SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire
“Familia ortodoxa“, nr. 6 (65)/ 2014:
35 de ani de la adormirea unui Cuvantator-de-Dumnezeu
Cuviosul Iustin de la Celie
†14 iunie
Trecem in al cincilea an de la proslavirea intre sfinti a celui pe care Arhimandritul Cleopa de la Sihastria il numea „un mare duhovnic, cel mai mare Parinte din Ortodoxia noastra de azi” – Cuviosul Iustin Popovici. Apologet, dogmatist, patrolog, filosof si monah ravnitor deopotriva, mostenirea sa lasata Bisericii se aseamana si poate chiar o depaseste pe cea a Parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici. Scrierile sale, preaplin de „cuvinte ale vietii vesnice” adanci si totodata deslusite, inalte si totodata umilincioase, il arata sfant dascal al bunei-cinstiri, tainic al Dumnezeu-Omului si luminator al Dreptei-slaviri inaintea ratacirilor acestui veac.
Caci, asa cum spunea de-Dumnezeu-cuvantatorul Parinte Iustin, „orice inmicsorare, orice indepartare, orice imputinare, orice antropomorfizare a telului crestin nimiceste crestinismul, ii ia «sarea», il face pamantesc, il preface intr-o simpla religie umanista, intr-o filosofie umanista, intr-o organizatie umanista”. Vom face pomenirea acestui purtator al Cuvantului intrupat prin cuvintele rostite in 1979, la mutarea sa intru vesnicie, de unul dintre ucenicii sai, Mitropolitul Amfilohie – martor al invataturii lui nemincinoase si datatoare-de-viata.
„Un om evanghelicesc”
Scriind de curand un articol, un monah athonit, vestit carturar contemporan, a inceput cu aceste cuvinte: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu. Numele lui era Iustin“. Si aici, acest om trimis de la Dumnezeu, trimis in acest sfant lacas, trimis neamului nostru, trimis Bisericii Ortodoxe – acest om sfant zace acum inaintea noastra. S-a nascut in 1894, de praznicul Buneivestiri, si a murit de praznicul Buneivestiri, acum doua zile. Zilele vietii sale s-au insirat, ca boabele unei metanii, intre doua inchinari ale Arhanghelului: „Bucura-te, cea plina-de-har, Domnul este cu tine!”.
Acest om sfant ce ne zace acum mort inainte a petrecut 84 de ani pe pamant. Toti acesti 84 de ani i-a dat in dar pentru cele de apoi; cu adevarat, a fost ca o veste buna, o veste buna vesnic noua, ce suna si rasuna de mii de ani. A fost unul din numerosii si adevaratii martori ai Buneivestiri. A marturisit cu cuvantul, cu viata, chiar si cu nasterea; si acum marturiseste si cu moartea sa…
„Toata viata s-a straduit sa graiasca despre negraitul chip al lui Hristos”
Parintele Iustin a fost si va fi o personalitate iesita din comun, si unicitatea i se vadeste din toata viata si lucrarea sa. A fost un poet. Ajunge sa-i citesti eseul „Caprioara in raiul pierdut“ ca sa simti ca aceasta scriere a sa, ca si altele asemenea, reprezinta cea mai buna literatura sarba. Felul si stilul in care si-a scris „Teologia Dogmatica“, in cinstea iubitilor sai Sfinti Ioan Gura-de-Aur, Sava si Petru din Cetinie, limbajul multelor sale traduceri — toate acestea arata si dovedesc ca, prin lucrarea sa, s-a facut urmas minunatului si inaltului grai poetic de-Dumnezeu-insuflat al Bisericii Ortodoxe, inceput de Sfintii Cosma al Maiumei si Ioan Damaschin, si desavarsit de alt mare fiu al acestui tinut, Sfantul Ierarh Nicolae (Velimirovici).
Parintele Iustin a fost un filosof in cel mai adevarat inteles al cuvantului. De aceea, pesemne, a ales numele mucenicului Iustin Filosoful si s-a straduit toata viata sa ii urmeze atat in fllosofare, cat si in mucenicie. Filosofia sa insa nu a fost filosofie in inteles omenesc – acest lucru face ca personalitatea Parintelui Iustin sa iasa si mai mult din comun. Nimeni in istoria acestui popor nu a simtit, nu a cantat si nu a zugravit atat de adanc minunatul si dumnezeiescul Cuvant al lui Dumnezeu, pe Hristos Dumnezeu-Omul, Care S-a intrupat din Preasfanta Maica si de la Duhul Sfant, pentru mantuirea oamenilor. In toate lucrarile sale, in toate rugaciunile sale, in toate suspinele sale — intr-un cuvant, in toata viata sa, Parintele Iustin s-a straduit sa cante, sa arate, sa graiasca despre negraitul chip al lui Hristos, sa-si arate dragostea navalnica pentru Hristos Dumnezeu-Omul. Fiecare din gandurile sale incepea si se sfarsea cu Hristos Dumnezeu-Omul. Si nu doar cuvintele si gandurile, ci pentru Parintele Iustin fiecare floare purta mireasma lui Hristos, Dumnezeu-Omul si vesnicul Cuvant al lui Dumnezeu. Fiecare stea de pe cer era o minunata marturie si o minunata aratare a Cuvantului lui Dumnezeu Cel mai-inainte-de-vremi si vesnic, Care a primit trup omenesc. Fiecare unduire de paraias si fiecare adiere de frunza erau marturie si simbol tainic al minunatei prezente a Cuvantului lui Dumnezeu in lume. Dintr-o astfel de simtire, dintr-o astfel de cunoastere dumnezeiesc-insuflata s-a nascut adanca sa intelegere a intelepciunii intregii Zidiri, intelegere intemeiata pe invataturile vechilor apologeti. Tot ceea ce exista este si o oglindire, o minunata icoana a Cuvantului lui Dumnezeu. Intreaga Zidire nu s-a ivit din irational, nu duce la irational, nu se intemeiaza pe irational si absurd. S-a ivit din Ratiunea cea vesnica, si se intemeiaza si merge spre Ratiunea cea vesnica, Stiinta cea vesnica, Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, Care, la plinirea vremii, a primit trup omenesc din Preasfanta Sa Maica, Maria.
Unii ar putea zice ca Parintele Iustin se tot repeta cand vorbeste despre Hristos in lucrarile sale. Da, repetitia sa este vorbirea unui prunc cu iubita sa mama; repetitia sa este o repetitie a dragostei: cu cat iubim mai mult pe cineva, cu atat rostim mai des cuvintele dragostei noastre, si nu ne vom plictisi niciodata sa le repetam, clipa de clipa, neincetat. Asa ca pentru Parintele Iustin nu era plicticos sa rosteasca mereu numele Domnului Dumnezeu, al Mantuitorului sau si al nostru, sa-si verse inaintea Lui necazul si bucuria, sa-i aduca-inainte dragostea sa ca o jertfa bine-mirositoare — si, prin aceasta, toata fiinta sa.
„Vorbea intregului popor, intregii Europe, intregii lumi contemporane”
De ce a staruit atat Parintele Iustin asupra persoanei Dumnezeu-Omului Hristos? Pentru ca mai mult decat oricine altcineva in vremea noastra, cu exceptia dascalului sau, Episcopul Nicolae, a simtit ca toata cultura europeana goneste spre o fundatura cumplita, se intoarce la vechiul politeism, la vechea idolatrie prin trecerea cu vederea, prin uitarea si izgonirea din aceasta lume si din inima omului, din cultura si istoria omului, din viata societatii omenesti a singurului Dumnezeu adevarat si om adevarat, a singurului Domn si Mantuitor adevarat, a singurului Cuvant vesnic al lui Dumnezeu. A simtit si a dat marturie, ca nimeni inaintea sa, ca Cuvantul lui Dumnezeu, prin lucrarea Sa creatoare si prin intruparea Sa, a unit in Sine dumnezeiescul si omenescul; ca El este adevaratul Dumnezeu si adevaratul om; ca uneste in Sine toate lumile; ca este Cel dintai si Cel de pe urma; ca toate duc si vin catre El, si ca toate cresc intru El, pana ajung la masura lui Hristos — pana cand tot ce este isi atinge plinatatea, pana cand toate isi dobandesc plinatatea in Hristos Dumnezeu-Omul. Simtind cumplita primejdie ce adumbreste intreaga civilizatie europeana din pricina luptei acesteia impotriva Duhului lui Hristos, a continuat sa arate si sa sublinieze insemnatatea chipului lui Hristos pentru istoria omului, pentru trecut, pentru prezent, pentru viitor.
Din locul in care stau acum, Parintele Iustin, ca un Proroc Ieremia, a propovaduit treizeci de ani poporului sau — si nu numai poporului sau. Poate ca ce spunea si ce vestea de aici nu a fost intotdeauna indeajuns de limpede pentru maicile din acest loc. Nu-i de mirare! Caci cand Parintele Iustin vorbea catre ele, el vorbea intregului popor, intregii Europe, intregii lumi contemporane. Cuvantul sau nu fost niciodata cuvant sec, gandurile sale nu au fost niciodata unele desarte. Acesta e inca un mare dar pe care l-a inmanat gandirii noastre teologice, insufletindu-o din nou; acesta e darul pe care l-a lasat mostenire Scolii de Teologie, in numele careia imi iau acum ramas-bun. Parintele Iustin nu era un om de gheata, nici in cuvinte, nici in ganduri, nici in viata. Toate ale sale era inflacarate. De aceea si-a numit Dogmatica „Dreptslavitoarea filosofie a Adevarului”. Pentru el, adevarul era totuna cu viata; de aceea, cand a intemeiat o revista (una din cele mai bune care au existat la noi inainte de razboi), i-a pus numele „Viata crestina”.
„Oare fi-va noua a ajunge asemenea celor ce i-au ucis pe proroci?”
Astfel, Parintele Iustin si-a indreptat inflacaratul si de-Dumnezeu-insuflatul cuvant de aici catre poporul din care facea parte si catre lumea in care traia. Si va intreb, pe cei care v-ati adunat aici ca sa il cinstiti pentru ultima oara pe acest sfant adormit: oare am auzit cuvantul sau, oare ascultam vestirea sa? N-am ramas surzi la mesajul sau, nu ramanem surzi la bunavestirea sa? Oare fi-va noua a ajunge asemenea celor ce i-au ucis pe proroci si apoi le-au zidit morminte? Oare cele ce s-au facut cu Domnul, care le vestise toata viata Sa, se vor face iarasi cu el — cele ce s-au facut cu ucenicii Domnului si cu mucenicii, cele ce s-au facut cu Sfantul Ioan Gura-de-Aur, pe care nu din intamplare il iubea Parintele Iustin?
Auzit-am cuvantul sau, asculta-vom vestirea sa, urma-vom sfanta pilda sa? De nu vom vrea sa auzim si sa pricepem, el ne va ierta, cu marea dragoste ce-l impodobea; dar istoria si viitorul nu ne vor ierta. De nu ne vom deschide la timp urechile si inima catre vestirea acestui om sfant, a acestui sfant purtator al binevestirii adevarului cel vesnic al lui Hristos Dumnezeu-Omul, atunci nu doar ca nu vom fi vrednici de Parintele Iustin, ci nu vom fi vrednici nici de marii purtatori si fauritori ai istoriei poporului nostru.
Iubite Parinte Iustine, te insotim astazi spre odihna cea vesnica. Ne luam ramas-bun de la tine si ramanem mai saraci, caci a plecat dintre noi un sfant. Dar, plecand, imbogatesti cerurile; te duci acolo unde este Domnul, Domnul caruia i-ai slujit cu credinta, acolo unde sunt Apostolii Sai si toti stramosii nostri, acolo unde sunt Sfintii. Lupta cea buna ai luptat si calatoria ti-a savarsit!
Ajuta-ne, asadar, cu sfintele tale rugaciuni si mijlociri inaintea Scaunului Domnului, sa ne pocaim, sa intelegem si sa implinim mostenirea ta si vestirea ta, sa urmam vietii tale, sa fim vestitori credintei si invataturilor tale, sa ne intoarcem pe calea Sfantului Sava si a Sfantului Simeon Nemania, a Sfantului Mucenic Lazar din Kosovo, a Sfantului Petru din Cetinie si a facatorului-de-minuni Vasilie din Ostrog, pe calea tuturor sfintilor si oamenilor lui Dumnezeu! Roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! Roaga-te lui Dumnezeu pentru intreaga lume si pentru neamul acestea, sa isi gaseasca calea, asa cum tu ai gasit-o; sa isi gaseasca iar sufletul, asa cum tu ti l-ai gasit; sa isi descopere iar inima inimii, pe Hristos Dumnezeu-Omul, asa cum tu L-ai descoperit! Si atunci, impreuna cu tine, sa slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului
Din „Orthodox Life”, vol. 31, nr. 2 (martie-aprilie 1981). Prezentare şi traducere de Radu Hagiu.
(in: “Familia ortodoxa“, nr. 6 (65)/ 2014)
***
“Lumea credintei”, nr.6 (131) /iunie 2014:
Iustin Popovici, tripla aniversare
Vi s-a intamplat sa aveti impresia vecinatatii unui sfant? Desigur, ingerul pazitor ne este alaturi permanent dar, in cautare de semne si minuni, il cam ignoram. Pasul unui sfant este ceva mai apasat. Si veghea sa – o experienta imbucuratoare si intaritoare, in aceeasi masura. Mai ales in anul unei triple aniversari. Caci, in 2014 se implinesc 120 de ani de la nasterea in aceasta lume, 35 de la nasterea in Ceruri si 5 [4] de la adaugarea numelui sau in Sinaxar. Rodul acestora, inaintea oricarui moment festiv, amintirea cuvintelor si a luptei celui care considera ca
“omul este cea mai mare valoare in toate lumile. El este un mic dumnezeu in noroi.”
Se naste in sudul Serbiei, la Vranie, de praznicul Bunei Vestiri adica 25 martie 1894, intr-o familie ce daruise Bisericii sapte generatii de preoti! La Taina Sfantului Botez, primeste numele de Blagoje, al sarbatorii nasterii sale, si acest fapt va fi perceput intreaga viata ca datorie de a impartasi cuvantul Evangheliei. La sporirea ravnei, o contributie deosebita o are mama sa, Anastasia, pe care, asemenea Cuviosului Parinte Cleopa Ilie, o va evoca adesea. Educatia oferita de ea se afla, in buna masura, la temelia rezultatelor exceptionale ale lui Blagoje din perioada studiilor la Seminarul “Sfantul Sava” din Belgrad. Mai ales ca inceputul pus de viata familiala este implinit multumita unei intalniri esentiale – cea cu Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, unul dintre profesorii sai. Nu este unicul eveniment al evolutiei sale. Se simte atras de calea monahala, iar modelul indeplinirii misiunii sale il reprezinta Sfantul Ioan Gura de Aur.
Absolvind Seminarul, este convins ca urmatoarea treapta a vietii sale este tunderea in monahism. Din pacate, exista doua obstacole: opozitia familiei si declansarea Primului Razboi Mondial. Din fericire afla curand, in calitate de infirmier, prin intermediul ingrijirii celor bolnavi si a celor raniti, in vremea refugiului in Albania, pregustarea implinirii vocatiei sale. Acest fapt il determina pe mitropolitul Dimitrie Pavlovici sa incuviinteze la 1 ianuarie 1916, in biserica din Shkodra, tunderea in monahism a lui Blagoje devenit Parintele Iustin, in cinstea Sfantului Martir si Filosof.
Alaturi de alti tineri sarbi, este trimis in Rusia, la Academia Teologica din Petrograd, spre aprofundarea studiilor. Neindoielnic, este in aceeasi masura tentativa de protejare a viitorilor slujitori ai altarului de amenintarile razboiului, dar si grija ierarhului fata de organizarea pacii, dincolo de prevederile tratatelor, inainte de acestea este pilda a lucrarii Proniei caci, la scurt timp dupa familiarizarea cu viata duhovniceasca rusa, studentii sunt trimisi sa isi continue pregatirea la Oxford. Comparatia dintre cele doua civilizatii devine temelia gandirii sale teologice. O prima manifestare in cazul Cuviosului Iustin – lucrarea “Filosofia si religia lui F. M. Dostoievski”, care ar fi urmat sa devina teza de doctorat. Studierea diferentelor dintre umanism si Ortodoxie acum se naste ca tema fundamentala a cercetarii sale, insa ea nu constituie neaparat opunerea Rasaritului Apusului ci identificarea unei amenintari ce priveste insasi modul in care credinciosul ortodox risca sa se departeze de Biserica.
Leacul pentru aceasta criza, definitorie pentru secolul XX o afla multumita continuarii studiilor in Grecia de la gazda sa, o femeie nevoiasa care reusise sa cunoasca in profunzime “Vietile Sfintilor”. Memoria surprinzatoare este doar chip al credintei profunde, si acesta e motivul pentru care tanarul teolog nu ezita sa marturiseasca ca
“De la aceasta am invatat mai multa evlavie decat de la multi de la Universitate.”
In 1926 sustine teza de doctorat cu titlul “Problema persoanei si a cunoasterii dupa Sfantul Cuvios Macarie Egipteanul”, la Universitatea din Atena. Preda intr-o serie de seminalii sarbesti cu grija si preocupare, cu deplin curaj si elocinta admirabila. In 1922 devine ieromonah si sufletul revistei “Viata crestina”, prin intermediul careia initiaza o campanie de promovare a Sfintei Traditii in societatea sarba. Apar, in mod firesc, nemultumiri, presiuni si impotriviri fata de initiativa sa. Departe de a se resemna, din 1932 incepe publicarea “Dogmaticii Bisericii Ortodoxe“, adevarata filosofie ortodoxa a Adevarului, lucrare care, printre altele, ii ingaduie accederea la catedra universitara.
Prezenta in Slovacia, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe de aici, este un episod important al vietii sale, pe de o parte gratie colaborarii excelente cu Sfantul Ierarh Mucenic Gorazd Pavlik, pe de alta parte prin renuntarea, ca pilda a smereniei, a posibilitatii de a ocupa un jilt arhieresc. La catedra ramane pana in 1941 cand Universitatea din Belgrad este inchisa, ca urmare a ocupatiei germane. Apare un bun prilej pentru a fi cel care considerase de la o varsta frageda ca se cuvine a fi un simplu calugar. Multumita acestui crez, reuseste nu doar sa supravietuiasca dar sa sprijine pe cei aflati in calea furtunii razboiului si a exceselor ostasilor croati, apoi a preluarii puterii de catre comunisti. Arestat in 1946, lipsit de drepturi civile, pe punctul de a fi executat, isi incredinteaza viata Domnului. Si multumita credintei adanci, toate trec, capatand chipul implinirii. Numele acesteia – manastirea Celie unde, din 1948 pana la moarte, sub supravegherea organelor de securitate, neocolit de fiicele si fiii duhovnicesti, se va nevoi aspru. Iar in ciuda amenintarilor, vizitand parohiile invecinate. Nevointele sale se impletesc cu truda la cele douasprezece volume ale “Vietilor Sfintilor” si cu definitivarea “Dogmaticii”, manifeste autentice intr-o societate supusa presiunilor regimului ateu pe care, in mod virulent, Parintele Iustin le denunta.
Se muta la cele vesnice in ziua in care implineste 85 de ani, la 25 martie/7 martie 1979, dupa ce isi cere iertare fiilor duhovnicesti. Inmormantarea aduna credinciosi din toate colturile Ortodoxiei. Firesc, nu peste multa vreme apar pelerini la mormantul sau. Apoi minunile. Ca incununare a acestora, Sfantul Sinod al Bisericii Sarbe, Biserica al carui intaistatator – P. F. Irinei Gavrilovici – este unul dintre ucenicii Sfantului Cuvios Iustin, decide proslavirea sa la 29 aprilie 2009. [2010]. Slujba de proclamare a canonizarii sale, dar si a Sfantului Cuvios Simeon Popovici are loc la 2 mai 2009 [2010], in impunatoarea Catedrala Sfantul Sava din Belgrad. La 14 [12] iunie 2014, sfintele sale moaste au fost mutate in biserica manastirii Celie, actiunea amintind de demersul mutarii sfintelor moaste ale Sfantului Cuvios Gabriel Urghebadze in Catedrala Svetithoveli, simbolul spiritualitatii ortodoxe georgiene, la 22 februarie a.c.
Marturiile despre Sfantul Cuvios Iustin sunt numeroase. Una insa, cred, are un loc deosebit. O fotografie in care apar, impreuna, Sfantul Iustin de la Celie si Cuviosul Parinte Cleopa al Sihastriei. Nu este doar imortalizare a unei intalniri. Ci definitie a chipului adanc al Ortodoxiei. Ca marturisire a infratirii. Si a bucuriei pe care aceasta o rodeste.
Vincentiu DASCALU
(in: “Lumea credintei”, nr.6 (131) /iunie 2014)
- ACATISTUL SFANTULUI CUVIOS IUSTIN POPOVICI (14 iunie)
- CINSTITUL PARACLIS AL CELUI INTRE SFINTI PREACUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU IUSTIN POPOVICI
- Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
- Sfantul Iustin Popovici – Noul sfant filosof si martir al lui Hristos in vremurile noastre
- CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI – constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare: Din viata si minunile Cuviosului Iustin
***
- Sfantul Iustin Popovici: SFINTELE TAINE NU AU NUMAR: “Toate in Biserica sint Sfinta Taina, toate: de la lucrul cel mai marunt, pina la cel mai mare”
- INALTAREA DOMNULUI: “Aceasta este maretia omului! Iata, aceasta esti tu, aceasta sunt eu!” PREDICA a Sfantului Iustin Popovici
- 14 IUNIE – SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”
- SFANTUL IUSTIN POPOVICI DESPRE EREZIA INFAILIBILITATII PAPALE SI UMANISMELE ANTI-UMANE: Nu-l dati mortii pe pacatos din pricina pacatului!
- Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
- Sfantul Iustin Popovici: “Sa transformam fiecare clipa libera a vietii noastre macar intr-un suspin de rugaciune”
- ERETICUL ARIE – BIRUIT LA NICEEA, DAR BIRUITOR ASTAZI?
- Sf. Iustin Popovici: BISERICA ORTODOXA CA CINCIZECIME CONTINUA
- ULTIMUL CUVANT AL PARINTELUI IUSTIN POPOVICI LA ULTIMUL PASTI PE ACEST PAMANT
- Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (1)
- Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (2)
- “Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni!”
- “DOAMNE, INAINTE DE SFARSIT, PANA CE NU PIER, MANTUIESTE-MA!” – Omilia Cuv. Iustin Popovici la Duminica Sfintei Maria Egipteanca
- SFANTUL IUSTIN POPOVICI: „Impartasania de la eretic instraineaza pe om de Dumnezeu si il preda diavolului”
- Sf. Iustin Popovici despre ECUMENISM ca DIALOG AL MINCIUNII
- Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
- Biserica Serbiei a decis exhumarea moastelor SFANTULUI IUSTIN POPOVICI
1 Commentariu la “SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire”