SARACIA DUHOVNICEASCA SI FERICITA INTRISTARE PATIMILE ŞI VINDECAREA ÎNTREITĂ A SUFLETULUI “Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah este cel ce-şi păstrează mintea simplă, neîmprăştiată şi nedispersată în multe lucruri: “acea …
Articole din categoria: Sfintii – prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri
Din cartea “Scoala evlaviei”, despre Sfantul Patriarh Ioan cel Milostiv: Odata, la Sfantul Ioan, Patriarhul Alexandriei, a venit un dregator bogat, si a reusit sa vada patul sfantului, care era acoperit cu o patura proasta. Dupa ce s-a intors acasa, …
Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: “Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila“ “[…] Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de …
“El avea multă dragoste de Dumnezeu şi de chipul Său, omul, iar când vedea multa suferinţă şi opresiune din partea turcilor, dragostea sa ieşea din sine şi din satul său şi îmbrăţişa satele dimprejur. Vindeca fără discriminare durerea omenească în …
10 noiembrie – 22 de ani de la fericita sa adormire Scurte date biografice “Fericitul Staret, din botez Eteoclis, s-a nascut la 27 decembrie 1930 la Burnazi in Mesinia si a fost primul nascut al lui Ioan si Gheorghia Teodoropulos. …
„Intru tine, Parinte s-a mantuit cel dupa chip… “Dupa care chip, frati crestini?
*** *** PREDICA PARINTELUI CLEOPA LA SFANTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR Părinţilor şi fraţilor şi iubiţi credincioşi, (…) Dar nu putem cuprinde într-o predică tâlcuirea tuturor Evangheliilor de astăzi. Ci fiindcă o dată în an se prăznuieşte Sfântul …
Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale […] Marturia acestor vieti sfinte este cu atat mai importanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata …
Troparul Sfantului Gherasim Vietuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocsilor si inger in trup, vindecator si de Dumnezeu purtator te-ai aratat noua. Pentru aceasta noi, credinciosii, te laudam pe tine, dumnezeiescule Gherasime, ca in chip vrednic ai dobandit de la Dumnezeu …
18 octombrie – 21 de ani de la mutarea la viata vesnica *** „Eu nu am dat canoane grele…căci mi-a fost milă de fiecare şi am plâns cu cel care plângea şi m-am bucurat cu cel care se bucura…”. …
291. SFANTUL APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA. “Nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata” 18-10-2011
Astazi este praznuit de Sfanta noastra Biserica Sfantul Apostol si Evanghelist Luca, autorul uneia dintre Evanghelii, precum si al Faptelor Apostolilor, precum si autorul primelor icoane ale Maicii lui Dumnezeu. Despre viata sa, despre particularitatile Evangheliei scrise de el, precum …
Predica Mitropolitului de Navpaktos si Sf. Vlasie, IEROTEI (HIEROTHEOS) VLACHOS – Iasi, 14 oct. 2011, la Liturghia pentru Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva – Despre Sfantul Mucenic Policarp, despre valoarea si semnificatia profunda a sfintelor moaste si despre chemarea la sfintenie …
Doxologia: Întru aşteptarea hramului Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei De aproape patru veacuri, cetatea de scaun a Moldovei este ocrotită de Sfânta Parascheva. Cum a răsărit gândul aducerii sfintelor sale moaşte la Iaşi în mintea Voievodului Vasile Lupu şi …
Sfaturi pentru mireni (extrase) “(…) Smerenia atrage asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre. Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa …
Astazi, 11 octombrie sunt praznuiti, in Sobor, toti Sfintii Optinei – renumita vatra duhovniceasca a Rusiei din secolul al XIX-lea – mari luminatori si povatuitori ai Rusiei si ai lumii pentru vremurile din urma. Tot astazi este pomenit si personal …
* Rugaciunile incepatoare, apoi:
“Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Manastirea Bisericani, este o icoana facatoare de minuni. Este adevarat ca minunile tin de credinta si rugaciunea rugatorului, iar nu de marimea, vechimea ori calitatea icoanei. Sunt insa unele icoane, special alese de Maica …
298. MUSTRARILE SFANTULUI ANTIM IVIREANUL 27-09-2011
“Cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă păstor şi învăţător, ilustru om de carte și de arte, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul. Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi vieţii lui, Mitropolitul Antim …
Oglinda cucerniciei domnesti pusa in fata hidoseniei antihristice a stapanitorilor pamantului de ieri si de azi (icoana de Alexandru Nicolau) Exact cand in Apusul catolic, mai exact in Italia faramitata, Niccolo Machiavelli isi concepea Principele, lucrare de hotar intre doua …
Pe pieptul lui Iisus… Dar unul dintre ucenici, acela pe care-l iubea Iisus, stătea la masă culcat pe pieptul Lui. Câte poeme minunate, câte tablouri sfinte, câte predici ziditoare s-au înălţat spre cer şi au umezit ochii a mii şi …
*** Gânduri, sfaturi şi observaţii ascetice Gândurile mele m-au frământat ani îndelungaţi, dar mila Domnului a fost cu mine fără sfârşit. Şi dacă Domnul nu m-ar fi povăţuit ca un Bun Păstor cu harul Său, vrăjmaşii m-ar fi înghiţit. Scriu …
Fragment din cuvantul rostit de parintele Rafail Noica in noiembrie 2003, in Aula Palatului Patriarhal, in cadrul simpozionului dedicat centenarului Parintelui Dumitru Staniloae si purtand titlul: “TEOLOGIE SI MONAHISM”. “O a doua pilda a teologiei ca stare a duhului as …
SFANTUL SILUAN ATHONITUL (1866-1938) Scrisori către Nadejda Soboleva I Iubitoare de Hristos doamnă Nadejda! Am primit dolarul de la Dvs. şi mă rog Domnului pentru Dvs. şi pentru fiul vostru Boris. Domnul ne aşteaptă pe noi în cer. Să ne …
Parintele Sofian – om al blandetii dumnezeieşti IPS TEOFAN Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei „Eu am zis: dumnezei sunteţi” (Ioan 10, 34). Ţinta urmată cu tenacitate de creştinul autentic este îndumnezeirea, dobândirea Sfântului Duh. Puţini oameni au capacitatea să înţeleagă acest …
*** Viata Sfintilor Parinti Ioachim si Ana din cartea “Casatoria, cale spre sfintenie. Vietile Sfintilor casatoriti” – de David si Mary Ford: “Aceasta este perechea cea blagoslovita, aleasa de Hristos Dumnezeul nostru spre a fi parintii Maicii Sale, Stapana noastra …
306. MINUNILE MAICII DOMNULUI (extrase) 08-09-2011
Pentru Sfântul Roman Cîntăreţul, care a făcut Condacele tuturor Sfinţilor Se vede la Metafrast, în întâia zi a lunii lui Octombrie (Vieţile sfinţilor, luna octombrie ziua 1), întru care prăznuim pe Sfântul Roman Cîntăreţul (Melodul), că sfântul acela a fost …
Cuvant la Nasterea Maicii Domnului 1 „Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare, bucurie a rasarit la toata lumea”. Asa incepe troparul sarbatorii de astazi, in seara aceasta si duminica. Si in adevar, frati crestini, nici o nastere din cate cunoaste istoria …
MODEL DE LUCRARE ORTODOXA “Am încredere în tine!” Pliniţi bucuria mea, ca aceeaşi să cugetaţi, aceeaşi dragoste având, un suflet fiind, una cugetând (Filip. 2,2) “Pe atunci Eugene [viitorul parinte Seraphim, n.n.] se gândea ce să facă cu viaţa lui …
Teologia dincolo de mode (fragment) Propovaduirea Apostolilor si invataturile Parintilor Bisericii, o credinta au pecetluit, care si haina adevarului purtand, cea tesuta din bogoslovia cea de sus, drept indrepteaza si slaveste taina cea mare a bunei-cinstiri. (Condacul Sfintilor Parinti de …
Sfantul Alexandru din Svir a vietuit intre anii 1448-1533, in Rusia, fiind singurul sfant cunoscut care s-a invrednicit a vedea Sfanta Treime, precum odinioara Dreptul Avraam. In viata sfantului s-a intrupat cuvantul Mantuitorului, care zice: “Fericiti sunt cei curati cu …
(Document domnesc descoperit de Paul de Alep intr-un sipet al lui Duma Negru despre vremurile din urma ale Moldovei, de la Mitropolitul Varlaam) “Dupa plecarea mitropolitilor fanarioti vor urma oameni nevrednici la scaunul Moldovei, care vor incerca sa vanda dreapta …
… sau cum sufereau chiar si cei mai sfinti barbati din cauza despartirii de fratii lor iubiti Fragment dintr-una din epistolele din exil ale Sfantului Ioan Gura de Aur catre diaconita Olimpiada, ucenica si prietena sa in Duhul Sfant: “Ştiu …
Sfantul Siluan Athonitul, Cuviosul Sofronie Saharov, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Staniloae si Parintele Arsenie Papacioc despre MAICA DOMNULUI (audio, video): * PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Maica Domnului este o nouă lume” “Iubitii nostri frati crestini, Cu toate cerurile, cu toată creaţia …
*** Harisma înainte-vederii şi a străvederii Stareţului “Stareţul Iosif era foarte experimentat. Atunci când mergeam la el noaptea pentru mărturisirea gândurilor, de cele mai multe ori ne explica în amănunt problema noastră şi ne dădea şi rezolvarea ei mai înainte …
Parintele Arsenie Boca: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca” Crestinortodox: Sfantul Pantelimon Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor …