SIRIA: Analist american: “Daca intram in Siria, intram in al treilea razboi mondial si nu vom supravietui”. SUA prezinta “DOVEZILE” (facaturile) atacului chimic

30-08-2013 16 minute Sublinieri

usa med

Tot mai multe voci se opun unei intervenții a SUA în Siria. Moderatorul TV Glenn Beck a făcut în emisiunea The Blaze o previziune sumbră: „Dacă intrăm în Siria, intrăm în al treilea război mondial și nu vom supraviețui”.

Beck este de acord, în principiu, cu comentariile lui Sean Hannity, conform căruia intervenția militară în Siria ar putea duce SUA în al treilea război mondial, căci Rusia, Iran și China avertizează americanii să nu intervină, deci o intervenție împotriva Siriei înseamnă o intervenție asupra tuturor. Beck merge mai departe și sugerează americanilor să ignore ideile extremiste ale lui John McCain și ale președintelui Obama.

De asemenea, analistul amintește că poziția împotriva războiului a lui Obama este cea care l-a ajutat să devină președinte. Și a concluzionat: „Să nu ne jucăm cu asta. Este începutul celui de-al treilea război mondial”.

Mai bine prea târziu decât niciodată. Parlamentul britanic a restabilit logica: întâi dovezile, apoi decizia. Premierul David Cameron venise ieri în faţa legislativului cu acelaşi patos găunos, marca John Kerry, indignat să descopere ceea ce se ştia de decenii – că Siria posedă arme chimice. Încolţit să prezinte dovezi ale vinovăţiei regimului Bashar Al-Assad în atacul din 21 august (adică să pună raţiunea înaintea emoţiei), Cameron a cerut să fie crezut pe cuvânt că regimul de la Damasc a comis o ”atrocitate morală” (sintagmă împrumutată de la Secretarul de Stat american). Un parlamentar al opoziţiei şi-a amintit că şi la Halabja, în martie 1988, s-a petrecut tot o ”atrocitate morală”  (Saddam Hussein a ”gazat” atunci, cu sarin, vreo 5000 de kurzi), dar atunci comunitatea internaţională a întors capul, sfioasă.

Adaug, fiindcă nu pot să uit: comunitatea internaţională a întors capul, fiindcă a liniştit-o CIA, care – ca şi acum – avea ”dovezi solide” că vinovaţi n-au fost irakienii (prietenii Wasingtonului, pe vremea aceea), ci… iranienii. Am în minte o listă întreagă de ”atrocităţi morale”, petrecute la sfârşitul secolului XX şi în secolul nostru, dar o să-mi spuneţi că memoria e inteligenţa proştilor.

Totuşi, n-ar fi lipsit de interes să observăm că Siriei nu i-au crescut armele chimice în oaza Palmyra. La dotarea Damascului cu precursori au concurat, încă din anii ’80, germanii, francezii, englezii, sovieticii şi nord-coreenii (i-am numit pe toţi, ca să nu nedreptăţesc pe nimeni). Informaţiile despre atacul chimic din 21 august au fost furnizate preponderent de serviciile secrete israeliene. Lucru firesc, fiindcă ele monitorizează de ani de zile depozitele de armament chimic ale Siriei. De la serviciile israeliene ştim că, în urmă cu aproximativ un an, sirienii au început să-şi relocheze ”marfa” din depozite. Israelienii au declarat explicit că se tem ca acest tip de armament să nu intre pe mâna Hezballah sau Hamas.

Cea mai puternică dovadă a serviciilor israeliene pe care, până astăzi, au lăsat-o să se scurgă în presă, e stenograma unei convorbiri telefonice, din care reiese că atacul din 21 august a fost minuţios orchestrat de guvernul de la Damasc. De unde i-au ascultat pe înalţii ofiţeri ai armatei siriene? Probabil de pe Înălţimile Golan, teritoriu de graniţă rechiziţionat de la sirieni după Războiul de 6 Zile (1967). Dacă nu există un tratat de pace Israel-Siria, explicaţia e că toate eforturile în această direcţie s-au izbit de Înălţimile Golan.

Situaţia Israelului, în acest moment istoric, nu e deloc comodă. Hezballahul libanez (sponsorizat de Iran) luptă alături de Armata lui Al-Assad, în războiul civil din Siria. Iranienii sprijină – logistic şi politic – regimul de la Damasc, mai abitir ca niciodată. Iranienii susţin şi guvernul şiit din Irak, spre disperarea sunniţilor, alimentaţi de Arabia Saudită. Egiptul, un aliat al israelienilor după pacea din 1979 şi până la căderea lui Mubarak, tocmai şi-a declarat sprijinul pentru sirieni.

Trădat de perfidul Albion, Barack Obama s-a trezit peste noapte că trebuie să-şi caute noi aliaţi pentru intervenţia în Siria. Nu pare a lua în calcul, nici în ceasul al doisprezecelea, o soluţie negociată. Pentru că o soluţie negociată ar însemna să se aşeze la masă cu duşmanul Israelului – Iranul – şi să-i ceară să-l convingă pe Bashar Al-Assaad să renunţe la putere, cât mai e timp. Până nu-şi ucide şi ultimul cetăţean.

  • Mediafax:

CRIZA DIN SIRIA: SUA, convinse că Damascul a folosit gaz neurotoxic. Atacul chimic a provocat moartea a 1.429 de persoane. ANUNŢUL lui Barack Obama

Statele Unite sunt convinse că Damascul a folosit gaz neurotoxic la 21 august, a declarat vineri secretarul de Stat american John Kerry. Oficialul american a menţionat că atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, potrivit informaţiilor obţinute de serviciile de informaţii americane.

UPDATE Dovezile americane ce îl implică pe Bashar al-Assad în atacul chimic

Casa Albă a dat publicităţii, vineri, un raport al serviciilor de informaţii americane care conchide că regimul sirian al lui Bashar al-Assad este responsabil de atacul cu arme chimice din 21 august, dintr-o suburbie a Damascului, relatează AFP.

UPDATE Barack Obama susţine că nu a luat încă o “decizie finală” în privinţa Siriei

Preşedintele american Barack Obama a anunţat vineri că nu a luat încă o “decizie finală” în privinţa Siriei, relatează AFP.

Asigurând că recursul la astfel de arme ar ameninţa securitatea naţională americană, preşedintele a subliniat că lumea nu poate să accepte ca femei şi copii să fie gazaţi, după publicarea raportului serviciilor de informaţii americane, avansând numărul de 1.429 de morţi într-un astfel de atac atribuit regimului sirian în apropiere de Damasc, la 21 august.

Obama, care s-a exprimat la Casa Albă înainte de a participa la un minisummit cu omologii său din ţările baltice, a condamnat “neputinţa” în dosarul sirian a Consiliului de Securitate al ONU, unde Rusia, aliat al Damascului, a blocat orice iniţiativă.

Preşedintele a cerut, de asemenea, lumii să nu rămână “paralizată” în faţa situaţiei din Siria, la o zi după respingerea de către Parlamentului britanic al unei eventuale intervenţii armate împotriva regimului lui Bashar al-Assad.

UPDATE SUA sunt convinse că Damascul a folosit gaz neurotoxic

Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane, difuzat de Casa Albă şi care se sprijină pe surse “multiple”, Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic în acest atac, fiind “foarte improbabil” ca acesta să fi fost comis de rebeli.

Acest document a fost publicat în momentul în care secretarul de Stat John Kerry vorbea despre o eventuală acţiune “cu ţintă precisă” împotriva regimului lui Bashar al-Assad pentru a pedepsi acest atac.

“Statele Unite conchid cu o convingere fermă că Guvernul sirian a comis un atac cu arme chimice în suburbiile Damascului la 21 august 2013”, afirmă acest document, care a fost promis de Casa Albă de la jumătatea săptămânii.

“Conchidem, în plus, că regimul (Assad) a recurs la un agent neurotoxic în timpul acestui atac”, potrivit aceleiaşi surse.

Serviciile de informaţii americane au oferit, de asemenea, o estimare a numărului de victime, subliniind că această cifră riscă să crească.

“O estimare preliminară a administraţiei americane stabileşte că 1.429 de persoane au fost ucise în atacul chimic, dintre care cel puţin 426 de copii”, potrivit documentului.

Textul, ajustat pentru a nu compromite sursele americane, respinge, de asemenea, teoria apărată de Damasc şi Rusia, potrivit căreia rebelii ar fi responsabili de acest atac.

“Noi conchidem că scenariul potrivit căruia opoziţia a comis atacul din 21 august este foarte improbabil”, susţin serviciile de informaţii.

Potrivit aceleiaşi surse, “elemente folosite de serviciile de informaţii pentru a ajunge la această concluzie includ date despre pregătirile pentru acest atac efectuate de regim şi modul în care au fost făcute acestea”.

Raportul menţionează, de asemenea, “multiple surse de informaţii privind atacul însuşi şi efectele sale, observaţiile noastre după atac şi diferenţele dintre capacităţile regimului şi cele ale opoziţiei”.

“Concluzia noastră privind convingerea fermă (că regimul a comis atacul chimic) este poziţia cea mai fermă pe care comunitatea de informaţii o poate lua fără să o poată confirma”, subliniază raportul.

UPDATE John Kerry vorbeşte despre o acţiune militară cu ţintă precisă în Siria, fără trupe la sol

Secretarul de Stat american, John Kerry, a declarat vineri că în cazul în care Statele Unite ar desfăşura o acţiune împotriva Siriei, aceasta ar fi una cu ţintă precisă, fără trupe la sol, relatează AFP.

Pentru această posibilă acţiune militară, şeful diplomaţiei americane a citat ca posibili aliaţi Franţa, Liga Arabă şi Australia.

El a apreciat, de asemenea, că această operaţiune ar fi un mesaj trimis Iranului şi Hezbollah, susţinători ai Damascului.

UPDATE John Kerry promite că SUA nu vor “repeta” experienţa Irakului

Secretarul american de Stat, John Kerry, a promis, vineri, că Statele Unite nu vor “repeta” experienţa războiului din Irak dacă vor trebui să acţioneze militar împotriva Siriei.

Kerry a asigurat că după experienţa invaziei Irakului, în urmă cu zece ani, pe baza unor informaţii false despre arme de distrugere în masă, Statele Unite nu vor comite aceeaşi greşeală.

“Serviciile noastre de informaţii au trecut în revistă şi revăzut cu atenţie informaţiile cu privire la acest atac” chimic în Siria, la 21 august.

“Acest lucru s-a făcut cu o atenţie mai mare decât în cazul Irakului. Nu vom repeta acest moment”, a promis Kerry.

Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane a anunţat, vineri, că preşedintele Statelor Unite Barack Obama îşi consultă echipa de securitate naţională, vineri dimineaţa, pe tema crizei din Siria.

“În cursul acestei dimineţi, preşedintele se întâlneşte cu Consiliul pentru Securitate Naţională ca să discute despre folosirea armelor chimice, la 21 august, de către regimul lui (Bashar al-)Assad”, a precizat un oficial, sub acoperirea anonimatului.

CRIZA DIN SIRIA: Dovezile care îl implică pe Bashar al-Assad în atacul chimic. RAPORTUL serviciilor de informaţii americane

Casa Albă a dat publicităţii, vineri, un raport al serviciilor de informaţii americane care conchide că regimul sirian al lui Bashar al-Assad este responsabil de atacul cu arme chimice din 21 august, dintr-o suburbie a Damascului.

AFP prezintă principalele puncte ale raportului, care are în total patru pagini.

– TREI ZILE ÎNAINTEA ATACULUI: serviciile secrete afirmă că deţin informaţii care arată că “echipele siriene responsabile de arme chimice, inclusiv membri pe care noi îi credem asociaţi Centrului de cercetare şi studii ştiinţifice siriene, pregăteau muniţie chimică înaintea atacului”.

O echipă siriană care se ocupă de arme chimice s-a aflat în suburbia Adra între 18 şi 21 august, “în apropierea unei zone folosite de regim pentru a amesteca armele chimice, inclusiv gaz sarin”.

În timpul celor trei zile care au precedat atacul, americanii au strâns dovezi provenind de la surse umane, interceptări electronice şi imagini din satelit care dezvăluie pregătirile.

La 21 august, “un element al regimului sirian se pregătea pentru un atac cu arme chimice în regiunea Damasc, în special folosind măşti de gaze”.

– ZIUA ATACULUI: imagini din satelit arată că regimul a recurs la tiruri de rachetă şi artilerie în dimineaţa zilei de miercuri, 21 august, în mai multe cartiere din Damasc controlate de rebeli, tirurile provenind din cartiere controlate de regim. După 90 de minute, afirmă raportul, au apărut pe reţelele de socializare primele menţiuni ale unui atac chimic, în jurul orei locale 02.30. În următoarele patru ore, mii de mesaje descriau masacrul.

Americanii au identificat, de asemenea, 100 de înregistrări video, filmate în 12 locuri diferite, “majoritatea arătând un număr mare de cadavre cu urme fizice coerente cu – dar nu neapărat provocate de – o expunere la un agent neurotoxic”. Ei susţin că opoziţia siriană nu are capacitatea de a falsifica toate aceste înregistrări video.

– COMUNICAŢII INTERCEPTATE: serviciile de informaţii dezvăluie că au interceptat comunicaţii între un oficial de rang înalt “strâns informat în legătură cu ofensiva” şi care confirmă folosirea armelor chimice de către regim. Acest oficial s-ar fi declarat îngrijorat că inspectorii ONU prezenţi în capitală ar putea obţine dovezi.

În după-amiaza atacului, “avem informaţii care arată că personalul ce se ocupă de arme chimice a primit ordin să înceteze operaţiunile”.

– BILANŢUL: raportul citează cifra organizaţiei neguvernamentale Médecins sans frontières, necitată explicit, de aproximativ 3.600 de răniţi ce prezintă simptome neurotoxice primiţi în trei ore în trei spitale din regiunea Damasc.

Estimarea preliminară americană este de 1.429 de morţi, dintre care 426 de copii, un bilanţ care va evolua “cu siguranţă” pe măsură ce alte informaţii vor parveni Statelor Unite.

Experţii ONU şi-au încheiat munca pe teren în Siria

Experţii ONU şi-au încheiat activitatea în Siria şi vor face “rapid” un raport privind eventuala folosire a armelor chimice în conflictul sirian, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Naţiunilor Unite.

“Echipa a terminat de strâns eşantioane şi elemente”, a declarat Martin Nesirky. “Ei îşi pregătesc acum plecarea şi vor părăsi Damascul, apoi Siria mâine”, sâmbătă, a adăugat el. (abia sambata ar fi trebuit sa se termine misiunea ONU – N.N.)

Tinta unui atac cu rachete asupra Siriei, orchestrat de catre Statele Unite cu sau fara sprijin aliat, ar fi restabilirea “liniei rosii”, devenite neclara, pe care presedintele american Barack Obama a trasat-o in urma cu un an cand a aratat ca utilizarea armelor chimice impotriva civililor nu va fi acceptata, scrie The New York Times intr-o analiza a implicatiilor militare pe care o interventie americana in Orientul Mijlociu le-ar avea.

Daca sunt efectuate eficient, atacurile cu rachete ar putea reprezenta un semnal si pentru Iran, demonstrand ca administratia de la Casa Alba este dispusa sa isi sustina declaratiile cu actiuni, aspect care nu e de neglijat in conditiile in care SUA au afirmat in repetate randuri ca utilizarea fortei militare ramane o optiune in cazul in care Teheranul insista sa obtina arme nucleare.

Cu toate acestea, tactica militara pe care administratia Obama o are in vedere nu se inscrie in peisajul strategiei diplomatice obisnuite privind Siria, si anume de a il convinge pe presedintele sirian Bashar al-Assad sa renunte la putere si sa accepte negocieri care ar pune capat sangerosului razboi civil din zona.

Chiar daca atacul condus de americani ar include aeronave aliate, optiunile care par a fi luate in considerare de catre Obama pentru Siria – una sau doua zile de atacuri cu rachete de croaziera lansate de pe minim patru nave de lupta din clasa Arleigh Burke din Marea Mediterana – nu se incadreaza in tipul de campanie militara de durata care l-ar putea determina pe Assad sa negocieze un transfer de putere catre un guvern de tranzitie.

“Tipul de atac pe care administratia pare sa il planifice va demonstra Siriei si altora ca exista un cost – Statele Unite sunt dispuse sa il impuna – pentru depasirea liniilor rosii americane, trasate cat se poate de clar, si incalcarea normelor internationale”, a declarat pentru The New York Times Richard Fontaine, presedinte al Centrului pentru o Noua Securitate Americana (Center for a New American Security), un institut de cercetare cu orientare de centru.

Dar, a adaugat analistul, “probabil ca va modifica foarte putin echilibrul fundamental al fortelor la fata locului si nu va face mare lucru pentru a grabi sfarsitul conflictului.”

Obama pare sa fi admis lucrul acesta miercuri cand cand a caracterizat o potentiala operatiunea militara drept “lansarea unei sageti” menita sa il avertizeze pe Assad ca astfel de actiuni asupra civiilor nu sunt permise si sa il determine sa evite pe viitor sa mai recurga la arme chimice. “Asta nu ar rezolva toate problemele din Siria”, a declarat Obama pentru programul PBS “NewsHour”, adaugand ca “stiti, nu va insemna ca nu vor mai muri oameni nevinovati in Siria”. 

Un atac simbolic, de imagine, ar putea fi contraproductiv

Daca anterior, spre exemplu in timpul administratiei Clinton, SUA au fost mai dispuse sa recurga la forta bruta pentru a readuce diferiti lideri la masa negocierilor – un exemplu fiind campania din Kosovo -, in administratia Obama, secretarul de stat John Kerry a urmarit o strategie diplomatica pentru rezolvarea conflictelor, subliniind in mod repetat necesitatea de a pune presiune pe Bashar al-Assad pentru ca acesta sa isi modifice “calculele” privind capacitatea sa de a mentine puterea. Scopul lui Kerry a fost de a facilita un acord politic in care un guvern de tranzitie ar asuma “puteri executive depline”, arata The New York Times.

Un atac asupra Siriei, pe care chiar si presedintele american l-a caracterizat a fi nu mai mult decat un efort de a restabili “linia rosie”, ar putea diminua capacitatea fortelor siriene de a ataca orasele rebele cu munitie conventionala, insa acest lucru depinde de felul in care interventia ar fi facuta.

Christopher Harmer, fost ofiter in Marina americana care a lucrat la planurile de rezerva pentru utilizarea rachetelor de croaziera in Golful Persic, a declarat pentru publicatia americana ca atacurile cu rachete de croaziera ar putea avea un efect major asupra fortelor regimului de la Damasc, daca acestea s-ar concentrat pe distrugerea avioanele de lupta si a aerodromurilor folosite pentru a primi arme din Iran.

Fiecare din cele patru nave de razboi americane din estul Mediteranei dispune de aproximativ trei duzini de rachete de croaziera. O a cincea nava de lupta, Stout, a fost trimisa in regiune sa inlocuiasca una dintre celelalte patru ambarcatiuni prezente deja acolo. Daca toate cele cinci nave ar ramane pe pozitii, ar creste considerabil puterea de actiune a SUA. Pe de alta parte, in cazul in care loviturile ar fi doar simbolice, exista posibilitatea ca operatiunea sa se intoarca impotriva americanilor, transmitandu-le rebelilor sirieni mesajul ca nu se pot astepta la un sprijin mai mare din partea Statelor Unite, concluzie ce i-ar putea determina sa se alinieze cu extremistii.

“Loviturile ar putea avea consecintele vizate sau ar putea fi contraproductive. Rebelii seculari ne urmaresc cu atentie”, a declarat Christopher Harmer, in prezent analist la Institutul pentru Studiul Razboiului (Institute for the Study of War).

In cazul in care Damascul a recurs, intr-adevar, la arme chimice impotriva civililor, cum sustin reprezentanti ai serviciilor secrete britanice si americane, exista varianta ca Bashar al-Assad sa fi anticipat ca ar putea trece peste un eventual raspuns militar american. Din acest motiv, expertii militari considera ca loviturile impotriva regimului sirian ar trebui sa aiba drept tinte fortele armate, infrastructura si centrele de comanda esentiala pentru capacitatea lui Assad de a controla tara.

“Daca vrem a restauram o atmosfera in care Assad este descurajat sa recurga la astfel de acte, trebuie sa facem mai mult decat acesta a anticipat si sa distrugem lucruri la care acesta tine cu adevarat”, a declarat pentru The NY Times un fost oficial al Pentagonului, Franklin C. Miller.

  • Antena3: 

AFP: După refuzul britanicilor, o eventuală intervenţie în Siria se va baza în special pe capacităţile militare ale SUA

O intervenţie împotriva Siriei se va baza şi mai mult pe capacităţile militare ale Statelor Unite ale Americii, după refuzul Marii Britanii de a se angaja într-o astfel de acţiune, notează AFP, citată de Agerpres.

Marea Britanie trebuia să fie – împreună cu Franţa – principalul contributor occidental alături de americani, cu mijloacele lor disponibile în Marea Mediterană, îndeosebi un portelicopter, două fregate şi un submarin lansator de rachete de croazieră, precum şi baza lor din Cipru.

Aflate mai mult ca oricând în prima linie, SUA nu au încetat să-şi întărească capacităţile desfăşurate în apropierea coastelor siriene.

Washingtonul dispune acum de cinci distrugătoare echipate cu rachete de croazieră capabile să întreprindă atacuri punctuale împotriva unor depozite de muniţii sau infrastructuri strategice ale regimului Bashar al-Assad.

Distrugătorul USS Stout este în drum spre zonă, pentru a se alătura acolo altor patru nave – Mahan, Ramage, Barry şi Gravely, a indicat, joi, un responsabil american din domeniul apărării.

Marina americană ţine secret numărul de rachete Tomahawk pe care fiecare dintre aceste nave le transportă, dar majoritatea analiştilor navali estimează că acesta ar fi de circa 40.

Armata americană poate conta, de asemenea, pe două baze aeriene în Turcia, la Izmir şi Incirlik (foto).

Printre altele, mai multe nave ale Corpului al 26-lea expediţionar de puşcaşi marini sunt în prezent ancorate într-un port din Emiratele Arabe Unite, în timp ce portavioanele Truman şi Nimitz se află în nordul Oceanului Indian.

Singura ţară europeană susceptibilă de a interveni în acest stadiu, Franţa, dispune în Marea Mediterană de fregate portelicopter, în timp ce portavionul Charles de Gaulle este ancorat în portul Toulon. Parisul are, de asemenea, avioane în Djibouti (7 aparate Mirage 2000) şi în Abou Dhabi (6 aparate Rafale).

În regiune, Turcia, a doua mare armată ca număr după SUA din cadrul NATO, ar putea fi solicitată într-o zi să aibă un rol important dacă intervenţia se extinde.

Ea poate teoretic că contribuie cu forţele sale armate în ansamblu, respectiv circa 510.000 de oameni, şi cu o aviaţie puternică, ce are 354 de avioane de luptă, în principal F-16 americane.

Turcia găzduieşte în prezent sisteme de apărare antirachetă Patriot furnizate de armatele americană, germană şi olandeză, cu titlul din partea NATO, pentru a o proteja de eventuale rachete siriene.

Participarea unor ţări din Golf ar urma să fie una simplă şi limitată: fără sprijin material, în afară de utilizarea bazelor americană şi franceză, dar cu sprijin politic.

Este o “LOVITURA GRAVĂ” dată ordinii mondiale. Rusia a făcut anunţul acum

Rusia a salutat vineri respingerea de către Parlamentul britanic a unei intervenţii militare în Siria şi a apreciat că o asemenea eventualitate ar da o “lovitură gravă” ordinii mondiale bazate pe rolul central al ONU, relatează AFP.

“Asemenea acţiuni, care ar ocoli Consiliul de Securitate al ONU, în cazul în care vor avea loc bineînţeles, vor aduce o atingere gravă sistemului bazat pe rolul central al Naţiunilor Unite şi (vor da) o lovitură gravă (…) ordinii mondiale”, le-a spus unor jurnalişti consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Uşakov.

El a salutat respingerea, joi seara, de către Parlamentul britanic a oricărei intervenţii militare în Siria, subliniind că “acest lucru reflectă opinia majorităţii britanicilor şi europenilor”.

“Mi se pare că oamenii încep să înţeleagă cât de periculoase sunt asemenea scenarii”, a adăugat Uşakov.

Parlamentul britanic a refuzat să îl autorizeze pe premierul David Cameron să lanseze o acţiune militară împotriva Damascului ca răspuns la folosirea armelor chimice.

În faţa ameninţării unui vot de veto rus şi eventual chinez în Consiliul de Securitate al ONU, Casa Albă a sugerat că preşedintele american Barack Obama îşi rezervă dreptul de a acţiona unilateral împotriva regimului sirian.

Refuzul Marii Britanii de a interveni în Siria nu schimbă totuşi cu nimic poziţia Franţei, care doreşte o acţiune “proporţionată şi fermă” împotriva Damascului, a declarat vineri preşedintele François Hollande într-un interviu pentru ziarul Le Monde.

Un aprig aliat al Siriei, Rusia nu a încetat să îşi exprime opoziţia faţă de o acţiune militară.

Rusia este coresponsabilă de arsenalul chimic sirian, care datează din epoca sovietică, şi Moscova s-ar putea folosi de influenţa sa pe lângă preşedintele sirian Bashar al-Assad, a declarat, azi, şeful diplomaţiei poloneze, Radoslaw Sikorski.

„Rusia continuă să-şi exprime opoziţia faţă de utilizarea armelor chimice, însă noi ştim că arsenalul sirian provine din vremea URSS, este tehnologia sovietică”, a declarat Radoslaw Sikorski, potrivit AFP.

„Cred că, dacă Rusia se declară pregătită să asigure securitatea arsenalului chimic sirian, acest lucru ar putea avea un impact asupra dezvoltării situaţiei”, a adăugat el.

Premierul polonez Donald Tusk a declarat, miercuri, că Polonia exclude o participare la o intervenţie militară în Siria.

Statele Unite ale Americii şi Franţa s-au declarat gata să participe la o acţiune militară împotriva Siriei. Ele acuză regimul de la Damasc că a comis un masacru cu arme chimice pe 21 august în care au murit sute de persoane. Rusia a estimat, la rândul său, că o soluţie militară în Siria ar destabiliza Orientul Mijlociu. Moscova a blocat până în prezent orice iniţiativă în Consiliul de Securitate al ONU în vederea unor acţiuni împotriva Damascului.

Refuzul Marii Britanii de a interveni în Siria nu schimbă cu nimic poziţia Franţei, care doreşte o acţiune “proporţionată şi fermă” împotriva Damascului, a declarat vineri preşedintele François Hollande într-un interviu pentru ziarul Le Monde.

“Fiecare stat este suveran pentru (a decide) să participe sau nu în cadrul unei operaţiuni. Acest lucru este valabil atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Franţa”, a afirmat Hollande, fiind întrebat referitor la posibilitatea unei intervenţii militare în Siria, fără participarea Londrei.

“Franţa vreo o acţiune proporţională şi fermă împotriva regimului de la Damasc”, a insistat preşedintele, menţionând că “toate opţiunile sunt pe masă”.

Hollande, devenit principalul aliat al Statelor Unite după retragerea Marii Britanii, a exclus orice intervenţie înainte de plecarea inspectorilor ONU, care anchetează în Siria presupusul atac cu armă chimică. Inspectorii urmează să părăsească Siria sâmbătă şi să-i prezinte imediat secretatului general al ONU, Ban Ki-moon, un prim raport verbal.

Întrebat cu privire la scopul intervenţiei, preşedintele francez a afirmat că nu este “favorabil unei intervenţii internaţionale, care ar viza «eliberarea» Siriei sau destituirea dictatorului”. “Totuşi, consider că regimul trebuie oprit, deoarece comite (fapte) ireparabile asupra populaţiei sale”, a adăugat Hollande.

Şeful statului francez nu exclude, în plus, posibilitatea unor atacuri aeriene până miercuri, când Parlamentul francez se reuneşte în vederea unei dezbateri pe tema crizei siriene.

“Un fascicul de indicii (se îndreaptă) în sensul responsabilităţii regimului de la Damasc”, în urma morţii a sute de persoane pe 21 august la periferia capitalei siriene, în atacuri cu arma chimică, în opinia sa.

Israelul a mobilizat sisteme de interceptare antirachetă la Tel Aviv, vineri, în timp ce Washingtonul caută în continuare o “coaliţie internaţională” pentru a răspunde presupusului atac cu arme chimice al regimului de la Damasc, a anunţat postul militar de radio israelian, relatează AFP. O baterie antirachetă a fost mobilizată în cursul dimineţii în aglomeraţia Tel Aviv, a adăugat postul de radio.

De asemenea, site-ul de Internet Ynet a anunţat că acest sistem de interceptare antirachetă este poziţionat către nord, în direcţia Siriei vecine.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat joi seara că Israelul a mobilizat sistemele sale de interceptare antirachetă în perspectiva extinderii conflictului sirian.

Netanyahu nu a precizat unde au fost poziţionate aceste sisteme, dar, potrivit postului militar de radio israelian, armata a mobilizat baterii din cadrul sistemului său de apărare Iron Dome în nordul ţării, dar şi o baterie de rachete Patriot.

“În pofida slabei implicări a Israelului în dosarul sirian, am hotărât să mobilizăm baterii (din cadrul sistemului) Iron Dome, dar şi alte sisteme de interceptare”, a adăugat joi Netanyahu, citat într-un comunicat al serviciilor sale, înaintea unor consultări, la Ministerului Apărării, pe tematica securităţii.

“Noi nu suntem implicaţi în războiul din Siria. Dar, repet, dacă cineva încearcă să atace cetăţeni israelieni, Tsahal (armata israeliană) va replica în forţă”, a afirmat el, potrivit unui mesaj difuzat la ştirile de seară.

Şeful Statului Major israelian, generalul Benny Gantz a anunţat, la rândul său, că armata israeliană este “pregătită pentru orice scenariu”.

De mai multe zile, Israelul se pregăteşte de eventuale repercusiuni, la frontiera sa de nord, în caz de intervenţie străină în Siria, iar Cabinetul de Securitate israelian a aprobat miercuri ca 1.000 de rezervişti să fie mobilizaţi în nord, “în caz de nevoie”.

Potrivit unui sondaj, realizat pe un eşantion de 519 persoane şi publicat vineri de cotidianul israelian Maariv, 77 dintre persoanele intervievate consideră că Israelul nu trebuie să desfăşoare o acţiune militară unilaterală dacă Washingtonul decide să nu lanseze raiduri aeriene în Siria.

Doar 11 dintre persoanele intervievate consideră că Israelul ar trebui se efectueze atacuri, deşi nicio ţară nu ar dori să intervină. În cele din urmă, 12 dintre participanţii la sondaj au declarat că nu au vreo opinie în acest sens.

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, că Guvernul a luat act de dovezile prezentate privind comiterea unor crime împotriva umanităţii în Siria, “cu ştiinţa autorităţilor guvernamentale”, acte pe care Executivul român le condamnă ferm şi fără niciun fel ezitare.

“E de datoria Guvernului României de a fi în totalitate solidar cu statele care au solicitat şi impun respectarea dreptului internaţional. Asta înseamnă că vom rămâne prin toate instituţiile noastre – deciziile se iau în CSAT, cu informarea Parlamentului – prin toate instituţiile în contact cu partenerii europeni şi internaţionali şi vom fi în perioada imediat următoare în contact şi în coordonare. Vom acţiona în consecinţă”, a spus Ponta.

Premierul a spus că era absolut necesar ca în faţa unor evidenţe, a unor fapte inacceptabile, Guvernul României să aibă o poziţie neechivocă, o poziţie de solidarizare şi de coordonare cu partenerii săi.

“În ceea ce priveşte lucrurile de decizie, de acţiune în continuare, repet, vom fi solidari, coordonaţi, împreună cu partenerii noştri”, a spus Ponta.

Ponta a menţionat, răspunzând unei întrebări, că nu s-a consultat cu preşedintele Traian Băsescu în legătură cu situaţia din Siria.

“Nu, în mod sigur cu prima ocazie, în cazul unei întâlniri în CSAT, vom exprima cu toţii poziţia Guvernului. Deciziile se iau conform legii în CSAT şi în anumite circumstanţe, cu informarea şi aprobarea Parlamentului”, a adăugat Ponta.

El a arătat că nu a fost informat până în acest moment despre o convocare a CSAT. “Nu am fost informat până în acest moment, sunt vicepreşedinte, sunt convins că imediat ce preşedintele consideră necesar, vom avea această şedinţă”, a spus Ponta.

Victor Ponta a precizat că a existat un contact, prin autorităţile diplomatice şi consulare, cu o mare parte dintre cetăţenii români care locuiesc în Siria.

“Avem contacte, informaţii de la ei, când va fi cazul vom acorda toată asistenţa”, a spus Ponta. El a arătat că este prematur să vorbească de decizii şi acţiuni concrete.

“Rămânem în comunicare permanentă, prin structurile NATO, dar şi bilateral”, a spus Ponta. Solicitat să precizeze ce a avut în vedere când, anterior, declarase că România a avut o poziţie ezitantă faţă de situaţia din Siria, Ponta a precizat că nu ar dori să transforme o problemă importantă într-o polemică internă.

“Există o procedură constituţională, toţi factorii de decizie din România vor merge în aceeaşi direcţie, în faţa acestei situaţii”, a spus Ponta. Întrebat când ar trebui convocat CSAT, Ponta a precizat: “În funcţie de informaţile pe care le avem prin Ministerul de Externe, prin Ministerul Apăririi şi informaţii ale preşedintelui, vom decide. Suntem toţi în ţară, suntem pregătiţi în orice moment. În funcţie de fluxul de informaţii, putem oricând să ne întâlnim”.

Atacul chimic din Siria a provocat moartea a 1.429 de persoane, dintre care 426 de copii, potrivit informaţiilor obţinute de serviciile de informaţii americane, a anunţat vineri secretarul de Stat american John Kerry, citat de AFP.

Potrivit unui raport al serviciilor de informaţii americane, difuzat de Casa Albă şi care se sprijină pe surse “multiple”, Guvernul lui Bashar al-Assad a recurs la gaz neurotoxic în acest atac, fiind “foarte improbabil” ca acesta să fi fost comis de rebeli, menţionează sursa citată.

siria-iran-china


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Israel, Siria, SUA versus Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “SIRIA: Analist american: “Daca intram in Siria, intram in al treilea razboi mondial si nu vom supravietui”. SUA prezinta “DOVEZILE” (facaturile) atacului chimic

  1. Hollande al Francezilor nu are sprijinul parlamentului sau…
    Obama nu are nici un sprijin in congresul american in acest conflict, pe care nici nu “dare” sa il ceara ca va fi respins, tipa ca un disperat si nimeni nu ma il aude in tara sa; daca incepe vre-o actiune in Siria, o va face pe cont propriu si cel mai probabil dupa ce va creea un mare “mess” va fi impeached! si inlociut cu… Dumezeu stie cine, poate antihristul. Evreii sionisti sunt in spatele acestui jos marsav de-a razboiul, situatia se contureaza din ce in ce mai clar, masoneria in frunte cu Obama si f putin altii impotriva omenirii

  2. E greu de zis cine e impotriva lui Assad in lume. Am vorbit oarecum recent cu un catolic din zona si mi-a zis ca Assad e rau si ca trebuie inlaturat. I-am spus ca indarjitii aia sprijiniti de sua, care-l ataca pe Assad is teroristi care omoara crestini de tot felul, si mi-a zis ca oricum crestinii au de suferit acolo, dar Assad e rau si e mai bine sa fie inlaturat! Cine stie ce discuta ‘biserica’ asta papista prin cotloanele ei de taina…

  3. Din clipa cand americanii vor trage primul glont, se poate intampla orice, inclusiv – Doamne fereste ! – un razboi mondial. Obama e un dement.
    Sa ne rugam lui Dumnezeu sa mai amane ceea ce trebuie in final sa se intample, fiindca e prorocit in Apocalipsa, dar sa ne mai lase timp….

  4. ” Dovezile ” americne vin ca raspuns la faptul ca un membru ONU a declarat acum cateva zile ca detin informatii ca rbelii sunt vinovati de atacul chimic, si deci vina ar fi cazut pe occident care ar fi dat armele chimice rebelilor ( cum probabil s-a si intamplat ). Intrebare : Daca SUA a stiut cu zile inainte de acel atac chimic, de c nu luat nici o masura impotriva in timp util ? Putea sa informeze lumea depre informatiile care le detin, si sa ameninte regimul sirian inca dinainte de atacul chimic, si sa isi duca navele de razboi in mediterana inca de atunci. Daca erau dati pe fata sirienii nu mai aveau curajul sa faca atacul chimic, caci toata lumea ar fi fost cu ochii pe ei si ar fi fost de acord cu pedepsirea lor. Prin faptul ca americanii nu au avertizat dinainte regimul sirian, nu inseamna ca sunt oricum ei sunt complici la acel atac ??? In astfel de conditii era just sa procedeze asa, de ce nu au facut-o ? Pentru ca totul este o facatura made in america, si acuma nu stiu cum sa scoata camasa alba. Nu cred nimic din prostiile ce le spune regimul Obama, este condus de sionisti, care urmaresc ca mare parte din omenire sa dispara de pe pamant. Ramane de vazut care parte insa, caci sortii razboiului nu inclina, dupa parerea mea, in favoarea lui Obama. Pacat de bietii oameni care vor muri ( nu chiar nevinovati, caci isi trag pacatele lor, si in primul rand avorturile si faptul ca se lasa manipulati de sionism si masonerie ). Si nu e doar ca vor muri, ci mai mult, ca se vor duce in iad.

  5. ”şi să-i ceară să-l convingă pe Bashar Al-Assaad să renunţe la putere, cât mai e timp. Până nu-şi ucide şi ultimul cetăţean.” – Gandul/ Lelia Munteanu

    Ce-ar fi să punem rațiunea înaintea emoției?

    Până una-alta să privim mai aproape genocidul copiilor și al bătrânilor din România.

    Toate ziarele se întreabă dacă a fost sau nu Bashar Al-Assaad în spatele atacului chimic. În mod curios nimeni nu pune întrebarea și in cealaltă direcție, a ”rebelilor”.

    “În pofida slabei implicări a Israelului în dosarul sirian…”. “Noi nu suntem implicaţi în războiul din Siria.” (Israelul) – RTV

    Dacă excludem bombardamentele de anul acesta, agenții de pe teren și lobby-ul asupra lui Obama, putem spune că nu sunt implicați.

    ”Informaţiile despre atacul chimic din 21 august au fost furnizate preponderant de serviciile secrete israeliene.” – Gandul/ Lelia Munteanu

    Dezgustător este să te faci sluga unor psihopați sprijinind și promovând minciuna public doar pentru un os de ros. Vor muri alte mii sau zeci de mii de copii odată ce va începe bombardarea Siriei.

  6. 1. Stiti ce este ingrozitor? – faptul ca s-a ajuns in situatia in care serviciile secrete americane spun ce tara este buna si ce tara este rea, ce pamantean este terorist si ce pamantean este pasnic si merita sa fie liber.

    2. Ce disproportionat este felul in care vor sa pedepsesca americanii Siria? Atata armament, atata armata adunata acolo, atata coalitie. Pai asta nu este pedeapsa, asta este pregatire de razboi pe teritoriul unei tari. Deci problema americanilor a fost sa gaseasca tara pe teritoriul careia sa declanseze razboiul. Ca doar nu era sa-l declanseze in America?

    3. E ceva ciudat, de cate ori vreau sa scriu cate un mesaj incepe sa lucreze din greu software-ul de comunicatie! Ma intreb cat timp vom mai putea comunica?

  7. “[The] major world powers, new and old, also face a novel reality: while the lethality of their military might is greater than ever, their capacity to impose control over the politically awakened masses of the world is at a historic low. To put it bluntly: in earlier times, it was easier to control one million people than to physically kill one million people; today, it is infinitely easier to kill one million people than to control one million people” said Brzezinski during a 2010 Council on Foreign Relations speech in Montreal.

    http://www.storyleak.com/brzezinski-global-political-awakening-making-syrian-war-difficult/

    About 60 percent of Americans surveyed said the United States should not intervene in Syria’s civil war, while just 9 percent thought President Barack Obama should act.

    http://news.yahoo.com/syria-war-escalates-americans-cool-u-intervention-reuters-003146054.html

  8. http://ro.stiri.yahoo.com/premierul-turc-o-intervenție-militară-limitată-ar-fi-104709377.html

    Deci baietii sunt pusi pe treaba!Pe turci ii cam mananca in dos! Poate si de asta rusul ii va zdrobi la momentul profetit!

  9. Israelul e de parere ca atacul va avea loc Duminica, cel tarziu Luni…om vedea.

  10. Fratiilor vede-ti ce arata Aljazeera acum cati morti sunt in urma unui presupus atac chimic!!!!!!!!!!!!!!V
    Vede-ti Aljazeera in araba nu in engleza uitatti-va si cede-ti !!!!!!

  11. Pingback: Obama confirma: SUA VA ATACA SIRIA. Va cere aprobarea CONGRESULUI SUA, dar nu si pe cel al ONU - Recomandari
  12. Pingback: Erdogan NU vrea doar ACTIUNI MILITARE LIMITATE in Siria, ci schimbare de regim/ Rusia isi trimite NAVA-SPION in Mediterana si RESPINGE “probele” atacului chimic furnizate de SUA/ Basescu isi mentine “PRUDENTA” si arata cu ce va com
  13. Pingback: Rusia detecteaza RACHETE lansate in MEDITERANA/ SUA muta inca un PORTAVION langa Siria/ China se declara “FOARTE INGRIJORATA”/ Assad despre riscul RAZBOIULUI, HAOSULUI si EXTREMISMULUI si despre “inconstientul” ERDOGAN - Recomandar
  14. Asa sa le ajute Dumnezeu americanilor !Precum zice Glasul acestuia…
    Ca doar trebuie sa se implineasca si aceea ca >a cazut Babilonul cel mare, madre de todos pu…, cand neamurile vor bate in palme de bucurie.
    Partea cu negutatorii de matasuri si giuvaieruri care plang s/a implinit deja la unspe sep douamiiunu.
    Se spune ca vor fi doi ani de la caderea americei, ce vor preceda aratarea inselatorului…

  15. Pingback: “Parteneriatul strategic” SUA – Al Qaeda: spre o DISTRUGERE PLANIFICATA a crestinilor din SIRIA?/ “MINCINOSUL” KERRY intretinandu-se cordial cu “TIRANUL” ASSAD (in 2009)/ Turcia si Rusia mobilizeaza mai multe FORT
  16. Pingback: ACORD INTRE RUSIA SI SUA PRIVIND CRIZA DIN SIRIA/ Rusia isi trimite in continuare navele in Mediterana [VIDEO]/ HARTA DESTRUCTURARII ORIENTULUI MIJLOCIU, PUBLICATA INCA DIN 2006. “Secolul urmator va fi american, unul al tulburarilor, violent. Nu va
  17. Pingback: Razboiul din Siria si PROPAGANDA DIABOLICA A SUA/ Dan Dungaciu despre INCERCUIREA RUSIEI. DE CE VA FI ROMANIA IN PRIMEJDIE/ Pentagonul face PLANUL DE ATAC, Rusia trimite NAVA CU “INCARCATURA SPECIALA” - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare