Sf. Ioan Gura de Aur: SA NU NE RUSINAM DE TAINA CRUCII!

“„De atunci a început Iisus a spune ucenicilor Săi că trebuie să pătimească” (Matei 16, 21)

– Cînd: „De atunci”?

– De cînd a fixat în sufletul lor dogma că este Fiul lui Dumnezeu, de cînd a deschis uÅŸa paganilor. Dar apostolii nici acum n-au înÅ£eles spusele Domnului; „că era ascuns cuvîntul acesta pentru ei” (Luca 18, 34), spune evanghelistul Luca; erau ca în întuneric, pentru că nu ÅŸtiau că Hristos trebuie să în vieze. Din pricina aceasta ÅŸi Hristos stăruie asupra cuvintelor grele de înÅ£eles, vorbeÅŸte mai pe larg, ca să le deschidă mintea ÅŸi să priceapă ce înÅ£eles au cuvintele Sale; dar „n-au înÅ£eles; ci era cuvîntul „ascuns pentru dînÅŸii“; apostolii se temeau să-L întrebe, nu dacă are să moară, ci cum, în ce chip ÅŸi ce este în sfîrÅŸit această taină a învierii. Nici nu ÅŸtiau ceea ce este însăşi învierea din morÅ£i ÅŸi socoteau că este cu mult mai bine a nu muri.

De aceea, în timp ce ceilalţi erau tulburaţi şi nedumeriţi, tot Petru, cel înfocat, singur îndrăzneşte să vorbească cu El de acestea. Dar nici el nu are curajul să-L întrebe în faţa tuturor, ci îl ia îndeosebi, adică despărţindu-se de ceilalţi ucenici şi zice:

„Milostiv fii Å¢ie, Doamne! Să nu-Å£i fie Å¢ie aceasta” (Matei 16, 22).

– Ce s-a întîmplat? Omul, care a avut parte de descoperirea Tatălui, omul căruia i s-a spus fericit, tocmai el să cadă atît de repede, tocmai el să greÅŸească, încît să se teamă pentru patimile Domnului?

-Åži ce e de mirare că Petru a gîndit aÅŸa, de vreme ce n-a primit o descoperire în această privinţă? Tocmai aceste cuvinte ale lui Petru să-Å£i arate că nici cuvintele acelea: „Tu eÅŸti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” nu le-a rostit de la el! Uită-te la Petru cum se tulbură, cum se frămîntă la auzul acestor cuvinte care nu-i fuseseră descoperite! DeÅŸi le auzise de nenumărate ori, totuÅŸi nu ÅŸtie ce înÅ£eles au spusele lui Hristos. Că este Fiul lui Dumnezeu, ÅŸtie; dar ce este taina crucii ÅŸi a învierii, nu-i este încă lămurită. „Era cuvîntul acesta ascuns pentru ei“, spune evanghelistul Luca. Vezi că a avut dreptate Hristos cînd a poruncit să nu spună altora? Dacă această taină i-a tulburat atîta pe cei care trebuiau s-o ÅŸtie, ce n-ar fi păţit ceilalÅ£i? Hristos, pentru a arăta că nu merge la patimă împotriva voinÅ£ei Lui, l-a certat pe Petru ÅŸi l-a numit satana.

Să audă asta toÅ£i cîţi se ruÅŸinează de patima Crucii lui Hristos! Dacă Petru, corifeul apostolilor, făcînd asta înainte de a cunoaÅŸte toate tainele lui Hristos, a fost numit satană, ce iertare mai pot avea cei care tăgăduiesc taina întrupării Fiului lui Dumnezeu după ce au atîtea dovezi? Cînd omul care a fost fericit de Hristos, cînd omul care a făcut o mărturisire ca aceea a auzit astfel de cuvinte, gîndeÅŸte-te ce vor păţi cei care se leapădă după înviere de taina Crucii. Hristos n-a spus: „Satana a grăit prin gura ta”, ci:

„Mergi înapoia Mea, satano!” (Matei 16, 23)

Că dorinţa vrăjmaşului era să nu pătimească Hristos! De aceea l-a certat pe Petru cu atîta asprime, pentru că ştia că şi Petru şi ceilalţi apostoli se temeau de patimile Domnului şi nu le primeau cu uşurinţă. De aceea îi şi dă pe faţă gândurile inimii lui Petru, spunînd:

„Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 23).

– Ce înÅ£eles au cuvintele: „Nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor”?

Petru, judecind lucrurile cu gînd omenesc ÅŸi pămîntesc, socotea patimile ÅŸi răstignirea Domnului ca ceva ruÅŸinos ÅŸi necuviincios. AÅŸadar Hristos mustrîndu-l, îi zice: „Nu-i necuviincios ca Eu să sufăr patimile; dar tu le judeci după gîndurile tale trupeÅŸti; dacă ai asculta, după Dumnezeu, cuvintele Mele, desfăcut de orice gînd trupesc, ai ÅŸti că Mie mai cu seamă Mi se cuvine acest lucru. SocoteÅŸti că este nedemn de Mine să pătimesc? Eu însă îţi spun că este un gînd al diavolului ca Eu să nu pătimesc!” Hristos îi potoleÅŸte neliniÅŸtea ÅŸi teama lui Petru cu gînduri cu totul contrare gîndurilor lui. AÅŸa s-au petrecut lucrurile ÅŸi la botez cu Ioan.

Ioan Botezătorul socotea că nu este vrednic să-L boteze pe Hristos; Hristos, însă l-a convins să-L boteze, spunîndu-i: „AÅŸa se cuvine nouă” (Matei 3, 15). AÅŸa a fost chiar cu Petru mai tîrziu; cînd Petru II oprea să-I spele picioarele, Hristos i-a spus: „N-ai parte cu Mine, dacă nu-Å£i spăl picioarele!” (Ioan 13, 8 ). La fel ÅŸi acum, l-a convins pe Petru cu gînduri contrare gîndurilor lui; ÅŸi prin asprimea certării i-a potolit teama pentru patimile lui Hristos.

Nimeni, dar, să nu se ruÅŸineze de cruce, simbolul sfînt al mîntuirii noastre, capul bunătăţilor, pentru care trăim ÅŸi pentru care sîntem! Ca pe o cunună aÅŸa să purtăm crucea lui Hristos! Prin cruce se săvîrÅŸesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naÅŸti din nou, crucea este alături! Dacă trebuie să te hrăneÅŸti cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să te hirotoneÅŸti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinÅ£ei! De aceea o scriem cu multă rîvnă ÅŸi pe case ÅŸi pe ziduri ÅŸi pe ferestre ÅŸi pe frunte ÅŸi în cugetul nostru. Crucea este semnul mîntuirii noastre, al libertăţii noastre obÅŸteÅŸti, al blîndeÅ£ii Stăpînului nostru, că „S-a adus ca o oaie spre junghiere” (Isaia 53, 7; Fapte 8, 32).

Cand îşi faci semnul Crucii gandeÅŸte-te la tot ce s-a petretrecut pe cruce ÅŸi stinge mînia ÅŸi toate celelalte patimi. Cînd îţi faci semnul crucii umple-Å£i fruntea cu multă îndrăznire, fă-Å£i liber sufletul. Åžtii, doar, care sînt acelea care-Å£i dau libertatea! Pentru aceasta ÅŸi Pavel, îndemnîndu-se la asta, adică la libertatea ce nu se cuvine nouă, aÅŸa ne-a îndemnat; amintind de cruce ÅŸi de sîngele Stăpînului a spus: „AÅ£i fost cumpăraÅ£i cu preÅ£! Nu fiÅ£i robi oamenilor!” (I Cor 7, 23). „GîndeÅŸte-te, ne spune Pavel, la preÅ£ul dat de Domnul pentru tine ÅŸi nu fi rob nici unui om!” Pavel numeÅŸte crucea preÅ£. Nici nu trebuie să o facem aÅŸa de mîntuială cu degetele, ci mai întîi să o facem cu inima cu multă credinţă. Dacă-Å£i faci aÅŸa cruce pe faţă, nu va putea sta alături de tine nici unul din demonii cei necuraÅ£i, că vede sabia care i-a dat lovitura, vede sabia cu care a fost lovit de moarte. Dacă noi ne cutremurăm cînd vedem locurile în care sînt executaÅ£i condamnaÅ£ii la moarte, gîndeÅŸte-te ce trebuie să sufere diavolul cînd vede arma prin care Hristos i-a doborît toată puterea lui ÅŸi a tăiat capul balaurului.

Să nu te ruşinezi, dar, de un atît de mare bine, ca să nu se ruşineze Hristos de tine cînd va veni cu slava Lui, cînd înaintea Lui se va vedea crucea strălucind mai mult decît razele soarelui. Şi va veni atunci crucea slobozind glas cu chipul ei, vorbind întregii lumi pentru Stăpîn, arătînd că n-a lăsat nimic din ceea ce trebuia făcut pentru mîntuirea oamenilor.

Crucea, semnul acesta, şi pe timpul înaintaşilor noştri şi acum, a deschis uşile cele încuiate, crucea a făcut fără de putere otrăvurile; crucea a luat puterea cucutei; crucea a vindecat muşcăturile cele veninoase ale fiarelor; dacă crucea a deschis porţile iadului, dacă a dat la o parte bolţile cerului, dacă a redeschis intrarea în rai şi a tăiat puterea diavolului, ce e de mirare că are putere asupra otrăvurilor, asupra fiarelor sălbatice, asupra celorlalte de acest fel.

IntipăreÅŸte-ti deci în inima ta crucea, strînge în braÅ£e crucea, semnul mîntuirii sufletelor noastre! Crucea aceasta a mîntuit lumea, a întors lumea la Dumnezeu, a alungat rătăcirea, a adus din nou pe lume adevărul, a prefăcut pămîntul în cer ÅŸi a făcut pe oameni îngeri. Din pricina crucii demonii nu mai sînt înfricoşători, ci uÅŸor de dispreÅ£uit. Nici moartea nu mai este moarte, ci somn. Din pricina crucii toate puterile care ne purtau război au fost aruncate la pămînt ÅŸi călcate în picioare. Dacă cineva te va întreba: „Te închini Celui răstignit?”, răspunde-i cu glas plin de bucurie ÅŸi cu faÅ£a veselă: „Da, mă închin ÅŸi nu voi înceta vreodată de a mă închina!” Dacă rîde de tine, plînge-l, pentru că e nebun! MulÅ£umeÅŸte Stăpînului că ne-a dat niÅŸte bunătăţi ca acestea pe care nimeni nu poate să le cunoască fără descoperire de sus. Acela rîde pentru că „omul trupesc nu primeÅŸte pe cele ale Domnului” (I Cor. 2, 14). AÅŸa fac ÅŸi copiii cînd văd ceva mare ÅŸi minunat; de i-ai vorbi unui copil de taine, va rîde. Paginii se aseamănă cu aceÅŸti copii; dar, mai bine spus, sînt chiar mai nedesăvîrÅŸiÅ£i decît copiii; de aceea sînt ÅŸi mai ticăloÅŸi; că nu fac ÅŸi nu gîndesc în fragedă vîrstă ceea ce fac ÅŸi gîndesc copiii, ci în puterea vîrstei; de aceea nici nu merită iertare. Noi însă cu voce mare strigînd tare ÅŸi puternic, să înălţăm glasul ÅŸi să spunem, ÅŸi cînd sînt de faţă toÅ£i păgînii cu mai multă îndrăznire: „Lauda noastră este crucea; ea este capul tuturor bunătăţilor, ea este îndrăznirea ÅŸi toată biruinÅ£a noastră!”

AÅŸ dori să pot spune cu Pavel: „Prin cruce lumea este răstignită pentru mine ÅŸi eu pentru lume” (Gal. 6, 14); dar nu pot, că sînt stăpînit de fel de fel de patimi! De aceea vă îndemn ÅŸi pe voi, ÅŸi înainte de voi pe mine, să fim răstigniÅ£i pentru lume, să nu avem nimic comun cu pămîntul, ci să dorim patria cea de sus, slava ÅŸi bunătăţile de acolo. Sîntem ostaÅŸi ai împăratului ceresc ÅŸi ne-am îmbrăcat cu noi armele cele duhovniceÅŸti! Pentru ce trăim ca niÅŸte oameni care-ÅŸi duc viaÅ£a prin crîşme, ca niÅŸte oameni fără de căpătîi; dar, mai bine spus, pentru ce ducem viaţă de viermi? Acolo unde-i împăratul, acolo trebuie să fie ÅŸi ostaÅŸul lui. Åži am ajuns ostaÅŸi, nu din cei care stau departe de împărat, ci din cei care stau în apropierea Lui. împăratul de pe pămînt nu poate suferi ca toÅ£i ostaÅŸii să fie în palatele împărăteÅŸti, nici alături de el; împăratul cerurilor însă vrea ca toÅ£i ostaÅŸii Lui să fie aproape de tronul col împărătesc.

-Dar cum e cu putinţă să stăm lîngă tronul acesta fiind aici pe pămînt?

-Åži Pavel era pe pămînt, dar era acolo unde sînt serafimii, unde sint heruvimii; era mai aproape de Hristos decît ostaÅŸii din garda împăratului pămîntesc. AceÅŸtia îşi mai plimbă ochii de colo-colo, pe Pavel însă nu-l impresiona, nimic nu-l atrăgea, ci toată gîndirea îi era îndreptată spre împărat. Deci, dacă voim, ne este cu putinţă asta ÅŸi nouă. Dacă împăratul nostru Hristos ar fi depărtat de noi prin spaÅ£iu, ai avea dreptate să te întrebi cum poÅ£i fi lîngă El; dar cum El este de faţă în orice loc, atunci este alături de orice om care îl doreÅŸte, de orice om cu viată curată. De aceea ÅŸi profetul spune: „Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eÅŸti.” (Ps. 22, 4). Åži însuÅŸi Dumnezeu spune: „Dumnezeu de aproape sînt Eu, ÅŸi nu Dumnezeu de departe” (Ier. 23, 23). După cum păcatele ne depărtează de El, tot aÅŸa faptele bune ne apropie de El. Tot Dumnezeu spune: „încă grăind tu, Eu voi zice: „Iată aici sînt!” (Isaia 58, 9). Care părinte răspunde aÅŸa de repede copiilor săi? Care mamă este atît de cu grijă ÅŸi necontenit trează ca să nu plîngă nicicînd copilul ei? Nu-i nici unul; nici tatăl, nici mama; Dumnezeu însă stă totdeauna ÅŸi aÅŸteaptă doar – doar îl va chema una din slugile Sale; ÅŸi niciodată nu-Åži întoarce urechea dacă îl cheamă cum trebuie. De aceea ne spune: „încă grăind tu, nu aÅŸtept să termini ÅŸi îndată te ascult”. Să-L chemăm, dar, pe Hristos, aÅŸa cum vrea El să fie chemat.

– Dar cum vrea să fie chemat?

-ÃŽÅ£i spune El:

„Dezleagă toată legătura nedreptăţii; dezleagă legăturile cele cu silă făcute; rupe toată scrisoarea cea cu nedreptate; fringe celui flămînd piinea ta ÅŸi pe săracii cei fără de casă adu-i în casa ta; de vezi pe cel gol, îmbracă-l ÅŸi nu trece cu vederea pe cei din sămînÅ£a ta; atunci va izbucni de dimineaţă lumina ta ÅŸi sănătatea ta curînd va răsări ÅŸi va merge înaintea ta dreptatea ta ÅŸi slava lui Dumnezeu te va înconjura. Atunci Mă vei striga ÅŸi te voi auzi. încă grăind tu, Eu voi zice: Iată, aici sînt!” (Isaia 58, 6-9)..

– Dar cine poate face toate acestea?

– Spune-mi cine nu poate? Ce este greu în cele spuse? Ce este anevoios? Ce nu-i uÅŸor? Nu sînt numai cu putinţă, ci ÅŸi uÅŸoare, pentru că mulÅ£i au depăşit măsura celor spuse. N-au rupt numai contractele nedrepte, dar s-au lipsit de toate averile lor; n-au primit numai în casa lor ÅŸi la masa lor pe cei săraci, dar chiar prin sudoarea trupului lor au muncit ca săi hrănească; n-au trecut numai cu vederea pe cei din sămînÅ£a lor, dar au făcut bine ÅŸi la vrăjmaÅŸi.

Dar, pe scurt, ce este greu în cele spuse? Dumnezeu nu Å£i-a spus: „Treci munÅ£ii, străbate oceanele, sapă atîtea ÅŸi atîtea hectare de pământ, slai nemîncat, îmbracă-te în sac”, ci: „Dă din averile tale celor saraci, dă-le pîine, rupe contractele făcute cu nedreptate!”. Spune-mi, este ceva mai uÅŸor decît acestea? Iar dacă socoteÅŸti că sînt grele, uită-mi-Le ÅŸi la răsplată, ÅŸi-Å£i vor fi toate uÅŸoare! După cum în hipodroame împăraÅ£ii pun înaintea luptătorilor atletici coroane, premii ÅŸi haine, tot aÅŸa ÅŸi Hristos pune în mijlocul stadionului răsplăţile, întinzîndu-ni-le prin cuvintele profetului ca prin multe mîini. ÃŽmpăraÅ£ii apoi, fie ei de mii de ori împăraÅ£i, pentru că sînt oameni, pentru că au bogăţii care se sfîrÅŸesc ÅŸi pentru că dărnicia lor se termină, se ambiÅ£ionează să arate că puÅ£inele lor daruri sînt multe; de aceea fiecare dar, pe care îl dau învingătorilor în luptele atletice, îl dau prin unul din slujitorii lor ÅŸi aÅŸa îl aduc în mijlocul hipodromului. ÃŽmpăratul nostru însă face cu totul dimpotrivă; aduce darurile ÅŸi răsplăţile Sale dintr-o dată, pentru că este foarte bogat ÅŸi pentru că nu face nimic de fală; le aduce dintr-o dată, că, dacă ar fi să le întindă, ar fi nesfîrÅŸit de multe ÅŸi ar avea nevoie de multe mîini ca să le tină în braÅ£e.

Dar ca să afli asta, să cercetăm cu de-amănuntul fiecare din răsplăţile date nouă prin gura profetului Isaia!

„Atunci va izbucni de dimineaţă lumina ta”. Oare nu Å£i se pare că este vorba de un singur dar aici? Åži totuÅŸi nu-i vorba de un singur dar. Cuvintele acestea cuprind în ele multe daruri: ÅŸi premii ÅŸi cununi ÅŸi alte răsplăţi. Åži dacă vreÅ£i am să arăt cu de-amănuntul toată bogăţia aceasta, atît cît îmi este cu putinţă s-o arăt. Numai să nu vă obosească! în primul rînd, să aflăm ce înseamnă: „Va izbucni”. N-a spus: „Se va arăta”; ci: „Va izbucni”, voind să ne arate iuÅ£eala ÅŸi bogăţia; voind să ne arate că doreÅŸte cu putere mîntuirea noastră, că doreÅŸte să ne dea aceste bunătăţi, că se grăbeÅŸte ÅŸi că nimic nu-I va putea opri avîntul Lui nespus. Prin toate acestea ne arată mulÅ£imea darurilor Lui ÅŸi nemărginita Lui bogăţie.

-Ce înseamnă: „De dimineaţă”?

– Adică nu după ce ai ajuns în ispite, nici după ce au venit peste tine relele, ci o ia înaintea ispitelor ÅŸi relelor. După cum despre fructe spunem că un fruct e „de timpuriu” cînd se coace înainte de vreme, tot aÅŸa ÅŸi aici prin „de dimineaţă” a grăit aÅŸa ca să arate iarăşi iuÅ£eala răsplătii, precum ÅŸi spunea: „incă grăind tu, Eu voi zice: Iată aici sint!”

-Dar de care „lumină” e vorba? Ce este această „lumină“?

–Nu aceasta de pe pămînt, ci una cu mult mai bună, lumina care ne arată cerul, îngerii, arhanghelii, heruvimii, serafimii, tronurile, domniile, începătoriile, stăpîniile, toată oastea cerului, curÅ£ile cele împărăteÅŸti, corturile cele cereÅŸti. Dacă vei fi învrednicit de lumina aceea, vei vedea toate acestea ÅŸi vei scăpa de iad, de viermele cel neadormit, de scrîşnirea dinÅ£ilor, de legăturile cele nedezlegate, de strîmtorare, de necaz, de întunericul cel de nepătruns, de tăierea în două, de rîul cel de foc, de blestem, de Å£inuturile durerii ÅŸi te vei duce acolo de unde au fugit durerea ÅŸi întristarea; acolo unde-i multă bucurie, pace, dragoste, desfătare ÅŸi veselie; acolo unde-i viaţă veÅŸnică, slavă nespusă, frumuseÅ£e negrăită; acolo unde sînt corturile cele veÅŸnice, slava cea tainică a împăratului, bunătăţile acelea „pe care ochiul nu le-a văzut ÅŸi urechea nu le-a auzit ÅŸi la inima omului nu s-au suit?”; acolo unde este Mirele cel duhovnicesc, cămările de nuntă ale cerului, fecioarele care Å£in în mîini candelele cele strălucitoare ÅŸi cei ce au haină de nuntă; acolo unde sînt averile cele multe ale Stăpînului ÅŸi vistieriile cele împărăteÅŸti.

Ai văzut cît de mari sînt răsplăţile, ai văzut cît ne-a arătat printr-un singur cuvînt, ai văzut că ne-a pus înainte toate bogăţiile Sale? Şi aşa, dacă vom cerceta fiecare cuvînt din spusele profetului, vom găsi bogăţie mare şi ocean nemărginit.

Spune-mi, acum vom mai amîna încă, vom mai pregeta să miluim pe cei nevoiaÅŸi? Nu, vă rog, chiar de-ar trebui să dăm toată averea, chiar de-ar trebui să fim aruncaÅ£i în foc, să fim tăiaÅ£i de sabie, să înfruntăm cuÅ£itele, chiar de-ar trebui să păţim orice altceva, pe toate să le suferim cu uÅŸurinţă, ca să avem parte de haina împărăţiei cerurilor ÅŸi de slava aceea tainică, pe care facă Dumnezeu ca noi toÅ£i să o dobîndim, cu harul ÅŸi iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Căruia slava ÅŸi stăpînirea în vecii vecilor, Amin“.

(in: Sf. Ioan Gura de Aur, Omilia LIV din Omiliile la Matei, Editura Institutului Biblic)