“CUMPLITA ESTE NEOMENIA! Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini…”
Albina care inteapa cu acul
“Se spune ca albina, atunci cand inteapa pe cineva cu acul, moare ea insasi. La fel patimeste si crestinul cand il nedreptateste si il asupreste intr-un fel oarecare pe aproapele sau. Nu poate sa-l nedreptateasca pe aproapele sau fara sa se nedreptateasca pe sine inca si mai mult, si mai grav. Cu cat il nedreptateste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se nedreptateste pe sine; cu cat il raneste mai mult pe aproapele sau, cu atat mai mult se raneste pe sine. Dar totodata, nedreptatind pe aproapele sau, cu ofensa lui este atins Insusi Dumnezeu, caci incalca porunca lui Dumnezeu, care cere sa nu nedreptatesti pe nimeni, ci sa faci bine tuturor: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 19: 18; Matei 22: 39). Un asemenea om se nedreptateste mai mult pe sine insusi decat pe celalalt. De ce? Pentru ca pe celalalt il nedreptateste in trup, iar pe sine insusi – in suflet; celuilalt ii vatama si ii starneste trupul, iar siesi – sufletul. Pe cat sufletul este mai presus si mai de pret decat trupul, pe atat ofensa, rana si intaratarea lui este mai mare decat cea trupeasca. Caci, prin fiecare pacat pe care il savarseste, omul isi vatama si isi inraieste sufletul. A pacatuit impotriva aproapelui sau si primeste rana in propriul sau suflet. Prin pacatul lui, se inteapa ca si cu acul de albina.
Satana, ca duh urator de oameni, pururea cauta si se sarguieste sa-l duca pe om in pacat. Pacatuind, omul se lasa calcat in picioare de diavol. Il prigonesti oare pe om? Deja te prigoneste diavolul. Rapesti oare bunul semenului tau? Diavolul deja ti-a rapit bunul sufletului tau. Il ispitesti si il inseli pe om? Deja te-a ademenit si te-a inselat diavolul. Il clevetesti pe om? Deja te-ai supus clevetirii diavolesti. Il hulesti si il ocarasti pe om? Deja te-ai supus batjocurii diavolului. Il lovesti si il ranesti pe om? De pe acum diavolul vatama sufletul tau. Iti bati joc si il nesocotesti pe om? De pe acum isi bate joc de tine diavolul. Il dispretuiesti si il umilesti pe om? De pe acum te umileste diavolul, s.a.m.d.
Astfel, fiecare om care pacatuieste se chinuieste pe sine insusi, insusi pacatul lui este un chin pentru el.
Il nedreptatesti pe altul – tu insuti vei fi nedreptatit; ranesti – si tu vei fi ranit; asupresti – si tu vei patimi raul; lovesti – si tu vei fi lovit; ucizi – si tu vei fi ucis; il lipsesti pe aproapele tau de ceva – si tu vei fi lipsit; clevetesti – si tu vei fi clevetit; osandesti – si tu vei fi osandit; hulesti – si tu vei fi hulit; ocarasti – si tu vei fi ocarat; ispitesti – si tu vei fi ispitit; iti bati joc – si tu vei fi batjocorit.
Intr-un cuvant, daca aproapelui tau ii faci rau, inca mai mult rau iti faci tie insuti; caci vremelnic faci rau trupului aproapelui, iar sufletului tau ii faci rau pentru vecie. Astfel, pacatosul isi umple cu prisosinta masura cu care masoara aproapelui sau. Pentru aceasta, Duhul Sfant ne graieste prin prorocul:
„Veniti, fiilor, ascultati-ma pe mine, frica Domnului va voi invata pe voi. Cine este omul cel ce voieste viata, care iubeste sa vada zile bune? Opreste-ti limba de la rau si buzele tale sa nu graiasca viclesug. Fereste-te de rau si fa bine,cauta pacea si o urmeaza pe ea. Ochii Domnului spre cei drepti si urechile Lui spre rugaciunea lor. Iar fata Domnului spre cei ce fac rele, ca sa piara de pe pamant pomenirea lor” (Psalm 33:12-17)”.
Despre cei care adauga rana peste rana celui deja ranit
“Se intampla uneori ca un tiran, dupa ce a pricinuit multe rani unui om, iarasi sa-l loveasca si sa-i adauge rana peste rana, pricinuindu-i astfel cea mai cumplita suferinta. Se poate vedea in lume o astfel de mucenicie. Tot asa fac si aceia care se numesc crestini, dar care nedreptatesc in vreun fel oarecare pe cei sarmani si astfel adauga nenorocire la nenorocirea lor.
Asa sunt aceia care pe cel mahnit, pe cel ce patimeste, pe cel aflat in suferinta il lovesc in chip viclean si-l necajesc mai tare. Astfel au facut iudeii cei fara de omenie cand pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce patimea ranit si pironit pe Cruce, L-au hulit si L-au ocarat:
„Iar trecatorii Il huleau, clatinandu-si capetele si zicand: Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine Insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!” (Matei 68: 27).
O, cumplita neomenie! O, indelunga Ta rabdare, Hristoase!
Tot dintre acestia sunt judecatorii care, celui ce sufera strambatate, nu ii fac dreptate, ci inca il si osandesc pe el, nevinovat fiind, ca pe un vinovat, si astfel adauga suferinta peste suferinta; stapanii mosieri care cer de la sarmanii si necajitii tarani pana si ultima lor avutie, lipsindu-i astfel si de hrana, sau ii impovareaza cu munci peste putere; cei puternici, dar netematori de Dumnezeu, care rapesc pamantul vaduvei, orfanilor sau altor necajiti pe care nu are cine sa-i apere, ori ii lipsesc de alte mijloace din care ei isi dobandesc cele necesare traiului; acei oameni fara de rusine care, vazand incendiu, rapesc si fura de la gospodarul caruia ii arde casa; bogatii cei iubitori de arginti care dau cu imprumut celor sarmani, dar cer dobanda de la ei, sporindu-le inca mai mult necazul; cei care retin plata lucratorilor; cei care pentru patima spurcata rapesc femeile altora, s.a.m.d.
Unele ca acestea si alte rele se petrec in lume. Toti acesti oameni se fac asemenea acelor calai care pe cel deja ranit inca il mai ranesc si pe cel chinuit inca il chinuiesc. Cumplita este neomenia! Asemenea nelegiuiri se vad si la crestini. Astfel de oameni si-au pierdut nu numai ultima licarire de crestinism, dar si-au pierdut si omenia. Nelegiuirea lor, precum pacatele Sodomei si Gomorei, striga catre cer. In acel oras sau tara unde se savarseste un asemenea rau, acolo isi afla oamenii pierzarea.
Crestine, ce mila nadajduiesti sa afli de la Dumnezeu, Parintele orfanilor si Judecatorul vaduvelor, daca pricinuiesti celui sarman astfel de rele, ca cele pomenite mai inainte? La ce sa te astepti in veacul ce va sa vie, tu, cel ce pricinuiesti atata chin si suferinta semenului tau? Vrei, poate, sa fii acolo impreuna cu acei pagani neomenosi, care i-au ars in foc odinioara pe crestini, i-au inecat in apa, i-au dat fiarelor, ba inca si la alte munci cumplite i-au supus? Vei fi, daca nu te vei pocai si nu-ti vei spala cu lacrimi faradelegile tale. Caci daca, dupa cuvantul lui Hristos, „pentru orice cuvant desert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteala in ziua judecatii” (Matei 12: 36), cu cat mai mult pentru asemenea cumplite faradelegi si fapte rele nu vei fi supus la chinuri? Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini care in toata vremea aud cuvantul lui Dumnezeu vadindu-i si povatuindu-i, dar nu vor sa se indrepte, ci inca sporesc in si mai multe rele.
Cunoaste-ti, crestine, pierzarea si te intoarce, cat mai este vreme; pocaieste-te, daca nu vrei sa arzi pentru vecie in gheena, cu focul care arde si niciodata nu mistuie. „Viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge” (Is. 66: 24; Marcu 9:44)”.
Vezi si:
- PE CINE LOVESTE SAGEATA PACATULUI SI CARE ESTE EFECTUL FIZIC AL MORALEI SI AL SFINTENIEI?
- Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?
- Parintele Rafail Noica despre “subtirimea” si vulnerabilitatea iubirii lui Dumnezeu pentru noi
- DUMNEZEU MA PLANGE PE MINE
***
- Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS
- Sf. Tihon din Zadonsk: ADEVARATII SI FALSII CRESTINI
- Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
- Rugaciune luata din pilda semanatorului – Sf. Tihon din Zadonsk
***
- PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
- Patriarhul Pavle al Serbiei: A FI OM SI PRINTRE NEOAMENI. “Cel mai important e ca noi sa nu ajungem lupi”
- STRIGATELE IN PUSTIU ALE PATRIARHULUI PAVLE. Lectiile neauzite ale unui om evanghelic si nemeritat. CUM SA REACTIONAM FATA DE CEI RAI SI NEDREPTI?
- Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)
- Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC DE RAU”
- NUMAI CEL CARE VA AVEA INIMA BUNA VA REZISTA
- “PRECUM VOITI SA VA FACA VOUA OAMENII…”. Legea fundamentala pierduta de crestinii vremurilor reci de pe urma. De la a nu face raul la nevointa iubirii pana la capat. Si despre “IUBIREA” CARE URASTE SI UCIDE
- Preot Sever Negrescu: ORI DE CATE ORI NE INCEARCA MINCIUNA
- CELE NEBAGATE IN SEAMA ALE LUMII
- Cuvant al Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si clevetirii: “Din cuvintele tale te vei osandi”
- VLADICA AVERCHIE TAUSEV DESPRE O FORMA DE APOSTAZIE FOARTE ACTUALA, dar ignorata atunci cand ne centram doar pe corectitudinea formala. CE CAUTA INTRIGILE IN BISERICA?
- DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!
- PREOTUL MARTIR DANIIL SASOEV – 1 AN DE LA MOARTEA SA MUCENICEASCA. Ultimul sau cuvant, unul aproape profetic: Despre ispita certurilor neincetate dintre crestini (video)
- CRESTINII – TRADATORI DE FRATE, VANZATORI DE HRISTOS
- Oamenii zilelor de pe urma…
De curand, vorbeam cu o prietena exact despre acest lucru, pentru ca, din pacate, am simtit-o pe propria-mi piele, numai ca, am interpretat in alt mod “albina care inteapa cu acul” si anume, “bataia cu proprii tai pumni”. Oricum, aduce lecuire!
http://www.youtube.com/watch?v=bb_HyMvxqhQ
http://www.youtube.com/watch?v=SMHhaBSLucY
http://www.youtube.com/watch?v=cCz2E_fp0Pg
http://www.youtube.com/watch?v=eN_m4TDOQ9k
http://www.youtube.com/watch?v=kPlw0ZVwDSg
http://www.youtube.com/watch?v=BbQpq-TVMDM
“Asa sunt aceia care pe cel mahnit, pe cel ce patimeste, pe cel aflat in suferinta il lovesc in chip viclean si-l necajesc mai tare.”si “Mai lesne le va fi atunci sodomitilor, necredinciosilor, inchinatorilor la idoli, decat unor asemenea crestini”.
Ce subiect! Intr-adevar!! Si vezi lucrurile astea la tot pasul, in evenimente cotidiene aparent mici. Mi-aduc aminte de o colega de facultate careia tocmai ii murise pe neasteptate tatal. Dupa inmormintare s-a reintors la facultate si cind am vazut-o arata ravasita de durere. S-a dus la secretara facultatii de atunci sa discute despre bursa sociala. Ma nimerisem si eu prin preajma. Secretara-sefa (securista si mare si tare prin PC inainte de 89, dar care si dupa 89 continua sa taie si sa spinzure infacultate, fiind temuta chiar si de profesori) i-a dat un raspuns dur, dispretuitor si total inutil in context: Ce-mi pasa mie ca ti-a murit tatal fetito, n-ai dreptul la bursa!” Culmea e ca fata avea dreptul la bursa. Ma gindeam ca chiar daca colega mea nu ar fi avut dreptul la bursa sociala acel raspuns- ce-mi pasa mie ca ti-a murit tie tatal – era total nejustificat, de o duritate complet inutila. Ori subiectul la care va referiti si voi subliniaza exact lucrul asta: rautatea inutila, in surplus, absurda. Si intr-un fel, acest exemplu este mai relevant decit orice altceva despre esenta raului, esenta gindirii demonice: ea este in ultima instanta absurda, dementa, irationala (din perspectiva ratiunii umane insamintate in noi de Dumnezeu), si nu are decit un singur scop: distrugerea omului. Iar distrugerea omului nu este nici macar scopul principal al diavolului, omul este doar “victima colaterala”. Tinta principala si finala a diavolului este sa se razbune pe Dumnezeu, distrugindu-i creatia cea mai draga.
Îmi cer iretare admin. că din neatentie și neindemanare am pus aceast text, (pe care acum il vad ) și la postarea urmatoare.
Dumnezeu să vă dea bucuria roadelor muncii fratiilor voastre, să vă sporeasca darul, putrerea și rabdarea, dragostea și adancimea trairi ortodoxiei pe care o propoveduiti.
Cât am trăit fără de Tine,
Iisus am fost dispreţuit
(Cum este azi mai fiecare)
Furat , minţit şi clevetit.
În faţa faptelor urâte
Adesea capul mi-am plecat
Ori am băut otrava urii
Trăite’n clocot de păcat .
Purtând poveri nimicitoare ,
Mă osteneam fără folos,
Fără s’adun comori în suflet,
Prin viu, prin sfânt și prin frumos.
Din suferinţă strângeam ura,
Şi răzbunarea şi cârtirea ,
Necunoscându-i rostul sacru
Care ne’aduce mântuirea.
Când mila Ta mi-a dat lumina
Şi-am decis să o primesc ,
I-am înţeles rostul cel mare
Și adânc, prin ceia ce trăiesc.
Azi de’aș răbda o nedreptate ,
Şi o ocară, pentru Tine
Şi pentru Adevăru-Ţi sacru
Ar fi cunună pentru mine.
Tu ai răbdat ocări cumplite
Bătăi şi hule şi scuipat
Şi răstignire-n chinuri grele
Deşi ai fost nevinovat .
Eu însă port vinovăţia ,
Atâtor mari şi mari păcate,
A egoismului satanic
Şi-a bucuriei vinovate .
De’aceia-n mica-mi suferinţa ,
Nu î-mi mai caut răzbunare
Ci pe cât pot, prin har și rugă
Lupt să dau tuturor iertare.
Și-o fac silit și pe aceasta
Și adesea doar prin ce gândesc
Că nu am dragostea prin care
Iertarea vine’n mod firesc.
Doar suferinţa asumată
Prin post, prin rugă şi răbdare ,
Îmi redă și șansa și prilejul
Sa văd cât pot s’acord iertare,
Să mi vad măsura neputinţei
Să mă cunosc cât sunt de rău
Și că nimic nu-mi iese bine
Iisuse fară darul Tău.
Că-n Tine ruga și răbdarea
Mă fac să iau din suferinţă
Valoarea-i vie și ascunsă
În crucea dusă cu credinţă
Și’aduc adeveriri în suflet
Mult mai adânci ca din cuvânt ,
Care-mi comfirma Adevărul
Ce l’ai rostit Tu pe pământ.
Dar fără milă ,fără ruga,
(În suferinţă) și răbdare,
Fără de darul Tău,Iisuse,
Mă reântorc la răzbunare.
Uit că mă stăpâneste iarăși
Iuţimea crudă ce loveste,
Cuvântul jignitor, “credinţa”
În litera ce rastignește
Și duritaţi justificate,
Dar și dreptăţii necruţătoare
Ce-mi iau și mila dar și șansa
De a mai da cuiva iertare
Și mă cred dreptul care apăr
Și lamuresc ortodoxia,
Fără să simt c’am scos dintrânsa
Și pe Hristos și omenia.