Trei luni de zile i-a trebuit statului să facă lumină în acest caz şi să priceapă că fetiţele exageraseră şi că locul lor este în familie, nu aiurea. Cum au scos fetiţele din gheara statului, soţii Seymour au şi “zburat” în Australia jurând să nu mai pună în viaţa lor piciorul în Marea Britanie, ţară din care ambii sunt originari, dar unde au trăit coşmarul separării de propriii copii în condiţii rămase încă învăluite în ceaţă.
Articole cu eticheta (tag): familie
Isteria in masa pe tema RFRA nu face altceva decat sa intareasca ideea ca protectia legala a libertatii religioase este mai necesara ca oricand. Mass-media mainstream s-a aratat a fi complet nerusinata. America Corporatiilor este fericita sa ameninte cu repercusiuni economice. Unii politicieni sunt nerabdatori sa arda eretici pe rug. Altii prefera tacerea. In acest climat, se mai indoieste cineva ca vor fi depuse toate eforturile pentru a anula acreditarea institutiilor crestine (dar si evreiesti si musulmane) care nu se conformeaza consensului “anti-homofobic”? Va mai fi permisa o viziune traditionala asupra casatoriei in noul regim al drepturilor gay?
In 2006, Gabbana declarase pentru Daily Mail: “ma opun ideii conform careia un copil ar putea fi crescut de doi parinti gay”. Astfel de afirmatii nu au afectat, inca, afacerea Dolce&Gabbana, dar, pe masura ce drepturile gay castiga teren, va fi tot mai putin loc pentru libera exprimare a celor care li se opun – chiar daca acestia ar fi ei insisi homosexuali.
Biserica trebuie sa arate, in schimb, ca e interesata de soarta scolii in intregul acesteia. Biserica trebuie sa vorbeasca despre saracia din lumea noastra, care afecteaza inclusiv scoala. Trebuie sa vorbeasca despre statutul precar, jalnic al profesorului. Si trebuie sa traga de maneca societatea romaneasca, pentru ca asistam la esecul profund al reformelor si noilor mentalitati (puternic ideologizate) ce se manifesta in scoala: elevii sunt tot mai analfabeti!
Cred că e vorba de ego-centrism. Poate şi egoism, în ultimă instanţă. Adică, fiecare îşi spune: mă gândesc la mine, să îmi fie mie bine. Să judecăm puţin ce înseamnă de fapt declinul familiei: rata căsătoriilor scade, vârsta la care cuplurile aleg să aibă copii creşte, scade natalitatea în general, creşte rata divorţurilor şi a despărţirilor la cei care trăiesc în concubinaj, creşte numărul de familii monoparentale… Dacă ne gândim puţin la toate aceste fapte, în spatele majorităţii deciziilor individuale care au dus şi duc la ele stă acest ego-centrism.
Scriitorii şi artiştii noştri vor face dragoste ca intre bărbaţi, cu stil, exact după moda zilei, ceea ce nici nu va fi greu, căci ne pricepem de minune să lansăm tendinţe. Vom aboli relaţiile heterosexuale cu armele glumei acide şi ridiculizării, pe care le mânuim expert. În laboratoarele genetice vor fi concepuţi şi crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi crescuţi în spiritul unui ataşament de grup în comunităţi speciale, sub controlul şi instructajul savanţilor homosexuali. Toate bisericile care ne condamnă vor fi inchise. Vom rescrie istoria, pe care aţi umplut‑o şi înjosit‑o cu minciunile şi deformările voastre heterosexuale.
Părinţii devin tot mai puţin curajoşi şi intuitivi în creşterea adolescenţilor. Copiii, ca orice adult morocănos, se retrag în camera lor când li se spune «Nu», dar, în loc să reflecteze ascultând muzică la volum maxim, ei înregistrează comportamentul aparent nejustificat al părinţilor pentru a-l arăta prietenilor de pe Facebook, ai căror părinţi sunt, la rândul lor, la fel de deplasaţi.
Problema noastră este că fixăm limite, dar nu avem puterea să privim avortul în faţă. Cosmetizăm termenii, ne ascundem după cuvinte. Spunem avort, deşi este crimă. Spunem produs de concepţie deşi este copil. Spunem întrerupere de sarcină deşi este întrerupere a unei vieţi.
sursa: digi24.ro Mediafax: Cuplurile catolice nu trebuie să procreeze “ca iepurii”, susţine Papa Francisc Papa Francisc a apărat luni poziţia Bisericii cu privire la “a fi părinţi responsabili”, respingând ideea potrivit căreia cuplurile catolice ar trebui să aibă cât mai mulţi …
Mediafax: Curtea Supremă a SUA va decide dacă homosexualii se pot căsători pe teritoriul întregii ţări Curtea Supremă a anunţat vineri că va decide anul acesta dacă membrii cuplurilor de acelaşi sex se pot căsători pe teritoriul Statelor Unite, deschizând astfel …
Creștinismul, pare-se, nu este nimic mai mult decât o afecțiune pentru care trebuie să faci reabilitare, o tulburare mintală care necesită o amplă detoxificare – un virus și nu un set de credințe înrădăcinate în Adevăr. Tocmai de aceea, tribunalele încearcă tot mai mult să îi trimită pe dizidenții Noii Ordini Morale a Revoluției Sexuale la reabilitare.
“Avem la ora actuală un atac la fiinţa naţională, am putea spune la fiinţa noastră umană ca atare” Patriarhul Daniel: “Trebuie intensificată cateheza ortodoxă, de aceea, slujbele trebuie săvârşite corect şi complet” Hotnews: Noul mitropolit al Banatului, Ioan Selejan, a fost …
Cazul educatiei sexuale din Marea Britanie: EXPUNERE LA MATERIALE CVASI-PORNOGRAFICE. Cine sunt grupurile de lobby pentru aceste programe? Stiati ca… parintii britanici care NU vor educatie sexuala trebuie sa ceara in scris retragerea copilului de la orele respective? Acolo nu …
EvZ: „Reconsiderarea homosexualității riscă să îndepărteze Biserica Catolică de cea Ortodoxă” Lucrările recentului Sinod de la Vatican au tulburat apele și așa agitate ale Bisericii Catolice. Jocurile de interese, taberele care se înfruntă și repercusiunile acestor manevre au fost analizate …
CulturaVietii: Franța – terorism de stat: Un bătrân de 85 de ani, amendat cu 5000 de euro pentru că a îndemnat o femeie să nu avorteze Francezul de 85 de ani Xavier Dor, militant pro-vita, a fost amendat lunea aceasta …
Gandul: Papa Francisc cere îngăduinţă pentru persoanele homosexuale: „Dumnezeu nu se teme de lucrurile noi” În faţa a 70.000 de credincioşi adunaţi duminică în Piaţa Sf. Petru din Vatican, Papa Francisc a făcut din nou apel la îngăduinţa oamenilor în ceea …
Jurnalul/ Cristinel C. Popa: Brâncovenii Neamţului. Cei 15 membri ai familiei Popa din Roznov Cel mic, Andrei are trei ani. Se pregăteşte pentru grădiniţă. Matei, la şase ani, deja se găteşte de şcoală. Emilian (8 ani), Paula (11 ani), Iuliana (14 …
Zeci de mii de manifestanti au defilat la Paris si Bordeaux, duminica, 5 octombrie, impotriva legalizarii sarcinii pentru terti (Gestation pour autrui, GPA) si a fertilizarii in vitro (la procréation médicalement assistée, PMA) care dau posibilitatea cuplurilor de homosexuali sa …
SCRISOARE DESCHISĂ În atenţia d-lui Victor Ponta, Prim-ministru și candidat la Președinția României, Referitoare la definiția familiei și a căsătoriei Stimate domnule Victor Ponta, Coaliţia pentru Familie și Constituție, organism informal reunind organizaţii non-guvernamentale care activează pentru apărarea familiei prin …
Controlul mintii, ca parte a controlului social in general, este realizat, in zilele noastre, mai ales prin tehnici inspirate din dinamica sectelor. Este ideea de baza a textului de mai jos. Termenul englezesc este de “cult”, insa in romana uzual …
* Ne-am propus să dezbatem în emisiunea de astăzi cazul familiei Mihai din Bârlad. Din cele mai multe puncte de vedere o familie ca oricare alta, care însă printr-o hotărâre judecătorească riscă să-şi piardă copii, în sensul că anumite instituţii …
Vasile Ghetau despre DEZASTRUL DEMOGRAFIC al… by medialert Ziarul Financiar: VIDEO ZF Live. “La nivelul clasei politice din România nu a existat niciodată o preocupare constantă, competentă şi responsabilă faţă de situaţia actuală dramatică şi perspectivele demografice ale ţării”. Urmăriţi …
Un caine, mai …uman decat filosofii umanisti, imbratiseaza un copil cu Sindromul Down. sursa foto: realitatea.net Cultura Vietii: Richard Dawkins vrea exterminarea copiilor cu Sindrom Down Recent, într-un material dedicat declarațiilor scandaloase ale profesorului Richard Dawkins menționam că, pentru adepții …
”NEBUNIA” SI ”SMINTEALA” STRADANIEI DE ”A UMBLA IN CAILE DOMNULUI” Ziarul Lumina/ Pr Nicolae-Cristian Cada: Ecuaţia iertării şi logica relaţionării ipocrite Lumea actuală este sfâşiată de calomnie, nedreptate şi răutate. Simpla conectare la media autohtonă conturează un cadru deplorabil: potentaţi …
Predica IPS Andrei Andreicut la hramul Manastirii Sfanta Treime, Bic (29 august 2013): – Vrajmasul de moarte al familiei este depravarea. – Pacate oribile precum: divortul, incestul, desfraul, prostitutia, avortul s.a. – ar fi mai de inteles intr-o lume necrestina. …
Digi24: Din|interior. Cum este speculată dorința disperată a unor oameni de a avea copii În ultimii ani, România a devenit patria afacerilor ilegale cu ovule. Conform legii, donarea acestor celule reproducătoare este un act benevol. În realitate însă, româncele își vând …
132. PORTRETUL STATISTIC AL FAMILIEI ROMANESTI. Mai degraba fara copii si cu veniturile in scadere 10-07-2014
Familia românească este compusă, cel mai adesea, dintr-o femeie și un bărbat, fără copii. Capul familiei e, în trei sferturi din gospodăriile românești, un bărbat cu studii medii.
Statele Unite au o lungă istorie de promovare a controlului populației în țările în curs de dezvoltare – circa 100 miliarde de dolari au fost folosiți în acest scop în ultimii 20 de ani. Că acum folosim termenul corect politic „planificare familială”, nu schimbă lucrurile – scopul e același.
Efectele „revoluției sexuale” din America de Nord și Europa Occidentală, care a fost „exportată” în țările foste comuniste după 1989, a fost anticipat încă din anii 30 ai secolului trecut în literatura ce promova revoluţia sexuală ca unul dintre principalele mijloace de distrugerea a familiei şi control al populaţiei.
Prima Gay Pride Parade din Cipru care a avut loc la Nicosia sâmbătă este primul semn că țara cea mai religioasa din UE – Potrivit Euro Barometrului – a făcut primul pas spre ultima etapă a acestei călătorii.
Biserica Ortodoxă Română recomandă clerului şi credincioşilor ortodocşi ca, în calitate de cetăţeni europeni, să participe la alegerile europarlamentare şi să susţină pe acei candidaţi care fac dovada că pot apăra şi promova valorile creştine, în special familia tradiţională, viaţa şi demnitatea umană.
Dilema Veche/ C. Ghinea: Dumnezeu joacă la dublu, mama Gea e pe afară – independenţii în alegerile europarlamentare – Încheiam săptămîna trecută cu ideea că pragul de semnături pentru un independent candidat la europarlamentare e de 100.000. Partidele din România au …
Marș pentru viață în București (TRINITAS TV) de medialert Digi24: Marș în 30 de orașe împotriva avorturilor Mii de oameni au umplut străzile din 30 de oraşe şi au cerut femeilor să renunţe la avorturi. Organizatorii spun că în ultimii 50 …
VIRGILIU GHEORGHE: Familia este altceva decat vedem in filme UPDATE Episcopia Slatinei: Comunicat de presă – Marşul Pentru Viaţă COMUNICAT DE PRESĂ Duminică, 23 martie 2014, Episcopia Slatinei şi Romanaţilor în colaborare cu Inspectoratul Judeţean Olt, ASCOR filiala Slatina şi …
“Faptul că se discută la televiziune pe un ton insistent şi ameninţător despre răul pe care îl face educaţia religioasă în general sau despre trauma pe care o familie ”neglijentă” o poate provoca copilului său, în aşa fel încât acesta …