SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cat de multi sunt in focurile iadului…. daca i-ati vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”

20-01-2008 Sublinieri

http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2008/04/sf_lavrentie1.jpg

“Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad aşa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd: – Vai, cât de mulţi sunt în focurile iadului, şi toţi stau precum peştişorii puşi la saramură în butoaie. Măicuţele încercau să-l liniştească, dar el le zicea printre lacrimi: – Voi nu-i puteţi vedea, căci dacă i-aţi vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”.

*

“Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?” (Sf. Cuv. Lavrentie al Cernigovului).

cernigov_sf_lavrentie.gif

20 ianuarie este data de praznuire a unui mare Sfant rus foarte apropiat de noi ca timp (a trecut la Domnul acum 58 de ani), Cuviosul Lavrentie de la Cernigov, daruit de Dumnezeu cu harismele deosebite ale Sfintilor din vechime: vazator cu Duhul in inimile oamenilor, prooroc al vremurilor din urma si facator de minuni. Dincolo de toate, insa, Sfantul Lavrentie era o inima care ardea de iubire pentru fiecare suflet si care, asemenea Sfantului Isaac Sirul, a Sfantului Siluan Athonitul si a altor sfinti, nu numai ca era de o sensibilitate duhovniceasca extraordinara la suferintele oamenilor si plangea impreuna cu ei, ci plangea neincetat si pentru cei care se afla in iad, precum si pentru cei care… prin neascultarea lor de Dumnezeu isi pregateau acelasi chin vesnic. Realitatea iadului este descrisa alegoric, dar cutremurator de catre Sfantul caruia Domnul i-a aratat tainele nevazute de ochi omenesti; am cautat sa nu cenzuram, ci chiar sa accentuam (prin asezarea inca din titlu si din motto a respectivelor cuvinte) acest lucru pentru a contracara tendinta care exista astazi de a… ignora pana la necredinta realitatea iadului (exista un origenism tacit in credinta foarte multora dintre noi si, asa cum spunea un alt parinte, poate ca de aceea si suntem atat de nepasatori, pentru ca ni se pare ca iadul nu are cum sa mai existe, de vreme ce Dumnnezeu e atotmilostiv).

Am prezentat cu alta ocazie ceea ce Duhul Sfant i-a descoperit in mai multe randuri Sfantului Cuvios Lavrentie despre ceea ce ne asteapta pe noi, Biserica acestor zile si pe generatiile premergatoare vremurilor de pe urma, cat si referitor la venirea lui Antihrist. Din sfaturile, minunile si intamplarile pilduitoare desprinse din Viata lui am selectat acum numai o mica parte, inevitabil pe considerente subiective, pe teme dintre cele mai diferite, dar toate foarte importante pentru oricine. Cei care nu ati citit inca intreaga carte si nu l-ati “cunoscut” pana acum pe Sfantul Lavrentie, va invitam cu caldura sa incercati sa o faceti acum. E foarte posibil sa va ramana adanc in inima si sa… ramaneti prieteni cu el! 🙂

sflavmare.jpg

Extrase din: Sfantul Lavrentie al Cernigovului, Viata, invataturile si minunile

(versiunea online, care se poate descarca integral dand click pe titlu)

  • Părintele interzicea foarte sever tuturor călugărilor, diaconilor şi preoţilor să-şi tundă părul şi bărbile, zicând că mare e ruşinea pentru arhierei să fie tunşi şi bărbieriţi, încă spunea despre slujitorii bisericii: <<Sunt Apostoli, dar sunt şi Iude, doar feţele şi le-au schimbat, iar vremurile şi vicleniile sunt aceleaşi. Era foarte râvnitor Părintele, un mare propovăduitor al Credinţei Ortodoxe, şi un mare apărător al Bisericii şi al rânduielilor ei. Părintele Lavrentie se supăra foarte tare pe cei ce binecuvântau vreo schimbare în rânduiala bisericească: în cărţi, slujbe de priveghere, botezuri, Sfinte Liturghii sau slujbe de înmormântare. De asemenea era foarte nemulţumit de cei care scurtau slujbele duhovniceşti (chiar şi pe Vlădica). Părintele spunea că a fost mult mai greu ca acestea să fie scrise decât să fie citite şi cântate. Era foarte nemulţumit că nu se citea Psaltirea, dar strigau <<Slavă!>> fără frică de Dumnezeu, iar la Sfânta Liturghie întrerupeau rugăciunea ce se citeşte înaintea Sfintei Împărtăşanii deschizând porţile împărăteşti iar cel ce citea neterminând rugăciunea spunea <<Amin!>>, iar preotul spunea <<Cu frică de Dumnezeu…>>. <<Este oare aici frică de Dumnezeu? Aici este neglijenţă, aici nu numai că nu se respectă legea ci este vorba de superficialitate şi înfruntare a bunului Dumnezeu. Asemenea slujitori ai Bisericii nici ei nu se salvează şi nici pe alţii nu-i lasă să se mântuiască>>. Şi mai spunea Părintele, că în locul acestor preoţi nedemni şi cârtitori ai rânduielilor bisericeşti, slujesc Îngerii, împreună slujitori cu ei, şi completează ceea ce ei (preoţii) nu îndeplinesc. Arhiereii şi slujitorii Bisericii, cărora le place să scurteze rânduiala bisericească, vor merge în focul cel veşnic, iar acei credincioşi ce au stat la aceste slujbe se vor mântui doar prin rugăciune, post şi milostenie. Din cauza acestor slujitori, poporul nu vine la Sfânta Biserică. Amar, amar şi jale pentru aceşti cârtitori, căci focul cel veşnic şi întunericul fără de sfârşit îi aşteaptă”.

  • “Cuviosul spunea ca preotii vor scurta slujbele: la inceput Psaltirea, iar apoi Ceasurile. Domnul nu va rabda si ne va pedepsi. De frica multi vor chema numele Domnului si se vor mantui prin credinta“.

  • “Odată, în timp ce-şi făcea rugăciunea în chilie, Părintele a fost întrerupt de o mare gălăgie. A ieşit afară din chilie şi a văzut un bărbat ce striga că el a venit de departe şi că vrea să-l vadă pe Părinte. Părintele s-a uitat la el şi i-a spus: – <<Tu vrei să mănânci pâine uşoară. Dar dacă vei ajunge pe nedrept la „scaunul” pe care îl râvneşti, ce să-ţi spun, vei trăi vreo doi ani, dar te vei arde>>. <<– Dar eu vreau să mă fac preot, a răspuns bărbatul>>. <<– Atunci du-te la arhiereu. Să facă el cum va voi, eu unul nu te binecuvântez>>. Acela s-a dus la Vlădica Boris, care l-a binecuvântat. Auzind Părintele Lavrentie despre aceasta, a zis: <<- El nu va putea face nimic şi îşi va pierde şi sufletul>>. Exact peste doi ani, după cum a proorocit Părintele, a murit în mari şi grele chinuri“.

  • “Părintele adesea repeta: – «Tare îmi este milă de tinerii preoţi fără experienţă, pentru că nu au destulă înţelepciune şi curaj ca să întrebe. Stau la ei pomelnicele aruncate pe geam şi peste tot prin toată chilia şi toate pomelnicele pe care nu le citesc aici, la Sfânta Proscomidie, le vor duce în spate în viaţa cealaltă (viitoare) şi va fi foarte grea povara lor. (Ei, fiind fără experienţă, scot părticele, iar pomelnicele stau aruncate peste tot). Dacă ar şti ei ce îi aşteaptă, atunci ar aduna toate pomelnicele aruncate şi necitite, le-ar pune cu grijă unul peste altul, şi cu frică, făcând semnul Sfintei Cruci peste ele, ar spune: „Pomeneşte, Doamne, pe toţi cei trecuţi în aceste pomelnice nepomenite de mine la rugăciune pentru slăbiciunea omenească”. Şi atunci ei n-ar mai răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru marea dragoste pe care o are Mântuitorul pentru noi.» Aşa spunea bunul nostru Părinte şi i se umpleau ochii de lacrimi amare“.

