La putin timp de la scandalul premierii lui Peter Singer, cativa profesori ai Universitatii Bucuresti, dintre cei care care au militat pentru acordarea premiului Doctor Honoris Causa lui Peter Singer (trebuie precizat ca NU toti profesorii UB si nici macar Presedintele Senatului nu au fost “deschisi” fata de idee), au distribuit masiv, pe Facebook, o poza vizibil falsificata cu un mesaj …cretin atribuit, nu-i asa, Bisericii.
Articole cu eticheta (tag): manipulare
În contextul pretinsului parteneriat între CNAS și furnizori, este regretabilă dezinformarea pe care CNAS o practică în mod curent, pentru a masca modul dezastruos în care implementează proiectul național privind cardul de sănătate. Acţiunile de intimidare, manipulare și dezinformare repetate generate de autorități de la data de 1 mai sunt menite să distragă atenția de la disfuncțiile majore de funcționare a noului proiect.
“Solutia” in fata unei astfel de “primejdii” a fost, previzibil, sustinerea unei legi care sa introduca, in Romania, vaccinarea fortata. La noi, legislatia nu prevede sanctionarea parintilor pentru evitarea vaccinarilor. Insa si aici incep problemele: ce fel de sanctiuni? si cui se vor aplica? In varianta hard, sustinuta de unele minti cufundate in adanci bezne staliniste, se cere urmarirea penala si inchisoarea pentru cei care promoveaza viziuni anti-vaccin (de pilda, Olivia Steer sa fie data in judecata pentru omor in culpa in cazul in care mor copiii de pojar) si sanctionarea moderata a parintilor; in variantele soft, se renunta la ideea inchisorii pentru unele vaccinuri, insa se invoca amenzi grele si blocarea accesului la educatie, precum si cenzurarea punctelor de vedere anti-vaccin.
Publicul cumparator de ziare sau abonat la TV a putut afla mai multe despre cum, in loc sa aiba parte de informari de presa corecte si impartiale, i se toarna adesea pe gat gogosi. Articole semnate sub mari nume de la serioase ziare germane, cum sunt Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bild sau Sueddeutsche Zeitung (SZ) sunt, in opinia autorului, transcrieri ale unor materiale de presa intocmite la comanda si cu sprijinul serviciilor secrete, sau modelate in spiritul unor lobby-uri, fara ca ultimele sa fie marcate publicitar.
Asistam, de fapt, la o ticaloasa diversiune si manipulare. Este fabricata o reprezentare falsa a situatiei, in care Biserica, daca nu tace din gura si se leaga singura la maini, ci face ceea ce orice institutie are voie sa faca (promoveaza viziuni, sustine idei, actioneaza), se numeste ca exercita “presiuni” si “asalteaza”, ne pregateste un viitor totalitar si ne tine copiii in intuneric, superstitie si frica pentru ca ne vrea banii (aia pe care patronii acestor deontologi ii fura de la stat), spre deosebire de DNA care, nu-i asa, ne elibereaza prin puscarie.
In aceasta conferinta TED nu ni se prezinta lucruri foarte complicate legate de zona industriei farmaceutice. Mai degraba ni se prezinta lucruri elementare. Unul din ele este faptul ca, in goana dupa profit, companiile producatoare de medicamente ascund datele despre efectele reale ale produselor lor. Si mai aflam ca sunt doua tipuri de studii clinice: independente si sponsorizate. Cele sponsorizate tind sa fie partinitoare si promoveaza o imagine falsa despre medicamentul companiei.
Predictia mea este ca pana la finalul anului, vom vedea in Congres un proiect de lege federala ce va forta obligativitatea vaccinarilor in toata tara, eliminand scutirile pe baza de “convingeri personale” ale parintilor si cetatenilor. Aceasta va fi lansarea oficiala a fascismului medical in America, unde dezaprobarea motivatiilor de natura financiara a producatorilor de vaccinuri […] te conduce la arestare si incarcerare. Guvernul iti este acum doctor, si nu poti avea nimic de spus in asta.
De câţiva ani încoace, concomitent cu apariţia întâmplătoare a unei obscure asociaţii, ce numără un număr infim de membri, anumite siteuri şi ziare nu fac decât să numerele bisericile, mănăstirile, paraclisele, lumănările şi metaniile creştinilor din această ţară (de ce nu şi avorturile, tovarăşi?). Şi în timp ce opinia publică era intoxicată şi otrăvită cu astfel de articole, mafia îşi desfăşura liniştită tranzacţiile.
Coperta sinistra si mohorata contine figuri politice, personaje fictionale si idoli ai culturii pop care vor face cu siguranta parte din titlurile stirilor anul acesta. Totusi, cel mai important, contine si cateva desene extrem de simbolice si face aluzie la elemente importante din agenda elitei.
Si a mai plecat un presedinte, ca sa vina altul. In timp ce Basescu a lasat locul lui Iohannis, iar Romania are, de astazi, un nou presedinte, avem deja realizat un nou consens national in Parlament: legea securismului cibernetic. In discursul …
sursa foto: facebook.com Savatie Bastovoi (Facebook) “Omul a înaintat atît de mult în dorinţele sale, încît a ajuns să zboare ca păsările, să se cufunde în apele mărilor ca peştii şi chiar să ajungă pe lună. Toate acestea sînt aspiraţii …
Riscul este ca domnia legii să se transforme într-o domnie a magistraţilor când nu adevărul îi motivează ci o altă agendă (cum ar fi aceea a unui serviciu secret), iar scopul nu mai este dreptatea, ci numărul de condamnări.
TheArtofLiving/ Bogdan Munteanu: Umberto Eco – O țară aparține persoanei care controlează mijloacele de comunicare […] S-a auto-descris ca fiind „un iubitor al mirosului de cerneală dimineața“. Eco este un bibliofil pasionat care deține în jur de 50.000 de volume …
foto Andrei Dascalescu|Adevarul.ro Propaganda politica a atins, odata cu apropierea momentului decisiv al alegerilor prezidentiale, cote greu de suportat. Miza e mare, deci scopul scuza mijloacele. Cel mai rau este faptul ca propaganda se bazeaza pe o isterizare a electoratului, …
Profetul nebun al undelor from Gheorghe Filip on Vimeo. Colaps.ro: Incepeti sa credeti ca televizorul reprezinta realitatea, iar propriile vieti sunt nereale Va spunem orice rahat vreti sa auziti. Ne ocupam cu iluziile. Nimic nu este adevarat. Dar …
sursa foto: bbc.co.uk Adam Curtis, realizator al unor documentare foarte bune (The Century of Self si The Trap pot fi vazute si pe siteul nostru), contribuie frecvent si la un blog de pe platforma BBC. Un material mai vechi (scris in …
Custile de securizare – metafora imagistica potrivita pentru controlul prin factionalizare. Pentru fiecare zona sociala cate o cusca… Observand maniera in care procedeaza autoritatile pe unele teme cheie (actele electronice, gazele de sist), modul in care este gestionat politicul (un …
Money.ro: Românii vor declara dacă își donează organele Suntem printre primii români care au primit cardul de asigurări de sănătate. Aveți grijă, atunci când primiți cardul nu aruncați foaia care îl însoțește, deoarece va trebui să mergeți cu ea la …
Voxpublica/Costi Rogozanu: Noul oportunism Cam ce era mai romantic-oengistic în anii ’90 a suferit mutaţii birocratice şi ideologice pe care beneficiarii continuă să le autoeticheteze drept progresism, europenism. Istoria s-a sfîrşit, deci să facem „politici”. Noii oportunişti au amestecat nişte …
update De la Geoana incoace, am aflat ca sunt atat de multi “acoperiti” (ofiteri ai serviciilor secrete care lucreaza sub acoperire) printre noi, amarastenii civili, incat nici macar ei “nu stiu cati sunt“. Peste cativa ani, in disperare de cauza …
Controlul mintii, ca parte a controlului social in general, este realizat, in zilele noastre, mai ales prin tehnici inspirate din dinamica sectelor. Este ideea de baza a textului de mai jos. Termenul englezesc este de “cult”, insa in romana uzual …
In 1997 Lucian Boia spargea gura targului cu Istorie si mit in constiinta romaneasca, inaugurand curentul faimoasei demitizari a istoriei nationale. Multi au uitat ca aceasta carte a fost scrisa inainte de integrarea in Uniunea Europeana si NATO, si ca …
Gabriela Bădică: Ice Bucket Challenge: de la cauză nobilă, la maimuţăreală ieftină, narcisism deghizat în filantropie şi manevră de PR şi autopromovare Dincolo de succesul financiar, Ice Bucket Challenge chiar nu e cea mai cool campanie din social media din …
captura Gandul.info Vezi si: (Florin Negrutiu si CTP la “Gandul.live”) ActiveNews: Atentat la democraţie! Trustul media deţinut de Adrian Sîrbu visează la schimbarea sistemului de vot în România. Ce propunere a lansat în spaţiul public Din plictiseală, ca să nu …
Hotnews/ Dan Tapalaga: L-a invins sau l-a salvat pe Traian Basescu? […] Pe scurt, Basescu n-a invins sistemul, doar l-a reasezat. Sistemul e bine-merci, la locul lui, cu alti oameni in frunte si alti beneficiari. Lupta sa in toti acesti …
Dupa valul de reactii inepte starnite de orientarea “ortodoxa” oportunista a lui Ponta, credeam ca am vazut totul in materie de primitivism ideologic. Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei in guvernul Boc, fost consilier prezidential, membru al PMP (creatia cuplului …
Gandul: Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”/ Victor Ponta se prezintă electoratului ca „român” şi …
Hotnews/ Dani Rockhoff: Dictatura prostilor, o carte-semnal de alarma la “monstrii” pe care somnul desteptilor ii lasa sa creasca nestingheriti Democratia este una dintre marile realizari ale omenirii. Ce se intampla insa cand oamenii destepti, echilibrati si cu bun simt …
Femeile sa isi acopere trupul chiar si la piscina, iar barbatii sa isi fereasca privirea, ca sa nu le intalneasca sanii sau picioarele. Astfel de sfaturi “estivale” apar pe site-uri dedicate adolescentilor ortodocsi, care sunt chemati sa promita ca isi vor pastra fecioria pana la cununie.
UPDATE: Ring: Liana Stanciu: Câştigătorul Eurovision era DINAINTE stabilit Reprezentanta Austriei, Conchita Wurst, a câştigat detaşat Eurovision 2014, fiind dată ca favorită de juriul internaţional de specialitate înainte de finală. “A fost un produs de marketing la care austriecii s-au …
Foreign Policy/ PETER POMERANTSEV: Cum reinventeaza Putin razboiul Kremlinul, conform lui Obama, este intepenit in “vechile metode”, ramas in Razboiul Rece sau chiar intr-o conceptie specifica sec. 19. Daca arunci, insa, o privire mai atenta asupra actiunilor Kremlinului din criza ucraineana, …
Voxpublica/ Ciprian Domnisoru: Evreii şi hipsterii Pentru că vine campania electorală, Traian Băsescu devine tot mai multe lucruri: unionist, monarhist cu jumătate de normă, adversar al utilizării cianurii la Roşia Montană mai nou, nu m-ar mira spre sfârşitul anului să îşi …
Voltaire.org: Church of Scientology, Arseni Yatseniouk and Andrej Kiska Arseni Iateniuk a negat ca ar fi membru al “Bisericii” Scientologice. Totusi, exista probe care arata ca premierul instalat in urma loviturii de stat din Ucraina, membru al Comisiei Trilaterale, a locuit …
Barikada.md/ pr. Savatie Bastovoi: Scufița Roșie cu decor ortodox Felul în care a ajuns presa română să provoace isterii din nimic este un caz vrednic de tratatul de dezinformare a lui Vladimir Volkoff. Ucraina arde, Belgia implementează eugenia nazistă, iar presa …
Gandul: Dosarul accidentulului din Apuseni, în CSAT. Băsescu apără STS, nu-l demite pe Opriş şi atacă Guvernul. Reacţia lui Ponta: Facem lege pentru trecerea STS la Interne STS este noul subiect de dispută dintre preşedintele Traian Băsescu şi USL în …