“CUMPLITA ESTE NEOMENIA! Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini…”

Albina care inteapa cu acul

“Se spune ca albina, atunci cand inteapa pe cineva cu acul, moare ea insasi. La fel patimeste si crestinul cand il nedreptateste si il asupreste intr-un fel oarecare pe aproapele sau. Nu poate sa-l nedreptateasca pe aproapele sau fara sa se nedreptateasca pe sine inca si mai mult, si mai grav. Cu cat il nedreptateste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se nedreptateste pe sine; cu cat il raneste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se raneste pe sine. Dar totodata, nedreptatind pe aproapele sau, cu ofensa lui este atins Insusi Dumnezeu, caci incalca porunca lui Dumnezeu, care cere sa nu nedreptatesti pe nimeni, ci sa faci bine tuturor: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19: 18; Matei 22: 39). Un asemenea om se nedreptateste mai mult pe sine insusi decat pe celalalt. De ce? Pentru ca pe celalalt il nedreptateste in trup, iar pe sine insusi – in suflet; celuilalt ii vatama si ii starneste trupul, iar siesi – sufletul. Pe cat sufletul este mai presus si mai de pret decat trupul, pe atat ofensa, rana si intaratarea lui este mai mare decat cea trupeasca. Caci, prin fiecare pacat pe care il savarseste, omul isi vatama si isi inraieste sufletul. A pacatuit impotriva aproapelui sau si primeste rana in propriul sau suflet. Prin pacatul lui, se inteapa ca si cu acul de albina.

Satana, ca duh urator de oameni, pururea cauta si se sarguieste sa-l duca pe om in pacat. Pacatuind, omul se lasa calcat in picioare de diavol. Il prigonesti oare pe om? Deja te prigoneste diavolul. Rapesti oare bunul semenului tau? Diavolul deja ti-a rapit bunul sufletului tau. Il ispitesti si il inseli pe om? Deja te-a ademenit si te-a inselat diavolul. Il clevetesti pe om? Deja te-ai supus clevetirii diavolesti. Il hulesti si il ocarasti pe om? Deja te-ai supus batjocurii diavolului. Il lovesti si il ranesti pe om? De pe acum diavolul vatama sufletul tau. Iti bati joc si il nesocotesti pe om? De pe acum isi bate joc de tine diavolul. Il dispretuiesti si il umilesti pe om? De pe acum te umileste diavolul, s.a.m.d.

Astfel, fiecare om care pacatuieste se chinuieste pe sine insusi, insusi pacatul lui este un chin pentru el.

Il nedreptatesti pe altul – tu insuti vei fi nedreptatit; ranesti – si tu vei fi ranit; asupresti – si tu vei patimi raul; lovesti – si tu vei fi lovit; ucizi – si tu vei fi ucis; il lipsesti pe aproapele tau de ceva – si tu vei fi lipsit; clevetesti – si tu vei fi clevetit; osandesti – si tu vei fi osandit; hulesti – si tu vei fi hulit; ocarasti – si tu vei fi ocarat; ispitesti – si tu vei fi ispitit; iti bati joc – si tu vei fi batjocorit.

Intr-un cuvant, daca aproapelui tau ii faci rau, inca mai mult rau iti faci tie insuti; caci vremelnic faci rau trupului aproapelui, iar sufletului tau ii faci rau pentru vecie. Astfel, pacatosul isi umple cu prisosinta masura cu care masoara aproapelui sau. Pentru aceasta, Duhul Sfant ne graieste prin prorocul:

„Veniti, fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi. Cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug. Fereste-te de rau si fa bine_,cauta pacea si o urmeaza pe ea. Ochii Domnului spre cei drepti si urechile Lui spre rugaciunea lor. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca sa piara de pe pamant pomenirea lor” (Psalm 33:12-17)”.

Despre cei care adauga rana peste rana celui deja ranit

“Se intampla uneori ca un tiran, dupa ce a pricinuit multe rani unui om, iarasi sa-l loveasca si sa-i adauge rana peste rana, pricinuindu-i astfel cea mai cumplita suferinta. Se poate vedea in lume o astfel de mucenicie. Tot asa fac si aceia care se numesc crestini, dar care nedreptatesc in vreun fel oarecare pe cei sarmani si astfel adauga nenorocire la nenorocirea lor.

Asa sunt aceia care pe cel mahnit, pe cel ce patimeste, pe cel aflat in suferinta il lovesc in chip viclean si-l necajesc mai tare. Astfel au facut iudeii cei fara de omenie cand pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce patimea ranit si pironit pe Cruce, L-au hulit si L-au ocarat:

„Iar trecatorii Il huleau, clatinandu-si capetele si zicand: Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine Insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!” (Matei 68: 27).

O, cumplita neomenie! O, indelunga Ta rabdare, Hristoase!

Tot dintre acestia sunt judecatorii care, celui ce sufera strambatate, nu ii fac dreptate, ci inca il si osandesc pe el, nevinovat fiind, ca pe un vinovat, si astfel adauga suferinta peste suferinta; stapanii mosieri care cer de la sarmanii si necajitii tarani pana si ultima lor avutie, lipsindu-i astfel si de hrana, sau ii impovareaza cu munci peste putere; cei puternici, dar netematori de Dumnezeu, care rapesc pamantul vaduvei, orfanilor sau altor necajiti pe care nu are cine sa-i apere, ori ii lipsesc de alte mijloace din care ei isi dobandesc cele necesare traiului; acei oameni fara de rusine care, vazand incendiu, rapesc si fura de la gospodarul caruia ii arde casa; bogatii cei iubitori de arginti care dau cu imprumut celor sarmani, dar cer dobanda de la ei, sporindu-le inca mai mult necazul; cei care retin plata lucratorilor; cei care pentru patima spurcata rapesc femeile altora, s.a.m.d.

Unele ca acestea si alte rele se petrec in lume. Toti acesti oameni se fac asemenea acelor calai care pe cel deja ranit inca il mai ranesc si pe cel chinuit inca il chinuiesc. Cumplita este neomenia! Asemenea nelegiuiri se vad si la crestini. Astfel de oameni si-au pierdut nu numai ultima licarire de crestinism, dar si-au pierdut si omenia. Nelegiuirea lor, precum pacatele Sodomei si Gomorei, striga catre cer. In acel oras sau tara unde se savarseste un asemenea rau, acolo isi afla oamenii pierzarea.

Crestine, ce mila nadajduiesti sa afli de la Dumnezeu, Parintele orfanilor si Judecatorul vaduvelor, daca pricinuiesti celui sarman astfel de rele, ca cele pomenite mai inainte? La ce sa te astepti in veacul ce va sa vie, tu, cel ce pricinuiesti atata chin si suferinta semenului tau? Vrei, poate, sa fii acolo impreuna cu acei pagani neomenosi, care i-au ars in foc odinioara pe crestini, i-au inecat in apa, i-au dat fiarelor, ba inca si la alte munci cumplite i-au supus? Vei fi, daca nu te vei pocai si nu-ti vei spala cu lacrimi faradelegile tale. Caci daca, dupa cuvantul lui Hristos, „pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii” (Matei 12: 36), cu cat mai mult pentru asemenea cumplite faradelegi si fapte rele nu vei fi supus la chinuri? Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini care in toata vremea aud cuvantul lui Dumnezeu vadindu-i si povatuindu-i, dar nu vor sa se indrepte, ci inca sporesc in si mai multe rele.

Cunoaste-ti, crestine, pierzarea si te intoarce, cat mai este vreme; pocaieste-te, daca nu vrei sa arzi pentru vecie in gheena, cu focul care arde si niciodata nu mistuie. „Viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge” (Is. 66: 24; Marcu 9:44)”.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera)

Vezi si: