Sfantul Iustin Popovici: “Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni!”

7-04-2008 Sublinieri

st-justin-popovich-preaching.jpg

Ca un alt adevarat alt “prooroc de foc”, Cuviosul Iustin Popovici reactualizeaza cuvantul dumnezeiesc, evanghelic, dupa care trebuie sa ne oranduim viata si gandirea. In cuvinte simple si fraze scurte, Sfantul Iustin arata cu claritate care sunt limitele si principiile dupa care Biserica si credinciosul se raporteaza la stat. Departe de a se raporta la problema autoritatilor statale ca ceva strain de preocuparile Bisericii, Sfantul Iustin arata ca este esential ca crestinul sa deosebeasca stapanirea de silnicie. Acolo unde trairea crestina, viata evanghelica, este indezirabila acelei stapaniri, sau este chiar prigonita, acolo nu avem de-a face cu stapaniri, ci cu silnicii. Aceste lucruri sunt aratate in Noul Testament dar sunt precizate si de Sfinti Parinti ca Sf. Ioan Gura de Aur sau de parinti contemporani ca Nicolae Steinhardt. Si ne sunt noua cu atat mai vitale astazi, cand noul Cezar isi infasoara taina silniciei si a faradelegii intr-o nesfarsita si ametitoare poliloghie propagandistica in care se repeta obsedant cuvinte hipnotizante ca toleranta, progres, bunastare, bogatie, civilizatie, diversitate, valori europene, drepturile omului si multe, multe altele… Cu atat mai vitale, cu cat discursul despre “toleranta” al mastodontului european, noua silnicie ce se propaga cu fatarnicie si viclesug, cere crestinului sa isi puna calus la gura si catuse la maini, in timp ce se promoveaza legi anti-firesti ca cele privitoare la homosexuali si promoveaza agresiv toate conceptiile anti-hristice despre lume si om.

23.jpg

Despre poziţia Bisericii faţă de stăpânire

„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29)

“Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei, Evanghelia a toate. Iată prin ce trăieşte ea, şi pentru ce trăieşte. Iată din ce se zideşte nemurirea şi veşnicia ei. Anume aici se află atotvaloarea ei netrecătoare. „A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor” – acesta este principiul principiilor, sfinţenia sfinţeniilor, măsura tuturor măsurilor. Această Atot-Evanghelie cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. Aici, cu nici un preţ, Biserica nu poate face nici un fel de concesii nici unor regimuri politice, nu pot fi admise nici un fel de compromisuri – nici cu oamenii, nici cu demonii, nici cu prigonitorii Bisericii şi cu demolatorii Bisericii.

„A se supune lui Dumnezeu mai mult decât oamenilor”acesta este statutul Bisericii Ortodoxe, statutul ei veşnic şi neschimbător – statutul atotcuprinzător, starea ei veşnică şi neschimbată – stare atotcuprinzătoare. Iată care este mai întâi de toate răspunsul dat primilor prigonitori ai Bisericii: Faptele Apostolilor 5, 29. Acesta este şi răspunsul ei dat prigonitorilor, de-a lungul veacurilor până la Judecata de Apoi. Pentru Biserică, Dumnezeu totdeauna e pe primul loc, iar omul, lumea, totdeauna pe locul doi. Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva, lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? Iar reprezentanţii Bisericii – dacă nu procedează astfel, oare mai sunt ei reprezentanţi apostoliceşti ai Bisericii? A se îndreptăţi în acest caz cu aşa-zisa iconomie (condescendenţă) bisericească înseamnă nu altceva, decât a-L trăda în ascuns pe Dumnezeu şi Biserica Sa. O astfel de iconomie este pur şi simplu o trădare a Bisericii lui Hristos.

Prin veşnicie Biserica este prezentă în timp pentru ca timpul să se sfinţească prin ea, să se înnoiască prin ea, să se înveşnicească prin ea şi să fie deopotrivă cu ea. Nu Biserica trebuie să fie în pas cu timpul ori cu spiritul vremurilor, ci timpul trebuie să se alinieze după ea, ca fiind veşnică, şi spiritul vremurilor – după ea, ca fiind purtătoare a duhului veşniciei, a duhului Dumnezeului-Om. Pentru că ea este de-a pururi sfântă, de-a pururi apostolească. Ea este de-a pururi duhovnicească, de-a pururi dumnezeiască, de aceea niciodată nici nu îndrăzneşte să jertfească veşnicia vremelniciei, ceea ce aparţine lui Dumnezeu – celor omeneşti, cele cereşti – celor pământeşti. Nu ea urmează a se adapta la spiritul vremurilor, dimpotrivă, ei i se cuvine să potrivească timpul la veşnicie, vremelnicia – veşniciei, cele omeneşti – Dumnezeirii. Veşnicul ei drum prin această lume: mai întâi -Dumnezeu, apoi omul; în faţă – Dumnezeu, iar în urma Lui omul: „Ca să fie Hristos cel dintâi întru toate” (Col. 1, 18).

Ca atare stăpânirea este de la Dumnezeu (Rom. 13, 1-6): şi ierarhia valorilor şi ierarhia ordinii de la Dumnezeu este. De aceea, în principiu, trebuie să ne supunem stăpânirii care pune ordine, normalizează şi care păstrează această ordine divină dată de Dumnezeu în lume. Altminteri survine căderea şi decăderea în anarhie.

Stăpânirilor trebuie să ne supunem, în măsura în care ele menţin ordinea divină în lume, pentru că ele sunt „slugile Domnului” şi – ca unor slugi ale Domnului. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, ca slugi ale Domnului, poartă sabie, cu care pedepsesc răul şi apără binele. Stăpânirilor trebuie să ne supunem, pentru că ele, slugile Domnului, sunt „înfricoşătoare pentru faptele rele”, şi nu pentru cele bune. Atunci însă, când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc, şi mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele, şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor, decât lui Dumnezeu, şi mai cu seamă oamenilor potrivnici Dumnezeului adevărat şi Evangheliei Lui.

La început stăpânirea fusese dată, în principiu, de la Dumnezeu. Când însă stăpânirea se abate de la Dumnezeu şi se ridică împotriva lui Dumnezeu, în acest caz ea se transformă în silnicie şi prin aceasta încetează de a mai proveni de la Dumnezeu şi este de la diavol. Deci noi, creştinii, cunoaştem şi taina stăpânirii şi taina silniciei: stăpânirea este binecuvântată de Dumnezeu, silnicia însă, este blestemată de Dumnezeu.

Tot ce vine de la Dumnezeu este bine, iar dacă acest bine este întrebuinţat în rău este de la diavol, întrebuinţarea în rău a celor dumnezeieşti – iată unde stă diavolul, şi toată diavoliada lumilor toate, la un loc cu lumea oamenilor. Stăpânirea vine de la Dumnezeu, şi până când ea rămâne în Dumnezeu şi sub Dumnezeu şi cu Dumnezeu – este binecuvântată. Părăsindu-L pe Dumnezeu, ea se transformă în violenţăprin aceasta supunându-se pe sine puterii antidumnezeieşti – diavolului.

Aceasta este învăţătura dreptmăritoare şi apostolică, patristică, evanghelică despre natura şi valoarea stăpânirii. Aceasta este sfânta şi infailibila învăţătură ortodoxă a Bisericii lui Hristos, aşa a fost de la început şi până acum, şi de acum în vecii vecilor.

Şi cine sunt martorii ei? Toţi sfinţii apostoli, toţi sfinţii părinţi, toţi sfinţii mucenici. În mod deosebit sfinţii mucenici, începând cu Sfântul şi întâiul mucenic Ştefan, şi până la noii noştri mucenici şi câţi alţi sfinţi mucenici ai vremurilor noastre. Ei toţi au pătimit pentru Domnul Hristos, toţi laolaltă de la împăraţi, regi şi cneji; într-un cuvânt, de la stăpânirile luptătoare contra lui Dumnezeu ai acestui veac. Şi aceşti sfinţi mărturisitori nu se numără cu miile, ci cu milioanele. Ei toţi sunt sfinţi şi nemuritori ca martori ai adevărului divino-uman: creştinii trebuie să se împotrivească poruncilor nelegiuite şi necredincioase ale împăraţilor, domnitorilor, stăpânitorilor acestei lumi, oriunde s-ar afla ei, şi oricine ar fi ei.

 sjp10.jpg

Despre colaborarea cu comunismul

„Din cealaltă lume, Diocleţian cedează cu uşurinţă comuniştilor atei întâietatea în ce priveşte prigoana creştinilor…Pentru un sârb dreptcredincos sub dictatura ateismului comunist toate zilele s-au transformat în Vinerea Patimilor: are loc o defăimare necontenită a lui Hristos, o profanare cu scuipări şi ocară, o răstignire necontenită a lui Hristos. Fiece luptător împotriva lui Hristos şi ucigaş al lui Hristos conlucrează metodic şi conştient în această direcţie, în urma lor se târăsc binecunoscuţii vânzători şi asasini ai lui Hristos în mantiile lui Iuda. Şi colaborează cu ei! In ce fel? în injurii proferate la adresa lui Hristos, în maltratarea lui Hristos, în răstignirea lui Hristos, în uciderea lui Hristos, în îndesarea unor nenumărate cununi de spini pe minunatul Cap Dumnezeiesc, Care preţuieşte mai mult decât toate lumile luate la un loc, toate universurile luate la un loc, decât toate cele văzute şi nevăzute!

Cuptorul babilonic a fost aprins – acesta-i regimul comunist şi ateist îndreptat contra Bisericii Ortodoxe Sârbe. Numai cei tari în credinţa Sfântului Sava (rege al Serbiei) nu vor arde în acest nou cuptor babilonic. În prezent, zi şi noapte umblăm prin mijlocul focului. Faptul că mai suntem în viaţă ţine doar de milostivirea lui Dumnezeu şi de puterea lui Dumnezeu. Iar de jur împrejur se învârtejeşte cea mai ticăloasă minciună universală legiferată în educaţia ateistă: „Hristos este un mort”, „Hristos n-a existat”, „Hristos este o înşelăciune”. Iată programul de educaţie. Oare aşa ceva poate fi acceptat, oare cu aşa ceva se poate colabora? Şi după aceea să te mai consideri creştin? Nu! Noi anunţăm şi declarăm cu tărie: aceasta este cea mai groaznică, cea mai neruşinată şi cea mai mârşavă hulă, pe care gura omenească a formulat-o vreodată împotriva celei mai perfecte, mai minunate, mai încântătoare, mai iubitoare Fiinţe omeneşti de sub Cer, Care a păşit pe planeta denumită Pământ. Vom sta lângă El cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea noastră, şi aceasta – cu preţul oricăror pedepse cu moartea îndreptate asupra noastră de toţi luptătorii contra lui Hristos din întreaga lume, nu numai cei ce uneltesc în patria noastră.

Dictatura ateiştilor luptători contra lui Hristos şi a Iudelor trădători de Hristos – iată cine-i vinovat de viaţa noastră mucenicească. Dictatura Iudelor! Există oare ceva mai respingător pentru Biserica lui Hristos şi pentru creştinism?…Cea mai rudimentară şi mai elementară logică dezvăluie şi dovedeşte: colaborarea între ateiştii făţişi, blestemaţii luptători împotriva lui Hristos şi Biserica dreptmăritoare a lui Hristos este cu desăvârşire ilogică şi antilogică. Cei ce stăruie în a căuta o astfel de colaborare, sau deja colaborează, sau – e îngrozitor s-o spunem! -silesc pe alţii la aşa ceva, îi întrebăm prin cuvintele Apostolului: „Ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este oare între Hristos şi Veliar?” (II Cor. 6, 14-15).

sjp10.jpg

Despre raportul biserica si stat – coexistenta, nu colaborare

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Iată ce fel de coexistenţă a Bisericii şi statului a fost stabilită şi prescrisă de Atotştiutorul Domnul nostru şi Mântuitorul Hristos (Matei 22, 21).

De aceea ea rămâne în veci obligatorie şi nestrămutată pentru Biserică.

Cezarului – moneda, banii, cu efigia cezarului.

Lui Dumnezeu?şi sufletul şi trupul: căci pe trup şi în suflet este întipărit chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu se află şi pe trup şi în trup, pentru că trupul trăieşte prin sufletul asemănător lui Dumnezeu. Deci, şi unul şi altul aparţin lui Dumnezeu – veşniciei, vieţii veşnice, Adevărului veşnic, Dreptăţii veşnice, Raţiunii veşnice.

Prin urmare, cele ce aparţin lui Dumnezeu nu pot fi jertfite de dragul cezarului, şi aici întâietatea îi revine totdeauna lui Dumnezeu. În Dumnezeu – Omul, în lucrarea şi trupul Lui – Biserica, Dumnezeu totdeauna se află pe primul loc, iar omul – pe-al doilea; Dumnezeu totdeauna hotărăşte totul, şi nu omul. Acestea sunt atotvaloarea şi măsura a toate în Biserica universală. Iată de ce ea se apleacă asupra oricărei probleme „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.”

Biserica apare ca un organism divino-uman, şi abia după aceea – ca organizaţie. Ea este trupul Dumnezeului-Om: de aceea, mai întâi se cuvine ca toate să fie cercetate şi măsurate de Dumnezeu, apoi de om. Şi niciodată doar de om, şi după „cele omeneşti”. Iată de ce „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

Când vine timpul, în această privinţă trebuie să-i stăm împotrivă chiar şi lui Petru, primului dintre apostoli. Aici veşnic rămâne în vigoare apostoleasca metodă şi început al zidirii Bisericii „părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” (Fapte 15, 28): mai întâi Duhul Sfânt, apoi noi – noi după Duhul Sfânt şi în Duhul Sfânt şi împreună cu Duhul Sfânt.

„Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”acesta este principiul coexistenţei dintre Biserică şi stat. Nu colaborare, ci coexistenţă între Biserică şi stat. Nu colaborare, cu atât mai mult atunci când „cezarul” prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu şi nu vrea să ştie nimic din cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci ţinteşte doar să nimicească tot ce este al lui Dumnezeu. Aici lipsesc condiţiile principale pentru colaborare.

Sau coexistenţa egală în drepturi a aşezămintelor, şi a persoanelor umane, sau calvarul Bisericii cauzat de către prigonitorii, chinuitorii, cotropitorii, care tăgăduiesc şi prigonesc pe Dumnezeu şi cele ale lui Dumnezeu. Iar prin dictatură impun pe potrivnicul lui Dumnezeu şi cele potrivnice lui Dumnezeu. În acest caz Biserica şi statul se despart, se separă fiecare cu ale sale. Nimeni să nu îndrăznească să se amestece în treburile lăuntrice ale Bisericii, să nu se atingă de sfintele şi veşnicele ei îndatoriri şi drepturi evanghelice.

Este limpede că Biserica sub orice regim, chiar şi cel ateist, trebuie să-şi găsească un mod de a convieţui (modus vivendi), dar întotdeauna în duhul şi limitele principiului evanghelic de convieţuire: „cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”, şi asta sub controlul suprem al Atot-Evangheliei: „să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”.

Dacă însă acest lucru este cu neputinţă, nu-i rămâne Bisericii ca „modus vivendi”, decât principiul evanghelic: să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând astfel pentru drepturile fundamentale ale credinţei conştiinţei şi ale sufletului“.

(in: Arhimandrit Iustin Popovici, Biserica şi statul – Adevărul despre Biserica Sârbă în Yugoslavia comunistă, editată de Schitul Sfântul Serafim de Sarov, 1999)

0830_sv_justin_popovich_icon_bw.jpg

Legaturi: 


Categorii

Marturisirea Bisericii, Razboiul nevazut, Sfantul Iustin Popovici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “Sfantul Iustin Popovici: “Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni!”

  1. http://ortodoxie.3x.ro/diverse/Carti/Apologetica_ortodoxa/francmasoneria.html
    Ati citit concluziile referatului I.P.S. Nicolae? Cum am putea afla care e atitudinea actualilor ierarhi in legatura cu cele scrise aici? Ce/ cine s-a schimbat intre timp? Ierarhia lor sau a noastra?

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Un patriarh martir al secolului XX
  3. Bizantin!

    Chiar crezi ca se uita vreunul dintre ierarhi la cele scrise aici?! Nu cred! Personal – cred ca majoritatea sunt, cum se spune: si in caruta si in teleguta!
    Iar tot de ‘sus’ (ierarhia asta, lumeasca) daca se uita si citesc…cred (sper sa nu fie!) vor face tot posibilul ca sa dispara atat comentariile usturatoare, cat si blogul asta intr-un viitor mai apropiat sau indepartat.

    P.S. Intru foarte greu pe blog de cateva zile – ‘prietenii’ stiu de ce!

  4. Draga Magda,

    Problemele de acces la site nu sunt din cauza unor presupusi “prieteni” (credem ca inca nu s-a ajuns pana acolo), ci din pricina serverelor firmei de net care ne gazduieste. Azi (ieri deja) a fost cea mai lunga intrerupere. Sunt a doua firma la care am incercat si nu suntem multumiti de servicii. Daca aflati de ceva mai bun (si nu foarte scump) puteti sa ne scrieti pe mail. Va suntem recunoscatori.

    In privinta ierarhilor, sunt destui demni de lauda si la noi, chiar daca nu se pot neaparat compara (deocamdata macar) cu Patriarhul Tihon si cu marii sfinti ierarhi ai Bisericii. Ne place sa credem ca cei care vor sa disparem nu sunt atat de multi. Dar e drept, ar putea fi cativa. Nadajduim sa nu fie cazul.

    Iti multumim!

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul mucenic Sava sau Trei moduri de a NU trece puntea impreuna cu dracul
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CAROR STAPANIRI NE SUPUNEM?
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Ascultatorii de Dumnezeu - Mucenicii Prov, Tarah si Andronic
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI - constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare - 30 de ani de la mutarea in Cer
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ierarh Nifon - Invatatorul nefatarniciei
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI – constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare – 31 de ani de la mutarea in Cer
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » 14 IUNIE – SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
  14. Pingback: CRESTINUL, POLITICA SI DATORIA DEMASCARII RAULUI/ “Ce vom face in vacanta?”/ Staretul Efrem Vatopedinul: Sf. Ioan Gura de Aur si VIATA DE FAMILIE/ Stefan cel Mare: OM AL EVANGHELIEI (recomandari duhovnicesti) - Razboi întru Cuvânt - Recomand
  15. Pingback: Fericitul Martir Mircea Vulcanescu, restituiri inedite (II): NOI SUNTEM ORTODOCSI, STATUL ROMAN NU POATE FI NEUTRU. Dar si despre riscul transformarii Bisericii in ANEXA POLITICA -
  16. Pingback: ACATISTUL SFANTULUI CUVIOS IUSTIN POPOVICI (14 iunie) -
  17. Pingback: PARINTELE IUSTIN, in primul sau interviu, din 1991, luat de Maica Nina din Alaska: “Vedeti voi, noi am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim. Noi inca dormim”. VIATA IN INCHISORILE COMUNISTE -
  18. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire -
  19. Pingback: Despre Sinodul din ziua de Rusalii « b'LOGOS
  20. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU (†16 iunie 2013) – CUVINTE PENTRU VREMURI DE INCERCARE A BISERICII: “Acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, harul lui Dumnezeu va creşte. DACĂ NE VOM RUGA! Dacă vom păstra unitatea în Bi
  21. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “Cuvântul de ordine care ar trebui auzit astăzi în cadrul Bisericii este acesta: să revenim la asceţii hristofori şi la Sfinţii Părinţi! | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: CAZUL DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: Actualizat. CAZUL DE LA SCHITUL OITUZ. Intreruperea pomenirii IPS Ioachim Bacauanul de catre ieromonahii Macarie Banu si Atanasie Parfenie. CUM A REACTIONAT ARHIEPISCOPIA ROMANULUI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate