Pentru UN NOU INCEPUT BUN IN VREMURI FOARTE RELE pentru Biserica si pentru tara. GANDURI LA RASCRUCE DE ANI SI DE ISTORIE despre cele ce au fost si cele ce vor veni asupra noastra…
Anul 2014 se incheiase cu ceea ce numeam, pe atunci, lovitura institutionala cea mai provocatoare pentru Biserica: decizia CCR privind ora de religie care, din ora obligatorie “din oficiu” a devenit obligatorie “facultativ”, adica pe baza de inscriere. Biserica s-a mobilizat, insa, si, in prima parte a anului urmator (2015) a avut loc o inscriere masiva a elevilor la ora de religie, ceea ce a permis reprezentantilor BOR sa reclame un adevarat “referendum” in favoarea educatiei religioase.
Victoria morala a BOR nu a trecut, insa, nepedepsita. Astfel, la finalul anului trecut am mai cunoscut o premiera, de aceasta data la nivel de stare de spirit si opinie mediatica: socul bine speculat al incendiului de la Colectiv a fost manipulat impotriva Bisericii, in pofida oricarei logici si ratiuni elementare. Patriarhul si, prin extensie, “Biserica” in sens de institutie, a devenit, in premiera, debuseul frustarilor vehemente ale unei categorii sociale restranse, dar privilegiate si supra-reprezentate mediatic, debuseu pentru ura si revolta.
Ca o paranteza, este semnificativ modul in care una din oficinele serviciilor, Adevarul.ro, isi incepe anul nou titrand:
Cu alte cuvinte, “tineriifrumosiliberi” de pe facebook, care ies manati de la spate in strada doar pentru nevoile momentului ale adevaratilor masters of puppets, sunt poporul, si inca poporul patriarhului, adica, in limbaj liturgic, cel “binecredincios”. Nu prostii care vin liturghie de liturghie in biserici sunt poporul, ci doar cei cu ștanța de Colectiv pe ei. Sensul si mesajul manipularii, din care face parte si educarea opiniei prin sondajele care dau o tot mai accentuata scadere a increderii, este urmatorul: Biserica a pierdut sau pierde accelerat contactul cu poporul, devenind chiar tot mai hulita de acesta.
In acest context, la finalul lui 2015, cateva asociatii crestine si pro-viata au demarat un proiect ale carui proportii si consecinte nu sunt, credem, constientizate deplin. Initiativa “Coalitiei pentru Familie” de a revizui Constitutia pentru definirea clara a casatoriei in sens traditional, de fapt, normal, presupune strangerea a 500 000 de semnaturi, cooperarea cat de cat benevola a Parlamentului si castigarea unui referendum. Este un efort urias si, in ciuda religiozitatii sociale destul de ridicate in Romania, precum si a predominarii unor conceptii inca traditionale in sens larg in chestiuni ce tin de familie, va fi o sarcina extrem de delicata si de grea, cu impotriviri, capcane si diversiuni pe masura. Anul 2016 se anunta a fi, deja, unul cu foarte multe incercari, fie si daca luam in considerare doar acest aspect.
De aceasta data, nu pentru o analiza sociala am scris, insa, aceasta introducere, ci pentru a ne referi la chestiunea atitudinii duhovnicesti pe care ar trebui sa o avem intr-o astfel de situatie, la inceputul unui astfel de drum. Din punct de vedere duhovnicesc, e necesara atat o identificare a adevaratei cauze a acestor provocari care vin neincetat asupra noastra, cat si gasirea unei atitudini corecte la inceputul unui astfel de… razboi intru cuvant.
Faptul ca de nenumarate ori am aratat ca razboiul secularist impotriva Bisericii, impotriva orei de religie, impotriva familiei, este dus din ratiuni geopolitice, de centre imperiale, prin intermediul unei pleiade de ONG-uri, dar, mai nou, si prin intermediul structurilor si institutiilor de forta, nu trebuie sa ne faca sa uitam ca, in acelasi timp si in ordinea nevazuta a lucrurilor, pricina relelor care se abat asupra noastra, puterea si reusita planurilor acestor structuri sunt cauzate de propria noastra vinovatie in fata lui Dumnezeu. Da, Ambasada SUA, “Fundatiile Soros”, ACCEPT-ul, ASUR-ul, alde Cernea, Guran, Mandruta, CTP si toti globalistii sunt cei care promoveaza acest tip de razboi cultural. Insa primii vinovati pentru criza in care ne aflam suntem noi, poporul crestin “binecredincios” cu pastorii sai in frunte cu tot.
Am dat drepturi diavolului si acum, prin slugile sale, ne chinuie, ne hartuieste si ne ameteste intr-o hora satanica inainte sa ne pravaleasca in mormant. Un mormant sapat, insa, de propriile noastre fapte, de la vladica la opinca.
Contempland sfarsitul Imperiului Roman din Apus, scriitorul bisericesc Salvianus arata ca nu rautatea barbarilor sau nepasarea lui Dumnezeu erau responsabile pentru asemenea nenorociri, ci modul de viata stricat si neindreptat al romanilor crestini. Salvianus acuza indeosebi doua rele: nedreptatea sistematica fata de saraci si robi si desfranarea publica, adictia fata de circ si spectacole obscene, de care romanii nu se lasau nici macar in pragul “apocalipsei”.
In cuvintele sale, care se potrivesc atat de bine situatiei din zilele noastre,
“Afirm ca nimic nu poate fi mai criminal decat ca cei bogati sa zdrobeasca prin reformele aduse pe cei saraci, si nimic nu constituie o mai mare nefericire pentru cei saraci, decat ca ei sa fie striviti chiar prin acele legi care sunt date in folosul tuturor”.
Ne minunam de planurile diabolice ale celor care vor sa ne exploateze pana la ultima picatura de sange, pana la ultimul banut si ultima frimitura de pe masa saracului. Da, insa, inainte de a o face strainii si slugile lor, am facut-o noi insine. Douazeci de ani de jaf, de rapt din avutul public, de rapacitate desantata, nepasatoare. Douazeci de ani de nedreptate care au dus la un exod fara precedent, ca pe timp de razboi, a patru milioane de oameni din tara noastra. Hrana sunt saracii pentru cei bogati (Eccl. 13, 22).
Ne minunam de planurile satanice de demolare a familiei romanesti. Da, dar cum arata biata familie romaneasca de vreo douazeci de ani incoace? Cum s-a transformat, prea adeseori, familia intr-un “mic infern” care, in loc sa dea societatii cetateni ordonati, arunca in lume oameni mutilati sufleteste? Ce fel de rata a divorturilor si a avorturilor avem? Cum, prea adeseori, am lasat rautatea sa inlocuiasca bunatatea pana si in relatiile de rudenie, nemaivorbind de cele de vecinatate? Sa mai deschidem capitolul moravuri este deja inutil si prea rusinos.
Sa dam cuvantul din nou lui Salvianus:
“De indata ce ingaduim lucruri care duc la chinuri, suntem insine autorii chinurilor noastre. […] Si de aceea acel cuvant profetic ne spune: “Iata voi toti ati aprins focul si ati dat puteri flacarilor; mergeti in para focului vostru si a flacarilor pe care le-ati aprins” (Isaia 50, 11). Tot neamul omenesc se prabuseste in pedeapsa cea vesnica, potrivit acestei randuieli pe care a aratat-o Scriptura: mai intai aprinde focul, apoi da putere flacarilor si dupa aceea intra in flacarile pe care le-a pregatit”.
Da, desigur, ortodocsi fiind, incurcam multa lume si stam ca un ghimpe in ochii multor puternici ai lumii. Insa nu de frumosi ce suntem, sau nici macar pentru ce suntem suferim aceste rele, plagi si pedepse, acest regim proto-carceral, ci pentru ce am facut si facem, in ciuda numelui de crestini ai dreptei credinte pe care il purtam. Gandul nostru este ca acesta e un adevar pe care nu trebuie sa-l uitam si nici sa-l adoptam spre o smiorcaiala pasivista si fatalista, ci barbateste, pentru a putea infrunta corect incercarile care vor veni asupra noastra. Nu de minunati ce suntem ni se duce razboi, ci pentru ca noi am dat drepturi si ne-am intetit singuri focul prin viata noastra straina de numele nostru, intr-adevar nume cinstit si slavit, cel de crestin!
“Pacatuim mai rau cei ce slujim numelui sfant, fiindca unde rangul este mai inalt vina este si ea mai mare”. (Salvianus)
Astfel am ajuns astazi sa traim intr-un regim al ipocriziei fariseice de cea mai joasa speta, un regim al minciunii agresive, in care “aerul” este contaminat cu un fel de inveninare in care vorbele-ti sunt rastalmacite, bruiate, supuse unui baraj informational demonic, o lume in care, intr-adevar, adevarul este ucis cu pietre,
“…fiindca nu-l pot suporta urechile oamenilor necinstiti, care nu numai ca fug de el, dar chiar il urasc si il hulesc, iar cand il aud nu numai ca nu-l respecta si nu se tem de el, ci il dispretuiesc in mod criminal cu si mai mare inversunare si trufie. De aceea, chiar si cei ce pot vorbi tac, ferindu-se sa-si faca singuri rau […]. In felul acesta cei saraci sunt jefuiti, vaduvele plang, orfanii sunt oropsiti […]”. (Salvianus)
Astfel am ajuns robi in propria tara, redusi la o conditie de joasa colonie, platind cu pret mare pentru o conditie ”foarte aspra si umilitoare”. Ca altdata romanii lui Salvianus, ce ajunsesera sa plateasca bir degeaba popoarelor barbare.
“Toti prizonierii de indata ce sunt rascumparati devin liberi. Noi intotdeauna ne rascumparam si niciodata nu suntem liberi”. (Salvianus)
Sa fim bine intelesi. Nu vorbim precum cei care vor un popor diferit, altfel, “modernizat”, carora le miroase urat poporul român. Dimpotriva. Acestia sunt veleitari, oameni de nimic, elite false care au inmultit raul pe care-l traim, justificandu-l ideologic si organizandu-l sistematic. Mai mult decat atat, chiar si din punct de vedere duhovnicesc, Salvianus considera ca pacatele saracilor si robilor ii acuza pe acestia mai putin decat ii acuza pe cei bogati, pe cei care faceau parte din elita. Nu ne raportam la viata noastra stricata cu dispret elitist, nu facem tabara separata, ci cu compatimire, realism si asumare, caci cunoastem ca românii sunt un popor greu incercat, saracit si inrobit la propriu si la figurat, care isi duce cu greu viata si mai mare vina o au cei care l-au dat in mainile chinuitorilor sai.
Pur si simplu consideram ca, daca vrem sa plecam la drum de marturisire crestina, e bine sa incepem cu plans, pocainta, cu asumarea propriei vinovatii pentru starea in care ne aflam. Asadar, nu intr-un mod triumfalist, nu pe baza ”mileniilor” de viata crestina, nu pe baza ”imenselor majoritati”, ci pe baza constientizarii starii in care am ajuns si a fagaduintei ca macar acum, in ceasul al 12-lea, ne vom indrepta vietile si vom deveni …crestini. Nici intr-un mod revansard, ca ”sa le aratam noi cine suntem”, ci cu frica si cutremur, pentru ca vom da marturie despre Hristos si Evanghelia Sa. Sa ne asteptam, din partea noastra si a lumii, la tot ce e mai rau, si sa multumim Domnului pentru orice bine ne mai ingaduie inca.
Si nici nu spunem acestea pentru a minimaliza obiectivele. Nu asta inseamna smerenie, caci aceasta are legatura cu duhul, cu atitudinea pe care o adoptam in fata misiunilor ceasurilor grele. Gandul nostru este ca obiectivul definirii familiei prin revizuirea Constitutiei trebuie sa fie doar un prilej pentru o reala renastere a Bisericii, cel putin in ce ne priveste pe noi, ortodocsii. Avem nevoie de o renastere a glasului profetic al Bisericii, de o viziune asupra vietii, de o chemare la indreptarea noastra in toate privintele. Sa dam marturie ca se poate trai si fara goana dupa profit, si fara nedreptate sistematica, si fara nepasare si nesimtire in fata orfanilor si vaduvelor, ca se poate trai in buna vecinatate, in familie si in comunitate, ca dreptatea nu este justitia sadica de tip spectacol, ca mila e mai mare decat eficienta, dragostea decat razbunarea, omul decat procedurile si ca masura a toate este Hristos, fara de Care nimic suntem.
Incheiem acest gand cu o rugaciune de marturisire obsteasca a Sfantului Antioh Pandectul:
Rugaciune si marturisire
Doamne, Dumnezeule Atottiitorule, Cel Mare si Minunat, Cel ce pazesti legamantul Tau si mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine si pazesc poruncile Tale! Adu-Ti aminte de indurarile Tale si de milele Tale, ca din veac sunt, si nu uita de legamantul Tau, ca Tu ai zis: De nu veti pazi poruncile Mele, cerceta-voi cu toiag faradelegile voastre si cu bice strambatatile voastre, dar mila Mea nu o voi risipi de la voi si cele ce ies printre buzele Mele nu le voi defaima (Ps. 88, 30-34). Adevereasca-se cuvintele Tale, Stapane Bune, si ridica pacatele noastre, Cela ce esti Indurat si Indelung-Rabdator, ca a Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar fetele noastre le-a acoperit rusinea, precum arata ziua aceasta, ca am pacatuit inaintea Ta, Doamne, si nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale, pe care le-ai dat inaintea fetei noastre, ci Te-am nesocotit, Doamne Dumnezeul nostru si s-au lipit de noi rautatile acestea mari, si nici asa nu ne-am intors ca sa pazim poruncile Tale, ci umblam fiecare din cugetul nostru rau sa facem cele rele inaintea ochilor Tai, Doamne.
Si iata ca cele sfinte ale noastre s-au pustiit, si cetatea este arsa cu foc, si norodul este robit, si ne-am facut de ocara si necalcare (Ier 49, 12) celor din jurul nostru, si ne-am facut dedesubt si nu deasupra (Varuh 2, 4), ca am pacatuit Tie, Doamne Dumnezeului nostru, neascultand glasul Tau. Pentru aceasta ne-ai lepadat si ne-ai doborat, si ai zguduit pamantul si l-ai tulburat pe el, dar, ca un Indelung-Rabdator si Multmilostiv, tamaduieste zdrobirile lui, ca s-a clatinat foarte, ca asprime a vazut norodul Tau (Ps. 59, 3) asupra caruia in desert s-a chemat numele Tau, ca s-au implinit asupra noastra graiurile Prorociilor: Intrat-au neamurile in mostenirea Ta si au spurcat Biserica Ta cea Sfanta (Ps 78, 1), unde s-a savarsit taina iconomiei Fiului Tau Unuia-Nascut si au aprins cu foc jertfelnicul Tau, facut-au Ierusalimul ca o coliba, si lesurile robilor Tai erau in mijlocul si imprejurul Ierusalimului, si nu era cine sa-i ingroape. Si virtutea si podoaba noastra cea de mantuire, Crucea Hristosului Tau, ai dat-o celor potrivnici, si ne-am facut de ocara vecinilor nostri si celor de departe ras si batjocura tuturor neamurilor, ca ne-ai intors pe noi mai indarat decat pe vrajmasii nostri si cei ce ne urasc pe noi jefuiau lorusi, ca ne-ai dat ca pe niste oi de mancare si intre neamuri ne-ai risipit pe noi, vandut-ai pe norodul Tau fara pret si nu era multime intru strigarile noastre (Ps 43, 12-14). Ca ne-ai dat pe noi in mainile vrajmasilor fara de lege, si unui imparat nedrept si mai rau decat oricare altul pe pamant, si in toate bataile acestea nu ne-a durut (Ier 5, 3), caci cu osardie se pleaca cugetul nostru spre cele rele din tineretile noastre (Fac 8, 21) si suntem viteji cu prisosinta la rautati.
Cu adevarat, drept esti, Doamne, in toate cate ne-ai facut noua, caci stim ca pacatele noastre au statut impotriva noastra, caci multe sunt faradelegile noastre foarte inaintea Ta, Doamne – ci sa ajunga milostivirea Ta, Doamne, ca Tu esti intru noi si s-a chemat asupra noastra numele Tau cel Sfant. Inceteaza mania iutimii Tale si nu ne rusina pe noi pana intru sfarsit, nici pomeni faradelegile noastre vechi, nici pe cele noi, nici nu judeca a fi nevrednici de indurarile Tale, ci adu-Ti aminte ca ne-ai rascumparat pe noi cu Scumpul Tau Sange. Pacatuit-am: milostiveste-Te Doamne, neleguit-am: iarta-ne, Stapane; jignitu-Te-am: impaca-Te si arata, Doamne, fata Ta asupra robilor Tai celor din prinsoarea vrajmasului si trimite ajutorul cel de la Tine, Puternice, si scoate norodul Tau din toata restristea si izbaveste-l de toata faradelegea si din mana celor ce lucreaza faradelege, si risipeste, Stapane, toata primejdia, pentru milostivirea Ta, si nu da pana in sfarsit mostenirea Ta spre pieire pentru nelegiuirile noastre, ci degraba sa ne intampine pe noi indurarile Tale, Doamne Dumnezeul nostru, ca milele Tale sunt din veac peste zidirea Ta si Tu Te-ai facut scaparea noastra, a tuturor, si mantuirea celor care nadajduiesc in Tine. Fa-Te noua, Doamne, turn de tarie de la fata vrajmasilor nostri, si nu ingadui sa piara in mainile celor care nu Te cunosc pe Tine sufletele ce se marturisesc Tie. Nu ingadui, Doamne, sa fie necinstita mostenirea Ta de un neam fara de rusine, ci pleaca, Doamne, urechea Ta si cauta din cerul Tau cel sfant spre prapadirea noastra si a cetatii Tale Ierusalim asupra careia s-a chemat numele Tau, ca si asupra Bisericii Tale, pe care ai zidit-o pe piatra si ai spus: Portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).
