un mister pentru ea. Sau sunt considerate normale, de către nişte părinţi care pot spune, când îi întrebi despre copilul lor dispărut, doar că este eminent şi tobă de carte.

Nu este normal ca un copil de 15 ani să aibă un duhovnic, nu este normal ca un copil să corespondeze cu un preot, iar părinţii săi să nu ştie. Dar toate aceste lucruri nu stau până la urmă în cârca preotului duhovnic al Iuliei, ci a părinţilor fetei. Nu poţi cere Bisericii şi niciunui preot să respingă un adolescent rătăcit, să îi închidă poarta mănăstirii în nas sau să îi pârască de fiecare dată intenţiile teribiliste părinţilor. Până la urmă, aceasta este una dintre menirile Bisericii, să ofere refugiu şi ajutor spiritual celor care îl caută. Responsabilitatea cea dintâi e la celălalt capăt, acasă la Iulia. Părinţii ei ar fi trebuit în primul rând să ţină departe un copil prea trist pentru vârsta lui de habotnicie sau de apropierea strâmbă şi bolnăvicioasă, pe care au impresia că o au de obicei faţă de Dumnezeu mulţi oameni prinşi în depresie adâncă.

Oameni deprinşi cu tipologia fugarilor minori, precum şi psihologi, spun că este greu să acuzi nişte părinţi care în aparenţă fac tot ce ştiu ei mai bine să îşi crească bine copilul, şi într-adevăr aşa este. Nu poţi acuza această familie că a făcut ceva rău. Tot ei spun şi că a fi părinte este ca o meserie, dintre cele mai greu de deprins şi că, de multe ori, şi părinţii au la fel de multă nevoie de ajutor ca şi copiii rătăciţi. Şi ei, ca şi cei mici, se tem la fel de mult şi nu ştiu cum să îl ceară.

• Ana-Maria Caia: Tot Biserica e de vina

Ce e scris de-aici încolo e, de fapt, un autodenunţ. Eu sunt acel copil “îndobitocit” de mic în biserică. La 4 ani înţelegeam mai multe despre moarte decât ştiu acum copiii de 14 ani. La 5 ani ştiam ce e Raiul, ce e Iadul şi consumasem deja imaginile “înfricoşătoare” zugrăvite pe mănăstirile bucovinene. Mai mult, m-am născut în Mănăstirea Neamţ şi vecinătatea asta m-a dus zilnic la biserică. La un an jumate făceam mătănii, da, sunt acel copil “umilit” în faţa icoanelor. La 2 ani, părinţii “mă abuzau” ţinându-mă la slujba de Paşte şi de Crăciun. La 10 ani citeam cu spor Biblia şi aveam nesfârşite discuţii despre religie. Aveam habar de toţi sfinţii, pictam icoane şi ştiam slujba pe de rost. Ba mai mult, oroare, citeam şi toate cărţile pentru copii, cu poveşti “terorizante” religioase, pe care mi le aduceau prietenii noştri scumpi, familia Osz, familie de medic şi pastor adventist.

Eu sunt copilul acela “cu probleme psihice” din pricina viilor descrieri ale Iadului din operele Sfinţilor Părinţi. Am fost “expusă” la toate sincerităţile cărţilor religioase şi am asistat la discuţii intense despre păcat şi societate dintre tata (preot), mama şi duhovnici vestiţi ai Moldovei. E adevărat, n-am fost expusă la MTV şi la revista Bravo, nici la certuri în casă, nici la medii idioate, ceea ce înseamnă că părinţii mei m-au “discriminat” şi “izolat social”. Eu sunt copilul acela “habotnicizat” prin mersul pe la mănăstiri din patrimoniul UNESCO şi prin vizionări de filme plicticoase, cum ar fi Andrei Rubliov.

Eu sunt copilul ăla “pupător de moaşte”, târâtă la sărbători şi cu capul împuiat de atâtea prostii care nu servesc la nimic, la absolut nimic, nouă, oamenilor veşnic de succes şi veşnic învingători, care n-au nevoie niciodată de nici un sprijin de nicăieri pentru că suntem buricul universului. Eu sunt copilul acela “abandonat” în ghearele unor duhovnici care sunt mai răi decât nişte criminali, pentru că ştiu să asculte ce ai pe suflet şi ce n-ai spune niciodată nimănui. Şi nu te toarnă lumii, atunci când nu vrei să fii expus, culmea, pentru că există fiinţe omeneşti şi cu un alt profil decât al Biancăi Drăguşanu.

Eu sunt copilul ăla “deformat pe viaţă” pentru că a învăţat de mic că răul e rău şi binele e bine şi păcatul nu e ceva ce trebuie sărbătorit, ci ispăşit. M-au “distrus” cu lungi explicaţii, de mică, despre consecinţele faptelor noastre şi despre regretul necesar după ce faci o porcărie, despre răul pe care ţi-l faci urând şi răzbunându-te.

Le-am făcut pe toate, da, eu sunt acel copil care a trăit tot ce e mai cumplit în ţara asta, adică educaţie religioasă şi mers la biserică. Nici nu mai e nevoie să fie încă unul, eu sunt exemplul perfect, de manual, poftiţi, dragi specialişti în chestiuni spirituale, de mă analizaţi.

Cum am ajuns totuşi mare, o să încerc să vă explic şi cu vocea mea ce au produs în mine toate faptele de mai sus.

Nu mi-e frică de moarte şi de morţi. Mă pot gândi la cei care au plecat dintre noi cu dragoste şi seninătate, fără să mă nimicească anxietatea şi durerea. Trăiesc ca şi cum e o lume dincolo, adică ceva mai bun înspre care fiecare fiinţă omenească trebuie să aspire. Dacă lumea de dincolo nu este, nu o să am cum să fiu dezamăgită de asta, dar ştiu că viaţa mea e o aspiraţie spre ceva mai bun şi mai frumos.

Am răbdare, o răbdare clădită în biserică, soră cu speranţa. Când o iau razna, îmi mai pun nişte răbdare în mine şi asta îmi foloseşte să am, chiar în cele mai mizerabile situaţii, puterea să zâmbesc şi să merg mai departe.

Nu mi-e frică de oameni, nici de un posibil rău din ei. Păcatele sunt nişte manifestări ale naturii omeneşti, nişte alegeri, nişte căderi, nu sunt Răul absolut. Cât ar fi de ticălos cineva, el e om, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşa lumea îmi este “mai deschisă”.

Am învăţat să gândesc şi m-am îndreptat spre filosofie prin lecturile religioase, mai accesibile copiilor şi celor foarte tineri, decât operele filosofilor. Am avut o bază solidă care m-a făcut să înţeleg filosofia europeană uşor şi să îi dau o interpretare uneori aparte. Am învăţat să nu mă sperii de îndoieli şi de incertitudini, să le folosesc pentru a progresa.

Am învăţat să mă deschid în faţa unor străini, să pot fi sinceră, să-mi asum trecutul şi faptele constructiv, nu aruncându-le ca pe un balast, ci reparând cât şi ce se poate din ele.

Ştiu să nu urăsc, să îmi exteriorizez (uneori prea mult) durerea şi dezamăgirea, dar să nu ajung niciodată la ură. E toxică.

Mă gândesc adesea la Dumnezeu şi la minunile lumii în care trăim. Nu mă pot abţine. L-am găsit acasă la mine, în bătrâna mănăstire Neamţ şi la moscheea Albastră, la templul budist din Chiang Mai, ba chiar şi la British Museum. Cred că era de fapt, geografic aşezat, în inimile celor care se rugau în aceste locuri.

Găsesc tot timpul, chiar dacă uneori greu şi târziu, un motiv bun să iert. Încercaţi, vă rog, să iertaţi ceva de neiertat numai ca să vedeţi câtă bucurie vă veţi produce.

Cred în egalitatea oamenilor în faţa lui Dumnezeu. Nu mi-e scârbă de boală, sărăcie, neputinţă. Nu la nivel declarativ. Ştiu să dau sărmanului ori celui în nevoie şi să nu cumpăr ca o purcică umflată tone de lucruri pe care să le arunc, să le stric, să le irosesc. Când mă simt tâmpită de cap de lăcomie (probabil cel mai comun păcat al lumii de azi), îmi amintesc de chipul schimonosit al cămătarului gata să se ducă în iad, din pridvorul bisericii unde slujeşte tata. Şi parcă îmi mai trece.

Ştiu să fiu singură cu mine şi să mă gândesc. În tăcere. Şi asta preţuiesc în viaţa mea foarte mult.

P.S. O adolescentă a fugit de-acasă şi duhovnicul ei e de vină, dimpreună cu credinţa în Dumnezeu, biserica şi orele de religie. Dacă toate acestea nu existau, adolescenţa era o perioadă mai puţin dificilă, familia ei mai armonioasă, şcoala mai bună, părinţii mai grijulii, societatea mai puţin deprimantă şi desigur, ea n-ar fi plecat niciodată de acasă. Totuşi, o rugăminte pentru cei care scriu cu numele ei în titlu, articole cu mare trafic. Google, spre deosebire de biserică şi duhovnici şi sfinţi, nici nu uită, nici nu iartă. Când scrieţi bălăriile alea cu presupuneri despre viaţa ei, gândiţi-vă cât de uşor îi va fi fetei salvate de voi.  Le vor citi peste 10 ani pretendenţii ei, viitorii socri, angajatorii şi colegii. Sigur, dacă se va duce la mănăstire asta nu contează, pentru că acolo nici nu te judecă, nici pe Google nu-l întreabă.

 

***

Comentarii de pe FB:

Alexandru Racu despre cazul Iuliei, fata care a fugit la manastire:

“Sunt două dimensiuni aici. Una este ortodoxofobia întreţinută de mass-media care face din plecatul la mănăstire (cel puţin la o vârstă fragedă) un caz ce ţine de patologie şi din duhovnici un fel de perverşi şi criminali care ar trebui daţi pe mâna poliţiei. Cea de a doua dimensiune ţine, cel mai probabil, de râvna excesivă a fetei, altminteri fenomen specific vârstei, în condiţiile în care şi duhovnicul i-a spus să aştepte până la 18 ani, printre altele, şi pentru a se evita tămbălăul ăsta. Dar râvna asta e, cred eu (n-am motive să cred altceva) doar elan tineresc, cu o doză de romantism, nu patologie (în ciuda faptului că societatea secularizată nu o poate vedea decât astfel), iar duhovnicul, din câte reiese, a acţionat în cazul de faţă cu discernământ şi moderaţie. Sigur, au fost (cred) în istoria Bisericii şi cazuri de oameni mai tineri care au luat calea mănăstirii, dar pe care nu le-ar răbda presa de astăzi. Eu sunt de părere că, mai ales în vremea aceasta, e bine să se urmeze calea care nu are caracter senzaţional, nu atât pentru a nu stârni astfel de reacţii în presă (până la urmă crucea rămâne pentru păgâni nebunie, şi nu poate decât să scandalizeze) ci datorită faptului că decizia de a te călugări necesită un maxim discernământ, mai ales în vremurile astea când foarte mulţi oameni (inclusiv în mănăstiri) sunt cu mintea tulburată. Altminteri, Dumnezeu le ştie pe toate şi ştie şi ce o fi cu fata asta. Dar, în măsura în care chiar vrea să meargă pe calea aceasta, şi nu a fugit pur şi simplu de acasă din cauza părinţilor, eu zic că poate să mai aştepte trei ani.

În rest, le recomand tuturor reprezentanţilor statului care au devenit deodată foarte preocupaţi de a proteja copiii de Biserică, să dea o tură pe la toate parohiile mâine dimineaţă şi să se ocupe de copiii care cerşesc – fenomen social inexistent, spre exemplu, în Canada şi în alte state civilizate din Occident, unde măcar secularizarea se şi cuplează cu civilizaţia (în sens de condiţii materiale). Nouă în schimb ni se bagă pe gât valorile occidentale (incluzând aici hristofobia) pe conducta media. Cât despre condiţiile de viaţă occidentale, tocmai a murit săptămâna trecută un copil de foame, şi nu s-a făcut atâta tămbălău cu protecţia copilului câte se face pentru această adolescentă care, s-ar părea, a fugit la mănăstire. Fireşte, prima problemă nu privea minoritatea mai înstărită şi, ca atare, mai europenizată, din ţara asta, pe când problema cu fata olimpică da.

Cert este că trăim într-o ţară în care nimeni nu prea se scandalizează de condiţiile de viaţă mai degrabă africane în care trăieşte bună parte in populaţie, însă toţi sar ca arşi atunci când se încalcă codul bunelor maniere europene, care include pe de o parte interdicţia de a pleca la mănăstire la o vârstă fragedă (şi dacă s-ar putea deloc), iar pe de altă parte recomandarea să-ţi începi viaţa sexuală la o vârstă cât mai fragedă (dacă fugi nu la duhovnic, ci la chiuretaj, la vârsta de cincisprezece ani, e foarte bine, e o dovadă că eşti descuiată şi emancipată).

Iar fenomenul acesta – faptul că mizeria în care trăieşte mare parte din populaţie trezeşte în cel mai bun caz nişte mormăieli uşor sentimentale, în timp ce încălcarea de către această parte din populaţie a codului bunelor maniere occidentale şi a normelor dictate de la Bruxelles stârneşte o năpustire ultra-agresivă a minorităţii de civilizaţi asupra majorităţii de necivilizaţi (cu atât mai mult cu cât în cazul de faţă s-ar părea că un reprezentant al primei categorii a comis impietatea de a trece în cealaltă tabără) – nu s-a văzut doar acum sau în cazul Tanacu. S-a văzut şi la referendumul din 2012.”

Florin Puscas:

O fi efectul neuitatului la televizor, dar chiar nu înțeleg discuțiile despre fata aia care a fugit de acasă ca să meargă la mănăstire. OK, e o dramă a unei familii, dar sute de asemenea drame se petrec în fiecare an. Și unele fete nu fug de acasă la mănăstire, ci ajung să fie exploatate sexual. Acum e mai grav să cochetezi (chiar și la modul ăsta nepotrivit) cu religia decât să te prostituezi?

Legaturi: