Pentru UN NOU INCEPUT BUN IN VREMURI FOARTE RELE pentru Biserica si pentru tara. GANDURI LA RASCRUCE DE ANI SI DE ISTORIE despre cele ce au fost si cele ce vor veni asupra noastra…

1-01-2016 10 minute Sublinieri

Crucea-Eroilor-Neamului-Muntii-Caraiman-660x437

Anul 2014 se incheiase cu ceea ce numeam, pe atunci, lovitura institutionala cea mai provocatoare pentru Biserica: decizia CCR privind ora de religie care, din ora obligatorie “din oficiu” a devenit obligatorie “facultativ”, adica pe baza de inscriere. Biserica s-a mobilizat, insa, si, in prima parte a anului urmator (2015) a avut loc o inscriere masiva a elevilor la ora de religie, ceea ce a permis reprezentantilor BOR sa reclame un adevarat “referendum” in favoarea educatiei religioase.

Victoria morala a BOR nu a trecut, insa, nepedepsita. Astfel, la finalul anului trecut am mai cunoscut o premiera, de aceasta data la nivel de stare de spirit si opinie mediatica: socul bine speculat al incendiului de la Colectiv a fost manipulat impotriva Bisericii, in pofida oricarei logici si ratiuni elementare. Patriarhul si, prin extensie, “Biserica” in sens de institutie, a devenit, in premiera, debuseul frustarilor vehemente ale unei categorii sociale restranse, dar privilegiate si supra-reprezentate mediatic, debuseu pentru ura si revolta.

Ca o paranteza, este semnificativ modul in care una din oficinele serviciilor, Adevarul.ro, isi incepe anul nou titrand:

Anul negru al Patriarhului Daniel şi secretele unei vieţi controversate. Cât a greşit şi cât s-a căit liderul BOR, în 2015, ierarhul hulit de poporul său

Cu alte cuvinte, “tineriifrumosiliberi” de pe facebook, care ies manati de la spate in strada doar pentru nevoile momentului ale adevaratilor masters of puppets, sunt poporul, si inca poporul patriarhului, adica, in limbaj liturgic, cel “binecredincios”. Nu prostii care vin liturghie de liturghie in biserici sunt poporul, ci doar cei cu ștanța de Colectiv pe ei. Sensul si mesajul manipularii, din care face parte si educarea opiniei prin sondajele care dau o tot mai accentuata scadere a increderii, este urmatorul: Biserica a pierdut sau pierde accelerat contactul cu poporul, devenind chiar tot mai hulita de acesta.

In acest context, la finalul lui 2015, cateva asociatii crestine si pro-viata au demarat un proiect ale carui proportii si consecinte nu sunt, credem, constientizate deplin. Initiativa “Coalitiei pentru Familie” de a revizui Constitutia pentru definirea clara a casatoriei in sens traditional, de fapt, normal, presupune strangerea a 500 000 de semnaturi, cooperarea cat de cat benevola a Parlamentului si castigarea unui referendum. Este un efort urias si, in ciuda religiozitatii sociale destul de ridicate in Romania, precum si a predominarii unor conceptii inca traditionale in sens larg in chestiuni ce tin de familie, va fi o sarcina extrem de delicata si de grea, cu impotriviri, capcane si diversiuni pe masura. Anul 2016 se anunta a fi, deja, unul cu foarte multe incercari, fie si daca luam in considerare doar acest aspect.

De aceasta data, nu pentru o analiza sociala am scris, insa, aceasta introducere, ci pentru a ne referi la chestiunea atitudinii duhovnicesti pe care ar trebui sa o avem intr-o astfel de situatie, la inceputul unui astfel de drum. Din punct de vedere duhovnicesc, e necesara atat o identificare a adevaratei cauze a acestor provocari care vin neincetat asupra noastra, cat si gasirea unei atitudini corecte la inceputul unui astfel de… razboi intru cuvant.

Faptul ca de nenumarate ori am aratat ca razboiul secularist impotriva Bisericii, impotriva orei de religie, impotriva familiei, este dus din ratiuni geopolitice, de centre imperiale, prin intermediul unei pleiade de ONG-uri, dar, mai nou, si prin intermediul structurilor si institutiilor de forta, nu trebuie sa ne faca sa uitam ca, in acelasi timp si in ordinea nevazuta a lucrurilor, pricina relelor care se abat asupra noastra, puterea si reusita planurilor acestor structuri sunt cauzate de propria noastra vinovatie in fata lui Dumnezeu. Da, Ambasada SUA, “Fundatiile Soros”, ACCEPT-ul, ASUR-ul, alde Cernea, Guran, Mandruta, CTP si toti globalistii sunt cei care promoveaza acest tip de razboi cultural. Insa primii vinovati pentru criza in care ne aflam suntem noi, poporul crestin “binecredincios” cu pastorii sai in frunte cu tot.

Am dat drepturi diavolului si acum, prin slugile sale, ne chinuie, ne hartuieste si ne ameteste intr-o hora satanica inainte sa ne pravaleasca in mormant. Un mormant sapat, insa, de propriile noastre fapte, de la vladica la opinca.

Contempland sfarsitul Imperiului Roman din Apus, scriitorul bisericesc Salvianus arata ca nu rautatea barbarilor sau nepasarea lui Dumnezeu erau responsabile pentru asemenea nenorociri, ci modul de viata stricat si neindreptat al romanilor crestini. Salvianus acuza indeosebi doua rele: nedreptatea sistematica fata de saraci si robi si desfranarea publica, adictia fata de circ si spectacole obscene, de care romanii nu se lasau nici macar in pragul “apocalipsei”. 

In cuvintele sale, care se potrivesc atat de bine situatiei din zilele noastre,

“Afirm ca nimic nu poate fi mai criminal decat ca cei bogati sa zdrobeasca prin reformele aduse pe cei saraci, si nimic nu constituie o mai mare nefericire pentru cei saraci, decat ca ei sa fie striviti chiar prin acele legi care sunt date in folosul tuturor”.

Ne minunam de planurile diabolice ale celor care vor sa ne exploateze pana la ultima picatura de sange, pana la ultimul banut si ultima frimitura de pe masa saracului. Da, insa, inainte de a o face strainii si slugile lor, am facut-o noi insine. Douazeci de ani de jaf, de rapt din avutul public, de rapacitate desantata, nepasatoare. Douazeci de ani de nedreptate care au dus la un exod fara precedent, ca pe timp de razboi, a patru milioane de oameni din tara noastra. Hrana sunt saracii pentru cei bogati (Eccl. 13, 22).

Ne minunam de planurile satanice de demolare a familiei romanesti. Da, dar cum arata biata familie romaneasca de vreo douazeci de ani incoace? Cum s-a transformat, prea adeseori, familia intr-un “mic infern” care, in loc sa dea societatii cetateni ordonati, arunca in lume oameni mutilati sufleteste? Ce fel de rata a divorturilor si a avorturilor avem? Cum, prea adeseori, am lasat rautatea sa inlocuiasca bunatatea pana si in relatiile de rudenie, nemaivorbind de cele de vecinatate? Sa mai deschidem capitolul moravuri este deja inutil si prea rusinos.

Sa dam cuvantul din nou lui Salvianus:

“De indata ce ingaduim lucruri care duc la chinuri, suntem insine autorii chinurilor noastre. […] Si de aceea acel cuvant profetic ne spune: “Iata voi toti ati aprins focul si ati dat puteri flacarilor; mergeti in para focului vostru si a flacarilor pe care le-ati aprins”  (Isaia 50, 11). Tot neamul omenesc se prabuseste in pedeapsa cea vesnica, potrivit acestei randuieli pe care a aratat-o Scriptura: mai intai aprinde focul, apoi da putere flacarilor si dupa aceea intra in flacarile pe care le-a pregatit”.

Da, desigur, ortodocsi fiind, incurcam multa lume si stam ca un ghimpe in ochii multor puternici ai lumii. Insa nu de frumosi ce suntem, sau nici macar pentru ce suntem suferim aceste rele, plagi si pedepse, acest regim proto-carceral, ci pentru ce am facut si facem, in ciuda numelui de crestini ai dreptei credinte pe care il purtam. Gandul nostru este ca acesta e un adevar pe care nu trebuie sa-l uitam si nici sa-l adoptam spre o smiorcaiala pasivista si fatalista, ci barbateste, pentru a putea infrunta corect incercarile care vor veni asupra noastra. Nu de minunati ce suntem ni se duce razboi, ci pentru ca noi am dat drepturi si ne-am intetit singuri focul prin viata noastra straina de numele nostru, intr-adevar nume cinstit si slavit, cel de crestin!

“Pacatuim mai rau cei ce slujim numelui sfant, fiindca unde rangul este mai inalt vina este si ea mai mare”. (Salvianus)

Astfel am ajuns astazi sa traim intr-un regim al ipocriziei fariseice de cea mai joasa speta, un regim al minciunii agresive, in care “aerul” este contaminat cu un fel de inveninare in care vorbele-ti sunt rastalmacite, bruiate, supuse unui baraj informational demonic, o lume in care, intr-adevar, adevarul este ucis cu pietre,

“…fiindca nu-l pot suporta urechile oamenilor necinstiti, care nu numai ca fug de el, dar chiar il urasc si il hulesc, iar cand il aud nu numai ca nu-l respecta si nu se tem de el, ci il dispretuiesc in mod criminal cu si mai mare inversunare si trufie. De aceea, chiar si cei ce pot vorbi tac, ferindu-se sa-si faca singuri rau […]. In felul acesta cei saraci sunt jefuiti, vaduvele plang, orfanii sunt oropsiti […]”. (Salvianus)

Astfel am ajuns robi in propria tara, redusi la o conditie de joasa colonie, platind cu pret mare pentru o conditie ”foarte aspra si umilitoare”. Ca altdata romanii lui Salvianus, ce ajunsesera sa plateasca bir degeaba popoarelor barbare.

“Toti prizonierii de indata ce sunt rascumparati devin liberi. Noi intotdeauna ne rascumparam si niciodata nu suntem liberi”. (Salvianus)

Sa fim bine intelesi. Nu vorbim precum cei care vor un popor diferit, altfel, “modernizat”, carora le miroase urat poporul român. Dimpotriva. Acestia sunt veleitari, oameni de nimic, elite false care au inmultit raul pe care-l traim, justificandu-l ideologic si organizandu-l sistematic. Mai mult decat atat, chiar si din punct de vedere duhovnicesc, Salvianus considera ca pacatele saracilor si robilor ii acuza pe acestia mai putin decat ii acuza pe cei bogati, pe cei care faceau parte din elita. Nu ne raportam la viata noastra stricata cu dispret elitist, nu facem tabara separata, ci cu compatimire, realism si asumare, caci cunoastem ca românii sunt un popor greu incercat, saracit si inrobit la propriu si la figurat, care isi duce cu greu viata si mai mare vina o au cei care l-au dat in mainile chinuitorilor sai.

Pur si simplu consideram ca, daca vrem sa plecam la drum de marturisire crestina, e bine sa incepem cu plans, pocainta, cu asumarea propriei vinovatii pentru starea in care ne aflam. Asadar, nu intr-un mod triumfalist, nu pe baza ”mileniilor” de viata crestina, nu pe baza ”imenselor majoritati”, ci pe baza constientizarii starii in care am ajuns si a fagaduintei ca macar acum, in ceasul al 12-lea, ne vom indrepta vietile si vom deveni …crestini. Nici intr-un mod revansard, ca ”sa le aratam noi cine suntem”, ci cu frica si cutremur, pentru ca vom da marturie despre Hristos si Evanghelia Sa. Sa ne asteptam, din partea noastra si a lumii, la tot ce e mai rau, si sa multumim Domnului pentru orice bine ne mai ingaduie inca.

Si nici nu spunem acestea pentru a minimaliza obiectivele. Nu asta inseamna smerenie, caci aceasta are legatura cu duhul, cu atitudinea pe care o adoptam in fata misiunilor ceasurilor grele. Gandul nostru este ca obiectivul definirii familiei prin revizuirea Constitutiei trebuie sa fie doar un prilej pentru o reala renastere a Bisericii, cel putin in ce ne priveste pe noi, ortodocsii. Avem nevoie de o renastere a glasului profetic al Bisericii, de o viziune asupra vietii, de o chemare la indreptarea noastra in toate privintele. Sa dam marturie ca se poate trai si fara goana dupa profit, si fara nedreptate sistematica, si fara nepasare si nesimtire in fata orfanilor si vaduvelor, ca se poate trai in buna vecinatate, in familie si in comunitate, ca dreptatea nu este justitia sadica de tip spectacol, ca mila e mai mare decat eficienta, dragostea decat razbunarea, omul decat procedurile si ca masura a toate este Hristos, fara de Care nimic suntem.

Incheiem acest gand cu o rugaciune de marturisire obsteasca a Sfantului Antioh Pandectul:

Rugaciune si marturisire

Doamne, Dumnezeule Atottiitorule, Cel Mare si Minunat, Cel ce pazesti legamantul Tau si mila Ta celor ce Te iubesc pe Tine si pazesc poruncile Tale! Adu-Ti aminte de indurarile Tale si de milele Tale, ca din veac sunt, si nu uita de legamantul Tau, ca Tu ai zis: De nu veti pazi poruncile Mele, cerceta-voi cu toiag faradelegile voastre si cu bice strambatatile voastre, dar mila Mea nu o voi risipi de la voi si cele ce ies printre buzele Mele nu le voi defaima (Ps. 88, 30-34). Adevereasca-se cuvintele Tale, Stapane Bune, si ridica pacatele noastre, Cela ce esti Indurat si Indelung-Rabdator, ca a Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar fetele noastre le-a acoperit rusinea, precum arata ziua aceasta, ca am pacatuit inaintea Ta, Doamne, si nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale, pe care le-ai dat inaintea fetei noastre, ci Te-am nesocotit, Doamne Dumnezeul nostru si s-au lipit de noi rautatile acestea mari, si nici asa nu ne-am intors ca sa pazim poruncile Tale, ci umblam fiecare din cugetul nostru rau sa facem cele rele inaintea ochilor Tai, Doamne.

Si iata ca cele sfinte ale noastre s-au pustiit, si cetatea este arsa cu foc, si norodul este robit, si ne-am facut de ocara si necalcare (Ier 49, 12) celor din jurul nostru, si ne-am facut dedesubt si nu deasupra (Varuh 2, 4), ca am pacatuit Tie, Doamne Dumnezeului nostru, neascultand glasul Tau. Pentru aceasta ne-ai lepadat si ne-ai doborat, si ai zguduit pamantul si l-ai tulburat pe el, dar, ca un Indelung-Rabdator si Multmilostiv, tamaduieste zdrobirile lui, ca s-a clatinat foarte, ca asprime a vazut norodul Tau (Ps. 59, 3) asupra caruia in desert s-a chemat numele Tau, ca s-au implinit asupra noastra graiurile Prorociilor: Intrat-au neamurile in mostenirea Ta si au spurcat Biserica Ta cea Sfanta (Ps 78, 1), unde s-a savarsit taina iconomiei Fiului Tau Unuia-Nascut si au aprins cu foc jertfelnicul Tau, facut-au Ierusalimul ca o coliba, si lesurile robilor Tai erau in mijlocul si imprejurul Ierusalimului, si nu era cine sa-i ingroape. Si virtutea si podoaba noastra cea de mantuire, Crucea Hristosului Tau, ai dat-o celor potrivnici, si ne-am facut de ocara vecinilor nostri si celor de departe ras si batjocura tuturor neamurilor, ca ne-ai intors pe noi mai indarat decat pe vrajmasii nostri si cei ce ne urasc pe noi jefuiau lorusi, ca ne-ai dat ca pe niste oi de mancare si intre neamuri ne-ai risipit pe noi, vandut-ai pe norodul Tau fara pret si nu era multime intru strigarile noastre (Ps 43, 12-14). Ca ne-ai dat pe noi in mainile vrajmasilor fara de lege, si unui imparat nedrept si mai rau decat oricare altul pe pamant, si in toate bataile acestea nu ne-a durut (Ier 5, 3), caci cu osardie se pleaca cugetul nostru spre cele rele din tineretile noastre (Fac 8, 21) si suntem viteji cu prisosinta la rautati.

Cu adevarat, drept esti, Doamne, in toate cate ne-ai facut noua, caci stim ca pacatele noastre au statut impotriva noastra, caci multe sunt faradelegile noastre foarte inaintea Ta, Doamne – ci sa ajunga milostivirea Ta, Doamne, ca Tu esti intru noi si s-a chemat asupra noastra numele Tau cel Sfant. Inceteaza mania iutimii Tale si nu ne rusina pe noi pana intru sfarsit, nici pomeni faradelegile noastre vechi, nici pe cele noi, nici nu judeca a fi nevrednici de indurarile Tale, ci adu-Ti aminte ca ne-ai rascumparat pe noi cu Scumpul Tau Sange. Pacatuit-am: milostiveste-Te Doamne, neleguit-am: iarta-ne, Stapane; jignitu-Te-am: impaca-Te si arata, Doamne, fata Ta asupra robilor Tai celor din prinsoarea vrajmasului si trimite ajutorul cel de la Tine, Puternice, si scoate norodul Tau din toata restristea si izbaveste-l de toata faradelegea si din mana celor ce lucreaza faradelege, si risipeste, Stapane, toata primejdia, pentru milostivirea Ta, si nu da pana in sfarsit mostenirea Ta spre pieire pentru nelegiuirile noastre, ci degraba sa ne intampine pe noi indurarile Tale, Doamne Dumnezeul nostru, ca milele Tale sunt din veac peste zidirea Ta si Tu Te-ai facut scaparea noastra, a tuturor, si mantuirea celor care nadajduiesc in Tine. Fa-Te noua, Doamne, turn de tarie de la fata vrajmasilor nostri, si nu ingadui sa piara in mainile celor care nu Te cunosc pe Tine sufletele ce se marturisesc Tie. Nu ingadui, Doamne, sa fie necinstita mostenirea Ta de un neam fara de rusine, ci pleaca, Doamne, urechea Ta si cauta din cerul Tau cel sfant spre prapadirea noastra si a cetatii Tale Ierusalim asupra careia s-a chemat numele Tau, ca si asupra Bisericii Tale, pe care ai zidit-o pe piatra si ai spus: Portile iadului nu o vor birui (Matei 16, 18).

Asculta, Doamne, rugaciunea robilor Tai si ia aminte la cererea noastra si arata fata Ta peste sfintenia Ta (Dan 9, 17), ca nu intru dreptatile noastre indraznind aducem Tie aceasta ruga (pentru ca pururea Te intaratam) ci indraznind intru indurarile Tale, Doamne, cele multe. Asculta Doamne, milostiveste-Te Doamne, cruta norodul Tau, Stapane, si nu da mostenirea Ta spre ocara, ca sa nu-i stapaneasca pe ei neamurile, ca sa nu zica: ”Unde e Dumnezeul lor”? (Ioil 2, 17), nici sa fie hulit numele Tau din pricina faradelegilor noastre intre neamurile care nu Te cunosc pe Tine. A Ta, Doamne Dumnezeul nostru, este dreptatea, iar a noastra este rusinarea fetei pana acum (Varuh 2, 5) caci nici dupa acestea nu ne-am intors, pentru ca tari de cerbice suntem: de va schimba arapul pielea sa (Ier 13, 23), atunci vom schimba si noi preareaua noastra voie. Toate rautatile acestea s-au abatut asupra noastra, si nu ne-am intors ca sa ne pocaim, ci am si adaugat pacate peste pacate, nici nu ne-am rusinat de fata Ta, Doamne, ca sa ne lasam de cugetele inimii noastre rele; si ai privegheat, Doamne, asupra rautatilor noastre (Varuh 2, 7), si ai adus asupra noastra toiagul iutimii Tale, ca Drept esti, Doamne, in toate, ca nu am ascultat de glasul Tau ca sa umblam intru poruncile Tale. Ci acum, Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai izbavit din ratacirea idolilor cu semne si minuni si Ti-ai facut nume pana acum, inceteaza, Doamne, ca am ramas putini pe pamant si ne-am facut ca niste necurati noi toti, caci ca o carpa lepadata este dreptatea noastra si am cazut ca frunzele pentru pacatele noastre (Is 64, 6).

Si acum, Doamne, Tatal nostru esti Tu, iar noi suntem tarana, lucrul mainilor Tale toti; nu Te mania pe noi foarte si nu pomeni faradelegile noastre, ci cauta, Doamne, ca norodul Tau suntem toti. Cetatea Ta cea sfanta s-a facut pustie si slava Sionului s-a ars cu foc, si toate cele slavite ale noastre au cazut, si Tu ai ingaduit toate acestea, Doamne, si ne-ai smerit pe noi foarte (Is 64, 10-12), ca nu am umblat intru cale buna, ci indaratul pacatelor am umblat – ci cruta, Doamne, norodul Tau si mostenirea Ta, si scoate-ne pe noi din mainile vrajmasilor nostri pentru numele Tau, ca sa cunoasca tot pamantul ca Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, esti puternic in razboi si ca indurarile Tale raman in neam si in neam peste norodul cel deznadajduit. Ce sa Te rugam precum se cade, Stapane Iubitorule de oameni, noi, pacatosii, nu stim, pamant si cenusa fiind, insa avem Mijlocitor pentru noi catre bunatatea Ta pe Cuvantul Tau cel fara prihana, pe care pentru milostivirile Tale L-ai trimis ca sa cheme inapoi faptura Ta, Cel ce S-a intrupat si S-a rastignit pentru noi. Insusi stergand zapisul cel impotriva noastra (Col 2, 14), rascumparare S-a facut pentru pacatele noastre (1 In 2, 2); si Duhul Tau Cel Sfant Se roaga pentru noi (Rom 8, 26), nu ca un rob, ci cu Dumnezeiasca cuviinta si cu iubire de oameni ingrijindu-se de faptura Ta. Adu-ti aminte, Stapane, de atata bunatate a ta catre noi si de Crucea Unuia-Nascut Fiului Tau si trimite-ne noua indurarile Tale si harul Tau, si darul Sfantului Tau Duh, ca prin venirea Sa cea buna sa ne povatuiasca pe noi a savarsi cele placute Tie si a dobandi viata vesnica.

Asadar, Stapane, noi, nevrednicii, cerem indraznind intru cuvantul rostit de Fiul si Cuvantul cel Vesnic, Parinte, de Domnul nostru Iisus Hristos: Cereti si se va da voua; cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide voua, pentru ca tot cel care cere primeste, si cel ce cauta gaseste, si celui ce bate i se va deschide (Mt 7, 7-8) si: Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El? (Lc 11, 13).

Ca Tie se cuvin toata slava, cinstea si inchinaciunea, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Amin!

Cuvantul Ortodox

Surse:

Boethius si Salvianus, Scrieri. Articole teologice si managaierile filosofiei. Despre guvernarea lui Dumnezeu, PSB 72, EIBMBOR, 1992

Sfantul Antioh Pandectul, 130 capete care cuprind pe scurt toata invatatura Scripturilor de Dumnezeu insuflate, Ed. Sophia, 2014

credinciosi-lumanari

***

 

***


Categorii

Opinii, analize, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Revizuirea constitutiei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

59 Commentarii la “Pentru UN NOU INCEPUT BUN IN VREMURI FOARTE RELE pentru Biserica si pentru tara. GANDURI LA RASCRUCE DE ANI SI DE ISTORIE despre cele ce au fost si cele ce vor veni asupra noastra…

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @ cioby:
    Nevointa in implinirea poruncilor lui Dumnezeu nu este de ajuns. Cuvantul Mantuitorului dat Sfantului Siluan Athonitul – “Tine mintea in iad si nu deznadajdui!” – este cuvantul zilelor noastre, la fel ca si spusele unui parinte (citez din memorie): va veni vremea cand rugaciunea inimii va cobora din Sfantul Munte si va ajunge pe buzele si in inimile multor oameni.

  2. Carmen,
    Amin.
    Slava lui Dumnezeu pentu toate.

  3. @radhacross,

    Biserica nu are cum sa fie infailibila,nu a fost niciodata,chipul ei de la un moment istoric dat este rezultatul lucrarii si modelarii membrilor ei,sfinti,ierarhi si credinciosi.

    Asta dovedeste ca nu prea ai cultura teologica. Biserica (in lucrarea, traditia, dogma Ei) este infailibila pentru ca Hristos este capul Ei (“si voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”). Iar Sf. Apostol Pavel ne spune niste adevaruri despre Biserica care raman valabile peste veacuri:

    Ca sa stii, daca zabovesc, cum trebuie sa petreci in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului.” (Ep.1 Timotei, 3:15)”

    “Hristos este capul trupului Bisericii” (I Col. 1, 24 si 18).

    “Toate le-a supus sub picioarele Lui si pe El L-a dat peste toate cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate in toti” (Efes. l, 22-23)

    Din lucrari de teologie ortodoxa:

    “Biserica este infailibilă pentru că mărturiseşte “adevărul”, care este revelaţia şi darul Duhului Sfânt. Doctrina este ortodoxă nu pentru că este propusă de episcopat, ci pentru că e garantată de conştiinţa Bisericii, în care se exprimă mărturia Duhului Sfant.” (Preot prof. dr. Ion Bria, Dictionar de Teologie Ortodoxa)

    Din prof. dr. Dumitru Staniloae (cel mai mare teolog al ultimului secol), cateva pasaje din lucrarea sa, Tologia Dogmatica Ortodoxa (vol.2):

    ” Biserica e trupul lui Hristos si ca atare e unita cu El si distincta de El. […] Biserica este Hristos extins cu trupul Lui indumnezeit in umanitate, sau umanitatea aceasta unita cu Hristos si avand imprimat in ea pe Hristos cu trupul Lui indumnezeit.”

    “Biserica este in totalitatea ei de corp al lui Hristos infailibila, pentru ca infailibil este Hristos, iar El exercita intreita slujire in ea ca intreg. De infailibilitatea Lui se impartaseste deci Biserica in intregime, intrucat intreaga se impartaseste de intreita Lui slujire. Episcopatul ia in materie de credinta hotarai in mod infailibil, tocmai pentru ca le ia in numele Bisericii si in legatura interioara cu ea si tinand seama de gandirea Bisericii legata de viata ei in Hristos.

    Si aceasta o poate face episcopatul, pentru ca le ia in comuniune. Si comuniunea asigura nu numai pe fiecare episcop, ci si pe toti la un loc impotriva veleitatii dictatoriale in Biserica. Fiecare si toti impreuna sunt limitati in exercitatea dreptului de hotarae in materie de credinta, de interconditionarea lor reciproca, dar si de faptul ca ei cauta impreuna acordul intre ei in acordul cu traditia de totdeauna a Bisericii, prin aceea ca isi pun reciproc o frana fata de orice veleitate de stapanire pe care ar incerca sa o manifeste unul sau altul. Istoria Bisericii Ortodoxe dovedeste ca practica sinodalitatii a ferit-o atat de orice schimbari in materie de credinta, pe care deciziile de unul singur le-au adus in catolicism, cat si de haosul opiniilor individualiste din protestantism.

    ” Hristos e capul trupului in sensul ca “in acest trup se traieste viata cea noua dupa Hristos in Duhul Sfant si in El se procura harul, mantuirea si viata dumnezeiasca a capului, tuturor madularelor trupului.”
    In “capul Hristos” se deschide orizontul infinitatii lui Dumnezeu si, prin El, trupul Bisericii primeste putere de viata si de iubire unificatoare din aceasta infinitate. “Ca urmare, Biserica e inteleasa de ortodocsi ca viata noua in Hristos si in Duhul Sfant, ca unitate a vietii harismatice, intrucat ea este organismul viu, unitar, intreg, trupul lui Hristos, din al carui cap curge viata duhovniceasca cea noua in toate madularele trupului prin lucrarea Duhului Sfant.” “Hristos, in calitate de cap, si Biserica formeaza astfel o unitate duhovniceasca, un organism unitar viu si divin omenesc.”
    Prin aceasta Hristos e “Mantuitorul” Bisericii, sau al umanitatii adunate in El.”

    iti recomand sa citesti macar acest.extras. Util de citit si articolul “Ce este Ortodoxia” (de pr. Eugen Tanasescu), din care citez:

    ” Ce înseamnă infaibilitatea? Ştim cu toţii, conform DEX, starea de a fi infailibil, adică cel care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur. Prin urmare, dacă Ortodoxia este tot ce am spus mai sus, ea este, prin natura ei, infailibilă. Se pune însă, întrebarea: dacă Ortodoxia este infailibilă, omul care o trăieşte devine infailibil? Nu, atâta vreme cât nu se leapădă se sine, de erorile şi greşelile sale. Dacă însă omul renunţă la autonomia sa, el poate reuşi ceea de pare imposibil: atingerea infailibilităţii. În Ortodoxie, aceasta se traduce prin sfinţenie. Sfântul este infailibil, dar nu în sine, prin sine sau de la sine putere, căci ar putea oricând cădea din sfinţenie, ci pentru că s-a lepădat de sine şi a acceptat să trăiască Adevărul infailibil al Bisericii.

    Mai avem încă o nuanţă de precizat. Biserica este infailibilă nu prin oamenii ei. Căci nu oamenii sfinţesc Biserica, ci invers. Sursa infaibilităţii/sfinţeniei Bisericii o constituie Hristos-Adevărul, Capul Bisericii. Putem face o analogie cu distribuţia energiei electrice. Generatorul centralei este sursa, firele transportă energia, iar luminătorul este becul, instrumentul care transformă energia sursei în lumină. Aşa funcţionează şi relaţia Hristos-Biserică-sfinţi. Hristos este sursa, Biserica şi Ortodoxia sunt liniile de transport, iar sfinţii sunt luminători, nu prin ei înşişi, ci prin energia primită de la Hristos (chiar Hristos îi numeşte luminători). Despre această energie vom mai vorbi, ea fiind subiectul celei de-a doua Duminici din acest Post Mare. Biserica şi Ortodoxia rămân deci infailibile atâta vreme cât transmit nealterat ceea de sursa generează.

    Prin această pildă simplistă putem înţelege şi un alt aspect al Bisericii: deciziile clerului ei. Rostul clerului nu este acela de a genera dogme sau canoane potrivit unor interese proprii, ci, prin acestea, clerul doar recunoaşte, explică şi aplică ceea ce este de mai înainte generat şi revelat de Hristos. Aşa ne explicăm cum, în istorie, avem atât Sinoade Ecumenice, normative pentru Ortodoxie, dar avem şi sinoade “tâlhăreşti”, care nu au reuşit să împlinească acest rost al clerului, ci au eşuat în propriile interese. Dar, paradoxal, reversul sinoadelor “tâlhăreşti” este posibilitatea ca Ortodoxia întreagă să poată fi reprezentată printr-un om. Ce minunat: dintr-un om supus slăbiciunilor şi decăderii, Ortodoxia îl transformă într-un sfânt, infailibil şi reprezentativ, doar pentru că s-a lepădat de sine şi s-a făcut asemenea cu Dumnezeu. De fapt, i-a urmat Lui.”

    Parintele Ilie Cleopa (despre Biserica):

    “Biserica prelungeşte întruparea Mântuitorului prin neîntrerupta prezenţă a Fiului lui Dumnezeu cel întrupat în sânul ei şi prin lucrarea Sfântului Duh în mădularele ei (Ioan 14, 16).
    În calitatea Lui de cap nevăzut al Bisericii, Domnul Iisus Hristos este în Biserică permanent prin continua Sa întrupare pe altarele la care se săvârşeşte Liturghia. Căci Hristos este nu numai Cap al Bisericii, ci şi Trup al ei, dându-Se pe Sine spre cuminecare credincioşilor.
    Biserica are două înfăţişări, una văzută, fiindcă oamenii fac parte din ea cu trupuri, şi alta nevăzută, care este lucrarea Sfântului Duh al lui Hristos sau Dumnezeiescul Har, izvorul vieţii, lucrării şi unităţii ei. El este cel care face posibilă transformarea pâinii şi a vinului euharistic, în Trupul şi Sângele Domnului.
    Fericitul Augustin spune: «Ceea ce este sufletul pentru trupul omului, aceasta este Duhul Sfânt pentru Trupul lui Hristos, care este Biserica, căci El lucrează ca sufletul în toate mădularele, ţinându-le într-un singur Trup».”

    Mai sunt si alte surse, dar sper ca e suficient si atat.

  4. @radhacross,

    Fraza cheie in citatele de mai sus (raportat la explicatiile tale ref. la infailibilitatea Bisericii datorata greselilor ierarhilor este aceasta: “Biserica este infailibilă nu prin oamenii ei. Căci nu oamenii sfinţesc Biserica, ci invers. Sursa infaibilităţii/sfinţeniei Bisericii o constituie Hristos-Adevărul, Capul Bisericii. “
    A nu se confunda institutia ierarhica cu Biserica in intelesul ei profund. Greselile celor care fac parte din Biserica (fie ei ierarhi) nu intineaza Biserica. Vorba parintelui Arsenie, “Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni…”

  5. Noi aven ceva din atitudinea lui David care dupa ce a fost amenintat cu moartea persecutat prigonit de Saul, zicea despre el ca nu poate vorbi impotriva unsului Domnului. Asa si azi vedem ca nu exista initiativa de a arata prigoana si jertfa muceniceasca a marturisitorilor ortodoxiei, din partea … patriarhiei, f anemice reactii fata de tentativele de a distruge familia, lipsa unei reactii vehemente impotriva homosexualizarii constiintelor, asa cum au facut ierarhii rusi si greci, DAR nu putem sa zicem ceva impotriva unsilor Domnului. Suntem intre situatia de a arata neajunsurile si de a nu judeca sau de a nu ne simti ca am zis ceva nepotrivit. In aceeasi situatie e si purtatorul de cuvant care are o atitudine de sustinere a ceea ce am zis mai sus dar nu stiu cat poate face ce vrea el si cat sa se conformeze unor tendinte din noul loc de munca de la patriarhie. Nu sustine nimeni ce nu e bine, nici ecumenismul de acolo, dar trebuie sa vedem cum putem reactiona frumos. Deci nimeni de aici nu sustine neconditionat tot ceea ce face patriarhia, nu e nimeni avocat al celor de acolo… In rest f bune comentarii din partea tuturor, vazand ca poti citi pareri bune si ganduri duhovnicesti, chiar asa in timp real, aici, nu doar in carti.
    Ce s-a zis au fost indemnuri corecte si cred ca pt toti e o placere sa vada ca si mirenii pot scrie bine si profund, pot vedea ceea ce se intampla in jurul nostru, multumim ca exista parerea lor, in aceste vremuri in care, persecutia a si inceput!
    Cel mai important lucru azi este ca cineva sa vada si sa posteze pe site ceea ce se intampla legat de trairea ortodoxa a oamenilor. Aceasta ne-a facut sa stim ce vremuri traim, iar comentariile, necesare, arata ca exista constiinte la noi in tara, bine ar fi sa citeasca cat mai multi.

  6. Citisem initial doar primele doua comentarii ale lui @radhacross, acum am citit si restul si m-a surprins neplacut punctul lui de vedere.
    Pomeneste despre hermenenutica teologica, abis fintiial si alte notiuni pretentioase, dar face niste confuzii elementare.
    Confunda Biserica cu institutia ierarhica, sugereaza o posibila apostazie a Bisericii, vorbind despre o posibila (sau deja existenta) erezie legat de Catedrala Neamului, despre faptul ca metanoia (pocainta) ar trebui sa includa Biserica (in sensul ei general)…

    De ce ar fi denumirea de “mantuire a neamului” o nebunie si o erezie, cand e scris ca la Judecata de apoi va exista si o judecata a neamurilor? Suntem un singur popor crestin, dar fiecare apartine unui neam, neamurile nu au fost desfiintate, legatura aceasta se pastreaza, si e bine sa ne rugam pentru mantuirea neamului (in sensul manturii cat mai multora dintre noi).
    Costructia Catedralei Neamului a fost gandita a fi ridicata spre multumire ca tara noastra a castigat razboi cu paganii otomani – Razboiul de independenta, dar si pentru realizarea Marii Uniri de acum o suta de ani. Ideea nu e noua, si alti domnitori au ridicat lacasuri de cult in acelasi scop. Dar acum s-a dorit a se inalta o catedrala (cum au si alte popoare). Dimensiunea e discutabila, dar nu asta era in discutie neaparat.
    Si in Rep. Moldova exista un monument numit Crucea Mantuirii Neamului. Ideea nu e originala.

    Si mai ales, cum sa afirmi ca Biserica nu este infailibila si ca are nevoie de pocainta, cand este insasi Trupul lui Hristos, cu care formeaza o unitate, caci in Biserica lucreaza Harul Sau. Pai tocmai aceasta afirmatie, a neinfaibilitatii, a faptului ca sfintirea Bisericii tine de virtutiile sau pacatele madularelor Bisericii este o erezie, daca tot vorbim de erezii… Caci nu exista om fara de pacat, ci Harul lui Dumnezeu este Cel care sfinteste.

    Iar apropoul asupra adminilor care ar fi platiti de patriarhie este mai mult decat deplasata. Intruchipare a smereniei crestinesti nu alta. Asta venind de la cineva care pretinde Bisericii sa faca un proces de metanoia… Rizibil !

  7. Sa luam aminte,nu e vorba numai despre noi,noi romanii,noi ortodocsii,nici macar noi crestinii.Este vorba despre Om,tot Adamul – Unul in miriade de ipostasuri.Fiul Omului,al doilea Adam a venit pentru intreg Adamul.
    Sa nu ne amagim.Gandurile lui Dumnezeu nu sunt gandurile oamenilor.Multi din cei alesi vor ramane afara si vor fi adusi altii din zari straine si vor fi pusi la masa.
    Sa luam aminte la Domnul.Sa ramanem treji.Daca corabia se scufunda sa o lepadam.Ramasita Bisericii va fi acolo unde nu va mai fi nici o biserica,in Imparatia launtrica.
    In pustiuri,ori pesteri,ori inchisori Parintii n-au mai AVUT NIMIC. ERAU DOAR cu duhul tinta la Domnul.
    Sa ne crestem picioarele duhovnicesti si sa lepadam carjele de prisos.Numai asa vom putea sta.

  8. Să avem îngaduință, milostivire şi duhul blândeții, în toate…
    Radhscross, este şi el madular al bisericii, şi in contextul în care ne aflăm, este lesne derapajul de acest gen. Ca sa nu cadem şi noi in neìngaduința de acelaşi gen şi intensitate, se cade să spunem, ca pentru un iubitor de neam şi de țara, lucrurile pot fi interpretate şi in fdelul lui, pentru un ortodox însa, care are cunoştința atât de extinsa se cere şi cunoasterea spuselor apostolului, (in legatura cu indreptarea celor cazuți “in vre-o greseala” ), si iertarea pe care o cerem în “precum şi noi iertam, ngreştiților noştrii”, ca şi în porunca “iubiți pe vrajmaşii voştrii”.
    Nici un sfânt parinte nu a cautat îndreptarea cuiva,în acest duh.
    Ei s-au facut sabie, doar atunci când au epuizat toate cele de îndreptare şi au vazut ca, cei ce trebuiau a fi îndreptați nu voiau cu nici un chip sa se îmblânzeasca, sa întelega sau sa se scimbe, ci voiau sa schimbe însasi ortodoxia.
    Aceeia nu ereau in vre-o greseală… ci în lupa cu ortodoxia.
    Erau vrajmasi neînduplecați.
    Deci… sa ținem seama şi unii şi altii de ce ni se cere prin apostol.

  9. Astazi, cand sunt aratate situatii despre care multi nu vorbesc, cand la standurile editurii patriarhiei nu gasesti carti ( exista doar una singura unde sunt si catolici etc) despre COLEGII DE MESERIE care au fost persecutati, ajungandu-se chiar la intemnitarea pe nedrept, inseamna simplu ca daca vorbeste cineva despre aceasta si despre multe altele care se intampla azi, sigur nu e impins de la spate de patriarhie. Daca scrii de legile impotriva firii asta o faci singur vazand realitatea, fara ca cineva de acolo sa te indemne. Am observat chiar o reticienta in a vorbi despre ceea ce e rau astazi, la unii care acum sunt la Teologie sau au terminat. Culmea la cei tineri, care ar fi interesati de senzationalul ideii ca nu demult erai desconsiderat de regim daca erai preot. Cei tineri ar fi tentati sa reactioneze in fata acestei nedreptati, dar ceva i-a facut sa nu ia in seama asa ceva desi este cel mai grav lucru petrecut cu colegii lor din trecutul apropiat. Ei nu stiu, iar ceilalti nu vorbesc de frica cuiva.

    Nu vad ce deosebire este intre o biserica din cartier si catedrala mantuirii neamului. Ce anume poate fi erezie la constructia unei biserici mai mari?
    Poate denumirea luata ca atare, considerand ca constructia va duce la mantuirea neamului. Sa crezi asta nu stiu daca e corect.
    Construirea va face ca neamul sa se mantuiasca? O sa se spuna ca nu e o legatura directa, atunci ce e, un indemn o amintire a ideii ca toti trebuie sa ne mantuim.
    Ce legatura ar fi intre denumire si faptele pe care trebuie sa le faca fiecare pentru a fi mantuiti? Daca s-ar zice catedrala iertarii pacatelor neamului, ce ar induce acest titlu? Iertarea pacatelor intregului neam? Daca nu a cui si ce legatura ar fi intre acea catedrala cu aceasta denumire si cei din alte judete? Ajungi iarasi la faptele fiecaruia, care au o corelatie sau nu cu titlul.
    De obicei bisericile au nume de sfinti, ctitori. Se poate da un nume in urma unui eveniment national, reantregirea, victoria impotriva otomanilor sau a unor ocupanti, (astazi descoperim ca ocupantii sunt patronii de supermarketuri, multinationale). Cum te ajuta denumirea in actiunea de mantuire. Dar daca dai numele unui ctitor St cel Mare, acesta arata pe cel care a construit, sau hramul bisericii. Unii nu inteleg implicatia numelui mantuirea neamului, tinand cont ca mantuirea tine de faptele credinta omului, sau se presupune ca aceasta catedrala are un rol special pentru mantuire. Care ar fi diferenta fata de o alta biserica mai mica?

    Biserica este infailibila, oamenii sunt supusi greselii. Se pot intampla unele greseli omenesti, noi fiind in biserica luptatoare, dar suntem obisnuiti sa nu judecam si de aici trecem cu vederea ce fac altii, suntem ca David, desi daca s-ar gasi o modalitate de dialog, atunci nu ar persista cu anii niste greseli.
    Oare cat timp sa treaca pana sa se ia o atitudine fata de agresiunea secularistilor de azi aidoma persecutorilor de ieri. Sa nu se schimbe rolurile, devenind din secularisti persecutori.

    Daca vezi ceva incomplet la un ierarh, nu inseamna ca te referi la biserica in general, dar oamenii spun: biserica a zis, daca cineva cu functie de conducere a zis ceva, sau biserica nu e de acord…
    Ce e cu exprimarea asta? Se refera la biserica cea infailibila? Nu ci la cateva persoane, atribuindu-le lor parerea intregii biserici.
    E clar ca biserica e infailibila, dar greseala unora, ii poate duce pe multi mireni intr-o ratacire neintentionata, dar reala prin ignorarea pericolelor de azi.
    Oare sa stam linistiti ca biserica e infailibila? Acest lucru e valabil, sper sa nu gresesc, cand un om macar tine adevarul, asa ca Maxim Marturisitorul, cand ceilalti chiar ierarhi greseau. Orice ai zice despre cineva care face rau, sa ti se dea replica: biserica nu poate gresi? Daca cineva se refera la aceia care greseau nu se refera la biserica in general, iar o greseala se poate intinde facand rau bisericii, dar nu biserica ci doar niste persoane gresesc si despre asta se poate vorbi pentru indreptarea lor.
    O mica greseala poate fi imitata de multimi, asa cum erau urmati unii eretici si dusi in ratacire multi, iar asta e chiar un pericol, chiar daca biserica e infailibilai.

    Mai e problema aceasta cu exprimarea… mai ales cand esti neplacut surprins. Parerile se spun, bine ar fi fara critici la ce au scris altii. Daca este cineva ingrijorat de situatia actuala si vede indiferenta si dezinteresul unora, este tentat sa arate ceea ce nu e bine ceea ce poate sa surprinda placut sau neplacut.
    Acest gen de cuvinte nepotrivite se atribuie dupa cum se vede, doar in dialogul cu cineva necunoscut, situat la capatul celalalt al firului de fibra optica, mai nou, nu si fata de unii care folosesc ostentativ limba de lemn, nespunand nimic decat fraze invatate, certand pe ceilalti credinciosi, pentru a nu supara pe mai marii lumii, care sunt cauza adevarata a raului raspandit azi. Singura data cand un credincios contesta ceva, e tocmai acum, in aceste comentarii, poate ca e mai simplu asa, nu fata de formalitatea existanta in unele limbaje, care nu previn pe binecredinciosi de raul care se pregateste impotriva lor.
    Trebuie tinut cont ca unii au sensibilitati in fata acestei contestari, pentru ca e venita de la un frate sora ortodoxa de la care te astepti la o anumita intelegere sau corectare prin argumente si blandete, pe care o avem” numai’ noi ortodocsii.

  10. @radhacross:

    Adica Biserica e doar o carja, ceva care la un moment dat nu mai e necesar. Te inseli, frate draga, daca asta spui, Biserica e Noul Ierusalim.

    Noul Adam este intreaga umanitate, intr-adevar. Insa o singura cale mantuitoare exista, si in pustia parintilor neptici, si in sihastrii, si in orase, si in sate.

  11. “Cautati esentialul”(parintele Rafail)

  12. Constantin,
    Omul poate greşi într-o infinitate de feluri.
    Tot ce construim noi, oamenii, eşuează.
    În… erodare, ruinare, distrugere…

    Inclusiv in argumentații… . (Eşuam în sofism).

    Domnul a spus despre sine: “Eu sunt Adevarul…”
    De aceea trebuie sa ne lepadam de noi înşine. Ca El sa fie in noi, deplin.
    Să-l credem pe El..nu ce ne spune mintea noastra. Sa credem ce ne VIAZĂ, in noi, evanghelia prin împlinirea ei în noi înşine, nu ce ne spune mintea (înainte de a fi împlinit cele ce ni se cer, inainte de a le încerca, de a le aplica în noi inşine).
    Metanoia…
    Putem demonstra, ca acea Catedrală, a mântuirii neamului, este o erezie, dupa cum putem demonstra şi contrariul… şi ???

    Putem orice…, comentând pe orice… şi ???

    Un lucru… este un lucru.
    Cel mare, cu cele ale sale (bune si rele)… cel mic, asemeni.

    Titulatura… sensul… interpretarea… depinde de deasemeni de fiecare…
    Pentru mulțime…, pentru a nu primejdui…, ortodoxia are legile sale clare, dar… pâna la urmă şi din cel mai neânsemnat amanut, lucru, gest, sau fapt sau… se poate ajunge la ce-i mai rau, inclusiv la pierderea mântuirii.
    Şi nu e vorba de acela…, ci de noi, care cădem prin acela.

    Nu condamn pe nimeni. Doar vin cu acestea spre a fi luate in seamă… (daca sunt vrednice de aceasta).
    Eu cred că trebuie ca lupta noastra sa fie, DOAR, pentru câstigarea Duhului Sfânt, prin taine şi despatimire…
    Nu sunt împotriva dezbaterilor. Sunt impotriva încrâncenarii, a demontarii celuilalt, sau…mă rog… a demontarii, argumentarii celuilalt.
    Multe, din cele discutate (inclusiv la subictele dezbatute aici), au un grad oarecare de soliditate, la fiecare dintre noi.
    Însa… credinta noastra in acele “soliditați”, ne incrâncenează… (nu altceva).
    Esențial, este să facem astfel, ca fiecare dintre noi sa înțeleagă, exact aceasta, si…, că…, şi unii si ceilalți, voim mântuirea,).
    Ca unii am ajuns sa întelegem mai adânc decât alții, (prin mila Domnului), şi… ca şi noi eram cândva pe poziția celor pe care-i demontam, (bucata cu bucata).
    La fiecare nivel, la fiecare treapta exista primejdia derapajului…
    Cu cât înaltimea creste, cu atât primejdia este mai mare şi nuanta mai greu de descoperit.
    Sa nu se supere nimeni ca spun ce spun.
    Nu atac pe nimeni, ci doar voiesc sa gasim calea pacii şi bunavoirii in toate.
    Incrâncenare… scântei… şi alte asemenea, apar rapid intre noi, la tot pasul şi nuanta… desi o formulare plina de bunavoința ar aduce şi întelegere şi pace.
    Eu insumi nu am facut-o, dar constiinta m-a mustrat, la fiece cuvintel spus mai apasat.
    Nu ca…, ar fi fost rau sau bun, ci pentru ca rau sau bun… a fost spus intr-un anume duh… (de excludere a celuilalt…).
    Sper sa nu fac raul si mai rau, cu ce am spus…

  13. Pingback: O istorie nefardata a prabusirii Imperiului Roman de Apus. HOMOSEXUALITATEA AFISATA PUBLIC SI EXPLOATAREA NEMILOASA A SARACANILOR, VICIILE CARE AU DUS LA PRABUSIREA UNEI CIVILIZATII. Marturia scriitorului bisericesc Salvianus | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: O istorie nefardata a prabusirii Imperiului Roman de Apus. HOMOSEXUALITATEA AFISATA PUBLIC SI EXPLOATAREA NEMILOASA A SARACILOR, VICIILE CARE AU DUS LA PRABUSIREA UNEI CIVILIZATII. Marturia scriitorului bisericesc Salvianus | Cuvântul Ortodox
  15. Bate vant rece de peste ocean: http://ocl.org/need-renewal-church/ .
    Ceea ce aici se numeste reinnoire/restaurare in ortodoxie, ramane in esenta doar inselare demonica.

  16. Pingback: Cea mai subtila si mai periculoasa DIVERSIUNE | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: LA 30 DE ANI. “Revoluţia nu ne-a fost „confiscată”, cum se spune, căci nu a fost niciodată a noastră. Vom deveni, pas cu pas, SCLAVI AI STRĂINILOR, asemenea poporului lui Israel, pentru că, înainte de toate, suntem sclavii propriilor pat
  18. Pingback: RUGACIUNI SI URARI PENTRU ANUL NOU 2020... (audio, video) - Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: RUGACIUNI DE MULTUMIRE SI DE BINECUVANTARE LA INTRAREA IN NOUL AN (video, text). CUVINTE DE INVATATURA pentru cei care doresc sa aiba un an 2020 bineplacut lui Dumnezeu (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare