Evoluția care se conturează în gestionarea crizei Covid-19 dezvăluie corupția tuturor jucătorilor mediatizați și oferă o privire asupra celor care, până acum, rămăseseră în umbră. Dacă populația rămâne izolată în teroare, nimic nu va sta în calea celui mai barbar regim din toate timpurile. Dacă populația se va trezi, nu numai că va fi revocată domnia angoasei, dar nici nu va mai fi posibil nici să acționăm sub presiunea forței („gardienii ordinii” sunt încă din popor, iar servilismul lor nu este dobândit niciodată pe vecie). Ultima opțiune pentru oligarhi va fi apoi, ca de obicei, genocidul. Toate războaiele secolului al XX-lea au fost în primul rând războaie purtate de aristocrație și de burghezia superioară împotriva poporului inferior. Dar nici izbucnirea unei pandemii reale nu ar fi, desigur, exclusă.
Articole cu eticheta (tag): multinationale
Aici se ascunde miza susținerii cu orice preț la putere a unei persoane pe care poporul ei nu o mai dorește: în scopurile anexioniste ale antantei. Laura Kovesi nu este nicidecum o persoană de neînlocuit. Ea doar este prezentată astfel, pentru a putea fi valorificată mai bine ca instrument și pretext. Instrument de epurare politică și pretext de dezbinare națională. Strategie care, până în prezent, a funcționat. Prima fază a procesului anexionist a fost slăbirea țării prin dezbinare și deznaționalizare. Apoi a urmat distrugerea mediului de afaceri autohton. În prezent ne aflăm în faza de transfer total al controlului politico – economic asupra țării în mâinile de încredere ale „aliaților” de antantă.
Conform tratativelor care au avut loc până în prezent, a demersurilor insistente ale ambasadorului Hans Klemm, atât la cel mai înalt nivel guvernamental, cât și la cele mai înate nivele parlamentare, România este pe cale să-și piardă definitiv acestă uriașă resursă de hidrocarburi și gaze naturale din platforma continentală a Mării Negre, în beneficiul exclusiv a trei giganți. Exxon Mobil, american, OMV Petrom, austriac și Lukoil, rusesc.
Guvernatorul NWO în România, cocoţat pe cadavrele evreilor ucişi în lagărele de concentrare (cum bine a remarcat Bogdan Duca), a acuzat naţionalismul economic (care ar scoate ţara din colaps, dacă ar avea cu cine să fie făcut), de… antisemitism. Deci, chestiunea este limpede: dacă nu îmbrăţişezi globalismul şi proiectul unei noi lumi dominate de corporaţii, esti blamabil, tocmai bun de a fi persecutat prin lege.
Realitatea este că implantul occidental de colonialism este mai avansat – devastator și terminator – în România, față de Ungaria și Polonia, unde există un spațiu de manevră mai mare, în timp ce în România nu se mai poate mișca! Comportamentul din relațiile Est-Vest din cadrul UE reproduce exact situația: nucleul vestic se comportă cu România precum cu o colonie, dar și România se comportă ca o colonie în fața stăpânului vestic. Central-europenii au o anume demnitate, aceasta lipsește cu desăvârșire la București!
Cui a folosit acest carnagiu? Lui Assad, dacă l-a comis, în nici un caz. Nu doar că n-a avut nici măcar o vagă justificare tactico-militară, dar a atras – cum era de aşteptat – oprobriul întregii lumi. N-a folosit arme chimice împotriva teroriştilor din autointitulatul Stat Islamic şi le foloseşte acum împotriva civililor? Ce va întreprinde preşedintele Trump? Se vor re-reaşeza relaţiile ruso-turce? Va mai sta China în spatele Rusiei, sprijinindu-l pe Bashar al-Assad în Consiliul de Securitate al ONU? Când vom afla în ce direcţie schimbă carnagiul de ieri jocurile în Siria, ne vom apropia, periculos, de adevăr.
In realitate, este vorba despre un profit RAPORTAT, nu de un profit real. Asadar, multinationalele RAPORTEAZA un profit care e mult mai mic decat cel al firmelor autohtone. Iar cauza pentru aceasta sub-raportare a profitului este ca, procedand astfel, il scot in afara tarii. O spune chiar ANAF-ul.
Românii sunt printre cei mai prost plătiți din Europa, arată statisticile făcute la Bruxelles sau București. Media este trasă în sus de câteva “insule”, cum sunt București/Ilfov, Cluj-Napoca, Timișoara sau Sibiu. Restul țării se zbate în sărăcie, iar unele firme se gândesc să profite de asta. “Investitorii” vor să dea lovitura în România, unde știu că mâna de lucru este extrem de ieftină, și oferă salarii de mizerie.
Dacă trecem peste susceptibilitățile noastre naționale și peste reprezentarea comună privind structura instituțională a puterii, vom observa că aceste camere de comerț sunt, de fapt, o veritabilă cameră a unui ”parlament” nerecunoscut ca atare și care exercită o autoritate reală asupra Guvernului. Când are ceva important de spus, acolo se duce Guvernul, și nu în Parlament.
Vreau doar sa vă felicit, încă o dată, pentru medalia ce v-a fost oferita de către guvernul suedez.
Coincidența face ca asta sa se intâmple exact atunci când IKEA adevenit cel mai mare proprietar de padure din Romania.
Din incă trei coincidențe d-astea ne terminați, iar noi n-avem dublă cetațenie…
Discursul dominant zilele astea e ca Romania este campioana la angajat oameni la stat, nu-i asa? Ce nemernicie de stat maximal, ce risipa de resurse, ce balta de coruptie. Nu-i asa? Toata retorica de indignare cvasi-fascista neo-libertarienilor si anti-coruptionistilor pe asta se bazeaza. Nu-i asa?
Este greu de cuantificat pierderile la bugetul de stat. Socotind însă o marjă a profitului de 10% și un nivel al impozitării de 16% pe profit și pe dividendele distribuite, rezultă că pierderile de venituri la bugetul de stat se cifrează anual la mei multe miliarde de euro. Acestora li se adaugă profiturile micșorate artficial în urma operațiunilor contabile, realitate ce nu a făcut subiectul analizei Keysfin, dar care crează alte pierderi bugetului, de miliarde de euro.
Acordarea ajutoarelor de stat companiilor cu acţionariat străin este un subiect controversat, oamenii de afaceri români susţinând că statul, în timp ce finanţează multinaţionalele, nu îi sprijină pe antreprenorii autohtoni. Este cunoscut faptul că firmele străine ocolesc legea, transferându-şi profiturile în afara ţării, pentru a nu plăti în România impozite pe profit.
Și s-a ajuns, după tragedia patronului Condrea, o chestie atât de urât mirositoare încât nici o reacție a autorităților (de la bâlbăiala penibilă a Parchetului General, trecând prin inacțiunea evidentă a DNA și până la excluderea cazului Hexi din cele de siguranță națională) nu mi se pare la locul ei, la episodul de astăzi. Când iar a picat o companie românească. Bun, dezinfectanții de la Hexi erau greșiți, la fel ca si săpunul de la Romchim. Da’ produsele de la multinaționale, care ocupă în jur de 80% din totalul livrărilor, nu intră la analize? Sau, de când avem guvern de import, se prezumă a fi conforme, necesare și obligatorii? Dincolo de latura chimică a scandalului, mie mi se pare că prevalează net cea financiară. Se reașează cu forța, pe alocuri chiar violent, cotele de piață. Absolut întâmplător, în favoarea celor de afară, cu excluderea brutală a autohtonilor care nu pricep de vorbă bună rațiunile colonizării.
Totodată, documentele obținute de Greenpeace sugerează că ambele părți se gândesc să acorde companiilor un acces mai mare și participare în procesul decizional. Jorgo Riss consideră că efectele TTIP ar fi inițial subtile dar în cele din urmă devastatoare, pentru că ar face ca legile europene să fie judecate în funcție de consecințele pentru comerț și investiții, fără să țină seama de protejarea mediului și de sănătatea publică.
În ultimii 10 ani, firmele româneşti au făcut profituri cu 30% mai mari decât firmele străine prezente la noi în ţară. Nu întotdeauna a fost vorba despre o performanţă mai slabă a societăţilor patronate de străini, spun economiştii. Explicaţia e că acestea au exportat masiv profiturile făcute în ţara noastră, către companiile-mamă, iar la noi au marcat pierderi. Cei care au vrut să scoată cât mai mult profit şi-au trimis banii în paradisuri fiscale.
Guvernul României protejează multinaţionalele prin toate formele, în timp ce antreprenorii şi companiile româneşti sunt „aruncaţi la câini“, cu toate că au responsabilitatea unui număr dublu de angajaţi. Ajutoarele de stat se duc către multinaţionale (statul subvenţionează crearea de locuri de muncă şi plata unor impozite şi taxe pe forţa de muncă), în timp ce firmele româneşti completează tone de hârtie şi în final li se spune că nu ştiu ce nu au adus.
Cu toata dragostea, dar actiunea DNA de a cere arestul preventiv pentru Beny & friends pare a fi o actiune de PR agresiv. Termenii in care e “branduita” actiunea, mai ales in Adevarul, nu lasa loc de indoiala: se supraliciteaza (Steinmetz a devenit “cel mai bogat israelian”) si se face legatura explicita intre “probe” si “interceptari”. Ca sa zica romanu’ verde (si eventual oleaca antisemit?): uite domne, nu-i de joaca, SRI a vegheat ca tarisoara sa nu fie jefuita de evreii bogati. Cum sa mai vezi decizia CCR intr-o lumina pozitiva dupa asa demonstratie? Cinic, nu? Mai ales in tara Instititului Elie Wiesel. Ce ti-e si cu statul asta de drepti…
Zilele trecute am văzut cum ministrul agriculturii poate să ruineze cu zâmbetul pe buze un producător local de lactate. Un ministru ce ar fi trebuit să nu doarmă noaptea din cauza situației acestor producători.
În România există 900.000 de gospodării țărănești ce cresc bovine iar producția laptelui este o problemă socială. În multe cazuri laptele este cea mai importantă sursă de venit pentru acești oameni. Din păcate laptele ajunge să fie mâncat de purcei dimineața, la pranz și seara […]
În primul rând, din acest punct de vedere se renarcă faptul că ANAF nu are o politică de prioritizare a executării silite în funcție de micii și marii contribuabili. Analizele (vezi Curs de Guvernare) au arătat că există presiune pe micii contribuabili, deși marii debitori sunt marii contribuabili: 76% din datoriile recuperabile sunt la 2,7% din contribuabili. Cea mai mare parte a arieratelor înregistrate la ANAF aparține unui număr restrâns de contribuabili.
Polonia redeschide ancheta în cazul morţii fostului său preşedinte Lech Kaczynski. Ministrul Apărării susţine că există dovezi noi care indică faptul că avionul nu s-a prăbuşit în urma unei erori de pilotaj, aşa cum a stabilit prima investigaţie, ci s-ar fi dezintegrat în aer, cel mai probabil, în urma unei explozii.
Deşi reacţionează vehement atunci când anumite drepturi pentru unele tipuri de minorităţi par a fi insuficient respectate (“respectul” acesta fiind definit nu după valorile creştine care reprezintă esenţa sufletească a naţiunilor europene, ci în temeiul unei viziuni neo-marxiste promovată de multiculturaliştii şi seculariştii care controlează la acest moment Uniunea Europeană), oficialii europeni lasă impresia că ar considera ca fiind acceptabilă (!) situaţia de sărăcie în care se află zeci de milioane de cetăţeni europeni, cu precădere copii şi tineri.
Prima dintre ele: Gabriel Biriș descoperă cu uimire că niște milioane de oameni trăiesc în țara asta fără a avea nici un venit. Ei, bine, prima lui reacție nu este: “Wow, dar cum naiba trăiesc săracii oameni?”, “Oamenii ăștia au copii? Copiilor lor ce mănâncă, merg la școală?”, sau: “Dar de ce nu ies să dea în cap la drumul mare, de ce nu lansează revolte, revoluții?”. Nu, nicidecum. Prima sa reacție este: “Dacă au bani să mănânce cât să nu moară, înseamnă că au bani și pentru contribuțiile de sănătate”.
O mână de oligarhi politici și economici, hotărâți să facă praf orice urmă de suveranitate națională și independență economică, folosindu-se de argumentele ridicole ale schimbărilor climatice. Dar când toate ziarele serioase predică versete despre încălzirea globală, când comunitatea științifică publică în neștire rapoarte lipsite de orice temei științific despre fenomen, când filme peste filme și muzicanți de duzină vorbesc lumii despre pericolul schimbărilor climatice, cine ar putea contrazice înțelepciunea acestei lumi?!
Așadar, în numele anti-corupției, establishment-ul politic și civil din România (vezi, bunăoară, libertarienii proaspăt numiți consilieri de stat) au conferit legitimitate unei politici de austeritate cu consecințe fatale previzibile și care este, la rândul ei, o formă mai sofisticată de corupție. Căci austeritatea nu este nimic altceva, la urma urmei, decât un furt legalizat la scară socială comis de către elitele financiare și politice asupra oamenilor obișnuiți, prin care cei din urmă sunt puși să plătească pentru o criză pe care elitele au făcut-o posibilă și de pe urma căreia tot ele beneficiază. Cu alte cuvinte, austeritatea e Robin Hood întors pe dos: se fură de la săraci pentru a li se da tot bogaților.
Uitaţi-vă pe feţele zâmbitoare ale contractorilor armatei americane care descind în ţări nedemocratice pentru a aduce cu ei visul american. Uitaţi-vă pe feţele zâmbitoare ale mandatarilor troicii care impun Greciei măsuri dure de austeritate, pregătind terenul pentru a privatiza pe nimic şi fără licitaţie a porturilor, a aeroporturilor şi a insulelor greceşti. Uitaţi-vă pe feţele bancherilor care, în timp ce vă asigură în scris că pun mare preţ pe relaţia personală cu clienţii şi îi respectă, vă execută silit casele sau vă vând la pachet colectorilor de creanţe.
Mare parte din concluzie e că da, e un guvern “tehnocrat”, cu multe legături cu o zonă a experţilor transpartinici, dar fundamental de dreapta. Nu-mi place descrierea aia cum că “măcar ştiu o meserie”. Oamenii ăştia sînt experţi în birocraţie, într-o majoritate covîrşitoare. Şi sînt obişnuiţi să fie conduşi, să aibă trasate liniile deja. Cine-i va conduce?
Noi trebuie să devenim o ţară de români angajaţi la multinaţionalele din afară, o ţară de consum, să le cumpărăm numai lor produsele şi noi să ne distrugem economia, parchetele şi serviciile n-au altă treabă decât să urmărească oamenii de afaceri români de dimineaţa până seara, dar pe ăia străini nu-i iau niciodată. Iar acum avem o Românie în care partidele pleacă de la putere, renunţă, de ce? Pentru că toţi liderii au dosare penale!
Ramai stupefiat cand vezi cat de usor sunt de manipulat “tinerii frumosi si liberi”, categoria asta sociala care umple, cel mult, un stadion mediu, dar cu care serviciile si sistemul de propaganda isi face treburile atat de eficient… Cuvintele sunt neputincioase fata de magnitudinea prostiei, a pretentiozitatii gaunoase, a fariseismului orb, a credulitatii, dar si a cantitatii de frustrare, resentiment si ura ce zace in acest nou colectiv nascut din maruntaiele focului de vineri noaptea. Te si intrebi: daca sunt atat de frumosi, de liberi, cu joburi atat de respectabile, de unde atatea frustrari, maica? De unde atata nevoie de defulare, de circ, de sange?
Toată această trişare a sistemelor de taxe şi impozite avantajează grupurile de interese din politică, dar se întoarce împotriva cetăţenilor europeni. Multinaţionalele finanţează, prin diverse firme intermediare, ascensiunea unor cariere de lideri politici, le sponsorizează campaniile electorale, transformând autoritatea politică în marionetă manevrată după o agendă nu a cetăţeanului, ci a intereselor comerciale private.
DNA nu-şi va face treaba pînă la capăt pînă nu va începe să demanteleze ceea ce pare deja o schemă clasică: vămuirea banului public de către multinaţionale care sînt protejate de propria mărime.
Un comerciant din Piaţa Gorjului, Ion Garalin, a declarat că acest fapt a înrăutăţit situaţia. “Într-adevăr, cel mai rău lucru este că au ales să deschidă magazine foarte aproape de pieţele locale cum este aceasta. Suntem mâncaţi de vii…Nu mai putem continua astfel”, a spus Garalin, în vârstă de 67 de ani, aflat în faţa unui raft cu legume proaspete.
Cotidianul/ Ion Longin Popescu: Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române. Prof. dr. Constantin Ciutacu: “Clasa politică apare ca un veritabil detaşament al legiunii străine” Am trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. …
Ziarul Financiar/ GABRIEL RAZI: Poezia „Salariile sunt mici pentru că productivitatea e scăzută“ trebuie aruncată la gunoi Executivii străini detaşaţi de multinaţionale la Bucureşti s-au obişnuit să formuleze automat în discursul public ipoteza conform căreia salariile locale sunt mici pentru că productivitatea …
Jurnalul/ Ilie Serbanescu: De la spolierea statului falit se trece la jugularea oamenilor În strictă conexiune cu mecanismul preţuri-salarii este ascunderea de către capitalul străin înainte de fiscalizare a grosului profiturilor realizate în România şi pierderea urmei lor prin externalizări …