SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT. Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului. GANDUL LA MOARTE. “ASTAZI ESTE TIMPUL POCAINTEI”

15-11-2011 Sublinieri

Cuvîntul 1. Scurtă expunere a gîndurilor care îndeamnă la pocăinţă

Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea şi înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a fă­cut om şi a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă şi toate puterile ce­reşti îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te leneveşti, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta po­căinţă, întristarea inimii şi ispăşirea pedepsei (epitimia) pentru pă­catele tale.

Amînînd însă an cu an, lună cu lună şi zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăieşti din toată inima şi nu vei găsi pe cineva să te compăti­mească; o, cu cîte chinuri vei începe să te căieşti, dar fără folos. Avînd putinţă să săvîrşeşti astăzi o faptă bună nu amîna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăinţă, pentru că nu poţi şti ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu ştii ce îţi va aduce ziua ori noap­tea: te aşteaptă o viaţă lungă sau o moarte grea şi năprasnică. As­tăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăinţe; astăzi, suf­lete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor şi săvîrşirii fapte­lor bune; astăzi este timpul plânsului dulce şi al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mîntuieşti, suflete al meu, iubeşte amă­răciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniştea; trăieşte ca şi cum ai muri zilnic; căci repede va trece viaţa ta ca umbra nourului înain­tea soarelui şi vei rămîne necunoscut şi uitat; zilele vieţii noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în faţa celei mai grele amărăciuni. In relaţiile cu oamenii, în suferinţa nevădită şi cea vădită nu te deda mîhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub pi­cioarele lor. Fără acestea nu te poţi mîntui şi scăpa de chinul veşnic. Căci repede trece viaţa noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârşi cuvios prin virtuţi sau nu-şi va jertfi viaţa pentru îndeplinirea poruncilor Sfinţilor Părinţi, nu se poate mântui.

Astfel, dragă suflete al meu, adu-ţi aminte de toţi sfinţii proroci, apostoli, mucenici, ierarhi, cuvioşi şi drepţi, de cei săraci cu duhul şi de toţi cei bineplăcuţi lui Dumnezeu. Unde ai găsi sfinţi, care nu şi-ar fi supus trupul duhului ori nu ar fi suferit în nenorociri şi în grele mîhniri? Ei au suferit foarte multe nenorociri, au îndurat foame şi mîhnire în inimă, aveau bunătatea copiilor şi toată mila, ajutau pe alţii la dureri şi la nevoie făceau diferite milostenii după puterile lor; ceea ce nu-şi doreau sieşi şi ceea ce urau, nu făceau altora. Cu supunere, ca robii cumpăraţi lucrau nu ca pentru om, dar ca pentru Dumnezeu, cu înţelepciune simpla, nefiind învăţaţi, neştiind nimic, dar numai tin­zând la mîntuirea lor.

O, omule! Moartea te aşteaptă. Dacă te vei strădui, atunci vei fi răsplătit cu viaţă veşnică în veacul veacului, dacă vrei să învingi patimile, atunci taie-ţi plăcerile; dacă alergi după mîncare, vei duce viaţa în patimi; nu se va smeri sufletul dacă trupul nu se va lipsi de paine; este cu neputinţă să salvezi sufletul de la pieire, păzind trupul de neplăceri. Pentru aceasta nu uita: dacă vrei, suflete al meu, să te mîntuieşti, să treci calea cea plină de mîhnire, sa intri în împărăţia cerurilor, să dobîndeşti viaţă veşnică, atunci slăbeşte-ţi trupul tău, gustă amărăciunea de bună voie, poartă mîhnirile grele, aşa cum au făcut toţi sfinţii.

Cînd însă omul se pregă­teşte şi-şi pune în gînd să îndure orice mîhnire în numele lui Dumnezeu, atunci toate aceste mîhniri şi neplăceri şi atacuri din partea demonilor şi ale oamenilor îi par uşoare şi fără durere; el nu se teme de moarte şi nimic nu-l poate despărţi de dragostea lui pentru Hristos. Ai auzit tu, iubite suflete al meu, despre aceea cum îşi petreceau viaţa Sfinţii Părinţi? Ah, suflete al meu! Măcar prin puţin urmează-i: oare n-au vărsat ei lacrimi? N-au fost ei oare mîhniţi, slabi şi isto­viţi cu trupul? Oare n-au avut ei boli trupeşti, răni grele, şi tînguieli sufleteşti cu lacrimi? Oare n-au avut şi ei acelaşi trup slab ca şi noi, oare nu au avut şi aceleaşi dorinţe de ceva frumos, dulce şi uşor în această lume şi de linişte trupească? Da, au avut; şi trupurile lor cu adevărat au suferit, dar ei schimbau dorinţele lor pe răbdare şi mîhnirile pe bucuria din viitor. Ei o dată pentru totdeauna s-au dezis de toate, s-au considerat ca şi morţi şi se supuneau chinurilor fără cru­ţare în faptele lor duhovniceşti.

Iată cum, suflete al meu, au tru­dit Sfinţii Părinţi, neavînd linişte în toate suferinţele, au supus trupul duhului, au îndeplinit toate poruncile lui Dumnezeu şi s-au mîntuit. Iar tu, sărmane, nici cît de puţin nu vrei să te forţezi, orice muncă cît de uşoară te istoveşte, te face să pierzi curajul, nu-ţi aduci aminte de ceasul morţii şi nu plângi pentru păcatele tale; însă te-ai deprins, nenorocite suflete al meu, să mănînci şi să bei prea mult şi să te leneveşti; oare nu ştii că de bună voie mergi la chinuri? Şi nu ai deloc răbdare; atunci cum vrei să te mîntuieşti? Măcar de acum înain­te trezeşte-te, dragă suflete al meu, fă ceea ce-ţi spun eu. Dacă nu poţi să te trudeşti cum s-au trudit sfinţii Părinţi, apoi începe măcar după puterile tale; cu smerenie în inimă, slujeşte pe oricine; neluînd în seamă neputinţa ta şi osîndindu-te, spune: amar ţie suflete al meu, amar ţie, afurisite, amar ţie, zgârcitule, amar ţie, spurcate, leneşule, nepăsătorule, somnorosule şi asprule, amar ţie, pierdutule. Şi aşa, încetul cu încetul, sufletul se va umili, va lăcrima, îşi va reveni şi se va pocăi.

Cuvîntul 2. Lupta contra tristeţii, lenevirii şi moleşelii

Cînd se va întîmpla aceasta, atunci îndreaptă-ţi cugetul la moar­te. Apropie-te imaginar de un sicriu, uită-te acolo la mortul de 4 zile, cum se înnegreşte, se umflă, răspîndeşte miros neplăcut, este mîncat de viermi, pierzîndu-şi înfăţişarea şi frumuseţea. Uită-te în alt loc: aici zac osemintele celor tineri şi bătrîni, celor chipeşi şi urîţi şi astfel judecă – cine a fost frumos ori urît, cine a fost pustnic, înfrînat, ascet ori nepăsător şi dacă le-a adus folos celor bogaţi faptul că s-au odihnit şi s-au desfătat în lumea aceasta.

Adu-ţi aminte apoi de chinurile veşnice despre care scriu cărţile sfinte, despre focul ghe­enei, bezna infernală, scrîşnetul dinţilor, viermele neadormit; şi închipuie-ţi cum păcătoşii strigă acolo cu lacrimi amare şi nimeni nu-i izbăveşte, plîng amarnic, dar nimeni nu-i jeleşte; oftează din adîncul inimii, dar nimeni nu-i compătimeşte; se roagă pentru ajutor, se plîng de chinuri, dar nimeni nu-i aude. Gîndeşte-te cum orice faptă, fiecare la timpul ei, slujeşte Domnului, Creatorului tău. Cugetă la preaslăvitele minuni ale lui Dumnezeu, săvîrşite asupra robilor Săi de la începutul veacului şi îndeosebi la aceea cum Domnul, smerindu-Se şi suferind pentru mîntuirea noastră, a dat har şi a sfinţit neamul omenesc şi pentru toate acestea, adu mulţumire Dumnezeului iubitor de oameni. Aminteşte-ţi de viitoarea viaţă fără de sfîrşit şi de Împă­răţia cerurilor, de odihnă şi neînchipuita bucurie. Îndeplineşte, nu lăsa rugăciunea lui Iisus. Dacă îţi vei aminti despre toate acestea şi le vei îndeplini, atunci tristeţea, lenevia şi moleşeala vor pieri, iar sufletul tău va învia ca din morţi cu harul lui Hristos.

Cuvîntul 3. Induioşătoarea povaţă care curmă orice preamărire şi trufie omenească şi care preface sufletul într-un izvor de lacrimi

Dacă tu cauţi o astfel de înduioşare, atunci este foarte de folos să asculţi următoarea învăţătură despre ieşirea sufletului. Acum tu, omule, te desfătezi cu frumuseţea, cu farmecul, cu slava şi-ţi petreci viaţa ta în podoabe deşarte, sperînd să-ţi petreci viaţa aşa ceasuri, luni şi ani de-a rîndul.

O, omule! Veacul tău se apropie de sfîrşit, via­ţa trece, timpul încetul cu încetul se scurge, înfricoşatul tron al Dom­nului se pregăteşte, Judecătorul Cel drept se apropie.

O, omule! Ju­decata e la uşă. Va trebui să dai răspuns. Rîul de foc clocoteşte, poc­neşte cu scântei puternice… Groaznice chinuri îi aşteaptă pe păcătoşi.

O, omule! Munceşte, străduieşte-te, jerfeştete. Înainte de moarte vestitorul nu vine. Darul pe sfinţi îi aşteaptă, cununi celor drepţi se pregătesc, se deschide Împărăţia cerurilor pentru suferinzi şi truditori, pe aceştia îi aşteaptă odihna nesfîrşită şi bucuria neînchi­puită. Ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima n-a simţit ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei ce îl iubesc.

O, omule! Auzit-ai tu oare despre chinuri? De ce nu te înfiorezi şi nu te îngrozeşti?

O, omule! Auzit-ai oare despre fericirea nesfîrşită? De ce nu te jertfeşti, de ce pierzi viaţa în vorbe şi în deşertăciuni? Mai tîrziu nu vei găsi alt timp, chiar de-l vei căuta cu lacrimi în ochi.

O, omule! Chiar de-ai trăi o sută sau o mie de ani pe această lume numai în mîncăruri şi desfă­tări, cînd va veni groaznicul ceas al morţii, ţi se va părea că viaţa a trecut ca o zi, iar toate desfătările şi podoabele vor pieri fără urmă, ca şi o floare ce se ofileşte degrabă.

O, omule! Ca o zi este naşterea, tinereţea şi bătrîneţea ta. Şi după aceasta vine pe neaşteptate sfîrşitul vieţii tale.

O, omule! Aminteşte-ţi, unde sînt buneii şi străbuneii tăi, unde-i tatăl tău, mama şi fraţii; unde sînt rudele şi prietenii tăi dragi? Oare nu toţi s-au petrecut din viaţa aceasta; oare n-au vrut şi ei să trăiască pe această lume, desfătîndu-se în bunăstarea lor? Dar iată că au fost răpiţi contra voinţei lor.

Aminteşte-ţi că tu eşti humă, din humă te hrăneşti şi în humă te vei întoarce: trupul se va distruge şi va putrezi, mîncat de viermi, iar oasele se vor risipi ca pulberea.

Aminteşte-ţi zilele veşnice şi anii generaţiilor trecute, cîţi împăraţi au dus-o în desfătări şi podoabe. Ce le-au folosit lor, plecând din aceas­tă viaţă vremelnică, desfătările şi podoabele? Toţi s-au prefăcut în humă şi cenuşă. Cîţi au fost pe această lume tineri, puternici, bogaţi şi viteji, în floarea tinereţii şi a frumuseţii; cu ce le-a fost de folos puterea, tinereţea plăcută, frumuseţea înfloritoare? Parcă n-a fost nimic. Mii de mii, cît nisipul mării au fost neamuri de oameni şi toţi s-au petrecut din această viaţă. Mulţi din ei nu au putut da nici un răspuns în ceasul de pe urmă, pentru că pe neaşteptate, în picioare sau şezînd, au fost răpiţi de moarte; unii mîncînd şi bînd şi-au dat duhul, unii au murit subit în drum; alţii, culcîndu-se în aşternutul lor să-şi odihnească trupul cu un somn scurt, au adormit pe veci; unii din ei în ceasul din urmă au suferit chinuri mari, înfricoşări groaznice, încît numai o închipuire despre ele ne poate îngrozi.

Vai! Cum plînge sufletul în preajma morţii, îşi ridică privirile spre îngeri, întinde mîinile către oameni, se roagă cu jale, dar nu primeşte ajutor; într-adevăr deşertăciune omenească! Pentru toţi este îngrozitor cînd sufletul se desparte forţat de trup; sufletul cu plînset iese, iar trupul este înmormîntat; atunci speranţa la cele deşarte, farmecul, slava şi desfătarea pămîntească se prefac în nimic. Of, of! Amar, amar! Mare plînset şi bocet, suspin şi durere este despărţirea sufletului.

Scurt este drumul pe care îl trecem cu trupul; fum, abur, cenuşă, pulbere, duhoare este viaţa aceasta; ca fumul în văzduh, împrăştiindu-se ca floarea ierbii, ofilindu-se şi scuturîndu-se, ca fuga calului, ca apa, curgînd repede, ca negura, ridicîndu-se de pe faţa pămîntului şi ca roua dimineţii dispărînd sau ca pasărea zburînd – astfel trece viaţa lumii acesteia; sau ca vîntul în zbor, aşa trece pe alături timpul şi se sfîrşesc zilele vieţii noastre.

Mai bine să rabzi şi să îndrăgeşti pe această lume suferinţele grele şi aspre, decît o mie de ani de bucurie şi linişte să schimbi pe o zi din viitor. Căci scurtă este calea vieţii pămînteşti; pentru puţin timp apare şi repede trece. Cu adevărat dulceaţa, frumuseţea şi slava din această lume este deşertăciune şi putregai. Totul trece ca umbra schimbătoare şi sîntem pe această lume ca în somn, acum omul este, puţin mai tîrziu pleacă. Astăzi e cu noi, iar dimineaţa este aşezat în sicriu. Of, of! Amar, amar!

Cu adevărat zadarnic se zbate orice pămîntean. Toţi ne vom schimba, toţi vom muri: împăraţii şi cnejii, judecătorii şi puternicii, bogaţii şi săracii şi toată făptura, omenească: astăzi cu ei se bucură şi se veseleşte vreun om oarecare, iar dimineaţa este deplîns şi bocit.

O, omule! Vino la sicriu şi priveşte la mortul ce zace în el: nu e slăvit, nu e arătos, nu e frumos; cum se umflă şi răspîndeşte duhoare; trupul putrezeşte şi-l mănîncă viermii, oasele se golesc şi totul se descompu­ne. Of, Of! Amar, amar! Suflete păcătos, groaznică privelişte. Amar, amar! Înzestrat cu simţiri trupeşti, creat cu înţelepciune, nu ai deloc strălucire, înfăţişare şi frumuseţe. Unde a dispărut frumuseţea ta trupească şi tinereţea minunată? Unde e faţa ta zîmbitoare, unde-s ochii tăi frumoşi şi luminoşi, unde-i graiul tău oratoric, unde e suflarea, vocea dulce, fină şi gingaşă? Unde e elocvenţa înţelepciu­nii, mersul mîndru, visele şi dorinţele şi grija lumească? Toate au dispărut şi sînt mîncate de viermi: iată unii ies din gură şi nări, alţii din ochi şi urechi, şi toţi sînt respingători şi mîrşavi. Of, of! Privind la rămăşiţele trupeşti din sicriu să ne întrebăm în sine: cine e rege, bogat ori cerşetor? Cine-i domnitor ori supus; Cine-i slăvit ori necunoscut? Cine-i înţelept ori neînţelept? Unde-i frumuseţea şi desfăta­rea lumii acestea? Unde-i puterea şi înţelepciunea acestui veac? Unde-s visele şi farmecele trecătoare? Unde-i bogăţia trecătoare şi deşartă? Unde-s podoabele de argint şi de aur? Unde-i mulţimea robilor? Unde-i stăpînirea acestui veac deşert? Nimic din toate acestea n-a rămas. Omul este lipsit de toate. Of, of! Amar, amar! Cu adevărat zadarnic se zbate orice pămîntean – mă uit la tine în sicriu şi mă îngrozesc de chipul tău; mă uit la tine şi mă cutremur şi vărs lacrimi din inimă. Of, of! Moarte crudă şi nemiloasă! Cine poate scăpa de tine? Tu seceri neamul omenesc ca pe grâul necopt.

Astfel, fraţilor, înţelegînd scurtimea vieţii noastre şi deşertăciunea acestui veac, să ne pregătim de ceasul morţii, lăsînd grijile lumeşti nefolositoare; fiindcă nu vei lua cu tine după moarte nici bogăţie, nici slavă, nici desfătări şi nimic din toate acestea nu vom lua cu noi în mormînt, numai faptele bune vor merge cu noi şi ne vor apăra şi vor rămîne cu noi; căci goi ne-am născut şi tot goi vom pleca. Şi astfel, auzind toate acestea, noi trebuie nu numai să stăm tăcuţi în chilie, să punem frîu la limbă, să ne îngrijim de sufletele noastre şi să plîngem la rugăciune pentru păcatele noastre, dar chiar şi sub pămînt să ne ascundem, să plîngem cît sîntem vii pentru păcatele noastre şi să trăim murind în jertfă pentru Dumnezeu. Ştiind despre apropiata noastră moarte, trebuie să ne istovim trupul nostru pieritor încă înainte de moarte, căci el şi după moarte trebuie să rămînă pieritor, pînă cînd Domnul Dumnezeu ne va învia din morţi în ultima zi şi ne va dărui viaţă veşnica şi Împărăţie fără de sfîrşit în veac. Amin.

Cuvântul 4. Despre harul lui Dumnezeu.

Cum poate să înţeleagă omul, dacă a dobîndit harul desăvîrşit ori nu?

– Unde este harul,  izvorul vieţii, acolo din inimă izvorăsc fapte bune; cînd Duhul Sfînt pogoară, atunci orice muncă devine mai uşoară şi rugăciunea neîncetat iese din inimă şi ochii lă­crimează fără încetare şi orice cugetare este trează şi curată, fiindcă Duhul Sfînt lucrează atunci în om. Dar cine se lasă pradă patimilor, la acela patimile se înmulţesc şi cînd prin ele cel viclean pune stăpînire pe om, atunci în sufletul lui se face întuneric beznă şi povară.

Cine este sfînt (adică are calităţile sus-numite ale harului desăvârşit)?

– Acela care fără prihană a păstrat şi a îndeplinit poruncile, care a biruit patimile şi a renunţat la orice desfătare. Dar cine a renunţat la desfătări? Acela care a respins pe deplin iubirea de sine în toate aspectele ei; care s-a urât pe sine în veacul acesta scurt pentru Împarăţia cerului şi viaţa veşnică; care a dobândit credinţă neclintită; nădejde puternică şi neîndoielnică la Dumnezeu, în toate chinurile şi nevoile. Acela intr-adevăr este sfânt şi nestăpânit de patimi.

***

Sfătuire

Rogu-vă pe voi şi vă sfătuiesc, iubiţii mei părinţi şi fraţi şi fii, să iubiţi pe Domnul din tot sufletul vostru şi frica Lui să petreacă în inimile voastre! Fiţi drepţi şi adevăraţi fii, supuşi şi căutând în jos, iar mintea să o aveţi ridicată la cer. Câştigaţi-vă umilinţa către Dumnezeu şi către oameni!

Pe cel întristat să-l mângâiaţi, fiţi răbdători în necazuri, iar nu cârtitori, fiţi îndurători şi milostivi, hrăniţi-i pe săraci, fiţi primitori de străini, întristaţi-vă pentru păcate. Fiţi veseli întru Dumnezeu. Flămânziţi şi însetaţi, fiţi blânzi şi cinstiţi la cuget şi la cuvânt. Nu fiţi iubitori de argint, fiţi iubitori de fraţi. Nu fiţi făţarnici, nu fiţi mândri. Fiţi nevoitori către Dumne­zeu, fiţi dulci la răspunsuri. Fiţi rugători adeseori, fiţi pricepuţi şi nu osândiţi pe nici un om. Fiţi spri­jinitorii celor necăjiţi, fiţi către toţi îndurători şi veţi fi neam al Evangheliei şi fii ai învierii şi moştenitori ai vieţii veşnice, întru Hristos Iisus Domnul nostru, a Căruia este mărirea, stăpânirea, puterea şi închi­năciunea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

*

Patru lucruri sunt rele şi dacă unul din acestea are omul, nu poate să se pocăiască, şi rugăciunea lui nu este primită la Dumnezeu:

1. mândria, când socoteşte că vieţuieşte bine;

2. că mulţi se folosesc şi se zidesc din întâlnirea şi vorbirea cu el;

3. că vieţuirea lui place şi lui Dumnezeu, şi oa­menilor; şi

4. că adevărat s-a izbăvit de păcatele sale cele multe după ce s-a depărtat în pustie.

Dacă acestea le socoteşte omul despre sine, nu vieţuieşte Dumnezeu intru el. Ci călugărului, dim­potrivă, i se cuvine a se socoti pe sine mai rău decât necuvântătoarele şi a socoti că lucrul lui nu este plăcut înaintea lui Dumnezeu; după cum zice proorocul:

Toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu“.

De nu se va încredinţa, într-adevăr, că este mai necurat decât necuvântătoarele, decât cele zburătoare şi decât câinii, nu-i primeşte Dumnezeu rugăciunea. Că necu­vântătoarele, păsările, câinii şi alte animale niciodată nu greşesc faţă de Dumnezeu, nici nu vin la judecată. Arătat este deci că omul este mai păcătos decât dobitoacele. Că mai de folos i-ar fi fost lui să fi fost ca cele necuvântătoare, nici din morţi să învieze, nici la Judecată să vie. Cele necuvântătoare nu grăiesc de rău, nu se mândresc, ci iubesc pe cei ce le hrănesc, în timp ce omul nu iubeşte pe Cel ce-l hrăneşte, adică pe Dumnezeu, Care l-a făcut. Că, dacă are pomenire de rău asupra duşmanului său, rugăciunea nu îi este primită la Dumnezeu; chiar de s-ar răstigni pe sine şi chiar de ar învia morţii, cel care nu iartă nu are parte de milă sau de iertare la Dumnezeu.

Dacă osândeşte pe vreun om care păcătuieşte, şi el va fi osândit, măcar de ar face semne şi minuni, că zice Hristos: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi” (Mt 7, 1). Deci se cuvine creştinului a nu judeca pe nici un om. Că nici Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Drept aceea, cel ce judecă mai înainte de Hristos este antihrist, adică potrivnic al lui Hristos. Că azi mulţi sunt curvari şi tâlhari, iar mâine sunt cuvioşi şi drepţi. Păcatele lor le-a văzut cel ce judecă, dar pocăinţa lor nu a văzut-o, şi ei judecă cu nedreptate.

Căci dacă-l judecăm pe aproapele nu avem dra­goste, iar dacă nu avem dragoste, după cum zice Apostolul: „Chiar de-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor (…), de-aş avea toată ştiinţa, şi credinţă de-aş avea cât să mut şi munţii (…), de mi-aş da toată avuţia săracilor şi trupul de mi l-aş da să-l ardă, dacă dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte!” (I Cor 13, 1-3).

Dar poate va zice cineva: „Cum este cu putinţă a da săracilor toată averea şi a nu avea dragoste, că doar milostenia dragoste este?“. Milostenia nu este dragoste desăvârşită, ci numai parte din dragoste. Că mulţi unora le fac milostenie, iar altora le fac strâmbâtate. Pe unii îi primesc cu drag, iar pe alţii îi pomenesc de rău. Pe unii îi acoperă, iar pe alţii îi bârfesc. De cei străini se milostivesc, iar pe cei de aproape îi urăsc. Deci nu este aceasta dragoste desăvârşită, nu este! Ci dragostea pe nimeni nu urăşte, pe nimeni nu ocărăşte, pe nimeni nu supără; nu-i este silă nici de credincios, nici de necredincios, nici de străin, nici de ai lui, nici de păcătos, nici de curvar, nici de spurcat. Ci mai vârtos pe neputincioşi, pe păcătoşi, pe leneşi îi iubeşte şi pentru ei plânge cu durere şi se tânguieşte pentru cei răi şi păcătoşi. Se umileşte urmând lui Hristos, Care a chemat pe cei păcătoşi, mâncând şi bând cu ei. Iar în alt loc Domnul a zis: „Fiţi buni şi îndurători, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri, căci Acela face să răsară soarele şi trimite ploaia peste cei buni şi peste cei răi, peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5, 45). Deci a arătat Domnul care este dragostea cea adevărată: a iubi pe toţi deopotrivă.

Aşa şi cel ce, în adevăr, are dragoste: pe toţi îi iubeşte, pe toţi îi ajută, pe toţi ii miluieşte, pentru toţi se roagă. Că sunt orbi cei care fac milostenie la mulţi, dar pe alţii îi urăsc şi, trupul pângărindu-şi, se rătăcesc, nădăjduind în milostenia pe care o fac.

Iar Domnul nostru Iisus Hristos să ne păzească cu Harul Său, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel adevărat; Cel ce Te-ai pogorât din Cer pe pământ ca să ne arăţi nouă cale şi chip cum să putem trece de pe pământ la Cer, Cel ce ai răbdat Crucea şi moartea, ca să ne arăţi cum să răbdăm necazurile şi moartea pentru dragostea Ta, întăreşte-mă, luminează-mă, dă-mi ajutor ca să rabd neca­zurile pentru numele Tău, ca să mă sfinţească, să mă curăţească şi să mă mântuiască de tot răul. Dumnezeirea Ta cea milostivă să mă primească pe mine, nevrednicul robul Tău, care strig către Tine. Că Dumnezeu milostiv eşti şi Ţie mărire înălţăm, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Mulţumeşte Domnului că, pentru puţină osteneală şi nevoinţă, a gătit viaţa cea veşnică, şi pentru aceasta cu dragoste şi cu lacrimi zi către Dânsul:

Mulţumescu-Ţi, Doamne Dumnezeul meu, Dătătorule de bine, Cel Preaîndurat, că pentru o mică oarecare bună petrecere ai făgăduit a ne da viaţa cea veşnică şi Împărăţia Cerească. Însuţi Cela ce m-ai zidit, însuţi Cela ce m-ai făcut şi dai toate cele spre trebuinţă şi viaţa veşnică, nu pentru puţină vreme, nu pentru o sută sau pentru o mie de ani, ci pentru vecii vecilor, care nu au sfârşit, o, Preaiubite, Doamne al Domnilor, îndreptează-mă pe calea mântuirii; o, Preadulce întru îndulcirile cele mai presus de lume, învaţă-mă să fac voia Ta; o, Preadorite întru doriri, Cela ce eşti dragostea care covârşeşte toată mintea şi tot cugetul, cine Te va iubi după cum se cade şi cine se va lipi de Tine cum se cuvine, cu toată inima? O, dragostea Ta cea dumnezeiască şi do­rirea; o, slava cea dumnezeiască, preastrălucitoare; o, dumnezeiasca Ta rază, străluceşte mie lumina înţelegerii Tale!

O, Dumnezeul meu, luminează-mi sufletul cel întunecat, aprinde-mi şi-mi înfierbântează inima şi rărunchii ca focul cu dragostea Ta cea dumnezeiască! O, Făcătorul meu Preamilostive, slavă, Doamne, nemărturisitei Tale îndurări, slavă preaminunatei Tale aşezări, Preasfinte Împărate, slavă nespusei şi neajunsei Tale bunătăţi şi preaînţelepciunii, Iubitorule de oameni, Doamne!

Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi stăpânirea, dimpreună cu Tatăl şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din: Sf. Paisie Velicicovski, Crinii Tarinii)


Categorii

Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Mandria, trufia, Pocainta, Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovschi)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT. Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului. GANDUL LA MOARTE. “ASTAZI ESTE TIMPUL POCAINTEI”

  1. Condiţii ca rugăciunea să fie ascultată
    http://www.youtube.com/watch?v=a2aaO2gIGCk

  2. Ajută-mi Doamne, cât trăiesc
    Să fiu smerit.Să mă smeresc,
    Să cer să iau, să dau iertare
    Și să n’aduc justficare.

    Să-mi simt tot timpul neputinţa
    Nevrednicia, necredinţa
    Să simt adânc și permanent
    Cât sunt de mic, de…, dependent

    De semeni și de darul Tău
    De tot ce am jurul meu
    Și că’ncontinuu î-Ţi greșesc
    Prin ce-am trăit și-n ce gândesc.

    Să mă cunosc în amănunt
    (Nu doar prin cele ce’am făcut)
    Să-mi văd lăuntru( în credinţă)
    Prin Harul Tau, sub pocăinţă.

    Să nu-mi acord singur iertare
    Nici merite și nici valoare,
    Ci să’nmulţesc talantu’ascuns
    Nu să-l îngrop pe veci, Iisus.

    Să simt lucrând, (cam ce pot eu)
    Și cât mi’ajută Harul Tău
    Cum fără Tine (cum ai spus)
    Nu fac nimic ( bine) Iisus.

    Ajută-mă să mă smeresc
    În duh, în grai, în ce gândesc
    Să nu râvnesc un loc mai sus
    Ci cel din urmă loc Iisus.

    Dă-mi sete’aprinsă de lumină
    Să-Ţi simt smerenia divină
    Să văd și să’nţeleg și eu
    Cât de smerit e Dumnezeu.

    Să pot să cer (ca să primesc).
    Și să dau tot, ca să iubesc.
    Să nu am urmă de trufie
    Ori scuză în nevrednicie.

    Să văd doar rău-mi sufletesc
    Și să nu cred, că mă smeresc.
    (Că nu am fost și nu’s smerit,
    Când recunosc că Ţi-am greșit)

    Smerit e cel nevinovat
    Cu traiul și gândul curat
    Ce prin ce face (nu prin spus)
    E gol de “eu”-l său, Iisus.

    Cel ce a ucis trufașul “eu”
    Și sa umplut prin Harul Tău
    Încă de’aici de pe pământ
    (Cu’adevărat) cu Duhul Sfânt.

  3. Pericopa evanghelica: Luca 11, 9- 13

    9.Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.
    10.Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, şi celui ce bate i se va deschide.
    11.Şi care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe?
    12.Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?
    13.Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

    Pericopa apostolica: I Tesaloniceni 2, 1- 8

    1.Căci ştiţi voi înşivă, fraţilor, că venirea noastră la voi n-a fost zadarnică.
    2.Ci, după ce am suferit şi am fost, precum ştiţi, ocărâţi în Filipi, am îndrăznit întru Dumnezeul nostru să grăim în faţa voastră, cu multă luptă, Evanghelia lui Dumnezeu.
    3.Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune,
    4.Ci, după cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredinţeze Evanghelia, aşa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile.
    5.Căci niciodată nu ne-am arătat cu cuvinte de linguşire, după cum ştiţi, nici cu ascunse porniri de lăcomie. Dumnezeu îmi este martor.
    6.Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos.
    7.Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa precum o doică îngrijeşte pe fiii săi;
    8.Astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi.

  4. Om cu adevarat Sfant
    Oameni care ne lipsesc in vremurile de astazi ca sa ne indrume , care sa se roage pentru noi

    acest popor de plans , barbati romani de plans
    ce copii sa vina pe lume, cand majoritatea barbatilor isi umilesc femeile, se poarta urat cu ele, violenti ,le chinuiesc ca fiind singura metoda de a tine o femeie langa ei, sau daca se poarta frumos o perioada le inseala si le parasesc
    Cate dintre articole in general sunt despre aceasta situatie, cine are curajul sa vorbeasca despre aceste lucruri, cati preoti nu recomanda in aceste situatii ca femeile sa isi duca crucea?!
    de ce nu pot sa fie barbati adevarati care sa si apere credinta, tara, dreptatea, de ce sunt barbati doar umilind si terorizand femeile

    ce tara de plans, la ce generatii sa ne asteptam?

  5. @I

    Nu-mi vine sa cred ca cineva ridica si problema asta. Este singurul subiect ocolit peste tot si de catre toata lumea,inclusiv de catre preoti in predicile lor.Nimeni nu spune un cuvintel despre tema asta. Le e frica barbatilor sa atinga acest subiect ca nu le convine.Si multe din consecintele greselilor barbatilor in casnicie se vad in societate;si comportamentul femeilor si al copiilor poarta amprenta pacatelor barbatilor. Sa nu se amageasca barbatii ca la Judecata vor fi imaculati. In primul rand ei vor fi intrebati de ce-au facut, si, in functie de raspunsul lor, vor fi judecate si femeile; ca si la primarie si biserica la cununie,intai barbatul si, abia apoi, femeia. Atunci in spatele cui or sa se ascunda?

  6. Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie de la Neamț

    Cuvioase Părinte Paisie, fiu al Ucrainei și părinte duhovnicesc al Moldovei, lauda monahismului ortodox, stareț sfânt al Mănăstirii Neamț, părinte și dascăl al neîncetatei rugăciuni și povățuitor blând și smerit al cuvioșilor călugări, cu evlavie îngenunchem înaintea sfintei tale icoane și cu credință cerem să te rogi înaintea Preasfintei Treimi pentru noi păcătoșii, fiii tăi.

    Ascultă rugăciunile noastre și le du la Hristos Dumnezeu și la Preasfânta Fecioară Maria. Îndepărtează ispitele cele grele de la noi și, cu rugăciunile tale, ajută-ne să biruim patimile și gândurile noastre cele rele. Învață-ne, Sfinte Părinte Paisie, să ne rugăm cu lacrimi; învață-ne să ne iubim și să slăvim neîncetat pe Dumnezeu. Alungă dintre noi furtuna ispitelor trupești și sufletești, neascultarea, mândria și tot cugetul viclean. Întărește iarăși viața duhovnicească în mănăstirile noastre și, mai ales, smerenia, ascultarea și sfânta rugăciune.

    Izbăvește-ne de împuținarea credinței și împietrirea inimii și roagă-te Domnului să ne dăruiască părinți duhovnicești buni și darul sfintelor lacrimi, ca, astfel, trăind în smerenie și viață curată, să dobândim cereasca împărăție pe care ne-a făgăduit-o Hristos. Roagă-te, Cuvioase Părinte Paisie, împreună cu toți sfinții, să întărească Hristos dreapta credință în lume și viața sfântă în mănăstirile, în satele și orașele de pretutindeni.

    Ajută-ne, Cuvioase Părinte Paisie să împlinim poruncile lui Hristos, și, împreună cu cetele cerești, roagă-te pentru părinții noștri ierarhi, preoți și călugări, pentru mame și copii, pentru cei care sunt în suferințe și în nevoi, pentru toți dreptcredincioșii creștini și pentru pacea Bisericii lui Hristos, ca să ne acopere de tot răul cu harul Preasfintei Treimi, Căreia I se cuvine laudă și mulțumire în vecii vecilor. Amin.

    http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-catre-cuviosul-parintele-nostru-paisie-de-la-neamt

  7. I., Mihaela S,
    Parintii Bisericii, mai vechi sau mai noi, invata ca mama/femeia este cea care este raspunzatoare in primul rand de educatia copiilor.
    Preotii recomanda ca femeile sa rabde crucea, dupa cuvantul Sf. Apostol Pavel, care sfatuieste femeile sa rabde, nadajduind ca prin femeia credincioasa se va mantui si barbatul necredincios.
    In general, aceste lucruri se discuta in taina spovedanei sau in particular cu preotul/parintele duhovnicesc.
    Oare cate femei din cele care sufera in casnicie si-au ales sotul dupa ce s-au rugat si dupa sfatul duhovnicului? Cate dintre femei au stiut inainte de nunta ca se casatoresc in primul rand ca sa se mantuiasca impreuna cu sotul?
    Eu recunosc, habar nu aveam de lucrurile acestea inainte de casatorie.
    Sa nu ne amagim, la Judecata nu vom fi favorizate. Sunt si barbati buni, dupa cum sunt si femei mai putin bune. Si noi femeile suntem “de plans”, tot asa de mult ca si barbatii.
    Imi cer iertare ca mi-am spus parerea, dar desi ma doare sa stiu ca sunt femei care sufera, nu pot fi de acord cu aceasta atitudine de a da vina si aici tot pe preoti.

  8. @ I. Mihaela S., …

    Daca am intelege barbatia in sens de virtute, necesara a fi insusita atat de barbati cat si de femei, atunci nu am avea scuze ca nu s-a vorbit despre ea peste tot, si in special de catre preoti precum si de alti oameni din Biserica. Problema insa nu este de a vorbi despre ea, ci de a o insusi. Iar pentru a ajunge la virtute, ce-i drept, omul trebuie sa treaca printr-un lung sir de nevointe, de asceza, sa se lepede de sine, si aceasta este greu!

    A rabda nu este simplu si nici evident. Mai conteaza si cum rabzi, ce roade iti va aduce aceasta rabdare, caci altfel poate fi chiar in zadar.

    Barbatia, ce-i drept, este astazi prost inteleasa de multi, si este mai de graba identificata cu un spirit macho, cu un abuz de forta, etc. Dar toate acestea nu fac decat sa arate ca cel in cauza este o persoana care sufera de anumite patimi, iar despatimirea este mai mult sau mai putin anevoioasa in functie si de om.

    Cum patima este o boala sufleteasca, a sta langa un om incarcat de patimi este ca si cum ar trebui sa suportam un om bolnav, dar nu trebuie sa uitam ca si noi la randul nostru avem bolile noastre. Asadar daca ne aducem aminte de ale noastre abia atunci am putea sa ne intarim in rabdare si sa mergem mai departe…

  9. “Stiind, asadar, Domnul ca toata Legea si proorocii atarna de aceste doua porunci ale Legii:’sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si pe aproapele tau ca pe tine insuti’ S-a grabit sa le pazeasca ca om de la inceput pana la sfarsit. Dar diavolul (…)a pornit impotriva Lui tot razboiul si (…) Neputand sa-L faca sa calce porunca iubirii de Dumnezeu prin cele pe care i Le-a fagaduit (in pustiu), s-a straduit pe urma, dupa ce a venit in lume, sa-L faca sa calce porunca iubirii de aproapele prin toate cate a uneltit, lucrand prin nelegiuitii iudei.
    Dar Domnul, ca un Dumnezeu cunoscand gandurile lui, nu a urat pe fariseii pusi la lucru de el, ci PRIN IUBIREA FATA DE EI IL BATEA PE CEL CE LUCRA PRIN EI, iar pe cei purtati de el nu inceta sa-i sfatuiasca (…).Blestemat de ei se purta cu indelunga rabdare, patimind se arata ingaduitor si le arata toate faptele iubirii. Iar pe cel ce lucra prin ei il batea cu iubire de oameni fata de cei purtati de el. O, minunat razboi! In loc de ura arata iubire si rapune pe tatal rautatii prin bunatate”. (Filocalia 2, Sf. Maxim Marturisitorul)

  10. PENTRU MINE :):
    “(…) propriu indelungii rabdari mai este si a se socoti pe sine pricina incercarii. Si poate ca asa si este de fapt. Fiindca multe din cele ce ni se intampla ni se intampla spre indreptarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare. Cel ce socoteste ca pentru una din acestea i-a venit incercarea, nu se razvrateste cand e lovit, mai ales daca e constient de pacatul sau, nici nu invinovateste pe acela prin care i-a venit incercarea, caci fie prin acela, fie prin altul ,el a avut SA BEA PAHARUL JUDECATILOR DUMNEZEIESTI(…)”

  11. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, BLANDUL MARTURISITOR - DE 4 ANI IN VESNICIE. Cuvinte de folos (I): "Rugati-va mai mult! Cine vorbeste mult, pagubeste mult"
  12. Pingback: Parabola bogatului caruia i-a rodit tarina. TALCUIRE ACTUALA SI PROFUNDA A PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA: “Momentul adevarului este cel in care ramanem cu noi insine”. VIATA – SIMULACRU si CULCUSIRE IN VREMELNICIE? (video) -
  13. Pingback: Bogatul caruia i-a rodit tarina. CARE SUNT ROADELE NEBUNIEI PACATULUI? -
  14. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE: “Cat de mult isi bate joc de noi lumea! Precum o pisica, asa se joaca cu noi, ne batjocoreste si, in ceasul mortii, ne descopera adevarul” -
  15. Pingback: UN SINGUR LUCRU TREBUIE… -
  16. Pingback: PARINTELE CLEOPA – 14 ani de la nasterea in Cer: GANDUL LA MOARTE (si video) -
  17. Pingback: Parintele Ioan Buliga despre MOARTE si POMENIREA MORTILOR -
  18. Pingback: FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul -
  19. Pingback: “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL TAINEI, comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI (video inedit din Arhiva TVR) -
  20. Pingback: Cuvantul PARINTELUI PETRONIU TANASE la Duminica Infricosatei Judecati: “O, ce ceas va fi atuncea…” DREPTATEA SI POGORAMANTUL LUI DUMNEZEU -
  21. Pingback: Avva Efrem Filotheitul despre STRIGATUL CONSTIINTEI si VIATA DUPA MOARTE. “Sa traim viata dupa cuviinta, sa intram in randuiala, pentru ca nu stim daca vom apuca ziua de maine” -
  22. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  24. Pingback: CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014): SODOMIA VA ADUCE RAZBOIUL NUCLEAR! “Hristos nu poate tolera astfel de pacate. Razboiul va incepe din cauza pacatelor… Vom trece prin mari dureri” | Cuv
  25. Pingback: “CUVINTE DIN INIMĂ” ALE FERICITEI STAREŢE MACRINA (I): “Diavolul se bucura atunci cand vede moleseala. Au venit vremurile din urma si de aceea eu voi lucra cu ceasul, ca sa nu pierd niciun minut pentru dragostea lui Hristos” | Cu
  26. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT si cateva principii-trepte ale urcusului sau catre Dumnezeu: “NU DEVII MARE DECAT PRIN LUCRURILE MICI” si… NU TE INTOARCE INAPOI! Cat poate costa o singura clipa de ezitare si de neascultare? | Cuvântul Ortodo
  27. Pingback: PREGATIREA PENTRU CEASUL MORTII. Cum se poate invata… a muri? | Cuvântul Ortodox
  28. Pingback: “CONȘTIINȚĂ, SPUNE-MI DREPT, DACĂ MOR ACUM, MĂ MÂNTUIESC? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” – Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la PĂRINTELE PROCLU | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate