PĂRINTELE EPISCOP MACARIE, al nostru Vlădica cel cald și luminos din ținuturile reci și întunecate, despre ocrotitorii săi, SFINȚII MACARIE EGIPTEANUL și ALEXANDRINUL. “Nu, nu îi protejăm pe copii dacă îi creştem cu o filosofie INDIVIDUALISTĂ, ci îi sălbăticim şi îi facem impenetrabili ajutorului dumnezeiesc!”. IADUL izolării și al dezbinării, LOGICA DĂRUIRII vs. LOGICA ACUMULĂRII
(icoane de Gabriel Toma Chituc)
LA MULTI ANI DE SLUJIRE INMIIT RODITOARE PARINTELUI NOSTRU MACARIE, EPISCOPUL ROMÂNILOR DIN EUROPA DE NORD!
Sfinţii Cuviosi Macarie cel Mare si Macarie Alexandrinul.
Raiul este atunci când ne vedem față către față1
1 Privegherea de noapte la sărbătoarea Sfinţilor Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul, vineri, 19 ianuarie 2018.
Cei doi sfinţi cuvioşi sunt cunoscuţi şi cinstiţi de poporul binecredincios român şi, în special, de către monahi. Scrierile Cuviosului Macarie cel Mare au fost tălmăcite în româneşte încă din 1775 de către ieromonahul Macarie, apropiat de Sfântul Paisie Velicikovski şi de Sfântul Gheorghe de la Cernica. Numele de Macarie este des întâlnit printre călugării români, dar mai puţin întâlnit la mireni. Cu atât mai mare mi-a fost bucuria ca, de ziua acestor doi sfinţi cuvioşi, să aflu de doi prunci cu numele Macarie. Unul dintre ei s-a născut chiar în această zi, în Norvegia, făcând fericiţi tinerii săi părinţi români, iar celălalt este un copil african, botezat cu numele Macarie în Rwanda. Le doresc acestor prunci şi părinţilor lor să aibă parte întotdeauna de rugăciunile şi de ajutorul Sfinţilor Macarie cel Mare şi Macarie Alexandrinul!
Lucrările hagiografice au făcut adesea confuzie între cei doi Sfinţi Macarie: Sfântul Macarie cel Mare numit şi Macarie Egipteanul şi Sfântul Macarie Alexandrinul, care au fost contemporani şi care au aceeaşi dată de prăznuire, 19 ianuarie. Intre ei trebuie făcută distincţia necesară, potrivit izvoarelor istorice păstrate şi studiilor patristice recente. Dintre acestea din urmă amintim articolul părintelui Gabriel Bunge: Despre cei doi Macarie, în care se prezintă deosebirea între cei doi asceţi omonimi, potrivit indiciilor date de contemporanii lor: Paladie, Evagrie Ponticul, Rufin, Socrate Scolasticul, Sfântul Cuvios Ioan Casian ş.a.
Aceşti doi mari cuvioşi au trăit în secolul al IV-lea şi fac parte din generaţia de aur a monahismului ortodox. Au fost prieteni şi ucenici ai Sfântului Antonie cel Mare. Au săvârşit minunate nevointe ascetice, au lăsat pilde adânci în Pateric şi Lavsaicon, au înfruntat ereziile vremurilor, iar Sfântul Macarie cel Mare a scris una dintre cele mai profunde şi subtile lucrări de viaţă duhovnicească (Omilii duhovniceşti).
1. Sfântul Cuvios Macarie cel Mare este numit şi Macarie Egipteanul, pentru că provenea din rândul populaţiei egiptene. El s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar şi a fost unul dintre marii întemeietori ai monahismului. Cuviosul Macarie a fost apreciat mult de contemporani, ca un monah desăvârşit, care a biruit patimile şi a ajuns la contemplaţie. Evagrie îl numeşte pe acest Macarie: „vasul alegerii”, „bătrânul egiptean”, „fericitul Macarie” sau „sfântul şi foarte practicul nostru învăţător şi marele învăţător şi dascăl”, dovedind că şi contemporanii îl deosebeau de celălalt Macarie prin atributul Mare. Paladie ne spune că de tânăr s-a distins prin discernământul de o atât de rară fineţe, încât era numit „copil bătrân”. în Pateric ni se mai spune că era supranumit „dumnezeu pământean“, pentru că acoperea cu blândeţea şi cu dragostea lui desăvârşită păcatele şi neputinţele oamenilor. „Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi pe care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit.”
În tinereţe, când părinţii săi au stăruit să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustie şi s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea bineplăcută Lui. În această perioadă, de post şi rugăciune, a avut o vedenie. Un heruvim înaripat l-a luat de mână şi l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, şi zicându-i: „Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi drept moştenire această pustie!” De altfel, unele dintre cele mai vechi icoane ortodoxe îl înfăţişează pe Sfântul Cuvios Macarie alături de heruvimul înaripat din vedenie.
În anul 360 a întemeiat mănăstirea care îi poartă numele, fiind una dintre puţinele mănăstiri din Deşertul Nitriei cu viaţă monahală neîntreruptă din secolul al IV-lea până astăzi. De la Sfântul Macarie cel Mare au rămas 50 de Omilii şi o scrisoare către călugării tineri, cu tot felul de sfaturi. A trecut la cele veşnice în jurul anului 390.
Dintre multele pilde din Pateric despre Avva Macarie cel Mare, Egipteanul, amintesc doar una: Mergând sfântul în pustie, găseşte un craniu aruncat pe pământ. Şi începe un dialog între cuvios şi mortul al cărui craniu era în pustie. Cuviosul află că mortul se afla în iad, iar în acel loc de chin fiind, primeşte puţină mângâiere, în acea stare de osândă, atunci când se ruga Sfântul Macarie pentru cei din iad. Şi întreabă cuviosul în ce constă acea puţină mângâiere, iar mortul îi răspunde:
„În focul din iad este cu neputinţă să se vadă cineva faţă către faţă, căci faţa fiecăruia e lipită de spatele celuilalt. Atunci însă când te rogi pentru noi, putem vedea dintr-o parte faţa celuilalt.”
Iată, aşadar, o definiţie a iadului: atunci când nu ne putem vedea faţă către faţă, şi iată că a putea face aceasta era pentru acei sărmani osândiţi singura mângâiere.
Din nefericire, constatăm că trăim această stare de iad, deseori de bunăvoie alegând-o, încă din această viaţă: atunci când lăsăm ura şi dezbinarea să ne domine, când nu mai vrem să vedem la faţă pe fratele nostru, când nu mai vrem nici măcar să auzim de el sau să-l pomenim. Căci, cum spune şi Sfântul Apostol Ioan, „Cine zice că este în lumină şi pe fratele său îl urăşte, acela este în întuneric până acum“ (I Ioan 2, 9). De asemenea, iadul este şi atunci când trăim în izolare şi auto-suficienţă, căci, atunci când credem că nu avem nevoie de celălalt şi că nu suntem datori cu dragostea, compasiunea sau minima empatie faţă de celălalt, atunci ne aflăm într-o stare de mândrie luciferică.
Dar iadul semnifică şi depersonalizare şi uniformizare. In pilda din Pateric, osândiţii, în cele câteva clipe de uşurare, devin, din anonimi, persoane unul pentru celălalt. Căci a avea mângâiere atunci când vezi faţa celuilalt înseamnă a avea acces, fie pentru un moment, la taina persoanei. Imaginea mulţimii de osândiţi înghesuiţi unul în spatele celuilalt, fiecare captiv osândei sale, inaccesibil şi indisponibil celuilalt, fiecare cuprins de propria ratare sau de propriile griji ale vieţii, aduce în mod izbitor aminte de cunoscutele „aglomerări urbane”, de masele de oameni uniformizaţi, depersonalizaţi, anonimi unii pentru alţii, din societatea modernă. Aşadar, prin această pildă Sfântul Macarie cel Mare ne învaţă, printre altele, că starea de Rai se obţine atunci când reuşim să ne vedem deplin faţă către faţă, când ne bucurăm de celălalt, când ne împărtăşim unul de celălalt, atunci când constituim, împreună, o comunitate, nu o societate de masă.
Pe de altă parte, Omiliile duhovniceşti ale Sfântului Macarie cel Mare sunt de neapărată trebuinţă pentru a conştientiza şi înţelege „demnitatea şi starea creştinului” (omilia a 27-a), pentru a înţelege de ce creştinul nu poate trăi ca „oamenii lumii acesteia“ (omilia a 5-a), despre cum sunt şi cum îi poţi recunoaşte pe „adevăraţii creştini“ (omilia a 38-a). Lectura acestor omilii este întotdeauna un prilej de puternică trezire duhovnicească, de dezmeticire din înşelarea unei vieţi de „căldicică” viaţă întru Hristos.
Un alt lucru de mare importanţă pe care îl putem extrage din viaţa acestui cuvios este grija faţă de cei suferinzi. Deşi dedicat întru totul nevoinţelor pustniceşti, Sfântul Macarie cel Mare a ridicat la marginea pustiei un adăpost pentru cei aflaţi în suferinţă. Prin aceasta ne-a arătat că zadarnic ridicăm ochii spre ceruri, dacă nu îi coborâm şi spre cei care bolesc lângă noi, spre cei însinguraţi, spre cei fără de ajutor.
2. Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul sau Cetăţeanul (orăşeanul sau citadinul), numit aşa pentru că era din cetatea Alexandriei, provenea din rândul aristocraţiei alexandrine grecizate, născut pe la anul 310. El este numit de Evagrie: sfântul preot, de Pateric: preotul de la Chilii (Kellia), iar de Paladie: Sfântul Macarie preotul nostru, întrucât acesta primise harul preoţiei şi slujea în comunitatea monahală de la Kellia. Practica o asceză foarte severă, postea săptămâni întregi, fără pâine şi fierturi, şi nu gusta fructe. Cuviosul Macarie Alexandrinul a trecut la Domnul spre anul 395.
Reţinem următoarea pildă din viaţa acestuia. Primeşte Avva Macarie Alexandrinul, de la un mirean evlavios, câţiva struguri în dar. Şi precizează Lavsaiconul că „poftea să-i mănânce pe ei”. Dar, strunindu-şi pofta, avva i-a trimis la un frate al mănăstirii care era bolnav. Fratele acesta s-a bucurat, dar, strunindu-şi, la rândul său, pofta, îi trimite altui frate. Acesta la fel, şi fiecare frate al mănăstirii unde vieţuia avva a făcut la fel, bucurându-se de darul primit, dar strunindu-şi pofta şi dăruindu-l mai departe, până când strugurii au ajuns înapoi la cel care îi primise iniţial, Avva Macarie Alexandrinul, care, zice în carte, a mulţumit lui Dumnezeu pentru înfrânarea şi dragostea monahilor din obşte.
Este o pildă care ne arată cum bucuria de a dărui a fost mai mare şi a biruit bucuria de a primi. Bucuria dăruirii hrăneşte, întăreşte, scoală din boală şi uneşte oamenii, comunitatea. Această pildă ne aduce aminte de cuvintele evanghelice: „Mai fericit este a da decât a lua“, dar şi de cuvintele monahului Nicolae Steinhardt: „Dăruind, vei dobândi.”
Aceasta este „logica” creştină, pe care o vedem pusă la lucru în pilda cu strugurii Avvei Macarie, o logică a dăruirii în care primează binele celuilalt în faţa binelui propriu, total opusă celei lumeşti, pe care o putem numi logica acumulării, care ne spune că, pentru a spori în viaţa noastră, pentru a creşte, pentru a ne întări, nu trebuie să hm generoşi, darnici sau jertfitori, ci, dimpotrivă, trebuie să adunăm doar pentru noi şi ai noştri, să ţinem ce dobândim, he în dar, fie prin propriul efort (însă cine trăieşte doar prin „propriul efort”?) doar pentru noi şi, eventual, chiar să luăm de la alţii prin diverse metode.
Îndemn pe toţi creştinii să îşi crească copilaşii în duhul acestei pilde din viata Avvei Macarie Alexandrinul, chiar dacă, în fata acestei vieți caracterizate de o sălbatică concurenţă, avem impresia că le-am face un bine dacă îi obişnuim să he individualişti, să îsi „ştie interesul”, să ştie să „dea din coate” sau alte asemenea „învăţături”. Nu, nu îi protejăm pe copii dacă îi creştem cu o astfel de filosofie, ci îi sălbăticim şi îi facem impenetrabili ajutorului dumnezeiesc! Mai mult decât atât, dacă vom creşte oameni insensibili, indiferenţi, lipsiţi de orice simţ al darului şi de orice generozitate, să nu ne mirăm dacă, la bătrâneţe, aceştia ne vor abandona sufleteşte, ba chiar şi trupeşte. Un „individualist” nu poate fi creştin şi, deseori, nu poate fi nici măcar om.
Am să închei însă, ca un îndemn, tot cu o pildă din Pateric a Sfântului Macarie cel Mare:
„L-au întrebat unii creştini pe cuvios cum să se roage. Bătrânul le răspunde: «Nu e nevoie să vorbim multe, ci să întindem adeseori mâinile la rugăciune şi să spunem: Doamne, precum vrei şi precum ştii, miluieşte! Iar dacă e ispită sau încercare, să spunem: Doamne, ajută-ne! Căci Dumnezeu ştie ce e de folos şi va face cu noi milă».“
SFANTUL MACARIE EGIPTEANUL: Dumnezeu nu Se coboara decat in aceia care Il striga staruitor!
Sfantul Macarie Egipteanul despre CUM IL IMBRACAM PE HRISTOS
Sfantul Macarie Egipteanul despre CONFORMITATEA DINTRE VIATA NOASTRA SI SFANTA SCRIPTURA
Sfantul Macarie Egipteanul: PUTINI SUNT ADEVARATII CRESTINI!
La mulți ani cu sănătate, liniște, pace și spor duhovnicesc în slujirea Lui, să îi dăruiască Domnul Iisus Hristos, Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale Sfinților Părinți Macarie cel Mare și Macarie Alexandrinul.
http://www.episcopiascandinavia.se/%EF%BB%BFceas-de-bilant-si-sfintire-de-biserica-in-episcopia-ortodoxa-romana-a-europei-de-nord/