“Ce faci te face” (III). Diaconul Sorin Mihalache despre DARUL PLASTICITATII FIRII OMENESTI si RESPONSABILITATEA VESNICA A FAPTELOR NOASTRE, despre INSEMNATATEA METANIILOR si, in general, a POZITIEI CORPULUI in viata duhovniceasca si despre PUTEREA TAINEI POCAINTEI de a ne scoate din “mecanismul orb al biologiei” (VIDEO, TEXT)

13-02-2019 Sublinieri

Diacon Prof. Dr. Sorin Mihalache – Esti ceea ce traiesti (Conferinta ASCOR Cluj) – 14 decembrie 2017:

“Eşti ceea ce trăieşti. Medicina şi Teologia creştină, despre sănătatea şi edificarea spirituală a persoanei”

***

Un prim fragment transcris din aceasta conferinta il puteti gasi la:

“Ce faci, te face” (II). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Conferința de la Cluj a Diaconului SORIN MIHALACHE (2017, video si text). “Toate experiențele pe care le facem se înmagazinează în noi ca dispoziții și LASĂ URME”. Despre NEUROPLASTICITATE ca temei și probă că NE PUTEM SCHIMBA VIAȚA ORICÂND și despre FORȚA EXTRAORDINARĂ A EXPERIENȚELOR, mai ales a celor REPETATE și exercitate cu DEDICAȚIE sau PASIUNE

***

Transcrierea conferintei de la min. 50-51:

“(…) Atat de departe s-a ajuns cu cercetarea si cu atentionarea a cat de mult ne influentam pe noi insine incat au aparut rezultate care spun asa: pozitia corpului influenteaza tabloul hormonal al unei persoane. Si aici experimentele au fost asa: au luat persoanele stresate, care au nivel de cortizol ridicat si le-au pus in anumite posturi. Atentie, dupa 3 minute de stat intr-o postura cortizolul a scazut cu 20% si a crescut testosteronul, care este un hormon care corespunde activitatilor viguroase – asta ar arata o anumita incredere, din punct de vedere biologic. Stau intr-o postura si postura imi schimba tabloul hormonal si deci si dispozitia sufleteasca – pentru ca ea vine la pachet: o persoana care sta intr-o [anumita] postura nu se mai simte foarte stresata. Asta este foarte important. De ce? Pentru ca asta imi sugereaza mie, interesat de viata spirituala: corpul imi sugereaza emotii. Si alta cercetare vine si completeaza acesta portiune spunand: dispozitiile emotionale imi influenteaza modul in care gandesc. Si aici au fost facute experimente cu persoane care traind empatia fata de cineva au judecat intr-un fel situatia lui si traind aversiunea fata de altcineva au judecat complet diferit situatia lui, desi situatiile erau identice. Asta inseamna ca dispozitia emotionala ma influenteaza intr-un fel.

Deci trebuie sa fiu atent ce emotii am pentru ca nu judec complet independent de emotiile mele. De-asta pe o stare emotionala infranta si deprimata gandurile sunt negre. Pe o stare de bucurie, gandurile sunt asemanatoare. De ce e important asta pentru viata spirituala? Pentru ca daca le punem impreuna o sa constatam ca: trupul imi sugereaza prin pozitiile lui si prin intrebuintarea lui anumite emotii, iar emotiile imi influenteaza modul in care gandesc. De aceea, autoarea care a scris despre asta a conchis: corpul da forma mintii.

Parintii erau foarte atenti in Filocalie la ce face trupul si ei spuneau ca una din lucrarile cele mai importante pe care le poate face cineva in chilie este plecaciunea genunchilor. Pentru mine, din punct de vedere spiritual asta este foarte important. Asta imi spune ca nu pot sa stau in lotus si sa spun rugaciunea inimii. Ca lotusul vine la pachet cu o postura si cu un tip de emotionalitate care nu se asaza in consonanta cu ceea ce spun. Ceea ce spun are ca si consonanta metania.

Sfantul Teolipt al Filadelfiei vorbeste despre metanie si spune ca [pe] Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu [fac] plecaciune pana la pamant; iar miluieste-ma pe mine, pacatosul [spun] cand ma ridic. Si fac asta si corpul meu imi sugereaza emotii care sunt in consonanta cu ceea ce spun. Nu pot sa stau in lotus si sa spun Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul! pentru ca pozitia de lotus nu imi spune nimic despre pacat. Eu cand vorbesc de miluire, eu sunt acela care ma ridic si cand cobor in fata lui Dumnezeu si marturisesc dumnezeirea lui Hristos si umanitatea Fiului lui Dumnezeu intrupat, cobor pana la pamant cu fruntea si ma inchin acestei dumnezeiri si umanitati a Lui. De fapt, facand aceasta, fac cu trupul ceea ce spune mintea si ceea ce traieste inima.

Ganditi-va un pic la aceste doua posturi pe care noi le avem in spiritualitatea rasariteana: noi stam inaintea lui Dumnezeu in picioare si stam inaintea lui Dumnezeu in genunchi si in metanie ele se intalnesc amandoua. Mai fac unele intalniri despre corp cu diverse persoane interesate de corp si viata spirituala si cand ii intreb de ce stam in genunchi inaintea lui Dumnezeu? Ei imi raspund, si imi raspund corect: stam inaintea lui Dumnezeu in genunchi pentru ca suntem mici, suntem pacatosi, suntem nedesavarsiti, suntem nedeplini, suntem praf inaintea lui Dumnezeu si avem o existenta relativa, contingenta si in raport cu bunatatea Lui, faptele noastre sunt de rusine. De ce stam inaintea lui Dumnezeu in picioare? Tot ei raspund: stam in picioare in fata lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu ne-a restaurat din ceea ce eram si prin botez am devenit fratii lui Hristos si fii Lui dupa Har si atunci Ii putem spune Tata si cand ii spunem Tata putem sa stam in picioare, in virtutea faptului ca Hristos ne-a restaurat.

Ce facem in metanie este ca le facem pe amandoua. E fantastic asta pentru ca [unim] smerenia cu demnitatea, umilinta cu verticalitatea, cu taria. Crestinismul nu este doar “sunt un ticalos, sunt un pacatos, (…) nu sunt vrednic sa traiesc in lumea aceasta“, este si asta dar nu numai asta. Este si “Doamne, mult bine ne-ai facut noua, ne-ai restaurat, ni Te-ai dat noua ca Trup si Sange, ne putem impartasi cu Tine, Te-ai facut asemenea noua”. Si cand fac metanie, de fapt le fac pe amandoua si unesc doua forme de religiozitate pe care nu le mai vad unite nicaieri. Avem o religiozitate care insista foarte mult pe smerenia aceasta totala inaintea lui Dumnezeu, cum este islamul si chiar traditia mozaica. Si avem o spiritualitate in Extremul Orient unde omul este egalul lui Dumnezeu. Prima pierde restaurarea si a doua pierde pocainta. Niciuna nu e deplina in viziunea spiritualitatii crestin-ortodoxe. Adevarata spiritualitate este aceea care uneste pacatul in care suntem, si e corecta constatarea aceasta, cu restaurarea pe care am primit-o, si in metanie le fac pe amandoua. Si atunci metania, ca exercitiu al corpului, este cel mai adecvat exercitiu care prin corp imi da exact emotiile care sunt in consonanta cu adevarul de credinta ca eu sunt in pacat si sunt restaurat, in acelasi timp.

Asta este intr-o convergenta spectaculoasa cu ceea ce constata neurostiintele, ca postura corpului da forma mintii. Atentie ce facem cu corpul, cum stam cu corpul cand stam, cum ne bucuram cu corpul cand ne bucuram, pentru ca anumite miscari pot sa induca o emotionalitate care sa ne impiedice in viata religioasa. Anumite gesturi, anumite posturi de dans s-ar putea sa ne impiedice sa traim evlavia dupa aceea, pentru ca nu putem sa desprindem corpul de emotiile pe care le sugereaza in pozitiiile lui.

Acum, de ce ar fi toate lucrurile acestea importante din perspectiva crestina? Perspectiva crestina cumva se bucura de toate aceste dovezi. De ce? Pentru ca ele scot in evidenta, si prima, acea transformare fizica si acestea patru, ce scot in evidenta? O plasticitate a fiintei omenesti. Fiinta omeneasca are darul plasticitatii. Darul plasticitatii este acel dar care ne face pe noi sa putem participa la activitatea de despatimire. Ganditi-va cum ar arata umanitatea fara o fiinta plasticizata, care sa poata sa depuna in ea transformari pe potriva eforturilor ei. N-ar mai fi fost posibila despatimirea, ar fi fost imposibil orice efort de spiritualizare al omului si nu ar fi facut nimic asupra firii omenesti, pentru ca firea omeneasca nu s-ar fi resimtit de pe urma unei experiente. Daca Hristos ar fi asumat aceasta fire omeneasca si firea omeneasca n-ar fi fost plastica, capabila sa incaseze experiente si sa se transforme de pe urma lor, ce ne-ar fi lasat in urma Hristos dupa Intrupare ar fi fost aceeasi fire. Ea s-ar fi largit foarte mult in ipostasul ei si, in pofida acestei largiri, ar fi revenit la fel dupa ce El a exercitat aceasta lucrare, pentru ca ea ar fi fost elastica, ea nu s-ar imprima de ce se face asupra ei. Dar Dumnezeu Insusi ne-a facut asa. Maxim Marturisitorul ne incredinteaza de acest gand, ca Dumnezeu a facut omul in vederea indumnezeirii, deci l-a facut cu aceasta plasticitate, ca el sa se miste de la existenta la existenta cea buna si prin existenta cea buna la existenta cea vesnica. Omului i s-a dat sansa unui progres duhovnicesc, ca el sa se faca din ce in ce mai incapator in trupul lui si in sufletul lui cu cele duhovnicesti, transformandu-se ireversibil prin ceea ce face. Asta a fost darul plasticitatii care i s-a dat omului.

De aceea, teologia vine si spune ca aceste dovezi sunt dovezi (…) scot la suprafata cateva aspecte de plasticitate care de fapt caracterizeaza intreaga fire omeneasca si pe care noi o recunoastem transformata de experienta, in sfinti. Sfintii ne arata cum o activitate de despatimire dusa indelung, ca un antrenament duhovnicesc, ajunge sa se imprime in fiziologia lor. Il zgandari si el nu mai este rau, il tulburi si el nu se tulbura, il agresezi si el nu iti raspunde agresiv. Din iubire si din virtute nu il mai scoti. Asta inseamna ca el s-a imprimat cu aceste lucrari duhovnicesti. Chiar daca ar fi sa nu introducem Intruparea ca experienta, toti dreptii Vechiului Testament ne arata ca omului i s-a dat prin chipul lui Dumnezeu – care este tot harul lui Dumnezeu, tot ajutorul lui Dumnezeu, dar nu este acest ajutor intensificat de Intruparea lui Hristos, ci este un ajutor mai putin pronuntat – sa se poate exercita aceasta transformare in care Insusi Dumnezeu participa, conform intelegerii pe care ne-o da Sfantul Maxim Marturisitorul. Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca in orice om care are chipul lui Dumnezeu in el si in orice progres pe care il realizeaza Duhul lui Dumnezeu care este in om, indispensabil legat de sufletul lui prin suflarea aceea de viata care i s-a dat, Duhul lui Dumnezeu il asista, il sprijina, il sustine pe om sa faca aceasta biruinta cu binele lui spiritual asupra trupului sau.

Si atunci intelegem de ce plasticitatea aceasta a biologiei nu este decat un varf de iceberg intr-o fiinta plastica care ni s-a dat cumva ca putinta ca noi sa largim aceasta. Dar ce spune teologia? Teologia vine si aduce doua amendamente extraordinare asupra acestei plasticitati, pentru ca experienta teologiei si a Sfintilor Parinti nu ramane la asta. Experienta Sfintilor Parinti si a faptului Intruparii, care este centrul revelatiei noastre, vine si lumineaza toate aceste date. Ce ne spune spiritualitatea si teologia crestina? Plasticitatea fiintei omenesti nu este data doar pentru intervalul lumii acesteia. Omul este fiinta inzestrata cu plasticitate in vederea intiparirii in el pentru vesnicie a lucrurilor pe care le face aici. Nu doar ca se intiparesc pentru cativa ani. Aici se intiparesc lucruri pe care omul le ia cu sine in vesnicie. Inseamna ca responsabilitatea care decurge de aici dupa ce teologia amendeaza constatarea aceasta, e mai mare. Nu doar ca suntem responsabili pe fiecare simtamant sau fapta pe care o facem pentru ca ea se depoziteaza in biologia noastra pentru lumea aceasta. Responsabilitatea este mult mai mare, pentru ca noi, depozitand in fiinta noastra ceva, noi luam cu noi in vesnicie lucrul acesta.

O sa spuneti: unde e bunatatea lui Dumnezeu? Daca Dumnezeu ne-a facut asa plastici, noi facem un rau si acel rau ramane in vesnicie, e ca un blestem? Vedeti, Dumnezeu nu a facut asa, Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca Dumnezeu ne-a dat darul existentei, existentei vesnice, atentie! De-asta nici nu murim niciodata, si in iad tot traim cu subiectul nostru personal si cu memoria noastra si cu faptele noastre. Dumnezeu ne-a dat darul existentei. Acum noi facem cu existenta aceasta ce dorim, putem face lucruri rele ca sa intiparim in noi pentru vesnicie acest rau sau putem face lucruri bune si putem intipari in fiinta noastra lucrurile bune pentru vesnicie. Putinta de a intipari vesnic in fiinta noastra este un dar extraordinar. Daca n-am putea intipari vesnic in fiinta noastra binele, tot binele din lumea aceasta nu ne-ar putea ajuta sa trecem dincolo. Experienta acestei lumi, a iubirii, a compasiunii, a slujirii celorlalti s-ar sterge si noi am pleca in Imparatia Cerurilor complet nepregatiti pentru toate cele pe care le-am acumulat aici. Tocmai sansa ca mi s-au dat sa le intiparesc pentru vesnicie imi sporeste motivatia de a le lucra. Si tocmai sansa ca eu le-as putea intipari pe cele rele pentru vesnicie imi da responsabilitatea sa ma pazesc de ele. Deci ce aduce teologia ca prim amendament aici este faptul ca faptele noastre se intiparesc in plasticitatea fiintei noastre pentru vesnicie, nu doar pentru lumea aceasta.

Al doilea lucru teribil pe care il aduce teologia prin faptul Intruparii (…) este putinta de a sterge raul facut, care altfel s-ar fi intiparit vesnic in fiinta mea. Dumnezeu vede plasticitatea acestei fiinte si El a facut-o asa ca noi sa putem sa ne indumnezeim, sa luam cu noi binele pe care El nu l-a facut in lumea aceasta pentru Imparatia Cerurilor. Dar vede ca aceeasi plasticitate a fiintei mele poate sa ma faca robul si victima relelor pe care le-am facut, si odata in viata facute niste rele, eu sa le port cu mine in vesnicie. Si atunci, din iubirea Lui pentru noi, ne-a dat putinta pocaintei, ca prin cainta sa stergem in lumea aceasta fapte care altfel s-ar fi depozitat in noi pentru vesnicie. Nu ni s-a dat vreun fapt prin care sa stergem cele bune facute in lumea aceasta, ci numai cele rele. Ne-a ridicat Dumnezeu din acest mecanism orb al biologiei de a plasticiza fara discriminare si binele si raul cu aceeasi valoare, invesnicind si raul si binele. Nu ne-a lasat Dumnezeu la mana acestui mecanism orb al biologiei care tine minte tot, si patima si virtutea, care e pregatit sa tina minte totul. Si era limpede ca omul… poate nu e prizonier geneticii sale, ca am vazut ca se poate schimba genetica, dar ajunge sa fie victima experientei sale. Doamne, daca am gresit, mai pot sa ma indrept? Exista un fapt care depaseste plasticitatea medicala constatata stiintific si care depaseste aceasta conditionare a mecanismului orb al biologiei noastre, care este cainta. I s-a dat omului putinta prin parerea de rau si prin Sfanta Taina a Spovedaniei sa se elibereze definitiv de un rau care ar fi fost vesnic fara pocainta. Nu exista o sansa mai mare pentru om, sa scape de intrebuintarea negativa a plasticitatii si posibilitatea de a inmagazina pentru vesnicie in el numai ceea ce este bun.

De aceea Parintele Dumitru Staniloae a scris intr-un loc, inainte ca medicina sa descopere plasticitatea, neurogeneza sau epigenetica, cuvintele acestea: faptele [unor eforturi] si indurari de o clipa se imprima vesnic in fiinta noastra, ceea ce arata adancimea ei, din care nu mai sterge nimic nici macar eternitatea“. Asta e plasticitatea dusa la extrem, este plasticitatea de care vorbeste teologia nu doar ca o fapta se imprima in mine si cateva ceasuri sunt sub auspiciile ei, fapta pe care o fac se imprima in vesnicie. Si asta arata capacitatea fiintei mele de a inmagazina toate experientele si de a se face ea sipetul lucrurilor bune pe care, facandu-le, le iau cu mine si care ma transforma, in ultima instanta, sau sipetul lucrurilor rele, daca sunt neatent cu mine, devenind ea o povara. Si acum spune: numai cainta noastra, facuta tot in timp, poate sterge urmele vesnice ale faptelor noastre in fiinta noastra”.

Aici medicina nu mai functioneaza. Medicina poate vedea plasticitatea cu aceeasi greutate, cea buna si cea rea, si faptul ca a dovedit-o la atat de multe straturi moleculare, ne arata cat de mult intra viata lumii in viata mea. Cat de mult patrunde experienta lumii, ceea ce vad, ceea ce aud, in mecanismele mele cele mai profunde. Asta este extraordinar. De aici atentia totala la simturi, care sunt ca niste porti prin care intra lumea in mine si imi schimba insasi mecanismele cele mai adanci ale trupului. Si il face pe el sa fie potrivnicul spiritului, daca nu am fost atent cu ce m-am hranit. Asta este extraordinar. Dar medicina si faptele stiintei nu imi scot in evidenta faptul ca plasticitatea aceasta a corpului nu este egala fata de rau si fata de bine, sub Taina Spovedaniei si a caintei. Pentru ca atunci cand prin cainta imi pare rau de ce am facut, raul se sterge. Si se sterge vesnic, desi l-am pocait, l-am plans, intr-o perioada limitata de timp.

Si mai departe spune asa: “Dumnezeu cel intrupat, dand faptelor Sale, ca Om, savarsite o singura data in timp, o valoare vesnica, a dat aceasta valoare faptelor tuturor fratilor Sai intru umanitate”. Ce aduce crestinismul prin Intrupare, cu referire la aceasta plasticitate? Hristos S-a facut om. Facandu-Se om, cu iposasul Lui dumnezeiesc, a pus firea omeneasca intr-o lucrare fara precedent, deschizand fiinta omeneasca catre o iubire desavarsita pentru Dumnezeu, El fiind Om si pentru oameni, El fiind si Dumnezeu. Ca in Iisus Hristos umanitatea a iubit desavarsit pe Dumnezeu, El fiind Omul care L-a iubit desavarsit pe Dumnezeu, ca sa ne dea noua marturie de cum trebuie iubit Dumnezeu, cum poate fi iubit Dumnezeu de un om, dar in El este dumnezeirea in stare de iubire desavarsita fata de oameni, pentru ca el este si Dumnezeu.

Si ipostasul Lui rastignit cu firea Lui omeneasca si cu firea Lui dumnezeiasca, ne arata cat de mult ne iubeste pe noi Dumnezeu si cat de mult putem iubi noi pe Dumnezeu. In aceeasi Cruce se vede aceeasi dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni si a omului pentru Dumnezeu.

In Iisus Hristos rastignit vedem, de fapt, pe Dumnezeu care iubeste atat de mult pe om, incat trece prin moarte pentru el. Dar tot in Iisus Hristos rastignit vedem pe omul care iubeste pe Dumnezeu atat de mult, incat prefera sa treaca prin experienta mortii decat sa se desparta de Tatal.

Si aici firea omeneasca s-a largit in suprema ei plasticitate, ajungand sa fie in ea incaputa bunatatea cea mai mare, jertfa cea mai mare, suportabilitatea relelor oamenilor in versiunea cea mai mare. Hristos a dus firea omeneasca, in virtutea plasticitatii ei, imprimand in ea o singura data prin faptuirea Lui, pentru vesnicie, toate aceste putinte ale firii omenesti. Daca cineva ne-ar fi spus asta acum 30 de ani era greu s-o credem. Uitati cum gesturile noastre, ne spune medicina, se imprima pentru cateva ceasuri si repetabilitatea unor fapte facute cu dedicatie si pasiune, se imprima in noi foarte repede, pe o perioada lunga de timp. Si cu cat suntem mai pasionati, cu atat corporalitatea noastra se adapteaza, intiparind in ea pe perioade foarte lungi, aceste abilitati. Acum, gandindu-ne cat de tare a iubit Hristos umanitatea, Dumnezeu fiind, cu puterea ipostasului Sau dumnezeiesc care a lucrat atat de mult in firea omeneasca cele bune, venind cu experienta din vesnicie a bunatatii si a iubirii jertfelnice, cat de mult a imprimat El in firea omeneasca toate aceste daruri si cum s-au imprimat ele pentru vesnicie, daca eu le pot intipari in mine in orice moment, in 30 de minute pot sa las o urma in fiinta mea.

Si asta ne arata cumva de ce Intruparea ne-a dat noua acces la o alta fire decat firea noastra. Pentru ca noi atunci cand ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, noi ne impartasim cu Trupul, Sufletul si Sangele lui Hristos, al umanitatii Sale, trecute prin moarte. Nu ne impartasim cu Hristos dinainte de rastignire. Noi mancam o fire omeneasca imbunatatita. Si atunci cand omul, straduindu-se prin viata religioasa, prin experienta vietii spirituale, sa-L aduca pe Hristos in el, prin cuvintele lui, prin faptele lui, prin Sfanta Euharistie, prin pocainta, departandu-se de relele pe care le-a facut, el incearca sa intipareasca in fiinta lui o farama din plasticitatea pe care El a savarsit-o in fiinta lui. Adica toata stradania vietii in Biserica este pentru a spune lui Hristos: Doamne, fa in mine ce ai facut in Tine, fa cu mine ce ai facut cu firea Ta! Si ajuta-ma sa beneficiez, sa ma imbogatesc, sa ma intaresc din roadele acestea. Medicina ne spune ca lucrul acesta este posibil si teologia vine si ne spune ca asa este, dar pentru vesnicie si asa este, dar faptele rele le putem sterge sub puterea tainica a pocaintei.

“Cu atat mai mult”, incheie parintele Staniloae,Dumnezeu intrupandu-Se a dat faptelor Sale ca om savarsite in timp o valoare vesnica“. Ce a facut Hristos in firea Lui, in virtutea acestei plasticitati care retine toate experientele, este valabil pentru vesnicie. Cand spunem in Troparul Nasterii Mantuitorului: “Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeule, rasarita lumii Lumina cunostintei”. Foarte multe din lucrurile pe care le-am spus se asaza intr-un context mai larg si contextul este acesta: cunostintele noastre despre lume, informatiile noastre despre lume, au putinta sa ne transforme viata? Foarte probabil ca nu. Exista foarte multe cercetari care arata ca umanitatea de astazi nu traieste in formatul care valorifica toate achizitiile ei de cunoastere. Noi stim multe, ca umanitate, dar traim foarte jos in raport cu ceea ce stim. Foarte putine din lucrurile pe care le stim, unele dintre ele constatate de ani de zile, de zeci de ani, nu au fost imediat implementate in insusi felul nostru de a fi. Acestea sunt dovezi care arata lucrul acesta. Medicina cunoaste fenomenele de neuroplasticitate, psihologia cunoaste experientele de priming, de conditionare subliminala, de ani de zile. Noi stim deja prin cercetarile stiintifice ca experientele culturale, filmele, muzica, ne transforma emotionalitatea, ne dau alte ganduri care sunt diametral opuse cu starile spirituale. Noi stim asta, lucrurile sunt dovedite fara dubii, si totusi societatea pune in circulatie foarte multe din continuturile care distrag pe oameni de la viata spirituala si distrug disponibilitatea lor pentru viata spirituala, avand parte de persoane mai putin profunde. Deci lumea, cumva, nu traieste in corespondenta cu ceea ce stie. De-asta exista cunostinte, dar cunostintele nu iti schimba viata, e adevarat asta. Si spiritualitatea si experienta teologica a Sfintilor Parinti spune la fel. “A sti” nu exercita o presiune suficient de mare asupra lui “a fi“, e clar. De-asta in troparul Nasterii Mantuitorului spunem ca El este Lumina cunostintei. Toate cunostintele despre lume imi dau o anumita lumina, dar Lumina cunostintei este aceea care transforma viata si transforma viata nu un set de informatii, ci o Persoana; si nu o persoana care face ceva cu ea si pleaca din lumea aceasta, ci o Persoana care dupa ce a indumnezeit firea omeneasca se lasa pe Sine ca hrana pentru noi. Si atunci cand ea se lasa ca hrana si-si impartaseste aceasta fire transformata de viata ei, indumnezeita de viata ei, care o lasa la dispozitia impartasirii noastre libere si imbunatatite prin Botez si prin Sfintele Taine, atunci firea omeneasca cu adevarat se transforma. De-asta transformarea cunostintelor in ceva care schimba viata e posibila prin experienta unui subiect si acela este Fiul lui Dumnezeu facut Om. De-asta crestinismul nu schimba lumea cu cartea, ci schimba lumea cu viata, viata lui Dumnezeu facut om – si care da omului o alta viata.

In felul acesta, plasticitatea se implineste, cumva, si isi arata sensul ei in teologie. Vedeti ca cele mai recente cercetari medicale, unele sunt din 2015, 2016, 2017, sunt deja in traditia patristica. Este incredibil cum medicina ajunge sa vorbeasca astazi despre lucruri despre care Sfintii Parinti le-au experimentat in trecut. Asta ne incarca cu o responsabilitate imensa pe tot ce facem, pe toate lucrurile pe care le savarsim sau le dam altora, copiilor sau apropiatilor nostri ca experienta si arata cat de important este sa fim atenti la conduita filocalica a crestinului care isi supravegheaza atent toate lucrurile. Dar, mai ales, toate ne arata modul minunat in care Dumnezeu a alcatuit lumea si ce se intampla de fapt cu adevarat cu fiinta omeneasca atunci cand Hristos vine in mijlocul oamenilor ca si Prunc, largind si exploatand la maximum plasticitatea fiintei omenesti ca sa imprime in ea lucrari in acord cu dumnezeirea Lui si sa ne lase si noua aceasta sansa extraordinara de a trai in umanitatea noastra ceea ce a trait El in umanitatea Lui si de a ne bucura de comuniunea lui Dumnezeu cu noi”.

 

Va mai recomandam:

“Ce faci, te face” (I). EȘTI CEEA CE TRĂIEȘTI! Ceea ce faci, gândești și simți TE TRANSFORMĂ: “Sufletul lasă urme în trup… SUNTEM CONSUMAȚI de o cultură exterioară şi exteriorizantă şi pierdem legătura cu INTERIORITATEA pe care, dacă o vizităm tot mai rar, devine tot mai subțire și mai săracă” (text și conferință VIDEO cu diaconul SORIN MIHALACHE)

FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORIN MIHALACHE, “Ești ceea ce trăiești” (VIDEO, TEXT)

“Ești ceea ce trăiești”: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. “Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului”

ATENȚIE sau DISTRACȚIE? CONCENTRARE sau RISIPIRE? “Să fim cu toată ființa noastră într-un loc și tot trupul să tacă, toate lucrurile omenești să tacă”. CUM SĂ CITIM, CUM SĂ STĂM LA SLUJBELE BISERICII? PS Sofian și Diaconul Adrian Sorin Mihalache despre importanța ÎNSINGURĂRII IMPUSE pentru cele duhovnicești, dar și despre FORȚA UNEI COMUNITĂȚI CU ADEVĂRAT RUGĂTOARE (video, text)

Părintele Sorin Mihalache despre MECANISMELE PLĂCERII ȘI ADICȚIILOR (video, text). “Ai putea crede că TELEFOANELE MOBILE au conexiune directă cu creierele noastre. Puţine lucruri pe care vreodată le-am visat, fumat sau injectat creează o asemenea DEPENDENȚĂ la nivelul creierului nostru precum TEHNOLOGIA”

PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare” (VIDEO, TEXT)

VIAȚA 2.0. sau ALTFEL despre SENSUL PROFUND AL POSTIRII, BENEFICIILE ÎNFRÂNĂRII, ELIBERAREA DE DEPENDENȚELE PĂTIMAȘE: “Omule, fii atent la viaţa ta lăuntrică, fii atent la interioritatea ta, vezi ce se varsă într-însa de-a lungul unei zile, să nu torni în ea orice”. Conferința PĂRINTELUI SORIN MIHALACHE, “Viața creștină în Postul Mare. Convalescența ființei” (VIDEO și transcriere integrală)

Parintele Arsenie Boca despre insemnatatea FAPTUIRII in razboiul nevazut cu tendintele noastre contradictorii: LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINTEI

METANIILE IN POSTUL MARE. Ce semnifica? De ce e nevoie sa implicam si trupul in rugaciunea de pocainta?

Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul din Postul Mare: “Doamne si Stapanul vietii mele…”. TALCUIREA PARINTELUI PETRONIU: LITURGHIA POCAINTEI

METANIILE – de ce sunt de folos si cum se fac? CUVIOSUL PAISIE: “Sa faceti cat de multe metanii puteti, atat pentru voi insiva, cat si pentru cei bolnavi sau batrani, care nu mai pot face”

Parintele Paisie Aghioritul despre ISPITELE SI GREUTATILE IN RUGACIUNE. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste?

Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA

Parintele ARSENIE MUSCALU despre FORMAREA si LUCRAREA DUHOVNICEASCA in vremea noastra (III): “Nu de intamplari extraordinare avem nevoie, ci de o lucrare cuminte, echilibrata, statornica si sarguitoare”. CELE SAPTE “FAPTE BUNE” (LUCRARI) ALE TRUPULUI

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan chemam prin FAPTELE vietii noastre?

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre OBICEIURILE care devin PATIMI si despre LUPTA cu ele: “Implinirea poftei ii mareste acesteia pretentiile… Pacatele pe care ne-am obisnuit sa le savarsim ne par usoare”

“Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA

PRIVESTE CERUL! PRIVESTE LA HRISTOS! – Predica PS Ignatie Muresanul la INALTAREA DOMNULUI: “Esti ceea ce privesti” (VIDEO + TEXT)

“Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNSE ALE PACATULUI si constrangerea depersonalizanta a patimilor. POSTUL CA EXERCITIU DE LIBERTATE si de redescoperire (VIDEO)

“Lumea s-a saturat de predici, ea are nevoie de Hristos! Nu vorbe, ci fapte se cer!” CUM SUNT ADEVARATII UCENICI AI LUI HRISTOS SI FII AI INVIERII?

PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la noi)

MAICA GAVRILIA SI ADEVARATA MARTURISIRE A ORTODOXIEI – 20 de ani de la mutarea in Imparatia iubirii. “DRAGOSTEA ESTE DOAR PE CRUCE”

CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile? “MARE ESTE UN SINGUR LUCRU: A SE SMERI, A INFRANGE MANDRIA CARE IMPIEDICA A IUBI”

DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)


Categorii

Diaconul Sorin Mihalache, Pocainta, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate