Pr. Ioan Istrati denunta RELIGIOZITATEA DE FATADA A ROMÂNILOR SI ANEMIA DE HAR A LUMII: “Suntem cei mai religiosi dintre europeni, insa cei mai putin morali”
“Bisericile gem de oameni, care imediat ce au ieşit din locaşul cel sfânt devin fiare unii pentru alţii şi pentru ei înşişi… Simţul de jertfă a fost înlocuit încet cu un soi de mentalitate descurcăreaţă, în care regnul celest trebuie frecventat minimalist, alături de alte tărâmuri. Mii de oameni îşi fac Cruce când trec pe lângă biserică şi nu ratează niciodată horoscopul de dimineaţă“.
***
- Pr. Ioan Valentin Istrati/ Doxologia: Atacurile din Boston şi Marele Donator de sânge al lumii
După cumplitele atacuri de la Boston, lumea nu s-a sfiit, previzibil, să se crucească, să condamne acerb ororile, să înfiereze lumea de azi care nu mai are niciun fel de siguranţă etc.
[…]
Ceea ce este într-adevăr important nu este atât numărul de morţi şi de răniţi. Nu ştiu dacă aţi remarcat, însă noi toţi ne-am dezvoltat un simţ aparte al victimizării şi tragicului asumat, după numărul de morţi al ştirii. Un avion Cesna prăbuşit peste o casă: trei morţi. No big deal! Un Boeing din Nigeria: 143 de morţi. Vai! Uimirea şi paralizia emoţional-ipocrită durează doar trei secunde şi e direct proporţională cu numărul de morţi.
Cred că impresionant este răspunsul societăţii americane la această oroare care a însângerat sportul şi naţiunea deopotrivă. Zeci de mii de oameni s-au aruncat literalmente către centrele de donare de sânge, mii s-au oferit să ajute, peste 6000 de americani – şi credeţi-mă, trăiesc mai bine ca noi – şi-au pus apartamentele la dispoziţia celor răniţi sau panicaţi de cutremurul artificial şi a rudelor celor care zac acum în durere.
Oare ce am face noi în atari circumstanţe? Unii ar da din cap, alţii s-ar cruci, vreo câţiva sedentari ar înroşi rating-urile la tv, văitându-se de periculozitatea sportului în genere. Într-o naţiune care nu mai face sport ci doar se uită la el, de fapt se uită la samsarii din fruntea afacerii de pe mormântul sportului, oamenii şi-au sedat simţul civic, au făcut anestezie cu nesimţire, văicăreală şi comentarii savante. Ori de câte ori cade vreun trăsnet pe capul oamenilor, ne-am învăţat să facem cu ochiul, fericiţi că nu ni s-a întâmplat nouă şi să blamăm politicienii, cerul, vecinii, poluarea, e-urile, diavolul, bată-l vina.
De aceea doresc să scriu câteva rânduri despre un efect devastator al creştinismului iluzoriu, infuzat de media şi prezent din păcate (adică datorită lor) în societatea noastră. Consumismul şi secularizarea materialistă duc la un divorţ invariabil între religie şi moralitate. Suntem cei mai religioşi dintre europeni, însă cei mai puţin morali. Câţi dintre noi nu ar întinde mâna când ar vedea căzând din vreun buzunar o sumă mare de bani, şi nu pentru a o returna, ci pentru a ne cumpăra ceva tare? Care sunt incoruptibilii societăţii noastre? Avem cele mai multe mănăstiri, însă şi cele mai multe hoţii din Uniunea Europeană. Bisericile gem de oameni, care imediat ce au ieşit din locaşul cel sfânt devin fiare unii pentru alţii şi pentru ei înşişi. Plătim pomelnic la Biserică însă tribunalele gem de divorţuri, hoţii şi răutăţi. Ne rugăm în faţa moaştelor de sfinţi însă eşuăm lamentabil în asemănarea cu ei. Cinstim icoane făcătoare de minuni şi chipul lui Dumnezeu în noi se întunecă pe zi ce trece. Mergem în pelerinaje la locuri sfinte, însă casele noastre sunt pline de miasma păcatului şi a morţii. Suntem un pământ plin de sfinţi din vechime, însă mustind de sângele a 20 de milioane de prunci măcelăriţi fără vină, care strigă la cer. Suntem pe scurt îngrozitor de răi în toate privinţele.
Separaţia dintre religiozitate şi moralitate este uriaşă. Credinţa e deseori parazitată şi înnăbuşită de superstiţie, trăirea de ritual, dăruirea de sine de comerţ spiritual. Simţul de jertfă a fost înlocuit încet cu un soi de mentalitate descurcăreaţă, în care regnul celest trebuie frecventat minimalist, alături de alte tărâmuri. Mii de oameni îşi fac Cruce când trec pe lângă biserică şi nu ratează niciodată horoscopul de dimineaţă.
Este vreme ca religiozitatea noastră să nu mai fie de faţadă. Creştinii de duminică trebuie să devină creştini de fiecare clipă. Dorinţele noastre de mai bine trebuie însoţite de simţirea durerii celorlalţi şi de taina dăruirii de sine. Rugăciunea noastră trebuie să treacă de la nivelul: sănătate, spor şi ajutor, la: mulţumire, bucurie şi încredinţare în mâinile lui Dumnezeu. Trebuie să trecem de la Fă-mi Doamne, la Facă-se voia Ta.
Suntem în post şi cei mai mulţi dintre cei ce citesc aceste rânduri – sper – se pregătesc să primească în fiinţa lor Trupul şi Sângele lui Dumnezeu. Dincolo de pregătirea schematică necesară, trebuie să facem un bilanţ al interiorităţii noastre, acolo unde adevărul doare de prea multă nefiinţă, şi să vedem cât sânge am dăruit (prin tot ceea ce suntem, facem, gândim şi simţim) oamenilor în suferinţă, noi, care ne considerăm oamenii lui Hristos, Care îşi dăruieşte Sângele Său până la sfârşitul veacurilor, pentru nemurirea oamenilor. Hristos îşi varsă Sângele său dumnezeiesc pentru ca lumea să nu se scufunde în neant şi nu oboseşte niciodată să poarte durerile lumii. Lumea însă a făcut anemie de har, e alergică la lumină şi nu mai poate primi transfuzia cu viaţă veşnică, pe care Împăratul răstignit este pregătit să ne-o dăruiască.
Legaturi:
- CRESTINII DE DUMINICA si “comoara” grijilor lumesti/ Parintele Mihail Jar: “OAMENII I-AU INTRECUT PE DIAVOLI CU VICLENIA, TRADAREA SI RAUTATEA! NU STIU CAT NE VA MAI RABDA DUMNEZEU!”
- Predica puternica a Parintelui Longhin de la Banceni (2011, video): LUATI-L PE HRISTOS IN VIATA VOASTRA, IN FAMILIA VOASTRA, IN DUREREA VOASTRA!
- Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE
- PS SEBASTIAN AL SLATINEI – pastorala a durerii si realismului profetic. CUVINTE TARI, CU VALOAREA UNUI “DUS RECE” ARHIERESC
- PREDICA MUSTRATOARE A PS SEBASTIAN PASCANU: “In noi se stinge Duhul, ne napadeste formalismul; ne pustieste secularismul; practicam un crestinism din ce in ce mai teoretic”
- NE BATEM JOC DE HRISTOS SI ALERGAM LA EL NUMAI LA NEVOIE! Ne lasam tinerii educati de mass-media, desfranarea a ajuns nota generala a televiziunilor…
- DUMNEZEU NU ESTE IN CAMPANIE ELECTORALA! Fortam, menajam sau lingusim credinciosii pentru a avea cantitate in Biserica?/ PREDICA ASPRA A IPS NICOLAE CONDREA CATRE ROMANII DIN AMERICA: “Biserica nu este un club, o asociatie! Nu putem sa ne strecuram si sa pacalim pe Dumnezeu slujind banului! Suntem crestini sau inchinatori la idoli?” (VIDEO)
- “O, câţi creştini mincinoşi, câţi închinători la idoli se ascund sub numele de creştin!”
- CINE ESTE IN BISERICA? “Cum ar putea fi inlauntrul Bisericii cel care minte, care umbla cu viclenii si siretlicuri ca vulpoiul, cel ce rapeste ca un lup?”
- NU PUTEM SLUJI LA DOI DOMNI…
- Suntem convertiti cu adevarat?
- MEDITATIE DUHOVNICEASCA: Pentru ce Il cautam pe Dumnezeu?
- “Daca nu-I dam lui Dumnezeu TOATA viata noastra, suntem oameni care ne mintim pe noi insine si, de fapt, nu-I dam mai nimic. Daca Dumnezeu nu este in viata mea pe primul loc, nu este… pe niciun loc!”
- “Duhovnicul si ucenicul”: CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- Arhim. Simeon Kraiopoulos: CUM SE POATE PIERDE CHIAR SI UN CRESTIN “PRACTICANT”? CE FACEM CU OMUL CEL VECHI?
- IN FATA LUI IISUS: Viata launtrica a Duhului vs. falsa Ortodoxie a pietismului si moralismului religios. La ce “folosesc” Sfintele Taine?
- CATEVA FORME SUBTILE DE INSELARE SI DE PERVERTIRE A CREDINTEI SI A VIETII IN HRISTOS: Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
- Sf. Valeriu Gafencu: “SUNTEM CRESTINI NUMAI CU NUMELE…” Ce inseamna sa fim crestini, cum putem realiza curatirea launtrica si nasterea din nou?
- CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste
- PARINTELE SERAFIM ROSE DESPRE EDUCATIA ORTODOXA A COPIILOR (VIDEO). Cum putem lupta cu ispitele lumii si cum putem trai ortodox in vremurile din urma?
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- Arhimandritul Lazar: “LUMEA INCLINA CATRE UN CRESTINISM FALS, ISTERIC”. Cand inselarea si fanatismul devin normalitate in viata bisericeasca…
- “Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”
- Putini sunt adevaratii crestini!
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- CE FEL DE CRESTINI SUNTEM, DE FAPT?
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- CUM NE PUTEM MINTI SI CUM NE PUTEM RATA SALVAREA PRIN POCAINTA?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@Doroteea
Cu vreo zece ani in urma (cred) eram un om care descoperise ca la Sfanta Liturghie se intampla ceva care imi face bine. Ma spovedeam o data sau de doua ori pe an si seara ziceam un “Tatal nostru”. Nu faceam pacate grosolane dar faceam o multime de pacate mici dar de care, constat acum, scapi foarte greu. Pe vremea aceea ma cautam, cum se zice, adica il cautam pe Dumnezeu si nu il gaseam. In aceasta perioada ii descoperisem pe Plesu, Liiceanu, Steinhardt, Paler, Patapievici. Am citit tot ce scrisesera pana la acea vreme. Steihardt pentru mine a insemnat foarte mult. Am inteles ca a fi un om credincios nu este ceva ce apartine doar pensionarelor (cum le-ati numit) si ca poti fi foarte bine un intelecetual credincios. Si totusi mi-a mai trebuit inca mult timp dupa aceea pana cand mi-am schimbat cu totul viata. La vremea aceea nu credeam ca mai exista duhovnici ca cei din Pateric. In acea perioada citindu-l pe Plesu m-a atras personalitatea sa. Si totusi cand am citit un articol de-al sau am inceput sa intru in garda. Era vorba de un articol in care vorbea de vizita impreuna cu un american pe la manastirile din Moldova. Era iritat ca nu au fost lasati sa filmeze prin manastire. Concluziile sale erau ca suntem un popor de neciopliti si ca nu-i primim cum se cuvine pe straini. Intre noi fie vorba, acum i-am primit peste tot si noi trebuie sa iesim afara din propria casa. Am inteles atunci ca domnul Plesu este un om cu talent dar nici intr-un caz un bun roman. Acum mi-este indiferent. Daca la vremea respectiva ii preluam anumite idei acum il ignor. Acum imi pare o pierdere de vreme sa-i citesc articolele cand sunt atatia sfinti ale caror scrieri adanci nu le-am citit si care chiar m-ar ajuta. Dar cu zece ani in urma mi s-ar fi parut pierdere de vreme sa citesc scrierile sfintilor parinti. Va rog sa ma iertati daca v-am plictisit cu multe vorbe despre mine.
Da, Sanziana – inteleg f bine ce vrei sa spui, mai ales dupa ce am citit in ultimele zile (dupa ultima postare am aflat si alte lucruri, grozav de dubioase, despre el: cum ca de pilda a initiat si nu stiu ce “master” in religii!! Brrr!!).
Nu sunt si nu am fost un mare “fan”, si te asigur ca nu pun semnul egalitatii intre Patericul Egiptean şi Dilema veche. Si nici nu sunt o admiratoare a intelectualilor sofisticati. Ma amuzau mult, ce-i drept, peripetiile lui in Japonia, sau mi-era greu sa nu fiu de acord cu unele din observatiile lui.
Acum abia incep sa inteleg scepticismul celor mai multi fata de el – asta pt ca mi-ati dat de gandit cu postarile atat de categorice, drept care am inceput sa sap mai adanc. Sunt SINCER RECUNOSCATOARE ca am fost orientata cu link-uri si CHIAR IMI PARE RAU daca am fost malitioasa sau deplasata cu interventiile mele!! Daca am jignit pe cineva, sper sa ma ierte!
O idee insa tot ramane, pe care o sustin – si nu din simpla incapatanare:)! Raman cum spuneam la impresia ca noi, ortodocsii practicant, ca sa zic asa, ar tr sa fim ceva mai rigurosi cu distinctia intre OM si FAPTELE lui. Cred sincer ca orice om are o sansa, si ca “duritatile” de limbaj cand este vorba de oameni, chiar nu ne stau bine.
In incheiere – pentru ca o sa ma supun, totusi:), cerintei intemeiate a gazdelor noastre – ca tot vorbiram de Pateric, va impartasesc cu tot dragul un text citit chiar azi. Iata-l:
“De vei vedea pe cineva cazand, indata zi: “Anathema ţie, satano, ca acesta vina nu are!” Si intareste inima ta sa nu judeci pe fratele tau, ca se duce Duhul Sfant de la tine. Zi iarasi catre sine: precum acesta s-a biruit, asa si eu. Si plangi si cere ajutorul lui Dumnezeu, ca nimeni nu voieste sa greseasca lui Dumnezeu, ci toti ne amagim.”
@Doroteea
Ai dreptate in ce ne priveste pe noi ortodocsii practicanti. Am vazut de multe ori oameni care nu jignesc, nu clevetesc, ajuta cand pot si nu sunt totusi religiosi. Despre acestia, spune parintele Paisie, ca nu-i va lasa Dumnezeu si pana la urma se vor intoarce la Dumnezeu. In ceea ce ne priveste pe noi, daca ostenelile noastre nu sunt roditoare nu au nici un folos. Cred ca Sfantul Simeon Noul Teolog a spus ca cine nu-l va vedea pe Dumnezeu in viata aceasta nu-l va vedea nici in cea viitoare. De cate ori imi amintesc aceste cuvinte ma cutremur. Sa ne rugam Domnului sa nu ne taie pana nu vom aduce si noi roade, oricat de putine! Iti doresc numai bine!
Multumesc, Sanziana, tot ce e mai bun si tie! 🙂
Asa sa ne ajute Dumnezeu!! Tuturor! Sa ne debarasam cat mai repede si hotarat de toate franele care ne impiedica sa zburam, si sa ajungem sa Il vedem pe Domnul aici, acum, in fiecare clipa si in fiecare om!! Nu se poate sa nu ne iasa pana la urma!!:)
Dacă admin îngăduie, soră Doroteea, îndrăznesc totuşi să fac publică opinia mea faţă de cei cu nume și putere de influenţă.
Cu cât ai nume mai de seamă
Şi o poziţie mai sus,
Cu-atâta eşti mai responsabil ,
De ce-ai făcut (şi de ce-ai spus) .
Trăirea, fapta şi purtarea ,
Vorbesc adânc, (fără rostire),
Conduc , decid , încurajează
Spre rău (sau către mântuire).
O gafă (mică), poate duce
Pe foarte mulţi în rău, (departe),
Încurajând nelegiuiţii
(Şi vânătorii de păcate).
Tăcerea poate fi pierzare,
(Când se asteaptă un răspuns),
Şi-i aprobarea celor rele,
(Prin cele care nu s-au spus).
Un gest necugetat aduce,
O confirmare (asteptată ,
De cei care pândesc greşeala ,
Şi şi-o doresc justificată).
În greutăţile vieţii ,
(Pe care altora le-ai pus),
Belşugul tău, (simţit de ceilalți)
Va dovedi un sens opus .
Cu cât poziţia-i mai‘naltă,
Cu-atât răspunderea-i mai mare,
(Când una spui şi alta-i fapta,
Pe care-o vede fiecare).
Agoniseala ta, (prin ceilaţi)
Şi viaţa-n lux peste măsură
Şi’n desfătări, (când ţara geme),
E-o vină grea, ce naşte ură .
Chiar dacă lumea nu rosteşte
Şi nu auzi vreo osândire,
(Pentru greşeala săvârşită),
Ea tot provoacă rătăcire.
Ea tot provoacă public răul,
Că-i aşteptată ca răspuns,
De cei ce’acoperă păcatul,
Prin ce-ai făcut (sau ce n-ai spus).
Nu e uşor să ieşi în public
Şi să nu fii precum un sfânt
(În gest, în vorbă şi-n trăire,
În port în hrană şi veşmânt).
Prin tot ce eşti şi faci în public,
Eşti şi model eşti şi chemare
(Eşti şi rostire ne rostită
Şi multora justificare).
Atât în stat (cât şi-n credinţă),
Cu cât eşti situat mai sus,
Cu-atâta eşti mai responsabil
La judecata lui Iisus .
Sunt milioane ce aşteaptă.
(Că vor prin tine să grşească ,
Să-ncalce legea şi cuvântul
Şi mai uşor să jefuiască).
Cu-atât mai greu răspuns l’aşteaptă
Pe cel ce-n mod voit, (de sus),
Din interes strică ce-i bine,
(Şi ce-a zidit în noi Iisus),
Lovind în sufletele–n care,
Iisus abia cu greu zideşte,
(Prin libertate)’n greul crucii,
Tot ce credinţa defineşte
Lovind în cei fără prihană,
Care înghit pâinea durerii,
(Cu lacrimi, boli şi grele lipsuri,
Şi-aduşi în pragul disperării).
O , vai !!!..şi vai!!!…de-aceia care,
Au înşelat pentru putere,
(Şi nu le pasă de poporul,
Şi Adevărul care piere)
Şi vai de acei care în public,
Slujesc păcatele pe faţă,
(Corupţia, trufia, ura,
Şi răutăţile din viaţă).
Că (toţi), dau răului putere
(Prin tot ce au făcut şi-au spus ,
Şi-i folosit în făr ‘delege
Şi împotriva lui Iisus).
De la familiia de-acasă ,
La presă şi guvern şi stat
Biserică, învăţământ, cultură
Vom da răspuns de ce-am lucrat .
http://adevarul.ro/news/societate/educatia-parul-1_5187d4eb053c7dd83f77879e/index.html
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/invierea-poftelor-pentru-credinciosii-de-cinci-minute-mai-da-o-dracu-de-lumina-hai-sa-bem-642441.html
Sorin Dumitrescu vorbea candva, apropo de fenomenul descris de pr.Istrati si partial de celelalte articole, despre “evlavia fara caracter”, care, prin aceasta isi arata, de fapt, si falsitatea, fatarnicia sau schizoidia. Si este, din pacate, o boala grea si tot mai raspandita la noi. Si nu e vorba despre vreo morala laica hipercorecta, a “bunelor maniere”, ci, in primul rand, despre OMENIE, BUN-SIMT… S-a ticalosit mult prea mult omul si se face prea putin, sau in prea putine locuri, pentru recuperarea lui autentica, din radacina, din inima si din caracter, nu doar din forma, atunci cand, manat de orisice motiv, va fi ajuns totusi in Biserica sau macar in tinda sau in preajma ei. Din pacate, salbaticia lumii ne (de)formeaza in mult mai mare masura si acolo ne antrenam ca sa fim si noi niste animale adaptate junglei, pentru supravietuire… Chiar calcand pe cadavre sau mancandu-le. Pentru ca intotdeauna avem (ne facem) justificari pentru care aproapele nostru mai slab “MERITA” sa fie jefuit, nedreptatit, injosit, calcat in picioare, eliminat. Dupa aceea n-avem nicio problema sa ne dam chiar buni crestini, cu lumanarea aprinsa, la datorie, sau chiar, altii, si spovediti (pe banda?) si impartasiti, spre deplina odihnire (astupare) a constiintei.
Cei puternici exploateaza abil spiritul de turma.sunt angajat de putin timp intr-o companie ce se vrea in expansiune.Li se spune la angajare ca poti sa promovezi foarte usor.Cand ajung in linia de productie sunt ca niste fiare.Fiecare incearca sa iasa in evidenta si nu conteaza cu ce pret.Se calca in picioare si traiesc o iluzie.Promovarile se fac in stil romanesc,chiar daca compania este americana.
“Consumismul şi secularizarea materialistă duc la un divorţ invariabil între religie şi moralitate.”
“Rugăciunea noastră trebuie să treacă de la nivelul: sănătate, spor şi ajutor, la: mulţumire, bucurie şi încredinţare în mâinile lui Dumnezeu. Trebuie să trecem de la Fă-mi Doamne, la Facă-se voia Ta.”
“Lumea însă a făcut anemie de har, e alergică la lumină şi nu mai poate primi transfuzia cu viaţă veşnică, pe care Împăratul răstignit este pregătit să ne-o dăruiască.”
Da, ne-am obisnuit cu lumina artificiala si am dezvoltat fotofobie fata de lumina naturala. Ca sa nu mai zic de ochelarii de soare, niste jaluzele din spatele carora privim o lume straina, care nu trebuie sa priveasca prin ferestrele sufletului nostru, zambetul de pe fatada trebuie sa le fie de ajuns.
Suntem prea artificiali si prea speriati de a fi marginalizati daca suntem naturali, sinceri, ca sa putem fi crestini.