Asculta, Doamne, rugaciunea robilor Tai si ia aminte la cererea noastra si arata fata Ta peste sfintenia Ta (Dan 9, 17), ca nu intru dreptatile noastre indraznind aducem Tie aceasta ruga (pentru ca pururea Te intaratam) ci indraznind intru indurarile Tale, Doamne, cele multe. Asculta Doamne, milostiveste-Te Doamne, cruta norodul Tau, Stapane, si nu da mostenirea Ta spre ocara, ca sa nu-i stapaneasca pe ei neamurile, ca sa nu zica: ”Unde e Dumnezeul lor”? (Ioil 2, 17), nici sa fie hulit numele Tau din pricina faradelegilor noastre intre neamurile care nu Te cunosc pe Tine. A Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar a noastra este rusinarea fetei pana acum (Varuh 2, 5) caci nici dupa acestea nu ne-am intors, pentru ca tari de cerbice suntem: de va schimba arapul pielea sa (Ier 13, 23), atunci vom schimba si noi preareaua noastra voie. Toate rautatile acestea s-au abatut asupra noastra, si nu ne-am intors ca sa ne pocaim, ci am si adaugat pacate peste pacate, nici nu ne-am rusinat de fata Ta, Doamne, ca sa ne lasam de cugetele inimii noastre rele; si ai privegheat, Doamne, asupra rautatilor noastre (Varuh 2, 7), si ai adus asupra noastra toiagul iutimii Tale, ca Drept esti, Doamne, in toate, ca nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale. Ci acum, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai izbavit din ratacirea idolilor cu semne si minuni si Ti-ai facut nume pana acum, inceteaza, Doamne, ca am ramas putini pe pamant si ne-am facut ca niste necurati noi toti, caci ca o carpa lepadata este dreptatea noastra si am cazut ca frunzele pentru pacatele noastre (Is 64, 6).
Si acum, Doamne, Tatal nostru esti Tu, iar noi suntem tarana, lucrul mainilor Tale toti; nu Te mania pe noi foarte si nu pomeni faradelegile noastre, ci cauta, Doamne, ca norodul Tau suntem toti. Cetatea Ta cea sfanta s-a facut pustie si slava Sionului s-a ars cu foc, si toate cele slavite ale noastre au cazut, si Tu ai ingaduit toate acestea, Doamne, si ne-ai smerit pe noi foarte (Is 64, 10-12), ca nu am umblat intru cale buna, ci indaratul pacatelor am umblat – ci cruta, Doamne, norodul Tau si mostenirea Ta, si scoate-ne pe noi din mainile vrajmasilor nostri pentru numele Tau, ca sa cunoasca tot pamantul ca Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, esti puternic in razboi si ca indurarile Tale raman in neam si in neam peste norodul cel deznadajduit. Ce sa Te rugam precum se cade, Stapane Iubitorule de oameni, noi, pacatosii, nu stim, pamant si cenusa fiind, insa avem Mijlocitor pentru noi catre bunatatea Ta pe Cuvantul Tau cel fara prihana, pe care pentru milostivirile Tale L-ai trimis ca sa cheme inapoi faptura Ta, Cel ce S-a intrupat si S-a rastignit pentru noi. Insusi stergand zapisul cel impotriva noastra (Col 2, 14), rascumparare S-a facut pentru pacatele noastre (1 In 2, 2); si Duhul Tau Cel Sfant Se roaga pentru noi (Rom 8, 26), nu ca un rob, ci cu Dumnezeiasca cuviinta si cu iubire de oameni ingrijindu-se de faptura Ta. Adu-ti aminte, Stapane, de atata bunatate a ta catre noi si de Crucea Unuia-Nascut Fiului Tau si trimite-ne noua indurarile Tale si harul Tau, si darul Sfantului Tau Duh, ca prin venirea Sa cea buna sa ne povatuiasca pe noi a savarsi cele placute Tie si a dobandi viata vesnica.
Asadar, Stapane, noi, nevrednicii, cerem indraznind intru cuvantul rostit de Fiul si Cuvantul cel Vesnic, Parinte, de Domnul nostru Iisus Hristos: Cereti si se va da voua; cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide voua, pentru ca tot cel care cere primeste, si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide (Mt 7, 7-8) si: Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El? (Lc 11, 13).
Ca Tie se cuvin toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!
Cuvantul Ortodox
Surse:
Boethius si Salvianus, Scrieri. Articole teologice si managaierile filosofiei. Despre guvernarea lui Dumnezeu, PSB 72, EIBMBOR, 1992
Sfantul Antioh Pandectul, 130 capete care cuprind pe scurt toata invatatura Scripturilor de Dumnezeu insuflate, Ed. Sophia, 2014
- SCRISOAREA – AVERTISMENT A PARINTILOR ATHONITI AI SCHITULUI PRODROMU catre poporul român dreptcredincios “INTR-UN MOMENT DE RASCRUCE, poate cu mult mai grav decat la anul 1990″. PERICOLUL este cel al “instituirii unei NOI ORDINI ANTIHRISTICE în lumea românească, cum a fost cea din perioada de glorie a bolșevismului”. CE SUNTEM CHEMATI A FACE?
- CUVANTUL PASTORAL de Craciun al IPS TEOFAN despre “tabloul situației de astăzi, similară celei din timpul Nașterii lui Hristos”, despre ATACURILE LA ADRESA FAMILIEI sau A VIETII si “LUPTA CELOR FARA DE DUMNEZEU IMPOTRIVA BISERICII”: “Omenește vorbind, semne bune nu prea sunt, ba chiar dimpotrivă, pentru anul 2016″ (si VIDEO)
- Selectii de PASTORALE la NASTEREA DOMNULUI (2015) ale ierarhilor români, din care RAZBATE DUH DE INGRIJORARE si se transmit cu gravitate AVERTISMENTE DUHOVNICESTI FATA DE INCERCARILE CARE SE PREGATESC BISERICII SI ROMÂNIEI: “Mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea – cea dintâi faptă care ne va apăra în anul următor de ÎNTUNERICUL CE SE ABATE PESTE LUME DIN TOATE PĂRŢILE, INCLUSIV PESTE ŢARA NOASTRĂ”, “Doamne, nu lăsa pe nimeni să sfârtece sfântul antimis al ţării!”
***
- FOCUL JERTFEI SI AL IROSIRII – INTRE DECEMBRIE 1989 SI “REVOLUTIA” #COLECTIV: “Incendiul de la „Colectiv”, simbolic vorbind, inaugureaza probabil o noua perioada in istoria poporului român. UN NOU COMUNISM SE PREFIGUREAZA A SE INSTALA IN LUME, O NOUA PRIGOANA A CRESTINILOR”
- PARINTELE NICHIFOR HORIA pentru “Familia ortodoxa” despre interpretarea si infruntarea duhovniceasca a incercarilor Bisericii dupa momentul “#Colectiv”: “SUNT VREMURI VICLENE. Dureros este ca nu suntem uniti, dar si usurinta cu care NE LASAM PROSTITI SI MANIPULATI. Acum este un bun prilej sa intelegem SEMNELE VREMURILOR si sa ne pregatim…”
- Cuvantul ARHIM. MIHAIL la slujba de pomenire de la Caldarusani a PARINTELUI SOFIAN despre PRIGOANA FATISA SI CEA NEVAZUTA IMPOTRIVA CRESTINILOR si despre PUTEREA RUGACIUNII SFINTILOR: “Sa ne rugam mai mult unii pentru altii! Sa pastram credinta dreapta si valorile spirituale ale neamului nostru si mai ales cinstirea ultimilor martiri care au patimit in temnitele comuniste”
- Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENICI. Sa fim UNITI in fata potrivnicului!“ (audio)
- Parintele Mihai-Andrei Aldea: “AM INTRAT INTR-O EPOCA DE PERSECUTIE DESCHISA ANTI-ORTODOXA! Si mi se pare mai mult decat evident ca ESTE DOAR INCEPUTUL!”
- “De ce oare talharii se aduna imprejurul Bisericii si o batjocoresc?” PENTRU CA NU NE MAI DOARE SI NU MAI APARAM BISERICA ATUNCI CAND ESTE TERFELITA, “pentru ca nu ne mai identificam cu ai nostri“ (PREDICA AUDIO)
- MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu uitam ca vor veni niste vremuri mai grele decat acestea, poate ca este numai anticamera lui Antihrist…”
- “SE INTORC COMUNISTII, DRAGII MEI! In numele libertatii si democratiei, SE PREGATESC CRIME morale, si chiar fizice!” – Avertismentul profetic al MITROPOLITULUI BARTOLOMEU in predici audio la pilda datornicului nemilostiv
***
- Coalitia pentru Familie a lansat PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUTIEI pentru definirea CASATORIEI drept UNIUNEA DINTRE BARBAT SI FEMEIE. Trebuie stranse 500.000 semnaturi in termen de 6 luni! Care sunt etapele proiectului si in ce stadiu se afla?
- PROPUNEREA IPS IOAN SELEJAN din prima zi de Craciun de sprijinire a REFERENDUMULUI PRO-FAMILIE provoaca… “HALUCINATII” PRESEI ANTIORTODOXE si “tinerilor frumosi si liberi” de pe Facebook. MITROPOLITUL BANATULUI AVERTIZEAZA: “Grecia a fost îngenuncheată în sensul acesta săptămâna trecută” (VIDEO)
@ cioby:
Nevointa in implinirea poruncilor lui Dumnezeu nu este de ajuns. Cuvantul Mantuitorului dat Sfantului Siluan Athonitul – “Tine mintea in iad si nu deznadajdui!” – este cuvantul zilelor noastre, la fel ca si spusele unui parinte (citez din memorie): va veni vremea cand rugaciunea inimii va cobora din Sfantul Munte si va ajunge pe buzele si in inimile multor oameni.
Carmen,
Amin.
Slava lui Dumnezeu pentu toate.
@radhacross,
Asta dovedeste ca nu prea ai cultura teologica. Biserica (in lucrarea, traditia, dogma Ei) este infailibila pentru ca Hristos este capul Ei (“si voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”). Iar Sf. Apostol Pavel ne spune niste adevaruri despre Biserica care raman valabile peste veacuri:
“Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului.” (Ep.1 Timotei, 3:15)”
“Hristos este capul trupului Bisericii” (I Col. 1, 24 si 18).
“Toate le-a supus sub picioarele Lui si pe El L-a dat peste toate cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate in toti” (Efes. l, 22-23)
Din lucrari de teologie ortodoxa:
Din prof. dr. Dumitru Staniloae (cel mai mare teolog al ultimului secol), cateva pasaje din lucrarea sa, Tologia Dogmatica Ortodoxa (vol.2):
iti recomand sa citesti macar acest.extras. Util de citit si articolul “Ce este Ortodoxia” (de pr. Eugen Tanasescu), din care citez:
Parintele Ilie Cleopa (despre Biserica):
Mai sunt si alte surse, dar sper ca e suficient si atat.
@radhacross,
Fraza cheie in citatele de mai sus (raportat la explicatiile tale ref. la infailibilitatea Bisericii datorata greselilor ierarhilor este aceasta: “Biserica este infailibilă nu prin oamenii ei. Căci nu oamenii sfinţesc Biserica, ci invers. Sursa infaibilităţii/sfinţeniei Bisericii o constituie Hristos-Adevărul, Capul Bisericii. “
A nu se confunda institutia ierarhica cu Biserica in intelesul ei profund. Greselile celor care fac parte din Biserica (fie ei ierarhi) nu intineaza Biserica. Vorba parintelui Arsenie, “Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni…”
Noi aven ceva din atitudinea lui David care dupa ce a fost amenintat cu moartea persecutat prigonit de Saul, zicea despre el ca nu poate vorbi impotriva unsului Domnului. Asa si azi vedem ca nu exista initiativa de a arata prigoana si jertfa muceniceasca a marturisitorilor ortodoxiei, din partea … patriarhiei, f anemice reactii fata de tentativele de a distruge familia, lipsa unei reactii vehemente impotriva homosexualizarii constiintelor, asa cum au facut ierarhii rusi si greci, DAR nu putem sa zicem ceva impotriva unsilor Domnului. Suntem intre situatia de a arata neajunsurile si de a nu judeca sau de a nu ne simti ca am zis ceva nepotrivit. In aceeasi situatie e si purtatorul de cuvant care are o atitudine de sustinere a ceea ce am zis mai sus dar nu stiu cat poate face ce vrea el si cat sa se conformeze unor tendinte din noul loc de munca de la patriarhie. Nu sustine nimeni ce nu e bine, nici ecumenismul de acolo, dar trebuie sa vedem cum putem reactiona frumos. Deci nimeni de aici nu sustine neconditionat tot ceea ce face patriarhia, nu e nimeni avocat al celor de acolo… In rest f bune comentarii din partea tuturor, vazand ca poti citi pareri bune si ganduri duhovnicesti, chiar asa in timp real, aici, nu doar in carti.
Ce s-a zis au fost indemnuri corecte si cred ca pt toti e o placere sa vada ca si mirenii pot scrie bine si profund, pot vedea ceea ce se intampla in jurul nostru, multumim ca exista parerea lor, in aceste vremuri in care, persecutia a si inceput!
Cel mai important lucru azi este ca cineva sa vada si sa posteze pe site ceea ce se intampla legat de trairea ortodoxa a oamenilor. Aceasta ne-a facut sa stim ce vremuri traim, iar comentariile, necesare, arata ca exista constiinte la noi in tara, bine ar fi sa citeasca cat mai multi.
Citisem initial doar primele doua comentarii ale lui @radhacross, acum am citit si restul si m-a surprins neplacut punctul lui de vedere.
Pomeneste despre hermenenutica teologica, abis fintiial si alte notiuni pretentioase, dar face niste confuzii elementare.
Confunda Biserica cu institutia ierarhica, sugereaza o posibila apostazie a Bisericii, vorbind despre o posibila (sau deja existenta) erezie legat de Catedrala Neamului, despre faptul ca metanoia (pocainta) ar trebui sa includa Biserica (in sensul ei general)…
De ce ar fi denumirea de “mantuire a neamului” o nebunie si o erezie, cand e scris ca la Judecata de apoi va exista si o judecata a neamurilor? Suntem un singur popor crestin, dar fiecare apartine unui neam, neamurile nu au fost desfiintate, legatura aceasta se pastreaza, si e bine sa ne rugam pentru mantuirea neamului (in sensul manturii cat mai multora dintre noi).
Costructia Catedralei Neamului a fost gandita a fi ridicata spre multumire ca tara noastra a castigat razboi cu paganii otomani – Razboiul de independenta, dar si pentru realizarea Marii Uniri de acum o suta de ani. Ideea nu e noua, si alti domnitori au ridicat lacasuri de cult in acelasi scop. Dar acum s-a dorit a se inalta o catedrala (cum au si alte popoare). Dimensiunea e discutabila, dar nu asta era in discutie neaparat.
Si in Rep. Moldova exista un monument numit Crucea Mantuirii Neamului. Ideea nu e originala.
Si mai ales, cum sa afirmi ca Biserica nu este infailibila si ca are nevoie de pocainta, cand este insasi Trupul lui Hristos, cu care formeaza o unitate, caci in Biserica lucreaza Harul Sau. Pai tocmai aceasta afirmatie, a neinfaibilitatii, a faptului ca sfintirea Bisericii tine de virtutiile sau pacatele madularelor Bisericii este o erezie, daca tot vorbim de erezii… Caci nu exista om fara de pacat, ci Harul lui Dumnezeu este Cel care sfinteste.
Iar apropoul asupra adminilor care ar fi platiti de patriarhie este mai mult decat deplasata. Intruchipare a smereniei crestinesti nu alta. Asta venind de la cineva care pretinde Bisericii sa faca un proces de metanoia… Rizibil !
Sa luam aminte,nu e vorba numai despre noi,noi romanii,noi ortodocsii,nici macar noi crestinii.Este vorba despre Om,tot Adamul – Unul in miriade de ipostasuri.Fiul Omului,al doilea Adam a venit pentru intreg Adamul.
Sa nu ne amagim.Gandurile lui Dumnezeu nu sunt gandurile oamenilor.Multi din cei alesi vor ramane afara si vor fi adusi altii din zari straine si vor fi pusi la masa.
Sa luam aminte la Domnul.Sa ramanem treji.Daca corabia se scufunda sa o lepadam.Ramasita Bisericii va fi acolo unde nu va mai fi nici o biserica,in Imparatia launtrica.
In pustiuri,ori pesteri,ori inchisori Parintii n-au mai AVUT NIMIC. ERAU DOAR cu duhul tinta la Domnul.
Sa ne crestem picioarele duhovnicesti si sa lepadam carjele de prisos.Numai asa vom putea sta.
Să avem îngaduință, milostivire şi duhul blândeții, în toate…
Radhscross, este şi el madular al bisericii, şi in contextul în care ne aflăm, este lesne derapajul de acest gen. Ca sa nu cadem şi noi in neìngaduința de acelaşi gen şi intensitate, se cade să spunem, ca pentru un iubitor de neam şi de țara, lucrurile pot fi interpretate şi in fdelul lui, pentru un ortodox însa, care are cunoştința atât de extinsa se cere şi cunoasterea spuselor apostolului, (in legatura cu indreptarea celor cazuți “in vre-o greseala” ), si iertarea pe care o cerem în “precum şi noi iertam, ngreştiților noştrii”, ca şi în porunca “iubiți pe vrajmaşii voştrii”.
Nici un sfânt parinte nu a cautat îndreptarea cuiva,în acest duh.
Ei s-au facut sabie, doar atunci când au epuizat toate cele de îndreptare şi au vazut ca, cei ce trebuiau a fi îndreptați nu voiau cu nici un chip sa se îmblânzeasca, sa întelega sau sa se scimbe, ci voiau sa schimbe însasi ortodoxia.
Aceeia nu ereau in vre-o greseală… ci în lupa cu ortodoxia.
Erau vrajmasi neînduplecați.
Deci… sa ținem seama şi unii şi altii de ce ni se cere prin apostol.
Astazi, cand sunt aratate situatii despre care multi nu vorbesc, cand la standurile editurii patriarhiei nu gasesti carti ( exista doar una singura unde sunt si catolici etc) despre COLEGII DE MESERIE care au fost persecutati, ajungandu-se chiar la intemnitarea pe nedrept, inseamna simplu ca daca vorbeste cineva despre aceasta si despre multe altele care se intampla azi, sigur nu e impins de la spate de patriarhie. Daca scrii de legile impotriva firii asta o faci singur vazand realitatea, fara ca cineva de acolo sa te indemne. Am observat chiar o reticienta in a vorbi despre ceea ce e rau astazi, la unii care acum sunt la Teologie sau au terminat. Culmea la cei tineri, care ar fi interesati de senzationalul ideii ca nu demult erai desconsiderat de regim daca erai preot. Cei tineri ar fi tentati sa reactioneze in fata acestei nedreptati, dar ceva i-a facut sa nu ia in seama asa ceva desi este cel mai grav lucru petrecut cu colegii lor din trecutul apropiat. Ei nu stiu, iar ceilalti nu vorbesc de frica cuiva.
Nu vad ce deosebire este intre o biserica din cartier si catedrala mantuirii neamului. Ce anume poate fi erezie la constructia unei biserici mai mari?
Poate denumirea luata ca atare, considerand ca constructia va duce la mantuirea neamului. Sa crezi asta nu stiu daca e corect.
Construirea va face ca neamul sa se mantuiasca? O sa se spuna ca nu e o legatura directa, atunci ce e, un indemn o amintire a ideii ca toti trebuie sa ne mantuim.
Ce legatura ar fi intre denumire si faptele pe care trebuie sa le faca fiecare pentru a fi mantuiti? Daca s-ar zice catedrala iertarii pacatelor neamului, ce ar induce acest titlu? Iertarea pacatelor intregului neam? Daca nu a cui si ce legatura ar fi intre acea catedrala cu aceasta denumire si cei din alte judete? Ajungi iarasi la faptele fiecaruia, care au o corelatie sau nu cu titlul.
De obicei bisericile au nume de sfinti, ctitori. Se poate da un nume in urma unui eveniment national, reantregirea, victoria impotriva otomanilor sau a unor ocupanti, (astazi descoperim ca ocupantii sunt patronii de supermarketuri, multinationale). Cum te ajuta denumirea in actiunea de mantuire. Dar daca dai numele unui ctitor St cel Mare, acesta arata pe cel care a construit, sau hramul bisericii. Unii nu inteleg implicatia numelui mantuirea neamului, tinand cont ca mantuirea tine de faptele credinta omului, sau se presupune ca aceasta catedrala are un rol special pentru mantuire. Care ar fi diferenta fata de o alta biserica mai mica?
Biserica este infailibila, oamenii sunt supusi greselii. Se pot intampla unele greseli omenesti, noi fiind in biserica luptatoare, dar suntem obisnuiti sa nu judecam si de aici trecem cu vederea ce fac altii, suntem ca David, desi daca s-ar gasi o modalitate de dialog, atunci nu ar persista cu anii niste greseli.
Oare cat timp sa treaca pana sa se ia o atitudine fata de agresiunea secularistilor de azi aidoma persecutorilor de ieri. Sa nu se schimbe rolurile, devenind din secularisti persecutori.
Daca vezi ceva incomplet la un ierarh, nu inseamna ca te referi la biserica in general, dar oamenii spun: biserica a zis, daca cineva cu functie de conducere a zis ceva, sau biserica nu e de acord…
Ce e cu exprimarea asta? Se refera la biserica cea infailibila? Nu ci la cateva persoane, atribuindu-le lor parerea intregii biserici.
E clar ca biserica e infailibila, dar greseala unora, ii poate duce pe multi mireni intr-o ratacire neintentionata, dar reala prin ignorarea pericolelor de azi.
Oare sa stam linistiti ca biserica e infailibila? Acest lucru e valabil, sper sa nu gresesc, cand un om macar tine adevarul, asa ca Maxim Marturisitorul, cand ceilalti chiar ierarhi greseau. Orice ai zice despre cineva care face rau, sa ti se dea replica: biserica nu poate gresi? Daca cineva se refera la aceia care greseau nu se refera la biserica in general, iar o greseala se poate intinde facand rau bisericii, dar nu biserica ci doar niste persoane gresesc si despre asta se poate vorbi pentru indreptarea lor.
O mica greseala poate fi imitata de multimi, asa cum erau urmati unii eretici si dusi in ratacire multi, iar asta e chiar un pericol, chiar daca biserica e infailibilai.
Mai e problema aceasta cu exprimarea… mai ales cand esti neplacut surprins. Parerile se spun, bine ar fi fara critici la ce au scris altii. Daca este cineva ingrijorat de situatia actuala si vede indiferenta si dezinteresul unora, este tentat sa arate ceea ce nu e bine ceea ce poate sa surprinda placut sau neplacut.
Acest gen de cuvinte nepotrivite se atribuie dupa cum se vede, doar in dialogul cu cineva necunoscut, situat la capatul celalalt al firului de fibra optica, mai nou, nu si fata de unii care folosesc ostentativ limba de lemn, nespunand nimic decat fraze invatate, certand pe ceilalti credinciosi, pentru a nu supara pe mai marii lumii, care sunt cauza adevarata a raului raspandit azi. Singura data cand un credincios contesta ceva, e tocmai acum, in aceste comentarii, poate ca e mai simplu asa, nu fata de formalitatea existanta in unele limbaje, care nu previn pe binecredinciosi de raul care se pregateste impotriva lor.
Trebuie tinut cont ca unii au sensibilitati in fata acestei contestari, pentru ca e venita de la un frate sora ortodoxa de la care te astepti la o anumita intelegere sau corectare prin argumente si blandete, pe care o avem” numai’ noi ortodocsii.
@radhacross:
Adica Biserica e doar o carja, ceva care la un moment dat nu mai e necesar. Te inseli, frate draga, daca asta spui, Biserica e Noul Ierusalim.
Noul Adam este intreaga umanitate, intr-adevar. Insa o singura cale mantuitoare exista, si in pustia parintilor neptici, si in sihastrii, si in orase, si in sate.
“Cautati esentialul”(parintele Rafail)
Constantin,
Omul poate greşi într-o infinitate de feluri.
Tot ce construim noi, oamenii, eşuează.
În… erodare, ruinare, distrugere…
Inclusiv in argumentații… . (Eşuam în sofism).
Domnul a spus despre sine: “Eu sunt Adevarul…”
De aceea trebuie sa ne lepadam de noi înşine. Ca El sa fie in noi, deplin.
Să-l credem pe El..nu ce ne spune mintea noastra. Sa credem ce ne VIAZĂ, in noi, evanghelia prin împlinirea ei în noi înşine, nu ce ne spune mintea (înainte de a fi împlinit cele ce ni se cer, inainte de a le încerca, de a le aplica în noi inşine).
Metanoia…
Putem demonstra, ca acea Catedrală, a mântuirii neamului, este o erezie, dupa cum putem demonstra şi contrariul… şi ???
Putem orice…, comentând pe orice… şi ???
Un lucru… este un lucru.
Cel mare, cu cele ale sale (bune si rele)… cel mic, asemeni.
Titulatura… sensul… interpretarea… depinde de deasemeni de fiecare…
Pentru mulțime…, pentru a nu primejdui…, ortodoxia are legile sale clare, dar… pâna la urmă şi din cel mai neânsemnat amanut, lucru, gest, sau fapt sau… se poate ajunge la ce-i mai rau, inclusiv la pierderea mântuirii.
Şi nu e vorba de acela…, ci de noi, care cădem prin acela.
Nu condamn pe nimeni. Doar vin cu acestea spre a fi luate in seamă… (daca sunt vrednice de aceasta).
Eu cred că trebuie ca lupta noastra sa fie, DOAR, pentru câstigarea Duhului Sfânt, prin taine şi despatimire…
Nu sunt împotriva dezbaterilor. Sunt impotriva încrâncenarii, a demontarii celuilalt, sau…mă rog… a demontarii, argumentarii celuilalt.
Multe, din cele discutate (inclusiv la subictele dezbatute aici), au un grad oarecare de soliditate, la fiecare dintre noi.
Însa… credinta noastra in acele “soliditați”, ne incrâncenează… (nu altceva).
Esențial, este să facem astfel, ca fiecare dintre noi sa înțeleagă, exact aceasta, si…, că…, şi unii si ceilalți, voim mântuirea,).
Ca unii am ajuns sa întelegem mai adânc decât alții, (prin mila Domnului), şi… ca şi noi eram cândva pe poziția celor pe care-i demontam, (bucata cu bucata).
La fiecare nivel, la fiecare treapta exista primejdia derapajului…
Cu cât înaltimea creste, cu atât primejdia este mai mare şi nuanta mai greu de descoperit.
Sa nu se supere nimeni ca spun ce spun.
Nu atac pe nimeni, ci doar voiesc sa gasim calea pacii şi bunavoirii in toate.
Incrâncenare… scântei… şi alte asemenea, apar rapid intre noi, la tot pasul şi nuanta… desi o formulare plina de bunavoința ar aduce şi întelegere şi pace.
Eu insumi nu am facut-o, dar constiinta m-a mustrat, la fiece cuvintel spus mai apasat.
Nu ca…, ar fi fost rau sau bun, ci pentru ca rau sau bun… a fost spus intr-un anume duh… (de excludere a celuilalt…).
Sper sa nu fac raul si mai rau, cu ce am spus…
Bate vant rece de peste ocean: http://ocl.org/need-renewal-church/ .
Ceea ce aici se numeste reinnoire/restaurare in ortodoxie, ramane in esenta doar inselare demonica.