PS MACARIE despre DUREREA ATROCE A SINGURĂTĂȚII celor uitați și abandonați de oameni (AUDIO, TEXT). “Stăpânitorii umanității căzute caută SĂ PROFITE de căderea umană, de BOALĂ, de MOARTE, de FRICĂ”
PS Macarie în Catedrala Mitropolitană din Iași: „Singurătatea, o suferință a inimii!” –
Cuvânt la Sfânta Liturghie în Duminica a IV-a după Paști a vindecării slăbănogului de la Vitezda, 23 mai 2021.
“Preaiubiții mei,
Hristos a înviat!
Pericopa evanghelică din această Duminică îmi vorbește nu doar de boală, de suferința biologică, ci ne înfățișează suferința existențială, suferința inimii, singurătatea și mai cu seamă abandonul. Paraliticul de la Vitezda suferă cumplit. Lipit de patul său era exilat din propria sa viață și din viețile celorlalți. Dorea să se tămăduiască de paralizie. Și s-a așezat în scăldătoarea Vitezda de la Poarta Oilor în foișorul în care erau adunați mulți bolnavi: orbi, șchiopi, ciungi… Foarte mulți oameni aflați în suferință care doreau să se tămăduiască de boala lor, deoarece acolo Dumnezeu trimitea din când în când un înger care tulbura apa scăldătorii, iar cel dintâi care intra după tulburarea apei, „se făcea sănătos ori de ce boală era cuprins”.
Slăbănogul aștepta acolo nu doar de un an doi sau trei, nici măcar de opt ani, așa cum a așteptat paraliticul Enea, despre care am auzit citindu-se acum din cartea Faptele Apostolilor, vindecat de Mântuitorul Iisus Hristos prin Apostolul Său Petru. Deoarece așa i-a zis Petru când l-a vindecat pe Enea paraliticul, cel care suferea de opt ani: „Hristos te vindecă, Hristos te tămăduiește. Scoală-te și umblă!”. Însă acest slăbănog nu era în suferință doar de opt ani, nici măcar de zece, ci era de treizeci și opt de ani bolnav, însingurat și abandonat de semenii săi. Atâția ani de solitudine! Atâția ani în care era exclus de cei apropiați, ca un mort în inimile fraților săi. Așa cum spunea prorocul David, în psalmul 30, versetul 12: „Uitat am fost ca un mort în inima lor, ajuns-am ca un vas stricat.” Așa era slăbănogul de la Vitezda. Invizibil pentru ceilalți.
Dacă ceilalți bolnavi aveau ajutoare, el nu avea pe nimeni. Iar abandonul și singurătatea sunt foarte greu de purtat, iubite frate și iubită soră! Dumnezeu m-a învrednicit să ucenicesc la vrednicul de pomenire ÎPS Bartolomeu al Clujului. I-am fost multă vreme secretar și apoi m-a pus în slujirea de ecleziarh al catedralei. Și deseori îmi spunea, ca unul care a suferit de singurătate și abandon în perioada comunismului, că totuși, cea mai mare suferință pentru el a fost atunci când s-a aflat împreună cu fratele său Dumitru în temniță grea la Aiud, iar părinții lor s-au săvârșit abandonați, uitați, mama sa la Glăvile, iar apoi tatăl său într-un azil de bătrâni. Și spunea Înalt Preasfințitul: „Cea mai mare suferință pe care am purtat-o și o port este singurătatea părinților mei care au fost abandonați la bătrânețe”. În chip minunat a aflat în închisoare că trecuseră la cele veșnice și la un moment dat și-au transmis unul altuia într-un moment îngăduit de Dumnezeu, că ei nu se puteau întâlni acolo unul cu altul.
Însă aceasta este cea mai grea suferință, iubite frate și iubită soră, este o suferință atroce să nu mai fii vizibil pentru celălalt.
Ce înseamnă oare să nu mai fii vizibil, văzut de celălalt? Înseamnă ca celălalt să nu caute la durerea ta, la gândurile tale, la frământările tale. Înseamnă că existența ta nu mai are nici o valoare. Înseamnă că nu mai ești căutat, nu mai ești cercetat de celălalt. Celuilalt nu-i mai pasă de tine. Celălalt nu are nici un strop de milă față de starea în care te afli.
De aceea, atunci când Domnul l-a cercetat pe slăbănog, se aflau mult mai mulți acolo, însă el aștepta de multă vreme, iar Hristos ca Dumnezeu cunoștea acest lucru. Și s-a dus la el fiindcă acest bolnav era însingurat și deznădăjduit. Și l-a întrebat retoric, am spune că întrebarea Domnului nu avea nici un rost: Vrei să te faci sănătos? Vrei să fii tămăduit? Cum să nu dorească sărmanul paralitic, de vreme ce de treizeci și opt de ani aștepta acolo, în foișor, tămăduirea? Era chircit, nici măcar nu mai putea să-și ridice ochii spre cer. Cerul se reflecta doar în undele apelor acestei scăldători care se tulbura din când în când. Nu putea să privească în sus, ci doar în jos, așteptând clipă de clipă vindecarea.
Dacă ție îți este greu, iubite frate și iubită soră, un an, doi, trei, patru sau poate chiar mai mulți, gândește-te că slăbănogul de la Vitezda a răbdat treizeci și opt de ani. Iar întrebarea Domnului trebuie să o înțelegem în această cheie: „Iată, eu te cunosc. Caut la durerea ta și iau aminte la suferința ta. Sunt aici pentru tine, fiule! Sunt aici pentru tine, deci există iubire și există milă. Sunt pentru tine aici.”
Iar răspunsul slăbănogului dat Domnului: „Doamne, nu am om”, nu se referea doar la faptul că nu avea om să îl arunce în apele scăldătoarei Vitezda când era cercetată de îngeri, ci trebuie să înțelegem strigătul adânc de durere. Trebuie să înțelegem durerea însingurării și abandonării sale, faptul că acest slăbănog era reflectat de semenii săi drept o cantitate neglijabilă. Și Domnul doar atât i-a spus: Ia-ți patul tău și umblă. Și s-a ridicat slăbănogul.
Era sabat la iudei, iar aceștia, formaliști, nu s-au bucurat de vindecarea confratelui lor. Nu s-au bucurat de faptul că un paralitic care de treizeci și opt de ani era nemișcat și uitat, și abandonat într-un foișor, acum era pe picioarele sale. Vindecarea slăbănogului a devenit pricină de scandal. Aceasta a fost reacția fariseilor, așa cum a fost odinioară atunci când au fost vindecați orbul din naștere și femeia gârbovă.
Aceasta este atitudinea stăpânitorilor umanității căzute, iubite frate și iubită soră. Condiția paraliticului de la Vitezda este condiția umanității lipsite de Hristos, lipsite de milă, lipsite de considerație față de cei necăjiți, sărmani și bolnavi. Stăpânitorii umanității căzute caută să profite de căderea umană, de boală, de moarte, de frică. Și nu doresc ca cei orbi să aibă parte de lumină, cei slăbănogi să aibă parte de vindecare, iar cei gârbovi să aibă parte de îndreptare.
Așadar, iubite frate și iubită soră, salvarea noastră este numai aici, la Liturghie. Vino la Potirul vieții! Vino aici, la Hristos! Hristos aici te îmbrățișează, Hristos aici te ridică, Hristos aici te tămăduiește.
Vino, așadar iubite frate și iubită soră, la Cel care caută la suferința ta, la Cel care îți alină durerea ta, la Cel care te ridică din păcat, la Cel care-ți dăruiește iertare, la Cel care-ți redă demnitatea și frumusețea dintâi.
Așadar aici, în Liturghie, la Potir, să dobândim viață din belșug! AMIN!”
Vă mai recomandăm:
***
***
***
2 Commentarii la “PS MACARIE despre DUREREA ATROCE A SINGURĂTĂȚII celor uitați și abandonați de oameni (AUDIO, TEXT). “Stăpânitorii umanității căzute caută SĂ PROFITE de căderea umană, de BOALĂ, de MOARTE, de FRICĂ””