Se strange surubul autoritarismului. PUNGESTIUL CA EXEMPLU DE “MODERNIZARE” CU JANDARMERIA/ Pe cine a mai poluat si terorizat CHEVRON in lume/ “MAI BETI UN RACHIU” – cum au “linistit” autoritatile locale temerea contaminarii apei din cauza frackingului

10-12-2013 10 minute Sublinieri

baba-jandarm

desen de Ionuţ Dulămiţă

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Florea Oprea a cerut, luni, forţelor de ordine să intervină prompt în cazul în care participanţii la adunări publice încalcă legea şi “stânjenesc folosirea firească a drumului public”.

Prezent la videoconferinţa cu prefecţii organizată la sediul MAI, secretarul de stat Florea Oprea a cerut forţelor de ordine să urmărească modul în care se desfăşoară adunările publice, în aşa fel încât să nu fie încălcată legea iar drumurile publice să nu fie blocate de manifestanţi.

“Vă cer să urmăriţi ca aceste activităţi, prevăzute în mod expres de legiuitor, să se desfăşoare în conformitate strictă cu legea, paşnic şi civilizat, fără să stânjenească în niciun fel folosirea firească a drumului public. În situaţia în care nu se respectă prevederile legale, vă rog să luaţi toate măsurile prevăzute de lege”, a spus Florea Oprea.

Aproape 400 de persoane au declanşat, sâmbătă, un protest, pe marginea drumului Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui. […]

Mai beţi un rachiu! Asta le-ar fi răspuns autorităţile locale sătenilor atunci când aceştia au întrebat ce vor face cu apa după ce încep explorările cu gaze de şist.

Oamenii au cerut dezbatere publică, nu li s-a dat. În ciuda protestelor, la începutul săptămânii trecute, Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti.

Sfârşitul de săptămână a adus în zona noi incidente, soldate cu dosare penale. Iar tensiunea e in creştere acolo, spune unul dintre protestatari, Dan Albu. Poliția din Vaslui a constituit “zonă specială de siguranță” în localitățile Siliștea și Pungești, în urma incidentelor care au avut loc în ultima perioadă în zona perimetrului deținut de compania Chevron, a anunţat presa la sfărşitul săptămânii trecute, citând poliţia din judeţ.

Ordinul este de luna trecută, explică responsabilul mass-media din cadrul Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.

Compania Chevron a fost implicată, de-a lungul anilor, în mai multe procese în statele unde operează, printre care Bangladesh şi Ecuador. Mai aproape, în Polonia, Chevron a anunţat recent că a intentat un proces protestatarilor care nu au permis companiei accesul pe terenul unde urmează să fie instatată prima sondă de explorare a gazelor de şist, potrivit unei informaţii publicate de Reuters în noiembrie.

În Polonia, localnicii au ocupat zona de lângă satul Zurawlow, la circa 260 km sud-est de Varşovia, când compania a încercat să ridice un gard de protecţie a zonei unde urma să fie instalată sonda.

Oficialii Chevron au declarat că au depus acţiunea în instanţă pe motiv că protestatarii au încălcat dreptul legal de acces la terenul concesionat, una dintre cele patru suprafeţe concesionate de compania americană în Polonia.

“Noi respectăm drepturile indivizilor de a-şi exprima opiniile, iar aceasta ar trebui să se facă în limitele legii. Credem că punctele de vedere exprimate de un mic grup de oameni nu reflectă opiniile majorităţii locuitorilor din regiune”, au declarat reprezentanţii gigantului american.

Protestatarii susţin că Chevron nu a consultat în mod real locuitorii din zonă şi că forările vor afecta mediul, mai notează Reuters.

Ecuador – poluare cu deşeuri de ţiţei a pădurii amazoniene

Ricardo Patino, ministrul pentru Afaceri Externe al Repubicii Ecuador, a denunţat, în septembrie anul acesta, la ONU daunele pe care Chevron-Texaco le-a cauzat pădurii amazoniene.

Sursa captura businesswek.com

În 2011, un tribunal ecuadorian a decis ca gigantul american trebuie să plătească, pentru pagubele provocate mediului, o amendă record de 9 miliarde de dolari. Suma a fost reconfirmată şi la recursul din 2012, şi ulterior apoi a fost dublată de instanţă. Compania a exploatat mai mult de 350 de puţuri de petrol, iar instanţa a decis că Chevron-Texaco a practicat sistematic operaţiuni care au dus la contaminarea mediului, afectând biodiversitatea în pădurea amazoniană.

Pe scurt, Texaco, companie achiziţionată de Chevron în 2001, a fost acuzată că a lăsat 80 de milioane de tone de deşeuri de petrol în mijlocul pădurii amazoniene între anii 1964 şi 1990. Poluarea a fost declarată ca fiind de 85 ori mai gravă decât deversarea de petrol din Golful Mexic provocată de BP în 2010. În acel caz Guvernul SUA care a obligat compania britanică să plătească daune de 1,3 miliarde de euro.

În replică, Chevron s-a adresat unor tribunale internaţionale, invocând inexistenţa probelor ştiinţifice, precum şi faptul că unul dintre magistraţii ecuadorieni ar fi fost corupt. Chevron susţine că poluarea pentru care este  sancţionată ar fi fost provocată de compania de stat ecuadoriană Petroecuador.

O explozie la o platformă petrolieră din Nigeria

Pe 16 ianuarie 2012 o platformă de forare aflată în sudul Nigeriei şi aparţinând grupului petrolier Chevron  a explodat provocând moartea a două persoane, potrivit Reuters.

Focul a continuat să ardă 46 de zile după producerea exploziei. Chevron fusese avertizată de iminenţa exploziei, dar a refuzat să  opreasca forarea şi să evacueze platforma, potrivit Reuters, care a publicat mărturii ale unor angajaţi de pe platformă.

Chevron a declarat însă că nu a primit solicitări de evacuare a platformei KS Endeavour înainte de explozia din ianuarie 2012 şi că personalul de la bord avea dreptul să oprească în cazul în care considerau condiţiile de muncă nesigure.

În 2008, publicaţia The Chronicle scria că Chevron a fost considerată responsabilă de moartea, rănirea şi tortura unor nigerieni în 1998, de către soldaţi convocaţi de compania americană, potrivit unei instanţe din San Francisco.

Aproape 100 de nigerieni protestau împotriva poluării provocate de Chevron.

Compania americană ar fi convocat soldaţi pentru a-i apăra pe muncitorii Chevron, dar care, potrivit protestatarilor, ar fi folosit forţa şi deschis focul asupra sătenilor, două persoane fiind ucise.

Dintre protestatari, un număr de 18 nigerieni au deschis acţiune in instanţă împotriva Chevron, cerând daune, potrivit legii nigeriene. Chevron a declarat că nu a fost vorba de un protest şi că a chemat armata pentru că muncitorii de pe platforma de pe coasta nigeriană ar fi fost “invadaţi”, iar armata trebuia să îi protejeze pe muncitorii Chevron.

Procesul s-a prelungit, astfel că, în 2012 presa scria că în SUA, Curtea Supremă a respins apelulfinal la verdictul unui juriu din San Francisco care a decis că Chevron nu poate fi acuzat în cazul “atacului” din 1998, după ce protestatarii nigerieni au acuzat Chevron că ar fi dispus forţelor de ordine să îi atace pe protestatari.

Chevron, obligată de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA la plata unei amenzi de 364.000 dolari

Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA a anunţat în iulie 2013 că Chevron a fost de acord să plătească o amendă de 384.000 de dolari pentru presupuse încălcări ale Legii aerului curat, în cazul rafinăriei sale din Salt Lake City, Utah.

În cadrul unei inspecţii, Agenţia a descoperit un exces de emisii de oxizi de azot care pot provoca ploi acide şi pot irita plămânii, potrivit comunicatului publicat de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA.

Jandarmeria Română a făcut, astăzi, bilanţul unei săptămâni de confruntări cu sătenii din Pungeşti. Are cu ce se lăuda: 30 de persoane au fost amendate cu sume între 500 şi 5000 de lei, iar pentru alte 40 poliţia a întocmit acte de constatare a săvârşirii unor infracţiuni ca distrugerea de bunuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, blocarea de drumuri şi port ilegal de armă albă (un manifestant avea la el un cuţit).

„Ardeţi-i tare la buzunare!” pare să fi fost ordinul transmis de ministrul de Interne, Radu Stroe, umflat în pene precum un cocoşel care se crede vultur. Dar, cum amenzile şi plimbatul cu duba la Poliţia Vaslui nu au stins setea de protest antifracking, Jandarmeria a recurs la o formulă ieşită din comun, ca să justifice ocuparea comunei Siliştea (din care face parte Pungeştiul), în ziua de duminică, 8 decembrie 2013: a declarat-o „zonă specială de siguranţă publică”. Dincolo de refrenul ridicol  „În zonă sunt create dispozitive şi sunt detaşate echipaje de intervenţie şi patrule, pentru a se crea un climat de linişte şi siguranţă pentru cetăţeni”, măsura s-a dovedit eficientă. Cu jandarmi patrulând pe uliţe, filtre din o sută în o sută de metri şi bariere la intrarea şi ieşirea din comună, oamenilor le-a fost greu să-şi viziteze vecinii şi imposibil să meargă la protest. Pungeştiul a fost cuminţit cu forţa, iar Chevron s-a apucat de lucru, urmând ca, în maximum două luni, să foreze după gaze de şist.

Din punctul de vedere al guvernanţilor, stingerea revoltei de la Pungeşti era necesară pentru a oferi un exemplu altor comunităţi, care se opun exploatării gazelor de şist pe teritoriul lor. Demonstrându-le că nu cedează şi că puterea este la el, Cabinetul Ponta speră să le descurajeze, să le intimideze şi să le mâne spre concluzia că vira6protestele lor vor fi în zadar, că vor sfârşi precum oamenii din Siliştea – şi bătuţi, şi cu banii luaţi. A transmis, astfel, un avertisment dur locuitorilor din alte comune vasluiene, din Plopeni, din Costineşti şi din Vama Veche, trecute, de asemenea, pe harta gazelor de şist.

Este posibil însă ca planul guvernului să dea greş. Mai întâi, fiindcă manifestaţia de la Pungeşti a încetat temporar: dacă, mâine, pleacă jandarmii, sătenii  care nu mai au nimic de pierdut, dărâmă, din nou, gardurile companiei Chevron. Forţele de ordine vor trebui să rămână în localitate cel puţin o lună-două de acum încolo, pentru ca satul să poată fi considerat „pacificat”. În al doilea rând, demararea lucrărilor la Costineşti şi Vama Veche, zone turistice, ar putea întâmpina o opoziţie mult mai mare, nu doar din partea locuitorilor, ci şi din partea acelora care, de ani de zile, îşi petrec vacanţele aici. Ce vor face domnii Ponta şi Stroe, câţi jandarmi vor trimite să lupte cu toţi îndrăgostiţii de Vamă, de exemplu? Îşi va permite o „Salvaţi Vama Veche!”, lângă o „Salvaţi Roşia Montană!”?

Dacă domnia-sa crede că da înseamnă că este drogat cu Putere. Un prim-ministru lucid, care nu se admiră zilnic în sondajele de casă, ar încerca o altă abordare decât forţa a relaţiei cu comunităţile, în controversata problemă a gazelor de şist. Fiindcă încet-încet, protestele locale, pornite din teamă sau raţiuni ecologiste, îşi pierd conţinutul lor originar şi tind să se transforme în forme de rezistenţă în faţa unui regim incompetent şi corupt, de care trebuie salvată România.

Multă luciditate şi imparţialitate s-a coborît în analismul român, mai ales după ce a fost anunţată şi o “zonă specială de siguranţă publică” la Pungeşti.  Asta mai ales în condiţiile în care, în cazul exploatării gazelor de şist, mi se pare că mare parte din blocul civic animat de exploatarea de la Roşia a făcut pasul înapoi. De oboseală, de frica de violenţă, din teamă că ar fi o opoziţia prea pe faţă visului capitalist etc.

Încerc să demontez nişte argumente care tot revin în încercarea de bagatelizare a rezistenţei de la Pungeşti.

Primitivismul şi lipsa de contact cu lumea reală a cetăţenilor din rural. Nu puţini îi tot trag cu “înapoierea” ţăranilor cărora le e frică şi de umbra lor. Poate ar trebui amintit că din zona rurală au plecat mare parte din milioanele care muncesc acum afară. Că oamenii ăştia au contact cu alte lumi, nu doar centrul românesc, că nu sînt picaţi din lună.

Frica iraţională e de fapt foarte raţională. Într-o zonă în care a rămas doar pămîntul şi ce s-o putea cultiva pe el, frica de a pierde resursele de apă este imensă. Ţăranii care ştiu cîteva chestii simple, că li se poate fura inclusiv echilibrul în sărăcie, sînt se pare mai iraţionali decît comentatorii de la centru care visează independenţă energetică pe pereţi, care acceptă rapid umflarea unei “bule a resurselor” în numele evoluţiei economice.

Evident, mai apoi contrastul dintre cetăţenii luminaţi care ar vrea modernizare şi ţăranii care sînt anti-tehnologie. Numai că exploatarea resurselor cu atîtea riscuri sînt evident exact inversul modernizării. Anii 90 au însemnat dezindustrializare. Acum ajungem la resurse. Şi dup-aia eventual o luăm în sensul invers al istoriei cu ceva iobăgie.

O altă lamentaţie curentă a pro-Chevronilor sau doar a băşcălioşilor la adresa prostestelor ţine de faptul că tinerii ecologişti agită bieţii ţărani, îi corup, le bagă prostii în cap. Păi, cum să vă spun, avem nevoie de nişte tineri de ăia care să îi îndoctrineze şi pe adormiţii de bucureşteni, furaţi de autorităţi locale din toate părţile cu reţea de apă privatizată şi din ce în ce mai scumpă, ca să dau numai un exemplu. Trebuie recuperat acel deceniu de somn şi abuz discret de dinainte de criză, în numele UE, al civilizaţiei, al  pieţei libere. E gata. Cine n-are activişti să-şi educe unii. (Nu să-i cumpere, cum zice proverbul, asta fac companiile private).

JANDARMERIE. Vă amintiţi lamentaţiile lui Ponta cînd luau protestatarii bătaie în ianuarie 2012. Atunci bătaia era în numele statutului care vroia să privatizeze urgenţele. Acum e tot în numele businessului care a privatizat deja legi. Doare şi mai mult ultima.

Pungeşti vs. Roşia Montană. Cum am tot spus, demobilizarea cu Chevron a venit tocmai pentru că de fapt multă “lume bună” susţine orice e cu americani. Însă oricît de pro-exploatare ai fi nu poţi să nu vezi tot parcursul abuziv. Bineînţeles, există întotdeauna argumentul că statul de drept trebuie apărat după ce îşi fabrică legi pe sub masă.

Unul dintre motivele des invocate de ambele tabere este “proprietatea privată”. Şi Chevron, şi antiChevron vin mereu cu argumentul proprietăţii. E o anormal că jandarmii au blocat tot, şi spaţiul public, că au izolat o localitate, că au blocat ei, nu sătenii, căile de acces.

Vorba lui Florin Poenaru, nasol e că stăm şi admirăm lupta extraordinară a oamenilor cu jandarmii. Dar suflul a fost complet îngheţat la centru. Toţi politicienii aproape tac chitic. Dacă la Roşia mai auzeai un pro sau contra, la Chevron e tăcere. Ridicolul e cu atît mai mare cu cît se tot încearcă înscenarea “terorismului” pungeştean. Unii ziarişti spun că au lovit primii activiştii şi după aia se plîng de jandarmerie. Asta e chiar sadic să spui.

Bătălia dintre moderniştii protehnologie şi ţăranii eco e absolut falsă. Disperarea acestora din urmă stă tocmai în neputinţa de a mai trata cu autorităţi care fac legi servite, care au perfecţionat abuzul economic în stare de legalitate. Fără rezistenţa străzii ar fi trecut o ordonanţă absolut nebunească precum aceea propusă pentru Roşia Montană.

Interesant e şi cazul lui Porumboiu despre care scrie Adevărul. E acuzat că ar susţine mişcările împotriva exploatării. Cumva, se reia un tipar din ce în ce mai vizibil în ultimii ani: capitalul autohton încearcă să obţină sprijin împotriva 974x468privilegiilor obţinute de marele capital. Porumboiu neagă orice apropiere. Deşi reacţia lui ar fi logică, să-şi apere afacerea de altă afacere. Problema e că ăştia, de obicei, se pupă pînă la urmă. Ţăranii nu au cu ce să vină la masa negocierilor.

Cînd sărăcia se revoltă, ne avertiza Caragiale într-un articol memorabil (1907) acum un veac, ceva minunat se întîmplă: marii inamici care valsează politic îşi dau mîna:

Au urmat, în Camere, duioase scene teatrale… În publicitatea romînească, foarte înclinată, la ocaziuni mari, către nota sentimentală, astfel de exibițiuni se numesc “scene înălțătoare”. Toată lumea a plîns, miniștri de azi, miniștri de eri, deputați, senatori, publiciști, raportori și tribunale publice; și’n fața lumii acesteia atît de emoționate, doi mari între mari fruntași, un conservator și un liberal, s’au strîns în brațe cu efusiune și s’au sărutat solemn, spălînd cu lacrimi fierbinți tot trecutul – care, ce’i drept, cam avea nevoe de spălat: în căldura luptelor de pînă eri a celor două facțiuni, primul nu numea pe al doilea decît ” trădător de neam”, iar acesta pe acela “fiul lui Belzebut”. Răscoalele făceau deci o minune: trădătorul de neam de pînă eri se preschimba în salvator al patriei; iar fiului lui Belzebut îi crescuseră peste noapte aripi de cheruvim. În fața primejdiei, pentru amîndouă egal de amenițătoare, facțiunile de guvernămînt dușmane își dau mîna spre restabilirea ordinii. Care va să zică, un guvern incapabil, deși dispune de majorități formidabile, cade; vine altul la putere declarîndu-se și el dintru început incapabil dacă incapabilul căzut nu’i dă, fără nici o reservă, concursul – tocmai după principiul gramatical că două negațiuni fac o afirmațiune: două incapacități mărturisite dau o capacitate netăgăduită.

P.S. ordinul 60 din 2010 al MAI, condiţiile pentru zona specială de siguranţă publică:

Art. 12:

(1) Prin dispozitia sefului politiei municipale/orasenesti, in mediul urban si rural se pot constitui zone speciale de siguranta publica, in care se instituie dispozitive suplimentare de ordine si siguranta publica, folosindu-se inclusiv personal de la alte formatiuni ale politiei – investigatii criminale, detasamente de interventie rapida etc.
(2) Constituirea zonei speciale de siguranta publica are loc atunci cand pe un spatiu restrans se concentreaza un fenomen infractional – violente, trafic si consum de droguri, prostitutie etc.
(3) In momentul in care cauzele ce au determinat constituirea zonei speciale de siguranta publica au fost inlaturate, masurile speciale luate inceteaza.

 

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Corporatism, Gazele de sist, PUNGESTI, Stat politienesc

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Se strange surubul autoritarismului. PUNGESTIUL CA EXEMPLU DE “MODERNIZARE” CU JANDARMERIA/ Pe cine a mai poluat si terorizat CHEVRON in lume/ “MAI BETI UN RACHIU” – cum au “linistit” autoritatile locale temerea contaminarii apei din cauza frackingului

  1. Cred ca ar fi buna acum darea statului in judecata pentru abuzurile jandarmeriei.(evident cu conditia sa nu-l amendeze caci s-ar rasfrange tot asupra noastra)
    Desi pare o lupta David cu Goliat abuzurile sunt evidente si cred ca ar fi ceva sanse de castig.
    Ar mai frana pentru o vreme tupeul statului politienesc.

  2. Totusi nu inteleg ceva in acest caz: cine are autoritatea de a institui o zona speciala de siguranta publica, Bucurestiul sau Vasluiul?

  3. Fara ajutorul lui Dumnezeu nimic nu se intampla.Omul actual este lipsit de puteri,ingradit de legi.Dar chiar de nu ar fi ingradit de legi tot neputinceos ar fi.In zona,sunt sigur ca este o icoana a Micii Domnului cu Fiul,facatoare de minuni, cu care sa iese in camp,sa tina ,dinpreuna cu preoti,cat mai multi,slujbele ce se tin cu asemenea ocazie.Si poate Dumnezeu s-ar milostivi de ei.Ma gandesc ca la cate mii de biserici s-au facut ,in lus de ce erau,si cu acelasi numar de sf.Liturghii, ar trebui ca sevronistii sa se duca pe pustii,adica acolo unde le e locul,America.Si totusi…….putere caintei….pe care nu o avem si a smereniei…..Drept dovada ca ne incredem in noi si nu ne gandim sa cerem ajutor Celui ce le are pe toate
    in maini.DOAMNE AJUTA.
    p.s.-asa au facut cei din vechime si ne-au lasat o tara bogata si frumoasa.

  4. “Procesul de extractie este laborios si cere o logistica formidabila. Sute de camioane fac un dute vino continuu. Se consuma resurse multe si se obtine nu mai mult de o “butelie de gaz”.
    Aparent este o goana dupa resurse. Dar de fapt este lucrarea satanei de a parjoli pamantul.
    Oameni ff bolnavi, animale care-si pierd parul, orase si localitati parasite, oameni tratati cu dispret si ironie…America anului 2010. Astazi este si mai rau si este pe cale sa se intample si la noi in Romania in 3 zone la inceput.”

    Sursa: http://aliosapopovici.wordpress.com/2012/03/29/iadul-chevron-adevarul-despre-gazul-de-sist-barlad/

  5. @Sluga netrebnica,
    toate cate le-ai spus sunt in apocalipsa,prevazute.Oare cat de zombi poate deveni un om(lipsit de judecata si logica) sa ajunga sa fie un simplu executant?Se mai poate numi om?De fapt,spunea parintele Cleopa,ca cei infirati in cugetele lor cu 666 vor fi mai rai ca dracii,reci si fara de omenie,care vor trai,spiritual,din raul facut semenilor.Asa se explica cum de se multumesc, doar, cu o butelie din ceea ce extrag.DOAMNE AJUTA.

  6. Pingback: Ponta, serviciile & consiglierii: “EXTREMISMUL STRAZII” – responsabil pentru neadoptarea LEGII MINELOR. Premierul mangaie pe crestet JANDARMERIA pentru interventia de la PUNGESTI - Recomandari
  7. Oare ce zice Maria Sa Stefan acum?..? 😕
    http://www.youtube.com/watch?v=yyxEaa4m3Q0

  8. Pingback: Reflectii despre Romania ascunsa. Semnificatiile adanci ale BRUTALULUI ATAC DE LA PUNGESTI/ Dan Puric despre cum se DISTRUGE SUFLETUL UNEI TARI [video] - Recomandari
  9. Pingback: Reflectii despre Romania ascunsa. Semnificatiile adanci ale BRUTALULUI ATAC DE LA PUNGESTI/ Dan Puric despre CUM SE DISTRUGE SUFLETUL UNEI TARI: “De 25 de ani, suntem bagati intr-un malaxor de reeducare. Mecanismele internationale sunt foarte bine p
  10. Pingback: Reflectii despre Romania ascunsa. Semnificatiile adanci ale BRUTALULUI ATAC DE LA PUNGESTI/ Dan Puric despre CUM SE DISTRUGE SUFLETUL UNEI TARI: “De 25 de ani, suntem bagati intr-un malaxor de reeducare. Mecanismele internationale sunt foarte bine p
  11. Pingback: Premierul Ponta vorbeste despre “EXPERIMENTELE” PROTESTELOR din 2013 si lauda JANDARMERIA/ Brasovul isi ridica BIG BROTHER cu camere video - Recomandari
  12. Pingback: Reflectii despre Romania ascunsa. Semnificatiile adanci ale BRUTALULUI ATAC DE LA PUNGESTI/ Dan Puric despre CUM SE DISTRUGE SUFLETUL UNEI TARI: “De 25 de ani, suntem bagati intr-un malaxor de reeducare. Mecanismele internationale sunt foarte bine p
  13. Pingback: Reflectii despre Romania ascunsa. Semnificatiile adanci ale BRUTALULUI ATAC DE LA PUNGESTI/ Dan Puric despre CUM SE DISTRUGE SUFLETUL UNEI TARI: “De 25 de ani, suntem bagati intr-un malaxor de reeducare. Mecanismele internationale sunt foarte bine p
  14. Pingback: Campanie anti-romaneasca de “TESTE” si “DIVERSIUNI” cu tenta de RASISM SOCIAL in “GANDUL”, menite REEDUCARII ROMANILOR si limitarii influentei “PRIMITIVILOR”… sensibili la teme nationale. Cu un CINISM
  15. Pingback: ANTIDEMOCRATISMUL VISCERAL AL “STATILOR DE DREPT” EURO-ATLANTICI: “Romania este PREA PRIMITIVA pentru a fi condusa altfel decat prin FORTA MANIPULARII, FORTA INSTITUTIILOR”/ Culmea “elitismului” totalitar: “JUSTIT
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare