PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a CANONULUI CELUI MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL

6-04-2011 Sublinieri

Vezi si: 

*

– PREDICILE Parintelui Profesor Gh. Holbea primite prin e-mail –

OMILIE LA DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI

Fragment transcris:

” (…) Postul este acest mijloc, alaturi de rugaciune, prin care noi descoperim cata putere a lasat Dumnezeu in fiinta fiecaruia dintre noi, prin care descoperim ca raul dinlauntrul nostru, patimile, si toate pacatele pe care noi le savarsim, toate acestea nu sunt o fatalitate, daca vom patrunde dincolo de “acoperisul” acesta sau de “cenusa” aceasta, pe care raul a aruncat-o asupra luminii launtrice din noi. Vom descoperi ca raul nu are putere atunci cand Dumnezeu este cu noi si cand avem aceasta constiinta a lui Dumnezeu care lucreaza impreuna cu noi. Deci, cum spune Mantuitorul Iisus Hristos – cea mai mare descoperire – zice:

Iata, stau la usa si bat. De va auzi cineva si-Mi va deschide, voi intra la el si voi cina impreuna cu el, si el impreuna cu Mine”.

Asadar ne cheama Mantuitorul Iisus Hristos sa ne intoarcem in starea de rai, in starea din care am fost izgoniti, nu prin voia lui Dumnezeu, care ne-a chemat din iubire la viata, ci prin voia noastra libera. Ne cheama Dumnezeu sa ne lepadam mai intai de mandrie, de a crede ca suntem dumnezeii propriei noastre vieti, de a uita – cumplita uitare – ca Dumnezeu este Cel care ne-a chemat la viata, si ne-a daruit viata ca dar; de a intelege ca ni se cuvine aceasta viata, nu prin vointa parintilor nostri, nu prin vointa noastra, ci prin darul si harul lui Dumnezeu, si mai ales prin iubirea lui Dumnezeu care sta la temelia oricarei vieti care se naste.

Ne cheama, de asemenea, Biserica, in aceasta perioada a Postului prin Parintii Bisericii, sa ne reintoarcem spre noi insine, si – asa cum ni se arata in toate apoftegmele parintilor pustiei, si in toate cugetarile parintilor filocalici – de la cunoasterea de sine ajunge omul la adevarata cunoastere, a tot ce exista, cuprinzandu-se, si realitatile duhovnicesti cele mai tainice si cele mai inalte. Si aceasta intoarcere spre sine este Pocainta, care, spune Sfantul Simeon Noul Teolog, este “usa care scoate din intuneric si duce la lumina”, ca “rodul si fapta pocaintei sunt cele care alunga nestiinta”, care aduc cunostinta. Mai intai cunostinta despre Dumnezeu, si despre cele ale noastre.

Apoi despre cele mai presus de noi, si despre tainele cele dumnezeiesti, cele nevazute si cele necunoscute celor care n-au facut pocainta. Cele dumnezeiesti ce se descopera numai celor care au facut pocainta fierbinte, si s-au curatit printr-o pocainta sincera, si atat pe cat este masura pocaintei si curatirii lor. Si acestora li se arata adancurile Duhului, dar pentru toti ceilalti ele sunt necunoscute si ascunse.

Asadar, calea postului este o cale usoara, daca vom avea constiinta ca o petrecem cu Dumnezeu. Si uneori ne uram unii altora: “Post usor”. “Post usor” – poate sa fie post usor, dar, cred eu ca, cel mai bine este sa ne uram: “Post binecuvantat de Dumnezeu”, pentru ca in momentul in care este binecuvantat de Dumnezeu, primim aceasta constiinta ca Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi. Si postul poate sa fie intr-adevar usor, daca noi avem permanent constiinta pentru ca aceasta este mare descoperire, ca in momentul in care ne smerim prin post si prin rugaciune, atunci Dumnezeu lucreaza impreuna cu noi, si atunci Dumnezeu ne imbratiseaza ca in parabola Fiului Risipitor.

Asadar ne cheama Dumnezeu, ne cheama Mantuitorul Iisus Hristos, si Biserica prin Sfintii sai Parinti, ne cheama la aceasta bucurie a postului, adica la vietuirea impreuna cu Dumnezeu in viata aceasta, ne cheama la descoperirea vietii nu numai ca supravietuire biologica, cu care noi suntem obsedati. Diavolul cu uneltele lui incearca sa ne obsedeze ca piere fiinta noastra biologica, iar perioada postului ne arata ca nu este vorba numai de o supravietuire biologica, nu este vorba numai despre a ne feri de boala aceasta, de ameliorarea unei sanatati, ci este vorba de mult mai mult, si anume, de cunoasterea tainei vietii celei vesnice dinlauntrul nostru. (…)”.

***

CUVANT DE TALCUIRE A CANONULUI CELUI MARE AL SF. ANDREI CRITEANUL (martie 2011):

” (…) Fiecare cuvant pe care il rostim sa devina pentru noi prilej de inaltare, de apropiere de Dumnezeu. Si ne dam seama ca este foarte greu, pentru ca mintea noastra este imprastiata, pentru ca nu avem starea de rugaciune, si ca mintea noastra, neavand starea de rugaciune, este atat de mobila, sa spunem asa, este chiar foarte mobila, incat, in aceeasi clipa este impartita in nu stiu cate directii, si este impartita intre atatea ganduri si intre atatea griji, incat departe de noi este pacea si linistea pe care ar trebui sa o avem atunci cand rostim asemenea cuvinte sfinte – fie ca este vorba de cuvintele Sfintei Scripturi, asa cum avem in Pavecernita; fie ca sunt cuvintele Sfintilor Parinti, cum de asemenea avem in rugaciunile din Pavecernita ale Sfintilor Parinti; fie ca sunt cuvintele acestea ale Sfantului Andrei Criteanul, pe care le rostim in Canonul Cel Mare. De ce? Pentru ca fie suntem atenti la ceilalti, fie ca luam seama mai mult la ceilalti decat luam seama la noi insine. Toate aceste cuvinte uneori, trec pe langa noi fara sa le putem converti in eveniment de viata.

Acest Canon al Sfantului Andrei Criteanul, pe care il evocam de fiecare data, si oricat ne-am referi la viata lui, daca ne ajuta Dumnezeu sa o intelegem, o viata care, iata, se gaseste reflectata in Scriptura Vechiului Testament si a Noului Testament, o viata care, prin acest imn, canon, arata ca omul duhovnicesc reuseste sa faca din cuvintele Scripturii viata sa launtrica, realitatea sa launtrica, realitea dumnezeiasca. Este ca in Apocalipsa atunci cand aghiografului sau prorocului i se da sa manance acea carte, sau mai precis acel cuvant al lui Dumnezeu care mai intai este amar, dar dupa acea devine dulce, si devine pentru el foc ce incalzeste si lumina care lumineaza inlauntrul omului.

(…)

Ce este canonul Sfantului Andrei Criteanul – care are legatura cu viata Sfantului Andrei Criteanul? Pentru unii dintre cei care au stat si analizat viata si opera Sfantului Andrei Criteanul, acest canon este ca un fel de cantec de lebada. Adica, autorul sub povara anilor, si constient de iminenta sfarsitului sau, isi priveste trecutul, cum obisnuim multi dintre noi, si mai ales la batranete, sau nu numai la batranete, chiar si atunci cand “suntem pusi cu ochii pe jarul mortii noastre” – cum spunea un parinte. Deci autorul isi priveste trecutul si, pamantean fiind, se ingrozeste de acest trecut, asa cum spunem noi intr-una dintre cantari:

“la multimea faptelor mele celor rele, cugetand eu ticalosul…”.

Si atunci, asa cum vedem din acest canon, il napadeste plansul si, din adancul inimii insangerate de durere, izbucneste acest cantec de lebada, care este Canonul Sfantului Andrei Criteanul, si pe care noi il rostim in Saptamana [intaia din Post], si il mai rostim dupa aceea integral (…) in saptamana a cincea.

Moartea si judecata care il asteapta de cealalta parte a vietii sale il someaza intr-un fel sa-si intoarca pentru inca o clipa privirile spre trecut, pentru a-si examina si mai atent nevrednicia sa. Si in aceasta neliniste, agonie a sufletului sau, el deschide Sfanta Scriptura si se cufunda in lectura ei, incepe sa citeasca Scriptura. Avand aceasta stare de pocainta, care este  un dar a lui Dumnezeu, el nu se poate regasi decat in cei vinovati din Sfanta Scriptura. Nu se poate asemana fara numai pacatelor acuzate pentru uraciunea lor.

Se regaseste in neascultarea lui Adam, se regaseste in uciderea lui Cain – si se regaseste in uciderea lui Cain, nu pentru ca ucisese asemenea lui Cain, dar pentru ca, asa cum unii dintre  noi,  poate, impatimiti si egoisti fiind, ucidem in fiecare clipa chipul celuilalt in sufletul nostru, nu numai prin ura, rautate, dar si prin indiferenta si prin dispret.

Se regaseste de asemenea in uraciunea Sodomei, si in acelasi timp se regaseste  neintelept, asemenea contemporanilor lui Noe, asa cum am vazut in cantari, care il vedeau pe Noe facand corabie si radeau  de el si chiar il batjocoreau. Asa cum, multi dintre noi vedem ca pana la urma corabia vietii noastre trebuie sa ajunga la un liman si limanul acesta este trecerea din viata de aici la viata de dincolo si suntem neintelepti si radem si, mai mult, devenim chiar ignoranti, si cum spune Sfanta Scriptura, nebuni. De ce? Pentru ca vedem, spune Sfantul Ioan Scararul, si alti Parinti Filocalici, ca exista o liniste si o pace pe care o dobandim de la Duhul Sfant prin multa nevointa si prin smerenie – deci, aceasta pace  si liniste nu o dobandim fara smerenie si fara pocainta. Dar, exista si o liniste pe care diavolul  viclean ne-o “daruieste”. Este acea liniste pe care o dobandeste, sa zicem, bogatul din Evanghelie, celui caruia i-a rodit tarina: “Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani, mananca, bea, veseleste-te”, aceasta liniste, pe care majoritatea dintre noi o cautam. Cei care au mai multa putere o cauta, cum am spune in popor, ‘cu varf si indesat’, vor sa se culcuseasca vesnic in vremelnicie si cauta, si inseala, si mint, si cu cat au putere mai multa cu atata mint mai mult, si vor sa se invesniceasca [aici], si vor si sa-si asigure si neamul, daca se poate toti descendentii – de la fii, nepoti, si stranepoti, – sa fie asigurati vremelnic. Este o liniste a unora, care cred ca avand, si mai ales inselati fiind de puterea efemera, ajung la mandrie, este o liniste a mandriei,  o liniste a slavei desarte, care cuprinde pe unii si care cred: “gata sunt asigurat, si sunt sigur de maine, am toata puterea, sunt asigurat vesnic”. Deci neintelepciune.

De asemenea, Sfantul Andrei Criteanul, si trimite bineinteles la fiecare dintre noi, se regaseste in nemultumirea evreilor, care…

“…caldarilor cu carne ai ravnit suflete, precum evreii”.

Adica evreii au fost eliberati din robia egipteana, si au fost purtati timp de 40 de ani in pustie, si au crezut ca  alegerea lor este un prilej de mandrie. Mai mult, au crezut ca alegerea lor de catre Dumnezeu este un privilegiu: “noi suntem privilegiati”, or Dumnezeu ne-a aratat si ne arata fiecaruia dintre noi: alegerea noastra de catre Dumnezeu nu este un privilegiu, ci este o chemare pe care ne-o asumam in mod constient si liber, si nu suntem absolviti de aceasta nevointa a noastra. Si evreii, vedem ca in pustie, ce au patit? Ravneau “caldarilor cu carne” din Egipt.

“Mai bine era in tara Egiptului, eram robi, dar ne infruptam cu carne”.

Caldarile cu carne din tara Egiptului i-au obsedat – si dovada ca n-au inteles. I-a hranit Dumnezeu cu mana in pustie, dar mana a fost pentru ei, din pacate, insuficienta. De ce? Pentru ca duhul lor nu era pregatit sa primeasca aceasta mana dumnezeiasca. Si, asa cum ne arata Scriptura Vechiului Testament, toti cei care au iesit din tara Egiptului, au murit in pustie; toti, inclusiv Moise de pe muntele Nebo [pe care il], vedem ca a privit tara Canaanului de departe. Si inchinarea lor este intotdeauna o inchinare la idoli, deci, la un moment dat ei au uita ca Dumnezeu i-a scos din tara Egiptului ca sa ajunga in tara Canaanului. Si atunci cand Moise a primit Decalogul, Tablele Legii pe muntel Sinai, ce au facut? Au facut vitelul de aur, si au uitat de fapt pentru ce se aflau ei in pustie, asa cum si noi facem vitelul de aur, si ne inchinam vitelului de aur, si suntem obsedati de vitelul de aur, care este banul. Si uitam de fapt ca viata aceasta este asemenea vietii evreilor, trecerii prin pustie spre tara Cananului, ca suntem calatori, ca suntem pelerini. Si suntem obsedati si vedem ca tulburarea noastra este asemenea evreilor, care fac din vitelul de aur un dumnezeu. Si se stie ce pedeapsa a  poruncit Dumnezeu celor care s-au inchinat vitelului de aur.

Sfantul Andrei Criteanul citind Scriptura se identifica la un moment dat cu pacatele desfranatei. Si iata ca, asa cum aceasta din urma a reusit  in cele din urma sa-si spele vinovatia cu lacrimile ei, tot astfel lacrimile plasmuiesc si in inima muribundului nostru, cum se recunoaste de altfel si Sfanatul Andrei Criteanul, o umbra de speranta, care capata expresie prin pocainta, prin aceasta zdrobire a inimii si incredintare in voia si mila lui Dumnezeu.

Canonul poarta numele de “cel Mare” nu numai pentru aceasta importanta duhovniceasca pe care o are, dar si pentru marimea sa. Si in acest Canon vedem ca tema aceasta, care pune in fata fiecaruia dintre noi – pentru ca Sfantul Andrei Criteanul ne cheama pe fiecare dintre noi sa ne punem in fata constiintei noastre, sa ne analizam, si sa reusim, sa vedem cat intuneric si cata impietrire este in sufletul nostru – este [in] Canonul Sfantului Andrei Criteanul, aceasta trezire a constiintei pe drumul pocaintei si al mantuirii; si tema condacului care se citeste dupa cantarea a sasea:

“Suflete al meu, suflete al meu, scoala, pentru ce dormi, sfarsitul se apropie si te vei tulbura”.

Deci, pocainta este o constanta a Canonului Sfantului Andrei Criteanul, dar aceasta pocainta vedem ca se asociaza in Canon cu intreg cosmosul, pentru ca aceasta pocainta a noastra capata dimensiuni cosmice. De ce? Pentru ca se stie: pacatul lui Adam a insemnat si cadere a firii. Se stie ca pacatele noastre, ale fiilor lui Adam, dupa trup, adica fiii pacatului, atrag toate dezechilibrele din lumea inconjuratoare, din cosmos, din natura. Dar trebuie sa mergem mai departe, si vedem ca lacomia, cinismul, rautatea, indiferenta ce au facut din muntii nostri, din padurile noastre? Daca mergeti la Manastirile din Moldova, veti vedea munti intregi care au fost pur si simplu batjocoriti, adica au fost defrisati pana la ultimul bradulet. Si nu numai in Moldova. Eu am vazut,  spre exemplu in Moldova, dar am vazut si imagini cu alti munti pe care, chiar daca cineva i-ar vedea din elicopter, oricum ii va vedea golasi. Un dezechilibru generat de lacomie, de lipsa de omenie si de bun simt, si de respect pentru spatiul in care traim. Iata, asadar, ca si pamantul sufera din pricina pacatului nostru. De aceea vedem, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul [ca] se spune  la un moment dat:

“Ia aminte cerule si voi grai, pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu”.

Drama consumata in sufletului chinuit de pacat, iata, capata si o dimensiune cosmica.

Stadiile de pocainta pe care le prezinta Canonul Sfantului Andriei Criteanul sunt acestea: mai intai sufletul incepe sa simta nimicnicia starii provocata de cadere ca pe o povara pe care nu o mai poate suferi. Stateam de vorba si cu copiii mei si cu tineri, si am intrebat daca ar putea sa suporte o vesnicie viata aceasta in conditiile acestea. Si invariabil mi-au spus ca nu. Oricat am fi noi de optimisti, n-am putea sa suportam o vesnicie aceasta viata vremelnica in conditiile in care suntem noi. De aceea vedeti, si Parintii Bisericii si Sfanta Scriptura ne arata ca moartea pana la urma, in prima ei etapa este, pe langa trecere, si o forma de eliberare de aceasta vremelnicie, care, devin din ce in ce mai apasatoare. Deci sufletul incepe sa simta nimicnicia unei stari pacatoase, si o simte ca o povara de nesuferit. Viata aceasta nu o putem suporta ca o vesnicie.

A doua etapa: iubirea dumnezeiasca prin glasul propriei constiintei cheama sufletul abia trezit din pacat sa se ridice si sa depaseasca aceasta stare.

A treia etapa: sufletul constientizeaza primejdia in care s-a lasat tarat de pacat.

A patra: procesul propriu zis al pocaintei.

Si a cincea: incununarea luptei celei bune cu darurile, bunatatile si milostivirea nemarginita a lui Dumnezeu.

In Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ce este minunat, va spuneam de aceasta infasurare a Sfintei Scripturi inlauntrul nostru. Adica, prin harul lui Dumnezeu  – iata Sfantul Andrei Criteanul este un exemplu – Sfanta Scriptura devine o realitate launtrica, si este un lucru minunat. In aceasta realitate a Sfintei Scripturi sufletul gaseste modele de cuviincioasa recunostinta fata de Dumnezeu. Si sunt amintite jertfa lui Abel, stramutarea lui Avraam, jertfa lui Isaac, misiunea lui Moise, jetfa lui Aaron, evlavia Anei si a lui Samuel, sunt amintite exemple de fapte de vitejie savarsite din porunca ori cu binecuvantarea lui Dumnezeu. Si avem aici Iosua Navi, Manoe, Samson, Efati, Ghedeon, ale proorocilor precum Daniil, ale celor trei tineri din Babilon. Exemple de suferinta in Patimi, care anticipeaza suferinta Mantuitorului Iisus Hristos, cum este suferinta lui Iosif in Egipt, care  este condamnat pe nedrept, si suferinta lui Iov. Exemple de dragoste, de ospitalitate, exemple de pocainta, precum este pocainta lui David – si noi rostim de mai multe ori Psalmul 50. Dar, sunt si exemple negative cu care ne identificam in patima noastra: nescultarea si calcarea legii lui Dumnezeu de catre Adam si Eva, Cain, locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora, Izabela, Manase, si asa mai departe.

Asadar, iata aceasta minune de gand a Sfantului Andrei Criteanul, care se concretizeaza intr-un imn. Si starea cea mai aproape de Dumnezeu este, fara indoiala, starea de rugaciune, starea de doxologie, starea in care cuvantul nu mai inchide cugetul, ci cuvantul deschide cugetul spre contemplatia dumnezeiasca si viata noastra devine bucurie, devine mirare, dupa ce a trecut prin durerea aceasta  a pocaintei, si dupa ce a constientizat, strapungandu-se de lacrimile pocaintei – ca asa nu se mai poate, ca trebuie sa se schimbe ceva – de aceea si metanoia, pocainta, este numita innoirea mintii.

Iata, iubiti credinciosi, ce minunat este ca avem aceasta bucurie de a ne ruga impreuna si, ce minunat este ca il avem contemporan pe Sfantul Andrei Criteanul. De ce? Pentru ca rostind Canonul de Pocainta al Sfantului Andrei Criteanul suntm impreuna cu el in pocainta, si chiar il invocam, pentru ca la Canonul Sfantului Andrei Criteanul, Biserica a adaugat:

“Sfinte al lui Dumnezeu Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi”.

Aceasta, asadar, sa fie bucuria noasta, si mai ales in Postul acesta, pentru ca vedem ca dincolo de tristetea aceasta care ne cuprinde din cauza pacatului, din cauza patimilor, avem si aceasta bucurie ca, in sfarsit, mintea noastra se mai opreste din alergarea ei bezmetica, si se opreste nu pentru a se linisti in mandrie, cum se linistesc unii care cred ca au atins apogeul puterii, ci se linisteste in smerenie si in pocainta.

De aceea sa rugam pe Sfantul Andrei sa mijloceasca  spunand:

“Sfinte al lui Dumnezeu Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi”.

Amin.

Legaturi:

***

*


Categorii

1. Slider, Ce este pacatul?, Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Iertarii, Lasatului sec de branza), Parintele Gheorghe Holbea, Pocainta, Razboiul nevazut, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

44 Commentarii la “PR. GHEORGHE HOLBEA: CUNOASTEREA DUHOVNICEASCA SE DA PE MASURA POCAINTEI. Si o “traversare” duhovniceasca aplicata la viata noastra a CANONULUI CELUI MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. A 2-a Rugăciune mărturisitoare către Iubitorul
    de oameni Dumnezeu şi Tatăl.
    A lui Nikífor Cállist Xanthópul.

    Mă mărturisesc Ţie, Părinte, Doamne, Făcătorule al Cerului şi al pământului. Lesne-iertătorule, Îndelung-răbdătorule, Iubitorule de oameni, Prea-bunule, Nepomenitorule de rău, Mult-milostive, Iubitorule de bine, Milosârde, Îndurate şi Milostive Dumnezeule. Tu ştii, Tu cunoşti neputinţa noastră, şi mai vârtos a mea, celui păcătos şi nevrednic Cerului şi pământului. Că sînt cu totul întinăciune şi spurcăciune, călcând în fiecare zi şi ceas sfintele Tale porunci şi Dumnezeieştile Tale aşezăminte. Şi mai-nainte de nemitarnicul şi înfricoşatul Tău divan conştiinţa mă vădeşte că nu este păcat pe care nu l-am făcut, cu cuvântul, cu fapta, cu cugetarea minţii, cu privire iscoditoare, prin toate simţirile mele. Şi, în scurt a zice, toată viaţa mea am cheltuit-o urît şi curveşte petrecând. Că ce este din cele cumplite în viaţă, care nu am lucrat prin toate mădularele?
    O, milostivirea Ta şi bunătatea, şi a mea necunoştinţă şi ticăloşie! Că Tu pe mine dintru nefiinţă întru fiinţă cu înţelepciune m-ai făcut, şi toată zidirea aceasta prea-frumoasă şi prea-potrivită ai supus-o mie, Prea-bunule, şi cu al Tău chip şi asemănare m-ai cinstit; iară eu, necunoscător către Făcătorul de bine arătându-mă, nebunul şi prea-nepriceputul, peste măsură îndurările Tale cele iubitoare de oameni le-am scârbit. Dar fiindcă nemărginită este mila Ta, şi bunătatea neurmată, şi îngăduirea şi îndelunga răbdare cea către păcătoşi neasemănată, precum m-ai suferit pe mine până astăzi, aşa şi până în sfârşit să nu mă lepezi pe mine, nici să Te îngreţoşezi de mine.
    Că Tu eşti Cel ce voieşti ca toţi oamenii să se mântuiască, şi spre cunoştinţa celor lucrate să vie. Pen-tru care şi Unul-născut Fiul Tău, Domnul nostru şi Dumnezeu, pentru negrăita milă a bunei voirii Tale, plecând Cerurile, S-a pogorît, şi în pântece fecioresc a intrat, şi pălmuire a primit, şi Cruce a răbdat, şi îngropare a suferit. Deci eu mai mult decât toţi am păcătuit, şi pe toţi i-am întrecut cu fărădelegile. Drept aceea pentru mine mai vârtos s-au făcut acestea. Pentru aceea şi întru mine facă-se mila Ta minunată. Că pentru păcătoşi este bună-voirea Ta, şi iconomia, şi negrăita pogorâre a Unuia-născut Fiului Tău.
    Deci să nu pui înaintea mea păcatele mele, care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu aducerile aminte, noaptea şi ziua, de voie şi fără de voie, din răpire şi din cugetare, la arătare şi întru ascuns, din obicei îndelungat şi vechi, în toată ziua, şi ceasul, şi minutul, şi cirta. Şi în scurt a zice, cu toată mişcarea şi aşezarea mea, trupească şi sufletească şi gânditoare. Ştii, Doamne, că nu este pe pământ altul ca mine, care întru păcate, şi întru curvii, şi întru urâte lucruri mă tăvălesc. Şi nu este cu putinţă a afla pe altcineva, care după lucrurile mele a petrecut, de când pe toată lumea ai adus-o întru fiinţă, şi dintru nefiinţă ai alcătuit-o cu voia stăpânirii Tale. Că eu cu răutăţile şi cu vicleşugurile m-am făcut asemenea satanii, începătorului răutăţii. Şi mă minunez cum mă ţine pământul şi nu mă înghite, de atâtea ori nelegiuind şi lepădând aşezămintele Tale cele sfinte! Mai mult decât strămoşii am călcat poruncile Tale cele fără de moarte şi sfinte, şi de desfătarea Raiului pe sine-mi m-am înstrăinat. Ucigător de frate m-am făcut mai mult decât Cáin, sufletul meu omorându-l prin trup; am întrecut pe Lámeh, mintea mea ucigându-o, şi simţirile netrebnicindu-le prin dulceţile cele urâte. Mai mult decât cei de pe vremea potopului am nelegiuit. Nimic pe lângă covârşirea relelor mele nu au lucrat sodomenii. Egiptean m-am făcut, şi vârtos la inimă Faraon către cuvintele Tale. Mai mult decât cei ce au cârtit în pustie, şi au călcat legea Ta, şi mai mult decât ninivitenii am nelegiuit. Ce sînt, pe lângă faptele mele cele din voire, fărădelegile lui Manassì? Şi păcatele lui Davíd? Şi ale lui Solomón, fiului său? Şi ale altora multora, ale celor din lege şi mai-nainte de Dar, decât care toţi mai rău am nelegiuit? Mai mult decât tâlharul şi decât vameşul am greşit. Mai mult decât curvarul cu neînfrânare am vieţuit. Mai mult decât curva trupul şi sufletul mi-am întinat. Mai mult decât Petru m-am lepădat de Tine fără de căinţă. Şi, în scurt a zice, mai mult decât toţi păgânii păgâneşte am nelegiuit. Şi mai-marilor răutăţii m-am asemănat, urmând dracilor celor urâţi şi răi şi vicleni, şi tuturor voilor lor.
    Ci Tu, Milostive Doamne, minunate fă şi spre mine milele Tale. Vreme este a se arăta noianul bunătăţii Tale. Fă cu mine semn spre bine, adâncule al nepomenirii de rău şi al bunătăţii. Păcătuit-am, ca nimenea altul am nelegiuit. A mă pocăi doresc, şi un ceas a păzi tocmelile mele nu pot. Greşit-am mai mult decât perii capului meu, şi decât nisipul, şi decât picăturile apei. Dar Tu, ca un îndelung-răbdător şi iubitor de oameni, arată îndurările Tale şi mila Ta spre mine. Nu este păcat care biruieşte iubirea Ta de oameni. Că neajuns este noianul milei Tale. Şi neasemănată şi necuprinsă cu mintea este nepomenirea de rău, şi bunătatea Ta. Iară greşalele mele, deşi prea-mari sînt, şi care covârşesc cu mărimea, dar pe lângă noianul milostivirii Tale cel nemărginit, [aceasta] este asemenea cu o prea-mică picătură. Şi nu numai ale mele, ci şi ale celor ce din veac au greşit, şi mai mult decât mine (de este cineva acum care m-a întrecut pe mine cu răutăţile).
    Pentru aceasta alerg la Tine, bunul meu Stăpân, şi Făcător, şi Dătător al vieţii mele. Şi mă mărturisesc Ţie, milostivului meu Dumnezeu, cele ce am lucrat. Iară Tu, mila Ta cea obişnuită punându-o înainte, arată spre mine milele Tale cele de demult, şi mă miluieşte pe mine, cela ce mai mult decât toţi cu fapta şi cu voirea am greşit, trufaşul, mândrul, măreţul în deşert, înaltul cu cugetul, înaltul cu sprânceana , îngâmfatul, trecătorul cu vederea, semeţul, iubitorul de stăpânire, iubitorul de arătare, necunoscătorul, nemulţumitorul, iubitorul de podoabă, malachíul, prea-curvarul, curvarul, necuratul, desfrânatul, urâtul, întinatul, neînfrânatul, stricatul, răsfăţatul, înverşunatul, împătimitul, nelegiuitul, iubitorul de dulceţi, îndrăcitul cu pântecele, îndrăcitul cu gâtlejul, desfătatul, îmbuibatul, beţivul, negrijuliul, somnorosul, lenevosul, iscoditorul, vicleanul, zavistnicul, pizmătăreţul, clevetitorul, pârâtorul, ucigaşul, tâlharul, furul, nedreptul, lacomul, răpitorul, iubitorul de averi, cămătarnicul, iuţosul, mincinosul, urît-câştigătorul, scumpul, pomenitorul de rău, împietritul cu inima, neplecatul, nesupusul, neascultătorul, grăitorul de rău, bârfitorul, defăimătorul, şoptitorul, luătorul în râs, urît-grăitorul, jurătorul strâmb, batjocoritorul, amăgitorul, ocărâtorul, mâniosul, izbânditorul, prigonitorul, amarul, neîndurătorul, nemilostivul, nesimţitorul, neiubitorul de săraci, neiubitorul de străini, neîmpăcatul, neprietenul, zădărâtorul, luptătorul, suduitorul, obraznicul, bătăuşul, iubitorul de gâlcevi, în zadar grăitorul, deşertul, nebunul, nebăgătorul în seamă, netemătorul, urâtorul de bine, urâtorul de frate, urâtorul de fapte bune, hulitorul, necrezătorul, însuşi-judecatul, osânditul, nepocăitul, nemărturisitul, cel fără de răspuns, care tot felul de înverşunare şi de fărădelege am lucrat, cu sufletul împreună şi cu trupul, şi pentru aceasta de toată iubirea de oameni şi milostivirea nevrednicul, şi vrednicul de munca cea fără de sfârşit.
    Drept eşti, Doamne, şi dreaptă este judecata Ta; dar de-a pururea biruieşte iubirea Ta de oameni, şi abate din aceasta în aceasta. Deci nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine. Că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va suferi? Drept aceea, ştiu că mai mare este pricina mea de a mi se ierta mie, că mai mult decât toţi am greşit, şi fărădelegile mele au covârşit capul meu. Am întinat pe cel după chip al meu; netrebnică am făcut haina sufletului meu. S-a stins făclia Darului meu. Buzele mele cu totul le-am spurcat. Ochii mi-am mânjit cu vederile cele necuvioase şi fără de socoteală, căutând minciuna şi deşertăciunea. O, de câte ori m-am tocmit a mă pocăi, şi m-am arătat minţind, defăimând bogăţia bunătăţii Tale celei spre mine! O, de câte ori în biserici mă făgăduiesc Ţie a lepăda cele rele, şi după ce am ieşit, întru aceleaşi şi mai rele răutăţi cad. Fiindcă uit tocmelile, din pricina deprinderii mele celei rele şi necurate.
    Pentru aceea unelteşte, Stăpâne, mila Ta cea în fire sădită, şi noianul iubirii Tale de oameni celei neurmate. Şi mai îndelungă-Ţi mânia pentru mine, şi să nu mă răpeşti mai-nainte de a mă pocăi, nici ca pe un pom neroditor tăindu-mă, să mă fac privelişte Îngerilor şi oamenilor, şi *întru răutate stâlp oarecare , şi pildă altora, prin a mea grabnică osândă şi tăiere înţelepţindu-se. Deschide-mi mie uşa Ta, celui ce bat. Întinde-mi mie mâna Ta, celuia ce mă afund. Că adâncul dulceţilor mă viscoleşte pe mine. Că de nu va întâmpina iubirea Ta de oameni, toate câte voi lucra eu nimic nu sînt. Mare tiran îmi stă asupră-mi vrăjmaşul, firea aceasta, voirea mea cea rea şi obiceiul. Acum vremea vieţii mele s-a stins. Secerişul morţii este aproape. Secera este ascuţită. Securea lângă rădăcina mea a ajuns. Şi eu spre mai rău sporesc. Furul păretele sufletului meu îl sapă. Vrăjmaşul cel de obşte ca un leu răcneşte, căutând numaidecât să mă înghită pe mine. Calea este gata. Sorocul s-a împlinit. Zapisul este în mâini. Pârâşii stau ca nişte muncitori netrecuţi. Cumpăna este atârnată, şi eu, ticălosul, mă trag, şi nici aşa nu simt. Vai mie! Ce să mă fac? Unde să mă duc?
    Dăruieşte-mi mie pocăinţă, Stăpâne, şi simţire de cele lucrate, şi lacrimi potrivite spurcăciunii dezmierdărilor mele. Să nu mă răpeşti pe mine negata şi nemărturisit. Vezi punerea asupră a ticălosului meu trup, cuptorul gândurilor cel ridicat şi înfocat, deprinderea cea rea, plecarea către cele mai rele, şi mă mântuieşte pentru singură mila Ta cea nemărginită. Miluieşte-mă pentru bunătatea Ta cea mare şi nepovestită. Că precum greşalele mele a se număra nu este cu putinţă, aşa nemărginită şi cu covârşire mai înaltă este mila Ta, şi iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta, după asemănarea greşalelor mele, varsă în dar peste mine bunătatea Ta cea nedeşertată, că cu osârdie de-a pururea cugetul meu este plecat spre cele rele şi viclene. Adu-Ţi aminte ce este ipostasul meu, că pământ sînt, şi m-am asemănat deşertăciunii, şi ca fumul au trecut zilele mele. Adu-Ţi aminte că întru păcate sînt născut. Însă la Tine este milostivirea, şi mă mântuieşte pentru mila Ta.
    Că după poftele trupului umblând, şi prin toată viaţa în noroiul dulceţilor tăvălindu-mă, bucurie dracilor şi pustiu de iubirea Ta de oameni m-am făcut. Din pruncie până acum înşelându-mă şi amăgindu-mă, niciodată voilor Tale nu am voit să urmez, nesocotind că nesuferită este urgia îngrozirii Tale celei asupra păcătoşilor, nici cu frica tăierii morţii şi cu frica nemitarnicului Tău judeţ înţelepţindu-mă. Căci care faptă urâtă cu covârşire şi cu prea multă sârguinţă nu am lucrat, pricinuiri întru păcate pricinuind? Mintea prin urâte aduceri-aminte mi-am spurcat. Trupul prin amestecări necurate cu totul mi-am întinat. Duhul prin învoiri rele mi-am netrebnicit. Eu singur mânia Ta am întărâtat-o, şi urgia Ta am aţâţat-o.
    Deci cine mă va plânge? Cine mă va tângui pe mine, ticălosul? Tu eşti milostiv, lesne iertător, Dumnezeu al milei şi al îndurărilor, în fire sădit având noianul iubirii de oameni şi adâncul îndelungii răbdări. Deci pleacă-Te ticăloşiei mele; primeşte-mă pe mine, cela ce mă rog; îmbrăţişează-mă pe mine, cela ce mă întorc; vindecă neîndreptarea sufletului meu, şi cu judecăţile care ştii mântuieşte-mă. Nu am lacrimi fierbinţi. Nu am mărturisirea adevărată. Nici altceva din acelea câte sînt destule ca să tragă la mine milostivirea Ta. Nici un lucru prea-slăvit nu este, de vei mântui pe cel drept, de vei milui pe cel iubitor de fapte bune; ci dacă spre mine, cela ce peste măsură am greşit, vei minuna milele Tale.
    (Se întoarce către Fiul.)
    Ştii neputinţa firii omeneşti, că întru aceasta te-ai îmbrăcat cu milostivire. Să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele milostivirea ta cea nemăsurată. Treci cu vederea fărădelegile mele, şi ca un doctor vindecă ranele cele netămăduite ale sufletului meu. Vezi-mi bubele, câte sînt. Iară mai vârtos, peste tot trupul este rana mea. Şi nu este cu putinţă a pune alifie, nici untdelemn, nici legături. Ţie Unuia, Dumnezeului meu, Prea-bunului Meşter, Căruia toate Îţi sînt cu putinţă, şi cele la oameni cu neputinţă, cu lesnire Îţi este a le vindeca pe acestea, şi a nu mai rămânea vreo rană de răutate. Mântuieşte-mă, şi iarăşi strig, pentru mila Ta. Pentru aceea toată lumea aceasta ai adus-o întru fiinţă. Pentru aceea către noi Te-ai pogorît, cei ce cu nenumărate greşale Ţi-am greşit Ţie, şi Te-am întărâtat. Dator sînt cu nenumăraţi talanţi. Lasă-mi mie pe cei mai mulţi, ca şi mai mult să Te iubesc. Greşit-am Dumnezeule, greşit-am Ţie, mărturisesc, dar să nu mă osândeşti pe mine după fărădelegile mele, nici să-Ţi întorci faţa Ta dinspre mine; ci auzită facă-se mie mila Ta, iară mai vârtos vestită şi arătată prin milostivirea Ta cea către mine, cela ce peste măsură am greşit.
    (Iarăşi către Tatăl.)
    Că Tu eşti Dumnezeu al celor ce se pocăiesc, îndelungând fărădelegile noastre de la noi, pe cât sînt departe răsăriturile de la apusuri, şi nălbind prin pocăinţă păcatele noastre, ca zăpada şi ca lâna. Deci câte am greşit până acum din tinereţe, iartă-mi-le ca un prea-bun şi mult-milostiv. Şi dă-mi mie vreme de pocăinţă şi lacrimi de-a pururea curgătoare. Străluceşte-mi făclia sufletului meu prin mărturisire, pe care am întunecat-o şi am stins-o cu punerile fărădelegilor. Şi cu haina cea dintâi, cea curată şi neîntinată, cu care m-am îmbrăcat de la Botez, iarăşi îmbracă-mă prin cercetarea Ta, dându-mi mie îndrăzneală şi arvună de mântuire din cele de aici, prin mijlocirea Maicii celeia ce fără de sămânţă şi mai presus de fire a născut pe Cuvântul Tău cel fără de început, şi mai-nainte de veci, cu folosinţele slujitorilor Tăi celor fără de materie şi fără de trupuri, prin solirile propovăduitorului pocăinţei, ale cinstitului, slăvitului, Prorocului, Înainte-mergătorului şi Botezătorului Ioann, ale Sfinţilor, slăviţilor şi întru-tot-lăudaţilor Apostoli, şi ale celui al doilea Propovăduitor al pocăinţei Ioann, prea-înţeleptul şi cu cuvinte de aur, şi ale tuturor Sfinţilor celor ce din veac bine Ţi-au plăcut Ţie. Că binecuvântat eşti, împreună cu Unul-născut Fiul Tău, şi cu Făcătorul de viaţă şi Prea-sfântul Tău Duh, acum, şi pururea, şi în cei fără de sfârşit veci ai vecilor. Amin.

  2. parintele Constantin Burduja a implinit astazi 100 de ani

    http://obiectivdevaslui.ro/node/14377

  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Accente cruciale ale sfantului arhimandrit Sofronie Saharov pentru lupta duhovniceasca a Postului Mare in aceste vremuri prea incarcate de tensiuni
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Vladica Ierotheos Vlachos despre cauzele crizei actuale: PARASIREA PORUNCILOR LUI HRISTOS DE CATRE CRESTINI SI RASPANDIREA UNOR IDEOLOGII INUMANE, FEROCE
  5. Pingback: POSTUL MARE. Care este sensul sau duhovnicesc si CUM SE DUCE LUPTA CU ISPITELE IN ASTEPTAREA INVIERII? Parintele Sofronie – cuvantari duhovnicesti (I) -
  6. Pingback: INCEPE POSTUL CEL MARE. Parintele Petroniu Tanase despre POSTUL ADEVARAT, valoarea sa si incercarile de denaturare -
  7. Pingback: Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul din Postul Mare: „Doamne si Stapanul vietii mele…”. TALCUIREA PARINTELUI PETRONIU: LITURGHIA POCAINTEI -
  8. Pingback: DUMINICA IERTARII. Predici de mare adancime ale Parintelui Sofronie (II). CUM SA TRECEM POSTUL MARE in mijlocul tensiunilor apocaliptice ale vremii noastre? -
  9. Pingback: INTERVIU CU PARINTELE MIHAIL STANCIU DESPRE POSTUL PASTILOR. Cum se tine postul placut lui Dumnezeu? -
  10. Pingback: CANONUL CEL MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL (text, audio, video) -
  11. Pingback: TALCUIREA CANONULUI CEL MARE AL SF. ANDREI CRITEANUL – studiul teologic si duhovnicesc al lui Panayottis Nellas -
  12. Pingback: VEACUL ANTIHRISTIC AL MINCIUNII. Cand si cum ne mintim singuri? -
  13. Pingback: Predica PS Sebastian la Duminica lasatului sec de branza: DESPRE POSTUL DEPLIN -
  14. Pingback: Tristetea stralucitoare a Postului Mare: CANTARI DIN SLUJBA PAVECERNITEI MARI (VIDEO + AUDIO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: Sfantul Ioan din Kronstadt: INVATATURA IN MIERCUREA PRIMEI SAPTAMANI A POSTULUI MARE. Indemn la cercetare launtrica severa inaintea Impartasirii -
  16. Pingback: PLANSUL ADAMIC al Canonului Sfantului Andrei Criteanul -
  17. Pingback: Predica audio a Parintelui Dosoftei de la Putna in Duminica Mariei Egipteanca: POCAINTA – MEDICAMENT IMPOTRIVA OTRAVEI PACATULUI SI A INSINGURARII -
  18. Pingback: Parabola bogatului caruia i-a rodit tarina. TALCUIRE ACTUALA SI PROFUNDA A PR. GHEORGHE HOLBEA: “Momentul adevarului este cel in care ramanem cu noi insine”. VIATA – SIMULACRU si CULCUSIRE IN VREMELNICIE? (video) -
  19. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” -
  20. Pingback: “Cuvinte din taceri” – Amintiri si confesiuni duhovnicesti remarcabile ale PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA si ale duhovnicilor IUSTIN MIRON si PANTELIMON DE LA OAȘA. Modele, pilde si sfaturi pentru TINERI (video) - Recomandari
  21. Pingback: Predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA IERTARII si INCEPUTUL POSTULUI MARE. Inarmarea cu armele luminii pentru a birui cu Hristos -
  22. Pingback: IN PRAGUL POSTULUI MARE: Duminica izgonirii lui Adam din Rai. Parintele Petroniu Tanase despre POSTUL DUHOVNICESC si IERTAREA APROAPELUI -
  23. Pingback: Predica foarte folositoare a PARINTELUI SOFIAN, la intrarea in POSTUL MARE: “Frati crestini, nu va revoltati impotriva postului. Primele 3 zile e mai greu, dar apoi incepi sa simti efectul binefacator…” -
  24. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE SPOVEDANIE SI CANONUL CEL MARE. De ce este nevoie sa ne marturisim si cum biruim frica si rusinea? -
  25. Pingback: Iata, a venit veselitoarea vreme a postului! Indrumar pentru prima saptamana a Postului Mare de la SFANTUL NICOLAE VELIMIROVICI (+18 martie) -
  26. Pingback: DUMINICA IERTARII. INCEPUTUL POSTULUI MARE. Parintele Coman despre sensul si riscurile postului si iertarii: “SA INVESTIM IN DUMNEZEU!” -
  27. Pingback: INDEMN LA CITIREA PSALTIRII IN POSTUL MARE si la mai multa rugaciune pentru intreaga lume – de la PARINTELE STARET MELCHISEDEC AL PUTNEI. Plus: AVERTISMENT fata de caderile “de-a dreapta” (audio + text) -
  28. Pingback: PARINTELE MIHAIL STANCIU – predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai (2012). INTRAREA IN POSTUL MARE. “Sa mangaiem inima celui scarbit, sa ne rugam mai mult unii pentru altii” | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: DUMINICA IERTARII, DUMINICA IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI. Predici video si audio, cantari psaltice. DE CE SI IN CE FEL AR TREBUI SA TINEM POSTUL MARE? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate