PRO TV, prin intermediul emisiunii ROMANIA, TE IUBESC, promoveaza asiduu EDUCATIA SEXUALA. Conform propagandei, PROBLEMA E LA ADULTI, care ar fi inhibati de prejudecati, nu si la COPII, care s-ar raporta la CHESTIUNILE SEXUALE “inocent” si cu “entuziasm”…

10-11-2015 12 minute Sublinieri

educatie_sexuala

De curând, Pro TV a început prin intermediul emisiunii ”România te iubesc” o campanie pentru introducerea orelor de educație sexuală în școli ca materie obligatorie.

Conform acestei surse, copiii află că iubirea nu trebuie să se bazeze doar pe fluturi în stomac, ci pe prietenie. Sunt învățați să-și înțeleagă sentimentele, și să vorbească despre ele”.

Argumentele susținătorilor educației sexuale pun accentul pe o filozofie a drepturilor și a problemelor de profilaxie precum sarcini nedorite, boli cu transmitere sexuală, etc. Astfel, devine o chestiune de luni până când copiii vor putea beneficia de piviliegiul promiscuității oficiale.

Apoi pentru ca promovarea acestei campanii să fie și mai profundă, aceștia au ales să prezinte povestea dintre o tânără de 13 ani și un băiat de 20 de ani, în urma relației dintre cei doi apărând și o fetiță pe care ulterior tatăl nu a recunoscut-o și care în prezent este crescută doar de mamă și părinții acesteia.

S-a îndrăgostit nebunește, la 13 ani, de un baiat de 20. N-a îndrăznit să-i spună mamei nimic, mai ales că nu discutaseră niciodată pe tema iubirii, darămite pe cea a relațiilor intime. Azi, rodul dragostei ei sincere e o fetiță pe care Iulia o priveste cu sentimente amestecate. Își iubeste copilul ca pe ochii din cap, din instinct, dar sufletește, nu e pregatită să fie mamă. Ca-n orice poveste de dragoste prematură, când s-a trezit tată, iubitul și-a luat tălpășița. Claudia explică asta elevilor ei. Face parte din educația sexuală. Iulia n-a avut de unde sa afle”.

Așa arată povestea menită să impresioneze o țară întreagă și care să promoveze obligativitatea introducerii în școli a educației sexuale.

Deși PRO TV susține contrariul, datele UNICEF și ONU arată că țările în care nu există educație sexuală,

rata natalităţii la adolescentele între 15-19 ani este mult mai mică decât în SUA, Canada sau Marea Britanie, acolo unde se predă această materie de zeci de ani“.

Suedia, țară în care se predă educație sexuală în școli din anii ’50, este pe primul loc în lume la numărul de violuri.

În România există ora de educație pentru sănătate, opțională, care conține și informații despre sexualitate, dar activiștii doresc introducerea unei programe realizate de asociația pro-homosexuală, pro avort “Sexul vs Barza”. Ministerul Educației a respins măsura.

Sunt prejudecati, spun psihologii si ne avertizeaza ca cei mici sunt preocupati de aceste lucruri de la varste fragede – sta in natura umana. Problema e in capul nostru: preferam sa lasam copiii sa experimenteze.

In schimb, aflam despre marile lor probleme, abia cand e prea tarziu. Totusi, parintii se opun informatiilor explicite despre sex la gradinita.

In clasele primare nu sunt de accord, nu pana la 12 ani”, spune Luminita Adam, Deputat.

Pe vremea noastra, a mea, vai de mine, erau subiecte tabu, la o deschidere prea mare si de aici nu stiu, eu cred ca de aici vine pornografia, de aici vine pedofilia, de aici vin multe”, insista deputatul.

Veronica e asistent professor la medicina in Iasi si membru al Asociatiei PRO VITA. Merge voluntar prin licee si preda un soi de educatie pentru viata, care ii invata pe adolescent sa-si invinga impulsurile, prin autocontrol si abstinenta.

Le-am spus de problema, nu-i problema, e o etapa a vietii, creierul tau inca nu e complet dezvoltat, a fost ca o mare … RELIEF pentru ei, s-au simtit mai usurati, nu doar ei sunt de vina, ca e si problema asta, ei se simt vinovati ca stii, am impulsul asta sau celalalt”.

In timp ce la Iasi, elevii invata in clasa a 11 ca creierul lor nu e destul de dezvoltat, in Calarasi, la clasa a 2-a, copiii sunt toba de carte cand vine vorba despre miracolul vietii:

– Ati invatat despre aparatul reproducator?
– A, acela care face bebelusii?
– Pai 2 bebelusi nascuti in 2 ovule, inseamna ca sunt putin diferiti, stiu unii de la scoala noastra, care sunt la clasa a 4-a, Joni si Mario, uneori se imbraca diferit”.

Pentru mintea inocenta, lipsita de prejudecati si tabu-uri, a vorbi despre cum se nasc oameni sau despre sughit e la fel de interesant. Nu implica nici rusine, nici vinovatie, ci doar cunoastere. Fiindca cel care ii invata nu e nici secretos, nici pudibond. Nu se teme ca le-ar putea da celor mici idei necurate.

A fi curios nu e deloc un lucru rau, dimpotriva. Daca facem educatie sex in scoli, o sa starnim curiozitati si o sa dam copiilor idei, nu este nimic in neregula cu asta. Sigur ca daca vom ataca subiectul in scoala pe un teren, in care nu s-ar fi discutat deloc acasa sa spunem, vom trezi foarte multe curiozit si discutii despre asta. Si, ce e in neregula? Copiii trebuie sa intrebe, trebuie sa li se raspunda pana la capat, singurul truc din spatele intregii povesti despre educatia sexuala e emotia si comportamentul adultului ce transmite el dincolo de cuvinte si de informatii pana la urma stiintifice, biologice”, mai spune Oana Moraru, Profesor.

Oana conduce aceasta scoala private, si de 4 ani copiii primesc educatie sexuala inca de la gradinita. Alin si Alex aprofundeaza acum materia, partile corpului le-au invatat la 5 ani.

In invatamantul de stat, noile manuale digitale, contin notiuni de anatomie, chiar din clasa intai. Toate organele sunt prezentate schematic in afara de cele genital.

Este ca si cand ele nu ar exista in corpul nostru. Copiii nostri trebuie sa invete despre sex asa cum invata despre ecuatia de gradul 2 sau despre Varful Omu, pentru ca ambele intr-un fel sau altul fac parte din viata noastra, ori in acest moment nu se intampla acest lucru”, explica Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Dar la 4 ani, pe copii ii intereseaza masinutele si papusile, nu sexul.

Copiii nostri sunt curiosi cu privire la sexualitatea lor din prescolaritate, de cand avem primele tentative de masturbare. Ca parte a explorarii propriului corp, sunt ani inainte ca ei sa intre in scoala si sa aiba contact cu scarbavnicele cuvinte, de tip: sex, organe genitale, sarcina, iubire, dragoste, intimidate – cu mult timp inainte se intampla lucrul acesta“, spune Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Dar cum sa accepti asa ceva? Bunicii nostri, au invatat in copilaria lor ca masturbarea cauzeaza orbire. Iar mitul se pastreaza si azi in unele familii.

Si cum sa-i spui copilului mic ca se numeste acest comportament?

Ii spui ca se numeste masturbare, trebuie sa punem etichete pe ceea ce ne inconjoara si pe ceea ce ni se intampla, ca sa intelegem ceea ce ne inconjoara. Cand sunt mic, aflu ca asta este o masa, da, nu e nimic rusinos in apune o eticheta pe un obiect, aflu ca ceea ce facem noi acum se numeste interviu. Da, am pus o alta eticheta pe o relatie interumana, explica si Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Doar ca … educati in spiritual rusinii, parintilor de azi le e extrem de greu sa rosteasca asemenea cuvinte in fata celor mici, fara sa le dea incarcatura emotionala pe care ei insisi o simt in legatura cu subiectul sex.

Este in continuare un tabu, este in continuare ceva dificil de abordat chiar si pentru cei mai liberali si mai flexibili si mai educati si mai informati dintre noi, pentru ca este o tara educationala”, mai crede Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Aici sunt de accord si religiosii, care ar prefera ca romanii sa-si spele rufele “murdare” in familie, nu in public:

Intr-adevar, exemplul e un deficit in ceea ce priveste educatia sexuala din partea parintilor, da ar trebui sa mai lucram aici cu parintii”, spune Dragos Balinisteanu, preot , Provita, Mitropolia Moldovei si Bucovinei

Insa acelasi domn in sutana se lupta el insusi cu emotiile, cand I se pune in mana o carte cu adevaruri despre sex.

„Ha, pentru ca sunt si tata si am 2 fetite, si fetita cea mai mare are 4 ani, la gradinita si se apropie cumva de varsta pentru care era recomandat manualul respectiv … mi-a provocat repulsie prima oara si cumva m-a indignat, dar, cel putin n-as putea sa-l folosesc vreodata, „

Domnul nu reclama aspectul ieftin al desenelor, ci faptul ca descriu corpul uman prea explicit. Cartea aparuta la Iasi, menita sa ajute parintii in dialogul cu copii, dar care n-a reusit decat sa scarbeasca fetele bisericesti si parintii urbei. Intr-adevar, desenele ieftine si dialogurile stangace fac din aceasta incercare o nereusita.

Lucrurile oricum se intampla, in momentul in care alegem sistematic sa nu facem educatie sexuala in scoli, sa nu-I sprijinim pe parinti in a face educatie sexuala acasa, sa nu le dam informatii corecte pentru asta, copiii nostrii se vor duce oricum pe acea scena a functionarii lor sociale absolut nepregatiti si cu risc mare de a face greseli, care ii costa: imagine de sine, incredere in sine, rusine, vinovatie, sentim ca ceva e in neregula cu mine”, spun psihologii.

Tendintele sunt tot mai devreme. “Fetele noastre au sani din ce in ce mai repede, au menstruatii din ce in ce mai repede, baietii nostrii se inalta din ce in ce mai repede, nu mai putem face diferenta intre o fetita de 11 ani si o adolescenta de 17 ani, uneori arata la fel, mesajele media cu care se ei se intalnesc, ii plaseaza pe o pozitie de egalitate”.

Traditia mostenita din bunici e puternica – educatia sexuala este una a rusinii sau tot ce tine de viata intima a omului e rusinos.

Asadar, nu se vorbeste: nici despre cum se fac copii, nici despre cum te aperi de abuzatori sau de boala, nici despre emotia iubirii. Scoala ar putea face aceasta educatie, dar dezinteresul pentru sanatatea sexuala si emotionala a copiilor nostri e mai puternic decat vointa celor care se zbat ca aceasta materie sa devina obligatorie.

Obisnuiti din educatia primita de acasa, cei mai multi dintre noi identifica sexul – drept scarbavnic, iar educatia sexuala e adeseori confundata cu educatia pentru sex. Un reportaj semnat Anca Nastasi.

Romania, 2015. Suntem premianti intr-un top negru al Europei: Suntem tara cu cele mai multe mame adolescente: peste 18 mii. Peste 600 dintre ele n-au implinit 15 ani.

Acestei realitati triste se adauga sutele de fete sub 14 ani care au intrerupt deja o sarcina. Dealtfel, Romania e campioana la avorturi:

Ganditi-va, 100 de mii de avorturi au loc in fiecare an in Romania, nu sunt alea terapeutice. Inseamna un oras de dimensiunea Sibiului, avortat in fiecare an, avortat pentru ca acele sarcini au fost nedorite”, explica Dr. Tudor Ciuhodaru, Medic, Deputat.

La fel de sinistra e statistica bolilor cu transmitere sexuala:

Avem un mil de cazuri, va dati seama. Jumate din Bucuresti, imbolnavit cu astfel de afectiune. Culmea, au aparut si la copii sub 14 ani”, mai spune Ciuhodaru.

Sex in necunostinta de cauza si fara protectie. Nu este doar o problema medicala, ci una sociala. 40 de mii de copii sunt abandonati in maternitati, nu neaparat de mame minore.

Si nu e doar o problema a celor mai saraci romani, despre care spunem ca toarna copii pe banda rulanta, si pe care ii dispretuim, in loc sa-i educam. La fel de multe sunt tragediile adolescentilor din familii cu educatie, – doar ca sunt ascunse – fiindca aici s-a invatat pudoarea. Chiar daca nu se afla, exista sarcini nedorite si avorturi, depresii si sinucideri, ba chiar drame collective create in licee de virusul mortal HIV.

Cauzele?

In Romania ne straduim deja de niste ani, sa fie vreo 25 de la Revolutie deja, in care incercam sa introducem in curricula scolara, in programa scolara si aceasta bucatica de educatie. Pentru ca despre educatie vorbim, care NE LIPSESTE!”, spune Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

De foarte multe ori, lumea confunda a educa sexual cu a-I educa pentru a face sex”, crede si preotul Constantin Necula.

Sunt site-uri pornografice cu acces liber, de oriunde, muzica, filmele, stirile, societatea in gen vorbeste despre sexualitate, anturajul in general vorbeste despre sexualitate”, spune si Cosmin Branza, Provita, Mitropolia Moldovei si Bucovinei .

E un meci, deci tu sa zic, adolescent, trebuie sa inscrii, deci nu se vorbeste acolo de emotie, nu se vorbeste de iubire, este doar un scop. Am ajuns la varsta de 14 ani, trebuie neaparat sa fac sex”, explica si Cosmin Meleaca, Psihoterapeut.

E adevarat, pana si o banala reclama la inghetata face azi apel la impulsurile noastre sexuale.

Hai sa-I ajutam, fie sa le oferim noi pe cele corecte si sanatoase, fie sa-I ajutam sa discearna intre ce este correct si sanatos, si ceea ce tine de vulgaritate, pornografie, risc, bully-ing, pedofilie, abuz sexual”, spune si Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Educatia sexuala la scoala, un sub care a reusit sa dezbine tara in 2 tabere opuse, ba chiar a devenit motiv de proteste in strada. Pe de o parte, multi parinti se tem ca asem informatii ar da copiilor idei si ca ar putea sa le distruga copilaria, pe de alta parte sunt tot mai multe voci care spun ca dimpotriva, nestiinta este cea care impinge copii la gesture necugetate si poate distruge nu doar copilaria, ci o viata intreaga.

Ceea ce avem noi nevoie in primul rand este o educatie sanitara a sexualitatii copiilor nostrii. Sa-i invatam ca sanatatea lor este parte integranta a sexualitatii lor. Sexualitatea nu este o boala ci este o definire data de Dumnezeu si o un dar al lui Dumnezeu pentru a merge mai departe”, crede parintele Constantin Necula.

In aceasta scoala privata, educatia sexuala incepe la gradinita. Fara sa fie traumatizati de informatii deochiate, copiii invata prin joaca, sa-si cunoasca trupul si sa-l ingrijeasca. Copiii sunt entuziasmati. Copiii invata ce e sexul, fara rusine, fara prejudecati.

Treptat, copiii vor invata despre diferentele dintre baieti si fete, despre intimitate si denumirile stiintifice ale organelor genitale. Medicul face de fapt cee ace ar fi trebuit sa faca parintii, inca din primii ani de viata:

Eu cred ca trebuie sa pastram copilaria cat mai pura si cat mai intacta, sunt cei mai fragili, sunt suflete curate si nu … e prea devreme”, spune Luminita Adam, deputat.

Este vulgar sa vorbim la scoala despre plamani? Despre respirat, despre cum ne bate inima si cum circula sangele in venele noastre? Este vorba despre o alta parte a corpului nostru, este vorba despre o alta functie a corpului nostru, care are legatura, daca vreti, si cu intelegerea de sine”, raspunde Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Multi parinti nici nu pot concepe asa ceva. Se tem ca modelul occidental inseamna desfrau.

In gradinitele de stat, educatia sexuala e inexistenta. Ba mai mult, un copil care arata ca detine adevaruri prea stiintifice, risca – o sa radeti – exmatricularea.

Ii innebunise pe toti in fiecare dimineata. Venea la gradinita si tuturor le spunea penis penis penis, ii innebunise, era cuvantul lui preferat, si era in situatia sa fie cam scos din sistem, pentru ca era un copil problema”, spune Cosmin Meleaca, Psihoterapeut.

Copilul problema a ajuns la psiholog:

Si asta cum a vazut-o a spus penis si ea a spus: PENIS, din momentul ala copilul nu a mai spus asa ceva, deci el incerca sa atraga atentia si cand un adult i-a raspuns in acelasi fel s-a linistit”, mai spune Cosmin Meleaca.

Insistenta cu care psihologii cer in numele copiilor educatie sexuala la gradinita – are in spate un motiv serios si grav, la care parintii nici nu se gandesc.

Cel mai mare numar de abuzuri sexuale asupra copiilor se fac in perioada prescolara, adica cand copiii nostril au intre 3 si 6-7 ani, un copil prescolar, un copil de gradinita care ar primi informatii legate de sexualitatea lui – de ce e ok si ce nu e ok sa se intample, care sunt atingerile bune, cine sunt persoanele care au voie sa-mi vada corpul, sa-mi atinga corpul, poate am avea o incidenta mai mica a abuzului sexual la acestia”, mai spune Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Incepem cu educatia de acasa:

Invatam de cocosel si pasarica si invatam ca e rusine sa le arate in public. Una dintre primele lectii despre educatia sexuala pe care copiii nostri o primesc este aceea a rusinii, este rusine sa…. Ar trebui sa fie una a intimitatii”, spune Diana Stanculeanu, Psihoterapeut Salvati Copiii.

Nu, rusinea e una din emotiile cu cele mai joase vibratii: rusinea inhiba comportamente, inhiba respectul de sine si increderea in sine”, spune Oana Moraru, Profesor.

Parintii nu-si imagineaza cat de traumatizante pot fi consecintele rusinii.

Cele mai mari abuzuri care se fac si nimeni nu le vede sunt cele din familie, iar pe locul 2 sunt cele din scoala”, spune Cosmin Meleaca, Psihoterapeut.

In mai, la Galati, o femeie disperata povestea cum a aflat ca fiul ei a suportat fara sa spuna nimic abuzurile tatalui.

Cand plecai tu la servici, el venea beat si-mi baga degetele-n …. De mai multe ori.” Zic, “mama, dar de ce nu mi-ai spus pana acuma?” Zice “mama, m-a amenintat, a zis ca ma omoara..”

Nu pricepea de ce fiul ei o implora sa nu-i mai deschida usa tatalui care se intorcea beat acasa. Abia la 12 ani, dupa o bataie crunta de la tatal abuzator, copilul a indraznit sa se destainuie mamei.

Psihologul explica tacerea copilului abuzat. Pedofilul mizeaza tocmai pe frica si rusinea invatata acasa. Mai ales ca in fata unui copil necunoscator, pedofilul poate parea grijuliu si dragastos.

Insa cum cei mai multi parinti nu stiu ce inseamna educatia sexuala, o confunda adeseori cu educatia pentru sex. De teama sa nu trezeasca prea devreme curiozitati, parintii refuza sa-si lase copiii la ore.

Este obligatia noastra sa schimbam aceasta situatie, pentru sanatatea emotionala a copiilor nostri, si pana la urma a natiunii noastre.

La Diana, vin sa faca terapie fete de 11 ani, cu debut de anorexie, cu depresie, cu tentative de sinucidere… din dragoste.

„Iar adolescentii din Romania sa stiti ca nu vin la psiholog sa intrebe despre tehnici si mai sofisticate de a face sex! Ci vin sa intrebe despre emotii, despre tristete, despre dezamagire, despre a fi parasite, despre cum imi dau seama daca ma iubeste sau nu – acestea sunt curiozitatile lor.

Fiindca nimeni dintre adulti nu-I tine de vorba pe aceasta tema – inainte ca sa li se intample ceva “rusinos”.

Ne intoarcem la scoala private, in clasa a 5-a. Educatia sexuala inceputa la gradinita cu baita bebelusilor, nu mai e motiv de chicoteala. Discutia continua cu detalii despre schimbarile fizice si emotionale ale varstei.

Medicul secondat de psiholog le explica pe sleau ce sunt hormonii si ce fac ei, in aceasta etapa a vietii.

Copiii afla ca iubirea nu trebuie sa se bazeze doar pe fluturi in stomac, ci pe prietenie. Sunt invatati sa-si inteleaga sentimentele, si sa vorbeasca despre ele.

Afla ca fiecare om e unic si frumos, si ca nu trebuie sa arate ca actorii din filme.

Sunt explicatii de bun simt, care ii ajuta sa se inteleaga pe sine. Ei stiu deja cum se fac copiii, pun cap la cap informatiile primite de-a lungul anilor de scoala si sunt liberi sa decida.

Ce e riscant in varianta aleasa de doamna deputat, ne spune Iulia. O mama tanara, in parc cu bebelusul ei. De la departare, Icoana fericirii. Cand te apropii, iti dai seama ca si mama e de fapt tot un copil. S-a indragostit nebuneste, la 13 ani, de un baiat de 20.

N-a indraznit sa-I spuna mamei nimic, mai ales ca nu discutasera niciodata pe tema iubirii, daramite pe cea a relatiilor intime.

Azi, rodul dragostei ei sincere e o fetita – pe care Iulia o priveste cu sentimente amestecate:

Isi iubeste copilul ca pe ochii din cap, din instinct, dar sufleteste, nu e pregatita sa fie mama.

Ca-n orice poveste de dragoste prematura, cand s-a trezit tata, iubitul si-a luat talpasita. Claudia explica asta elevilor ei. Face parte din educatia sexuala. Iulia n-a avut de unde sa afle.

Ca mai toate fetele la prima dragoste, Iulia a crezut ca vor trai fericiti ca-n basme, pana la adanci batraneti.

Cel mai rau a fost sa indure oprobiul public – al unei societati care te judeca si te arata cu degetul.

Micuta nici nu stie cat noroc a avut. Majoritatea copiilor nascuti din copii, ajung in orfelinate. Insa mama Iuliei a ales calea grea, convinsa ca abandonarea bebelusului, ar fi avut in viitor urmari si mai cumplite pentru stima de sine si psihicul adolescentei.

Rar se intampla asta. Acum, Iulia e pregatit sa a reia clasa a 9-a, sa termine liceul, sa mearga la facultate. Dar deocamdata, mama e singurul ei ajutor.

La fel ca mii de alte fete, ea s-a aruncat fara judecata in valtoarea vietii, fara sa stie ce-o asteapta, si nu e vina ei.

Suporta susoteli pe la spate, eticheta de stricata si grija zilei de maine pentru ghemotocul pe care il strange in brate. A fost deja pusa la zid si judecata – a avut curaj sa vorbeasca deschis si ne promite ca as ava face si cu fiica ei – a inteles printr-o experienta traumatizanta ca nimic nu e mai rau decat ignoranta.

Doamna deputat isi aminteste ca primul ei contact cu cuvantul sex a fost in adolescenta.

Ne vorbeste despre scena violului, care numai despre respect fata de sexul opus nu vorbeste.

Dar educatie sexuala se face, spune ministrul educatiei. Avem cursuri optionale de “educatie pentru sanatate”, inca de la clasa intai. Ministrul le prezinta drept succes. Insa avem 19 mii de scoli in Romania.

Doar ca elevii nici nu afla ca pot alege aceste cursuri. De cele mai multe ori parintii refuza. Asa e si la Sibiu, unde dintr-o intreaga scoala, doar 40 de elevi fac educatie pentru sanatate. Unii de-a 5-a si cativa colegi de-a 6-a. Vorbesc despre schimbarile din pubertate.

Practic, intr-o ora, copiii reusesc sa enumere notiuni, insa niciuna nu e explicata in profunizme, programa nu prevede – iar o initiative personala a profesoarei – ar fi riscanta. Asta vara, la Constanta o diriginta si-a pierdut postul, fiindca a povestit elevilor de-a 8-a ca ii asteapta o adolescente cu trairi intense si dezamagiri in dragoste. La tara, e si mai rau.

Ajungem la facultate, sa testam cunostintele studentilor in materie de sex: Studentii recunosc, si spun ca vina e a adultilor care nu le-au spus nimic:

Deputatul Tudor Ciuhodaru a depus in parlament un proiect de lege ca educatia pentru sanatate si cea sexuala sa devina obligatorii. Nici specialistii din Ministerul Educatiei nu-I sustin.

Cand aprofundam subiectul, aflam ca ea insasi a fost o victim a lipsei de educatie si ca prima ei iubire a marcat-o profund si ireversibil.

Desi n-ai zice e deja bunica, insa fetele ei si-au primit lectia de sex in familie, au invatat din experienta mamei – care recunoaste ca daca ar fi putut allege momentul in care sa devina mama, viata ar fi fost mai usoara.

Ne intoarcem la Calarasi, in clasa a 8-a, unde se discuta fara inhibitii:

Si cu ocazia intrebarilor incomode, profesoara de sex reuseste sa sparga mituri.

Nu exista nici in occident studii clare care sa arate ca educatia sexuala este cauza desfranarii la varsta frageda. Nici studii care sa ateste ca educatia pentru abstinenta are efectul dorit. Cert este ca in Romania, din 1000 de femei care nasc 43 sunt … copile. Si la fe de adevarat este ca parintii nu vorbesc sincer cu copiii lor.

Paradoxal, cei care lupta pentru educatia sexuala in scoli si cei care se tem de ea, au acelasi argument suprem: fericirea si sanatatea emotionala a copiilor nostri. E momentul sa admitem: educatia si moralitatea pot merge mana in mana, si depinde numai de noi.

Nota noastra:

Cine urmareste cu atentie sintagmele subliniate in transcrierile de la emisiunea Romania, te iubesc, regaseste cu usurinta structura narativa mitologica folosita pentru propaganda educatiei sexuale.

De o parte, in coltul vinovatilor, culpabililor, avem: rusinea, bunicii (citeste: inapoierea), inhibitia, prejudecata, morala, miturile, sexul scarbavnic (asa ceva!), abuzurile sexuale, relatiile amoroase finalizate cu sarcinci “nedorite”.

Asadar, din cauza prejudecatilor adultilor, a moralitatii lor depasite, de pe vremea bunicilor, bietilor copii li se induce rusinea care inhiba latura sexuala, sexul devenind, astfel un lucru “scarbavnic” (destepti de la PRO TV, mai adaptati oleaca si voi propaganda americana la local. Scarbavnic o fi pentru neoprotestantii vostri puritani, pe aici relatia trupeasca nu a fost niciodata asa). Pe acest fond si exact din aceasta cauza (nu din alta!), deci din cauza miturilor inhibitorii despre sex, se intampla in tara asta abuzurile sexuale pedofile, avorturile si nasterea de copii la varste prea fragede.

Simplu, nu? Schema asta e folosita in absolut toate campaniile de educatie sexuala.

In coltul luminos, izbavitor, avem, in schimb: inocenta, curiozitatea, siguranta, increderea in sine, eliberarea de constrangeri, emanciparea, entuziasmul (sugeram o completare a listei pentru viitoarele emisiuni: cresterea PIB, guvernul ala de tehnocrati, eliminarea coruptiei, patriarh euro-atlantic, spitale, nu catedrale, tineri frumosi si destepti, sa fie bine, sa nu fie rau, sa fim toleranti, mai bine satanisti decat habotnici).

Ei, dar toate aceste bunatati sunt posibile doar, exclusiv, numai daca ne vine mintea la cap (caci, ni s-a spus, problema e doar in capul nostru!) si facem EDUCATIE. SEXUALA, evident. Caci, nu-i asa, oricum, in mod “necesar”, copilul nostru va fi sexualizat, deci avem de ales: ori o facem organizat, sistematic, cu manuale si traineri, ah, adica profesori, ori o lasam asa, la voia intamplarii.

Desigur, nu mai stam sa ne chinuim cu logica si bunul simt. Ca, adica, nu are absolut nicio noima legarea abuzului sexual de lipsa educatiei sexuale, ca avorturile si sarcinile precoce au duduit, in tarile in care s-a introdus materia, si mai abitir, ca pur si simplu se minte pana la limita legii in privinta “inocentei” si “curiozitatii” in materie de sex… si multe altele. Toate.


Categorii

1. DIVERSE, Cultura desfraului, Educatie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Scoala romaneasca

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “PRO TV, prin intermediul emisiunii ROMANIA, TE IUBESC, promoveaza asiduu EDUCATIA SEXUALA. Conform propagandei, PROBLEMA E LA ADULTI, care ar fi inhibati de prejudecati, nu si la COPII, care s-ar raporta la CHESTIUNILE SEXUALE “inocent” si cu “entuziasm”…

  1. Din pacate, la minutul 20 apare si un popa foarte popular zilele acestea

  2. s-ar putea ca pe acest “popa de la min 20” protveul si restul sa-l mediatizeze pana il va forta sa faca o greseala,iar cand Biserica va lua atitudine impotriva lui,vor urla cu totii.Atunci sa te tii schisme si ostilitate impotriva Bisericii!

  3. Patimile trupești au constituit întotdeauna atât poarta de intrare, cât și roadele amare ale vieții mondene. Prin ele ne este distrusă curăția, integritatea (ceea ce „educatorii sexualității” numesc inocență pentru a devaloriza) până la vid sufletesc, disperare și depersonalizare, ținta sforarilor (tehnocrați sau nu) din spatele politicienilor. Pt ei este doar control al maselor, dar cred că sunt conștienți de scopul real, fiind ei înșiși vânduți și pierduți sufletește. Pare un război greu, dar Biserica l-a dus mereu. Acuma… cine mai este Biserica? Oricum, nu acei preoți sau alți reprezentanți ai ei corecți politic.

  4. Parca de educatie pentru patima desfranarii era vorba… in locul acelei educatoare intru cele ale mortii, poate ca un om vazator cu duhul ar vedea pe diavolul avand cea mai buna ocazie sa faca ceva pentru a PECETLUI DEFINITIV soarta unor copii NASCUTI DE FAPT, pentru a INLOCUI COHORTELE DE DEMONI CAZUTI, de aceea au aparut acei copii.
    Acum tendinta spre patima distrugatoare este deja inceputa “cine mai stie ce stiu ei?”, daca si parintii si-au dat acordul, in inconstienta lor, poate ca unii stiu de biserica si de credinta, dar o astfel de fapta cat de greu cantareste, pentru ca nu stii ce-i fac altii copilului tau, recurgand la cele mai viclene metode. Asta se si vrea, sa devina tot mai explicita acea ‘ora” fara ca parintii sa stie ceva. Unii chiar mai merg la biserica cu copii… dar ce stiu ei ce se intampla dincolo?
    Am vazut emisiunea si poate ar trebui sa ne trezim ca suntem iarasi, intr-un nou 1948 cand se schimba total drumul de pana atunci al unor oameni. Atunci incepea invatamantul politic, impunerea prin violenta a unor idei, acum se preda desfranarea si modul de a o amp[lifica, la scoala. Acesteia i se rezista mai greu si daca rezultatul este pierderea mantuirii in ambele situatii, cea de acum este mai distrugatoare, avand si o aparenta de normalitate.
    Rareori se aude un asa atac impotriva unor norme care au sustinut relatiile intre oameni. Rusinea fireasca a copiilor nu e buna ? Ma gandesc la tehnica prin care li se inoculeaza copiilor comportamente dintre cele mai retrograde. E un intreg program si este atacat sistematic ceea ce il mai tinea pe copil sa nu greseasca, sau sa nu se implice in ceea ce sugereaza altii.
    Sunt aratati cuminti… acum… dar nu vor fi asa putin mai tarziu, ci vor vrea sa experimenteze ceea ce li s-a inoculat.
    Acei educatori in ale mortii par ca nu au nimic de obiectat indiferent cate abuzuri vor fi tentati sa faca copii.
    Acesta este inceputul unei actiuni fara precedent la noi, fiecare sa anunte pe ceilalti despre ce se intampla. Daca tot ne plac stirile asta ar fi una de spus oricui, precizand ce lucru rau vor ei, sa faca cu copii nostrii, profitand ca parintii nu au habar de aceasta intentie.

  5. Pingback: Presedintele Iohannis sustine OBLIGATIVITATEA EDUCATIEI PENTRU SANATATE, iar ministrul… MUNCII sustine EDUCATIA SEXUALA (Video) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PUTEREA CA REEDUCARE: “Ai putere atunci când rupi conştiinţa omului în bucăţi, iar bucăţile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuţi le hotărăşti”/ IMPOTRIVA MATERNITATII SUROGAT/ Amnesty International – promotoare
  7. Pingback: Agenda EDUCATIEI SEXUALE promovata in CONSULTARILE PUBLICE ale MINISTERULUI EDUCATIEI pe tema disciplinelor optionale | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: ”EDUCATIA PENTRU SANATATE” – CALUL TROIAN AL SEXUALIZARII COPIILOR DIN SCOALA ROMÂNEASCĂ/ Bestiar de idei staliniste (2): EDUCATIA SEXUALA SA FIE OBLIGATORIE, CA VACCINURILE!/ Paradoxul tehnocrato-secularist: STATUL DEVINE PATERNALIST IN REEDU
  9. Pingback: CARE SUNT MIJLOACELE INSTAURARII DUHULUI LUI ANTIHRIST? Arhimandritul georgian LAZAR ABASIDZE despre formarea unei NOI ORDINI MONDIALE prin NIVELARE, UNIFORMIZARE SI… EDUCATIE SEXUALA: ” Nu este o intamplare ca ei incearca sa ii hraneasca pe c
  10. Pingback: CARE SUNT MIJLOACELE INSTAURARII DUHULUI LUI ANTIHRIST? Arhimandritul georgian LAZAR ABASIDZE despre formarea unei NOI ORDINI MONDIALE prin NIVELARE, UNIFORMIZARE SI… EDUCATIE SEXUALA: “Nu este o intamplare ca ei incearca sa ii hraneasca pe ce
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare