“DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…”

10-04-2015 Sublinieri

138ab17d3bc2a313074e8849c8c4b866

Va mai recomandam:

***

8bc52b2690a6f78ae444d40c94db37cb

Dragostea Mea s-a rastignit...”

Domnul vrea sa ne convinga pe fiecare dintre noi ca ne iubeste

Si L-au rastignit...”

spune pericopa evanghelica de astazi. Si ca reprezentant al tuturor sfintilor, Sfantul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, rezuma toate cele pe care le-a scris comuni­tatii de crestini din Roma in epistola sa prin fraza

Dragostea mea s-a rastignit.. .[1]

Ce sa spunem? Ma gandeam astazi ca, cu toate cele pe care le face Hristos pentru fiecare dintre noi, inca de cand putem sa ne amintim, inca de cand am fost prima oara constienti de noi insine, cu toate cele pe care le-a facut si le face, pare – asa mi se pare, sper sa nu gresesc – ca vrea sa ne convinga pe fiecare dintre noi, sa ne faca pe toti sa intelegem, mai putin cu cugetul si mai mult cu inima, cat de mult ne iubeste. Aceasta este cheia. De ce l-a facut Dumnezeu pe om? De ce l-a creat? Iata, pentru ca vroia ca fiecare om sa existe ca fiinta inaintea Lui, in fata Lui, cu constiinta faptului ca s-a intamplat asta pentru ca Creatorul lui il iubeste – pe fiecare dintre noi. Si prin faptul ca ne-a creat se evidentiaza dragostea Lui pentru noi. Dar din acel moment incolo, intrucat suntem pacatosi, Domnul incearca in primul rand sa ne convinga, daca ne este permis sa ne exprimam asa, ca oricum am fi, El tot ne iubeste, ca orice ravagiu ar fi facut pacatul inlauntrul nostru, orice am fi facut noi cu pacatul, El tot ne iubeste. Pe fiecare dintre noi vrea sa ne convinga de asta.

Iar daca la un moment dat se va intampla asta, daca ne vom convinge – pentru ca Dumnezeu ne iubeste, dar trebuie si noi sa simtim asta – atunci e imposibil sa nu se trezeasca inlauntrul nostru ravna. Fiecare dintre noi a trecut printr-o astfel de experienta, in care atunci cand ne cuprinde ravna – chiar si atunci cand e o ravna pacatoasa – poate sa faca orice. Atunci cand se trezeste, asadar, dragostea omului pentru Hristos datorita dragostei Lui pentru noi, imediat ce va constientiza omul aceasta dragoste si se va trezi in el ravna – nu dintr-un motiv egoist, pentru a-si proteja firea egoista, ci atunci cand se va intampla aceasta intoarcere, aceasta miscare inspre Hristos – atunci nu-i va mai sta nimic in cale. E de neconceput ca omul sa nu se pocaiasca atunci cu adevarat, sa nu devina al lui Hristos cu adevarat, sa nu-L urmeze oriunde. E de neconceput ca omul sa inceapa sa se mai planga, sa se mai vaite, sa-si mai planga soarta sau sa-si mai hraneasca egoismul. Imposibil. Acestei treziri, acestei ravne, acestei iubiri nu-i sta nimic in cale.

Dragostea Lui devine mai indrazneata

Desigur, toate arata ca omul este numai nesimtire, numai incapatanare, numai indoiala, numai rautate, are o strambatate in el, o perversiune. Dar Hristos nu ne abandoneaza. Pe niciunul dintre noi nu ne abandoneaza. Atat cat vom fi in aceasta lume, El va insista sa ne faca sa simtim dragostea Lui, sa simtim ca aceasta este invierea mortilor, ca sa spunem asa, ca inviaza omul si este coplesit de dragoste. Cum spune si Sfantul Ignatie Teoforul,

Dragostea mea s-a rastignit…

rastignirea--Si sutasul, impreuna cu cei care erau acolo la rastignirea lui Iisus, cand au vazut cele ce se intamplasera, au spus:

Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost omul acesta (Matei 27, 54)

Nu a spus asta, asa, pur si simplu. Omul are in el inima, are ceva inlauntrul sau, are o doza de sinceritate, are o doza de adevar si da marturie: Da, Fiul lui Dumnezeu a fost omul acesta. Si din acel moment a devenit sfant al lui Dumnezeu, sfant al Bisericii, iar noi il sarbatorim. Au mai fost cazuri asemanatoare si mai tarziu. Celalalt de langa el era calau, dar in acel moment nu a mai suportat si impreuna cu sutasul a spus si el

Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost omul acesta“,

atunci cand vede ca pe acest Om nu Il frange nimic, nu Il afecteaza nimic, ci indura totul. Cum, un om care are o minimala inte­lepciune si omenie in el, cum sa reziste sa nu spuna nimic?

Sa nu cumva sa ne inchipuim ca noi suntem lipsiti de exemple in ziua de astazi. Poate sa fie asa, dar tot asupra noastra pica. Adica din cauza noastra lasa Dumnezeu acest fel de nepu­tinta, sa nu fim in stare sa intelegem, sa nu putem simti. Dar nu vom vedea prea des asa ceva, ci de cele mai multe ori vom vedea ca Domnul se ocupa de fiecare dintre noi. Da, cu fiecare, iar toata grija Lui aceasta este, sa ne convinga de faptul ca ne iubeste.

Atunci cand ti se intampla cate ceva, vreun rau care tie ti se pare ceva inspaimantator – asa-l simti, ca ceva cum nu se poate mai rau – iata, in acel lucru se ascunde dragostea lui Hristos. Cum sa intelegi asta? Nu e foarte greu. Trebuie sa zici:

Bine, eu cred in Dumnezeu, in Hristos, e de neconceput pentru mine ca Dumnezeu m-ar fi uitat, ca nu-mi da importanta, ca si cand n-ar putea sa ma protejeze, ca si cand n-ar putea sa ma apere. Nu pot sa cred asa ceva.”

Atunci, pentru ca El lasa asa ceva sa ti se intample, ceva ce tie ti se pare cel mai otravitor si mai periculos lucru, cel mai greu, pare din ce in ce mai indrazneata dragostea Lui, daca putem spune asa, si e inspre binele tau sa intelegi asta, daca esti capabil sa iei aminte si sa gandesti asa:

Cat de mult ma iubesti, Doamne! Cat de mult ma iubesti. Cat as vrea si eu in clipa asta sa simt precum sfintii Tai, care simteau dragostea Ta, si sa zic si eu ca Sfantul Ignatie, Dragostea mea s-a rastignit! Sunt inca slab, dar intreg la minte si de vreme ce pot gandi asa, prin aceste ganduri reusesc sa vad dragostea Ta, sa cred si sa primesc dragostea Ta.”

Pe toate le face Dumnezeu pentru noi! Pe toate, doar ca sa ne convinga ca ne iubeste.

Ceasul cel mai rau, acela este cel mai binecuvantat

Parerea mea este ca starea noastra de acum, din multe si diferite motive, este una foarte rea. Poate ca nu vrem noi s-o recunoastem. Ce spuneam mai devreme? rastignirea-3bDe sutasul care intr-o clipa a fost in stare sa recunoasca:

Cu adevarat Fiului lui Dumne­zeu a fost omul acesta”.

Asa, simplu. Dar a avut o traire veritabila in acea clipa, nu erau doar cuvinte. Celalalt de langa el era calau, dar vazand cum se comporta victima sa si cum patimeste, incepe sa vada minunea in sufletul lui. Aceste lucruri nu se intampla intr-un mod firesc, asa cum s-ar astepta cineva. Nu e ca si cand poti sa stai intr-o livada linistit sau intins in pat sau sa fie un moment de bucurie omeneasca, si atunci sa ti se intample minunea. Nu. Aceasta minune vine in ceasul cel mai greu, in ceasul cel mai dificil, cel mai tragic. Iar daca nu ni se intampla deloc, asta e pentru ca nu am inteles, pentru ca nu vrem, de fapt, sa intelegem.

Si as mai adauga aici un lucru, pe care l-am mai mentionat si alta data. Dumnezeu, care cunoaste in adanc inima noastra, stie ca, orice s-ar intampla, noi ne dorim sa-I simtim dragostea, ne dorim sa-L iubim si sa-L urmam, ca vrem sa nu ne pierdem sufletul. Stie ca undeva in strafundul sufletului nostru exista aceasta dorinta. Dar ca ea sa devina realitate – adica sa intelegem cu adevarat ca ne iubeste si sa raspundem dragostei Lui, Dumnezeu stie ca trebuie mai intai sa ne „frangem.” Si asta nu se intampla o singura data, ci de mai multe ori, si parca de fiecare data mai rau ca inainte, incat simti ca nu mai poti indura, ca nu te mai poti ridica de jos, vazand ca toate visele pe care ti le faceai se darama in jurul tau.

Si de ce una ca asta? Pentru ca noi, chiar daca auzim invatatura lui Hristos si primim cuvintele Lui, ne facem planurile noastre, visele noastre — ce realizari extraordinare vom avea, ce bucurii si asa mai departe – asa cum ne dorim noi. Nu se intampla, insa, asa cum vrem noi, ci asa cum le randuieste Dumnezeu. Si poate unii vor cadea dintr-o deznadejde in alta. Intr-un fel te astepti tu sa se intample lucrurile, si altfel se intampla de fapt. Nu-ti va da Dumnezeu asa cum te astepti tu, pentru ca asta e o minciuna, este numai o faurire a mintii tale. Iti va randui asa cum stie El si astfel incat la sfarsit sa spui:

Doamne, bine mi-ai facut ca nu mi le-ai randuit pe toate asa cum ma asteptam eu, ci cum Tu ai vrut.”

Dar ca sa ajungi sa spui asta, trebuie sa te „frangi” de multe ori. De foarte multe ori.

Va ajunge vestea la sufletul din noi:

Cu adevarat, exista Hristos!

Sa ne amintim cu totii, de vreme ce fiecare dintre noi cred ca are cate o astfel de experienta, de faptul ca in clipa in care credeam ca nu mai putem indura, clipa in care credeam ca a venit sfarsitul, trecea si acel necaz, acea greutate. Si acest lucru trebuie inteles foarte clar si trebuie sa ne lasam in mila lui Dumnezeu. Lucrurile in viata nu ne vor veni asa cum le planuim noi, ci la unele dintre ele, daca ne-ar fi intrebat Dumnezeu „Vrei sa ti se intample asta?“, din prima am fi dat inapoi. Domnul stie ca incet-incet pe toate le primim, si atunci le lasa sa se intample. Dar intotdeauna sa avem in vedere acest fapt, rogu-va, anume ca orice ar ingadui Dumnezeu sa ni se intample, o face numai ca sa ne convinga de faptul ca ne iubeste. Si este mare lucru ca, in felul acesta, la un moment dat sa se trezeasca sufletul nostru si sa spuna:

Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost omul acesta!

si

„Cu adevarat, exista Hristos!”

DecaniRastignirea6aSi nu doar asa, cu vorba. Chiar si fara nici un cuvant! Ci sa ia de veste sufletul nostru:

Cu adevarat, exista Hristos. Cu adevarat, Hristos este Fiul lui Dumnezeu si S-a facut om.

Va veni o asemenea dragoste, care iti va arde sufletul si il va face si pe el sa fie numai dragoste. Tu insuti ai sa devii dragoste, intocmai precum dragostea lui Hristos pentru tine. Atunci nu mai poti sa te agati de egoism. De care egoism sa te mai agati?

Dar daca tu privesti lucrurile astfel incat, le intelegi, nu le intelegi, tu tot in iubirea ta de sine ramai, atunci ce sa-ti mai faca Hristos? Si sa iei aminte sa nu te inseli, ci de indata sa te gandesti:

imi pare ca eu insumi incurc lucrurile si ma mint pe mine insumi, tocmai ca sa nu ajunga la mine inca aceasta minune, tocmai ca sa nu inteleg inca dragostea lui Hristos, ca sa nu se mantuiasca sufletul meu si sa nu invieze! Chiar si in clipa in care cred ca ma lupt, ca Il iubesc pe Domnul si ca Il astept si imi pare ca El nu ma aude, mai degraba egoismul meu ma inseala, mai degraba tot din cauza ca privesc lucrurile intr-un mod egoist.”

Dumnezeu nu are sa-ti arate dragostea Lui ca priveliste, ci ca o luminare. Nu este priveliste iubirea lui Dumnezeu si nici sunet si nici pur si simplu un inteles, ci un foc ce arde iubirea de sine. Sufletul este aprins de catre dragostea lui Hristos, dar el insusi nu se mistuie, ci numai iubirea de sine a omului, numai egoismul. Nu pot sta laolalta iubirea lui Hristos si egoismul nostru, la fel nici iubirea lui Hristos si vointa noastra. Dar nici fricile noastre — ca am obosit, ca nu mai putem indura si asa mai departe — nu au loc in acelasi suflet alaturi de iubirea lui Hristos.

Acum, auzind acestea, cineva ar putea spune:

Dar eu ce fac, sa nu-mi traiesc si eu viata mea, sa nu-mi caut multumirea si bucuria?

Asta se intampla in realitate, pentru ca oamenii, crestinii, si-au gasit confortul in viata lor lumeasca. Dar nu putem sa nu spunem ca acesta este adevarul, iar cine va auzi, sa auda; cine va crede, sa creada; cine va accepta, sa accepte. Nu se poate altfel: ori Il primesti pe Hristos, ori nu-L primesti. Daca-L primesti, trebuie sa crezi toate astea, sa-L iubesti pe Hristos sau, mai bine, sa crezi ca Hristos te iubeste pe tine, iar orice ti s-ar intampla, indiferent de cum ti se pare tie, sa stii ca ti se intampla ca sa ti se arate dragostea Lui, iar tu sa te invrednicesti sa-L urmezi. Fireste, ca sa progresezi in acest sens, este nevoie sa pazesti poruncile Lui. De aceea spune Domnul:

Cel care ma iubeste, va pazi poruncile Mele.”(Ioan 14,21)

cruce_67Acolo arata omul dragostea lui pentru Hristos, pana cand i se aprinde sufletul si poate sa spuna precum Sfantul Ignatie, „Dragostea mea s-a rastignit…“. Cum sa nu isi doreasca sfantul, vazand asta, sa se afle in gura leilor, iar acestia sa-i sfasie trupul; ca dintii animalelor sa fie ca o moara care-i macina carnea si oasele? [2] Acestea sunt lucruri care noua ni se par a fi povesti, pentru ca nu percepem corect viata crestineasca, nu intelegem corect duhul crestinesc.

Iar in pericopa evanghelica de astazi vedem cum Il iau pe Iisus si Il duc sa-L rastigneasca. Asta daca te rezumi numai la cuvinte. Dar ia aminte la faptul ca Iisus, desi ar fi putut sa Se scape pe Sine, nu o face.

Nu voi bea, oare, paharul pe care mi l-a dat Tatal? (Ioan 18, 11)

Ca om, asadar, El Se afla in ascultare fata de Tatal si nu isi face voia Sa, ci pe a Tatalui care L-a trimis. Si ajunge chiar, purtand asupra Sa intreaga povara a pacatului omenesc, sa simta cum ca Tatal L-ar fi parasit, spunand

Dum­nezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?(Matei 27, 46)

Pentru ca exact asta este pacatul: departare de Dumnezeu. Noi suntem fara de simtire, iar cand incepe Domnul sa ne lumineze putin, sa ne aduca intru simtire, constientizam tocmai aceasta departare de Dumnezeu, ca si cand Dumnezeu ne-ar fi parasit. Tu, insa, si atunci, in acea clipa grea care este intr-un fel anume cel mai critic moment, clipa care ti se pare cea mai grea dintre toate -pentru ca simti ca Dumnezeu te-a parasit — atunci sa poti sa crezi ca, de fapt, aceea e clipa cea mai binecuvantata. Da, in acel moment Hristos te iubeste, iti arata dragostea Lui. Te-a adus in acea stare, tocmai ca sa te convingi de dragostea Lui, ca sufletul tau sa se deschida si sa inspiri in tine aceasta dragoste a lui Hristos si astfel sa invieze sufletul tau. Altfel, in zadar credem si in zadar facem una sau alta.

28.02.2003 La priveghere

[1] Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola către Romani, VII, 23

[2 ] Vezi Sfântul Ignatie Teoforul, op.cit. IV,19-20, o.304: „Hrană a lui Dumnezeu sunt, şi prin dinţii animalelor sălbatice mă adeveresc, ca să mă aflu pâine curată a lui Dumnezeu.”

saptamana_patimilor_foto_oana_nechifor.2

*

Intr-o fundatura, acolo vom afla calea catre noua viata intru Hristos

Drama crestinului de astazi

Nedumerirea si drama se petrec in sufletul omului de astazi atunci cand se intreaba:

Cum voi putea sa ma acomodez cu cele pe care le simte sufletul meu, din moment ce trebuie sa ma intorc la cele cotidiene. Cum este posibil sa nu fiu influentat de acele simtiri, din moment ce sunt un om obisnuit si sunt obligat sa-mi traiesc viata ca toti ceilalti oameni?

In aceste conditii se creeaza o tensiune, un conflict interior. Poate cineva sa traiasca duhovniceste si in acelasi timp sa fie un om obisnuit? Pot cele doua sa convietuiasca, sa coexiste? Ce ar trebui sa se intample? Ce se intampla cu omul? Ce se va intampla cu mine?

Tensiunea interioara continua si capata aspecte tragice. Şi asa cum se intampla cel mai des, omul se hotaraste sa se intoarca la viata obisnuita. Pentru ca viata de toate zilele este o realitate care il atrage, il absoarbe cu totul, il framanta si-l revendica pentru sine. Putini sunt aceia care spun „la revedere” vietii obisnuite si se hotarasc definitiv sa urmeze noilor simtaminte, noilor mesaje care vin din realitatea prezenta.

Mesajul nou va face minuni. Se va intampla ceva nesperat

Dintotdeauna, dar poate mai mult in vremurile noastre, se depune un efort pentru a coexista cele doua si a convietui. Poate parea imposibila convietuirea dintre doua lucruri ce se afla cu adevarat in tensiune si in disensiune. S-a intamplat in ultimele secole si am putea spune ca aceasta mentalitate, acest mod de gandire este un rod al culturii apusene. Este posibil sa existe si una si cealalta? Nici pe una sa nu o negam, nici pe cealalta sa nu o abandonam? Asa cum s-a vazut dintotdeauna, dar mai ales astazi, aceasta realitate a condus si conduce la o si mai mare tragedie, la o si mai mare dezamagire, la un adevarat impas.

Iata, asa numita cultura occidentala se darama. Cultura occidentala este o cultura crestina si iata cum se darama. Se depun eforturi sa fie sprijinita si sustinuta, dar nimic nu o mai poate sustine si are sa cada.

Se pare ca in vremurile noastre se intampla ceva de necre­zut – Dumnezeu stie cum si cand -, ceva ce nici macar nu ne imaginam, ceva la care nu s-a dus mintea noastra si nici nu se va duce, un lucru intalnit adeseori in trecutul indepartat, dar care era abandonat ulterior, desi dupa mult efort.

Acest mesaj al realitatii, pe care noi, crestinii, in fiecare an in aceste zile il vedem, il auzim, il mirosim, il si raspandim mai mult sau mai putin, mesajul acestei realitati, asadar, va face minunea. Si multi, foarte multi – Dumnezeu stie cati, cum si cand, iar personal as vrea sa spun ca dintre acestia cei mai multi vor fi tineri -, vor fi influentati de acest mesaj, vor inseta si vor manifesta deschidere fara nici o rezerva. Il vor accepta, il vor imbratisa, il vor urma si-l vor trai, nepasandu-le cat va costa ascultarea si raspunsul la acest mesaj.

Trebuie ca omul sa se lepede de o realitate si sa o traiasca pe cealalta. Nu poate exista convietuire intre cele doua.

Hristos a murit pentru ca adevarata realitate sa traiasca, sa existe

Christ-at-the-Cross-on-GolgothaMoartea lui Iisus nu este afacerea lui Iuda sau a arhiereilor sau a lui Pilat sau a sutasului sau a soldatilor romani care L-au rastignit pe Domnul. Moartea lui Hristos este moartea intregii realitati de atunci, pentru ca cealalta realitate sa traiasca, sa existe. Hristos este om; Dumnezeu, dar si om. Om in toata plinatatea cuvantului, intru toate identic omului. Ca om, are inlauntrul Sau dispozitia si forta sa traiasca. Vrea sa traiasca. Daca orice om are repulsie fata de moarte, Hristos, Fiul Omului, are repulsie totala fata de moarte. Este Acel om care ar trebui -si are tot dreptul – sa nu plece din lumea acesta la 33 de ani, ci sa traiasca vesnic. Sa se bucure de viata, sa se bucure ca om de natura, sa se bucure de toate cele ce sunt cu adevarat podoaba si bunuri si dar al lui Dumnezeu pentru om: muntii, cerul, marea, pasarile, florile, verdeata, poienile, totul.

Şi totusi Domnul merge spre moarte. Dupa cum ne arata evanghelia de astazi:

Ca, iata, ne suim la Ierusalim si Fiul Omu­lui va fi predat arhiereilor si carturarilor: si-L vor osandi la moarte si-L vor da in mana paganilor.”(Marcu 10, 33)

Domnul, ca si cum nu ar vedea, ca si cum nu ar avea dreptul sa se bucure si sa guste toate acestea ca om, ca si cum nu ar avea dreptul sa traiasca, inchide, sterge, nu da importanta, am spune, sentimentelor Sale referi­toare la viata si se indreapta spre moarte. Acela care prin excelenta ar trebui sa traiasca se indreapta spre moarte si moare cu adevarat. Dar moartea Lui este in acelasi timp viata, nu numai pentru Sine, ci pentru omenirea intreaga, pentru intreaga creatie. Moartea Lui, inchiderea simturilor Sale fata de realitate, aduce viata adevarata nu numai pentru Sine si pentru cei ce se incred in El, ci si pentru creatie.

Trebuie sa moara omul, asa cum a spus Sfantul Apostol Pavel:

…lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume“.(Galateni 6, 14)

Cealalta realitate, care ne smulge din realitatea de aici, care ne absoarbe si ne indeparteaza de aici, trebuie – oricat ni s-ar parea de paradoxal – sa moara, sa se rastigneasca. Şi noi trebuie sa ne rastignim pentru acea realitate, ca sa traim cu adevarat, ca sa inviem cu adevarat, ca apoi sa vedem lumea aceasta, sa vedem toate prin prisma noii vieti, prin prisma simtamintelor noii realitati. Toate acestea sunt daruri ale lui Dumnezeu, dar trebuie pentru inceput ca acelea sa moara pentru noi si noi pentru ele, ca sa le vedem apoi, asa cum le-a facut Dumnezeu.

Convietuiesc cele ce nu pot convietui…

Astazi am ajuns intr-un impas, din cauza ca inainte de a muri lumea si omenirea pentru noi, pentru crestini, si inainte de a muri crestinul pentru lumea aceasta, am facut un compromis cu ea. De veacuri deja, oamenii care au vrut au facut compromisul cu lumea, au pus impreuna lucruri care nu se pun impreuna si au unit cele ce nu se pot uni. Asa cum arata lucrurile insa, din moment ce acestea ne-au condus in fundatura, incepe deja sa se prabuseasca aceasta realitate a coexistentei, aceasta cultura min­cinoasa, careia i-a si pus numele de crestina, iar dupa smerita mea opinie nu vor trece multi ani si va incepe sa ia proportii realitatea pe care o va crea acest nou mesaj.

Cu adevarat, pentru multi — cei mai multi tineri – omeni­rea va muri, ei vor muri pentru lume, omenirea se va rastigni pentru ei si ei se vor rastigni pentru lume si vor trai cu adevarat o singura realitate, care este viata in Hristos, mesajul care vine de la Cruce, de la Mormant, de la Invierea lui Hristos. Vor trai aceasta unica si noua realitate, iar lumea se va schimba, creatia se va schimba. Se vor bucura si vor beneficia de darurile si de bunatatile lui Dumnezeu prin aceasta noua realitate, printr-o lumina noua, prin simtaminte noi, printr-o inima noua, printr-o viata noua.

Daca mesajul acesta ajunge cumva si la sufletul nostru – si cred ca atinge si sufletele tinerilor de astazi – nu avem motiv sa asteptam sa vedem mai intai la ceilalti si apoi sa-i urmam. Sa acceptam si sa nu dam inapoi, oricat ne-ar costa sa-l acceptam. Moartea si negarea aceasta, inchiderea simtamintelor fata de unele lucruri, ne vor conduce spre viata cea adevarata, spre Inviere; ne vor conduce spre aceasta noua realitate, in care si omenirea si toate celelalte vor fi noi, iar toate impreuna vor fi o noua creatie, o noua viata in Hristos.

4.04.1971

(din: Arhim. Simeon Kraiopoulos, “In pustiul lumii”, Editura Bizantina, 2014)

ceasurile--lainici-fresca-grigore_popescu(fresca de Grigore Popescu, Man. Lainici)


Categorii

1. Slider, Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Ce este pacatul?, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Vinerea Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la ““DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…”

  1. Pingback: “INCA MULTE AM A VA SPUNE, DAR NU LE PUTETI PURTA ACUM…” Parintele Simeon Kraiopoulos despre asumarea reala a conditiei de UCENIC in relatie cu Dumnezeu pentru a putea intelege si primi LUMINAREA DUHULUI ADEVARULUI | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: CUVIOSUL NIKON VOROBIOV: “Dumnezeu Iubire ESTE, nu doar ARE iubire. Cea mai mică întoarcere spre Domnul, cea mai mică hotărâre de a merge către El stârnesc deja bucurie în cer, ajutor şi iertarea fărădelegilor” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: IUBIND CRUCEA LUI HRISTOS… Conferința de la Ploiești (aprilie 2016) a Părintelui Episcop MACARIE DRAGOI (audio+text) – prima parte: “Atunci când simțim că nu mai avem puterea de a merge mai departe, atunci când simțim că suntem
  4. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: “PRIVIȚI-L PE HRISTOS RĂSTIGNIT: braţele Lui sunt deschise pentru a ne îmbrăţişa, ca să încăpem în braţele Lui noi toţi!” (VIDEO) – MITROPOLITUL ANTIM de Alexandroupolis despre SFÂNTUL LONGHIN SUTAȘUL și IERTAREA PĂCATEL
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate