Pr. Ciprian Negreanu la București despre ISPITA “MAI-BINELUI”, A FAPTELOR “MARI” PESTE MĂSURILE NOASTRE, PRIN CARE ISPITIM PE DUMNEZEU ȘI NE EXPUNEM LA ÎNCERCĂRI ȘI CĂDERI MARI: “E mai bine să faci mai puţin și cu smerenie, constant şi consecvent. Mai bine s-o iei de la MAI PUȚIN, iar căutând CELE MICI, Dumnezeu îţi va da încetul cu încetul cele mari”

21-05-2019 Sublinieri

 

Fragment din conferinta ASCOR Bucuresti a Parintelui Ciprian Negreanu, „Crucea – cărarea spre Veșnicie” – 7 aprilie 2019, Bucuresti:

“[…] O cruce care-i foarte apropiată de crucea pe care ne cheamă Hristos s-o purtăm – dar nu este, totuşi, acea cruce în deplinătate – este întâlnirea noastră cu poruncile lui Hristos. Deci cum purtăm poruncile lui Hristos? Nu este în deplinătate adevărată pentru că poruncile lui Hristos nu sunt o cruce, pentru că ele sunt un jug uşor şi a le socoti o cruce este, până la urmă, un păcat. Foarte mulţi dintre noi socotim poruncile lui Hristos şi voia Lui şi cuvintele Evangheliei ca pe ceva greoi, obositor, plicticos, <ah, tre să împlinesc porunca, ah, trebuie să trec şi peste asta, aoleu, n-am voie chestia aia, aoleu, n-am voie nici chestia aia…> şi toate sunt văzute ca o cruce. Nu sunt o cruce! Întâlnirea cu poruncile lui Hristos poate deveni o cruce falsă.

Şi aş da două exemple. Ori prin a începe să ne asumăm tot ce se întâmplă în jurul nostru că trebuie să împlinesc porunca lui Hristos, tot am întâlnit asemenea oameni, am fost și eu o vreme, dar n-a ieşit nimic – orice se întâmplă, de la săracul de la colţul de aici până la săracul de la Antim şi la săracul de nu-ştiu-unde, ei sunt, să zicem, Hristos în sine şi El îmi cere mie să le fac bine absolut şi ar trebui să le fac cum a făcut El, Samarineanul, evreului căzut între tâlhari. A lua lucrurile la nivelul ăsta maximal nu zic că nu e mântuitor, dar nu are prea mult viitor pentru tine. De ce? Pentru că nu eşti la măsura aceea! Cei mai mulţi dintre noi luăm lucrurile acestea, tot ce mi se întâmplă, tot ce văd mi se adresează mie şi trebuie să împlinesc ca pe porunca lui Hristos. Asta-i o grozăvie! În sensul că nu suntem pregătiţi pentru asemenea lucruri! De exemplu, ai putea zice: <Dom’le, nu pot cu toţi săracii, dar pe unul mă duc şi-l iau acasă, în mijlocul familiei mele…>. De cele mai multe ori, (…) aceşti oameni sunt săraci pentru că sunt vicleni, pentru că sunt nerânduiţi, sunt săraci pentru că au tot felul de patimi, nu sunt săraci pentru că neapărat aşa s-au pomenit ei. Ducându-i într-o asemenea casă, o să-l ţii o săptămână, două, trei, după care o să-ţi ieşi din fire, o să zici că nu mai poţi, că nu mai ai viaţă, nu mai ai nimic, că ţi-a furat din casă, ţi-a făcut nu-ştiu-ce, umblă prin frigider, murdăreşte totul, o să constaţi la un moment dat că nu mai poţi! Trebuie să ai mare putere ca să faci lucrul ăsta până la capăt, dar, trebuie, mai mult decât orice, să-ţi cunoşti măsurile! Nu mai bine era să-l duci undeva, să-l ajuţi cu ceva, să-i dai săptămânal, lunar o anumită sumă, să-l ajuţi, poate, cu mâncare sau cu alte lucruri care să-i fie de ajutor pentru mult mai mult timp decât să faci asemenea excese şi după aceea să termini într-un mare dezastru?

Preasfinţitul Vasile, episcopul nostru de la Cluj, avea un cuvânt care la el era ca o apoftegmă, era, poate, unul dintre cele mai folosite cuvinte ale lui, când ne întâlneam zicea: <Mai binele e duşmanul binelui, măi!> Şi să ştiţi că aşa e. După aceea vă aduceţi aminte şi de cuvintele părintelui Paisie: Să nu faci tot ce poţi, să nu spui tot ce ştii… Şi eu mă întrebam de ce spune părintele Paisie aşa? Dar, cu trecerea anilor, am înţeles că aşa este, aşa este, au avut dreptate toţi aceşti părinţi faţă de care eu mă credeam mai bun, mai drept, mai milostiv, mai înţelept. Nu, ci e mai bine să faci mai puţin și cu smerenie, constant şi consecvent, şi să păstrezi în jurul tău un minim loc în care să te odihneşti, o grădină de oameni ca o grădină a raiului cu care să te foloseşti, ca să poţi după aia să faci bine, să îi ajuţi şi pe ceilalţi, decât să distrugi acea grădină, acel loc, tot, şi după aceea să nu mai fii în stare de nimic, să fii un rebut, un trist, un plictisit, un obosit şi să mai crezi că şi faci porunca lui Hristos! Şi să mai şi aştepţi să ţi se întâmple! Ştiţi ce facem de multe ori? Facem nişte excese imense, zicând: <E porunca lui Hristos! Dacă o s-o fac, Dumnezeu o să-mi dea!> Şi Îl ispitim pe Dumnezeu! Adică dăm sume mari, rămânem nemâncaţi restul lunii, dar Dumnezeu trebuie să se ocupe acum de mine, pentru că eu am făcut porunca Lui. Dar, de fapt, într-un fel noi Îl ispitim pe Dumnezeu!

Ştiţi cum facem? Exact cum un om ar invita pe toţi la un local extrem de scump şi ar comanda cele mai bune mâncăruri posibile, cele mai scumpe, neavând niciun ban în buzunar omul acela, decât cu ideea că Dumnezeu, făcând el “binele” ăsta, îi va rezerva o scoică din care va scoate o perlă şi va avea. Adică în tot “binele” pe care-l voi da va fi şi o scoică cu o perlă şi eu o voi da şi o să-mi rămână şi rest! Ceva de genul ăsta facem atunci când exagerăm şi Îl ispitim pe Dumnezeu! Ar putea zice cineva: <Totuşi, Evanghelia spune altfel.> Nu spune altfel! Dumnezeu ne cerem minimalul! Venind Mântuitorul la a Doua Venire zice: Flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc O bucată de pâine, spune Sf. Ioan Gură de Aur! Nu mese mari, zilnice, constante şi continue până la sfârşitul vieţii! Ci o amărâtă de bucată de pâine, de care ai acasă, de care are oricine! … însetat şi nu Mi-aţi dat să beau – un pahar cu apă! Nu şampania cea mai fină, nu zilnic apă vie, nu-ţi cere mult! …în temniţă şi n-aţi venit la Mine – nu că n-aţi vorbit cu un avocat specializat să Mă scoateţi afară, să găsim soluţii, nu, ci să treceţi pe la Mine. …bolnav şi nu M-aţi cercetat – nu să vorbiţi cu medicii, să-i plătiţi, să-Mi luaţi cele mai bune tratamente, să faceţi, să dregeţi, nu, ci să veniţi pe la Mine, şi nici măcar cu sufertaşul plin. Înţelegeţi? El cere minimul! Minimul, de care te mustră conştiinţa dacă-ţi moare omul în faţa ferestrei, cum să nu-i dai? De fapt, Judecata de Apoi va fi după glasul conştiinţei. Şi păgâni, şi creştini. S-ar putea acolo, în faţă Judecăţii, mulţi dintre păgâni să fie mai mari ca noi. Totuşi, şi-au ascultat conştiinţa şi i-a fost ăluia sete – i-a dat, i-a fost foame – i-a dat, cine ştie, şi-au ascultat mai bine ca noi conştiinţa!

De multe ori, în această luptă a noastră, în această gândire a noastră că e foarte grea porunca, că poruncile lui Hristos sunt grele, că e o cruce grea, numai pentru că le vedem noi aşa şi le luăm aşa, ajungem vicleni şi începem să transformăm lucrurile: Nu, nu-i despre mine, nu acum… Și aproape că nu mai faci nimic din poruncile lui Hristos sau începem să ne dezamăgim şi ajungem exact ca cel cu un talant care şi l-a îngropat în pământ şi <ştiam eu că Dumnezeu e aspru şi cere de unde n-a sădit şi adună de unde n-a vânturat şi nu pot să fac nimic, gata, m-am săturat.> Şi asta e din cauză că Dumnezeu ni se pare că e foarte aspru şi cere foarte mult de la noi. Acesta poate fi unul dintre marile pericole ale maximalismului pe care noi vrem să-l luăm, [maximalismul de a dori] să facem porunca Lui până la capăt. Nu, ci să începem cu mai puţin, dar să facem constant! Puţinul acela pe care ţi-l strigă şi conştiinţa!

Gândiţi-vă şi la săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv: Un om – auziţi ce proporție colosală – petrecea în strălucire în fiecare zi. Nu o dată pe lună, ci în fiecare zi! Oameni mulţi care veneau, intrau pe poarta lui, îmbrăcat în porfiră şi in vizon, om bogat, ca un împărat! Şi chema toată protipendada oraşului acolo şi, şi de ruşinea lor, auziţi, avea un sărac la uşi – nu era ca şi cum era unul care-şi întindea şi el piciorul sau, cum zicea părintele Arsenie Boca, la ţiganul tânăr să nu-i dai, să muncească. Deci săracul nu era dintre cei care nu voiau să muncească, nu era dintre cei care se prefăceau, ci era un om care chiar era bolnav, atât de bolnav încât nici sădea la o parte câinii care veneau să-i lingă rănile. Și nu era dintre aceia limbuţi care blesteamă, nu făcea aşa ceva, ci era dintre cei care nădăjduiau măcar la firimituri şi nu zicea nimic! Vă daţi seama? Şi măcar de ruşinea ălora care veneau toată ziua, îmbrăcaţi frumos, cu caleştile, să fi zis bogatul: <Hai, măi, să-i dăm şi lui ceva, să-l ducem de aici.> Nu, ci luni şi luni, ani și ani l-a văzut pe săracul ăla acolo, cu câinii care-i lingeau rănile, şi probabil că i-or fi spus unii: <Dar nu faci și tu ceva cu ăsta? Nu-l iei şi tu de aici?> şi nu s-a clintit. Înţelegeţi, de fapt, ce minim? Totuşi nimic nu s-a clintit în tine?

Eu cred că mult mai înţelept este să o luă de la acest minim, să începem să facem consecvent, nedistrugându-ne lumea noastră şi viaţa noastră, că nu suntem în stare să facem nici binele ăla mic dacă ne distrugem puţinul bine, puţinii oameni cu care mai colaborăm, puţina grădină în care locuim, netrebnică, pe care ne-o facem noi acolo, un pătuţ un nu-ştiu-ceva, ceva acolo unde să te retragi şi să zici <să mă mai liniştesc puţin, că înnebunesc>. Deci nu e cazul să distrugi, dacă ai cât de cât minimul, nu e cazul să te apuci tu în numele lui Hristos să faci praf și pulbere din toată liniştea ta, să te bagi în tot felul de nebunii, de proiecte, de greutăţi peste măsură, după care să aștepți să se coboare Duhul Sfânt din cer. Despre aceştia zic Părinţii că sunt cei lacomi de bine şi lacomi de milă, că, dacă ar avea bogăţiile Nilului, le-ar da într-o noapte şi ar rămâne săraci. Adică nu au rânduială, asta e şi o mândrie şi o părere de sine. Și la aceasta Se referă Dumnezeu când zice: Iar tu, când mergi la o masă, nu te pune în frunte, ci la coadă, că, dacă vine stăpânul şi zice: Dă-te, că a venit cineva important, te vei pune la coadă. Începe cu mai puţin, n-oi fi tu aşa de valoros şi de important să faci lucruri mari şi să-L ispiteşti pe Dumnezeu.

Ştiţi povestea aceea din Patericul scos de domnul Sorin Dumitrescu, folosindu-se de anumite întâmplări pe care le-a recuperat din patericurile vechi? Și într-una dintre ele spune că un pustnic se ruga neîncetat: “Doamne, dă-mi blândeţea lui Moise, mila lui David, răbdarea lui Iov” şi multe altele cerea, lucruri mari, mari. Şi îngerul i-a zis: “Eşti sigur?” “Da, sunt sigur!” “Dar tu ştii ce greu se dobândesc astea? Nu ţi le coboară Dumnezeu din cer, ci astea se dobândesc în strădanie, în lucrarea cu Dumnezeu şi a omului”, nu doar că Dumnezeu ţi le transmite aşa şi gata, tu eşti sfânt, curat, ci e o împreună-lucrare cu Dumnezeu la mântuirea noastră, noi lucrăm împreună cu El la mântuirea şi la clădirea vieţii noastre interioare, nu se întâmplă numai din partea lui Dumnezeu. În orice relaţie de dragoste, relaţia dintre noi, nu este numai a unuia şi celălalt nu face nimic, căci asta nu mai este relaţie de dragoste. Şi au venit peste el încercări, au venit peste el ispite peste care n-a putut trece. Şi a ajuns călău. El, marele pustnic, ajuns călău într-un oraş şi tot felul de grozăvii. Şi toate pentru că a cerut şi a vrut mai mult decât putea. A căutat cu obstinaţie lucruri care-l depăşeau peste măsură! Mai bine s-o iei de la mai puţin, iar căutând cele mici, Dumnezeu îţi va da încetul cu încetul cele mari.

Am avut greşeala aceasta şi acum Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-a dat. Îi ceream lucruri mari, prostii, Doamne, bine că nu mi-ai dat! Bine că nu m-ai încercat! O singură dată mi-a îngăduit, când am zis că vreau să mă lupt şi eu cu demonii şi a îngăduit Dumnezeu puţin-puţin, şi de atunci încă n-a trecut rana acelei întâlniri cu demonii. Şi am zis: <Doamne, de ce m-ai lăsat?!> Acum eu Îl cert pe Dumnezeu. <Dar Tu nu ştiai, în înţelepciunea Ta, că e o prostie?> Ca şi un părinte despre care se spune că îşi vedea unchiul tot timpul punându-şi placa dentară seara în cană şi spunea: Doamne, dă-mi să fac şi eu asta, cum face unchiul! Da, e aceeaşi prostie, aceeaşi prostie grozavă, aşa ceream şi eu, eram precum copilul acela. N-are rost să povestesc mai multe, dar slavă Ţie, Doamne, că nu asculţi toate prostiile, slavă Ţie că nu asculţi prostiile care ne par bune şi mari şi par legate de evlavie!

Ştiţi că atunci când zicem <Doamne, dă-mi smerenie!> – aţi cerut de multe ori smerenie – aţi văzut ce a venit peste voi după aceea. Ei, Doamne, când am cerut şi eu smerenie, atunci a venit mândrie peste mine de m-am mândrit ca niciodată! Asta pentru că smerenia se dobândeşte în luptă! Numai puţin a îngăduit Dumnezeu acea luptă pentru că, împreună cu Dumnezeu, trebuia să duci acea luptă ca să dobândeşti smerenia! Or, tu, la primele lovituri, la primele mici examene, le-ai căzut cu brio, din start! Nu mai bine să laşi la îndemâna lui Dumnezeu şi să faci cât îţi îngăduie El? Se spune despre samarineanul care l-a luat pe omul căzut între tâlhari că a trecut pe acolo, l-a văzut, era singur, nu mai era nimeni, el era singurul care putea să îl ajute. L-a luat, l-a dus la o casă de oaspeţi, a plătit ceva şi a plecat, nu zice că a rămas alături de el toată viaţa, nu zice că i-a dat jumătate din avuţia sa. Nu zice că, după aceea, samarineanul s-a gândit să facă o casă de oaspeţi personală şi un serviciu de asistenţă socială în toată zona.

Dumnezeu cere minimal! Mare lucru cei care fac mai mult, mare lucru, dar să nu-ţi iei tu de unul singur pe capul tău, dacă nu-ţi va îngădui Dumnezeu. Pentru că s-ar putea să ajungi să faci lucruri mai grave decât dacă făceai puţinul acela, s-ar putea să ispiteşti pe Dumnezeu, s-ar putea să te înhami la lucruri peste măsură de grele şi să sfârşeşti în dezastru, în revoltă, în împotrivire, în oboseală, în lucruri grele. Și cine te-a pus? De ce te-ai băgat peste puterile tale, cine ţi-a dat ţie cârca asta? De aceea este o mare greşeală să priveşti crucea aşa”.

(foto: ASCOR BUCURESTI – facebook)

 

Va mai recomandam:

CUM SA MAI RESPIRAM SI SA REZISTAM PRINTRE MUNTII DE GUNOAIE ALE MINCIUNII SI TICALOSIEI SUFOCANTE?

CATA INCREDERE AVEM IN DUMNEZEU? Predici audio in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos EXCEPTIONAL tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”

“DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala” – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului

Parintele Melhisedec Ungureanu (Man. Lupsa) – raspunsuri esentiale (1): CUM SA NE LARGIM INIMA? DE CE NU IL GASIM PE DUMNEZEU, CU CE SA INCEPEM?

Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ”

CE INSEAMNA SI CUM SE POATE SA PAZESTI PORUNCILE LUI DUMNEZEU? “Nu vi se pare ca visati prea mult si despre lucruri mari, scapand din vedere cele marunte, reale, accesibile?” – FRANGEREA INIMII ACOPERA LIPSURILE DIN FAPTE

“SĂ NU NE DESCURAJĂM! Să primim cu evlavie nevoinţa smerită, foarte potrivită neputinţei noastre, dată, în chip parcă văzut, de către mâna lui Dumnezeu!”. Sf. Ignatie Briancianinov despre SFĂTUIRE, ÎNDRUMARE DUHOVNICEASCĂ și viața duhovnicească potrivită cu condițiile proprii VREMURILOR NOASTRE

Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier”

Parintele ARSENIE MUSCALU despre FORMAREA si LUCRAREA DUHOVNICEASCA in vremea noastra (III): “Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare”. CELE SAPTE “FAPTE BUNE” (LUCRARI) ALE TRUPULUI

SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ETAPELE IN VIATA DUHOVNICEASCA!

DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om”. SI DRAGOSTEA ARE NEVOIE DE INTELEPCIUNE

Parintele Nicolae Steinhardt – cuvinte si pilde pentru DREAPTA SOCOTINTA SI NE-ABSOLUTIZAREA IDEILOR SAU VIRTUTILOR

PARINTELE CLEOPA despre DREAPTA MASURA, SFATUIRE, SMERENIE, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “CATE OLEACA, INCET…”

ISPITA ANGELISMULUI SAU INSELAREA DIN RAVNA CEA CU MANDRIE – Cazul parintelui Ioil din manastirea Slatina si discernamantul Avvei Cleopa

SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”

CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne oste­nim spre lucrare – restul tine de har”

NU TE DA BATUT IN LUPTA CU TINE INSUTI, NU ABANDONA DRUMUL LA JUMATATE! Prietenii paraliticului din Capernaum: conditia hotararii neabatute si a statorniciei in viata duhovniceasca: “Lucreaza dupa putere!”

MARCEL PETRISOR – marturii despre Parintele Adrian Fageteanu si invataminte esentiale: “Incercarea in viata e pe masura pretentiilor pe care le are omul”

MARETIA MICILOR ASCULTARI. Roada durerii truditoare

LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia?

Predica audio la DUMINICA BOGATULUI NEMILOSTIV a Arhim. Hrisostom Radasanu: PRETENTII SI SIMPLITATE

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptele noastre, e nevoie de smerenie continua si autentica”

Parintele Paisie Olaru: “DOMNUL ARE DE UNDE DA, DACA ARE CUI DA”

Fie mie dupa Cuvantul Tau, Doamne!

MINCIUNILE ASTROLOGIEI SI ALE “KARMEI” explicate de PARINTELE CIPRIAN NEGREANU (video, text)


Categorii

Despre inselare, Parintele Ciprian Negreanu, Razboiul nevazut, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Pr. Ciprian Negreanu la București despre ISPITA “MAI-BINELUI”, A FAPTELOR “MARI” PESTE MĂSURILE NOASTRE, PRIN CARE ISPITIM PE DUMNEZEU ȘI NE EXPUNEM LA ÎNCERCĂRI ȘI CĂDERI MARI: “E mai bine să faci mai puţin și cu smerenie, constant şi consecvent. Mai bine s-o iei de la MAI PUȚIN, iar căutând CELE MICI, Dumnezeu îţi va da încetul cu încetul cele mari”

  1. Pingback: SĂ NU TE RUȘINEZI DE DUMNEZEU! – Parintele Ciprian Negreanu in conferința de la București: “Cum am ajuns noi să iubim mai mult slava lumii decât slava lui Dumnezeu?” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  2. Ce încercăm să facem atunci când ne este rușine să spovedim anumite păcate duhovnicului nostru?
    Este oare bun acest lucru?
    Ne putem spovedi la preoți diferiți? – un frumos răspuns al părintelui Andrei Lemeșonok:
    https://www.youtube.com/watch?v=A1wmS94PvUg

  3. Intelept om si Parinte.
    Incercat si masurat.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate