Articole din categoria: Confiscarea copiilor de catre stat

MARS PENTRU SUSTINEREA CAMELIEI SMICALA LA PIATRA NEAMT (Video). Au participat si reprezentantii Bisericii, printre care si staretul Man. Petru Voda, pr. Hariton/ GEORGE ALEXANDER, discurs la Deva

36. MARS PENTRU SUSTINEREA CAMELIEI SMICALA LA PIATRA NEAMT (Video). Au participat si reprezentantii Bisericii, printre care si staretul Man. Petru Voda, pr. Hariton/ GEORGE ALEXANDER, discurs la Deva 07-05-2017

Ceea ce s-a întâmplat în cazul Smicală va intra cu siguranță în analele de drept. Cum să condamni tu o Mamă, după ce i-ai luat copiii, după ce le-ai distrus viața tuturor?! Aştepta, oare, Finlanda, recunoştință veşnică din partea Cameliei Smicală şi a statului român pentru gestul făcut?!…

CAMELIA SMICALA, CONDAMNATA LA 6 LUNI DE INCHISOARE IN FINLANDA!

38. CAMELIA SMICALA, CONDAMNATA LA 6 LUNI DE INCHISOARE IN FINLANDA! 29-04-2017

Femeia a aflat astăzi, 28 aprilie, că a fost condamnată la 6 luni de arest, românca fiind dată în judecată de statul finlandez pentru defăimarea autorităţilor, respectiv a executorilor judecătoreşti care au intervenit în forţă, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. Povestea dramatică a româncei căreia statul finlandez i-a luat copiii minori, pe Mihail (11 ani) şi pe Maria (10 ani), încredinţându-i serviciului de Protecţie a Minorilor, seamănă mult cu cea a familiei Bodnariu din Norvegia.

Apologetii mortii/ EDUCATIA SEXUALA SI BATALIA PENTRU RESURSE/ Imperialism cultural anti-viata in Africa si rezistenta locala/ ”PROGRESISTII” AR VREA CA STATUL SA-TI CONFISTE COPIII. SAU SA-TI INTERZICA SA-I FACI/ Un lider pesedist starneste furia activistilor LGBT/ Uniunea Europeana, Imperiul German si EPOCA MANIEI

40. Apologetii mortii/ EDUCATIA SEXUALA SI BATALIA PENTRU RESURSE/ Imperialism cultural anti-viata in Africa si rezistenta locala/ ”PROGRESISTII” AR VREA CA STATUL SA-TI CONFISTE COPIII. SAU SA-TI INTERZICA SA-I FACI/ Un lider pesedist starneste furia activistilor LGBT/ Uniunea Europeana, Imperiul German si EPOCA MANIEI 02-04-2017

Ideologii „revoluției culturale” chiar au o problemă cu legăturile familiale tradiționale, deoarece ei consideră că acestea stau în calea viitorului luminos în care toată umanitatea se consideră o mare familie, și peste tot va curge lapte și miere, fără atavisme gen granițe și solidarități naționale, religioase și etnice.

EXPLOZIVA PASTORALĂ DE CRĂCIUN a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord, DESPRE RĂZBOIUL FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA FAMILIEI ŞI AL VIEŢII şi diversele forme de RĂPIRI DE COPII din zilele noastre: <i>“Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului…”</i>

42. EXPLOZIVA PASTORALĂ DE CRĂCIUN a PS MACARIE, Episcopul Europei de Nord, DESPRE RĂZBOIUL FĂRĂ PRECEDENT ÎMPOTRIVA FAMILIEI ŞI AL VIEŢII şi diversele forme de RĂPIRI DE COPII din zilele noastre: “Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului…” 23-12-2016

Să nu ne amăgim. Dacă nu ne transformăm familia într-o mică biserică, nu putem rezista tăvălugului acestei lumi. Dacă nu ne ancorăm, fiecare cum putem, fie și cu ultimele puteri, în viața Bisericii, vom cădea pradă forțelor întunericului care vor să pună obrocul peste lumina care pâlpâie, încă, în ochii nevinovați ai pruncilor. Nu ne mai putem face prea multe iluzii cu privire la așezarea acestei lumi, la o posibilitate de redresare colectivă, pe scară instituțională. Bătălia se va duce acum chiar pe terenul nostru, al intimității noastre familiale. Acolo trebuie rezistență, la nivel micro-familial. Acolo trebuie dusă lupta cea mare. Putem ușura această luptă dacă vom dovedi, pe cât posibil, că putem fi solidari. Că ne putem strânge, unii lângă alții, unii pentru alții, încurajându-ne, îmbărbătându-ne, ajutându-ne unii pe alții cu fapta și cuvântul. Nu putem rezista altfel decât încercând, după slabele noastre puteri, a imita viața primilor creștini. Nu după formă, ci după fond, după modelul strălucit al primelor comunități creștine. Doar acolo unde există o astfel de unitate suflă mai puternic și „vântul” Duhului (Ioan 3, 8). Altfel, risipiți unii de alții, vom fi asemenea oilor rătăcite de la turmă.

<i>“Şi în Diasporă, şi Acasă, NE IAU COPIII!”</i> Inca un caz dramatic de instrainare fortata a COPIILOR UNEI MAME ROMÂNCE. Justiția Română a decis impotriva MAREI FORȚU, obligand returnarea COPIILOR sai fostului sot din PORTUGALIA

43. “Şi în Diasporă, şi Acasă, NE IAU COPIII!” Inca un caz dramatic de instrainare fortata a COPIILOR UNEI MAME ROMÂNCE. Justiția Română a decis impotriva MAREI FORȚU, obligand returnarea COPIILOR sai fostului sot din PORTUGALIA 06-12-2016

“Acesti judecãtori români au semnat pur si simplu furtul cu acte a acestor doi copii ai mei. Abia acum sunt rãpiti acesti copii, nu eu i-am rãpit! Judecãtorii români i-au rãpit, prin decizia lor, i-au vândut mai bine zis puterilor strãine! În aceastã tarã trãim, în aceastã societate, în care România este îngenuncheatã. Suntem la fel ca pe vremea turcilor când plãteam tribut în copii! Acum plãtim tribut în copii, europenilor decadenti!”

RAZBOIUL IMPOTRIVA FAMILIEI – UN PLAN GLOBAL(IST) IN BENEFICIUL PUTERNICILOR PLANETEI SI AL MARILOR CORPORATII/ Curtea Constitutionala cere lumina de la CJUE in chestiunea RECUNOASTERII CASATORIILOR GAY/ Canada, Ontario: CUM ABOLESTE STATUL FAMILIA, eliminand termenii de “MAMA” si “TATA”/ <i>Generatia “fulgilor de zapada”</i> – NOUL VAL DE LABILI ISTERIC-INTOLERANTI

44. RAZBOIUL IMPOTRIVA FAMILIEI – UN PLAN GLOBAL(IST) IN BENEFICIUL PUTERNICILOR PLANETEI SI AL MARILOR CORPORATII/ Curtea Constitutionala cere lumina de la CJUE in chestiunea RECUNOASTERII CASATORIILOR GAY/ Canada, Ontario: CUM ABOLESTE STATUL FAMILIA, eliminand termenii de “MAMA” si “TATA”/ Generatia “fulgilor de zapada” – NOUL VAL DE LABILI ISTERIC-INTOLERANTI 03-12-2016

„Legea elimină termenii de „mamă” și „tată” din dreptul familial – mamă, în totalitate – pentru a permite o relație pur contractuală între un număr de până la 4 adulți, iar copiii sunt definiți legal ca fiind ai acestora.” Dr. Mason a avertizat, de asemenea, cu privire la pericolele acestei legi. „Conform Legii 28, această nouă „familie” de natură juridică poate exista numai dacă unitatea familială naturală este distrusă. Legea facilitează confiscarea copiilor noștri de către guvern, pentru că de acum înainte și noi vom avea o relație pur contractuală – și nu una naturală – cu ei. Or, după cum știm, relațiile contractuale sunt ușor de modificat.”Vicepreședintele organizației Campaign for Life Coalition, Jeff Gunnarson, a criticat-o pe premierul Kathleen Wynne pentru faptul de a fi „băgat pe gât încă o manevră controversată de inginerie socială. Legea 28 este un alt exemplu al încercărilor lui Wynne de a modifica radical definiția familiei și a moralității sexuale. Legea 28 va „normaliza” o varietate de relații, fără nicio considerație pentru binele copiilor.” Cine a permis guvernului vremelnic din Ontario să considere patrimoniul moral și istoric al umanității ca proprietate a sa? Răspuns: nimeni. Ca orice guvern revoluționar din istorie, și-a luat această autoritate de la sine.

Norvegia: decizie favorabilă a justiției pentru familia Nan

45. Norvegia: decizie favorabilă a justiției pentru familia Nan 02-12-2016

Dăm slavă lui Dumnezeu că cele mai grave acuzații aduse părinților români au fost respinse de instanța norvegiană. Astfel, tribunalul din Tromsø a respins drept neîntemeiate acuzele aduse de către poliția norvegiană lui Dumitru și Mihaelei Nan de abuz și violențe administrate copiilor. De asemenea, este important de precizat că Protecția Copilului (Barnevernet) a decis să închidă cazul și să renunțe la urmărirea familiei Nan.

Inca un scandal urias despre o RETEA DE PEDOFILIE MONSTRUOASA in CANADA. Inspectoarea care s-a ocupat de caz: <i>“ACTE SEXUALE ABOMINABILE PE SEAMA COPIILOR, DINTRE CELE MAI GROAZNICE”</i>/ George Alexander acuza ABUZURI SEXUALE comise asupra unora dintre COPIII ROMÂNI preluati de BARNEVERNET

46. Inca un scandal urias despre o RETEA DE PEDOFILIE MONSTRUOASA in CANADA. Inspectoarea care s-a ocupat de caz: “ACTE SEXUALE ABOMINABILE PE SEAMA COPIILOR, DINTRE CELE MAI GROAZNICE”/ George Alexander acuza ABUZURI SEXUALE comise asupra unora dintre COPIII ROMÂNI preluati de BARNEVERNET 02-12-2016

După 7 luni, anchetatorii au efectuat o percheziție la sediul companiei de producție de film, unde s-au găsit sute de mii de imagini și videoclipuri care conțineau „acte sexuale abominabile făcute pe seama copiilor, unii dintre ei foarte mici, unele dintre cele mai groaznice pe care le-am văzut vreodată”, a spus Inspectoarea Beaven-Desjardins.

PS Macarie despre ARESTAREA lui DUMITRU NAN: <i>“In absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce?”</i>

47. PS Macarie despre ARESTAREA lui DUMITRU NAN: “In absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce?” 24-11-2016

Cu smerenie, tristețe dar și speranță, plec genunchiul, neîncetat la rugăciune, pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan.

DUMITRU NAN A FOST ARESTAT!

48. DUMITRU NAN A FOST ARESTAT! 22-11-2016

În după-amiaza zilei de luni, 21 noiembrie, poliția norvegiană, FĂRĂ NICIUN MANDAT DE ARESTARE, descinde la adresa familiei Nan, năvălind în casa lor, într-o demonstrație de forță, deteriorând chiar lucrurile din casă!, şi-l arestează pe Dumitru Nan!

Investigatie in curs in NORVEGIA: Retea imensa de PEDOFILI. Abuzuri atroce asupra copiilor, violuri transmise in direct pe DARK WEB si o ipoteza cutremuratoare: AU LEGATURA RAPIRILE DE COPII ALE BARNEVERNET CU ASTFEL DE RETELE?

49. Investigatie in curs in NORVEGIA: Retea imensa de PEDOFILI. Abuzuri atroce asupra copiilor, violuri transmise in direct pe DARK WEB si o ipoteza cutremuratoare: AU LEGATURA RAPIRILE DE COPII ALE BARNEVERNET CU ASTFEL DE RETELE? 22-11-2016

Totul a început în luna septembrie 2015, când o mamă a reclamat la poliția din Bergen -oraş situat în vestul Norvegiei, al doilea oraş ca mărime după Oslo- că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost violată de un tânăr de 22 de ani. În urma cercetărilor poliției, sub conducerea ofițerului Heidi Reikrås, se descoperă materiale pornografice, fotografii, filme, etc., în cantități impresionante, precum şi faptul că bărbatul de 22 de ani făcea parte dintr-o rețea de pedofilie întinsă. Era vorba, în mod cert!, de violuri şi abuzuri sexuale împotriva copiilor de toate vârstele, chiar şi bebeluşi!

CAMELIA SMICALA SI-A PIERDUT COPIII, POATE DEFINITIV

50. CAMELIA SMICALA SI-A PIERDUT COPIII, POATE DEFINITIV 18-11-2016

Doi copii nevinovați – Români, înainte de toate!- au fost confiscați de statul finlandez – De ce, oare?- şi aruncați în nişte case-lagăre de copii, unde sunt închişi ca infractorii! Atât Mihai (11 ani), cât şi Maria (10 ani), sunt traumatizați şi brutalizați pentru că îşi iubesc Mama. Pentru că nu vor să se rupă de ea. Pentru că nu vor să se rupă, de fapt, nici de limba română şi nici de credința lor!

COPIII FAMILIEI NAN AU AJUNS ACASA (Video)/ PS Macarie: <i>“Familia și Biserica au nevoie una de cealaltă pentru a ține piept acestui tăvălug”</i>

51. COPIII FAMILIEI NAN AU AJUNS ACASA (Video)/ PS Macarie: “Familia și Biserica au nevoie una de cealaltă pentru a ține piept acestui tăvălug” 30-10-2016

Experiența traumatică a despărțirii nedrepte a familiei Nan ne-a readus aminte, într-un mod dureros, de importanța existenței unor comunități unite și puternice în credință. Nădejdea noastră este ca românii din țările nordice și de pretutindeni să redescopere și să păstreze darul neprețuit al unității de neam și credință, darul împreună-pătimirii și al împărtășirii bucuriilor și biruințelor.

Actualizare. PS Macarie Dragoi despre repararea unei nedreptati evidente/ FAMILIA NAN A CASTIGAT RECURSUL IMPOTRIVA BARNEVERNET! Politia copilului a pierdut procesul dupa o decizie in UNANIMITATE a judecatorilor/ Emisiunea “BISERICA AZI” cu pr. Bogdan Florin Vlaicu si cu George Alexander despre DRAMELE ROMÂNILOR DEPOSEDATI DE DREPTURILE PARINTESTI (august 2016)

52. Actualizare. PS Macarie Dragoi despre repararea unei nedreptati evidente/ FAMILIA NAN A CASTIGAT RECURSUL IMPOTRIVA BARNEVERNET! Politia copilului a pierdut procesul dupa o decizie in UNANIMITATE a judecatorilor/ Emisiunea “BISERICA AZI” cu pr. Bogdan Florin Vlaicu si cu George Alexander despre DRAMELE ROMÂNILOR DEPOSEDATI DE DREPTURILE PARINTESTI (august 2016) 22-10-2016

Cu o deosebita bucurie in inima si in suflet putem anunta ca familia Mihaela si Dumitru Nan au castigat recursul impotriva Barnevernet! Bianca si Dragos se vor intoarce acasa, in sanul familiei iubite, dupa sentinta in unanimitate a judecatorilor.

DRAMELE SI DISPERAREA MAMELOR lasate fara copii sau amenintate ca vor fi extradate si inchise pentru ca SI-AU SALVAT COPIII. Cazurile ANA MARIA STANCU si HERMINA GHEORGHE. Celei din urma i-a fost luat copilul DE LA NASTERE de Protectia Copilului din Danemarca (video). SI IN SUEDIA SE PRACTICA METODE ABUZIVE DE CONFISCARE A COPIILOR PE BANDA RULANTA!

56. DRAMELE SI DISPERAREA MAMELOR lasate fara copii sau amenintate ca vor fi extradate si inchise pentru ca SI-AU SALVAT COPIII. Cazurile ANA MARIA STANCU si HERMINA GHEORGHE. Celei din urma i-a fost luat copilul DE LA NASTERE de Protectia Copilului din Danemarca (video). SI IN SUEDIA SE PRACTICA METODE ABUZIVE DE CONFISCARE A COPIILOR PE BANDA RULANTA! 17-08-2016

Stefan şi Lena, din Jönköping, sunt o familie suedeză care au înfiat doi copii chiar la naștere. Autoritățile au considerat că sunt o bună familie pentru a îngriji copii. Ceea ce s-a şi întâmplat. Dar, în aprilie 2015, au fost invitați la un interviu “de rutină” la serviciile sociale. Ei într-o cameră, copiii în alta. În urma interviului li s-a spus că metode ştiinţifice au demonstrat că nu se califică pentru un mediu familial bun şi sunt decăzuți din drepturile părinteşti. Au început să plângă, să țipe şi au fost trimiși imediat la urgențe la psihiatrie. De atunci nu au mai ştiut nimic de copiii lor.

FAMILIA BODNARIU a decis SA RAMANA IN ROMÂNIA dupa ce procuratura norvegiana i-a pus pe parinti SUB URMARIRE PENALA! <i>“Caracatița uriașă nu rămâne niciodată datoare! Este numai un subterfugiu de a-i aresta pe soții Bodnariu și a le lua iarăși copiii”</i>/ TOT MAI MULTI COPII CONFISCATI DE LA NASTERE IN NORVEGIA, prin actiuni de tip GESTAPO, pe motiv de… “lipsa de abilitati parentale”!

57. FAMILIA BODNARIU a decis SA RAMANA IN ROMÂNIA dupa ce procuratura norvegiana i-a pus pe parinti SUB URMARIRE PENALA! “Caracatița uriașă nu rămâne niciodată datoare! Este numai un subterfugiu de a-i aresta pe soții Bodnariu și a le lua iarăși copiii”/ TOT MAI MULTI COPII CONFISCATI DE LA NASTERE IN NORVEGIA, prin actiuni de tip GESTAPO, pe motiv de… “lipsa de abilitati parentale”! 14-08-2016

Urmărirea penală a familiei Bodnariu demonstrează clar că sistemul care a inventat pretexte pentru a le lua oamenilor copiii, nu cedează niciun milimetru. Niciodată. La presiunea opiniei publice, au fost – provizoriu!- eliberați cei 5 (cinci) copii, dar Caracatița uriașă nu pierde niciun moment și nu rămâne niciodată datoare! Mascarada de proces penal este numai un subterfugiu de a-i aresta pe soții Bodnariu și a le lua iarăși copiii.

Sistemul nu se reformează, se perfecționează numai…

Cazul ANDREEA BRADEANU (fosta SUTTON), mama careia <i>statul britanic i-a pus BRATARA ELECTRONICA de infractori</i> CA SA NU SE POATA APROPIA DE CEI 3 COPII, abuzati de un tata degenerat, CARE I-AU FOST LUATI in urma cu 7 ani: <i>“După ce te omoară, după ce îți iau copiii, trebuie să le mai fi şi recunoscător!”</i> (VIDEO)

59. Cazul ANDREEA BRADEANU (fosta SUTTON), mama careia statul britanic i-a pus BRATARA ELECTRONICA de infractori CA SA NU SE POATA APROPIA DE CEI 3 COPII, abuzati de un tata degenerat, CARE I-AU FOST LUATI in urma cu 7 ani: “După ce te omoară, după ce îți iau copiii, trebuie să le mai fi şi recunoscător!” (VIDEO) 21-07-2016

Dar, ce a făcut scumpa justiție britanică după ce actul acesta de terorism s-a desfăşurat?! (Justiția aceasta care-i aruncă la groapa cu gunoi pe cei care sunt normali, pe cei care se opun promiscuității, pe judecătorii integri care nu vor să încheie un pact cu diavolul…).

Justiția britanică a amendat-o pe Andreea, prințesa noastră (Sic!), dar, a mai făcut un lucru… I-a pus cătuşe, brățară electronică pe picior, ca unui animal hăituit!

De ce?! Pentru că-şi vrea propriii copii. Pentru că vrea să le spună că nu i-a uitat. Că se gândeşte la ei. Că îi iubeşte, Doamne!

FINLANDA TERORIZEAZĂ ȘI TORTUREAZĂ COPIII ROMÂNI SEPARAȚI ABUZIV DE MAMA LOR?! Camelia Smicală: <i>“Mihai e tot mai distrus. A spus că e amenințat tot timpul, că-i este frică și că vrea acasă. În casele de copii din Finlanda sunt BOXE CA PENTRU PUȘCĂRIAȘI… Maria e și mai rău”</i>/ FLORIN SI CLAUDIA, parintii copiilor din Anglia incredintati unor homosexuali, IMPREUNA LA “REALITATEA TV”, alaturi de GEORGE ALEXANDER (video)

60. FINLANDA TERORIZEAZĂ ȘI TORTUREAZĂ COPIII ROMÂNI SEPARAȚI ABUZIV DE MAMA LOR?! Camelia Smicală: “Mihai e tot mai distrus. A spus că e amenințat tot timpul, că-i este frică și că vrea acasă. În casele de copii din Finlanda sunt BOXE CA PENTRU PUȘCĂRIAȘI… Maria e și mai rău”/ FLORIN SI CLAUDIA, parintii copiilor din Anglia incredintati unor homosexuali, IMPREUNA LA “REALITATEA TV”, alaturi de GEORGE ALEXANDER (video) 21-07-2016

„L-am văzut azi pe Mihai. De la o întâlnire la alta e mai distrus. A spus că e amenințat tot timpul, că-i este frică și că vrea acasă. I-au schimbat școala și a spus că va refuza să se ducă la altă școala decât cea veche.

În casele de copii din Finlanda sunt boxe ca pentru pușcăriași: o cameră cu ciment pe jos , cu o ușă metalică ca la pușcărie,fără nici un fel de mobilier. Îi țin acolo pe copii când se revoltă. Să meargă cineva să filmeze pușcăriile finlandeze unde țin copiii furați. Nu s-a văzut nicăieri în lume așa ceva. Să bagi copiii la beci când plâng că vor acasă!!!

PROTEST LA BRUXELLES pentru copiii rapiti de stat familiilor de români din Europa. DISCURSUL PARINTELUI CIPRIAN GRADINARU de la Namur (video). FLORIN BARBU: <i>“Nici un avocat nu are curaj să ne reprezinte de frică să nu fie considerați homofobi”</i>/ MOMENTUL ARESTARII ANDREEI BRADEANU din Anglia (video), mama despartita de 7 de ani de cei 3 copii, pe motiv ca… PROTECTIA COPILULUI A FOST ASALTATA DE SCRISORI ALE ROMÂNILOR!

61. PROTEST LA BRUXELLES pentru copiii rapiti de stat familiilor de români din Europa. DISCURSUL PARINTELUI CIPRIAN GRADINARU de la Namur (video). FLORIN BARBU: “Nici un avocat nu are curaj să ne reprezinte de frică să nu fie considerați homofobi”/ MOMENTUL ARESTARII ANDREEI BRADEANU din Anglia (video), mama despartita de 7 de ani de cei 3 copii, pe motiv ca… PROTECTIA COPILULUI A FOST ASALTATA DE SCRISORI ALE ROMÂNILOR! 10-07-2016

Pentru a salva acesti copii si a-i aduce in sanul familiei este nevoie de ajutorul tuturor, dupa cum poate fiecare. Rugaciune, comunicare, interventia statului roman, asistenta juridica si, nu in ultimul rand, ajutor financiar. Din primavara anului 2016, un avocat specializat in dreptul familiei in Marea Britanie s-a implicat in apararea cauzei copiilor Andy si Diana. Cheltuielile au ajuns pana acum la aproximativ 15000 de lire (numai pentru asistenta juridica). Taxele de recurs in Marea Britanie sunt foarte ridicate, iar asistenta juridica este, de asemenea, costisitoare.

MITROPOLIA ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ii sprijina pe Florin Barbu si Claudia Racolța pentru recuperarea copiilor incredintati abuziv unor homosexuali/ ANDREEA SUTTON-BRĂDEANU, o alta româncă din Marea Britanie căreia i-au fost luati cei 3 copii, a fost ARESTATĂ inaintea PROTESTULUI de azi de la BRUXELLES!

62. MITROPOLIA ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ii sprijina pe Florin Barbu si Claudia Racolța pentru recuperarea copiilor incredintati abuziv unor homosexuali/ ANDREEA SUTTON-BRĂDEANU, o alta româncă din Marea Britanie căreia i-au fost luati cei 3 copii, a fost ARESTATĂ inaintea PROTESTULUI de azi de la BRUXELLES! 09-07-2016

Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, din a cărei jurisdicţie bisericească fac parte comunităţile ortodoxe române din Regatul Unit al Marii Britanii, îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul cu privire la decizia autorităţilor britanice în urma căreia cei doi copii naturali ai familiei Florin Barbu şi Claudia Racolta – Andy (5 ani) şi Diana (8 ani) – au fost preluaţi din mediul familiei lor naturale şi încredinţaţi spre adopţie unui cuplu de orientare homosexuală, împotriva voinţei părinţilor, se precizează într-un comunicat emis de Biroul de Presă al Mitropoliei.

PATRIARHIA ROMÂNĂ deplânge ”SITUATIA CRITICA” a familiei lui Florin Barbu cerând implicarea STATULUI/ Florin Barbu, Camelia Smicala si George Alexander la Realitatea TV si B1 (VIDEO)/ ORORILE SISTEMULUI NORVEGIAN: familia AVRĂMESCU condamnata la INCHISOARE! Familia NAN – amenintata si ea cu PUSCARIA…/ SUFLETELE DE COPII SUNT DE VÂNZARE!

63. PATRIARHIA ROMÂNĂ deplânge ”SITUATIA CRITICA” a familiei lui Florin Barbu cerând implicarea STATULUI/ Florin Barbu, Camelia Smicala si George Alexander la Realitatea TV si B1 (VIDEO)/ ORORILE SISTEMULUI NORVEGIAN: familia AVRĂMESCU condamnata la INCHISOARE! Familia NAN – amenintata si ea cu PUSCARIA…/ SUFLETELE DE COPII SUNT DE VÂNZARE! 05-07-2016

Demonstrând buna conlucrare în societate, precum şi împletirea armonioasă a principiilor democratice şi, mai ales, a intereselor obscure!, urmează o altă lovitură de teatru… Deşi prima instanță decisese DEFINITIV că “nu există motive ca băieții să fie luați din sânul familiei”, în procesul penal, în octombrie 2015, soții Avramescu sunt condamnați la câte 5 (cinci) luni de închisoare şi la plata unor amenzi!

CAZUL FLORIN BARBU: in ciuda implicarii autoritatilor române, MAREA BRITANIE DECIDE darea spre ADOPTIE a copiilor CUPLULUI GAY/ Un alt abuz: ANDREEA BRADEANU SI-A PIERDUT COPIII SI RISCA SI INCHISOAREA

65. CAZUL FLORIN BARBU: in ciuda implicarii autoritatilor române, MAREA BRITANIE DECIDE darea spre ADOPTIE a copiilor CUPLULUI GAY/ Un alt abuz: ANDREEA BRADEANU SI-A PIERDUT COPIII SI RISCA SI INCHISOAREA 22-06-2016

Ca și în cazul lui Florin Barbu, și Andreei i s-a interzis să mai vorbească în limba română cu copiii și să le mai dea mesaje încurajatoare de sorginte creștină. Autoritățile au pretins că „îndoctrinează” copiii cu Biblia! Dar tocmai acestea îi ajută, deoarece copiii așa au fost crescuți. Când putea, băiatul Andreei o suna pe furiș și o punea să îi citească din Biblie și să îi spună rugăciunea Tatăl Nostru înainte de culcare.

TRAUMELE CUMPLITE ALE COPIILOR FAMILIEI NAN, confiscati si abuzati de Barnevernet, infatisate la TVR, de MAMA COPIILOR si de DR. PAVEL CHIRILA/ Ajutor pentru FLORIN BARBU, românul din Marea Britanie ai caror copii ar putea fi dati unui CUPLU GAY pe 20 IUNIE (video)

66. TRAUMELE CUMPLITE ALE COPIILOR FAMILIEI NAN, confiscati si abuzati de Barnevernet, infatisate la TVR, de MAMA COPIILOR si de DR. PAVEL CHIRILA/ Ajutor pentru FLORIN BARBU, românul din Marea Britanie ai caror copii ar putea fi dati unui CUPLU GAY pe 20 IUNIE (video) 14-06-2016

Activenews: Mihaela NAN, mama căreia Barnevernet i-a luat copiii: Pe 31 mai i-am văzut ultima oară. Este strigător la cer! Dragoș plângea și striga “mami” și “tati”, era plin de vânătăi. Îl țineau exact ca pe un animal Preasfințitul Părinte …

ANA MARIA NEDELCU NU VA MAI FI EXTRADATA

67. ANA MARIA NEDELCU NU VA MAI FI EXTRADATA 07-06-2016

În cadrul procesului desfăşurat marţi, Ana Maria Nedelcu i-a implorat pe judecători să nu o extrădeze în Canada şi le-a cerut să îi îngăduie să îşi crească copiii în România.

Un ultim strigat de ajutor de la FLORIN BARBU catre autoritatile române si BOR: NU LASATI COPIII SA AJUNGA IN ADOPTIE! Totodata, românul este AMENINTAT CU PUSCARIA/ Cine a castigat, de fapt, batalia cu BARNEVERNET in cazul BODNARIU? A fost o INTELEGERE CONDITIONATA?

68. Un ultim strigat de ajutor de la FLORIN BARBU catre autoritatile române si BOR: NU LASATI COPIII SA AJUNGA IN ADOPTIE! Totodata, românul este AMENINTAT CU PUSCARIA/ Cine a castigat, de fapt, batalia cu BARNEVERNET in cazul BODNARIU? A fost o INTELEGERE CONDITIONATA? 07-06-2016

Ne aflăm în momentul în care mie mi-a fost refuzat dreptul de a lua copii și ADOPȚIA FINALĂ care e programătă pentru acel cuplu de Homoxexuali pe data de 20 luna aceasta.Deci eu nu am pierdut 100% si ei nu au cîștigat.Actele finale de adoptie nu sunt făcute încă,ei trebuie sa meargă pentru ele la tribunal pe 20 Iunie.Rog intervenția urgentă a MAE a Guvernului Romaniei,BOR vă rog nu lăsați copii mei să ajungă în adopție.Repatriați Copiii Mei Urgent Vă Rog Dati-mi copii înapoi.

Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord: <I>NĂDĂJDUIM CĂ PRECEDENTUL BODNARIU VA INFLUENȚA ȘI REZOLVAREA ALTOR CAZURI</I>

69. Episcopul Macarie Drăgoi al Europei de Nord: NĂDĂJDUIM CĂ PRECEDENTUL BODNARIU VA INFLUENȚA ȘI REZOLVAREA ALTOR CAZURI 04-06-2016

Acest act de normalitate ne încurajează și nădăjduim că precedentul va influența și rezolvarea altor cazuri. Ne gândim aici în primul rând la familia Nan și la alte familii din Norvegia care au nevoie în continuare de rugăciunile și solidaritatea noastră pentru ca în cele din urmă să-și regăsească, alături de copiii lor, bucuria și împlinirea firească în căldura căminului familial.

FAMILIA BODNARIU SI-A RECUPERAT TOTI COPIII!

70. FAMILIA BODNARIU SI-A RECUPERAT TOTI COPIII! 03-06-2016

George Alexander: COPIII BODNARIU SE ÎNTORC ACASĂ… de George Alexander Am aşteptat cu sufletul la gură, toți, această veste! Este ceea ce ne-am dorit să auzim şi, indiscutabil!, este un pas înainte. Vom respecta, de asemenea, nevoia de linişte şi …

Carti

Documentare

Articole Recomandate