SUSPENDAREA LUI TRAIAN BASESCU. Propaganda “loviturii de stat” si FONDUL PROBLEMEI

5-07-2012 16 minute Sublinieri

Unii cititori ne-au cerut (chiar imperativ) sa ne pronuntam pe marginea recentelor evenimente politice. Consideram nimerit sa prezentam mai jos mai multe articole semnate de Horatiu Pepine si unul de C. Rogozanu, pe care le consideram obiective, lucru rar de gasit in aceste zile.

  • Horatiu Pepine (Deutsche Welle):

Demiterea preşedintelui: de la Asunción la Bucureşti

Evenimentele politice de la Bucureşti reprezintă, dincolo de toate aspectele procedurale şi de toate calificările partizane, o formă de a rezolva, prin referendum, o situaţie politică intenabilă.

Situaţia de la Bucureşti aduce puţin cu recentele evenimente din Paraguay. În 22 iunie Preşedintele Republicii Paraguay, Fernando Lugo, a fost demis din funcţie în urma unei proceduri iniţiate în Parlament. Din totalul de 43 de senatori, 39 au votat în favoarea destituirii preşedintelui, căruia i s-au imputat de-a lungul anilor o conduită scandaloasă şi îndeplinirea defectuoasă a funcţiunilor sale.

Fost cleric, Fernando Lugo a fost primul preşedinte de stânga după mai bine de 60 de ani de guvernare a conservatorilor. Mandatul său a fost însă marcat de nenumărate dispute şi de scandaluri legate de viaţa sa personală. În 2009 a fost nevoit să recunoască paternitatea unui copil conceput pe vremea în care era preot, iar la începutul lunii iunie a anunţat că va mai recunoaşte un al doilea copil. Dar evenimentul care a declanşat acţiunea de demitere a fost ciocnirea sângeroasă dintre poliţie şi un grup de ţărani săraci care ocupaseră ilegal o proprietate. Bilanţul înfruntării din 15 iunie a fost tragic: 17 morţi dintre care 11 ţărani şi 6 poliţişti.

Reacţiile politice din regiune au fost nefavorabile. Preşedinţii de stânga din Argentina, Bolivia şi Venezuela au catalogat demiterea lui Fernando Lugo drept o „lovitură de stat”. Ambasadorul Venezuelei făcuse de altfel comentarii nefavorabile pe marginea acţiunii parlamentare încă din timpul desfăşurări ei, fiind ulterior expulzat din Asunción. Potrivit BBC, mai multe ţări din regiune, incluzând Chile şi Columbia, cu o conducere de dreapta, şi-au rechemat ambasadorii din Paraguay şi se aşteaptă ca Mercosur (comunitatea economică a ţărilor din America de sud) să dicteze sancţiuni împotriva regimului de la Asunción.

În Paraguay, opiniile populare sunt, fireşte, împărţite, dar principala obiecţie pe care simpatizanţii lui Fernando Lugo, fostul „episcop al săracilor” o aduc parlamentului este că nu oferă poporului dreptul de a decide. Dacă preşedintele a fost ales prin vot popular, susţin persoane intervievate de BBC pe străzile din Asunción, atunci tot poporului ar trebui să-i revină dreptul de a decide în privinţa demiterii.

Putem observa că reacţiile politice europene legate de eventuala suspendare a preşedintelui României urmează aceeaşi logică partizană. Politicieni din dreapta conservatoare europeană au condamnat „preventiv” evenimentele de la Bucureşti, în timp ce stânga a fost mult mai prudentă preferând să exprime îngrijorări de principiu.

Graba calificărilor şi mobilizărilor partizane riscă însă să şteargă contururile unui eveniment cu trăsăturile sale specifice. Teza „loviturii de stat” argumentată insistent de partizanii preşedintelui ignoră faptul că, spre deosbire de acţiunea parlamentului de la Asuncion, Parlamentul de la Bucureşti nu îl poate demite pe preşedintele de republică. Conform Constituţiei, Parlamentul poate cel mult să decidă suspendarea din funcţie şi declanşarea unei consultări populare. Preşedintele nu poate fi demis decât prin referendum şi de altfel ne amintim că în 2007, Traian Băsescu a revenit glorios în funcţiunile sale în urma unui vot popular care l-a reinvestit cu mare majoritate. Se ignoră, de asemenea, că procedura suspendării şi demiterii nu este una forjată în grabă în focul politicii imediate, fiind descrisă amănunţit în Constituţie.

La Bucureşti situaţia politică a devenit cu siguranţă insuportabilă. Indiferent din ce parte ai privi lucrurile, se ivesc situaţii scandaloase şi neargumentabile. De aceea, în cele din urmă, cea mai bună soluţie, cea mai firească ieşire din acest nou impas politic este, după celebra expresie a preşedintelui, „întoarcerea la popor”. Coabitarea inaugurată în luna mai nu a funcţionat şi, de aceea, se poate spune că poporul este chemat să decidă acolo unde elita politică a dat greş.

 Se va ajunge la o nouă suspendare ?

Politica românească, indiferent de deznodământul evenimentelor declanşate în ziua de 3 iulie, se apropie de momentul unor clarificări decisive.

Suspendarea din funcţie a preşedintelui României pare să fie un fapt iminent. Grupurile politice ale USL manifestă o mare discreţie cu privire la acest fapt, dar militanţii UDMR au dezvăluit că au discutat subiectul suspendării şi că s-ar putea pronunţa în favoarea ei. Întrebat de Mediafax dacă, după părerea sa, ar exista motive întemeiate pentru suspendarea preşedintelui, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a răspuns: “Sunt foarte multe motive, bineînţeles“. Totuşi parlamentarii UDMR au păstrat, în general, o atitudine echivocă.

Simultan cu aceste pregătiri discrete, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care Curtea Constituţională nu se va mai putea pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului şi, desigur, inclusiv asupra unei hotărâri de suspendare a preşedintelui republicii. Majoritatea guvernamentală adoptase anterior şi o lege cu un conţinut identic, dar ea se află la promulgare şi militanţii USL s-au temut, probabil, că preşedintele nu se va grăbi să semneze documentul.

Modificarea aceasta a prilejuit multe comentarii exagerate ca ton şi, de aceea, ar fi necesare câteva clarificări.

În anul 2007, când a fost iniţiată prima dată în istoria ţării o acţiune de suspendare a preşedintelui de republică, legea Curţii Constituţionale nu prevedea nimic în legătură cu hotărârile parlamentului. Abia ulterior, ca rezultat al disputelor legate de revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, legea a fost modificată cu scopul de a permite contestarea la Curtea Constituţională a unor hotărâri de modificare a regulamentului.

Dar odată ce legea a fost adoptată, preşedintele Curţii Constituţionale, judecătorul, Augustin Zegrean, a remarcat că amendamentul foloseşte de minune preşedintelui Traian Băsescu. În cadrul unui interviu publicat, la sfârşitul anului trecut, pe Ziare.com, judecătorul, Augustin Zegrean, a explicat, cu lux de amănunte, de ce suspendarea preşedintelui nu ar mai fi posibilă. Chiar dacă Parlamentul va ignora avizul consultativ, aşa cum a făcut şi în 2007, hotărârea de suspendare ar putea fi contestată la Curtea Constituţională, care se va pronunţa împotriva ei.

În aceste împrejurări, USL a decis să modifice din nou legea Curţii Constituţionale şi să restabilească situaţia anterioară. Aşadar a spune că guvernul limitează puterile Curţii Constituţionale este adevărat în literă, dar greşit în spirit, căci, în realitate, niciuna din prerogativele acestui for, aşa cum au fost ele statornicite prin Constituţia din 2003, nu au fost atinse. Constituţia nu a prevăzut pentru Curtea Constituţională, în cazul suspendării preşedintelui de republică, decât un rol secundar, prin avizul iniţial consultativ, rolul major fiind rezervat Parlamentului.

Acesta este cadrul general în care au loc pregătirile discrete ale majorităţii parlamentare. Dacă se va ajunge însă cu adevărat la iniţierea acţiunii de suspendare, atunci alegătorii din România se vor găsi din nou în faţa unei opţiuni politice de o importanţă covârşitoare, inclusiv asupra viitoarei configuraţii constituţionale.

Interpretările împotriva faptelor

Conflictul dintre preşedinte şi majoritatea guvernamentală a ajuns la un punct de incandescenţă în care faptele însele primesc interpretările cele mai exagerate.

La Bucureşti se trăieşte sub semnul exagerării. Marţi după-amiaza, senatorul PDL Alexandru Pereş, aflat într-o stare de mare surescitare, a comparat evenimentele curente cu executarea mareşalului Antonescu sub autoritatea armatei sovietice, dar nu a apucat să-şi ducă gândul până la capăt, deoarece i s-a tăiat microfonul. Alţi lideri democrat liberali au avertizat explicit că asistăm la o lovitură de stat, dar fără să alunece în comparaţii atât de îndoielnice.

În realitate istoria românească nu oferă pentru PDL exemplele potrivite: detronarea lui Alexandru Ioan Cuza rămâne un episod controversat, dar care conţine o parte predominant pozitivă, legată de crearea condiţiilor pentru instaurarea monarhiei. Lovitura de stat de la 23 august 1944, la care, pesemne, dorise să se refere, în subsidiar, senatorul Alexandru Pereş, este considerată îndeobşte un eveniment salutar în istoria recentă a românilor. Chiar dacă însuşi preşedintele Traian Băsescu a pus, la un moment dat, sub semnul întrebării meritele M.S. Regelui Mihai, arestarea mareşalului Antonescu nu mai este astăzi contestată decât în cercuri naţionaliste restrânse. În această ambianţă, majoritatea a fost la rândul ei ispitită de duhul hiperbolei, comparându-l pe preşedintele Traian Băsescu cu Ceauşescu în ziua de 21 decembrie 1989.

Sub noianul acestor interpretări excentrice, faptele se dovedesc mult mai modeste. Poate că niciodată nu a fost nevoie mai mult de calm şi luciditate ca acum ,când însuşi preşedintele ţării a făcut la televiziune afirmaţii de o gravitate fără precedent. După revocarea din funcţie a lui Vasile Blaga, preşedintele Traian Băsescu a cerut pe un ton de alarmă liderilor politici să înceteze «agresiunea împotriva instituţiilor statului».

În realitate, ceea ce s-a petrecut la Bucureşti, marţi 3 iulie, se înscrie într-o serie lungă de fapte similare, iniţiate de însuşi preşedintele Traian Băsescu. După alegerile din anul 2004, PSD, PC şi UDMR au alcătuit o majoritate în parlament, numindu-i pe Nicolae Văcăroiu şi Adrian Năstase preşedinţi de camere. Traian Băsescu a reuşit însă prin negocieri cu partidele, să reformuleze majoritatea, iar la scurtă vreme după aceea, grupurile PD şi PNL au iniţiat procedura de înlocuire a preşedinţilor de camere. S-a produs atunci un mare scandal politic, care a culminat cu o contestaţie la Curtea Constituţională.

Episodul este foarte important căci el se află la originea interpretării care va fi, probabil, şi astăzi decisivă. Curtea Constituţională a apreciat, în esenţă, că preşedinţii de camere nu pot fi schimbaţi ori de câte ori se modifică majoritatea. Cu toate acestea preşedintele Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase, care întrase în vizorul justiţiei a fost schimbat printr-o înţelegere cu grupul PSD, dar Nicoale Văcăroiu a rămas în fruntea Senatului.

PDL, care este sccesorul PD din 2005, a iniţiat apoi o ofensivă identică împotriva preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. După ce preşedintele Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat la finele anului 2009, majoritatea guvernamentală a fost din nou modificată prin treceri de la un grup politic la altul, iar grupul PDL din Senat a iniţiat procedura de înlocuire a lui Mircea Geoană. Senatorii PDL au susţinut cu vehemenţă că noua majoritate pretinde, logic, o nouă conducere a Senatului şi au cerut revocarea din funcţie a preşedintelui pe care l-au acuzat de părtinire în favoarea opoziţiei. La un moment dat, puşi în faţa unui impas politic şi constituţional, democrat-liberalii au renunţat.

S-au succedat apoi şi alte episoade care au dus, în cele din urmă, la schimbarea din funcţie a lui Mircea Geoană printr-un acord tacit dintre PSD şi PDL. Cert este că Vasile Blaga este al doilea preşedinte de Senat înlocuit din funcţie, iar Roberta Anastase este a doua preşedintă a Camerei Deputaţilor care se vede pusă în faţa demiterii. Prin urmare, istoria ne arată că politica românească a mai trecut prin situaţii similare şi că stilul acesta ofensiv şi lipsit de concesii pe care îl practică, riscant, majoritatea actuală, a fost inaugurat de majoritatea prezidenţială în 2005.

Atacurile verbale la adresa Curţii Constituţionale sunt ele însele o tradiţie românească, inaugurată, cu siguranţă, tot de preşedintele Traian Băsescu. Dacă Curtea Constituţională a rămas însă la locul ei, este semnul că democraţia românească deşi atât de carentă, este mai bună decât pare.

De aceea, interpretările date de opoziţie evenimentelor de marţi par exagerate. Atât Vasile Blaga cât şi Roberta Anastase au la dispoziţie, la fel ca predecesorii lor, posibilitatea de a contesta votul majorităţii la Curtea Constituţională. De altfel, jurisprudenţa binecunoscută a Curţii descurajează acest tip de schimbări cu argumentul stabilităţii instituţionale. Cel puţin preşedintele PDL, Vasile Blaga, are argumente puternice în favoarea sa, căci majoritatea care l-a acuzat de părtinire nu a adus dovezi puternice, mărginindu-se la o simplă declaraţie. Revocarea de marţi nu se înscrie în datele stricte ale regulamentului Senatului. Situaţia Robertei Anastase este însă cu totul diferită, căci preşedinta revocată a încălcat grav regulamentul Camerei Deputaţilor prin fraudarea votului la legea pensiilor. Episodul înregistrat de camerele de luat vederi a devenit de notorietate publică.

Aşadar se impune, înainte de toate, să păstrăm luciditate şi măsură, căci nu doar faptele, ci poate mai ales interpretările lor devin decisive în politică.

Avocatul poporului, un izvor discret de putere politică

Odată cu modificarea Constituţiei în 2003, Avocatul Poporului a dobândit dreptul de a contesta legile şi ordonanţele de guvern la Curtea Constituţională.

USL a introdus marţi pe ordinea de zi a Parlamentului cererea de revocare din funcţie a lui Gheorghe Iancu, acesta urmând să fie înlocuit de Valer Dorneanu. Pare un fapt neobişnuit, dar Avocatul Poporului a ajuns în ultimii 10 ani să joace un rol politic foarte important. Iniţial, Avocatul Poporului a fost o instituţie cu totul neglijată, cu o misiune pe care nimeni nu părea să o înţeleagă prea bine. Modelul acestei instituţii a fost ombudsmanul din ţările nordice, care joacă un rol extrem de activ şi de important de reglare a raporturilor dintre cetăţeni şi admistraţia statului.

În Constituanta din 1990 liberalul Dan Amedeo Lăzărescu a avut ideea, cu totul neobişnuită pentru majoritatea membrilor adunării, de a înfiinţa o instituţie nouă după model suedez, menită să-i protejeze pe cetăţeni de abuzurilor administraţiei de stat. S-au opus atunci ţărăniştii, care nu vedeau de ce ar trebui importată o instituţie dintr-un spaţiu politic atât de îndepărtat ca spirit de societatea românească. În lucrările Constituantei, ţărăniştii au susţinut că reclamaţiile cetăţenilor se vor putea rezolva pe calea contenciosului administrativ, la fel ca înainte de război. Totuşi ideea modernistă a lui Dan Amedeo Lăzărescu a prins şi aşa a fost înscrisă în Constituţie instituţia Avocatului Poporului.

Aşa cum se văzuse încă din faza dezbaterilor parlamentare, instituţia nu a reuşit, din păcate, să se aclimatizeze, fiind mulţi ani complet ignorată. Reclamaţiile cetăţenilor urmau un traseu complicat şi rareori ajungeau la o soluţie. Bugetele alocate erau ele însele prea mici pentru o instituţie cu un rol declarat atât de generos: acela de a-i proteja pe cetăţeni în faţa abuzurilor statului, care păreau să izvorască dintr-un rezervor infinit.

Odată cu modificarea Constituţiei din 2003 s-a petrecut însă o cotitură importantă în destinul acestei instituţii. Chiar dacă nu a primit niciodată bugetele de care avea nevoie şi nu a devenit o speranţă reală a cetăţenilor în faţa abuzurilor unui stat mereu prea puternic, instituţia a dobândit dreptul de a contesta legile la Curtea Constituţională înaintea promulgării lor şi, de asemenea, de a ridica o excepţie de neconstituţionalitae în cazul legilor şi ordonanţelor guvernamentale. În mecanismele intime ale funcţionării statului a apărut astfel un actor de maximă importanţă.

Ca să se vadă cât puternic a devenit Avocatul Poporului este suficient un singur exemplu. La finele aului 2008, Guvernul interzicea prin ordonanţă de urgenţă cumulul pensiilor cu salariile, dar Avocatul Poporului, condus la vremea respectivă de profesorul de drept constituţional Ioan Muraru, a contestat ordonanţa la Curtea Constituţională. Contestaţia a fost admisă, dar într-un fel care a permis guvernului să-şi pună totuşi intenţiile în aplicare.

Se vede însă că Avocatul Poporului a ajuns să joace un rol major în adoptarea sau blocarea anumitor politici publice. Sub acoperirea judecăţii de natură constituţională care nici nu i-ar reveni de drept, Avocatul Poporului a devenit un centru discret de putere politică. Tot Avocatul Poporului a fost acela care a contestat legea Consiliului care administrează dosarele Securităţii (CNSAS), obţinând câştig de cauză şi exemplele se pot cumula.

Mult mai recent, Avocatul Poporului a criticat faptul că mai mulţi judecători au fost numiţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fără decret prezidenţial şi a intrat într-un conflict puternic cu membrii Consiliului Superior a Magistraturii. Gheorghe Iancu, care conduce în prezent instituţia Avocatului Poporului, a avertizat că dacă nu va primi scuze, va cere Senatului revocarea din funcţie a tuturor membrilor CSM!

Iată adaşar ce evoluţie ciudată a avut în România ombudsmanul, care prin autonomia reală de care se bucură a dobândit o forţă politică ce nu poate fi neglijată.

Chiar dacă prin legea ei proprie de funcţionare, Instituţia Avocatului Poporului are drept scop „apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora cu autorităţile publice”, în practică, prin extensii progresive, se poate ocupa de foarte multe lucruri.

USL intenţionează să-l schimbe pe Gheorghe Iancu cu un om mai apropiat de propriile viziuni politice. Este de fapt o operaţiune similară aceleia în care sunt desemnaţi şi numiţi judecătorii Curţii Constituţionale.

Se văd însă cu ochiul liber fisurile instituţionale. Avocatul Poporului nu a reuşit întotdeauna să-şi reprime tentaţia de a juca un rol mai mare decât cel trasat iniţial, intervenind în activitatea guvernului. Schimbarea persoanei care conduce instituţia este doar un paleativ, căci mai devreme sau mai târziu, Avocatul Poporului va deveni din nou un actor politic disimulat abil sub chipul ombudsmanului. La fel ca în cazul altor instituţii care provoacă periodic contestaţiile cele mai puternice, s-ar cuveni poate să fie întreprinsă o reformulare de fond.

Când intelectualul devine condotier politic

Rivalitatea dintre preşedinte şi guvern a provocat o controversă irezolvabilă, deoarece lipseşte în România un spaţiu de gândire critică autonomă, unul independent de interese politice de moment.

O problemă vădită şi dureroasă a societăţii româneşti este subiectivismul exacerbat. Nu găseşti aproape nicăieri în dezbaterea publică românească o tentativă de a depăşi anecdota otrăvită a zilei pentru a iniţia o conversaţie despre marile rânduieli constituţionale, despre sistemul alegerii puterii legislative şi, nu în cele din urmă, despre viitoarea organizare politică europeană.

Partidele sunt captive unui discurs îngust, belicos, presa este şi ea surescitată excesiv de întâmplările zilei, iar intelectualii care au asumat când şi când rolul de raisoneuri ai istoriei în curs, par mai curând să acţioneze ca simple grupuri de interese.

Lipseşte în România, în primul rând, un spaţiu de gândire critică autonomă, unul care să nu fie legat prin interese imediate de puterea politică. Un loc protejat, unul care nu ar putea exclude opţiunile partizane, dar în care interlocutorii s-ar simţi datori să le subsumeze unei reflecţii politice mai cuprinzătoare şi în care articularea riguroasă a ideilor ar trebui să ia locul adjectivelor şi imprecaţiilor.

Din nefericire pentru România de astăzi, intelectualii care ar putea organiza dezbaterea publică, furnizându-i criteriile şi formulându-i obiectivele, sunt divizaţi ei înşişi în tabere partizane. Este trist să vezi că nu ideile politice îi separă cu adevărat, că nu doctrinele de care fac atâta caz în discursul lor plin de dispreţ faţă de partidele politice sunt miza lor reală, ci simpatiile, idiosincraziile sau pur şi simplu interesele materiale de moment.

Intelectualii, deşi scriu frumos, nu se comportă decât rareori ca intelectuali. Calofilia lor este un alibi pentru lipsa de idei, iar referinţele culturale o diversiune menită să ascundă interesele egoiste.

De aceea intelectualii din România şi-au pierdut în bună măsură prestigiul public. Fiecare îşi conservă prestigiul personal în spaţiul său de cuprindere culturală, dar ca intelectuali cu implicare publică au prestigii ciuntite din cauza subiectivismului cu care au intervenit adesea în dezbaterile zilei. Nu poţi să fii judecător când tu însuţi greşeşti grav, nu poţi cere echilibru şi lipsă de părtinire, când tu însuţi eşti excesiv de părtinitor. Nu poţi cere abolirea violenţei când tu însuţi manifeşti o violenţă nimicitoare. Nu poţi combate cu deplină credibilitate păcatele unei tabere politice când manifeşti maximă toleranţă pentru turpitudinea prietenilor. Nu poţi pretinde mobilizare publică în jurul unor valori, când cu alte ocazii cel puţin la fel de stridente te ascunzi oportun şi complice în dosul lecturilor tale savante. În sfârşit, este ciudat să vezi oameni care îşi închipuie că stilul poate răscumpăra injuria şi ofensa şi care se miră candid că adversarii le replică cu brutalitate.

Rezultatul acestei stări generale a societăţii este că nu mai există nici o instanţă de recurs moral, nici un reper care să regleze ritmurile politicului. Instituţiile, dacă opinia publică nu le mai poate cenzura cu destulă vigoare şi autoritate, pot deveni prea uşor abuzive.

Atunci când la orice eroare a unei autorităţi publice sau a unei personalităţi politice lumea se divide în două tabere cu semn opus şi când a treia poziţie mai înaltă şi mai aparte lipseşte, societatea rămâne pe mai departe în starea de confuzie sfîşietoare care blochează orice devenire politică. De exemplu, de ani buni, unii sunt contra şi alţii pro-Băsescu, dar din păcate cei care prin poziţia lor intelectuală ar putea asuma misiunea de arbitri de sus ai situaţiei politice se recuză sau se aliniază ei înşişi oportunist unei anumite tabere.

Politica presupune înfruntare şi limbaj polemic, dar poziţia intelectuală pretinde, dimpotrivă, distanţă reflexivă şi obiectivitate. Condotierul politic este excesiv şi nedrept, el minte şi manipulează cu bună ştiinţă, dar intelectualul are obligaţia de a se supune în primul rând adevărului. Atunci când intelectualul devine condotier politic ceva extrem de preţios se pierde şi societatea riscă să-şi rătăcească toate reperele.

Am stat vreo nouă ore în Parlament şi am urmărit moment cu moment, atît cît s-a putut, evenimentele de azi. Am puţine de spus, după diverse discuţii on şi off cu toate părţile:

  • în capul celor de la putere e destul de simplu.(…)A zis-o Duvăz în văzul lumii. M-am certat cu tot felul de politicieni de peşteră ca Ghişe care urla pe acolo că e dreptul “nostru”, că aşa zice Constituţia etc.
  • în cazul avocatului poporului mi se pare că avem de-a face cu un abuz. Moral, că ilegal e mai complicat s-o spui sus şi tare – motivele găsite sînt de neînţeles, dar în fond se întîmplă un abuz care se întîmplă aproape ritualic, de cîte ori se schimbă puterea, cu TVR sau SRR.
  • un abuz maxim ar fi intervenţia peste magistraţii din Curtea Constituţională. Dar USL a făcut un  pas înapoi din avîntul distrugător şi a anunţat că nu se ating de magistraţi. Rămîne de văzut dacă se vor ţine de cuvînt.
  • îmi e foarte clar că, în ce priveşte Curtea Constituţională, useliştii au pus frînă brusc pe la amiază. S-or fi civilizat instant după cîteva declaraţii externe, s-or fi dumirit c-o fac de oaie după comunicatul Curţii Constituţionale, nu-mi dau seama. Cert e că au tăcut, după ce dimineaţa şi la prînz mîrîiau public.

Ieşirea opoziţiei cu răcnete de “lovitură de stat”, ieşirea lui Traian Băsescu cu “mineriadele” rămîn în zona ridicolului. Un preşedinte care se pretinde singurul garant al justiţiei. Ce să mai comentez?

Primesc invitaţii de la ISP (Institutul de Studii Populare, un think tank pedelist absolut penibil în atitudine şi în propagandă în toţi aceşti ani) să se iasă în stradă împotriva dictaturii lui Ponta. Cu alte cuvinte, oamenii fostei puteri speră să iasă ciumpalacii şi pentru ei. Ciumpalacul de mine nu va ieşi pentru că nici în ianuarie nu am ieşit pentru USL. Am ieşit pentru ca eu şi un grup de prieteni cu idei comune să ne facem auzite cererile.

După cum vedem, în acest moment, avem clanuri care-şi dau lovituri în cap, nu lovituri de stat. Cum spunea prietenul Gruia, nu e lovitură de stat, e doar cod portocaliu. Trebuie să oprim noua putere din zelul cu care înşfacă instituţiile? Sigur, trebuie criticaţi dur.

Dar nu cum o face Macovei care urlă la Europa să retragă drepturile României – cum să-ţi permiţi aşa ceva, doamnă parlamentar? Nici cu genul de articole de pe Deutsche Welle cum a fost cel apărut azi unde hop-ţop facem comparaţie cu Hitler (Goţiu a plusat şi l-a băgat şi pe Ştefan cel Mare în schemă). Opriţi-vă, fraţilor, din isterie. Dacă strig acum “lovitură de stat”, cînd va apărea cev grav, ce vom mai striga?

Cînd sînt abuzaţi cetăţenii cu liberalizări de preţuri, cu legi ale sănătăţii care îşi bat joc de dreptul minimal la îngrijire, ce strigăm atunci!? Strigăm că aşa zice FMI sau UE să facem,  deci e normal. Pentru că ne e frică să folosim democraţia într-un fel incomod, noi sîntem “democraţi” numai cu ştampilă de la Vest. Democraţia dictată de Fondul Monetar e bună din oficiu? Poate pentru cele două clanuri de politicieni şi pentru o masă de naivi. Pentru mine nu. Ianuarie a fost de aceea veritabil anti-sistem, pentru că aceste mesaje au fost prezente, pentru că s-a vorbit de cum sînt plătiţi profesorii sau medicii, pentru că a fost atacat un stat poliţienesc (real, dacă ne uităm cît s-a “investit” în servicii pe timp de criză).

În relaţie cu FMI, cu autorităţile europene, cu corporaţii puternice (vezi gazul de şist şi Chevron unde puterea Ponta s-a comportat absolut ridicol, votînd ceea ce au respins în opoziţie) deja s-a confirmat că USL e pus pe treabă  exact ca PDL.

Aşadar, cu ochii pe ei, deja au demonstrat că vor să rezolve în stil “maghiar” schimbarea puterii (Marius Cosmeanu avea pînă la un punct dreptate în comparaţia cu Ungaria, cu precizarea că sîntem departe de acel radicalism, dar, e adevărat, nici nu i-am văzut cu majoritate absolută). În loc de un preşedinte cu vis de putere totală, vom avea o gaşcă. Cum îi oprim? Forţăm să răspundă în faţa adevăratei agende, fiecare cum putem, prin promovare de teme, subiecte şi prin dejucarea propgandei de trei lei pe care o face opoziţiei acum. Învăţăm să cerem drepturi, să cerem protecţie pentru masa din ce în ce mai mare şi mai vulnerabilă? Dacă da, mă bag. Dacă e doar ca să ţipăm isteric, nu.

Am auzit cuvîntul “popor” de o mie de ori azi. USL nu e PDL. USL e un Băsescu colectiv. E asta dictatură? Nu. E prilej de abuzuri? sigur. Azi comit abuzuri unii împotriva altora. Dup-aia îşi revin şi ne abuzează cot la cot pe noi.

Nota noastra:

Ne-am exprimat opinia proprie la comentariile de AICI incepand, dintre ele citand doar pe primul in postarea de fata:

(…) E curios totusi cum descoperim statul de drept acela virgin si ‘curat constitutional’ acum, odata cu Monica Macavei, Dan Tapalaga si Robert Turcescu, in vreme ce toti ochii erau (si raman) LARG… inchisi atunci cand respectivul stat de drept era (si este) violat in serie si grav de liderul maxim si perfect Traian Basescu, folosind din plin institutiile zise “de drept” ca niste unitati militare aflate la ordinul sau si al ambasadorului SUA.

Pur si simplu lui Basescu i se aplica aceasi masura, iar USL, foarte probabil, va cadea si ea, altcandva, rapusa de aceeasi sabie pe care a scos-o acum…. si tot asa. Asta daca se da unda verde pana la capat suspendarii si demiterii slugii expirate. E randul altora… Putin interesant pentru un crestin! Dar nu poti sa nu observi cu ironie amara cum un vanzator de tara cu apucaturi tiranice care ne-a facut atata rau este pe cale sa fie debarcat… Nu stim daca sa ii dorim ca “statul de drept” uselist sa fie la fel de “drept” cu TB cum a fost al domniei sale cu fostul “lider suprem”, AN. Crestineste, mai bine nu, insa Dumnezeu stie ce ii este mai de folos.

Iar pe propaganda ‘instabilitatii’ intotdeauna s-a pedalat atunci cand a existat interesul mentinerii disperate a statu-quo-ului.

In alta parte am raspuns astfel unei alte intrebari pe aceeasi tema si cu aceeasi argumentare, care ne cerea sa sarim in apararea democratiei:

Unde se ascundeau sustinatorii democratiei!

Dar pana acum, cand TARA asta, NEAMUL asta, cand totul a fost jefuit, dispretuit, siluit, tradat, vandut, parjolit si ras, cand Constitutia a fost hartie igienica pentru cel supranumit Zeus, cand democratia a fost bataie de joc, UNDE ATI FOST? Cand Basescu scuipa poporul roman intre ochi ca e lenes si betiv, unde ati fost? Dati-le tara inapoi… vanzatorilor si agentilor CIA si MOSSAD!

Sa sarim pentru tradatorii de tara? Pentru regimul securistilor si coloneilor? Niciodata!

In acelasi timp, nimic bun nu asteptam de la USL, pentru ca de mult tara asta nu se mai conduce de la Bucuresti, iar sa astepti salvarea de la politicieni este o inselare impardonabila. Dar sunt sanse sa poata fi macar un rau mai mic si sa mai avem macar putin timp in plus… de pocainta, de nu agitatie politica.

Pe scurt, propaganda sustinatorilor presedintelui Traian Basescu pretinde ca actiunea de suspendare a acestuia este o adevarata lovitura de stat, impotriva democratiei, a statului de drept si a constitutionalismului. Ar fi de ras daca nu ar fi de plans, vazand ca exista atatia oameni care propaga cu atata convingere aceasta propaganda, identificand democratia si statul de drept cu un om… care si-a batut joc pana acum, cu zel, exact de democratie si de orice idee a statului de drept. 

In realitate, consideram noi, este vorba despre o galagie frenetica, foarte profesionist si ubicuu propagata, inclusiv in strainatate, a grupului/clicii care depinde – ca statut si resurse – de mentinerea la putere a lui Traian Basescu. O lupta de gherila informationala in care se manipuleaza extrem de mult. Este o incrancenare la mijloc, o agatare de putere si de borcanul puterii care nu e doar grotesca, dar si periculoasa: oamenii nu se dau dusi afara din sopron, ci mai degraba il darama cu totul, decat sa lase locul altora.

De partea cealalta, abuzurile procedurale ale noi puteri sunt nimic fata de pretul (in resurse nationale) pe care il platesc adevaratilor stapani pentru a avea “privilegiul”  de a il suspenda pe Traian Basescu si a il supune cenzurii electorale…

Statutul de colonie al Romaniei, resursele sale strategice, integritatea statului national in toate dimensiunile sale (suveranitate, sistem social, sistem educational etc.) sunt adevaratele chestiuni importante. Care lipsesc cu totul de pe agenda publica.

Legaturi:

*

*


Categorii

1. ȘTIRI, Acordul cu FMI, Noile totalitarisme, dictatura si reeducare, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

53 Commentarii la “SUSPENDAREA LUI TRAIAN BASESCU. Propaganda “loviturii de stat” si FONDUL PROBLEMEI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: UE, noua URSS, isi ascute “mecanismele de control”, CALCAND IN PICIOARE SUVERANITATEA ROMANIEI si impunandu-si executantul zelos: TRAIAN BASESCU - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: REFERENDUMUL PENTRU DEMITEREA PRESEDINTELUI – opinii in raspar cu propaganda orwelliana a “intelectualilor” de casa ai regimului Basescu - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: DE CE VOTAM LA REFERENDUM? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: BOICOTUL, DIKTATUL SI DECONTUL/ Adevarata fata a “anticomunistului” Basescu: MOSTENITORUL SECURITATII SI RETEAUA SUBTERANA DE ALIMENTARE A PROPAGANDEI (Articolele saptamanii dinaintea REFERENDUMULUI) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Gandurile unui preot ortodox catre Traian Basescu inainte de referendum: “NU NE MAI ARUNCATI INTR-O ALTA NOAPTE NEAGRA! NU VA MAI LUPTATI CU POPORUL ROMAN!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: DE CE E CRUCIAL REFERENDUMUL? Ce ne asteapta dupa 29 iulie? RAZBUNAREA vanzatorului, EXECUTIA tarii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. bravo, un blog ortodox publica articolele a oua marxisti pentru a explica cititorilor ce s-a intimplat asta vara, mai mult, o face chiar in mijlocul evenimentelor intretinind confuzia, si jucind astfel, constient sau inconstient, in tabara comunistilor (ai citat aici 2 autori marxisti, repet!)

    asta nu e singurul blog “crestin ortodox” care se simte cel mai apropiat de comunisti, e un intreg curent, care probabil isi are originile in perioada comunista cind biserica a fost impinzita de securisti http://inliniedreapta.net/the-missing-link-vasile-ernu-si-infratirea-dementelor-ideologice/

  8. @costin:

    Ai auzit si fratia ta doua vorbe trei idei si crezi ca ai priceput mersul lumii. Esti intr-o confuzie teribila.

    In primul rand, e prima oara cand auzim ca Horatiu Pepine ar fi marxist. Probabil de-aia sustine ca ar trebui sa avem o dezbatere pe teme etice autentica in Romania legata de avort?

    In al doilea rand, atitudinea noastra este foarte constienta si foarte clara, deja se vede din avion. Ca sa intelegi si mata, e vorba de faptul ca il consideram pe Traian Basescu cel mai mare rau al Romaniei de azi, reprezentativ pt procesul de jefuire sistematica si subordonare colonialista a tarii noastre de corporatii, eurocrati si alte ”fiare”. De asemenea, agenda ”modernizarii” sale bruste, echivalenta cu INGINERIA SOCIALA cea mai brutala, ar trebui sa fie respinsa de oricine stie alfabetul doctrinelor politice si s-a regasit in doctrina de dreapta, oricat de vag am folosi termenul. Apoi, nu exista ceva mai jalnic si mai fals decat ”dreapta” romaneasca, ARD-ul acesta tipator, clovneria asta lipsita de talent dar plina de tupeu si ingamfare.

    In al treilea rand, inrudirea dintre miscarile extremiste sau de culoare extremista de dreapta si de stanga dateaza de la originile lor, ca de aia se chema partidul lui Hitler national-socialism si de aia fascismul a fost sustinut initial ca o alternativa la sistemul capitalist al democratiei burgheze. Iar noi cu extremismele de orice fel nu avem pace, fie ca sunt noi dreptaci, fie ca sunt butaforie blogaristica de inspiratie ”legionara”! Ce s-a intamplat la noi in tara cu biserica si securitatea e alta treaba. Dar daca tot pomenesti de securisti, e de precizat ca serviciile sunt in stapanirea stricta a idolului ”dreptei romanesti”, pe numele sau de pamantean Traian Basescu, pe numele de stapan Zeus, care e responsabil pentru toate manevrele, mannipularile si diversiunile securistice intamplate pe plaiurile noastre mai recent. Inclusiv pentru multimea de postaci care umplu internetul de propaganda basista.

    In al patrulea rand, a fi marxist nu iti invalideaza punctul de vedere. Daca chiar voiai sa faci o treaba si sa arati ca nu cunosti termenii papagaliceste, trebuia sa arati care rationament anume e marixst si, deci, se invalideaza prin verificarea lui. Dar, probabil, cerem deja prea mult…

  9. rogozanu nu e un simplu marxist, e comunist, care “argumenteaza”, adica scrie din perspectiva comunista pentru avansarea comunismului. http://inliniedreapta.net/insemnare/statul-social-si-victimele-lui-comunismul-n-a-murit/

    mult mai multe exemple graitoare aici http://inliniedreapta.net/?s=rogozanu

    cit priveste partea cu “il consideram pe Traian Basescu cel mai mare rau al Romaniei de azi”, cind esti confruntat cu un prim ministru impostor care a luat consilier pe unul ca Remus Cernea, sa spui asta crestin fiind, imi arata ca orice discutie este imposibila, ura pentru Basescu e mult prea viscerala ca sa lase loc de argumente.

    cit despre “ingineria sociala foarte brutala”, te las sa te certi cu Nicolae Steinhardt:

    “El [Nicolae Steinhardt] este adeptul statului minimal, dar al guvernelor puternice. (George Ardeleanu)

    “Cel care invoca azi statul puternic, este un om beat care cerer mai mult vin. Adevarata slabiciune a statelor moderne este puterea lor” (Steinhardt)

    Astfel de idei ar trebui aparate cu o “moderatiune violenta”, cu un echilibru incandescent si entuziast, care se opune “caldicelului” de care vorbeste Apocalipsa. N. Steinhardt lanseaza in 1937 un concept care da astazi titlul unei rubrici din Dilema Veche – “extremist de centru”. Numai ca el ii da o alta semnificatie decit Radu Cosasu. Pentru el centrul nu este o solutie de mijloc, nu e treia solutie. (George Ardeleanu)

    “Nu exista ‘a treia solutie’. Da sau nu, pro sau contra, negativ sau pozitiv, bine sau rau. Tertium non datur. Centrul nu e a treia posibilitate, nu e o tranzactie, e una dintre cele doua solutii, cea buna.”(Steinhardt)”

    (George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt si paradoxurile libertatii )

  10. @costin:

    E un pic ridicol sa il recomanzi pe Steinhardt celor care il au pe frontipiciu. In plus, nu ai inteles, se pare. Noi ACUZAM ingineria sociala a presedintelui Basescu, ma rog, a sefuletului cu derogare de la FMI&UE, nicidecum sa sustinem asa ceva. Asa ca citatele din parintele Nicolae Steinhardt sunt foarte adevarate, dar nu stim cum se face ca le intelegi taman pe dos.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/23/steinhardt-microsemnale-tiranie-totalitarism-diversiuni-discernamant-libertate-anarhie-curaj-ideologii-fanatism-gorbaciov/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/07/28/steinhardt-profetic-centenar-totalitarism-n-am-stiut/

    Despre Remus Cernea ne-am pronuntat, ca si despre politica actualului premier, caci nu avem partis-pris-uri ideologice sau partinice. Avem insa si FAPTELE care arata ca, pana una alta, distrugatorul Romaniei – inca neegalat – este Traian Basescu. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/09/20/remus-cernea-ecologisti-ponta-psd-parlament/

    In ceea ce il priveste pe Rogozanu, tot nu ne-ai aratat, aplicat pe ce l-am citat noi, cu subiect si predicat, care e marxismul si de ce este fals, via marxism, ceea ce sustine. Nu ne intereseaza aici ALTE idei si convingeri ale lui Rogozanu.

  11. pusi in fata unor oameni care vad in putin sfinti si care sint gata, chiar nerabdatori, sa ingenuncheze romania rusiei dughiniste, tu citezi pentru a-l demoniza pe basescu din comunisti filorusi (rogozanu). enormitatea pozitiei este evidenta, dar tie iti este ori straina, ori contra intereselor, oricare ar fi varianta, sa argumentez impotriva delirului este ca si cum i-as explica lui stalin ca burghezii sint si ei tot oameni. m-am edificat definitiv in ce priveste razboiintrucuvant, e tot ce voiam sa stiu

  12. @costin:

    Fratioare, de ce tii tu cu tot dinadinsul sa te faci de ras? Te-ai bagat ca musca-n lapte sa demonstrezi ce nu te tin curelele si acum improsti cu invective ca ultimul postac basist. Cat de rusofili suntem o arata postarile noastre pe tema Basarabiei, unele sunt foarte recente si, prin urmare, le puteai vedea. Pe de alta parte, despre Dughin ne-am pronuntat critic demult (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/08/24/suveranitatea-nationala-ca-un-cal-batran-ucis-cu-bestialitate-observatii-despre-lepadarea-de-romania-alinierea-la-agenda-euro-malthusiana-si-atlantism/)si cei care l-au facut popular in Romania sunt, de altfel, sustinatori ai presedintelui Basescu (sau, unii, au fost pana de curand). Cat despre Putin, si despre el am tratat de ceva vreme: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/10/18/putin-si-imperiul-eurasiatic-visul-electoral-de-iarna-al-ursului-de-la-rasarit/

    Iata inca o pilda de “rusofilism”: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/01/12/povetele-unui-calugar-prigonit-de-ps-sofronie-parintele-macarie-de-la-stana-de-vale-iadul-nu-este-modern-mitropolitul-vladimir-si-sfantul-martir-valeriu-gafencu-instrumentalizarea-politica-a-s/

    Nu te mai obosi sa te “edifici”, incearca mai bine sa fi si tu om. Ca de fanatism orb (si inca in slujba securistilor si vanzatorilor de neam), de prostie ucigasa de frati si de rautate gratuita e prea plina lumea si tara noastra…

  13. @ Costin

    “pusi in fata unor oameni care vad in putin sfinti si care sint gata, chiar nerabdatori, sa ingenuncheze romania rusiei dughiniste ” – din doua una : dumneavoastra ori ati gresit site-ul si comentati in virtutea inertiei ori doriti sa provocati 🙁
    In ambele variante aveti posibilitatea sa va reevaluati pozitia. Nu va face cinste genul acesta de atitudine.
    Ma iertati !

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare