TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?

22-06-2011 Sublinieri

***

“(…) Dar aceasta constiinta nu este o abstractiune. Constiinta se manifesta prin semne, prin gesturi, in toate actiunile noastre. Gesturile noastre, miscarea membrelor noastre spre natura, spre ceilalti, sunt manifestarea unei asemenea constiinte. O realitate pur interioara nu se intereseaza de univers si de ceilalti. Omul nu se poate inchide in el insusi. Inca de cand eram student stiam de ce ne inchinam pana la pamant, de ce ne facem semnul Crucii: religia este ceva interior. Omul este un intreg. Si cand se inchina pana la pamant are sentimentul ca se afla in fata lui Dumnezeu. Daca mananc ceva, ii multumesc pentru aceasta lui Dumnezeu. Si apoi trupul meu trebuie si el sfintit. Trupul nu este separat de suflet si sufletul nu este separat de trup.

Daca aceasta lume este ea si plina de duhuri rele, nu pot lucra atunci in ea in slujba lui Dumnezeu. Dumnezeu insa ma ajuta, El este prezent, El stapaneste, se afla peste tot. Tot astfel, launtrul meu nu este separat de manifestarile mele care se orienteaza spre oameni si spre lucrurile acestei lumi, care patrund in lucrurile acestei lumi.

De aceea, tot ce este exterior este important. Interiorul omului a fost separat in mod artificial de exteriorul sau. Atunci, nu mai trebuie sa vorbesc? De ce sa vorbesc? Deoarece cuvantul este o manifestare. Trebuie sa pastrez oare totul in sufletul meu?

Religia nu este ceva privat, despre care nu se vorbeste, ceva intre Dumnezeu si mine.

Omul trebuie sa ajunga sa fie intreg in comunicarea sa si sa simta nevoia sa arate ceea ce simte. Religia implica comunicarea. De ce vorbeste Hristos? De ce Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc? De ce vorbesc Apostolii? De ce ne rugam impreuna? Ne aflam la polul opus al individualismului care este in intregime nerealist si nu corespunde vietii omului. Viata omului este manifestare. In aceasta manifestare se vede omul, se vede fata sa, se vede Dumnezeu in cuvintele sale, se vede in gesturile sale daca face ceva bun. Oare pot sa ma rup de trupul meu, sa ma comport altfel in trupul meu, intr-un mod intinat, scandalos, desi sunt fiinta care crede?

Cum vom putea propovadui Numele lui Dumnezeu, adica Imparatia Cerurilor, daca dispretuim exteriorul, comportamentul, manifestarea? Atunci unde este Imparatia lui Dumnezeu pe care trebuie sa o pregatim, daca religia este doar o afacere privata intre Dumnezeu si mine? De ce sa ne rugam pentru iertarea pacatelor? De ce sa spunem ca vor fi fericiti facatorii de pace, cei milostivi? Cum sa ne aratam milostivirea, daca nu prin gesturi exterioare, in toate manifestarile Evangheliei?

Religia este lumea limbajului, a manifestarii. Prin aceasta ea se manifesta si produce un om nou. Lumea va vedea ca el este crestin, ca este un om al lui Dumnezeu. Altfel unde este lumina pe care o raspandeste?

“Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca vazand ei faptele voastre cele bune, sa-L laude pe Tatal vostru cel din ceruri” (Matei 5, 14).

Hristos ne spune cum sa aratam lumina: “Flamand am fost si insetat si ati venit sa ma vedeti” (Matei 25, 35).

Dar aceste comportamente trebuie sa decurga din credinta, din iubirea lui Dumnezeu in noi. Altfel, de ce le-am mai face? Ce ma impinge sa o fac?

Sfantul Apostol Ioan a propovaduit aceasta iubire a unora fata de ceilalti. Si toate epistolele Sfantului Apostol Pavel sunt pline de aceste indemnuri de a arata puterea Evangheliei printr-o viata sfanta.

“Ca ei sa fie una, cum Tu Parinte si cu Mine una suntem (Ioan 17, 22).

Este porunca cea noua de a iubi, de a da fara a astepta nimic in schimb.

Se vorbeste mult, in epistolele Sfintilor Apostoli despre sfintenia crestinului: viata voastra este sfanta, aduceti trupurile voastre ca jertfa sfanta lui Dumnezeu, fiti sfinti in trupurile voastre si in sufletele voastre. Este tema centrala a Bibliei.

Sfinteasca-se Numele Tau”.

Cum sa sfintim Numele lui Dumnezeu? Nu numai prin ganduri, dar si prin fapte. Trebuie sa-l propovaduim, sa-l facem simtit ca sfant in noi insine, in faptele noastre, in cuvintele noastre. Trebuie sa ne gandim sa-l aratam si celorlalti“.

(din: “Pr. M. Costa de Beauregard si Pr. Dumitru Staniloae, Mica dogmatica vorbita. Dialoguri la Cernica, Editura Deisis)

***

“Prezenta crestinilor este marturisire de credinta. Cineva poate ajuta mai mult cu rugaciunea, dar tacerea lui o vor exploata ceilalti si vor spune: ‘Cutare si cutare n-au protestat, prin urmare sunt de partea noastra, sunt de acord cu noi’. Daca nu incep unii sa loveasca raul, adica sa mustre pe cei care smintesc pe credinciosi, se va face mai mare rau. Astfel se vor intari putin cei credinciosi, dar vor fi impiedicati putin si cei care lupta Biserica”.

“Trebuie să-L mărturisim pe Hristos cu trup şi suflet, pentru că omul este făcut din trup si suflet; omul întreg trebuie să-L mărturisească pe Cel care a venit să-l mântuiască întreg”.

***

Nota Razboi intru Cuvant:

NU TRAIM DOAR PENTRU NOI

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu.

Cum va spuneam si unora dintre fratiile voastre in mod personal, este nevoie de cuvant, de comunicare, de a nu ne rusina nici inaintea oamenilor de ceea ce gandim, de ceea ce credem si simtim, de a nu trada prin absenta Dumnezeu si… nici unii pe altii. Este nevoie de marturisire…, nu atat in sensurile cele mai inalte, eroice, martirice, ci, pana acolo, in formele cele mai simple, obisnuite, cotidiene. Retinerea permanenta in exprimarea si impartasirea gandurilor, chiar si din motive care tin de “smerenie”, de “linistire” poate sa insemne o demisie de la faptuirea unui bine posibil si la indemana, mai ales atunci cand raul (si mai ales raul cel mai inselator, cel ascuns si deghizat in bine) se manifesta astazi atat de agresiv, de galagios, de omniprezent, cu consecinte distrugatoare la modul cel mai efectiv, concret…

Cuviosul Paisie vorbea de necesitatea unei manifestari de “prezenta” a crestinului in lume. E vorba de lucruri mici, de “a fi acolo”, de a spune PREZENT, de a arata ca… suntem (inca) si noi pe aici, ca gandim si simtim NORMAL, CRESTINESTE, pentru a reafirma inca o data, si inca o data , cu pace si durere, fara bravada si fara rautate, adevaruri simple. Da, pentru a marturisi chiar evidentele, da, pent ru a spune nimic mai mult decat ca albul… nu este negru, ca cerul nu e verde si ca 2+2… chiar fac 4! Pare banal, pare in plus, pare inutil, dar in lumea de astazi smintita, in-viclenita si invalatucita in confuzia cea mai de pe urma, ei bine nu, nu mai este de prisos!

In schimb, tacerea “smerita” in fata avalansei ucigase a raului, uneori poate fi o mare ispita, atunci cand prin cuvantul tau simplu, fara nimic agitat si isteric in el, poti intinde o mana: discret, dar eficace. Trebuie sa si vorbim, pentru a nu lasa sa moara lucrarea binelui, pentru a o sustine, pentru a da o marturie de rezistenta in fata nebuniei generalizate, a rasturnarii gandirii sanatoase si de bun-simt, a intoarcerii pe dos a valorilor lumii, pentru a tine faclia (sau macar lumanarea) aprinsa si a vadi ca binele real nu a pierit de tot din lume! Pentru a nu ne lasa singuri unii pe altii, pentru a da curaj si insufletire si altora mai slabiti, mai cazuti sau mai insingurati duhovniceste, care se pot debusola sau demobiliza foarte usor in fata avalansei de murdarie, de ticalosie, de irationalitate, de… duh al minciunii, sub toate formele posibile, de la cele relativist-laxiste pana la cele extremist-zelotiste.

La fel ca si in celelalte aspecte ale invaziei raului in societate, tacerea sau absenta credinciosilor permite acestuia sa fie cu mult mai obraznic si sa se instaleze cu mult mai facil, sa se prezinte pe sine ca firescul insusi si sa insele pe cei mai slabi… Cat de usor ne putem sminti si deznadajdui, cat de singuri ne simtim in fata acestui tavalug devorator… Dar fiecare trebuie sa “fie acolo” si sa-i tina pe ceilalti 39 in lacul inghetat, prin simpla lui prezenta vizibila si prin mana intinsa de care se agat cel de langa el!

Faptul ca stii ca MAI EXISTA INCA si altii ca tine, ca dau semne de viata, chiar asa slab, chiar asa schiopatand, oricum ar fi, asta te ridica si pe tine din marasmul indoielii in care vrea sa te scufunde Marele Diversionist. Pe cand altfel, slabesti si esti ispitit tu insusi sa cedezi, sa renunti, sa iesi din arena… Avem datoria sa dam semne de VIATA, sa ne sprijinim, sa fim unii langa altii! Altminteri, incercand fiecare sa se salveze doar pe sine insusi, dupa cum ne avertizeaza acelasi Cuvios Paisie si cum arata legile duhovnicesti, CU TOTII vom pieri!


Legaturi:

*

*


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica Tuturor Sfintilor, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Marturisirea Bisericii, Meditatii duhovnicesti, Parintele Dumitru Staniloae, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

71 Commentarii la “TOT CE ESTE EXTERIOR ESTE IMPORTANT. E NEVOIE DE MANIFESTARE, DE COMUNICARE. De ce conteaza sa (si) vorbim, sa ne sprijinim, sa fim PREZENTI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Interviu cu PARINTELE CIPRIAN GRADINARU din Namur (Familia Ortodoxa): “E NEVOIE DE OSTENEALA SI DE DUREREA INIMII. Tot omul care vrea sa pastreze harul trebuie sa se nevoiasca tot timpul, nu doar Duminica dimineata!“ - Recomandari
  2. Pingback: CRESTINII DE AZI – APARATORI AI TIRANILOR si lepadatori sau chiar ucigasi ai celor slabi si ai celor nedreptatiti? CINE II MAI CERCETEAZA SI II MAI APARA PE CEI CAZUTI IN DIZGRATIA CELOR PUTERNICI? - Recomandari
  3. Pingback: “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastigni
  4. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi -
  5. Pingback: Parintele Nichifor Horia (Iasi) despre MARTURISIREA CREDINTEI, DISCERNAMANT, DRAGOSTE, ZELOTISM SI HABOTNICIE - Recomandari
  6. Pingback: DATORIA DE A DUCE MARTURIA LUI HRISTOS IN LUME, PRIN VIATA NOASTRA – Predici (si audio) la DUMINICA FEMEILOR MIRONOSITE: “A crede in Hristos inseamna a-L lua din biserica in relatiile de fiecare zi dintre oameni” | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: IPS Teofan, la Pelerinajul de Florii (2015 – Video) – CHEMARE LA MARTURISIREA “IN CETATE”, FARA RUSINE, A CREDINTEI NOASTRE SI LA APARAREA BISERICII ATUNCI CAND E ATACATA/ Noul Episcop al Covasnei si Harghitei: “IMBRACATI HAI
  8. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – TEOLOGUL – 110 ANI DE LA NASTERE. CUM L-AM CUNOSCUT PE PARINTELE DUMITRU STANILOAE – Evocari video: Pr. Gheorghe Holbea, Costion Nicolescu, Horia Pastina, Lidia Staniloae si altii | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) | Cuvântul Or
  10. Pingback: Noul Episcop al Covasnei si Harghitei: “IMBRACATI HAINA NEAMULUI ROMANESC!”/ IPS Teofan, la Pelerinajul de Florii (2015 – Video) – CHEMARE LA MARTURISIREA “IN CETATE”, FARA RUSINE, A CREDINTEI NOASTRE SI LA APARAREA BIS
  11. Pingback: Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate