“Hristos a îngăduit în aceste vremuri grele să fie PUS SUB PAZĂ, în bisericile păzite unde CREDINCIOȘII NU POT SĂ INTRE”. Episcopul Macarie Drăgoi – CHEMARE LA PRIVEGHERE pentru a primi LUMINA Duhului Sfânt “atunci când se așterne întunericul peste lume”

15-04-2020 Sublinieri

Episcopia Europei de Nord:

Episcopul Macarie „Iată, câtă nevoie avem de lumina cerească, atunci când se așterne întunericul peste lume!”

Cuvântul Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi la Denia din Sfânta și Marea Zi de Marți din Săptămâna Sfintelor Pătimiri rostit în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, 14 aprilie 2020:

Preaiubiții mei,

Iată, facem încă un popas pe drumul spre Golgota. În acest popas, ni se aduce înainte minunata pildă a celor zece fecioare, 5 înțelepte iar 5 neînțelepte. În Evanghelia după Matei pilda celor zece fecioare este integrată în cuvântarea Mântuitorului despre dărâmarea Ierusalimului, A doua Sa venire și Judecata cea de Obște. Aceasta pentru că pilda celor zece fecioare este despre starea creștinului în această lume, în această istorie.

Cum trebuie să fie creștinul în această lume? Treaz și conștient. Plinitor al poruncilor, sensibil la semnele vremurilor, roditor în pocăințăViața creștinului trebuie să se asemene unei privegheri de noapte.

Pentru că, iubite frate și iubită soră, viața acestui veac, viața în această istorie este o noapte, în care singura lumină ce o avem este Hristos. De aceea ne rugăm în rugăciunile noastre zilnice astfel:

Și ne dăruiește nouă ca să trecem toată noaptea acestei vieți cu inimă veghetoare și curată, așteptând luminata și sfânta zi a Unuia-Născut Fiului Tău, a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când va veni cu slavă pe pământ să-i judece pe toți și să plătească fiecăruia după faptele lui. Ca să nu fim aflați zăcând și dormitând, ci priveghind și totdeauna lucrând poruncile Lui să fim gata a intra în cămara slavei Lui celei dumnezeiești, unde este glasul neîncetat al lăudătorilor și nespusa dulceață a celor ce pururea văd frumusețea cea negrăită a slavei Tale.

Apropiindu-se de Ierusalim, după învierea lui Lazăr, Mântuitorul Hristos spune ucenicilor Săi: 

Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți lumină ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge (Ioan 12, 35).

De aceea, iubite frate și iubită soră, e timpul să înțelegem că aceste cuvinte ale Mântuitorului nu au doar un sens simbolic, ci și profetic. Peste puțin timp, ucenicii vor rămâne fără Hristos, căci Acesta va fi arestat, răstignit, ucis. Lumina lor, Cel care le încălzise inimile și le ostoise dorurile, va fi pusă sub obrocul fariseilor, cărturarilor și soldaților. Dar noi știm și mărturisim că întunericul nu a putut cuprinde Lumina, care a izvorât din însuși mormântul Mântuitorului.

Iată, că și noi gustăm acest amar pahar al pătimirilor! Hristos a îngăduit în aceste vremuri grele să fie pus sub pază, în bisericile păzite unde credincioșii nu pot să intre. Oare cine dintre noi s-ar fi gândit, în urmă cu o lună, că nu vom putea fi în biserică, laolaltă, de Înviere. Oare care slujitor al altarului se gândea că va rosti chemarea la Paști: „Veniți de luați Lumină!”, singur, fără popor? 

Să învățăm de aici că întotdeauna trebuie să ne aflăm în priveghere. Căci a fi în priveghere înseamnă a păstra viu Duhul în noi, înseamnă a păstra darul cel ceresc. Iată, câtă nevoie avem de Duh, atunci când vin astfel de vremuri ale încercării! Iată, câtă nevoie avem de lumina cerească, atunci când se așterne întunericul peste lume! Să priveghem, așadar, iubite frate și iubită soră, să fim vii înaintea lui Dumnezeu!

Va mai recomandam:

PILDA FECIOARELOR ÎNȚELEPTE şi urcuşul duhovnicesc. PS MACARIE DRĂGOI: “Cât de uşor putem deveni din atenţi şi lucrători, nebuni şi pierduţi pentru întreaga noapte a veşniciei! Se poate cădea oricând, pentru că lupta nu e încheiată…”

Predica vie a PS MACARIE despre TANJIREA ARZATOARE dupa Domnul a Sfantului Apostol TOMA vs. formele de NECREDINTA distrugatoare din LUMEA DE AZI. Primejdia RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU si a pierderii roadelor duhovnicesti prin “RELAXAREA” DE DUPA PASTI si, in general, prin NEGRIJA si influentele lumesti: “Sa nu ne lasam de rugaciune si de pocainta!”

“Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind….” CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui

“…SA NU RAMANEM AFARA DIN CAMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregatiti de Nunta? Il mai asteptam pe Mire sau L-am inselat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrati de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRATI SI SURORI…

PRIVEGHEATI DECI, ca nu stiti in care ceas vine Domnul vostru!

PRIVEGHEATI SI FITI GATA!

DENIA DIN SFANTA SI MAREA MARTI (video integral, talcuiri ale PILDEI CELOR ZECE FECIOARE s.a.). Inima milostiva, untdelemnul iubirii, TREZIREA SUFLETULUI DIN SOMNUL NEPASARII si NEVOIA DE PRIVEGHERE

DUHUL SFANT – UNTDELEMNUL FECIOARELOR INTELEPTE

“Hristos, Dumnezeul nostru, S-a asemanat pe Sine cu un Mire Sfant, Preafrumos…”

IATA, MIRELE VINE in miezul noptii…!

“INCA PUTINA VREME LUMINA ESTE CU VOI. UMBLATI CAT AVETI LUMINA CA SA NU VA PRINDA INTUNERICUL!”

***

EPISCOPUL MACARIE: “Tot ce se întâmplă acum cu noi este un semn că NE APROPIEM, ca obște, DE GOLGOTA SUFERINȚEI. Golgota NU ESTE SIMBOLICĂ, Golgota nu este o celebrare, ci Golgota este o realitate!” (AUDIO, TEXT)

“Suntem toți acum niște Lazări în mormântul carantinei” – CUVÂNT CALD CU PUTERE MULTĂ AL PS MACARIE denunțând ÎNCHIDEREA BISERICILOR ȘI CIMITIRELOR, în Sâmbăta lui Lazăr: “OAMENII AU NEVOIE DE HRISTOS ȘI DE BISERICĂ! Cineva se gândește că poate lua locul lui Dumnezeu folosindu-se de spaimele omenești, iar mulți dintre noii farisei caută să Îl oprească pe Mântuitorul Iisus Hristos să ajungă la noi”

PS MACARIE despre ÎNCERCĂRILE GOLGOTEI și NOILE VREMURI DE MUCENICIE: “Purtându-ne poverile unii altora în aceste vremuri grele, trebuie SĂ NE ÎNCURAJĂM UNII PE ALȚII asemenea martirilor din vechime” (VIDEO)

PS MACARIE: “ATUNCI INTERVINE AJUTORUL CERESC, când nu mai există speranță în soluții omenești, atunci apare salvarea CÂND TOTUL PARE PIERDUT… Ce i-a salvat pe creștinii Constantinopolului? Nu forța militară și planurile omenești, nu!, ci MAICA DOMNULUI!” (și VIDEO)

MESAJ PUTERNIC AL PARINTELUI EPISCOP MACARIE, de Bunavestirea indoliata, “in zilele cand vestile rele ne coplesesc”: “BISERICA A DEVENIT UN CONVENABIL TAP ISPASITOR IN ACESTE VREMURI DE CERNERE. Credem cu tarie ca IMPARTASANIA din acelasi potir NU TRANSMITE INFECTIE! Portile iadului de vor lovi Biserica nu o vor putea prabusi!” (VIDEO, TEXT)/ RUGACIUNE FIERBINTE LA VREME DE MOLIMA

MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: “Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO)

PREASFINTITUL MACARIE despre reactia duhovniceasca la CRIZA CORONAVIRUSULUI – MESAJ IMPORTANT DE INCURAJARE SI INTARIRE in credinta si dragoste in ZILE DE CERNERE: “In vremuri de incercare trebuie SA STRANGEM RANDURILE. Orice s-ar intampla, noi, păstorii va suntem alaturi, va slujim si nu va abandonam!”


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Martea Mare, Pandemia Covid-19, PS Macarie, Saptamana Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

9 Commentarii la ““Hristos a îngăduit în aceste vremuri grele să fie PUS SUB PAZĂ, în bisericile păzite unde CREDINCIOȘII NU POT SĂ INTRE”. Episcopul Macarie Drăgoi – CHEMARE LA PRIVEGHERE pentru a primi LUMINA Duhului Sfânt “atunci când se așterne întunericul peste lume”

  1. Pingback: IPS TEOFAN: "Când Hristos e pe Cruce, noi unde am putea fi?" - Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “AZI E JOIA MARE. Dar uite, azi, creștinii nu se mai pot împărtăși. Bisericile Tale sunt închise…” – VREMEA CERCETĂRII NOASTRE. Spovedania unui preot în numele său, al confraților săi și al credincioșilor | Cuvântul O
  3. Pingback: Parintele Hariton de la Petru Voda despre DRUMUL DE GOLGOTA AL CRESTINULUI SI AL BISERICII in aceste vremuri, AVERTISMENT IMPOTRIVA ACCEPTARII PECETLUIRII si CHEMARE LA VIATA LAUNTRICA: "Cine va avea lucrarea interioara din inima, acela va birui pute
  4. Pingback: PĂRINTELE EPISCOP MACARIE - MÂNGAIERE ȘI ÎNTĂRIRE pentru cei care se simt claustrați, singuri, zdrobiți, înfricoșați: "Chiar dacă ți-e greu, chiar dacă te simți zdrobit, nu ești singur, frate drag, nu ești singură, surioară scumpă.
  5. Pingback: PLÂNSUL PREASFINȚITULUI MACARIE STRIGĂ LA CER împotriva CRIMELOR și NEDREPTĂȚILOR făcute lui Dumnezeu și oamenilor simpli: "CE-AȚI FĂCUT CU HRISTOS? Ce-ați făcut cu toți nevinovații acestei lumi, cu toți cei înfometați și asupriți
  6. Pingback: PASTORALA PS MACARIE la “o praznuire trista si pustie” a INVIERII (2020) – CUVANT DE EXCEPTIE, MARTURISITOR SI INDURERAT despre starea reala a Bisericii si a oamenilor in timpul IZOLARII impuse de PANDEMIA COVID-19: “Pentru aceasta
  7. Pingback: Veniti de primiti Lumina! - INVIEREA DOMNULUI SUB DICTATUL "CORONEI". Marturii tulburatoare, meditatii planse si trairi sfasietoare de la EROII UMILI(TI) ai acestor zile - PREOTI, VOLUNTARI si simpli CREDINCIOSI "exilati" in afara bise
  8. Pingback: PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, MĂRTURISIRI (NE)AȘTEPTATE în PASTORALA de Paști din vremea bisericilor goale: "BISERICA NU SUNTEM DOAR NOI, SLUJITORII. Acum funcţionăm incomplet. Pe planul credinţei, PANDEMIA s-a dovedit a fi mai malefică şi
  9. Pingback: Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop: „Biserica în vremuri de restricții”/ Șeful Academiei despre „Periculoșii bătrâni”/ Mircea Miclea despre NOUA RELIGIE a SIGURANȚEI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate