Sf. Ioan Gura de Aur: SA NU NE RUSINAM DE TAINA CRUCII!

“„De atunci a început Iisus a spune ucenicilor Săi că trebuie să pătimească” (Matei 16, 21)

– Cînd: „De atunci”?

– De cînd a fixat în sufletul lor dogma că este Fiul lui Dumnezeu, de cînd a deschis uşa paganilor. Dar apostolii nici acum n-au înţeles spusele Domnului; „că era ascuns cuvîntul acesta pentru ei” (Luca 18, 34), spune evanghelistul Luca; erau ca în întuneric, pentru că nu ştiau că Hristos trebuie să în vieze. Din pricina aceasta şi Hristos stăruie asupra cuvintelor grele de înţeles, vorbeşte mai pe larg, ca să le deschidă mintea şi să priceapă ce înţeles au cuvintele Sale; dar „n-au înţeles; ci era cuvîntul „ascuns pentru dînşii“; apostolii se temeau să-L întrebe, nu dacă are să moară, ci cum, în ce chip şi ce este în sfîrşit această taină a învierii. Nici nu ştiau ceea ce este însăşi învierea din morţi şi socoteau că este cu mult mai bine a nu muri.

De aceea, în timp ce ceilalţi erau tulburaţi şi nedumeriţi, tot Petru, cel înfocat, singur îndrăzneşte să vorbească cu El de acestea. Dar nici el nu are curajul să-L întrebe în faţa tuturor, ci îl ia îndeosebi, adică despărţindu-se de ceilalţi ucenici şi zice:

„Milostiv fii Ţie, Doamne! Să nu-ţi fie Ţie aceasta” (Matei 16, 22).

– Ce s-a întîmplat? Omul, care a avut parte de descoperirea Tatălui, omul căruia i s-a spus fericit, tocmai el să cadă atît de repede, tocmai el să greşească, încît să se teamă pentru patimile Domnului?

-Şi ce e de mirare că Petru a gîndit aşa, de vreme ce n-a primit o descoperire în această privinţă? Tocmai aceste cuvinte ale lui Petru să-ţi arate că nici cuvintele acelea: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” nu le-a rostit de la el! Uită-te la Petru cum se tulbură, cum se frămîntă la auzul acestor cuvinte care nu-i fuseseră descoperite! Deşi le auzise de nenumărate ori, totuşi nu ştie ce înţeles au spusele lui Hristos. Că este Fiul lui Dumnezeu, ştie; dar ce este taina crucii şi a învierii, nu-i este încă lămurită. „Era cuvîntul acesta ascuns pentru ei“, spune evanghelistul Luca. Vezi că a avut dreptate Hristos cînd a poruncit să nu spună altora? Dacă această taină i-a tulburat atîta pe cei care trebuiau s-o ştie, ce n-ar fi păţit ceilalţi? Hristos, pentru a arăta că nu merge la patimă împotriva voinţei Lui, l-a certat pe Petru şi l-a numit satana.

Să audă asta toţi cîţi se ruşinează de patima Crucii lui Hristos! Dacă Petru, corifeul apostolilor, făcînd asta înainte de a cunoaşte toate tainele lui Hristos, a fost numit satană, ce iertare mai pot avea cei care tăgăduiesc taina întrupării Fiului lui Dumnezeu după ce au atîtea dovezi? Cînd omul care a fost fericit de Hristos, cînd omul care a făcut o mărturisire ca aceea a auzit astfel de cuvinte, gîndeşte-te ce vor păţi cei care se leapădă după înviere de taina Crucii. Hristos n-a spus: „Satana a grăit prin gura ta”, ci:

„Mergi înapoia Mea, satano!” (Matei 16, 23)

Că dorinţa vrăjmaşului era să nu pătimească Hristos! De aceea l-a certat pe Petru cu atîta asprime, pentru că ştia că şi Petru şi ceilalţi apostoli se temeau de patimile Domnului şi nu le primeau cu uşurinţă. De aceea îi şi dă pe faţă gândurile inimii lui Petru, spunînd:

„Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23).

– Ce înţeles au cuvintele: „Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”?

Petru, judecind lucrurile cu gînd omenesc şi pămîntesc, socotea patimile şi răstignirea Domnului ca ceva ruşinos şi necuviincios. Aşadar Hristos mustrîndu-l, îi zice: „Nu-i necuviincios ca Eu să sufăr patimile; dar tu le judeci după gîndurile tale trupeşti; dacă ai asculta, după Dumnezeu, cuvintele Mele, desfăcut de orice gînd trupesc, ai şti că Mie mai cu seamă Mi se cuvine acest lucru. Socoteşti că este nedemn de Mine să pătimesc? Eu însă îţi spun că este un gînd al diavolului ca Eu să nu pătimesc!” Hristos îi potoleşte neliniştea şi teama lui Petru cu gînduri cu totul contrare gîndurilor lui. Aşa s-au petrecut lucrurile şi la botez cu Ioan.

Ioan Botezătorul socotea că nu este vrednic să-L boteze pe Hristos; Hristos, însă l-a convins să-L boteze, spunîndu-i: „Aşa se cuvine nouă” (Matei 3, 15). Aşa a fost chiar cu Petru mai tîrziu; cînd Petru II oprea să-I spele picioarele, Hristos i-a spus: „N-ai parte cu Mine, dacă nu-ţi spăl picioarele!” (Ioan 13, 8 ). La fel şi acum, l-a convins pe Petru cu gînduri contrare gîndurilor lui; şi prin asprimea certării i-a potolit teama pentru patimile lui Hristos.

Nimeni, dar, să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfînt al mîntuirii noastre, capul bunătăţilor, pentru care trăim şi pentru care sîntem! Ca pe o cunună aşa să purtăm crucea lui Hristos! Prin cruce se săvîrşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături! Dacă trebuie să te hrăneşti cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinţei! De aceea o scriem cu multă rîvnă şi pe case şi pe ziduri şi pe ferestre şi pe frunte şi în cugetul nostru. Crucea este semnul mîntuirii noastre, al libertăţii noastre obşteşti, al blîndeţii Stăpînului nostru, că „S-a adus ca o oaie spre junghiere” (Isaia 53, 7; Fapte 8, 32).

Cand îşi faci semnul Crucii gandeşte-te la tot ce s-a petretrecut pe cruce şi stinge mînia şi toate celelalte patimi. Cînd îţi faci semnul crucii umple-ţi fruntea cu multă îndrăznire, fă-ţi liber sufletul. Ştii, doar, care sînt acelea care-ţi dau libertatea! Pentru aceasta şi Pavel, îndemnîndu-se la asta, adică la libertatea ce nu se cuvine nouă, aşa ne-a îndemnat; amintind de cruce şi de sîngele Stăpînului a spus: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ! Nu fiţi robi oamenilor!” (I Cor 7, 23). „Gîndeşte-te, ne spune Pavel, la preţul dat de Domnul pentru tine şi nu fi rob nici unui om!” Pavel numeşte crucea preţ. Nici nu trebuie să o facem aşa de mîntuială cu degetele, ci mai întîi să o facem cu inima cu multă credinţă. Dacă-ţi faci aşa cruce pe faţă, nu va putea sta alături de tine nici unul din demonii cei necuraţi, că vede sabia care i-a dat lovitura, vede sabia cu care a fost lovit de moarte. Dacă noi ne cutremurăm cînd vedem locurile în care sînt executaţi condamnaţii la moarte, gîndeşte-te ce trebuie să sufere diavolul cînd vede arma prin care Hristos i-a doborît toată puterea lui şi a tăiat capul balaurului.

Să nu te ruşinezi, dar, de un atît de mare bine, ca să nu se ruşineze Hristos de tine cînd va veni cu slava Lui, cînd înaintea Lui se va vedea crucea strălucind mai mult decît razele soarelui. Şi va veni atunci crucea slobozind glas cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpîn, arătînd că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru mîntuirea oamenilor.

Crucea, semnul acesta, şi pe timpul înaintaşilor noştri şi acum, a deschis uşile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a luat puterea cucutei; crucea a vindecat muşcăturile cele veninoase ale fiarelor; dacă crucea a deschis porţile iadului, dacă a dat la o parte bolţile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai şi a tăiat puterea diavolului, ce e de mirare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălbatice, asupra celorlalte de acest fel.

Intipăreşte-ti deci în inima ta crucea, strînge în braţe crucea, semnul mîntuirii sufletelor noastre! Crucea aceasta a mîntuit lumea, a întors lumea la Dumnezeu, a alungat rătăcirea, a adus din nou pe lume adevărul, a prefăcut pămîntul în cer şi a făcut pe oameni îngeri. Din pricina crucii demonii nu mai sînt înfricoşători, ci uşor de dispreţuit. Nici moartea nu mai este moarte, ci somn. Din pricina crucii toate puterile care ne purtau război au fost aruncate la pămînt şi călcate în picioare. Dacă cineva te va întreba: „Te închini Celui răstignit?”, răspunde-i cu glas plin de bucurie şi cu faţa veselă: „Da, mă închin şi nu voi înceta vreodată de a mă închina!” Dacă rîde de tine, plînge-l, pentru că e nebun! Mulţumeşte Stăpînului că ne-a dat nişte bunătăţi ca acestea pe care nimeni nu poate să le cunoască fără descoperire de sus. Acela rîde pentru că „omul trupesc nu primeşte pe cele ale Domnului” (I Cor. 2, 14). Aşa fac şi copiii cînd văd ceva mare şi minunat; de i-ai vorbi unui copil de taine, va rîde. Paginii se aseamănă cu aceşti copii; dar, mai bine spus, sînt chiar mai nedesăvîrşiţi decît copiii; de aceea sînt şi mai ticăloşi; că nu fac şi nu gîndesc în fragedă vîrstă ceea ce fac şi gîndesc copiii, ci în puterea vîrstei; de aceea nici nu merită iertare. Noi însă cu voce mare strigînd tare şi puternic, să înălţăm glasul şi să spunem, şi cînd sînt de faţă toţi păgînii cu mai multă îndrăznire: „Lauda noastră este crucea; ea este capul tuturor bunătăţilor, ea este îndrăznirea şi toată biruinţa noastră!”

Aş dori să pot spune cu Pavel: „Prin cruce lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume” (Gal. 6, 14); dar nu pot, că sînt stăpînit de fel de fel de patimi! De aceea vă îndemn şi pe voi, şi înainte de voi pe mine, să fim răstigniţi pentru lume, să nu avem nimic comun cu pămîntul, ci să dorim patria cea de sus, slava şi bunătăţile de acolo. Sîntem ostaşi ai împăratului ceresc şi ne-am îmbrăcat cu noi armele cele duhovniceşti! Pentru ce trăim ca nişte oameni care-şi duc viaţa prin crîşme, ca nişte oameni fără de căpătîi; dar, mai bine spus, pentru ce ducem viaţă de viermi? Acolo unde-i împăratul, acolo trebuie să fie şi ostaşul lui. Şi am ajuns ostaşi, nu din cei care stau departe de împărat, ci din cei care stau în apropierea Lui. împăratul de pe pămînt nu poate suferi ca toţi ostaşii să fie în palatele împărăteşti, nici alături de el; împăratul cerurilor însă vrea ca toţi ostaşii Lui să fie aproape de tronul col împărătesc.

-Dar cum e cu putinţă să stăm lîngă tronul acesta fiind aici pe pămînt?

-Şi Pavel era pe pămînt, dar era acolo unde sînt serafimii, unde sint heruvimii; era mai aproape de Hristos decît ostaşii din garda împăratului pămîntesc. Aceştia îşi mai plimbă ochii de colo-colo, pe Pavel însă nu-l impresiona, nimic nu-l atrăgea, ci toată gîndirea îi era îndreptată spre împărat. Deci, dacă voim, ne este cu putinţă asta şi nouă. Dacă împăratul nostru Hristos ar fi depărtat de noi prin spaţiu, ai avea dreptate să te întrebi cum poţi fi lîngă El; dar cum El este de faţă în orice loc, atunci este alături de orice om care îl doreşte, de orice om cu viată curată. De aceea şi profetul spune: „Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti.” (Ps. 22, 4). Şi însuşi Dumnezeu spune: „Dumnezeu de aproape sînt Eu, şi nu Dumnezeu de departe” (Ier. 23, 23). După cum păcatele ne depărtează de El, tot aşa faptele bune ne apropie de El. Tot Dumnezeu spune: „încă grăind tu, Eu voi zice: „Iată aici sînt!” (Isaia 58, 9). Care părinte răspunde aşa de repede copiilor săi? Care mamă este atît de cu grijă şi necontenit trează ca să nu plîngă nicicînd copilul ei? Nu-i nici unul; nici tatăl, nici mama; Dumnezeu însă stă totdeauna şi aşteaptă doar – doar îl va chema una din slugile Sale; şi niciodată nu-Şi întoarce urechea dacă îl cheamă cum trebuie. De aceea ne spune: „încă grăind tu, nu aştept să termini şi îndată te ascult”. Să-L chemăm, dar, pe Hristos, aşa cum vrea El să fie chemat.

– Dar cum vrea să fie chemat?

-Îţi spune El:

„Dezleagă toată legătura nedreptăţii; dezleagă legăturile cele cu silă făcute; rupe toată scrisoarea cea cu nedreptate; fringe celui flămînd piinea ta şi pe săracii cei fără de casă adu-i în casa ta; de vezi pe cel gol, îmbracă-l şi nu trece cu vederea pe cei din sămînţa ta; atunci va izbucni de dimineaţă lumina ta şi sănătatea ta curînd va răsări şi va merge înaintea ta dreptatea ta şi slava lui Dumnezeu te va înconjura. Atunci Mă vei striga şi te voi auzi. încă grăind tu, Eu voi zice: Iată, aici sînt!” (Isaia 58, 6-9)..

– Dar cine poate face toate acestea?

– Spune-mi cine nu poate? Ce este greu în cele spuse? Ce este anevoios? Ce nu-i uşor? Nu sînt numai cu putinţă, ci şi uşoare, pentru că mulţi au depăşit măsura celor spuse. N-au rupt numai contractele nedrepte, dar s-au lipsit de toate averile lor; n-au primit numai în casa lor şi la masa lor pe cei săraci, dar chiar prin sudoarea trupului lor au muncit ca săi hrănească; n-au trecut numai cu vederea pe cei din sămînţa lor, dar au făcut bine şi la vrăjmaşi.

Dar, pe scurt, ce este greu în cele spuse? Dumnezeu nu ţi-a spus: „Treci munţii, străbate oceanele, sapă atîtea şi atîtea hectare de pământ, slai nemîncat, îmbracă-te în sac”, ci: „Dă din averile tale celor saraci, dă-le pîine, rupe contractele făcute cu nedreptate!”. Spune-mi, este ceva mai uşor decît acestea? Iar dacă socoteşti că sînt grele, uită-mi-Le şi la răsplată, şi-ţi vor fi toate uşoare! După cum în hipodroame împăraţii pun înaintea luptătorilor atletici coroane, premii şi haine, tot aşa şi Hristos pune în mijlocul stadionului răsplăţile, întinzîndu-ni-le prin cuvintele profetului ca prin multe mîini. Împăraţii apoi, fie ei de mii de ori împăraţi, pentru că sînt oameni, pentru că au bogăţii care se sfîrşesc şi pentru că dărnicia lor se termină, se ambiţionează să arate că puţinele lor daruri sînt multe; de aceea fiecare dar, pe care îl dau învingătorilor în luptele atletice, îl dau prin unul din slujitorii lor şi aşa îl aduc în mijlocul hipodromului. Împăratul nostru însă face cu totul dimpotrivă; aduce darurile şi răsplăţile Sale dintr-o dată, pentru că este foarte bogat şi pentru că nu face nimic de fală; le aduce dintr-o dată, că, dacă ar fi să le întindă, ar fi nesfîrşit de multe şi ar avea nevoie de multe mîini ca să le tină în braţe.

Dar ca să afli asta, să cercetăm cu de-amănuntul fiecare din răsplăţile date nouă prin gura profetului Isaia!

„Atunci va izbucni de dimineaţă lumina ta”. Oare nu ţi se pare că este vorba de un singur dar aici? Şi totuşi nu-i vorba de un singur dar. Cuvintele acestea cuprind în ele multe daruri: şi premii şi cununi şi alte răsplăţi. Şi dacă vreţi am să arăt cu de-amănuntul toată bogăţia aceasta, atît cît îmi este cu putinţă s-o arăt. Numai să nu vă obosească! în primul rînd, să aflăm ce înseamnă: „Va izbucni”. N-a spus: „Se va arăta”; ci: „Va izbucni”, voind să ne arate iuţeala şi bogăţia; voind să ne arate că doreşte cu putere mîntuirea noastră, că doreşte să ne dea aceste bunătăţi, că se grăbeşte şi că nimic nu-I va putea opri avîntul Lui nespus. Prin toate acestea ne arată mulţimea darurilor Lui şi nemărginita Lui bogăţie.

-Ce înseamnă: „De dimineaţă”?

– Adică nu după ce ai ajuns în ispite, nici după ce au venit peste tine relele, ci o ia înaintea ispitelor şi relelor. După cum despre fructe spunem că un fruct e „de timpuriu” cînd se coace înainte de vreme, tot aşa şi aici prin „de dimineaţă” a grăit aşa ca să arate iarăşi iuţeala răsplătii, precum şi spunea: „incă grăind tu, Eu voi zice: Iată aici sint!”

-Dar de care „lumină” e vorba? Ce este această „lumină“?

–Nu aceasta de pe pămînt, ci una cu mult mai bună, lumina care ne arată cerul, îngerii, arhanghelii, heruvimii, serafimii, tronurile, domniile, începătoriile, stăpîniile, toată oastea cerului, curţile cele împărăteşti, corturile cele cereşti. Dacă vei fi învrednicit de lumina aceea, vei vedea toate acestea şi vei scăpa de iad, de viermele cel neadormit, de scrîşnirea dinţilor, de legăturile cele nedezlegate, de strîmtorare, de necaz, de întunericul cel de nepătruns, de tăierea în două, de rîul cel de foc, de blestem, de ţinuturile durerii şi te vei duce acolo de unde au fugit durerea şi întristarea; acolo unde-i multă bucurie, pace, dragoste, desfătare şi veselie; acolo unde-i viaţă veşnică, slavă nespusă, frumuseţe negrăită; acolo unde sînt corturile cele veşnice, slava cea tainică a împăratului, bunătăţile acelea „pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit?”; acolo unde este Mirele cel duhovnicesc, cămările de nuntă ale cerului, fecioarele care ţin în mîini candelele cele strălucitoare şi cei ce au haină de nuntă; acolo unde sînt averile cele multe ale Stăpînului şi vistieriile cele împărăteşti.

Ai văzut cît de mari sînt răsplăţile, ai văzut cît ne-a arătat printr-un singur cuvînt, ai văzut că ne-a pus înainte toate bogăţiile Sale? Şi aşa, dacă vom cerceta fiecare cuvînt din spusele profetului, vom găsi bogăţie mare şi ocean nemărginit.

Spune-mi, acum vom mai amîna încă, vom mai pregeta să miluim pe cei nevoiaşi? Nu, vă rog, chiar de-ar trebui să dăm toată averea, chiar de-ar trebui să fim aruncaţi în foc, să fim tăiaţi de sabie, să înfruntăm cuţitele, chiar de-ar trebui să păţim orice altceva, pe toate să le suferim cu uşurinţă, ca să avem parte de haina împărăţiei cerurilor şi de slava aceea tainică, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobîndim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Căruia slava şi stăpînirea în vecii vecilor, Amin“.

(in: Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia LIV din Omiliile la Matei, Editura Institutului Biblic)