  • “Vladica Boris avea obiceiul sa scurteze slujbele. Lucrul acesta s-a intamplat de nenumarate ori. La o astfel de slujba, parintele s-a necajit, a dat deoparte cartile de slujba si a spus: <<De ce s-a scris tipicul si dupa el cartile?>> Apoi a continuat cu asprime: <<Un astfel de vladica nu va ramane aici mai mult de doi ani si jumatate>>. Parintele Lavrentie se intrista, de asemenea, cand nu se citeau toate catismele: <<Mai bine sa inceteze lumina soarelui, decat sa nu se citeasca catismele>>. Vladica Boris nu il respecta pe staret si adesea ii facea impotriva. Odata, in timpul unei discutii s-a comportat fara respect fata de dansul si chiar a fluierat, aratand ca va proceda asa cum doreste. Cand a iesit, parintele a spus, in auzul tuturor surorilor, ca peste doua-trei zile va fi mare zarva in casa episcopului. Intr-adevar, peste trei zile, nepotul sau, un tanar pe care il intretinea episcopul, s-a sinucis. Aceasta intamplare l-a smerit pe vladica, care s-a adresat staretului, in marea sa amaraciune, pentru a-l ajuta cu rugaciunile lui. Staretul l-a primit cu caldura si dragoste si a rugat surorile sa faca rugaciuni pentru vladica“.

  • “Au venit la parintele maica dirijoare si alte surori si vorbeau rasfoind calendarul bisericesc: ‘Parinte, priviti cati arhierei sunt!‘. Dar parintele a privit si a spus: ‘Eu vad doar patru si va mai fi si al cincilea. Oftand din greu, a inceput sa ne spuna, stergandu-si lacrimile: Va veni timpul cand si preotimea va fi atrasa de bogatia lumeasca, desarta. Vor avea masini, vile, vor vizita statiunile climaterice si rugaciunea lui Iisus li se va lua. Chiar vor uita de aceasta. Apoi nu vor mai merge pe calea care trebuie sa mearga, iar oamenii slabi de fire vor merge dupa ei. Dar voi sa fiti intelepti si cuminti. Cuvintele lor frumoase sa le ascultati, dar sa nu urmati faptele lor. Eu va spun si va compatimesc ca veti cumpara case mari si frumoase din manastire. Nu va va ajunge timpul pentru rugaciune si doar ati facut fagaduinte calugaresti! In ultimele timpuri oamenii nu se vor mantui cu truda, ci cu intelepciune! Intelepciunea va fi in randul celor dintai. Primii vor fi ca luminatorii, iar ultimii ca soarele’.”

  • “Pentru iubirea sa puternică faţă de oameni şi smerenia sa, bunul Dumnezeu l-a învrednicit pe Părintele cu darul rugăciunii inimii, al înainte-vederii şi cu darul vindecării de boli sufleteşti şi trupeşti. Părintele tare plângea când păcătosul care se spovedea la dânsul descoperea păcate de moarte. Amare lacrimi vărsa când mama care se spovedea mărturisea marele păcat al uciderii de prunci (avortul). El spunea că: <<Mama ce a săvârşit acest păcat trebuie să verse multe lacrimi îndurerate şi să se roage zi şi noapte, căci greu este păcatul acesta. Să vă ferească Dumnezeu de el!>> Mai spunea că trebuie să ne fie frică de acest păcat ca de foc“.

  • “In manastire era un obicei: cele care isi serbau numele se impartaseau cu Sfintele lui Hristos Taine, apoi luau o prescura si mergeau la parintele. El rupea o bucatica, le felicita de ziua numelui si deseori le oprea la masa. Noi eram douasprezece surori. Parintele manca dintr-un blid de lut cu o lingura rotunda de lemn. Deodata si-a ridicat capul si a spus, adresandu-se maicii P.: <<Mergi si vezi cine a venit! Spune-i sa intre si sa stea la masa!>> Maica a iesit si a vazut o femeie care plangea foarte tare. Femeia a rugat-o sa-i ingaduie sa intre la parintele, dar maica P., avand mila de staret, i-a spus: <<Dupa ce termina de mancat, sa veniti caci va primeste>>. Femeia a continuat sa planga. Maica, intorandu-se la trapeza, i-a spus parintelui: <<Mancati, nu este nimeni>>. Parintele Lavrentie a mai luat cateva linguri de bors, si-a intors capul si a spus din nou: <<Acolo este cineva, chemati-o aici!>>. <<Dar nu este nimeni afara, mancati linistit>>, a insistat maica. Parintele a mai luat o lingura, apoi, indispus, a asezat lingura pe masa si a pronuntat cu voce tare: <<Eu ti-am spus ca acolo este o femeie care plange, mergi si adu-o aici!>>. El insusi s-a ridicat vrand para sa o intampine pe femeia ce plangea… In fata noastra a aparut o femeie de varsta mijlocie, toata numai lacrimi…. Probabil ca un mare necaz o adusese aici si staretul s-a dus la chilie sa vorbeasca cu ea. Peste vreo zece minute femeia a iesit. S-a inclinat bucuroasa in fata tuturor si a plecat cu pace in suflet. Parintele s-a asezat la masa si adresandu-se maicii P. a intrebat-o: “Daca ai vazut ca un om plange, cum ai putut sa mai mananci?“. Asa era staretul Lavrentie”.

  • “Parintele repeta adesea ca <<rugaciunea mamei nu arde in foc si nu se scufunda in apa>>”.
  • “Odată, în timpul războiului, măicuţa M. veni la Părintele ca să ceară binecuvântare pentru a-i face procesiune de înmormântare surorii ei, ce locuia într-un sat distrus de nemţi, şi despre care credea că murise în bombardament, la care Părintele a întrebat-o: – Ea te ajuta pe tine cu ceva? – Da, Părinte, întotdeauna mi-aducea lapte şi pâine. – Atunci nu va arde în foc şi nu se va îneca în apă! Măicuţa insista însă în continuare pentru binecuvântare ca să-i facă slujbă de înmormântare. – Du-te cu Dumnezeu, ţi-am spus, şi lasă-mă să-mi văd de ale mele, îi spuse Părintele şi s-a apucat de treabă. Măicuţa n-a crezut cuvintelor Părintelui şi s-a dus la un alt preot care i-a dat binecuvântare pentru înmormântare. Ea a făcut tot ce era de făcut pentru înmormântare, dar mare i-a fost mirarea când a doua zi după înmormântare o vede pe sora sa că vine la dânsa vie şi nevătămată, aducându-i pâine şi lapte. Părintele Lavrentie s-a supărat foarte tare când a aflat de neascultarea măicuţei, spunând: <<Pentru ce mai veniţi la mine să întrebaţi dacă până la urmă faceţi tot cum vă duce capul, dacă faceţi tot ce vreţi voi?>>”.

  • “O femeie a venit la Părintele Lavrentie pentru a cere binecuvântare să meargă în oraş. Părintele nu a binecuvântat-o. Ea neascultând s-a pornit spre oraş. Pe drum însă a avut loc un accident, o mare nenorocire, şi ea a fost la un pas de moarte. Întorcându-se la Părintele, îi ceru iertare printre lacrimi şi îi spuse ceea ce s-a petrecut. La care Părintele îi răspunde: <<Asta-i pentru neascultarea ta. De ce-ai mai venit după binecuvântare dacă tot faci după capul tău?>>”.

  • “Era încă în viaţă Părintele când măicuţele se ocupau din ce în ce mai mult cu lucrul manual, făcând icoane, iar el era nemulţumit şi mereu le spunea: – <<Toate câte le faceţi, le faceţi fără rugăciunea lui Iisus şi fără de rânduiala Bisericii şi, pentru aceasta, mănăstirile nu vor dăinui cât trebuie şi multe se vor închide“, ceea ce s-a şi împlinit. Dimineaţa, când se aprindeau luminile prin chilii, Părintele, cu mintea sa clarvăzătoare, ştia unde şi ce se întâmplă, ştia cine se roagă şi cine se ocupă cu altceva. Odată, când Părintele se îndrepta spre biserică, i-a spus măicuţei ce-l însoţea să intre în chilia de lângă biserică şi să vadă cu ce se ocupă acolo măicuţele. Într-adevăr, ele se ocupau cu diferite treburi şi nimeni nu se grăbea să meargă la biserică. Părintele s-a supărat foarte tare şi a spus: – <<În felul acesta mănăstirea nu o va mai duce mult>> ceea ce s-a şi împlinit. El mereu le spunea că pentru monah rugăciunea este la fel de necesară ca şi aerul, altfel el se va asemăna cu o „statuie neagră” rău mirositoare. Şi le mai spunea: – <<Fericiţi sunt cei care sunt scrişi în Cartea Vieţii>> Iar la întrebarea surorilor: <<Cine este scris în Cartea Vieţii?>>, el le răspundea: <<Cei care au râvnă şi merg cu bucurie la biserică, aceia sunt scrişi în Cartea Vieţii>>”.

  • “Avea, de asemenea, darul rugăciunii neîncetate cu rugăciunea lui Iisus. Odată, pe când spălam holul – îşi aminteşte una din măicuţe – Părintele, trecând pe lângă mine, mi-a spus: <<Lucrează, lucrează, dar să nu uiţi de rugăciunea lui Iisus! În minte trebuie introdusă permanent rugăciunea, altfel mintea umblă pe unde se nimereşte, şi acest lucru ni-l repeta fiecăreia când ne porneam la drum>>“.

  • “Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu: – <<Dacă trebuie neapărat să pleci de la Sfânta Liturghie, atunci pleacă după „Tatăl Nostru”, iar dacă s-au scos Sfintele Daruri, atunci să stai cu frică şi să te rogi pentru că aici este prezent Însuşi Dumnezeu cu Maica Domnului şi cu toate puterile cereşti, iar dacă poţi, varsă măcar o lacrimă cât de mică pentru nemernicia ta. Căci îngerul tău păzitor se va bucura pentru tine. Dacă te întreabă atunci cineva ceva, tu răspunde-i, dar foarte scurt. Iar tu singură să stai în biserică precum stă lumânarea>>”.

  • “A apărut prin locurile noastre o <<prezicătoare>> şi toată lumea mergea la ea, ne povesteşte I.M.. M-am dus şi eu dar când m-am apropiat, ea a început să bolborosească ceva sub nas. Spunându-i Părintelui de cele întâmplate, el mi-a zis: – <<Nici să nu pomeniţi despre ea în chilia mea! Trebuie să fiţi foarte atenţi, că uite, va veni aşa un timp când prezicătorii de acest fel se vor înmulţi ca ciupercile după ploaie. Să vă păziţi de ei. Citeşte rugăciunea lui Iisus, dar nu uita nici pe Maica Domnului>>”.

  • “În timpul războiului, pe pământul mănăstirii a fost semănată secară şi, iată, venise timpul culesului, dar nu puteau face nimic, căci pământul era bine păzit de soldaţi. Maica iconomă a mers cu plângere la primărie să ceară ajutor, dar au alungat-o cu ruşine şi au fugărit-o cu vorbe batjocoritoare. Cu lacrimi în ochi ea s-a întors la mănăstire şi şi-a vărsat tot necazul Părintelui. A doua zi, spre dimineaţă, Părintele a binecuvântat-o şi i-a spus să meargă din nou la primărie, poruncindu-i să nu vorbească cu nimeni pe drum. Cu credinţă în Dumnezeu şi în rugăciunile Părintelui, păzind tăcerea, măicuţa a mers din nou, la aceiaşi şefi. De îndată ce a ajuns la primărie şi le-a cerut din nou să o ajute, a şi primit permisiunea pentru strângerea roadelor, ba mai mult, toţi s-au purtat foarte frumos cu ea şi i-au vorbit amabil. Ea, bucuroasă, se întoarse repede la mănăstire şi-i povesti Părintelui cum s-au schimbat în bine lucrurile, la care stareţul zâmbi şi-i zise: – <<Ei, iată, când omul este rău atunci cu el este satana, cel viclean, şi îi întunecă sufletul, iar când te vei ruga pentru acela, dracul fuge de la el iar omul devine bun şi înţelegător>>.

  • “Se apropia iarna cu paşi repezi iar măicuţele, deşi au încercat, nu reuşiseră să aducă fân pentru cal. Maica E. se plânse Părintelui spunându-i că a fost la preşedintele sfatului să-i dea aprobare pentru fân, dar el a refuzat-o şi a alungat-o fără nimic. Părintele o ascultă cu atenţie, dar nu-i dădu nici un răspuns. Peste două zile o chemă la dânsul şi îi spuse: <<Dacă nu acela, atunci altul te va ajuta, dar te vei întoarce cu fân>>. Măicuţa a plecat cu încredere şi într-adevăr s-a întors cu fân, căci vechiul preşedinte fusese înlocuit cu o zi în urmă”.

  • “Părintele M. M. ne povesteşte că : <<Atunci când tatăl meu murea, eu l-am rugat să mi se arate în vis, pentru rugăciunile Părintelui Lavrentie. Într-o noapte l-am visat, spunându-mi: Îţi mulţumesc pentru prescuri, mai mult decât atât nu-mi trebuie nimic, ele mă ajută. Eu ştiu că tu ai mari datorii, dar fără prescuri eu voi muri. Atunci eu am plecat la Părintele şi i-am povestit visul iar el mi-a explicat că acele prescuri se împart la proscomidie şi cu ele se spală păcatele omului. După 40 de zile l-am visat din nou pe tatăl meu şi l-am întrebat: <<Tu eşti mort?>> iar el mi-a răspuns: <<Eu sunt şi mort şi viu>>. Apoi l-am întrebat: <<Unde-i locul tău?>> Iar el mi-a răspuns: <<Încă nu mă aflu nicăieri>>. Întrebându-l pe Părintele despre cele visate el mi-a explicat, spunându-mi că tatăl meu încă n-a trecut vămile. Depinde de greutatea păcatelor şi de vama la care a fost oprit. Pentru aceştia trebuie făcută foarte multă rugăciune, milostenie şi date prescuri la Sfânta Liturghie, la biserici de mir şi mănăstiri.

  • “Mitropolitul Ioan (Socolov) al Kievului a venit in vizita la parintele. Au stat de vorba, au baut ceai, dupa care mitropolitul s-a pregatit de plecare. Cerand binecuvantare de la parintele, acesta i-a propus sa amane plecarea pana a doua zi. Inalt Prea Sfintitul insa a insistat sa plece. Nu a trecut mult timp si staretul le-a spus surorilor sa-l intampine pe mitropolit. Maicile au raspuns: “Mitropolitul a plecat de mult“. Parintele a insistat: “Mergeti si deschideti portile“. Au iesit, iar mitropolitul, tulburat, stand langa porti, le-a spus: <<Soseaua a fost surpata de ape si nu se poate merge pana maine>>“.

  • “M-au trimis în Donbass, iar eu am venit la Părintele după binecuvântare, ne povesteşte altă măicuţă. Părintele mă binecuvântă şi îmi spuse: – <<Du-te, vei călători tu de colo-colo, dar apoi tot la noi te vei întoarce>>. Aceste cuvinte s-au îndeplinit întocmai. Când Părintele s-a stins din viaţă şi a trecut la cele veşnice eu nu mă aflam în Cernigov. Am vărsat multe lacrimi amare că nu l-am putut petrece pe ultimul drum şi nam reuşit să-l întreb nimic despre viaţa mea. După câteva nopţi petrecute în rugăciune mi s-a arătat Părintele în vis. Visam că merg la Părintele Lavrentie după binecuvântare şi duceam şi puţine merinde. Tot mergând aşa, am nimerit într-o grădină de o frumuseţe rară, totul fiind învăluit de o cântare divină. La un moment dat, văd în faţa mea o căsuţă şi am înţeles că aceasta era căsuţa Părintelui. Apropiindu-mă, l-am văzut înăuntru, iar el m-a binecuvântat şi apoi mi-a pus amândouă mâinile pe cap în semnul Sfintei Cruci şi m-a tras la pieptul său. Eu m-am gândit că m-a strâns atât de tare pentru că eram atât de păcătoasă. Apoi am ieşit împreună din chilie şi am văzut în faţa casei două drumuri: un drum lat şi drept, iar altul îngust şi pietros. Eu am vrut să-l conduc pe drumul cel mare şi lat, dar Părintele m-a întors la dreapta, pe drumul cel îngust şi pietros, spunându-mi: „De acum încolo să mergi doar pe drumul acesta: aceasta este binecuvântarea ta!” după care eu m-am trezit. Cu mila bunului Dumnezeu aşa s-au rânduit lucrurile că îl am ca duhovnic pe unul din ucenicii Părintelui Lavrentie, pe Părintele Nichifor, care mi-a arătat calea cea „dreaptă şi lată” care duce la iad şi calea cea „îngustă şi pietroasă” care duce la rai. Acum eu mă rog bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să mă învrednicească să merg pe acest drum îngust şi pietros până la capăt“.

sf_lavrentie

Cititi si:


Categorii

Calugaria / viata monahala, Crestinul in lume, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Preotie (pentru preoti), Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Razboiul nevazut, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Lavrentie al Cernigovului, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “SFANTUL LAVRENTIE AL CERNIGOVULUI: “Vai, cat de multi sunt in focurile iadului…. daca i-ati vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Blogul Editurii Agnos » Blog Archive » Sfântul Lavrentie, Viaţa, învăţăturile şi minunile
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » BOR deschide cutia Pandorei sau… In numele cui vorbeste pr. C. Stoica?
  3. am ramas foarte impresionat de cele de mai sus si vreau sa va spun tuturor din tot sufletul ca este vremea SA NE TRREZIM cu totii si sa ne facem un proces de constiinta si sa vedem ce ne asteapta pe fiecare, unde ne vom duce atunci cand Dumnezeu va cere de la noi sufletul nostru, oare ce raspuns vom da noi nevrednicii caci in mare frica si cutremur vom fi cand vom vedea ca nimic nu ne mai salveaza decat numai si numai faptele pe care le-am facut si daca am ascultat cuvantul lui Dumnazeu in sfintele biserici si am ajutat pe cel sarman si multe altele ca acestea. Sa dea bunul Dumnazeu ca sa asculte rugaciunile noastre si sa nu pierim sub multimea pacatelor noastre ci sa astepte cainta noastra ca un iertator atot bun si indurat si fie ca cuvintele parintelui Cleopa sa ne bucure pe toti(MANCA-VAR RAIUL SA VA MANANCE),si mai departe…mai daca as putea sa va iau pe toti sa va bag intr-un sac si sa va duc in rai…, si iarasi…sa dea Dumnezeu ca sa ne intalnim cu totii la usa raiului. Multe cuvinte de mult pret ne-au ramas de la bunul parinte pe care mi-as fi dorit f. mult sa in cunosc, pacat ca nu am avut aceasta sansa minunata. Va multumesc si sa ne ajute Dumnezeu la toti ca sa ajungem la unirea credintei si la cunostinta adevarului sa venim. Doamne ajuta.

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Viziunile Staretului rus Antonie (I)
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Iubirea de avutii si multa grija ne pregatesc sa-l primim pe antihrist
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ereticii vor pune mana pe Biserica, isi vor numi peste tot slugile si-i vor prigoni pe pastori si monahi”
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericit cel ce citeste cuvintele cartii acesteia…
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Lavrentie de Cernigov: “Vor fi multi surzi si multi orbi…”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Parinti ai Sinodului al V-lea Ecumenic impotriva nihilismului origenist
  10. Dumnezeu sa va lumineze inteleciunea si priceperea celor care semanati cuvintul adevarului pea acest sait,este cu anevoie sa gasesti in zilele noastre asa un preot si un povitiitor ca acel care afost cuviosul Lavrentie, Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca iar pe noi D-zeu sa ne miluiasca ca un iubitor de oameni…..vreau sa vin cu un mesaj catre toti cei care citesc aceste comentare si aceste invatatiri ale parintelui, nu fiti nepa
    satori si nu le treceti cu vederea ca vrmea este aproape..TREZITIVA..indrumatii pe multi (frati surori prieteni)sa faca voia domnului, numai asa vom putea infrunta aceste vremuri grele care vin asupra noastra… Doamne ajuta…

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » POMENIREA MARE A MORTILOR, “MOSII DE IARNA”. De ce ii pomenim pe cei adormiti? Cum putem sa-i ajutam?
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » “Sambata lui Toader” (a Sfantului Mucenic Teodor Tiron) – minunea colivelor si pomenirea mortilor. SI DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE
  13. Pingback: Pomenirea mortilor (Mosii de toamna). VIATA DUPA MOARTE. CEL MAI BUN PARASTAS PENTRU CEI ADORMITI - Cuviosul Paisie Aghioritul
  14. Pingback: POMENIREA MORTILOR. Cuviosul Seraphim Rose despre vedeniile iadului
  15. Pingback: Parintele Serafim Rose despre SUFLETUL DUPA MOARTE si VAMILE VAZDUHULUI -
  16. Pingback: PARINTELE SOFIAN NE TALCUIESTE CUVANTUL EVANGHELIEI: ”Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul?” -
  17. Pingback: PARINTELE CLEOPA – 14 ani de la nasterea in Cer: GANDUL LA MOARTE (si video) -
  18. Pingback: PROFESORUL ION PATRULESCU (actualul rasofor Iona) – conferinta de la Timisoara (2008), prima parte: Suntem angajati într-un RAZBOI TOTAL cu diavolul. Lumea in care traim astazi este BABILONUL CEL MARE (si audio) -
  19. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE: “Cat de mult isi bate joc de noi lumea! Precum o pisica, asa se joaca cu noi, ne batjocoreste si, in ceasul mortii, ne descopera adevarul” -
  20. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  21. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre MOARTE si POMENIREA MORTILOR -
  22. Pingback: Avva Efrem Filotheitul – sfaturi duhovnicesti de mare pret despre FOLOSUL SI PUTEREA MILOSTENIEI, mai ales a celei SUFLETESTI si DUHOVNICESTI -
  23. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  24. Pingback: Sfantul Teofan Zavoratul (III): CUM SA-TI INMOI INIMA IMPIETRITA? -
  25. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  26. Pingback: MOARTEA si JUDECATA DE APOI. Predicile Sfantului Efrem Sirul si ale Cuviosului Iustin de la Celie la Duminica lasatului sec de carne: “Nu va amagiti, o, tineri si tinere fara de minte… Ca este judecata si rasplatire” -
  27. Pingback: Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine” -
  28. Pingback: JUDECATA SI GHEENA CONSTIINTEI: “Frate, bea sangele meu”. VA VENI ZIUA RASPLATIRII CELOR NEDREPTI SI VICLENI, cand “se va arata fatarnicia care parea a fi fapta buna, zavistia care parea ravna, viclesugul care parea prietesug” si &
  29. Pingback: PARINTELE STANILOAE – Din “Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe”: FRICA DE DUMNEZEU SI FRICA DE LUME -
  30. Pingback: SA-I ALINAM PE CEI IN SUFERINTA, rugandu-ne pentru ei, ca si pentru cei AFLATI IN IAD: “Mare este milostenia pe care o facem pentru acesti oameni si, daca este posibil, sa varsam in fiecare zi cate o lacrima pentru ei. Nefericirea, chinul, disperare
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate