SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire

14-06-2014 Sublinieri

2011-04-02-001v

“Familia ortodoxa“, nr. 6 (65)/ 2014:

35 de ani de la adormirea unui Cuvantator-de-Dumnezeu

Cuviosul Iustin de la Celie

†14 iunie

Trecem in al cincilea an de la proslavirea intre sfinti a celui pe care Arhimandritul Cleopa de la Sihastria il numea un mare duhovnic, cel mai mare Parinte din Ortodoxia noastra de azi– Cuviosul Iustin Popovici. Apologet, dogmatist, patrolog, filosof si monah ravnitor deopotriva, mostenirea sa lasata Bisericii se aseamana si poate chiar o depaseste pe cea a Parintelui sau duhovnicesc, Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici. Scrierile sale, preaplin de „cuvinte ale vietii vesnice” adanci si totodata deslusite, inalte si totodata umilincioase, il arata sfant dascal al bunei-cinstiri, tainic al Dumnezeu-Omului si luminator al Dreptei-slaviri inaintea ratacirilor acestui veac.

Caci, asa cum spunea de-Dumnezeu-cuvantatorul Parinte Iustin, orice inmicsorare, orice indepartare, orice imputinare, orice antropomorfizare a telului crestin nimiceste crestinismul, ii ia «sarea», il face pamantesc, il preface intr-o simpla religie umanista, intr-o filosofie umanista, intr-o organizatie umanista”. Vom face pomenirea acestui purtator al Cuvantului intrupat prin cuvintele rostite in 1979, la mutarea sa intru vesnicie, de unul dintre ucenicii sai, Mitropolitul Amfilohie – martor al invataturii lui nemincinoase si datatoare-de-viata.

„Un om evanghelicesc”

justin-celijski_prepodobni-3Scriind de curand un articol, un monah athonit, vestit carturar contemporan, a inceput cu aceste cuvinte: „Fost-a om trimis de la Dumnezeu. Numele lui era Iustin“. Si aici, acest om trimis de la Dumnezeu, trimis in acest sfant lacas, trimis neamului nostru, trimis Bisericii Ortodoxe – acest om sfant zace acum inaintea noastra. S-a nascut in 1894, de praznicul Buneivestiri, si a murit de praznicul Buneivestiri, acum doua zile. Zilele vietii sale s-au insirat, ca boabele unei metanii, intre doua inchinari ale Arhanghelului: „Bucura-te, cea plina-de-har, Domnul este cu tine!”.

Acest om sfant ce ne zace acum mort inainte a petrecut 84 de ani pe pamant. Toti acesti 84 de ani i-a dat in dar pentru cele de apoi; cu adevarat, a fost ca o veste buna, o veste buna vesnic noua, ce suna si rasuna de mii de ani. A fost unul din numerosii si adevaratii martori ai Buneivestiri. A marturisit cu cuvantul, cu viata, chiar si cu naste­rea; si acum marturiseste si cu moartea sa…

„Toata viata s-a straduit sa graiasca despre negraitul chip al lui Hristos”

Justin-Popovic1Parintele Iustin a fost si va fi o personalitate iesita din comun, si unicitatea i se vadeste din toata viata si lucrarea sa. A fost un poet. Ajunge sa-i citesti eseul „Caprioara in raiul pierdut ca sa simti ca aceasta scriere a sa, ca si altele asemenea, reprezinta cea mai buna literatura sarba. Felul si stilul in care si-a scris „Teologia Dogmatica“, in cinstea iubiti­lor sai Sfinti Ioan Gura-de-Aur, Sava si Petru din Cetinie, limbajul multelor sale traduceri — toate acestea arata si dovedesc ca, prin lucrarea sa, s-a fa­cut urmas minunatului si inaltului grai poetic de-Dumnezeu-insuflat al Bisericii Ortodoxe, inceput de Sfintii Cosma al Maiumei si Ioan Damaschin, si desavarsit de alt mare fiu al acestui tinut, Sfantul Ierarh Nicolae (Velimirovici).

Parintele Iustin a fost un filosof in cel mai ade­varat inteles al cuvantului. De aceea, pesemne, a ales numele mucenicului Iustin Filosoful si s-a straduit toata viata sa ii urmeze atat in fllosofare, cat si in mucenicie. Filosofia sa insa nu a fost filosofie in inteles omenesc – acest lucru face ca personalitatea Parintelui Iustin sa iasa si mai mult din comun. Nimeni in istoria acestui popor nu a simtit, nu a cantat si nu a zugravit atat de adanc minunatul si dumnezeiescul Cuvant al lui Dumnezeu, pe Hristos Dumnezeu-Omul, Care S-a intrupat din Preasfanta Maica si de la Duhul Sfant, pentru mantuirea oamenilor. In toate lu­crarile sale, in toate rugaciunile sale, in toate sus­pinele sale — intr-un cuvant, in toata viata sa, Parintele Iustin s-a straduit sa cante, sa arate, sa graiasca despre negraitul chip al lui Hristos, sa-si arate dragostea navalnica pentru Hristos Dumnezeu-Omul. Fiecare din gandurile sale in­cepea si se sfarsea cu Hristos Dumnezeu-Omul. Si nu doar cuvintele si gandurile, ci pentru Parintele Iustin fiecare floare purta mireasma lui Hristos, Dumnezeu-Omul si vesnicul Cuvant al lui Dumnezeu. Fiecare stea de pe cer era o minunata marturie si o minunata aratare a Cuvantului lui Dumnezeu Cel mai-inainte-de-vremi si ves­nic, Care a primit trup omenesc. Fiecare un­duire de paraias si fiecare adiere de frunza erau marturie si simbol tainic al minunatei prezente a Cuvantului lui Dumnezeu in lume. Dintr-o ast­fel de simtire, dintr-o astfel de cunoastere dumnezeiesc-insuflata s-a nascut adanca sa intelegere a intelepciunii intregii Zidiri, intelegere inteme­iata pe invataturile vechilor apologeti. Tot ceea ce exista este si o oglindire, o minunata icoana a Cuvantului lui Dumnezeu. Intreaga Zidire nu s-a ivit din irational, nu duce la irational, nu se intemeiaza pe irational si absurd. S-a ivit din Ratiunea cea vesnica, si se intemeiaza si merge spre Ratiunea cea vesnica, Stiinta cea vesnica, Cuvantul cel vesnic al lui Dumnezeu, Care, la plinirea vremii, a primit trup omenesc din Preasfanta Sa Maica, Maria.

Unii ar putea zice ca Parintele Iustin se tot repeta cand vorbeste despre Hristos in lucra­rile sale. Da, repetitia sa este vorbi­rea unui prunc cu iubita sa mama; repetitia sa este o repetitie a dragostei: cu cat iu­bim mai mult pe cineva, cu atat rostim mai des cuvintele dragostei noastre, si nu ne vom plictisi niciodata sa le repetam, clipa de clipa, neincetat. Asa ca pentru Parintele Iustin nu era plicticos sa rosteasca mereu numele Domnului Dumnezeu, al Mantuitorului sau si al nostru, sa-si verse ina­intea Lui necazul si bucuria, sa-i aduca-inainte dragostea sa ca o jertfa bine-mirositoare — si, prin aceasta, toata fiinta sa.

„Vorbea intregului popor, intregii Europe, intregii lumi contemporane”

m33De ce a staruit atat Parintele Iustin asupra persoa­nei Dumnezeu-Omului Hristos? Pentru ca mai mult decat oricine altcineva in vremea noastra, cu exceptia dascalului sau, Episcopul Nicolae, a simtit ca toata cultura europeana goneste spre o funda­tura cumplita, se intoarce la vechiul politeism, la vechea idolatrie prin trecerea cu vederea, prin uita­rea si izgonirea din aceasta lume si din inima omu­lui, din cultura si istoria omului, din viata societatii omenesti a singurului Dumnezeu adevarat si om adevarat, a singurului Domn si Mantuitor adeva­rat, a singurului Cuvant vesnic al lui Dumnezeu. A simtit si a dat marturie, ca nimeni inaintea sa, ca Cuvantul lui Dumnezeu, prin lucrarea Sa creatoare si prin intruparea Sa, a unit in Sine dumnezeiescul si omenescul; ca El este adevaratul Dumnezeu si adevaratul om; ca uneste in Sine toate lumile; ca este Cel dintai si Cel de pe urma; ca toate duc si vin catre El, si ca toate cresc intru El, pana ajung la masura lui Hristos — pana cand tot ce este isi atinge plinatatea, pana cand toate isi dobandesc plinatatea in Hristos Dumnezeu-Omul. Simtind cumplita primejdie ce adumbreste intreaga civili­zatie europeana din pricina luptei acesteia impo­triva Duhului lui Hristos, a continuat sa arate si sa sublinieze insemnatatea chipului lui Hristos pen­tru istoria omului, pentru trecut, pentru prezent, pentru viitor.

Din locul in care stau acum, Parintele Iustin, ca un Proroc Ieremia, a propovaduit treizeci de ani poporului sau — si nu numai poporului sau. Poate ca ce spunea si ce vestea de aici nu a fost intotdeauna indeajuns de limpede pentru maicile din acest loc. Nu-i de mirare! Caci cand Parintele Iustin vorbea catre ele, el vorbea intregului po­por, intregii Europe, intregii lumi contemporane. Cuvantul sau nu fost niciodata cuvant sec, gandu­rile sale nu au fost niciodata unele desarte. Acesta e inca un mare dar pe care l-a inmanat gandirii noastre teologice, insufletindu-o din nou; acesta e darul pe care l-a lasat mostenire Scolii de Teologie, in numele careia imi iau acum ramas-bun. Parintele Iustin nu era un om de gheata, nici in cuvinte, nici in ganduri, nici in viata. Toate ale sale era inflacarate. De aceea si-a numit Dogmatica „Dreptslavitoarea filosofie a Adevarului”. Pentru el, adevarul era totuna cu viata; de aceea, cand a intemeiat o revista (una din cele mai bune care au existat la noi inainte de razboi), i-a pus numele „Viata crestina”.

„Oare fi-va noua a ajunge asemenea celor ce i-au ucis pe proroci?”

Astfel, Parintele Iustin si-a indreptat inflacaratul si de-Dumnezeu-insuflatul cuvant de aici catre po­porul din care facea parte si catre lumea in care traia. Si va intreb, pe cei care v-ati adunat aici ca sa il cinstiti pentru ultima oara pe acest sfant ador­mit: oare am auzit cuvantul sau, oare ascultam ves­tirea sa? N-am ramas surzi la mesajul sau, nu ramanem surzi la bunavestirea sa? Oare fi-va noua a ajunge asemenea celor ce i-au ucis pe proroci si apoi le-au zidit morminte? Oare cele ce s-au fa­cut cu Domnul, care le vestise toata viata Sa, se vor face iarasi cu el — cele ce s-au facut cu uce­nicii Domnului si cu mucenicii, cele ce s-au fa­cut cu Sfantul Ioan Gura-de-Aur, pe care nu din intamplare il iubea Parintele Iustin?

Auzit-am cuvantul sau, asculta-vom vestirea sa, urma-vom sfanta pilda sa? De nu vom vrea sa auzim si sa pricepem, el ne va ierta, cu marea dragoste ce-l impodobea; dar istoria si viitorul nu ne vor ierta. De nu ne vom deschide la timp urechile si inima catre vestirea acestui om sfant, a acestui sfant purtator al binevestirii adevarului cel vesnic al lui Hristos Dumnezeu-Omul, atunci nu doar ca nu vom fi vrednici de Parintele Iustin, ci nu vom fi vrednici nici de marii purtatori si fauritori ai isto­riei poporului nostru.

Justin PopovićIubite Parinte Iustine, te insotim astazi spre odihna cea vesnica. Ne luam ramas-bun de la tine si ramanem mai saraci, caci a plecat dintre noi un sfant. Dar, plecand, imbogatesti cerurile; te duci acolo unde este Domnul, Domnul caruia i-ai slu­jit cu credinta, acolo unde sunt Apostolii Sai si toti stramosii nostri, acolo unde sunt Sfintii. Lupta cea buna ai luptat si calatoria ti-a savarsit!

Ajuta-ne, asadar, cu sfintele tale rugaciuni si mijlociri inaintea Scaunului Domnului, sa ne pocaim, sa intelegem si sa implinim mostenirea ta si vestirea ta, sa urmam vietii tale, sa fim vestitori credintei si invataturilor tale, sa ne intoarcem pe calea Sfantului Sava si a Sfantului Simeon Nemania, a Sfantului Mucenic Lazar din Kosovo, a Sfantului Petru din Cetinie si a facatorului-de-minuni Vasilie din Ostrog, pe calea tuturor sfintilor si oameni­lor lui Dumnezeu! Roaga-te lui Dumnezeu pen­tru noi! Roaga-te lui Dumnezeu pentru intreaga lume si pentru neamul acestea, sa isi gaseasca ca­lea, asa cum tu ai gasit-o; sa isi gaseasca iar sufletul, asa cum tu ti l-ai gasit; sa isi descopere iar inima inimii, pe Hristos Dumnezeu-Omul, asa cum tu L-ai descoperit! Si atunci, impreuna cu tine, sa sla­vim pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh; acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului

Din „Orthodox Life”, vol. 31, nr. 2 (martie-aprilie 1981). Prezentare şi traducere de Radu Hagiu.

(in: Familia ortodoxa“, nr. 6 (65)/ 2014)

hieromonk Artemije, abba Justin of Celije and hieromonk Amfilohije (the photo was taken in the late 70ties

***

“Lumea credintei”, nr.6 (131) /iunie 2014:

Iustin Popovici, tripla aniversare

Sf.Iustin-Popovici_Xe847Vi s-a intamplat sa aveti impresia vecinatatii unui sfant? Desigur, ingerul pazitor ne este alaturi permanent dar, in cautare de semne si minuni, il cam ignoram. Pasul unui sfant este ceva mai apasat. Si veghea sa – o experienta imbucuratoare si intaritoare, in aceeasi masura. Mai ales in anul unei triple aniversari. Caci, in 2014 se implinesc 120 de ani de la nasterea in aceasta lume, 35 de la nasterea in Ceruri si 5 [4] de la adaugarea numelui sau in Sinaxar. Rodul acestora, inaintea oricarui moment festiv, amin­tirea cuvintelor si a luptei celui care considera ca

“omul este cea mai mare valoare in toate lumile. El este un mic dumnezeu in noroi.”

Se naste in sudul Serbiei, la Vranie, de praznicul Bunei Vestiri adica 25 martie 1894, intr-o familie ce daruise Bisericii sapte generatii de preoti! La Taina Sfantului Botez, pri­meste numele de Blagoje, al sarbatorii nas­terii sale, si acest fapt va fi perceput intreaga viata ca datorie de a impartasi cuvantul Evan­gheliei. La sporirea ravnei, o contributie deo­sebita o are mama sa, Anastasia, pe care, ase­menea Cuviosului Parinte Cleopa Ilie, o va evoca adesea. Educatia oferita de ea se afla, in buna masura, la temelia rezultatelor ex­ceptionale ale lui Blagoje din perioada studi­ilor la Seminarul “Sfantul Sava” din Belgrad. Mai ales ca inceputul pus de viata familiala este implinit multumita unei intalniri esentiale – cea cu Sfantul Ierarh Nicolae Velimirovici, unul dintre profesorii sai. Nu este unicul eve­niment al evolutiei sale. Se simte atras de ca­lea monahala, iar modelul indeplinirii misiu­nii sale il reprezinta Sfantul Ioan Gura de Aur.

896421df0a9f2fd89af01860c3adbbc5Absolvind Seminarul, este convins ca urma­toarea treapta a vietii sale este tunderea in monahism. Din pacate, exista doua obstacole: opozitia familiei si declansarea Primului Raz­boi Mondial. Din fericire afla curand, in calitate de infirmier, prin intermediul ingrijirii ce­lor bolnavi si a celor raniti, in vremea refu­giului in Albania, pregustarea implinirii voca­tiei sale. Acest fapt il determina pe mitropoli­tul Dimitrie Pavlovici sa incuviinteze la 1 ianuarie 1916, in biserica din Shkodra, tunderea in monahism a lui Blagoje devenit Parinte­le Iustin, in cinstea Sfantului Martir si Filosof.

Alaturi de alti tineri sarbi, este trimis in Rusia, la Academia Teologica din Petrograd, spre aprofundarea studiilor. Neindoielnic, este in aceeasi masura tentativa de protejare a vi­itorilor slujitori ai altarului de amenintari­le razboiului, dar si grija ierarhului fata de or­ganizarea pacii, dincolo de prevederile trata­telor, inainte de acestea este pilda a lucrarii Proniei caci, la scurt timp dupa familiarizarea cu viata duhovniceasca rusa, studentii sunt trimisi sa isi continue pregatirea la Oxford. Comparatia dintre cele doua civilizatii devi­ne temelia gandirii sale teologice. O prima manifestare in cazul Cuviosului Iustin – lu­crarea “Filosofia si religia lui F. M. Dostoievski”, care ar fi urmat sa devina teza de docto­rat. Studierea diferentelor dintre umanism si Ortodoxie acum se naste ca tema fundamentala a cercetarii sale, insa ea nu constituie nea­parat opunerea Rasaritului Apusului ci identificarea unei amenintari ce priveste insasi mo­dul in care credinciosul ortodox risca sa se departeze de Biserica.

Leacul pentru aceasta criza, definitorie pentru secolul XX o afla multumita continua­rii studiilor in Grecia de la gazda sa, o feme­ie nevoiasa care reusise sa cunoasca in pro­funzime “Vietile Sfintilor”. Memoria surprinzatoare este doar chip al credintei profunde, si acesta e motivul pentru care tanarul teolog nu ezita sa marturiseasca ca

“De la aceasta am invatat mai multa evlavie decat de la multi de la Universitate.”

S. Justin PopovicIn 1926 sustine teza de doctorat cu titlul “Problema persoanei si a cunoasterii dupa Sfantul Cuvios Macarie Egipteanul”, la Universitatea din Atena. Preda intr-o serie de se­minalii sarbesti cu grija si preocupare, cu de­plin curaj si elocinta admirabila. In 1922 de­vine ieromonah si sufletul revistei “Viata crestina”, prin intermediul careia initiaza o campanie de promovare a Sfintei Traditii in societatea sarba. Apar, in mod firesc, nemultumiri, presiuni si impotriviri fata de initiati­va sa. Departe de a se resemna, din 1932 in­cepe publicarea “Dogmaticii Bisericii Orto­doxe“, adevarata filosofie ortodoxa a Adeva­rului, lucrare care, printre altele, ii ingaduie accederea la catedra universitara.

Prezenta in Slovacia, pentru sprijinirea Bisericii Ortodoxe de aici, este un episod important al vietii sale, pe de o parte gratie colaborarii excelente cu Sfantul Ierarh Mucenic Gorazd Pavlik, pe de alta parte prin renuntarea, ca pilda a smereni­ei, a posibilitatii de a ocupa un jilt arhieresc. La catedra ramane pana in 1941 cand Universitatea din Belgrad este inchisa, ca urmare a ocupatiei germane. Apare un bun prilej pen­tru a fi cel care considerase de la o varsta fra­geda ca se cuvine a fi un simplu calugar. Mul­tumita acestui crez, reuseste nu doar sa supra­vietuiasca dar sa sprijine pe cei aflati in calea furtunii razboiului si a exceselor ostasilor cro­ati, apoi a preluarii puterii de catre comunisti. Arestat in 1946, lipsit de drepturi civile, pe punctul de a fi executat, isi incredinteaza via­ta Domnului. Si multumita sveti-justin-celijski-i-njegovi-ucenici-2credintei adanci, toate trec, capatand chipul implinirii. Numele acesteia – manastirea Celie unde, din 1948 pana la moarte, sub supravegherea organelor de securitate, neocolit de fiicele si fiii duhov­nicesti, se va nevoi aspru. Iar in ciuda ame­nintarilor, vizitand parohiile invecinate. Nevointele sale se impletesc cu truda la cele do­uasprezece volume ale “Vietilor Sfintilor” si cu definitivarea “Dogmaticii”, manifeste au­tentice intr-o societate supusa presiunilor re­gimului ateu pe care, in mod virulent, Parinte­le Iustin le denunta.

iustinSe muta la cele vesnice in ziua in care implineste 85 de ani, la 25 martie/7 martie 1979, dupa ce isi cere iertare fiilor duhovnicesti. In­mormantarea aduna credinciosi din toate col­turile Ortodoxiei. Firesc, nu peste multa vreme apar pelerini la mormantul sau. Apoi minunile. Ca incununare a acestora, Sfantul Sinod al Bisericii Sarbe, Biserica al carui intaistatator – P. F. Irinei Gavrilovici – este unul dintre ucenicii Sfantului Cuvios Iustin, deci­de proslavirea sa la 29 aprilie 2009. [2010]. Slujba de proclamare a canonizarii sale, dar si a Sfantului Cuvios Simeon Popovici are loc la 2 mai 2009 [2010], in impunatoarea Catedrala Sfantul Sava din Belgrad. 2014-03-03-002v_1La 14 [12] iunie 2014, sfintele sale moaste au fost mutate in biserica manastirii Celie, actiunea amintind de demersul mutarii sfintelor moaste ale Sfantului Cuvios Gabriel Urghebadze in Catedrala Svetithoveli, sim­bolul spiritualitatii ortodoxe georgiene, la 22 februarie a.c.

Marturiile despre Sfantul Cuvios Iustin sunt numeroase. Una insa, cred, are un loc deosebit. O fotografie in care apar, impreuna, Sfantul Iustin de la Celie si Cuviosul Parinte Cleopa al Sihastriei. Nu este doar imortalizare a unei intalniri. Ci definitie a chipului adanc al Ortodoxiei. Ca marturisire a infratirii. Si a bucuriei pe care aceasta o rodeste.

Vincentiu DASCALU

(in: “Lumea credintei”, nr.6 (131) /iunie 2014)

justin-popovici-si-cleopa-ilie

***


Categorii

Marturisirea Bisericii, Sfantul Iustin Popovici, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire

  1. Pingback: SFANTUL IUSTIN DE LA CELIE despre misiunea ascetica a Bisericii: “ASCETII SUNT SINGURII MISIONARI AI ORTODOXIEI. Nevoinţa este singura ei scoala misionara. PUNE-TE IN SITUATIA CELOR INDURERATI, PLINI DE TRISTETE SI DE NECAZURI…” | Cuvâ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate