MARTURII EMOTIONANTE DESPRE SFINTENIA PARINTELUI SOFIAN: IPS Teofan, Parintele Adrian Fageteanu, Parintele Gamaliel Sima, Parintele Mihai Aldea

Parintele Sofian – om al blandetii dumnezeieşti

IPS TEOFAN

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

„Eu am zis: dumnezei sunteţi” (Ioan 10, 34). Ţinta urmată cu tenacitate de creştinul autentic este îndumnezeirea, dobândirea Sfântului Duh. Puţini oameni au capacitatea să înţeleagă acest lucru şi, mult mai puţini, sunt cei care într-o generaţie întreagă îndeplinesc chemarea de a fi dumnezei [dupa har].

Cum se manifestă un om îndumnezeit? Cum arată o persoană care a devenit sălaş al Duhului Sfânt? Care este chipul celui ce a ajuns la „unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4,13)7

Dumnezeu m-a binecuvântat de-a lungul vieţii să în­tâlnesc mulţi oameni îmbunătăţiţi duhovniceşte. Amintesc câţiva dintre cei plecaţi în lumea Împărăţiei cerurilor: pă­rintele Vitimion cel simplu de la Schitul Slănic Argeş, Maica Teodosia cea mult rugătoare de la mănăstirea Bussy en Othe de lângă Paris, Părintele Paisie cel Sfânt de la Sihăstria dimpreună cu Părintele Cleopa mărturisitorul, Părintele Teofil cel întru totul curat de la Balaciu, Părintele Ghedeon cel cuminte de la Schitul Crasna…

La fiecare dintre cei amintiţi am simţit un anume suflu al îndumnezeirii. Ceva de dincolo de lume, ceva inaccesibil nouă, muritorilor obişnuiţi, se descoperea în privirea lor, în glasul, în mişcările, în fiinţa lor: curăţenie sufletească, sen­sibilitate, disponibilitate spre jertfă, smerenie în orice situa­ţie, încredere nebună în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, capacitate totală de a binecuvânta, de a iubi, de a ierta, de a purta durerea celuilalt de a-i oferi bucurie.

La acestea toate şi la multe altele se adaugă o ati­tudine, o stare, un duh inefabil al blândeţii, al bunătăţii, al îngăduinţei. Părintele Sofian de la Mănăstirea Antim, de la a cărui naştere în cer se împlinesc 7 ani, a fost un astfel de chip, un chip al blândeţii prin excelenţă. Intreaga sa fiinţă răspândea blândeţe şi bunătate.

Timp de aproape 10 ani am fost binecuvântat de Dum­nezeu să vieţuiesc sub acelaşi acoperiş monahal cu Părintele Sofian. Astfel, aproape în fiecare zi schimbam cel puţin câteva cuvinte, ne sfătuiam pentru binele mănăstirii, adesea slujeam la acelaşi altar, şi, mai ales, eu îmi sprijineam creş­tetul pe umărul lui în ceas de cumpănă. O, Doamne! Ce izvor de trăire, ce infuzie de har, ce reconfortare sufletească poate trăi omul atunci când creştetul şi-l pleacă pe umărul unui om sfânt. Încercarea prin care trece, suferinţa care-i sfâşie inima devin, la picioarele unei persoane precum Părintele Sofian, izvor de răbdare, de curaj, de nădejde.Iar când un astfel de om te bucură cu prietenia lui, îţi încre­dinţează anumite trăiri ale sufletului, inima-ţi primeşte o stare de pace, odihnă sufletească ale cărei urmări nu se şterg nicicând.

Un chip al blândeţii, acesta a fost bunul părinte Sofian. Bucureştenii i-au sesizat în număr necrezut de mare izvorul inepuizabil de sensibilitate, gingăşie şi candoare şi se adă­pau la această fântână de har în clipe de bucurie şi, mai ales, de încercare. Părintele îi asculta, îi binecuvânta, îi înţelegea în durerea sau păcatul lor, îi întărea şi, mai presus de toate, îi iubea. Ii iubea pentru că era smerit; îi iubea pentru că le purta poverile la rugăciune; îi iubea pentru că îi ajuta cu sfatul; îi iubea pentru că inima sa îi cuprindea pe toţi.

Marele şi rarul dar al blândeţii, care împodobea fiinţa întreagă a Părintelui Sofian, se arăta şi prin faptul că nu avea nici cea mai mică tendinţă de a osândi, de a judeca, de a ţine minte răul. De-a lungul vieţii sale, Părintele Sofian a avut parte de multe vrăjmăşii, care i-au împovărat sufletul, i-au tulburat liniştea. Au fost duşmănii din afară şi, mai dureros, de la casnicii lui. Le aşeza pe toate la picioarele Tronului ceresc prin atitudini de felul: „Doamne, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”

Părintele Sofian a trăit aproape întreaga sa viaţă de monah la Mănăstirea Antim, nu departe de Sfânta Pa­triarhie şi, în aceeaşi incintă cu sediul Cancelariei Sfântului Sinod. Nu a îndeplinit răspunderi oficiale înalte în sensul omenesc al lucrurilor, dar cunoştea ceea ce se întâmpla bine sau mai puţin bine în Biserică. Nu l-am auzit niciodată judecând, condamnând pe cineva care nu-şi împlinea bine datoria, sau, mai mult, cauza rău misiunii Bisericii. Asculta, medita se ruga şi tăcea. Aveam sentimentul că suferă, se întristează şi că preia situaţia respectivă în rugăciune şi o prezintă lui Dumnezeu spre rezolvare.

Părintele Sofian a plecat dintre noi acum şapte ani de zile. Mănăstirea Antim este altcumva după plecarea Părin­telui. Arhiereii, preoţii, monahii şi credincioşii care l-au avut ca duhovnic nu-l mai întâlnesc în altar, în pridvor, pe aleile mănăstirii sau la chilie. Şi e aşa de tristă pentru noi, cei puţin credincioşi, Mănăstirea Antim, fără Părintele Sofian!

Sunt şi persoane, probabil dintre cei mult credincioşi, care vin la mănăstirea Antim, şi aici, în duh şi adevăr, îl întâlnesc pe Părintele. Amintirea feţei sale celei blânde şi rugăciunea lui pentru Mănăstirea care i-a fost atât de dragă, odihna sufletească sădită de el în multe inimi şi faptul că se află de şapte ani împreună cu Sf. Antim în veşnicia sălăşluirii cu Dumnezeu, dau certitudinea prezenţei Părintelui Sofian printre coloanele, florile, arhiereii, monahii şi credin­cioşii mănăstirii.

Blândeţea Părintelui Sofian se revarsă în cascade, valuri, valuri: peste mănăstirea Antim, peste cei care l-au cunoscut, peste Biserică, peste Ţară şi peste lume.

Îţi mulţumim, Doamne, că din vase de lut faci aseme­nea „dumnezei” fără de care lumea ta s-ar reîntoarce în nefiinţă.

***

PARINTELE SOFIAN – DASCAL AL RUGACIUNII

Ieromonah Adrian Făgeţeanu

Ce m-a impresionat la Părintele Sofian, încă de la venirea mea la mănăstirea Antim acum peste 60 de ani, era acrivia cu care citea pomelnicele credincioşilor. Se identifica aproape cu omul necăjit care-i cerea să se roage pentru el sau pentru cei apropiaţi. Întâmpina pe fiecare cu multă înţelegere şi dragoste, şi-şi asuma durerea lui.

Am fost şi eu în obştea Rugului Aprins, mai mult făceam treaba Martei decât a Mariei, dar observam la Păriniţii Daniil şi Sofian râvna lor de a deprinde rugăciunea, liniştirea şi trezvia minţii de la Părintele Ivan Kulâghin. Erau sporiţi şi statornici de pe atunci în această lucrare lăuntrică.

Uneori mi se părea că Părintele Sofian era exagerat când făcea milostenie, sau când prelungea timpul spovedaniei până după miezul nopţii, dăruind tuturor un ajutor, un sfat, o încurajare… L-am preţuit mult, el fiindu-mi duhovnic de atunci din anii ’46-’47. M-a primit din nou cu bucurie în obşte la Antim după ce am fost în puşcărie şi m-a sfătuit mereu cu înţelepciune, temperându-mi de fiecare dată revoltele şi firea mea iute.

Cred că Dumnezeu i-a primit osteneala şi rugăciunile în care eram cuprins şi eu şi în care nădăjduiesc să fiu cuprins şi acum. Dumnezeu să-l aşeze între Sfinţii Lui… Iar pe noi să ne lumineze Domnul Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne rugăm pentru el, pentru noi, şi pentru semeni aşa cum ne învăţa mereu…

***

Părintele Sofian – iconar şi ziditor de suflete

Ierodiacon Gamaliel Sima

Mănăstirea Cernica

Pe când mă aflam cu ascultarea în biserică vine la mine o creştină între două vârste şi mă întreabă: „Părintele Sofian este în mănăstire?”. întrebarea mi-a sunat ciudat, Părintele fiind trecut la Domnul de multişor. Mi-am zis în sine că acea persoană se prea poate să nu ştie ca e plecat dintre noi, şi întreb la rândul meu: „Dar pentru ce îl cău­taţi?“. Vine şi răspunsul:

„L-am visat pe Părintele Sofian. Nu-l cunoşteam dinainte de vis. El mi-a spus că este de la mănăstirea Antim şi că dacă vreau să mă fac bine de boala mea să vin la slujba de Maslu”.

Am rămas o vreme înmăr­murit, apoi, cu binişorul i-am spus ce trebuia să ştie despre Părintele şi că este bine să-i urmeze sfatul. Faţa acelei per­soane trăda uimirea şi nutrea nădejde în vindecare mira­culoasă. Aşa s-a şi întâmplat.

Mai deunăzi a venit o tânără să-mi ceară amănunte biografice despre Părintele pentru că îi trebuiesc la lucrarea de licenţă în sociologie. Sociologie? Părintele Sofian? De unde şi până unde? Deoarece eu sunt studentă la sociologie şi din recunoştinţă faţă de Părintele vreau să-i dedic lucra­rea, îmi răspunde tânăra. Cum aşa? întreb nedumerit. Îmi  spune că Părintele a ajutat-o cu rugăciunea să zămislească şi să nască o fetiţă, în condiţiile în care nu puteam avea conform datelor medicale. Arătându-mă interesat de întâm­plarea minunată, o las să-mi istorisească:

„L-am visat pe Părintele Sofian, pe care nu l-am cunoscut mai înainte, că-mi spunea în vis să vin la mormântul său să ne rugăm împreună. I-am spus dimineaţă soţului meu visul şi nu m-a luat în serios, însă trei nopţi la rând am avut acelaşi vis. Bărbatul meu, mai înainte sceptic, a visat mai apoi şi el toi trei nopţi la rând pe Părintele şi acelaşi conţinut. Atunci am întrebat-o pe mama, care îl cunoscuse, unde este înmormântat Părintele. Ne-am deplasat la Căldăruşani, ne-am plâns amarul la mormântul Părintelui şi am plecat de acold senini. La scurtă vreme am rămas însărcinată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.

Auzind şi bucurându-mă cu sufletul, i-am dat tinerei toate datele aflate la îndemână referitoare la viaţa pământească a Părintelui nostru.

După cum vedeţi, alţii au ce să spună despre Părintele, însă, în ce mă priveşte, câte mai pot adăuga? Şi apoi cuvintele în frază n-ar putea exprima atât de mult relaţia mea filială cu Părintele Sofian altfel decât în versuri.

BUNUL MEU AVĂ ICONAR

(dedicată Părintelui Sofian Boghiu)

Să-ţi spun,

acum şi aici

că-mi pare rău?

îmi pare rău

că n-am ştiut

să preţui timpul

ostenelilor tale,

când te plecai

la greu

asupra mea

şi mă certai

ca pe-un zăbavnic,

lovind cu şoapta tainei

inima spre rugăciune!

îmi strămutai departe

hotarele micimii mele.

Lărgitu-m-ai…

către adâncul

înălţimii tale,

căci n-ai mai vrut

să ştii

a-ţi pune

bunătăţii gard!

Cereai doar pacea

ca să-ti mânui

ostenitu-ţi trup –

prescură de firimituri

din multe frământări…

Nu te-a gustat,

doar

cine nu te-a vrut.

Lumini pătrunse de răcoare

mă odihneau atent

ochii tăi…

Sub adumbrirea caldă

a privirii tale mă simţeam ca un fiu!

Şi apoi…

ca pe-o coală gata

la lucru de-nceput

puneai cu pana crucii

sensibile suspine

peste

crâmpeiul sufletului meu …

Bunul meu avă iconar!

 

(din: Un iconar de suflete – Parintele Sofian Boghiu. Marturii, Editura Basilica, Bucuresti, 2009)

Legaturi:

***

O MINUNE CU PARINTELE SOFIAN, RELATATA DE PARINTELE ALDEA: