Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan: HRISTOS CA ÎMPĂRAT AL VIEȚII NOASTRE, sobornicitatea Bisericii și MASELE MANIPULATE de către cei puternici ai lumii: “Nu putem să schimbăm cursul istoriei, dar putem să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească El cum știe, ca să fim credincioși până la sfârșit”

28-05-2021 Sublinieri

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sfântul Maslu, 12 mai 2021

“HRISTOS A ÎNVIAT!

Preacucernice părinte și iubiți frați creștini,

Iată că începem încetul cu încetul să ne reintrăm în ritmul nostru obișnuit, care ne este de ajutor. Pentru că acest ritm ne ajută să ne așezăm viața spirituală după reperele pe care deja le-am primit, le-am dobândit de-a lungul timpului. Mai ales cu cât este lumea mai haotică în jur, cu atât e mai bine să ai cârma ținută tare și cârma este dată, printre altele, și de ritmul slujbelor bisericești, de timpul acesta bisericesc. (…) Întotdeauna vremurile au fost tulburi; acum au avut tulburarea lor, altădată erau tulburi că veneau popoarele migratoare, veneau turcii, tătarii, erau războaie, erau molime, adevărate… Acum am avut parte de această tulburare, dar Biserica trebuie să treacă de-a lungul istoriei, să-și păstreze direcția care o duce către Hristos, pe care-L așteptăm în slavă, și să aibă într-adevăr la cârmă pe Hristos Biruitorul, Împăratul.

Să știți că există în Dogmatica ortodoxă, cea care încearcă să sistematizeze învățătura de credință din Revelație, din Sfânta Scriptură, a Sfinților Părinți, pentru ca s-o putem parcurge cu toții, există ceva ce se cheamă „Întreita lucrare a Mântuitorului”. Adică Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este deodată Mare Arhiereu, este cel mai mare Catehet, cel care învață pe ceilalți, mare Prooroc și este în același timp și Împărat, cu adevărat Împăratul lumii acesteia. Și aceste trei slujiri ale Mântuitorului, deși ele sunt permanent concomitente în Persoana lui Hristos, sunt mai bine prinse în cele trei timpuri ale anului bisericesc despre care vi s-a mai vorbit aici. Este Octoihul, cel care durează de la prima Duminică după Cincizecime până la începutul Triodului; Triodul, cel care precede Paștele, și Penticostarul, cel în care ne aflăm acuma, care începe la Paști și durează până în prima săptămână după Cincizecime. Aceste trei perioade sunt considerate ca manifestări mai degrabă a uneia dintre cele trei slujiri ale Mântuitorului, cu toate că, repet, ele sunt permanent împreună în Hristos.

Astfel, în perioada Triodului, se vede mai ales slujirea Arhierească. El Se aduce pe Sine jertfă pentru răscumpărarea păcatelor lumii. Jertfă pe Cruce, jertfă sângeroasă, el Se aduce pe Sine jertfă nesângeroasă în Sfânta Împărtășanie din Joia cea Mare.

În perioada Octoihului, care, practic, ține cea mai pare parte a anului bisericesc, cam 30 și ceva de săptămâni, este perioada pedagogică, profetică, proorocească, catehetică, în care Hristos este Învățătorul nostru. Ne învață ce să facem, cum să facem pentru ca să ne mântuim. Aceasta corespunde celor trei ani de propovăduire și oarecum Evangheliilor Nașterii, dar în primul rând celor trei ani de propovăduire ale Mântuitorului în lume. Perioada cealaltă, a Triodului, corespunde ultimei săptămâni, Săptămânii Mari, celei în care se vede cel mai deplin această așezare Arhierească a Mântuitorului.

Acum suntem în perioada Penticostarului, care începe în noapte Învierii și merge până la prima sâmbătă după Cincizecime, deci totuși, perioada până la Cincizecime, pentru că e legată de sărbătoarea Cincizecimii, în care se vede mai ales puterea Împărătească a Domnului. Și ne întrebăm noi aicea: „Cum adică putere Împărătească”? Adică da, El este Împărat. Și știm că va fi în slavă și că este în slavă Împăratul Cerului și al Pământului și chiar al celor de dedesubt, așa cum L-a văzut Sfântul Arhidiacon Ștefan, șezând de-a dreapta Tatălui și așa cum mărturisim și noi în Crez. Așa cum L-a văzut Sfântul Apostol Pavel: în slavă, venind și cercetând, certându-l pentru ca să-l cheme la apostolie, să-l cheme la credința cea adevărată. Asta da.

Totuși, noi acum nu-L vedem deloc și nu-l percepem pe Hristos ca Împărat. Împărat înseamnă cel care legiuiește și care conduce lumea de fapt și de drept. Și ne întrebăm noi, cei care trăim în această lume: „Se vede în ceva Împărăția Domnului?”. El pare Împărat sau, mă rog, conducătorul lumesc, la Florii, atunci când este aclamat și primit cu osanale, dar am mai spus-o de mai multe ori, ați văzut ce schimbătoare este această slăvire de către oameni. Această, hai să-i spunem „implicare în spațiul public” al oamenilor, pentru ca să-l susțină pe unul sau pe altul. L-au susținut pe Hristos la Florii, și peste patru zile s-au lepădat de El fără nicio problemă, și l-au luat pe Baraba pentru că au fost manipulați. Masele de oameni! Oamenii nu când sunt singuri – și atunci sunt schimbabili, dar e altceva când vorbești față către față – dar când alcătuiesc un grup, sunt mult mai ușor de manevrat de către cineva, mai ales de cei rău intenționați. Sunt mult mai ușor de manipulat, pentru că cineva bine intenționat nu manipulează, el exprimă adevărul, exprimă intențiile, și face astfel încât oamenii dacă cred, să-l urmeze. Ceilalți se ascund, așa cum diavolul își ascunde viclenia lui în spatele ispitirii, atunci când o ispitește pe Eva și pe Adam, și spune că „Nu veți muri, ci veți fi asemenea lui Dumnezeu, cunoscând binele și răul.” Eva, văzând fructul acela că este „frumos la vedere, plăcut la gust și vrednic de dorit”, pierde din vedere esența a ceea ce face. La fel și oamenii care sunt manipulați pierd din vedere esența a ceea ce se întâmplă. Iar cel care manipulează știe foarte bine să prezinte negrul ca fiind alb, răul ca fiind binele, pentru ca să-și urmeze propriile scopuri, propriile interese. Or, ne întrebăm noi, cum este Hristos Împărat? Cum este Împărat? A intrat în Ierusalim atunci, de Florii, cu osanale. Iată că după ce învie, o dată Duminică și apoi încă o dată următoarea Duminică Se arată, intră din nou în Ierusalim, dar în mijlocul ucenicilor Săi. Nu intră din nou ca să-L vadă toți oamenii, să-L aclame cu „Osana, Fiul lui David!”, „Aliluia! Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!”, „Mulțumim Ție, Doamne!” Nu. Vine în mijlocul ucenicilor Săi, celor care L-au cunoscut înainte și care au crezut, chiar și cu îndoială, pentru că s-au lepădat de El, au fugit toți de la piciorul Crucii de-acolo, cei care au crezut în El atunci, acestora li se arată. Deci este Împărat nevăzut pentru lumea întreagă, dar Împărat simțit pentru cei care cred în El. Cei care nu cred în El încă nu-L văd ca Împărat.

Și atunci, ca să dau un răspuns, pentru că mi s-a spus asta: „De ce nu face Biserica…?”, de ce nu participă la manifestații pentru diverse crezuri sociale, de altfel importante și bune: libertatea, libertatea de a trăi respectând legea, dar de a nu ne supune unor legi aberante, unor  restricții aberante? Acestea sunt foarte bune. Și totuși, Biserica nu iese pentru a susține așa ceva în public și nu îndeamnă credincioșii, nici nu-i oprește de la a merge acolo. Pentru că acolo se petrece acel fenomen de masă despre care v-am spus mai înainte. Este foarte ușor de manipulat. Chiar dacă noi mergem ca un grup compact, noi câțiva, câți suntem aicea, o sută, două sute. Dacă ne adunăm câteva zeci de mii sau mii, nu ne mai cunoaștem unul pe altul și suntem ușor de dislocat și de manipulat. Asta nu înseamnă lașitate, și nu înseamnă „neimplicare în viața cetății”, ci implicarea în viața cetății o facem prin rugăciune și noi îl recunoaștem pe Hristos ca Împărat și-L vedem ca Împărat în sufletele noastre pentru că El este supremul legiuitor. Iar legile de care ascultăm trebuie să fie întotdeauna compatibile cu acestea ale Împăratului nostru, ale lui Hristos. Celelalte, dacă sunt aberante, încep să ne pună în situația de a fi ori apostați, ori mărturisitori. Dar cum? La fel ca și Apostolii în jurul Mântuitorului. A venit între ei și a stat ca un Împărat. A stat în picioare arătându-și puterea între ei. Nu o putere  distructivă, nu o putere abuzivă, nu o putere discreționară, dar puterea Sa care nu vine din lumea aceasta.

Aceasta a fost o parte a gândului pe care l-am avut pentru astă-seară: faptul că acum pentru noi Hristos este Împărat și că trebuie să credem lucrul acesta, trebuie să încercăm să ne așezăm în minte și în inimă lucrul acesta.

O altă parte care este legată de manipulare este următoarea: poate v-ați interesat, v-am spus de câteva luni că acuma o să fie relaxarea, pentru că vine Campionatul european de fotbal și automat, odată ce-au făgăduit că primesc spectatori, trebuie din pix să reducă numărul de infectări, după cum tot din pix crește numărul de infectări, nimeni nu are cum să-i controleze. V-am spus și știți foarte bine, de când am văzut contractul ferm dintre Guvernul României prin Federația Română de Fotbal și UEFA, cum că la următoarele partide din 12 iunie, 20 iunie, pe-aici, vor fi 8000 de spectatori pe Arena Națională. Și de atunci a scăzut numărul de infectări și brusc am devenit zonă verde.

Acum am mai avut o curiozitate și m-am uitat pe statisticile oficiale câți oameni au murit până acum de covid în România. Nu vreau să fac un test, că nu suntem la clasă, să spunem: „Ia ridicați mâna câți aveți un foarte apropiat care a murit, din România, de-aici!”. Unul foarte apropiat, nu că „am auzit”. Un prieten apropiat, vecin apropiat… Câți au murit? Dacă vă pun să ridicați mâna câți cunoașteți un apropiat care s-a îmbolnăvit, avem sigur mulți. Cred că toți avem apropiați care s-au îmbolnăvit și nu știu încă mulți oameni care să fi cunoscut oameni care au murit de covid. M-am luat deci după statisticile absolut oficiale. Pe Mediafax am văzut acum două zile câți au murit până acuma de covid de la începutul crizei. Deci înseamnă de când s-a declarat starea de urgență, hai să spunem de la 1 martie 2020 până acuma. Sunt aproximativ 30 000. Și atunci am făcut o împărțire foarte simplă. De-atunci, din 1 martie până acum sunt aproximativ 365 de zile +60, că suntem în mai, deci cam 420 de zile. Împărțim 30 000 la 420 să vedem câți au murit pe zi, și mai împărțim la 40, deși sunt 41 de județe, plus capitala, și vedem câți morți rezultă pe zi în fiecare județ. Pentru o pandemie în care ne aflăm! V-ați pus vreodată întrebarea asta? Pe date oficiale, că nu eu am inventat numărul de morți, nu eu am inventat numărul de județe și numărul de zile cu atât mai puțin. 1,7 morți/zi în fiecare județ, de la începutul pandemiei până acuma. Deci nici măcar 2 pe zi! Bolnavi, da. Un milion îmbolnăviți. Morți, de la începutul pandemiei până acum, în fiecare județ pe zi, doi oameni! Sunt mulți? Sunt puțini? Dumnezeu știe! Depinde cu ce-i compari. Dacă-i compari cu accidentele de circulație, sunt puțini. Dacă-i compari cu faptul că omul ar trebui să fie nemuritor și veșnic, sunt foarte mulți. Dacă-i compari cu orice altă cauză de mortalitate, vedem că sunt foarte puțini.

În spațiul public, în momentul în care încercăm să ne manifestăm ca mulțime care ne cerem niște drepturi absolut legitime, în momentul respectiv, cei care au puterea lumească, au și știința manipulării. Nu înseamnă că stăm cu frică, dar înseamnă că dacă vrem să ne manifestăm creștinește, trebuie să ascultăm frumos de mai-marii noștri, care să ne îndemne la rugăciune. Dacă ne îndeamnă la altceva, iarăși, ascultăm și vedem. Astfel Biserica Ortodoxă este „Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Sobornicească – sau catolică se spune în limba greacă, dar pentru noi, pentru că avem pe greco-catolici și avem probleme în Transilvania, am tradus cu cuvântul slavon sobórnĭ – înseamnă nu numai că nu există un episcop care conduce totul, ci Sinodul conduce totul, dar există ceva care se cheamă sobornicitate și între dumneavoastră, ca mireni credincioși și noi, clerul, inclusiv clerul superior. Adică suntem împreună. Nu poate cineva să dispună abuziv de ceilalți. Nici dumneavoastră, deși de multe ori sunt cereri ciudate și fără cap și fără coadă (neapărat insistențe mari să facem parastas în Săptămâna Luminată, sau Sâmbăta Tomei, de pildă), dar nici de sus să vină măsuri abuzive, care să contrazică Evanghelia. Pentru că dacă vin, sobornicitatea cere ca să fim împreună în același duh. Și atunci mereu trebuie să ne facem aceste socoteli: ceea ce mi se cere și ceea ce ofer eu este după placul lui Hristos sau nu? Nu înțeleg foarte bine ce mi se cere de către mai-mari, vin și întreb. Întreb preotul, întreb pe alții, dar în primul rând întreb preotul în care am încredere și în care e bine să am încredere cât mai multă. Dacă nu mai am încredere nici în preot, atunci caut oameni de încredere, dar care să nu fie neapărat totdeauna în perfectă concordanță cu mine. Că atunci de fapt nu caut decât să mi se confirme ceea ce vreau eu să afirm. Or eu, dacă vreau să înțeleg cu adevărat, trebuie să am totdeauna un reper obiectiv.

Bineînțeles că dacă îl avem pe Hristos ca Împărat și înțelegem că Hristos ne este Împărat – adică nu conducător al unei țări, nu este regele lui Israel sau al României sau al românilor de pretutindeni. Este Împărat, este conducător peste mai multe nații, inclusiv, în cazul de față, peste toată lumea. Dacă-L avem pe Hristos ca Împărat și-I cerem lucrul acesta, atunci, cu riscul de a fi neascultători, putem să punem întrebări. Sub acest pretext al ascultării de Hristos în afara ascultării de ierarhie, s-a ridicat Luther și Mișcarea Reformată, care a spus: „Nu, eu ascult de Evanghelie, nu ascult de ierarhie, pentru că ierarhia s-a îndepărtat de Evanghelie.” Nu așa! Așa cădem  într-o altă ispită. Dar trebuie mereu, mereu, mereu să-I cerem lui Hristos să ne ajute să ne fie nouă, pentru fiecare dintre noi, Împărat al vieții noastre. Asta să facem acuma în perioada aceasta a Cincizecimii, în perioada Penticostarului, în perioada aceasta în care bucuria Învierii lui Hristos încă o simțim puternică în inima noastră, încă Lumina aceasta a Învierii nu s-a stins din adâncul subconștientului nostru, prin cântarea pe care o facem, și făcând lucrul acesta, într-adevăr vom putea să mergem până la capăt în Biserica lui Hristos, în Dreapta, Sfânta și Apostoleasca Biserică, în dreapta credință, încât să putem dobândi mântuirea, indiferent de nebuniile care se întâmplă în jur.

Data viitoare, dacă o să apucăm, vă mai spun să fiți atenți, să fim cu luare-aminte ce se întâmplă în Ierusalim în momentul acesta. Alaltăieri acel incendiu de pe Esplanada moscheilor a sunat foarte, foarte interesant. V-am mai spus altădată despre faptul că nu se poate să vină Antihristul până când nu se face cel de-al treilea Templu. Iar cel de-al treilea Templu trebuie să se facă exact în acel loc unde a fost incendiul de alaltăieri. O să vedem dacă este ceva întâmplător sau este o mișcare strategică. Imediat o să ne lămurim.

Ce avem de făcut până atunci, că vorbeam cu niște ucenici de-ai mei, că noi nu putem să schimbăm nimic despre esplanada moscheii, nu putem noi să schimbăm cursul istoriei universale, dar fiecare dintre noi putem să ne rugăm lui Dumnezeu cu încredere. Și dacă dă Dumnezeu să prindem cu adevărat aceste momente finale, să ne întărească El cum știe, ca să putem să fim credincioși până la sfârșit. Și avem totuși această făgăduință, că „dacă vă vor prigoni într-un oraș, într-o cetate, mergeți în alta”, pentru că nu se vor termina toate cetățile din Israel înainte de a veni Hristos a doua oară. Ne bucurăm deci, suntem foarte atenți, nu ne întristăm, nu ne supărăm, nu ne îngrijorăm peste măsură. Ne bucurăm că deodată sună altfel rugăciunea Tatăl nostru: „Vie Împărăția Ta!” Sună parcă mai prezentă. AMIN!”.

Legaturi:

IISUS – IMPARATUL NOSTRU si CELE 4 INTRARI ALE SALE IN VIATA SI IN ISTORIE. “Pana astazi, urmasii fariseilor scot sabia ca sa-L nimiceasca; daca se poate, sa-L scoata cu totul din inimile oamenilor”. Predica Pr. Boris Raduleanu la DUMINICA FLORIILOR

Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RASTIGNIT si REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMESTI sau a REVOLTEI, a VIOLENTEI in numele dreptatii. CARE ESTE PUTEREA CRESTINULUI?

Si ieri, in Ierusalim, si azi, in toata lumea, o mana MICA, DAR GALAGIOASA, de oameni MANIPULEAZA o lume intreaga… – CEI CARE SEAMANA INTUNERICUL si INSTIGA LA RASTIGNIRE vs. “PIETRELE” CARE STRIGA, MARTURISINDU-L PE HRISTOS

 

***

Cuvântul Părintelui TUDOR CIOCAN la Denia celor 12 Evanghelii (AUDIO, TEXT): “Repetând stăruitor o minciună, ajungi să convingi pe cei mai slabi de înger, apoi aceia ajung ei înșiși să devină propagatori ai acelei minciuni“

Părintele TUDOR CIOCAN: “Ceea ce gustăm acum, această limitare a libertății este doar sămânța societății viitoare în care ACEASTĂ LIBERTATE ESTE NIMICITĂ! În momentul în care începi să cedezi libertatea, ÎN CHIAR TRUPUL TĂU, la presiunea autorității, DEJA NU MAI EXISTĂ O LIMITĂ” (audio, text)

Părintele Tudor Ciocan – CUVÂNT DE ACTUALITATE despre ispitirea „tehnologiei izbăvitoare”, LIBERTATEA DE OPȚIUNE versus DICTATURA ANTIHRISTICĂ și FORȚAREA VACCINĂRII. Între NOUL TURN BABEL și NOUL POTOP iminent… (AUDIO, TEXT)

Părintele Tudor Ciocan despre PREGĂTIREA LUI ANTIHRIST, războiul împotriva creștinilor, EDUCAȚIA SEXUALĂ și încercarea sistematică a societății globalizate de a ne „adăpa de la izvoarele demonice”: “COPIII NOȘTRI sunt în momentul acesta una din principalele ȚINTE ALE ACESTUI SISTEM DIABOLIC” (audio, text)

“SE NUMEȘTE REEDUCARE!” – Cuvânt mărturisitor despre PAN-DEMONIA GLOBALĂ: “Satana nu mai are răbdare! Dacă vrei să robești un om, îi insufli ÎNDOIALĂ, FRICĂ, îi ataci temelia valorilor și îl DEZBINI. Te folosești de MANIPULARE și pui toate armele în lucrare. Media NE OTRĂVESC MINTEA în fiecare clipă, vor să fim înfricoșați și slabi”

 

***

Parintele Serafim Rose: SEMNELE SFARSITULUI LUMII (III). Antihrist, Templul din Ierusalim, dezumanizarea, globalizarea… RISCUL ABORDARII GRESITE A SEMNELOR APOCALIPTICE

MESIA IUDEILOR (ANTIHRIST), razboiul lui Gog si Magog (“Armaghedon”) si Imparatia Universala a Israelului, dupa PROFETIILE RABINICE (IUDAICE)

Sfantul Prooroc Daniil: CELE 70 DE SAPTAMANI, ANTIHRIST si SFARSITUL VEACURILOR. “Toti cei faradelege nu vor pricepe, ci numai cei intelepti vor intelege”


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pandemia Covid-19, Preot Tudor Ciocan, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan: HRISTOS CA ÎMPĂRAT AL VIEȚII NOASTRE, sobornicitatea Bisericii și MASELE MANIPULATE de către cei puternici ai lumii: “Nu putem să schimbăm cursul istoriei, dar putem să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească El cum știe, ca să fim credincioși până la sfârșit”

  1. Pingback: ÎN CINE AVEM ÎNCREDERE? “Cel care-și pune încrederea în cele din afara Bisericii, acela va fi cel mai ușor de manipulat și va cădea cel mai ușor în mrejele Antihristului” (PREDICĂ AUDIO ȘI TEXT) | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: MAREA RESETARE: NE ÎNTOARCEM LA SCLAVIE GENERALIZATĂ. “Dă-mi mie dreptul asupra trupului tău!” ȘANTAJUL cu vaccinarea al “Fiarei globaliste”, ca “taxă pe libertate” și folosind momeala IUBIRII NOASTRE PENTRU CONF
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate